Am primit de la educatoarele băiețelului meu (grupa mijlocie) câteva sfaturi cu privire la ce pot face părinţii pentru copii în pandemie. Vreau să le împart și cu tine, pentru că sunt valoroase, mai ales în momentele în care simți că nu mai știi ce să faci ca să fie bine pentru copii.
Ideea de bază este că noi, părinții, sunt un model pentru copiii, mai ales în direcția dezvoltării limbajului şi încurajării comunicării.
Şi nu uitaţi: părinţii sunt modelul urmat de copii! Așa suntem făcuți de Dumnezeu, așa funcționează familia.
Printează aceste sfaturi și lipește-le prin casă. Dă-le mai departe părinților care se tot vaită că nu știu ce să mai facă cu cel mic. Printează câteva exemplare și lipește-le în casa blocului, cu siguranță vor scoate câțiva vecini din încurcătură.
Să ne fie cu folos și să auzim numai de bine la finalul pandemiei!
Ce înseamnă asta? Rata de infectare este coeficientul infectărilor la mia de locuitori, calculat pentru ultimele 14 zile (autoritățile au decis să scadă numărul infectărilor din focare, sub pretextul că acolo lucrurile sunt sub control).
De ce este importantă? Rata de infectare este importantă pentru că, în baza ei, se iau măsuri restrictive pentru populație, inclusiv închiderea școlilor și grădinițelor (lucru care mă interesează cel mai mult).
Vreau să țin aici o evidență, pe baza datelor oficiale, despre această rată de infectare. Mă interesează să văd dacă măsurile luate de guvern, inclusiv statul copiilor acasă, au efectul anticipat de ei. Și, poate, vă interesează și pe voi.
Poate crezi că e prea devreme să îmi pun dorințe de Crăciun, dar nu e. Cu cât o dorință este mai mare și mai arzătoare, cu atât ea trebuie emisă mai devreme (așa cred eu).
🎁 Dorința mea de Crăciun este ca fiecare persoană de pe planetă să aibă acces la apă caldă, gel de duș și prosop curat pentru dușul de seară.🎁
Poate ție nu ți se pare mare lucru, dar este. Mai ales atunci când nu ai apă caldă seara sau chiar toată ziua. Zi după zi. Săptămână după săptămână. Din vară până-n toamnă. Și nu glumesc deloc.
Dorința mea de Crăciun este ca fiecare om de pe planetă, de la bebeluși la înțelepții satului, să poată alege dacă la finalul zilei (sau dimineața) face un duș decent sau nu. Nu să decidă altcineva în locul lui.
Nu știu dacă e trecut în drepturile fundamentale ale omului, însă cred că ar trebui să existe dreptul la apă caldă pentru duș. Este vorba de igienă, de intimitate, de conectare cu propriul corp, de relaxare, de echilibrarea energiilor negative de peste zi.
De geluri de duș, unele 2 în 1 și pentru păr, nici nu mai vorbesc: există de toate pentru toate gusturile. Iar prosoape curate cred că se pot face, pentru fiecare locuitor al planetei. Părerea mea este că resurse sunt, toată lumea se poate hrăni și spăla civilizat, doar că sunt prost gestionate și asta duce la un dezechilibru.
Citesc o știre care spune că numai trei din cinci oameni, la nivel mondial, au dotări minime ce permit spălarea mâinilor (sursa aici). Și la noi în țară există această problemă, chiar în comunitățile care au cel mai mare nevoie de ajutor: oamenii nu au acces la educație și au familii numeroase cu mulți copii.
E oribil (adică inuman) ce se întâmplă și probabil că nu aș fi atât de afectă dacă nu aș ști cât e de minunat să faci duș la finalul zilei, iar apoi să nu mai ai această opțiune, zile la rând, fără ca măcar să existe vreun termen pentru rezolvarea acestei situații.
Așadar, dragă Moș Crăciun, te rog să nu-ți mai ocupi timpul cu cadouri pentru mine și alții ca mine, și să ne ghidezi pașii pentru a ajuta la rezolvarea acestei situații. Tu ai altă perspectivă asupra lumii și cred că știi calea cea mai bună pentru a aduce apa caldă în casele tuturor. Plus săpun/ gel de duș și prosop curat.
[Credit foto: bradul de Crăciun cu dorințe pozat de Valentin Petkov pentru Unsplash.com]
Am primit ieri pe e-mail un comunicat de presa care mi-a atras atentia. L-am citit si am decis sa particip si eu la initiativa propusa de Baneasa Shopping City. Haine de la Ruxandra am, curate si bune de purtat in continuare de altii copii carora le vin. Sa le vand pe net ... nu e stilul meu; mai bine le donez.
Va redau mai jos comunicatul de presa asa cum l-am primit, contine toate detaliile de care aveti nevoie:
********
Băneasa Shopping City anunță lansarea noului proiect de responsabilitate socială It`s OK to help them dream, derulat cu scopul participării la eforturile de combatere a abandonului școlar și de susținere a accesului la educație în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate.
În perioada 18 octombrie - 26 noiembrie, la centrul de donații amplasat în parcarea exterioară Băneasa Shopping City, vor fi colectate articole de îmbrăcăminte și incălțăminte noi sau uzate, potrivite copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani.
Proiectul este realizat în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, iar la finalul lunii noiembrie, donațiile vor merge către cei 1000 de copii susținuți în prezent de organizația nonguvernamentală, atât către cei care provin din comunitățile defavorizate, cât și către cei îngrijiți direct de organizație și cresc în cele 3 sate SOS din București, Sibiu și Bacău.
Mulți dintre copiii fără posibilități renunță la școală sau merg sporadic pentru că nevoile materiale trec înaintea celor educaționale, pentru că rechizitele, cărțile, hainele și încălțămintea de care au nevoie reprezintă un lux. Fără acces la educație și provenind din familii fără resurse materiale, acești copii rămân în anonimat, cu vise și talente irosite, care altfel i-ar putea ajuta să reprezinte România la competiții internaționale, iar mai târziu, să devină lideri valoroși în cadrul societății.
«De cele mai multe ori, copiii au nevoie de sprijinul adulților pentru a ajunge acolo unde își doresc, însă o parte dintre aceștia provin din familii atât de sărace, încât nu pot merge la școală pentru că le lipsesc până și hainele sau încălțămintea. Astfel, se perpetuează cercul vicios al sărăciei materiale care duce la sărăcia educațională. Prin lansarea acestei campanii, alături de cei care vor veni să doneze, ne dorim să influențăm în bine viitorul copiilor fără posibilități. În viitor vom lansa și alte campanii în zona educațională, astfel încât, în timp, să ajutăm cât mai mulți copii.», a declarat Alexandru Bogdan, Director de Marketing Băneasa Shopping City.
«O bună parte a activității desfășurate de SOS Satele Copiilor este dedicată susţinerii familiilor vulnerabile, în vederea menținerii copiilor în școală, prin asigurarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare, alimente și consiliere. Astfel, 98% dintre copii provenind din comunitățile în care acționăm au putut merge în continuare la școală.», a adăugat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.
Conform celui mai recent Monitor European al Educației și Formării (nov. 2016), în România rata de părăsire timpurie a școlii se situa în 2015 la 19,1%, în timp ce rata medie europeană este de 11%. Ratele de abandon școlar sunt semnificativ mai mari pentru copiii din mediul rural, de 27,8%, față de 19,3% în orașele și zonele suburbane și 5,9 % în orașe mari, iar unul dintre principalele motive ale acestei incidențe îl constituie sărăcia.
Din totalul celor 4 milioane de copii români cu vârste cuprinse între 0-18 ani, 50% sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, după cum arată un raport Salvați Copiii realizat în 2016, iar 300.000 se află în afara sistemului de educație, conform unui studiu Unicef publicat anul acesta.
Acțiunile de CSR ale Băneasa Shopping City stau sub mesajul Together for Tomorrow. All in the name of education și sub viziunea că succesul oricărei inițiative îndreptate spre beneficiul comunităților este reprezentat de munca în echipă, de sentimentul de solidaritate creat și o cât mai largă participare, atât a oamenilor, cât și a brandurilor. Prin campaniile de responsabilitate socială desfășurate, Băneasa Shopping City își dorește să contribuie la construirea unui viitor sustenabil prin susținerea celui mai important factor, cel al educației.
Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, puteți accesa pagina https://www.baneasa.ro/doneaza.
Despre Băneasa Shopping City
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorinţe în materie de shopping, de la cele de renume internaţional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial include și o zonă impresionantă de divertisment, Grand Entertainment, ce cuprinde: Grand Cinema & More, singurul cinematograf din România echipat cu tehnologia revoluţionară Dolby Atmos în sala Grand Ultra, care oferă cinefililor săi cele mai înalte standarde video şi audio, servicii de gaming și entertainment, activități și evenimente dedicate copiilor, la care se adaugă o categorie specială de evenimente culturale (producţii proprii de teatru sau transmisiuni live de pe marile scene ale lumii). Toate aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment a României.
Despre SOS Satele Copiilor România
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.
Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România. SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.
********
Campania se desfasoara pana pe 26 noiembrie, centrul de donatii fiind deschis de luni pana vineri intre orele 12:00-20:00 si de sambata pana duminica intre orele 08:00-20:00.
Ruxandra mea in varsta de 7 anisori merge la dentist. Entuziasmul a fost la cote maxime cand i-au dat primii dintisori, insa procesul de spalare pe dinti a mers foarte greu. Mult mai greu decat mi-am imaginat, pentru ca pur si simplu nu vroia sa mearga la baie sa se spele. O spalam eu, evident, insa tot trebuia sa mearga la baie de buna voie si nesilita de nimeni. Doctorita stomatolog care a trat-o pe Ruxandra mi-a spus ca cei mici trebuie ajutati si invatati sa se spele, cu rabdare si intelegere, pana la varsta de 10-12 ani. Daca noua, adultilor, ni se pare foarte simplu si usor sa ne spalam pe dinti, atunci cand ai copiii mici iti dai seama ca este un proces complex pentru ei.
Dar sa va spun de ce merge la dentist: pentru ca nu se spala corect pe dinti; deci are carii. Si pentru ca nu o face constant, cu religiozitate, indiferent cum se termina ziua. Noi tinem cont de gradul de oboseala, de ora tarzie la care se culca, de lipsa chefului etc si mai sarim peste spalatul pe dinti de seara. Iar acest lucru, adunat in timp, s-a vazut foarte clar la dentist si asa am ajuns la detartraj. Cred ca a invatat ceva din experienta asta, caci acum se pregateste singura de periatul de seara. Doamna dctor dentist i-a vorbit calm si frumos ce inseamna o igiena dentara corecta, de ce este importanta si care sunt beneficiile pe termen lung.
Acum sunt inarmati pana in dinti ;-) cu tot ce trebuie: periuta de dinti electrica cu peri duri (cei moi pe care ii avea inainte nu curatau mai nimic), ata dentara (obligatoriu de folosit la periajul de seara), apa de gura (aleasa cu grija din gama destinata copiilor), pasta de dinti cu putin fluor (este esential la varsta asta, desi toata lumea se fereste de el ca de otrava), o crema speciala pentru dinti care ajuta la remineralizare si aplicatia de pe tableta care sa ii tina companie in timpul periajului si sa o cronometreze. Sper ca data viitoare sa iesim mai bine la controlul de rutina si sa nu ne trimita direct la detartraj (desi este recomandat o data la 6 luni).
Ca sa nu fie total dependenta de mine si sa invete miscarile, o las sa se spele singura vreo 2 minute (adica sa uita in oglinda sau danseaza sau se joaca cu apa, in timp ce vreo 2-3 dinti sau maselute beneficiaza de 2 minute de periaj intens). Ca sa fiu sigura ca se spala bine si ca o invat rutina asa cum trebuie, o spal si eu 2 minute. Din cele 4-5 minute adunate, socotesc eu ca iese un periaj corect al dintilor. Numai timpul ne va confirma acest lucru.
Deocamdata, desi are deja (sau doar) 7 ani, punem bazele unui ritual corect de ingrijire a cavitatii bucale. Daca copilul stie sa tina periuta de dinti in mana, nu inseamna ca stie sa se spele corect pe dinti. Daca copilul foloseste periuta de dinti electrica, nu inseamna ca spala dintii temeinic. Mai devreme sau mai tarziu, doctorul va confirma greselile dar si lucrurile bune pe care copilul si parintii le fac in ceea ce priveste igiena dentara.
Si pentru ca acesta este un dialog si nu un monolog, te intreb: cand ti-ai facut ultima data un detartraj? Ti-a placut rezultatul?
Cred cu tarie ca omul cat traieste invata. Fie ca invata de placere sau de nevoie, certitudinea e ca omul este aici pe Pamant ca sa devina mai mult decat a fost ieri. Pare usor de spus, dar nu si daca e sa luam in considerare muntii pe care ni-i asterne viata in cale.
Ma uit la Ruxandra mea cat e de prinsa in activitatile pe care le face in cadrul scolii, pe langa materiile obligatorii din curriculum. Ii place mult, desi nu este genul care sa se arunce de buna voie in fata provocarilor. De aceea eu sunt cea mai mare fana a ei si o incurajez atunci cand are nevoie. Mama mea si multi altii spun ca fata face prea multe activitati (de fapt sunt vreo 3 imprastiate pe parcursul saptamanii), ca e prea prinsa intr-un program care nu ii da voie sa copilareasca sau sa se joace in voie. Am ajuns la concluzia ca celor care gandesc asa ori nu le-a placut niciodata la scoala, ori nu le place sa invete ceva in general, ori isi imagineaza ca in viata nu e necesar sa fii in continua crestere, de la o zi la alta, de la un sezon la altul. Insa realitatea doveste, prin multitudinea de cursuri pentru copii, ca a invata poate fi si amuzant si intersant si usor. Trebuie doar sa iti doresti sa faci ceva anume.
Pentru adulti e putin mai complicat, pentru ca miza este alta. E mai complicat pentru ca adultilor nu le place schimbarea; nu le place sa puna punct si sa o ia de la capat. Viata de adult pare complicata, la fel si viata profesionala. Insa avem norocul sa traim vremuri in care schimbarea carierei se face mai usor ca niciodata. Una dintre firmele care ofera cursuri de calificare are experienta in domeniul formarii profesionale, ofera cursuri acreditate de Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei si Autoritatea Nationala pentru Calificari si se mandreste cu peste 7.000 de persoane calificate la nivel national. Adica peste 7.000 de persoane care au putut sa munceasca intr-un domeniu pentru care nu i-a pregatit scoala si nici facultatea. Iar asta nu e un lucru putin.
M-am uitat peste cursurile oferite de Logics si m-am bucurat sa vad ca au cursul de limba engleza pentru cei ce lucreaza in domeniul alimentatiei publice. Ma gandesc ca este o surpriza chiar placuta ca personalul din restaurante si baruri sa vorbeasca engleza, mai ales in locatiile care au angajati tineri si clienti straini.
Ca fapt divers: orasele in care aceste cursuri de calificare sunt cele mai cautate sunt Braila, Ploiesti, Craiova, Bacau si Bucuresti.
Uitandu-ma peste cursul de notiuni fundamentale de igiena, mi-am adus aminte de concediile facute in Turcia unde, la hotel, totul era impecabil. Iti era mai mare dragul sa stai in camera sau sa te plimbi prin hotel si imprejurimi. Pe tema asta ar fi mai multe de discutat, insa pot spune ca atitudinea de baza era respectul pentru om si respectarea unei igiene exemplare.
Nu e niciodata prea tarziu ca sa inveti ceva nou sau sa o iei de la capat.
Tu ce curs ai vrea sa faci, daca nu ar fi nicio presiune asupra ta?
Un sondaj privind siguranta financiara a relevat ca 6 din 10 romani isi planifica din timp bugetul de Craciun si 43% pun bani deoparte pentru sarbatori. Iar 44% dintre romani vor aloca aproape o treime din venitul familiar pentru cadouri de Craciun. Noi nu ne planificam din timp bugetul de Craciun ci mai degraba timpul din acea perioada: cand plecam la parinti, pe cine vizitam, ce activitati de relaxare vrem sa bifam, ce carti si filme ne intereseaza, cine merge cu colindul, cine face bradul si cat de mult ne intindem cu toata treaba asta. Acum ca avem copil la scoala, trebuie sa tinem cont de vacanta de iarna si sa ne organizam in functie de asta.
Asa, in mare, stim ce cheltuieli avem, care sunt cele mai mari facturi insa nu punem bani deoparte pentru evenimente cum ar fi Craciun & Revelion, vacanta de vara ori anumite petreceri aniversare. Le luam pe toate asa cum vin, adica buluc peste noi. Pentru ca daca ar fi sa stam sa ne uitam la buget si la cheltuieli, nu am mai sti cum sa-l impartim ca sa ne mai ramana si noua de o iesire la film sau la restaurnat, de o plimbare prin mall sau o fuga de weekend departe de casa.
Educatia financiara am invatat-o din mers, odata cu viata de adult responsabil, caci nu seamana deloc cu ce am aflat din manualul de economie. Chiar si Provident, care acorda imprumuturi nebancare la domiciliu, ofera lectii gratuite de gestionare a banilor. Daca ni se spune sa consumam cu masura alcool, caci ne afecteaza judecata si sanatatea, observatii valabile si pentru sare si zahar, cineva ar trebui sa se ridice si sa ne spuna ca si banii ar trebui cheltuiti cu moderatie. Fiecare stie ce venituri si cheltuieli are, dar putina lume stie ca nu tot ce este pus la vanzare sau la reducere trebuie si cumparat (uneori, cu nemiluita, de parca maine se stinge lumina pe Pamant).
O reclama recenta la sandwich-ul de la McDonald's facea apel la pofta noastra si nu la foame. Si chiar asa si este: putina lume mai cumpara doar de foame, majoritatea cumparam de pofta, pentru ca avem chef, pentru ca vrem sa gustam noutatile, pentru ca vrem sa avem ce au si altii sau pentru ca produsul ne face cu ochiul. Insa pofta asta nu este numai de natura alimentara, ci avem pofta si de cosmetice, haine, accesorii, nimicuri pentru casa si multe altele. Daca am face cumparaturi cu ochii inchisi dar cu mintea deschisa, cred ca viata noastra ar arata cu totul altfel.
Asadar, haideti sa cheltuim responsabil, cu masura si frana de mana trasa, pentru a ne construi o viata traita frumos, castigata si nu irosita.
Sunt datoare fata de copilul meu sa il invat sa faca lucrurile asa cum trebuie. Adica cu respect, nu cu teama. Si aici ma refer la relatia cu medicii, doctorii si alti specialisti in medicina. Cand eram eu mica, spuneam "Saru-mana!" la toata lumea, dar nu pentru ca simteam mare recunostinta ci pentru ca asa imi dicta mama. Era un anume respect, umilitor as zice, pentru profesiile care ni se pareau peste statutul nostru. Adica femeii care stragea mizeria din casa scarii si din jurul blocului nu-i spunea nimeni "Saru-mana!".
Ideea este ca vreau sa o invat sa nu-i fie teama de doctori, de analize si controale. Ii tot repet ca preventia este mult mai buna si eficienta decat tratarea. Ii vorbesc despre mancat sanatos si facut miscare, de orice fel. Ii dau ca exemplu negativ copiii grasuni sau cei care se infunda cu ciocolata. Apropo de dulciuri, am o singura regula: o singura portie de dulce pe zi (ciocolata, prajitura, felie de tort, cozonac, Kinder Joy, nu conteaza forma sub care vine zaharul). Asa a inteles si ea ca tentatiile sunt mult mai numeroase decat nevoia noastra de ceva dulce si de aceea e bine sa mancam cu masura si sa punem deoparte ce este in plus (sau sa dam la altii, insa e cam greu pentru ea sa se desparta de pretioasele surse de dulce).
Vreau sa imi invat copilul sa respecte omul de medicina, sa mearga la el cu incredere dar si cu o spranceana ridicata. Sa citeasca, sa verifice alte surse si sa inteleaga despre ce e vorba. Dintre toti specialistii de pe planeta asta, ea este singura care-si cunoaste cel mai bune corpul.
Vreau sa imi invat copilul sa aiba o relatie de incredere cu medicul ei de familie. Iar de acolo sa mearga mai departe atunci cand este cazul, cu biletul de trimitere: la specialitatile alergologie, endocrinologie, obstetrica-ginecologie, cardiologie, pneumologie si neurologie.
Vreau sa imi invat copilul sa stie care sunt standarele in spitale, atat private cat si de stat, vreau sa stie la ce costuri, sacrificii si servicii medicale de specialitate sa se astepte. Nu vreau sa merga in policlinici si spitale cu inima stransa, cu teama de tot ce poate fi mai rau. Doctorii sunt si ei tot oameni, asistentele la fel. Pe langa profesie, sunt tati si mame, au prieteni si familie la casele lor. De aceea sper sa aiba norocul sa intalneasca mereu oameni de calitate cum sunt cei din Centrul Medica Matei Basarab, din Bucuresti.
Tu ce povesti educative cu doctori ai?
In dimineața asta am ales să îndrept puterea cuvintelor mele, bine structurate într-un scurt mesaj aruncat direct și fără milă în direcția „nepoftitelor” care îmi vizitează profilul, chiar dacă nu sunt în lista mea de prieteni și mai ales că nu au sentimente cel puțin de respect în ceea ce mă privește, fiind însă interesate de tot ce scriu și tot ce am de zis sau arătat.
Mesajul începea așa:
"Deși nu sunteți în lista mea de prieteni îmi urmăriți activitățile și asta mă bucură.
Sunt mai bogată în cuvinte și asta vă înebunește.
În schimb la voi e sărăcie, lipsă de educație, lipsă de ortografie, selfie-uri cu etalări de rochii prea scurte și prea vulgare, invers proporționale cu statutul de "doamne" la care pretindeți...”
Mesajul mai are o completare dar deschid aici niște paranteze și reiau tot un articol de al meu mai vechi care detaliază ideea „doamnă”:
„Nu ești o doamnă doar pentru că împrumuți personalitate de la hainele pe care le îmbraci.
Nu, nu ești o doamnă dacă porți la braț o geantă scumpă pe care o etalezi aproape ostentativ.
Nu te pot ridica la acest statut nici mii de vizite la coafor.
Nu atât timp cât ai sufletul plin de „fudulie” și prost gust.
Și nu, nu ești o doamnă când arunci cu vorbe impertinente în oamenii de lângă tine sau când le intri încălțată în suflet cu tălpile murdare și calci peste tot.
Nu ești o doamnă când îți cumperi diplome dar nu știi cum sună și cum se scrie corect limba română.
Când nu îl respecți pe Eminescu, pe Vieru sau când nu știi cine a fost Păunescu.
Doamnă devii.
Când crești frumos, când ai parte de educație și ești învățată ce este respectul față de cei mai puțin norocoși ca tine.”
Închid parantezele și revin la continuarea mesajului de azi...
„...Aur la gât, la urechi, la mâini și la degete, asemeni unui brad împodobit fără gust.
Dar nu întotdeauna ce e mai mult e și mai bine.
Exact la subiect proverbul: "Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul".
Poate sunt un pic rea dar unele lucruri trebuie spuse direct ca să se înțeleagă, la mintea unora nu ajunge prin apropo-uri.”
Așa se termina mesajul meu direct și răspicat, iar reacțiile nu s-au lăsat așteptate.
Semn că mai sunt persoane în același asentiment, că duc și ei la rândul lor lupte crâncene cu astfel de personaje, care până la urmă nu ar deranja pe nimeni dacă ar sta în banca lor, să fie neutri.
Mie îmi place vorba asta” dacă nu poți face bine, măcar nu face rau”.
Sau câteva rânduri desprinse dintr-o poezie de a mea:
„Cum poți să judeci,
când îți știi propriile greșeli?
Nu-l „murdări” pe Mâine,
Mai bine „curăță-l” pe Ieri.”
De la ideea asta am pornit și am hotărât să zic lucrurilor pe nume referitor la acest subiect.
Și după cum ziceam, reacțiile au fost...au fost destule.
De la una din reacții se naște și acest articol, mai bine așezat.
Draga mea amică Mihaela, care găzduiește textele mele pe blogg-ul ei www.lirc.ro a vrut o continuare ... și eu cu mare drag mă exprim, mai ales atunci când sunt rugată.
Articolul ăsta nu vrea să atingă nici un fel de răutate sau frustrare ci dimpotrivă să stopeze un pic sufletele astea ranchiunoase și invidioase.
Peace. :)>-
P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac.
Am dat peste o informatie pe net care m-a facut sa clipesc de 2 ori si sa citesc mai multe: "Femeile din Romania au in medie 38 de contacte sexuale neprotejate pe an". Cum vi se pare cifra asta? Mica? Mare? Eu as zice ca e mult prea mare! 2-3-4 partide de sex neprotejat pe an as zice ca sunt accidente, se mai intampla, motivele le stim si noi. Insa 38 este deja ... o dovada. Dovada ca romancele merg la risc, folosind metode contraceptive cu risc mare de "accident".
Evident, totul porneste de la educatie. Eu locuiesc in Bucuresti, aici lumea (majoritatea) e deschisa la minte, discuta vrute si nevrute, se citeste mult si lumea chiar se straduieste sa-si indrepte stilul de viata spre unul mai bun. Deci stiu ca amicii si prietenii mei folosesc metode contraceptive regulate, cu unii chiar am facut schimb de idei, de curiozitate (in special cu cei ce au devenit deja parinti).
Slava Domnului, metodele contraceptive sunt numeroase, nu avem doar 1 optiune. Insa, dintr-un motiv necunoscut, in topul metodelor folosite de romance se regasesc exact cele mai riscante: metoda retragerii (coitus interruptus), metoda calendarului si prezervativul, cele care au cea mai mare rata de risc atunci cand vine vorba despre aparitia unei sarcini nedorite. Prezervativul insa este singura metoda care protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Macar de ar fi folosit corect de fiecare data!
In randul metodelor disponibile, una dintre ele iese in evidenta: pilula de a doua zi, cea mai buna solutie dupa un contact sexual neprotejat sau unul protejat incorect pentru a evita o sarcina nedorita. Atentie: ea nu este o metoda de avort, fiind capabila numai sa evite aparitia sarcinii, nu si sa elimine o sarcina deja existenta – de aici si necesitatea folosirii imediate (in maximum 72 de ore, preferabil in primele 24 de ore, atunci cand are cele mai mari sanse de a evita sarcina).
Domeniul contraceptiv este unul de exceptie: nu functioneaza dupa ureche, nici din auzite, nici dupa sfaturile celor bine-intentionati. Pasii sunt simpli: vorbesti cu specialistul si, impreuna, ajungeti la cea mai buna metoda contraceptiva pentru tine, pe care o poti folosi asa cum trebuie si care te va proteja conform asteptarilor. Daca ai nevoie sa-ti faci curaj, poti obtine raspunsuri private si personalizate la orice intrebare si dilema privind contraceptia si viata ta sexuala, folosind adresa de e-mail doctorul@planificaneprevazutul.ro. Poti decide asupra celei mai bune modalitati contraceptive si alaturi de partener - sa speram ca si el este pe acelasi nivel de educatie ca si tine, altfel ai de dus munca de lamurire.
Ce trebuie sa mai stii?
Sa presupunem ca exista un singur lucru pe care fiecare cetatean roman il poate face pentru ca aceasta tara sa fie mult mai frumoasa si civilizata si sa isi atinga cat de cat potentialul. Un singur lucru pe care sa-l facem cu totii, dar cu placere!
Sa lasam la o parte taxele si impozitele, vedetele de televiziune si galceava politicienilor si timp de un an, cel putin dar poate mai mult, sa iesim in fiecare weekend in parc cu cei mici din familie si sa ne jucam cot la cot cu ei. Cine nu are copii sau nepoti, poate imprumuta de la vecini, prieteni sau rude dar cel mai bine poate iesi alaturi de familiile care au copii.
Aceasta sa devina regula de aur a societatii romanesti: ne petrecem timpul liber impreuna cu familia, practicam jocuri in aer liber atat cat ne permite vremea (putem si sa o invingem, nu se supara nimeni) si incercam sa ne simtim cat mai bine. Cred ca dupa 1-2 luni s-ar vedea deja imbunatatiri, mai ales in starea de spirit a copiilor care sunt super incantati cand vad ca si mami si tati se dau cu trotineta (da, exista si variante pentru adulti, le-am vazut eu prin parc).
Si apoi urmeaza regulile de argint: nu trebuie sa te compari cu alti copii, care poate au trotineta mai frumoasa si mai noua (conteaza ce stiu sa faca cu ea); nu trebuie sa te intreci cu ceilalti care, poate, se joaca si prin alte parcuri sau au alte abilitati decat tine; copiii trebuie incurajati atunci cand sunt entuziasmati; copiii trebuie lasati sa castige intrecerile cu adultii, chiar subliniat efortul pe care l-au depus (sunt si ei constienti ca adultii sunt mai puternici si mai priceputi cam la orice); orice cazatura si julitura trebuie tratata cu imbratisari si mangaieri, curatata si pansata ca la carte si considerata exact ceea ce este: un pas inainte in evolutia copilului. Mai adaugati voi alte reguli de buna purtare in parc, din propria experienta, eu am enumerat doar cateva. De avantaje nici nu mai zic, sunt prea multe. :)
Eu am invatat sa merg pe bicicleta in timpul liceului, pe o bicicleta imprumutata, fara prea multa teorie: te urci pe ea, dai din pedale si gata, mergi singura. Evident ca am cazut de nenumarate ori (nu e amuzant cand a doua zi vrei sa porti fusta la scoala) insa tot nu am invatat asa cum trebuie. Mi-e teama si acum, dar m-as incumeta din nou daca s-ar decide la nivel de familie sa practicam acest sport in fiecare weekend in parc. Si am sa-mi pun pompoane aurii la ghidon, pentru noroc. %%-
Sau poate eu raman sa dau cu aspiratorul si sa sterg praful si se duce doar tati cu fetita? Eu oricum as prefera mersul cu rolele ... Oh, stai, am uitat... nu mai conteaza cat de luna si perfect amenajata si coordonata este casa ci cat timp petreci cu familia si copiii facand sport in aer liber. Da, sigur voi alerga cu rolele in urma lor. Sportul va vindeca Romania! (Chiar cred asta, dupa exemplul tarilor nordice.)
Care este sportul tau preferat de weekend cu familia sau prietenii?
M-am dus la cursul Oanei Stoianovici - O zi de feminitate, despre care v-am povestit aici - cu o spranceana ridicata. Citisem despre ea, ascultasem webinarul (pe care vreau sa-l reascult, sa invat sa-l salvez in telefon si sa profit de momente sporadice de plictiseala) si tot nu stiam despre ce va fi vorba. Cand vorbesti despre lucruri sufletesti, despre ceva ce nu poti atinge dar poti simti foarte intens insa diferit fata de oricare alta femeie din jur, atunci chiar nu stii la ce sa te astepti.
Din fericire, dna Oana Stoianovici stia exact despre ce vorbeste, este o profesionista si a avut multa rabdare cu noi. A trait si aplicat in viata ei fiecare lucru despre care ne-a vorbit si asta s-a vazut clar dincolo de cuvinte. A vorbit destul de clar despre lucruri destul de abstracte, a observat fruntile noastre incruntate atunci cand informatia era prea stufoasa si nu vedeam lumina din ea si ne-a domolit avantul cand tot aduceam vorba despre barbati.
Daaa, multe femei isi pun nefericirea pe seama relatiilor esuate cu barbatii din viata lor. Ele au venit acolo sa inteleaga ce au de facut pentru a atrage barbatul potrivit, a-si imbunatati relatia cu sotul sau iubitul, a descalci misterele unei relatii armonioase. Unele dintre doamne poate doreau sa inteleaga de ce erau nemaritate la o varsta la care multe dintre femei au deja 2 copii, altele de ce au esuat in casnicii abia incheiate. Insa doamna S. ne-a linistit avantul si ne-a sigurat ca toate raspunsurile se afla in noi, doar ca nu stim sa le ascultam. Exact asta trebuie sa facem, sa invatam sa recunoastem si sa ascultam raspunsurile la intrebarile pe care ni le punem oricum.
Am luat notite intr-un caietel insa as fi vrut sa imi ramana intiparite in minte toate cuvintele doamnei S. (in cadrul din acea camera de curs toata lumea vorbea la per tu insa, daca ar fi sa o intalnesc fata in fata, nu as putea sa-i vorbesc decat cu doamna). Am fost cat am putut de atenta, desi ne-a interzis accesul la cafea, ciocolata si alte stimulente. Daca voi mai avea ocazia sa o ascult, in orice imprejurare (webinar, emisiune radio sau tv, curs etc) voi ciuli bine urechile si voi lasa cuvintele sa patrunda acolo unde le este locul.
Daca vreti sa faceti ceva numai pentru voi, nu asteptati sa ajugeti la fundul vreunei gropi pentru a auzi clopotelul de desteptare. Cautati sa invatati cat mai multe despre voi, sa va cunoasteti si sa va ascultati, lasandu-va ghidate in proces de oameni minunati cum este dna Stoianovici. Unele raspunsuri dor, dar produc lumina si echilibru. Unele intrebari ne aduc lacrimi in ochi, insa deschid drumuri care nici nu banuiam ca exista dar sunt cat se poate de naturale pentru noi.
Dupa cum spunea si ea, o femeie trezita si conectata la feminitatea ei este o femeie extrem de puternica si echilibrata. Iar lumea din jurul nostru a ajuns in punctul in care are mare nevoie de astfel de femei. Daca nu decidem noi cum sa ne traim viata, o vor face altii pentru noi, dupa regulile lor.
In final, vreau sa mentionez ca am fost foarte bucuroasa sa cunosc "colege" bloggarite, tinere si frumoase, care au fost si ele invitate sa afle mai multe despre acest concept, despre marele potential pe care schimbarea din interiorul nostru il are asupra intregii noastre vieti: Madalina (foarte harnica), Raluca si Adelina.
Pe 14 Martie, chiar cu o zi inainte de ziua mea de nastere, m-am gandit sa-mi fac un cadou. Doar pentru mine, fara familie si prieteni. Poate vi se pare un gest egoist, insa ati observat ca ma tot plang ca nu am timp de una si de alta. Acum le las pe toate balta si imi fac timp, intr-o zi de sambata, sa-mi pun gandurile in ordine prin participarea la un seminar intitulat O ZI DE FEMINITATE.
Invitatia am primit-o exact cand planuiam sa plec intr-o scurta vacanta de ziua mea sau sa organizez o petrecere la un restaurant pentru prieteni si familie. Apoi m-am gandit mai bine si mi-am zis: de ce sa nu-mi ofer singura cadou un seminar care sa ma ajute sa revin pe drumul cel bun, sa ma re-echilibrez, sa ma energizez si sa faca lumina asupra conceptului de feminitate? Daca ma intrebi, nu as sti sa-ti spun cum sunt eu feminina, ce inseamna pentru mine acest lucru. In plus, ard de nerabdare sa aflu cum se aplica la mine legatura dintre sexualitate si creativitate. Presimt ca voi primi raspunsuri la intrebari pe care nici nu stiam ca le am deja formulate in minte.
Practic, pe 14 Martie, voi fi la Rin Grand Hotel din Bucuresti de la ora 9:15 dimineata pana seara tarziu. Detalii despre program, taxa de inscriere si testimoniale gasesti pe ozidefeminitate.ro, site-ul dedicat evenimentului.
In plus, diseara am ocazia, incepand cu ora 20:00 si prin intermediul Google Hangouts sa particip gratuit la webinarul O ORA DE FEMINITATE. Va fi un preview la seminarul din 14 Martie, un mic teaser despre cum sa ne reconectam la noi insene, la propria noastra sursa de putere feminina.
Daca te intereseaza acest webinar, macar sa vezi despre ce va fi vorba la seminar, te poti inscrie gratuit aici: ozidefeminitate.ro/webinar. Cred ca totusi diseara iti poti rupe o ora din program, chiar daca aveai de gand sa mergi la sala.
Si las partea cea mai frumoasa la sfarsit: webinarul si seminarul sunt conduse de Oana Stoianivici, coach transformational cu peste 11 ani de experienta. Multe femei din diverse arii de activitate au fost multumite de seminariile sale, ceea ce nu e putin lucru. Un anume testimonial mi-a ramas in minte: Am descoperit că există foarte multă putere într-o femeie care își cunoaște și își folosește feminitatea într-un mod constructiv. Cred ca mie asta imi lipseste, aceasta putere.
Considerati acest articol o simpla invitatie la acest seminar. Daca ma recunosti acolo, nu te sfii sa ma saluti. Mi-ar face mare placere sa cunosc in persoana cititoare ale blogului meu.
Am citit recent intr-un articol scris de o mamica cum ca statul la masa cu cei mici nu trebuie sa fie o corvoada. Noi, mamicile, stim regulile. Ei, puiutii, stiu ce si cum le place. Insa mai bine ii lasam in pace si mai relaxam regulile decat sa facem din statul la masa un moment de anxietate. Trebuie privit ca o investitie pe termen lung: niciun parinte nu doreste ca puiul sau sa devina un adult caruia nu-i place sa manance, e foarte mofturos si pricinos si nu gaseste nicio placere in a sta la masa cu familia lui ori prietenii.
Una dintre regulile de la care nu ar trebui sa facem rabat este: "cand mancam, stam la masa si nu ne fataim prin casa". Parintii stiu la ce ma refer, ce inseamna sa alergi prin casa dupa copil cu mancarea in furculita, poate-poate o manca ceva. Scaunele de masa pentru cei mici nu sunt un moft si ar trebui folosite imediat ce permite ritmul de dezvoltare al copilului. Gasiti si modele mai simple si mai complexe, la preturi pentru toate bugetele. Noi nu am avut scaun de masa din motive de spatiu si mi-a fost foarte greu sa tin copilul la masa langa noi, cand avea libertate totala sa se miste cum vrea ea, profitand de momentele de neatentie din partea noastra.
Cand mergeam la restaurant, in schimb, era foarte entuziasmata ca sta in scaunel si abia spre finalul cinei realiza ca stat imobilizata la masa si s-a petrecut timpul mancand si jucandu-se cu tot felul de nimicuri. Entuziasmul copiilor este foarte important pentru dezvoltarea lor, mai ales ca traim intr-o lume in care adultii cu greu se mai entuziasmeaza, sau daca o fac nu se exprima mai deloc (sa fii entuziasmat este o slabiciune ?!).
La fel este si cu spalatul pe dinti: este o corvoada pentru unii, insa daca apelam la tehnologie, chiar si adultii rasufla usurati si o fac cu mai multa placere. Periutele de dinti electrice de la Oral-B au luat cu asalt Romania. Deocamdata campania este mai mult de educare, caci obiceiurile romanilor par a se schimba destul de greu. Degeaba le explici ca periuta electrica oscileaza, se roteste si pulseaza pentru a indeparta mai multa placa bacteriana si pentru a sustine sanatatea gingiilor mai bine, ei tot spre vechea periuta intind mana. Probabil ca si pretul sta in calea modernizarii.
Living in RO Colors este supranumit blogul cu reviste încă de la lansarea sa în 2008. În fiecare zi pară a lunii postez articole noi cu recomandări de mici schimbări în stilul de viață ce ne ajută să trăim în armonie cu noi și cu Mama Natură.
Susține acest blog prin folosirea link-urilor de afiliere pentru cumpărăturile tale online. Mulțumesc! XOXO
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani.
Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste).
A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE.
Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii.
Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei.
Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt.
Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării.
E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține.
Ce părere ai?
Intr-una dintre serile trecute, m-am enervat. Am fost la cumparaturi si m-am enervat. Am gasit tot ce mi-am dorit si m-am enervat. Era putina lume la casele de marcat (caci era sfarsit de program) si tot am plecat suparata de acolo. Am primit si complimente gratuite - "Uite doamna draguta ne lasa sa trecem in fata" - si m-am enervat si mai tare. Asta pentru ca femeia care mi-a aruncat aceste vorbe in timp ce se strecura pe langa mine nu m-a intrebat daca o las in fata mea si a restului de persoane din spatele meu, nu s-a uitat in ochii mei in timp ce vorbea despre mine, nu a asteptat sa raspund, nu si-a justificat gestul, nu si-a cerut scuze.
Nu m-am enervat si suparat pe doamna respectiva. Ea atat a stiut sa faca, atat a dus-o capul in seara aia. Probabil nu a vazut ca Ruxandra era rupta si topita de oboseala si statea rezemata de mine. Probabil nu a vazut ca sotul era cu bebelusul in brate si il tot plimba ca sa il linisteasca caci era agitat, nu avea chef de stat pe loc sau vroia la somn.
M-am enervat si m-am suparat pe MINE pentru ca nu am luat atitudine. Ruxandra m-a intrebat cu voce tare "De ce doamna aia a intrat in fata noastra?" Nu am stiut sa ii raspund, caci eram deja furioasa. Adica am stiut CE sa ii raspund, insa conditionarea mea din trecut - nu deranja oamenii, nu supara oamenii, stai cuminte in banca ta, cine esti tu ca sa iti spui parerea? etc etc - s-a activat instant. Nu mi-am luat singura apararea pentru ca nimeni nu mi-a luat vreodata apararea, nu stiu cum este acest sentiment.
Acum cand ma gandesc in urma la acel moment, ma si amuza naivitatea mea dar ma si enerveaza slabiciunea mea. Stiu ca degeaba imi invat copiii diverse principii daca nu le si aplic in fata lor. Atunci am avut o ocazie foarte buna de a educa prin exemplu si am ratat-o. Evident, va veni alta ocazie la care sper sa fiu mai puternica (adica mai pe faza).
Nu am nimic cu batranii si pensionarii. Insa varsta nu le da dreptul sa se poarte urat, fara respect. Aveam de cumparat 2 produse, se putea duce la casa prioritara sau alta casa unde era mai putina lume ori era tolerata intrarea ei inaintea altora. In urma ei, dupa ce a achitat produsele si sotul ei i s-a alaturat (trecuse si el de noi fara sa zica nimic), am bombanit eu ceva, insa degeaba, m-a enervat si mai tare situatia.
Acum si aici ii pot raspunde Ruxandrei: "Doamna aceea, impreuna cu sotul ei, a intrat in fata noastra presupunand ca nu avem nimic impotriva acestui gest. A presupus ca daca are doar 2 produse de cumparat, asta ii da dreptul sa se bage in fata. A mai presupus ca lumea o iarta pentru gest pentru ca este mai in varsta decat restul oamenilor de la coada. Insa doamna a presupus gresit. Ea doar isi vede de propriul interes si nu ii pasa ce simte lumea fata de gestul ei. Doar pentru ca mi-a spus ca sunt o "domnisoara draguta" asta nu inseamna ca si sunt. Dupa cum ti-am mai spus, cuvintele altora - urate sau frumoase - nu au legatura cu ceea ce esti tu sau cu viata ta. Singura iti faci viata cum vrei, nu dupa cum spun altii. Nu sunt nici domnisoara nici draguta (cel putin nu in acest moment, cu sensul de amabila)."
(Doamna respectiva ar fi avut in fata doar 2 persoane daca s-ar fi asezat la coada in loc sa se bage in fata mea.)
Urasc sa imi fie fortata mana, sa puna altii cuvinte in gura mea (chiar si pozitive), sa faca presupuneri despre mine, sa ma eticheteze. Dar asta e o nimica toata pe langa faptul ca nu am luat atitudine, ca nu am vorbit, ca nu am zis nimic. Tocmai eu, care o invat pe fiica-mea sa se exprime mereu, sa isi ia apararea, sa nu stie de frica sau rusinea altora.
Urmatoarea lectie pe care trebuie sa o pun in practica este sa invat cand si cum sa spun NU. Acum incerc sa repar greseala facuta in fata copilului meu si fata de mine.
Tu ai avut parte recent de vreo experienta asemanatoare? Ce ai invatat din ea?
Dupa cum stiti, sunt insarcinata cu al doilea copilas. Sunt putin trecuta de 4 luni si totul este ok pana acum. Burtica se cunoaste, nu o mai pot ascunde; de fapt, n-am incercat nicio clipa sa o ascund.
Lumea observa (nu toata lumea, probabil le e teama sa nu faca vreo gafa legata de dilema insarcinata VS balonata/plinuta) si ma intreaba cum ma simt si daca este fetita sau baietel. Aceste doua intrebari imi sunt puse de fiecare data. Partea despre mine o termin repede, caci ii dezarmez imediat: nimic siropos, nimic fantastic, nimic ce necesita tone de detalii. Daca nu le hranesc curiozitatea, abandoneaza repede subiectul.
Apoi urmeaza intrebarea de care se leaga toata lumea: ce este, fetita sau baietel? Unora le spun ca am o fetita de 6 ani jumatate si ... restul continua ei: ce frumos ar fi sa am pereche! In clipa aia simt ca iau foc, caci ma enerveaza la maxim observatia. Ce inseamna ca e frumos sa am pereche, fata si baiat? In ce consta frumusetea? Opusul lui frumos este urat - adica cei care nu au pereche nu au o familie frumoasa? E o discutie atat de lipsita de sens incat o abandonez din start si o tratez cu un zambet larg. Lumea se resemneaza si imi ureaza sa fie sanatos copilul, nu conteaza ce va fi. De parca pot eu alege, pot eu controla ce se intampla acolo.
Ma intreb daca obsesia asta pentru perechea fata-baiat are legatura cu frica de homosexualitate, cu homofobia in general, cu perfectiunea pe care unii o venereaza si o cauta in viata altora. Familiile cu doua fete sau doi baieti se simt mai putin implinite? Simt un gol in suflet cand privesc copiii altor persoane? Cu siguranta nu! Se gandesc ca ar fi fost o binecuvantare sa creasca si sa educe si un baiat sau o fata? Cu siguranta nu!
De regula, cei care comenteaza provin din astfel de familii "perfect echilibrate" sau nu au copii deloc si preiau din tot ce iese din gura lumii, fara sa treaca prin filtrul bunului simt. Daca mi-as pune mintea cu ei, ar iesi cearta de fiecare data. Asa ca, ma rezum doar la a zambi. Dupa care urmeaza replica lor de aur: "Nu conteaza, sanatos sa fie copilul!"
Acum sa discutam al doilea subiect din titlu. Pana sa raman insarcinata, nu cred ca exista persoana cu care sa stau de vorba si sa ma intrebe cand il facem si pe al doilea. De parca ar fi fost o obligatie. Ridicam din umeri. Si pentru ca nu aveam replica care sa le inchida gura (am incercat cateva, insa mi-am atras antipatii), urma o tirada de motive pentru care e bine sa ai doi copii, eventual cu o varsta cat mai apropiata. Ca sa lamuresc problema: intre Ruxandra si fratiorul/surioara ei va fi o diferenta de 7 ani. Nu ma deranjeaza catusi de putin, nu consider ca va fi o problema.
Am auzit si eu teoria cum ca, daca sunt apropiati de varsta, copiii se joaca mai mult impreuna, insa parintilor le este mai greu cu doi copii mici. Eh, acum nu se vor juca prea mult impreuna (desi nu am cum sa anticipez lucrul asta) insa ne va fi noua mai usor. Problema rezolvata! Diferenta de varsta dintre frati nu va determina calitatea legaturii dintre ei. Cu siguranta, a creste doi copiii e cu totul alta mancare de peste decat a creste un sigur copil. Insa vreau sa pornesc in calatoria asta fara nicio prejudecata, fara nicio eticheta, fara nicio asteptare. Ce va fi, va fi! Oricum simt ca iau totul de la zero cu meseria asta de a fi parinte.
Acum va intreb pe voi: Din experienta voastra de viata cu frati si/sau surori, cum a fost in copilarie si cum este acum la varsta adulta? Nu vreau sfaturi ci doar impartasiri din viata reala. Caci realitatea bate orice sfat bine intentionat.
In loc de concluzie: Nu va puneti niciodata intrebarile "Cum e mai bine sa am: doua fete, doi baieti sau o fata si un baiat? Care sa fie mai mare? Ce diferenta sa fie intre ei?". Lucrurile astea chiar nu conteaza si nici macar nu le puteti controla. Intrebarea care nu trebuie evitata este urmatoarea: "Cum pot fi un parinte mai bun pentru copilul meu?". Restul este doar mersul normal al vietii.
Pentru unii / unele, viata buna incepe odata ce valiza e facuta si biletele asteapta cuminti langa vouchere. Pentru altii / altele, orice forma de ingrijire si alint la standarde inalte reprezinta semne ale unei good life.
Dar pentru tine, care este masura calitatii vietii tale?
[poll id="225"]
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.