Arhiva Etichetei: stil de viata

May
9
2022
asumarea responsabilitatii

Îți propun următoarea perspectivă legată de asumarea responsabilitatii: cum ar fi să fie interzis prin lege să dai vina pe cineva, oricine, pentru ceea ce ți se întâmplă? Fără ”El e de vină!”, ”Ea e de vină!”. Nu ai voie să emiți învinovățiri (nici măcar voalate, subtile, finuțe), nu ai voie să ții discursuri moralizatoare. Pur și simplu, lucrurile se întâmplă așa și tot ce ai de făcut este să îți asumi responsabilitatea reacției proprii la context. Cum ar fi?

Nu va exista niciodată o astfel de lege (dată de om), însă legea asta o poți da tu pentru tine, în mintea și inima ta, chiar acum: Nu mai dau vina niciodată pe alții pentru nimic; este ceea ce este și eu mă adaptez la situație cât pot și știu acum.

Aproape instant, vei avea mai multă încredere în tine (pentru că îți recapeți o parte din putere prin renunțarea la a mai avea așteptări de la alții). Nu mai intri în jocul ”Tu ești vinovat!”. El/ea e responsabilă pentru ceea ce face, tu ești responsabil(ă) pentru felul în care reacționezi la ceea ce s-a făcut. Atât!

Reacția ta la context va fi pe măsura a ceea ce poți face acum și aici. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Fără remușcări! Când nu ai regrete, când nu te simți vinovat(ă) și nici rușinat(ă) de propriile decizii, vei trăi mai relaxat(ă) și mai încrezătoare în propriile decizii. Chiar dacă unele decizii se dovedesc, în timp, a fi greșite, asumarea responsabilității va deschide ușa învățării lecției și luării de decizii mai bune pe viitor.

Cu alte cuvinte, acceptarea responsabilității este crucială pentru a deveni o persoană mai bună deoarece te ajută să-ți gestionezi greșelile fără să duci greutatea vinovăției, a rușinii sau a regretului.

Responsabilitatea întărește caracterul deoarece vei deveni mai sincer(ă) cu tine când vei accepta în adâncul tău că nu ai procedat tocmai bine sau nu ai luat o decizie izvorâtă din respect și integritate. Din această înțelegere vei putea face ceea ce trebuie făcut pentru a repara greșeala și a merge mai departe. Acest proces - acceptare-înțelegere-reparare - are loc în interiorul tău, nu trebuie făcut public.

Așadar, chiar din acest moment poți lua decizia să acorzi mai multă atenție lumii tale interioare (din minte și inimă) și mai puțin celei exterioare. Învinovățirea este doar un consum inutil de energie, nu va schimba pe nimeni.

Îți propun următoarea perspectivă legată de asumarea responsabilitatii: cum ar fi să fie interzis prin lege să dai vina pe cineva, oricine, pentru ceea ce ți se întâmplă? Fără ”El e de vină!”, ”Ea e de vină!”. Nu ai voie s
Apr
4
2022

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește, însă, este puterea - nu sunt destule femei în poziții decizionale cheie care să aibă influență asupra evoluției lucrurilor.

A spune NU războiului nu este suficient, a condamna din vorbe măcelul și teroarea din Ucraina nu este suficient. Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele, incomode, nepopulare însă care pot stârpi răul de la rădăcină. O femeie (sau mai multe) poate influența balanța Război-Pace chiar și din umbră, nu cred că are nevoie de publicitate (deși ar fi bine să fie dată ca exemplu și să învățăm de la ea).

Nu aș fi vrut să vorbesc despre război pe blog, însă nici nu am cum să-l ignor. Orice om sănătos la minte și la suflet suferă pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Acesta este al doilea story popular în luna Martie 2022 pe contul meu de Facebook. Mi-a plăcut mult citatul, eram într-o pasă mai proastă în ziua aceea și mi-am dat seama că văicăreala nu mă ajută cu nimic așa că am ales tăcerea. Eram obosită, într-adevăr, dar emoțional, nu fizic.

Citatul spune că, atunci când o femeie este tăcută, inima ei este prea obosită pentru cuvinte. Am avut de multe ori astfel de perioade din care, însă, am revenit cu bine. Mai puternică, parcă. Căci nu mă poate doborî de două ori același lucru.

Acest story a fost la fel de popular ca cel de sus, după numărul de vizualizări, însă a primit mai multe inimioare și like-uri. A fost mai mult ca o împărtășire a bucuriei că mi-am luat flori de primăvară, freziile fiind preferatele mele. Ador parfumul lor!

Am învățat obiceiul ăsta de la mama, care-și cumpără adesea singură flori proaspete, pe alese, din piață. Ea spune că niciun ghiveci cu flori nu se compară cu o vază cu flori proaspete, cărora le simți parfumul de fiecare dată când treci pe lângă ele.

Nici să nu te gândești ”Ia uite-o și pe asta, își cumpără singură flori că nu are cine să-i cumpere!” Nici să nu te gândești! Situațiile de viață nu sunt albe sau negre, bune sau rele căci nici oamenii nu sunt doar albi sau doar negri. Trăim într-o lume cu foarte multe nuanțe de gri. Eu sunt una dintre ele: îmi place să-mi cumpăr flori singură.

Anyway, acesta este rezumatul pentru luna Martie 2022. Sper să devină o rubrică permanentă pe blog.

Ție care story ți-a plăcut dintre cele de mai sus?

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește,
Mar
28
2022
responsabilitate si autocontrol

În ultimul articol despre responsabilitate (hot topic :star: ) am menționat (auto)controlul. Am pus în paranteză cuvântul auto pentru că întâi mă gândesc la control, apoi îmi dau seama că nu controlez mai nimic din exterior și apoi revin la autocontrol. E un subiect delicat, mai ales pentru partea de societate ce funcționează după principii vechi considerate sfinte, bătute în piatră și validate de timp.

Din această perspectivă, responsabilitatea înseamnă recunoașterea a ceea ce nu poți controla și asumarea a ceea ce poți controla. S-au scris mii și mii de cărți pe această temă și cred că ar trebui să se discute în școli despre autocontrol, astfel încât tinerele generații să-și seteze realist așteptările de la viață și, mai ales, de la societate (Interacțiunile dintre oameni provoacă cea mai mare suferință în noi, căci putem spune cu ușurință despre viață ”Așa e viața! - Life is a bitch”).

Așadar, a fi responsabil înseamnă a-ți asuma că poți controla următoarele (lista rămâne deschisă):

  • Valorile în care crezi
  • Atitudinea ta în orice moment
  • Gândurile pe care le crezi și pe baza cărora decizi să acționezi
  • Perspectiva ta asupra lucrurilor
  • Cât de sincer(ă) ești cu tine dar și cu cei din jur
  • Cărțile pe care le citești și care contribuie la educația ta
  • Cât de des faci sport
  • Cum te respecți
  • Cât de multe riscuri îți asumi
  • Ce fel de mâncare mănânci
  • Cât de bun ești cu cei din jur
  • Cum interpretezi situațiile
  • Cum îți exprimi părerile și punctele de vedere
  • Dacă și când ceri ajutor
  • Cât de des zâmbești pe parcursul unei zile
  • Cu cine te asociezi (anturajul tău)
  • Ce faci cu timpul de după orele de muncă
  • Cum cheltuiești sau investești banii câștigați
  • Cui și cum spui TE IUBESC
  • Cât de mult timp petreci făcându-ți griji, pe care apoi le hrănești cu și mai multe discuții și scenarii
  • Cât efort ești dispus(ă) să faci pentru fiecare aspect al vieții tale
  • Cât de des te gândești la trecutul tău și cum folosești lecțiile lui în prezent
  • Dacă judeci alte persoane pentru ceea ce fac/spun
  • Cât de mult timp petreci în recunoștință față de viață
  • Ce alegi să faci în rutina de dimineață și cea de seară
  • Dacă încerci din nou sau nu după o dezamăgire/ un eșec

Cred că ai înțeles ideea. Eu așa văd regulile acestui joc numit viața: avem liberul arbitru în fiecare moment, adică să facem alegeri, să luăm decizii, să ne asumăm responsabilități pe care să le ducem până la capăt. Dacă nu o facem noi, o vor face alții în locul nostru. De asta sunt sigură!

În ultimul articol despre responsabilitate (hot topic :star: ) am menționat (auto)controlul. Am pus în paranteză cuvântul auto pentru că întâi mă gândesc la control, apoi îmi dau seama că nu controlez mai nimic din exterior și apoi
Mar
21
2022
a fi responsabil

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.

Însă ce înseamnă a fi responsabil, mai exact? Definiția este destul de complexă pentru că responsabilitatea ia foarte multe forme.

Site-ul Dexonline.ro spune că ” A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor.”

Dicționarul Cambridge spune că ”A fi responsabil pentru ceva sau de cineva = a avea control și autoritate asupra a ceva sau cineva și datoria de a avea grijă de acel lucru sau acea persoană.”

Dicționarul MacMillan spune că ”A fi responsabil în fața cuiva înseamnă că acel cineva este în poziția de autoritate față de tine și îți poate cere să dovedești că acțiunile sau deciziile tale sunt corecte și rezonabile.”

Așadar, responsabilitatea are legătură cu controlul, cu lucrurile pe care le controlăm cu adevărat în viața noastră. (Voi reveni asupra acestui subiect.)

De ce am decis să abordez acest subiect al responsabilității? Pentru că sunt ferm convinsă că acesta este cel mai bun moment în istoria omenirii pentru a fi conștienți de ceea ce suntem responsabili și de ce nu, și să ne luăm înapoi puterea ca ființe umane ce au integritate și putere creatoare.

Vreau să fac din acest subiect - RESPONSABILITATEA - o mini serie de articole aici pe blog care să servească drept punct de pornire pentru cei interesați de acest subiect. Eu însămi sunt interesată de responsabilitea mea, explorarea și exercitarea ei.

Ca popor, cred că noi românii avem o rană adâncă provocată de încălcarea drepturilor noastre și nu mai știm cum și de ce anume suntem responsabili. Așteptăm de la alții și de la stat să ne ușureze viața de problemele pe care noi nu vrem să le rezolvăm - și multe alte situații în care vrem multe de la viață dar nu să facem noi ci să ni se dea. Suntem cam imaturi din punct de vedere emoțional, ca societate. Și destul de fricoși.

Consider că așa am fost educați - de familie, de societate - iar acum este rândul nostru, adulți fiind, să schimbăm educația primită cu alta mai favorabilă nouă ca ființe cu Dumnezeu în noi. Dacă vrem libertate, trebuie să învățăm să fim responsabili. Altă cale nu este. Responsabilitatea este un element din ecuația libertății.

Ce părere ai? Te interesează acest subiect?

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.
Mar
9
2022
apartament mic lectii de viata

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu și nici amuzant, căci suntem 4 suflete ce împart cele 2 camere nu prea mari, o baie micuță și o bucătărie minusculă. Pare nasol și în mare parte este. Însă ne descurcăm destul de bine și este, totuși, o situație din care avem ocazia să învățăm cu toții câte ceva.

M-am tot gândit că acest context creat de apartamentul nostru mic nu se află degeaba în viața noastră, ceva bun trebuie să iasă de aici. M-am gândit și cred că am reușit să pun cap la cap câteva lecții de viață pe care ni le-a adus traiul în acest mic apartament. Lecții pe care încă le învățăm, să nu credeți că este ușor. Procesul de învățare este continuu.

  1. Ordinea & organizarea sunt cele mai importante elemente ale traiului în comun într-un spațiu mic. Orice fel de dezordine ne afectează direct, căci efectiv nu mai avem loc și o vedem fix în fața noastră. Ordinea ne dă un sentiment de control asupra mediului în care trăim, un sentiment de bine. Fac ordine zilnic și îi învăț și pe copii să fie ordonați sau cel puțin atenți cu lucrurile lor. Aici nu e loc de fac ce vreau, le las pe unde vreau. Nu se poate asta, căci îi afectează pe toți din familie. Menținerea ordinii înseamnă respect!
  2. Răbdarea. Uneori, de multe ori, ca să ajung la un obiect e necesar să mut, să scot, să dau la o parte alte obiecte. E ca un fel de puzzle. Un joc pe care-l joc zilnic, nu am de ales. Nu-i ușor, mă mai enervez uneori căci trebuie în permanență să le aranjez la loc, să țin minte care pe unde au fost etc. Am învățat să am răbdare cu procesul și să nu renunț doar pentru că durează câteva minute mai mult decât aș vrea eu.
  3. Spațiul intim nu există în sensul clasic, ci ni-l creem singuri în jurul nostru prin respect reciproc. Îți dai seama că nimeni nu are camera lui. Nici măcar colțul lui. Așa că atunci când cineva gătește, citește, face teme, se joacă, vorbește la telefon etc. etc. facem liniște și îi respectăm activitatea. Cred că lecția asta ne-a luat cel mai mult timp de învățat, căci nu e ușor să adaptezi ceea ce faci în casă la nevoile tuturor celor din jur (mai ales când este și un copil mic în familie). Sau să ceri verbal să-ți fie respectată nevoia de liniște și spațiu, chiar dacă temporar.
  4. Când călătorim, alegem cazări cu camere mari, spațioase, generoase, cu balcon deschis și vedere superbă. Da, costă mai mult, dar merită. La hotel sau pensiune nu vreau să mă simt ca acasă ci diferit.
  5. Când ne plimbăm în natură, căutăm plaje pustii, păduri cu copaci înalți, câmpii deschise și orice alt spațiu care ne relaxează mental. Nu îmi place în mod deosebit să vizitez peșteri, de exemplu, mă simt ... ca acasă. :)). Iar de aglomerarații de oameni m-am vindecat definitiv. Vreau spațiu în jurul meu și liniște civilizată.
  6. Nu ne luăm animal de casă. Nu avem cum, nu avem unde. Bine că nici copiii nu cer prea insistent.
  7. Recent, am început să ne dorim să mai eliberăm din spațiu, să scoatem din casă ce nu ne mai folosește. Dar războiul ăsta stupid ce ne afectează direct ne-a făcut să încetinim proiectul ăsta. Dar nu renunț, încet dar sigur vor dispărea toate lucrurile pe care nu le mai folosim.

Cam acestea sunt lecțiile mele de viață deprinse în casa în care locuim. Nu mă plâng, ne este dragă și am învățat să facem lucrurile să lucreze în favoarea noastră.

Și tu locuiești într-un apartament mic? Cum ți-a modelat acest lucru personalitatea?

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu
Feb
9
2022

Am auzit vorba asta la doamnele de la sala la care merg: "La bătrânețe ai nevoie de bani, nu de copii". M-au cam uimit la început aceste cuvinte (deoarece am copii), însă, de parcă mi-au citit gândurile, a venit și explicația: la bătrânețe, oamenii au nevoie de bani să se întrețină și să se descurce, nu de copii a căror povară să fie și de la care să aștepte lucruri. Adică e ok să ai copii, dar scopul pentru care au fost doriți nu are legătură cu bătrânețea părinților.

Să îți explic puțin contextul: colegele mele de la sală se împart în 2 categorii, după vârstă: unele între 20 și 30 de ani, altele între 40 și peste 60. Fetele din prima categorie nu au copii, arată foarte bine și vin la sală cam zilnic. Doamnele din a doua categorie au copii mari și deja au intrat în altă etapă a vieții.

M-am gândit la ce au spus ele și cred că au dreptate. E bine să ai copii mari cu care să ai relații bune și sănătoase, însă nimeni nu vrea să fie o povară după 60 de ani, să ceară de la alții, să aștepte ceva de la alții. Da, e bine să ai ajutor, dar e și mai bine să nu ai nevoie de ajutor. E bine să ai la cine apela în caz de nevoie, dar e și mai bine să nu ai nevoie să apelezi la nimeni.

Banii la bătrânețe nu sunt numai pentru medicamente (Doamne, sper să nu am nevoie!), facturi și mâncare. Banii la bătrânețe sunt și pentru ieșiri în oraș, cadouri pentru familie și prieteni, vacanțe la mare sau la munte, abonamente la aerobic și piscină poate chiar dans, flori proaspete pe masă și alte lucruri frumoase din această viață.

Părerea mea este că viața la bătrânețe trăită în România trebuie rescrisă, e prea nasoală acum. Nu sunt în această categorie, așa că nu pot da sfaturi și nici exemple proprii, dar sper că atunci când voi trece de o anumită vârstă (pe la 75-80 de ani, zic eu), viața în România va fi alta. Pentru că oamenii vor fi alții.

Eu nu mă pot gândi la bătrânețe. Cuvântul ăsta are conotații care nu-mi plac, înseamnă un fel de sfârșit, de final, de intrare în linie dreaptă. Pe măsură ce trece timpul, gândesc despre mine că evoluez și cresc și cunosc viața din tot mai multe perspective și în tot mai multe contexte diferite. După pandemia asta nu mai am nicio așteptare de la viitor și niciun plan de pensionare/ retragere. Nu e ca și cum corpul meu nu ar îmbătrâni sau aș nega lucrul ăsta, ci pur și simplu focusul meu este în altă parte.

Gândește-te și tu la vorba asta din titlu. Ce părere ai despre ea? Cum crezi că va fi viața ta la ”bătrânețe”?

Am auzit vorba asta la doamnele de la sala la care merg: "La bătrânețe ai nevoie de bani, nu de copii". M-au cam uimit la început aceste cuvinte (deoarece am copii), însă, de parcă mi-au citit gândurile, a venit și explicația: la bătr
Feb
8
2022
echipament inot decathlon

Da, mi-ar plăcea ca toți copiii să știe să înoate. Acum, fiind mamă a doi copii, fată și baiat, unul mic și cealaltă mare, am înțeles cât de important este ca ei să știe să înoate. Nu mă refer la nivel olimpic, ci pur și simplu să știe să înoate în diverse stiluri. Să aibă încredere în ei în apă, fie în piscină sau la mare. Să-și antreneze corpul și respirația în bazin, dar să se și relaxeze prin joacă în apă și înot relaxat.

Nu ne-a fost ușor să mergem cu ei la cursuri de înot: echipament, abonament, transport, așteptat. Nu e ușor deloc și ține numai de disponibilitatea și bugetul părinților, de timp și bani, cele două resurse importante cu care jonglăm zi de zi. Știi vorba: degeaba ai #poftadesport dacă chiar nu ai cu ce.

Însă mai este o resursă, mai importantă, care contează mai mult decât timpul și banii părinților: mentalitatea lor. Nivelul lor de înțelegere a beneficiilor înotului pentru copii. Pentru că atunci când înțelegi cât de mult bine face sportul pentru copii, înotul în special, celelalte resurse se mai aranjează de la sine, în timp.

Adică se găsește timp, măcar o dată pe săptămână, iar bani pentru abonament și echipament se găsesc și ei, chiar dacă nu pare ușor la început să faci sacrificii din altă parte. Important este să faci din sportul copiilor o prioritate în familie.

Costul abonamentului diferă de la un club la altul, dar costul echipamentului pentru #inot poate fi mai mic decât costul abonamentului. Noi ne-am luat tot ce ne trebuie pentru bazin, piscină și mare de la #DecathlonRomania. Acum copiii au tot ce le trebuie pentru orele de înot - nimic fancy, doar strictul necesar dar de calitate. Și nu cresc atât de repede pe cât credeam eu, chiar dacă nu se mai dau plecați din apă.

Decathlon este un brand francez ce se concentrează pe modul în care poate oferi echipament sportiv la cel mai bun raport calitate – preț pentru minim 80 de sporturi, printre care și înotul și navigația. Iar ca să te convingi de asta, toate produsele lor au o garanție de doi ani de zile ca tu să fii cel mai mulțumit sau foarte mulțumit.

Să-ți spun cât de bucuroși sunt copiii mei că merg la înot? Cel mic face cursuri individuale și se mai bălăcește cu tati, dar cea mare știe deja să înoate destul de bine. Am încredere să o las singură în piscinele de agrement sau la mare (nu departe de mal). Se joacă cu copiii și ar sta cu orele în apă. Prefer să facă asta decât să se joace pe tabletă. Cel mic abia așteaptă orele de înot, e foarte bucuros de dimineață dacă știe că va merge la înot la finalul zilei.

Da, mi-ar plăcea ca toți copiii să știe să înoate și să îndrăgească #navigatia. Doar avem litoralul Mării Negre, atâtea lacuri și bazine cu ape termale, ștranduri și piscine la pensiuni și hoteluri. Înotul are atâtea beneficii, încât chiar ar trebui să devină sport național. Poate că cineva, cândva, va transforma înotul în România într-un sport accesibil tuturor copiilor. Face parte din abilitățile de viață.

Da, mi-ar plăcea ca toți copiii să știe să înoate. Acum, fiind mamă a doi copii, fată și baiat, unul mic și cealaltă mare, am înțeles cât de important este ca ei să știe să înoate. Nu mă refer la nivel olimpic, ci pur și simp
Feb
6
2022
flori proaspete pentru acasa

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ignorat-o dar nu pentru mult timp - mă sâcâia un gând.

Ce să facă un turist cu o astfel de vază? La ce-i folosește? Îmi amintesc că toate camerele de hotel și pensiune în care am fost în viața mea aveau câte o vază, mai mică sau mai mare, mai simplă sau decorată. Dar de ce? Răspunsul este evident: ca să pui flori în ea. Cine să le pună? Turistul, evident, căci vazele sunt întotdeaun goale, nu au nici măcar un strop de apă (uneori sunt pline de praf, dar asta e altă poveste) . Mai sunt unele hoteluri/pensiuni ce pun flori artificiale - sunt urâte și inutile, nu aduc nicio energie benefică camerei (părerea mea).

Și de unde să ia turistul flori? Păi să-și cumpere sau să culeagă din flora spontană, cred eu. Că doar nu o cere de la recepție. Sunt convinsă că există o categorie aparte de turiști care, după ce se cazează, căută să pună flori în vază. E ca o primă activitate pe care o poți face după ce te-ai cazat. E și un prim pas în a cunoaște zona și oamenii. Ca și cum ai primi o primă temă de făcut în cameră: pune flori în vază!

Poate că ar trebui ca hotelurile să ofere ele însele flori proaspete în camerele oaspeților, însă e destul de complicat și scump.

Și, totuși, sunt atât de importante florile proaspete într-o cameră, fie ea și de hotel sau pensiune? Se pare că da! Sunt un simbol al frumuseții, al relaxării, al bucuriei de viață. Unele persoane și companii au grijă să fie înconjurate mai tot timpul de flori proaspete, frumos aranjate. Cred că ați observat asta și la TV, în anumite reality show-uri și filme despre familii înstărite și educate.

Acum găsiți flori și în supermarketuri - Lidl, Profi, Mega Image etc - sau chiar la bunicuțele-vânzătoare din preajma piețelor sau a zonelor aglomerate. Profită de această ofertă, îți va aduce bucurie. Căci faci ceva frumos pentru tine, în primul rând.

Așadar, nu uita să iei flori proaspete pentru tine, data viitoare când mergi la cumpărături sau doar le plimbi prin cartier.

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ign
Jan
22
2022
cuvantul anului 2022

Nu mi-e ușor să spun public că mă preocupă emoțiile, însă asta este realitatea mea și preocuparea principală în acest an. Totul a început cu mai mulți ani în urmă când, de unde de ne-unde, tot apărea în fața ochilor mei un citat. Îl parafrazez: "Când vei muri, nu contează ce ai făcut ci cum i-ai făcut pe alții să se simtă. După moarte vei simți înzecit ceea ce i-ai făcut pe alții să simtă prin cuvintele și acțiunile tale."

Aoleu, ce-au mai durut cuvintele astea. Drept în inimă s-au înfipt. Și mi-am dat seama că voi ajunge direct în Iad. :-??

Pe de alta parte, mi-am dat seama că mai aveam mult din viața la dispoziție să-mi schimb atitudinea și destinul. Long story short, de vreun an și ceva mă străduiesc cât pot de mult să (1) fiu atentă la energia din spatele fiecărui cuvânt pe care-l spun și (2) să iau în considerare cum îl fac să se simtă pe interlocutor cuvintele mele.

Mi-am dat seama și am înțeles foarte clar că, nu contează dacă am dreptate ori ceea ce am de spus este interesant, dacă felul în care o spun îl face pe interlocutor să se închidă și să nu audă mai nimic din ceea ce am de spus.

Am mai înțeles, la fel de clar, că lui Dumnezeu nu-i pasă dacă am dreptate sau nu, dacă susțin principii și idei mărețe, ci dacă ofer iubire, dacă o dau mai departe din inima mea către inima altora, dacă o scot la suprafață din alții prin cuvintele și faptele mele. Așadar, aceasta va fi busola mea în acest an.

Anul acesta va fi, pentru mine, despre emoții. Sunt atentă la ele așa cum apar în mine și cum le transmit sau le provoc în cei din jurul meu. Nu e ușor dar nici imposibil, cu atâtea resurse la dispoziție. Cuvantul anului 2022 este emoții, ceea ce demonstreaza cat de serioasa este treaba asta pentru mine.

Nu rezist tentației de a te întreba: care este relația ta cu emoțiile?

Care este cuvântul tău pentru anul 2022? Mi-ar plăcea mult să-l împărtășești cu noi.

Nu mi-e ușor să spun public că mă preocupă emoțiile, însă asta este realitatea mea și preocuparea principală în acest an. Totul a început cu mai mulți ani în urmă când, de unde de ne-unde, tot apărea în fața ochilor mei un cit
Jan
12
2022
Sosete cu barista si cafea Nanushki Paulo Coffeelho

Se știe că o pereche bună de sosete îți poate salva ziua sau măcar o parte din ea. Unul dintre lucrurile cele mai neplăcute dar foarte ușor de prevenit sau combătut este frigul la picioare. Vă spun asta pentru că urăsc să-mi fie frig la picioare și sunt mereu bine echipată cu șosete de lână sau pufoase. Probabil că aș câștiga Campionatul de Purtat Șosete Tot Anul ... dacă ar exista unul.

Aș vrea să vă spun mai multe despre pasiunea și respectul meu pentru șosetele de calitate, însă ideea este alta: toată lumea adoră o pereche de șosete mișto, bune, rezistente, imune la fenomenul desperecherii. Cu alte cuvinte: o pereche de șosete a rămas și va fi o idee bună de cadou, pentru aproape orice ocazie și orice hobby (pictori, iubitori de cafea, doctori, pescari etc).

Eu am șosete cu reni și brăduți pentru Crăciun, cu inimioare pentru Dragobete, cu flori pentru 1 & 8 Martie, de lână pentru la munte, cu fir sclipicios și fundițe pentru vara la mare. Niciodată nu am strâmbat din nas când am primit cadou o pereche faină de șosete, mai ales că acum unele firme le ambalează foarte creativ (sub formă de glob de Crăciun sau cutie cu sushi, plus multe alte idei haioase și demne de oferit drept cadou interesant).

Mai nou, a apărut trendul șosetelor cu print asortat. Adică printul nu e la fel pe ambele șosete, dar este asortat, complementar, pe aceeași temă și cromatică și se poartă împreună - vezi exemplul șosetelor colorate cu urs polar North Paul de la brandul Nanushki (asemănătoare cu șosetele din imagine pentru iubitorii de cafea, ca mine). Sunt super drăguțe, deloc scumpe și oferă o ocazie excelentă de a sparge gheața într-o întâlnire (desculță sau nu) sau a primi complimente pentru alegerea inspirată. E binevenită și moda asta a șosetelor asortate, ne prinde bine să ne mai înveselim din nimicuri în vremurile astea atât de complicate! 😊

Așa cum regii și reginele stau pe budă la fel ca noi toți, tot așa și ei poartă șosete la fel ca noi. Nu cred că există șosete mai bune decât cele din bumbac, însă e bine că există câte o pereche de șosete pentru fiecare ocazie și nevoie (cel puțin așa am văzut pe sosetăria.ro unde au și promoții sezoniere).

Dacă îți faci ordine în sertarul cu șosete iarna asta (sau cu ocazia curățeniei de primăvară), sortează-le după material și/sau ocazie: șosete pentru sport, șosete de weekend, șosete pentru stat prin casă, șosete pentru mers la munte, șosete pentru sandale etc. etc.

Partea cea mai bună este că șosetele sunt generoase la mărime, nu poți da greș. Iar magazinele online care vând șosete au în ofertă o gamă foarte largă de alte articole de lenjerie intimă.

Note to self: uneori, după o zi grea, la finalul zilei am nevoie doar de o cană cu ceai verde fierbinte și o pereche de șosete comode.

Se știe că o pereche bună de sosete îți poate salva ziua sau măcar o parte din ea. Unul dintre lucrurile cele mai neplăcute dar foarte ușor de prevenit sau combătut este frigul la picioare. Vă spun asta pentru că urăsc să-mi fie fri
Oct
14
2021

Poate ești în situația în care vrei să implementezi o un alt stil alimentar în viața ta, stil despre care știi că îți face bine pe terment lung, însă nu reușești să te ții de el și vrei totuși să faci ceva ca să îți fie bine pe termen lung. Iată sfaturile lui Jesse Itzler pe acest subiect, un tip minunat pe care îl urmaresc pe social media și care mă inspiră/ motivează mereu prin atitudinea lui față de viața de zi cu zi.

Pe scurt: mâncatul sănătos nu e un obicei, e un stil de viață. Nu e ceva ce încorporează în viața lui, nu e ceva la care să se gândească cum să facă ci pur și simplu e ceva ce are loc în viața lui, e un stil de viață, o decizie definitivă.

Jesse Itzler povestește cum a fost la început: s-a educat tot mai mult despre alimentele sănătoase, zahăr, grăsimi, brânzeturi, hidratare, etc. (din cărțile lui Harvey Diamond). Apoi și-a propus ca timp de 10 zile să scoată din alimentația lui zilnică tot ce a considerat nesănătos, fără compromisuri. În a 11-a zi a trecut înapoi la alimentația lui obișnuită de dinainte de cele 10 zile și a ascultat corpul care i-a spus cum se simte: groaznic! În acel moment a luat decizia că nu mai vrea să se simtă așa vreodată și și-a construit un stil de viață în jurul alimentației sănătoase (știind deja ce îi face bine).

Jesse e un tip care mănâncă numai fructe până la prânz, zi de zi, indiferent ce are de făcut în acea zi (este foarte activ, în special fizic). În fiecare zi, fără excepții și fără compromisuri - aceasta este decizia luată de el și nu lasă nimic la voia întâmplării. Lucrul acesta m-a motivat și pe mine să îmi încep zilele cu fructe, lucru care simt că îmi face bine.

Jesse Itzler are 2 cărți publicate care se găsesc și în librăriile din România.

Sursa foto: pagina lui de Instragram. Textul de la poză spune că "You ever meet anyone that wants less energy? You will use more energy for digestion than anything else in your lifetime. Common sense then dictates if you use less energy for digestion you free up more energy for other things…like fighting off infection, being more vibrant, etc.

Foods that require the most energy to digest are processed and cooked foods. Is that even debatable?

Processed foods don’t work. Cookies, pastries, pretzels, etc….Eventually, they will get you. I don’t care how nutritious the big food companies say their food is…I don’t care how many cute animals they put on a cereal box…I don’t care what athlete is in the ads. Once that food goes in your body it’s either good for you or it’s not. PERIOD. End of story.

So what’s my point….eat more foods FROM plants NOT made in plants.

That’s my opinion and I’m unwavering on it." #BeforeThereWasMarketingWeReliedOnCommonSense

Poate ești în situația în care vrei să implementezi o un alt stil alimentar în viața ta, stil despre care știi că îți face bine pe terment lung, însă nu reușești să te ții de el și vrei totuși să faci ceva ca să îți fie bi
Sep
14
2021

Prima dată când mi s-a zis asta, am crezut că nu am auzit bine. Eu, pâinea pământului, sunt obsedată de control? De controlul altora, evident, altfel aceste cuvinte nu ar avea o conotație atât de negativă. Măi să fie!

M-am tot sucit și m-am gândit și nu m-am lămurit cum de persoana respectivă a ajuns la concluzia asta. Așa că am început să studiez situația. Nu iau de bune cuvintele altora despre mine, chiar nu le dau crezare, însă uneori vreau să cercetez puțin mai bine subiectul. Chiar sunt obsedată de controlul altora?

Din experiența mea, niciodată nu-mi iese când vreau să controlez pe alții - ori nu mă pricep, ori chiar nu este posibil. Pot influența, dar nu pot controla.

Iată ce am aflat că pot controla, de fapt:

  1. Cuvintele mele
  2. Ideile pe care le dezvolt și le pun în practică
  3. Gândurile cărora le dau crezare (Bitch Voice și Boss Voice, după cum zice Andy Frisella)
  4. Acțiunile mele
  5. Comportamentul meu
  6. Deciziile mele
  7. Reacțiile mele la ceea ce se întâmplă în jurul meu
  8. Eforturile mele de zi cu zi

Ai prins ideea: pot controla numai ce ține de mine. Atât! Nimic mai mult, nimic altceva.

Cred că nevoia de control exercitată asupra altora apare atunci când ne dorim ca ceilalți să ne valideze pe noi și să reușească în viața lor, ca un fel de deschidere a drumului pentru noi.

În realitate, nu putem controla pe nimeni și nimic, decât pe noi înșine. Atât. Punct. Iar controlul ăsta asupra noi înșine se învață, se auto-reglează pe parcursul vieții. Nimeni nu se naște maiestru în această artă.

Cu cât petrec mai mult timp și energie cu lucrurile pe care nu le pot controla, cu atât am mai puțin timp și energie pentru lucrurile pe care le pot controla: eu însămi.

Deci, da, sunt obserdată de control. Controlul interiorului meu. De când cu pandemia asta, am avut de multe ori senzația ca nu mai am control asupra multor lucruri, că nu mai pot planifica și spera la anumite lucruri din viitor. Și asta e OK, căci am prezentul, cel de chiar acum și cel imediat. Și e destulă treabă de făcut în prezent. Viitorul se va rezolva singur, ca o continuare firească a ceea ce fac în prezent.

Până la urmă, mi-am dat seama de ce persoana respectivă a spus acele cuvinte: vorbea despre ea însăși, nu despre mine - însă suferința ei interioară era atât de mare încât nu putea să-și vadă propria dorință de a-i controla pe alții și atunci proiecta acest defect în exterior. :))

Ce înțelegi prin obsesia de control? Și tu ești obsedată de control?

Prima dată când mi s-a zis asta, am crezut că nu am auzit bine. Eu, pâinea pământului, sunt obsedată de control? De controlul altora, evident, altfel aceste cuvinte nu ar avea o conotație atât de negativă. Măi să fie! M-am tot suc
Aug
6
2021

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU!

E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se potrivește cu viața mea și felul meu de a fi.

Păi ... dacă așa nu ... atunci cum? Cum arată AȘA DA? Dacă mi-e clar că acest AȘA nu e e bine, atunci cum arată acel AȘA Da bun pentru viața mea?

Eh, dragele mele cititoare, am aflat pe pielea mea că sunt 100% responsabilă să aflu singură cum arată acel AȘA DA pentru mine. Să-l caut în altă parte sau să-l creez singură.

Dacă nu are cine să mă învețe cum e bine (deși Youtube și Google le au pe toate), e de datoria mea să-l creez, pas cu pas. Iar metoda de testare-evaluare-continuare este sfântă!

Ceea ce vreau să spun este că, dacă nu ai exemple pozitive în jurul tău, caută-le un pic mai departe decât jurul tău. Apoi un pic și mai departe. Și mai fă încă un pas, mai caută alți oameni care au găsit soluții și știu cum să trăiască așa cum vrei tu să trăiești. Învață tot ce poți prinde de la alții și testează în viața ta.

Pe scurt: din situații de genul AȘA NU înveți să cauți în altă parte sau să creezi singură acel AȘA DA. Și mai înveți să faci rapid un viraj la 180 de grade și să fugi în direcția opusă. Căci nu are rost să stai mult în mocirla lui AȘA NU!

Îți las un citat pe care să ți-l amintești când îți va fi greu: “I would rather have the pain of discipline than the pain of regret!” - Tony Robbins (Prefer să trec prin disconfortul disciplinei decât prin durerea regretului.)

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU! E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se pot
Aug
2
2021

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar singura temperatură suportabilă este la primele ore ale dimineții.

Lumea este agitată, se plânge de căldură non-stop și o folosește ca scuză pentru orice. Amintirile despre gerul iernii sau zilele înnorate de toamnă s-au făcut scrum sub arșița care pare că încetinește timpul și dizolvă listele cu lucruri de făcut.

Cu toate astea, îmi stă în fire să găsesc ceva pozitiv în tot și toate, așa că am stat și am cugetat: Ce aduce bun în viața mea această caniculă? Ceva frumos tre' să fie în toropeala și căldura asta. Împărtășesc cu tine gândurile mele, poate te regăsești și tu printre ele. Sau măcar să vezi canicula cu alți ochi. B-)

  1. Rufele se usucă foarte repede întinse în balconul închis, dar cu ferestrele deschise. Spăl cam zilnic, câte o mașină, și în maxim 12h le strâng.
  2. Acord mai multă atenție plantelor mele, căci trebuie să le ud cel puțin o dată pe zi. Îmi place să îmi fac timp pentru ele, mă relaxează.
  3. Nu ratez nicio ocazie de a mânca înghețată.
  4. Nu se poate trăi fără dușul de la finalul zilei așa că mă bucur că am stoc din gelurile de duș preferate.
  5. Părculețul cartierului e mai mult gol așa că mă bucur de plimbări în liniște.
  6. Hidratare, hidratare, hidratare - umblu cu sticla de apă după mine, un obicei bun pe care l-am adoptat anul ăsta.
  7. Mă bucur că zilele de caniculă se suprapun cu zilele de vacanță școlară și, uneori, cu zilele de concediu. Mai bine concediu & caniculă decât concediu & ploi non stop (cum a fost în Iunie).
  8. Știi cum se simte pe față apa termală rece de la frigider, pulverizată într-un nor fin și super răcoros? Și eu!
  9. Berea fără alcool - fix acum este momentul perfect pentru ea. În restul timpului parcă nu merge, dar într-o zi toridă, uscată, interminabilă ... berea rece fără alcool este perfectă.

Ceea ce vreau să zic este că PUTEM găsi ceva bun, pozitiv, constructiv în orice context. Vremea de afară este doar un context - un context special, întâlnit câteva zile, maxim 2 săptămâni, pe an. Canicula va trece, cu siguranță. Eu aș vrea să păstrez pe piele căldura acestor zile, ca să suport mai bine gerul iernii. Și aș mai vrea să îmi reamintesc cu claritate lumina orbitoare a soarelui de la prânz ca să nu mă mai întristeze zilele în care nu văd soarele deloc (oribile zilele alea).

Adaugă tu al 10-lea punct de pe listă!

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar sing
Jun
11
2021

Una dintre cele mai grele și importante lecții pe care pandemia asta ni le-a servit dintr-o singură lovitură este că sănătatea personală este cel mai de preț bun al nostru. Sănătatea trebuie să devină prioritatea noastră nr. 1 - dacă nu investim timp în a menține sănătatea, peste câțiva ani vom investi timp și bani în tratarea bolilor. Asta este garantat!

Și știi care este legătura dintre mine și tine? Sănătatea mea influențează sănătatea ta și sănătatea ta influențează sănătatea mea. Căci așa funcționează Universul ăsta și planeta asta minunată.

Așadar, noi (2 adulți și 2 copii) ne-am decis să fim cât mai activi, chiar și în vacanță. Așa cum vacanța școlară nu înseamnă că nu se mai lucrează la matematică și nu se mai citește o carte, așa și vacanța cu familia nu înseamnă leneveală și admirat peisajul din mașină.

A face sport în vacanță înseamnă a fi activ din punct de vedere fizic, adică sporturi ușoare și mișcare de plăcere - cu alte cuvinte, un fel de YES DAY pentru orice ocazie de a face puțină mișcare și a ne distra în același timp.

Concret, pentru noi asta înseamnă că:

  • Facem mici drumeții prin păduri și pe dealuri - avem echipamentul cu noi, de la adidași la șapcă și rucsăcel pentru gustări.
  • Eu chiar mă străduiesc să alerg dimineața, singură sau împreună cu fata mea dacă are chef, așa că am și adidașii de alergat cu mine, căștile, bustiera și suportul pentru telefon.
  • Întotdeauna avem la noi vreo 2 mingi în portbagaj, pentru orice ocazie de a bate mingea. O minge e mai ușoară pentru jocurile cu mâna și una mai grea pentru ceva gen basket sau fotbal.
  • Dacă mergem la un hotel care organizează ore de pilates sau dans, îmi iau colanții, bustiera și cea mai ușoară încălțăminte de sport. Pentru aquagym îmi iau musai costum de baie întreg.
  • Avem în permanență în portbajag paletele de ping-pong, setul de badmington, cercul de gimnastică, coarda de sărit, setul de popice și un joc cu cercuri (ca să nu mai spun de setul cu găleată, lopățele și forme pentru plajă).
  • Avem și scaune pliante și pătură de picnic - toate se strâng compact de ți-e mai mare dragul să le ții în portbagaj tot anul. Scaunul meu preferat all time este de la Decahtlon: scaunul pliabil QUECHUA MH500.

Când ne întoarcem din weekendul-departe-de-casă sau din vacanță vreau să fim obosiți de la câte lucruri am făcut, nu plictisiți și nerăbdători să ne întoarcem acasă la rutină, treburi și ecrane cu conexiune la internet. Bonus: multe amintiri frumoase, plus depășirea unor limite de genul "Nici nu știam că pot să fac asta!".

Adevărul este că timpul trece mult mai repede când facem puțină mișcare, iar uneori ne facem prieteni noi învitându-i să bată și ei mingea alături de noi. Un lucru este cert: sportul în vacanța de vară nu este despre a slăbi (în mintea multora sport=slăbit) ci despre conectare și stare de bine.

Așadar, mă bucur mult că am copii care mă țin activă și pregătită pentru orice ocazie de a face puțin sport sau doar mișcare mai energică.

Hai și tu în vacanță pregătită de sport! Sportul în natură este un plus mare pentru sănătate.

Una dintre cele mai grele și importante lecții pe care pandemia asta ni le-a servit dintr-o singură lovitură este că sănătatea personală este cel mai de preț bun al nostru. Sănătatea trebuie să devină prioritatea noastră nr. 1 - da
Jan
12
2021

Bine te-am regăsit în 2021! Dacă citești acum acest blog, cred că ești bine și anul 2020 nu a lăsat urme prea adânci în viața ta.

Continui obiceiul început anul trecut de a-mi seta un cuvânt reprezentativ pentru totul anul care abia a început.

Anul trecut a fost FOCUS ON THE GOOD, anul acesta este BE KIND. OK, nu e doar un cuvânt, sunt chiar două, însă ele exprimă cel mai bine atitudinea mea pentru acest an.

Be Kind = Fii Blând/ Bun. Voi fi blândă cu mine, în primul rând, dar și cu cei din jur. Pentru mine, asta se traduce prin mai puțină judecată și mai multă acceptare. Deja lucrez de câțiva ani la aceste atitudini și cred că sunt pe calea cea bună.

Am ales aceste cuvinte - Be Kind - pentru 2021 pentru că este pasul următor după lecțiile masive într-ale acceptării primite anul trecut de la viață. Nimic, dar absolut nimic, nu a ieșit așa cum am vrut eu sau cum am crezut eu că e bine.

Pentru anul ăsta, chiar nu-mi mai fac niciun plan, ce-o fi o fi. Dacă sunt ceva planuri deja făcute pentru mine, vor veni ele la mine, eu doar le aștept.

Care este cuvântul tău pentru anul 2021? Decât rezoluții, mai bine un cuvânt (sau mai multe) care să funcțione ca o lanternă în întuneric.

Când mi-o fi mai greu, să-mi aduc aminte de aceste cuvinte: be kind!

Deja balsamul lui Focus on the Good a intrat în piele, acum urmează balsamul lui Be Kind. Sper să se imprime în toate straturile ființei mele și să-i exprim toate nuanțele în viața de zi cu zi.

Dacă te interesează această atitudine, găsești aici câteva cărți pe această temă: cărți despre bunătate.

Bine te-am regăsit în 2021! Dacă citești acum acest blog, cred că ești bine și anul 2020 nu a lăsat urme prea adânci în viața ta. Continui obiceiul început anul trecut de a-mi seta un cuvânt reprezentativ pentru totul anul care a
Oct
15
2020

Poate crezi că e prea devreme să îmi pun dorințe de Crăciun, dar nu e. Cu cât o dorință este mai mare și mai arzătoare, cu atât ea trebuie emisă mai devreme (așa cred eu).

🎁 Dorința mea de Crăciun este ca fiecare persoană de pe planetă să aibă acces la apă caldă, gel de duș și prosop curat pentru dușul de seară.🎁

Poate ție nu ți se pare mare lucru, dar este. Mai ales atunci când nu ai apă caldă seara sau chiar toată ziua. Zi după zi. Săptămână după săptămână. Din vară până-n toamnă. Și nu glumesc deloc.

Dorința mea de Crăciun este ca fiecare om de pe planetă, de la bebeluși la înțelepții satului, să poată alege dacă la finalul zilei (sau dimineața) face un duș decent sau nu. Nu să decidă altcineva în locul lui.

Nu știu dacă e trecut în drepturile fundamentale ale omului, însă cred că ar trebui să existe dreptul la apă caldă pentru duș. Este vorba de igienă, de intimitate, de conectare cu propriul corp, de relaxare, de echilibrarea energiilor negative de peste zi.

De geluri de duș, unele 2 în 1 și pentru păr, nici nu mai vorbesc: există de toate pentru toate gusturile. Iar prosoape curate cred că se pot face, pentru fiecare locuitor al planetei. Părerea mea este că resurse sunt, toată lumea se poate hrăni și spăla civilizat, doar că sunt prost gestionate și asta duce la un dezechilibru.

Citesc o știre care spune că numai trei din cinci oameni, la nivel mondial, au dotări minime ce permit spălarea mâinilor (sursa aici). Și la noi în țară există această problemă, chiar în comunitățile care au cel mai mare nevoie de ajutor: oamenii nu au acces la educație și au familii numeroase cu mulți copii.

E oribil (adică inuman) ce se întâmplă și probabil că nu aș fi atât de afectă dacă nu aș ști cât e de minunat să faci duș la finalul zilei, iar apoi să nu mai ai această opțiune, zile la rând, fără ca măcar să existe vreun termen pentru rezolvarea acestei situații.

Așadar, dragă Moș Crăciun, te rog să nu-ți mai ocupi timpul cu cadouri pentru mine și alții ca mine, și să ne ghidezi pașii pentru a ajuta la rezolvarea acestei situații. Tu ai altă perspectivă asupra lumii și cred că știi calea cea mai bună pentru a aduce apa caldă în casele tuturor. Plus săpun/ gel de duș și prosop curat.

[Credit foto: bradul de Crăciun cu dorințe pozat de Valentin Petkov pentru Unsplash.com]

Poate crezi că e prea devreme să îmi pun dorințe de Crăciun, dar nu e. Cu cât o dorință este mai mare și mai arzătoare, cu atât ea trebuie emisă mai devreme (așa cred eu). 🎁 Dorința mea de Crăciun este ca fiecare persoană d
Jul
28
2020

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.

Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.

Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.

Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.

Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.

Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.

Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).

La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.

Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.

Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.

Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.

Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.

Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.

Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.

Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.

Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.

Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.

Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul
Jul
8
2020

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm.

Jelim cu toții pierderea unui stil de viață. Jelim pierderea felului în care ne trăiam viețile înainte de declanșarea pandemiei, a carantinelor/ autoizolării și a stărilor de urgență. Acel stil de viață ne-a fost luat și simțim durere în suflet și tristețe.

Nici eu nu mi-am dat seama de acest lucru, până când l-a auzit într-un podcast al lui Gregg Braden. Focusul media asupra cifrelor, măsurilor, protecției, aprovizionării, greșelilor etc. m-a sufocut și nu mi-a mai lăsat spațiu pentru a conștientiza emoțiile în legătură cu această pandemie și consecințele sale.

Da, pandemia m-a afectat și emoțional, deși consider că tot parcursul vieții mele m-a cam pregătit pentru acest moment. Și eu jelesc, alături de întreaga lume, pierderea unui stil de viață și a unor libertăți care îmi dădeau mii de motive de fericire iar eu nu știam asta.

Pentru mine, jalea asta e ca un fel de tristețe ce mă demotivează și mă amorțește cumva (e greu de pus în cuvinte). Alții trec prin furie, indignare, confuzie, frustrare, depresie, pierderea încrederii etc.

Întreaga planetă trece prin acest proces, simultan, de jelire. Suntem ființe sociale și acum nu ne mai putem întâlni și aduna așa cum o făceam în trecut, la conferințe, întâlniri de socializare, mese la restaurant, evenimente sportive, concerte, filme în sălile de cinema și multe alte astfel de evenimente sociale. Această pierdere, a socialului, este pentru noi ca orice altă pierdere – ne îndurerează și ne împinge să parcurgem procesul de jelire.

Autoarea Elisabeth Kubler-Ross vorbește, în cartea sa, foarte clar despre procesul de jelire și cele 5 etape pe care le presupune. Moartea este o formă de pierdere, cea mai profundă, și de aici s-au născut cele 5 etape ale jelirii menite să ne aducă la acceptare. Noi trecem prin alt fel de pierdere, însă cele 5 etape ale sale se aplică și în acest caz.

Nu ne vom mai întoarce niciodată la felul în care trăiam înainte de pandemie, pentru că acea lume nu mai există. Întrăm într-un nou normal și întrebarea se pune cum arată acest nou normal? Răspunsul este că nu știm, nimeni nu știe, pentru că îl determinăm chiar acum. Deciziile pe care le luam chiar acum determină lumea nouă ce se naște și noul normal în care vom trăi.

Așa că trebuie să fim atenți, și tu și eu și toată lumea, la gândurile, fricile, dorințele și deciziile pe care le luam în fiecare moment. Dacă nu mai putem trăi ca până acum, cum ne dorim să arate viața noastră, acest Rai pe Pământ?

Te invit să-ți faci timp și să contemplezi această întrebare în jurnalul tău zilnic sau mai jos într-un comentariu.

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm. Jelim
Jul
6
2020

Așteptările sunt o capcană, în care eu am căzut toată viața mea de până acum.
Dacă se îndeplineau, mă așteptam la asta și bucuria împlinirii era slăbită.
Dacă nu se îndeplineau, eram dezamăgită.
Și pentru că nu se îndeplineau în mod constant și devenise un mod de viață, începusem să pierd din încrederea în sine și în propriile puteri.

Căutările mele mi-au adus. așa cum era de așteptat, răspunsul direct în cale: în loc de așteptări este mai sănătos să-mi setez intenții.

Am simțit o mare ușurare când am aflat despre această strategie mentală!
În loc să mă aștept să câștig să câștig o cursă, de exemplu, îmi setez intenția de a mă pregăti cât de bine pot și de a alerga cât de repede pot. Dacă voi câștiga cursa, nu depinde numai de mine, sunt mulți factori dincolo de controlul meu – vremea, circumstanțele, oponenții înscriși în cursă.

În loc să mă aștept să fiu bogată până ajung la jumătatea vieții mele (50-60 de ani, să zicem, restul bornelor le-am ratat), îmi setez intenția de a munci cât pot eu de mult și de inteligent (poți învăța asta din cărți). Dacă mă voi îmbogăți nu depinde numai de mine – sunt mulți factori pe care eu nu-i controlez: contextul economic, evoluția concurenței și sincronizarea.

Dacă așteptările mele sunt ca cineva să se schimbe datorită interacțiunii cu mine, mă păcălesc singură, căci numai de el/ ea depinde dacă se va schimba sau nu.

Controlul complet, oricât de mult mi l-aș dori uneori, este o mare iluzie. Tot ce pot face este să mă străduiesc cât de bine pot și apoi să mă detașez emoțional de rezultat.

Ce va fi va fi! Iată o lecție de viață foarte valoroasă, ce te poate scuti și pe tine de multă suferință emoțională.

Așteptările sunt o capcană, în care eu am căzut toată viața mea de până acum.Dacă se îndeplineau, mă așteptam la asta și bucuria împlinirii era slăbită.Dacă nu se îndeplineau, eram dezamăgită.Și pentru că nu se îndeplineau