Arhiva Etichetei: stil de viata

May
24
2023
broasca in apa fiarta

Nimeni nu tolerează violența împotriva animalelor, fie ele și broaște, și nimeni nu pune animale în oala cu apă pe foc. Însă de dragul puterii exemplului, avem următorul scenariu imaginar și complet inofensiv pentru orice broască de pe această planetă:

Pui o broască într-o oală cu apă și pui apa pe foc mic. Pe măsură ce temperatura începe să crească, broasca își ajustează temperatura pentru a supraviețui, pentru a-i fi mai bine. Broasca continuă procesul de ajustare a temperaturii corpului pe măsură ce apa din oală se încălzește tot mai mult.

Când apa ajunge aproape de temperatura de fierbere, broasca nu-și mai poate ajusta temperatura corpului. Atunci decide să sară din oală. Broasca face mai multe încercări de a sări însă nu reușește căci și-a consumat toată puterea și energia în procesul continuu de ajustare a temperaturii corpului. Inevitabil, broasca moare.

Ce a omorât broasca? Gândește-te bine …
Ai crede că apa clocotită a omorât broasca. Sau poate chiar persoana care a pus broasca în oala cu apă. Însă factorul decisiv și real care a dus la moartea broaștei este inabilitatea acesteia de a decide când să sară din oală. Broasca putea sări din oală imediat ce și-a dat seama că apa începe să se încălzească. Sau când a văzut că acest proces continuă și continuă. Sau la primele semne de oboseală. Sau chiar la primul semn de oboseală.

În viață este necesar să ne adaptăm la situații și la oameni, asta este normal și ține de evoluția noastră. Însă este și mai necesar să învățăm să știm când este cazul să ne adaptăm și când este cazul să ieșim din situație sau anturaj și să mergem mai departe. De obicei, vocea noastră interioară, intuiția, sufletul nostru ne șoptește când este momentul să ieșim dintr-o poveste și să ne continuăm drumul în altă direcție.

Sunt situații în care este mai bine și mai sănătos să evaluăm la rece contextul și să luăm măsurile necesare pentru a ne limita pierderile.

Dacă le permitem oamenilor să ne exploateze fizic, emoțional, financiar, spiritual sau mental, nu se vor opri niciodată de le sine din a face asta.

Noi decidem când sărim afară din acea situație! Și sărim cât încă mai avem putere și forță. Sărim cât încă știm ce vrem de la viață și avem mintea clară pentru a lua decizii bune.

(Nicio broască sau alt animal nu a fost rănit în ilustrarea acestui exemplu educativ.)

Se pare că broasca este preferata domeniului dezvoltării personale, căci cartea Eat That Frog de Brian Tracy (”Începe cu ce nu-ți place”) a avut un mare succes la nivel mondial. O recomand tuturor celor care-și organizează singuri timpul.

Nimeni nu tolerează violența împotriva animalelor, fie ele și broaște, și nimeni nu pune animale în oala cu apă pe foc. Însă de dragul puterii exemplului, avem următorul scenariu imaginar și complet inofensiv pentru orice broască de
May
19
2023
nu interpreta nimic la modul personal

În cartea sa Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece, autorul don Miguel Ruiz ne învață importanța principiului de a nu lua nimic personal. Subliniez cuvintele NIMIC și PERSONAL. Cred că ai mai primit acest sfat de la prieteni sau colegi, dar știi ce înseamnă exact?

Înseamnă să nu interpretezi tot ce se întâmplă în viața ta, tot ce spun sau fac alții, ca un atact la persoana ta sau ca o insultă la adresa ta.
Înseamnă să înțelegi și să accepți că orice fel de comportament al altor oameni este rezultatul direct al credințelor, experiențelor și emoțiilor decât un comentariu la valoarea ta personală.

Când luam lucrurile personal, cedăm puterea altor persoane de a ne controla emoțiile și gândurile. Decizia de a lua personal lucrurile care vin spre noi generează multă suferință în viața noastră. Ne afundăm tot mai mult, până rămânem blocați, în cercul negativității și al neîncrederii în sine, căutând mereu validare și aprobare de la alții în loc să avem încredere în valoarea proprie.

Secretul acestui legământ stă în înțelegerea și acceptarea că fiecare trăiește în propria bulă, în propriul vis. Acest vis are parametrii lui de credințe, percepții și perspective asupra vieții. Când cineva face sau spune ceva ce pare ofensator sau jignitor pentru tine, acest comportament este reflexia directă a ceea ce cred și sunt ei decât a ceea ce ești și crezi tu.

Odată ce înțelegi acest lucru, poți activa al doilea secret: detașarea de nevoia de aprobare sau validare din partea altora. Așa vei crea spațiu să ai mai multă încredere în valoarea ta și vei elibera mai multă energie din care să creezi viața după parametrii tăi. Ți-ai trăit vreodată viața după principiul ”My life, my rules?” Ei, poți face asta numai după ce îți recapeți puterea cedată altora. Abia acum poți practica empatia și compasiunea, abia acum vezi clar că alții duc lupte interioare și se străduiesc și ei, ca și tine, să navigheze propriile vise și experiențe. Aici educația emoțională face o mare-mare diferență!

Dacă vrei o reprezentare grafică, imaginează-ți așa: când decizi să nu mai iei lucrurile personal, te eliberezi de povara opiniilor și judecăților altor presoane. Și nici nu mai iei pe umerii tăi bagaje de acest fel. Abia acum poți începe să trăiești după regulile tale, urmând calea ta, asumându-ți propriile greșeli, onorând valorile tale decât să cauți aprobare și validare de la alții.

Data viitoare când te vei simți ofensat(ă) de ceea ce spune sau face cineva, amintește-ți că comportamentul lui/ei nu este despre tine. Îl poți accepta sau îl poți refuza în viața ta, impunând limite clare, dar tot nu este despre tine.

Folosește energia recăpătată pentru a trăi conform valorilor și credințelor tale - pe care le poți schimba în timp când nu îți mai servesc. Folosește puterea recăpătată să creezi o viață mai echilibrată și împlinită, departe de negativitatea și îndoiala de sine aduse de luarea lucrurilor la modul personal.

Îți recomand cartea asta din toată inima. Sau orice carte scrisă de don Miguel Ruiz.

În cartea sa Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece, autorul don Miguel Ruiz ne învață importanța principiului de a nu lua nimic personal. Subliniez cuvintele NIMIC și PERSONAL. Cred că ai mai primit acest sfat de la priete
May
15
2023
tipare de gandire si actiune

Am dat zilele trecute peste un clip scurt de la Tony Robbins (nu cred că mai are nevoie de prezentare) care m-a pus pe gânduri. În calitate de mamă a unui băiețel de 6 ani și a unei fetițe de 13 ani, sunt mereu în căutare de soluții care să mă ajute să gestionez tot felul de situații nou apărute în viețile noastre. Pentru că așa este viața de mamă: câteva zile crezi că ai ajuns la echilibru, știi să gestionezi haosul și știi ce urmează, apoi totul se transformă în alt haos mai mare.

Conceptul pe care îl aduce Tony Robbins în discuție este cel de tipare/ modele/ șabloane de gândire și comportament/ acțiune. Mi se pare foarte interesant acest concept, nu am mai auzit ca acesta să fie prezent în educația copiilor.

Tony Robbins zice așa: părinții care vor să-i învețe pe copiii ceva cu adevărat important în viață (să-i ajute să o ducă bine spre foarte bine tot restul vieții), să-i învețe următoarele 3 abilități:

  1. Recunoașterea tiparelor. Nu contează ce job ai sau care este domeniul de activitate, dacă poți recunoaște tiparele din viața ta și din jurul tău, ai un avantaj. Lucrurile arată ca un mare haos până în momentul în care recunoști un tipar al lucrurilor. Atunci ele se așează și capătă sens.
    Dacă știi să recunoști tiparele vieții din jurul tău, îți poți schimba viața spre mai bine, pentru că iei decizii mai bune.
  2. Folosirea tiparelor. După ce înveți să le recunoști, înveți să le folosești. Aceste este momentul în care viața ta se va schimba spre mai bine, însă cu prețul disciplinei.
    Disciplina înseamnă să faci lucrurile care nu vrei să le faci sau nu îți place să le faci (ca urmare a procesului de judecată care împarte lumea în alb și negru). Disciplina nu este un lucru ușor. Însă disciplina înseamnă, de fapt, crearea unui nou tipar, al unui nou model de gândire și acțiune. Apoi va deveni un obicei și nu mai ai nevoie de disciplină, tiparul devine ușor de implementat.
    Dacă știi să recunoști tiparele, să le folosești și să le creezi, atunci ai cu adevărat putere în viața ta.
  3. Crearea tiparelor. Așadar, copiii pot învăța și exersa abilitatea de a recunoaște un tipar, de a-l folosi în avantajul lor și de a crea tipare în viețile lor.
    Cei mai de succes oameni de afaceri, muzicieni, sportivi, artiști au abilitatea de a crea noi tipare. Ei construiesc pe baza a ceea ce au învățat de la alții. De aceea avem cei 7 ani acasă, un sistem de învățământ, de aceea există educație continuă și autodidacticism.
    Cel mai bine este să înveți de la alții, din experiența altora căci dacă înveți numai prin experiența ta, este dureros. Și durează mult mai mult.

Dacă îi înveți pe copii să facă asta, nu contează cum se va schimba lumea în viitor, ei vor avea abilitatea să recunoască tiparele din industria lor, din economie, din propriile vieți și să le folosească în avantajul lor, urmând ca apoi să creeze ceva nou și să domine astfel dificultățile vieții.

Ce părere ai despre acest sfat de la Tony Robbins? Tu știi să recunoști și să folosești tiparele de gândire și acțiune din viața ta sau din jurul tău?

Am dat zilele trecute peste un clip scurt de la Tony Robbins (nu cred că mai are nevoie de prezentare) care m-a pus pe gânduri. În calitate de mamă a unui băiețel de 6 ani și a unei fetițe de 13 ani, sunt mereu în căutare de soluții c
May
10
2023
de ce este imporanta arta

Legenda spune spune că, în anul 2006, un profesor de liceu din Anglia le-a cerut elevilor să scrie o scrisoare unui autor faimos și să-i ceară un sfat pentru viață. Scriitorul Kurt Vonnegut a fost singurul care a trimis un răspuns - iar acesta chiar merită citit și procesat:

”Dragii mei elevi și profesori,
vă mulțumesc pentru scrisorile voastre. Mi-ați înseninat zilele mohorâte de la apusul vieții (ulterior a murit pe 11 aprilie 2007). Nu mai particip la apariții publice pentru că acum semăn mai mult cu o iguana.

Ceea ce vreau să vă spun nu e mult: practicați orice formă de artă - muzică, cântat, dans, actorie, desen, pictură, sculptură, poezie, ficțiune, eseuri, reportaj etc. Nu contează cât de bine faceți arta sau cât de anti-talent sunteți, nu este pentru a face bani sau pentru a ajunge faimoși, ci pentru a experimenta devenirea, transformarea, pentru a afla ce se află în voi, pentru a lăsa spațiu sufletului să crească.

Vorbesc foarte serios! Începeți chiar acum, faceți artă și făceți-o pentru tot restul vieții. Desenați-vă profesorii sau părinții și oferiți-le desenele. Dansați când ajungeți acasă după școală, cântați la duș sau după duș și tot așa. Trasați-vă fața în pireul de cartofi. Jucați pentru o zi un personaj preferat din filme sau desene animate.

Iată o temă pentru ziua de azi și sper ca profesoara voastră să vă scadă nota dacă nu o faceți: scrieți o poezie cu 6 versuri, despre orice. Contează doar să rimeze. Respectați regulile unei poezii. Făceți-o cât de bună se poate, faceți schimbări acolo unde considerați că este cazul. Dar nu spuneți altora ce faceți, nici măcar părinților. Nu o arătați și nu o recitați nimănui, nici măcar părinților, prietenilor, pisicii. OK?

Apoi rupeți foaia cu poezia în mici bucățele și aruncați-le în coșuri de gunoi din diverse locații. Veți constata că ați fost deja recompensați pentru acea poezie. Ați experimentat transformarea, ați învățat despre ceea ce se află în sufletul vostru și i-ați oferit spațiu sufletului vostru să crească. Se simte atât de bine!

Numai bine tuturor!”

Poate de aceea a fost inventat blogul și blogging-ul. Este și asta o formă de artă, iar eu rezonez cu ea. O fac pentru sufletul meu.

Legenda spune spune că, în anul 2006, un profesor de liceu din Anglia le-a cerut elevilor să scrie o scrisoare unui autor faimos și să-i ceară un sfat pentru viață. Scriitorul Kurt Vonnegut a fost singurul care a trimis un răspuns - iar
May
8
2023
emotii furie introspectie

Iată un subiect tare drag mie, pentru că am de-a face cu furia în fiecare zi. Ori a mea, ori a copiilor mei, furia face parte din viața mea. Furia altora nu mă interesează, dar de-a mea sau a copiilor îmi pasă foarte mult. Și mi-e suficient, e destulă cât să mă țină ocupată.

Așadar, caut în permanență informații practice, de aplicat în viața reală, care să mă ajute să înțeleg furia. De unde vine, de ce vine, ce vrea să-mi spună și cum să o navighez. Nu o pot ignora (se acumulează în timp), nu o pot înăbuși (energia ei atacă unele organe care se îmbolnăvesc în timp). O pot doar naviga, ca pe o mare învolburată.

Și pentru că cine caută, găsește, am dat peste un filmuleț al unei doamne Asha Nayaswami pe Facebook din care am înțeles mai bine cum stă treaba cu furia. Îl găsești și tu acolo, dacă te interesează și ai timp să-l cauți. Dacă nu ai timp, las mai jos ideile înțelese de mine din el și ce pot aplica concret în viața mea (dac și tu poți aplica în viața ta).

Am văzut cu toții cum arată CONTROLAREA FURIEI: îți ții gura închisă și nu comentezi nimic, ieși afară și dai câteva ture de bloc/ parc sau alergi puțin, faci un duș rece care oricum e mai ușor de suportat decât să te uiți fix în ochii uraganului furiei. Lumea este foarte inventivă și face foarte multe lucruri (consumatoare de timp, energie și bani), aproape orice numai să nu explodeze de furie și să polueze lumea din jur cu energia ei negativă (de frecvență joasă).

Secretul gestionării furiei este navigarea ei. Trecerea prin ea. Nu ocolirea, nici sărirea/ ignorarea ci tocmai navigarea furiei. Doar așa ea se va calma și-și va livra mesajul eficient ca un mesager bun de este.

Furia vine din dorința zădărnicită, neîndeplinită: vreau ca lucrurile să fie într-un anumit fel, nu sunt așa cum vreau eu, dorințele mele nu sunt îndeplinite, lumea nu ține cont de ce vreau eu, așteptările mele sunt înșelate. Dezamăgirea doare dacă nu accept că lucrurile sunt așa cum sunt în acest moment. Mă supăr din cauza asta, explodez, mă revolt. :negative: Și voi continua să fac așa atâta vreme cât consider că voi obține rezultate cu această metodă a exploziei furiei (cei din jur se sperie și reacționează, poate chiar îmi îndeplinesc o dorință- două ca să-mi treacă supărarea - comportament învățat în copilărie de la părinți).

Voi continua să îmi manifest furia, să o transpun în diverse comportamente și decizii deoarece este mai CONFORTABIL pentru mine decât EFORTUL necesar de a schimba acest comportament. Dna Asha Nayaswami numește asta PREFERINȚA PENTRU SUFERINȚA CUNOSCUTĂ (gândește-te puțin la acest lucru înainte de a citi mai departe).

Problema trebuie abordată de la sursă, de la RĂDĂCINĂ. DE CE cred că lucrurile trebuie să fie așa cum vreau eu sau într-un anumit fel învățat de la unii-alții?

De ce cred eu că, dacă am o exprimare explozivă cu privire la cât de greșite sunt lucrurile, acestea se vor schimba în direcția care cred eu că este corectă?

Cum ne AJUTĂ furia să evităm alte lucrurile pe care nu vrem să le înfruntăm, cu care nu vrem să avem de-a face? Când ești calm și nu ești furios (adică cu mintea limpede), este momentul să-ți folosești energia pentru a găsi ADEVĂRATA SURSĂ a ceea ce te supără în acel moment. Asta NU înseamnă să renunți la dorințele tale ci, poate, să le reformulezi.
Cineva CATALIZEAZĂ răspunsul tău furios dar nu îl cauzează. Cauza este cu totul alta. Dacă vrei cu adevărat să navighezi prin furie și să-i dai de capăt astfel încât să te întâlnești cu ea tot mai rar, și nu doar să te abții de la a o mai exprima în viața de zi cu zi, trebuie să înțelegi de ce ești furios cu adevărat. Pune-ți întrebarea DE CE? de mai multe ori până când ajungi la sursa reală a furiei (o vei recunoaște).

Odată ce viața îți va apăsa tot mai puțin butoanele dureroase (viața nu se schimbă, ea merge înainte, ci tu te schimbi în interior), e ca și cum ai cucerit un balaur. Îl învingi și el dispare din viața ta, chiar dacă își mai bagă capul din când în când să vadă dacă ai rămas vigilent(ă).

PONT: Începe să practici această strategie cu frustrări/ furii mici-micuțe, din viața de zi cu zi, cu miza mică. Vei învăța metoda de introspecție și apoi o poți aplica în momentele cu adevărat tensionate.

P.S. Gândește-te câtă furie a ieșit la suprafață sau s-a format nouă în contextul pandemiei și după, când nimic nu mai era cum știam noi, cum ne-am obișnuit, cum ne-am fi dorit. Totul s-a schimbat cam cu 180 de grade. Eram cu toții ca niște copii furioși în corpuri de adulți, supărați pe viață. Iar acum e musai să învățăm să o gestionăm (dacă știam să o gestionăm de la început, nu mai eram cu toții atât de frustrați și conduși de frică în fiecare zi).

Tu cum stai cu furia? Exprimările furioase îți sunt declanșate des sau reușești să înțelegi în interior ce anume te înfurie și ce poți face concret în privința asta? :good:

Iată un subiect tare drag mie, pentru că am de-a face cu furia în fiecare zi. Ori a mea, ori a copiilor mei, furia face parte din viața mea. Furia altora nu mă interesează, dar de-a mea sau a copiilor îmi pasă foarte mult. Și mi-e sufic
Apr
26
2023
pilda gandac in restaurant

Ai auzit de pilda cu gândacul aterizat într-un restaurant? Are legătură cu dezvoltarea personală. Mai exact, cu primul pas din dezvoltarea personală. După primul pas, nu mai este cale de întoarcere.

Așadar, pilda zice așa: într-un restaurant, un gândac mirositor a intrat în zbor și a aterizat pe o doamnă așezată la o masă. Doamna a început să țipe speriată și de scârbă, dând isteric din mâini.

S-a ridicat în picioare și a început să se agite în încercarea de a scăpa de gândac. Mișcările necontrolate, aleatorii, o împiedicau să vadă exact unde se află gândacul pe hainele ei. Vocea îi tremura, fața îi transpira iar spectacolul era văzut de toată lumea.

Bineînțeles, reacția ei a fost contagioasă și cei din grupul ei au început să se panicheze. Prin mișcările ei disperate, a aruncat - fără intenție - gândacul în poalele alte doamne de la masă.

Și așa spectacolul și drama au continuat, domnii de la masă privind neputiincioși, scârbiți și agitați fără să știe exact ce se întâmplă și cât de grav este.

Eroul din miezul pildei este ospătarul, venit să salveze situația. Însă salvatorul a fost imediat prins în mijlocul agitației: gândacul a aterizat pe el și toată lumea acum țipa și arăta cu degetul spre el.

Ospătarul a rămas nemișcat și a urmărit comportamentul gândacului pe cămașa lui. Nu și-a pierdut cumpătul (deși îi era și lui scârbă), a observat unde este gândacul, l-a apucat cu 2 degete și l-a azvârlit afară din restaurant.

Un client din restaurant, observând toată scena agitată, și-a pus inevitabila întrebare: era de vină gândacul pentru această gălăgie? Dacă da, de ce ospătarul nu a fost și el agitat și nervos?

Toată lumea din restaurant a observat că ospătarul a gestionat situația aproape perfect, fără a cauza haos în plus.

Era clar că nu gândacul era de vină ci inabilitatea acelor persoane de a gestiona frustrarea și dezordinea cauzată de gândac. Gândacul nu avea ce căuta în restaurant, un mediu igienic și civilizat. Totuși, astfel de incidente se întâmplă și pot fi rezolvate în câteva secunde și nu minute întregi de agitație și țipete.

Extrapolând această pildă, putem spune că nu țipetele copiilor sau întârzierea autobuzului sau deciziile proaste ale șefului ne deranjează de fapt, ci inabilitatea noastră de a gestiona emoțiile negative pe care aceste situații ni le creează.

Toleranța la frustrare - despre asta este vorba. Cu cât știm mai bine să tolerăm, să gestionăm, să înțelegem frustrarea noastră, cu atât ne vor deranja mai puțin situațiile care ne produc frustrare. Asta nu înseamnă să devenim de fier, fără sentimente/ emoții/ reacții ci să știm cum să ieșim rapid, în câteva secunde sau minute din acea frustrare. Cum să acceptăm situațiile pe care nu le putem schimba, care nu depind de noi, care nu sunt sub controlul nostru.

Creșterea toleranței la frustrare se face astfel: (1) găsești o strategie care funcționează pentru tine, (2) o pui în practică cât mai des, (3) nu fugi de situațiile frustrante, (4) perfecționezi stragia până când stăpânești tu frustrarea și nu ea pe tine, (5) accepți că viața se întâmplă cu de toate, că nu poți controla decât pe tine.

Eu cred că acel calm al ospătarului vine din expunerea lui la mai multe experiențe de acest fel. Ela înțeles că e vorba doar de un gândac nefericit, în niciun caz de un pericol real. Și lui i-a fost scârbă de gândac, s-a temut să nu-l strivească și să umple restaurantul de miros oribil. Dar cu tot cu aceste emoții de scârbă și teamă, și-a regăsit calmul și a luat decizia potrivită.

Nu traficul aglomerat din București ne frustrează, ci inabilitatea noastră de a gestiona frustrarea cauzată de traficul aglomerat. Traficul nu are nicio vină, el doar există. În același trafic, unii pot fierbe de furie cu tot felul de filme în cap, iar alții pot fi calmi, acceptând situația și încercând să facă ceva constructiv/ amuzant/ interesant/ educativ în timpul liber creat de traficul aglomerat.

Mai mult decât problema, reacția noastră la problemă este ceea ce creează haos în viețile noastre. Repet: reacția noastră la probleme escaladează mai mult problema originală, nu existența problemei în sine. Viața se întâmplă oricum, asta face ea și noi nu o putem controla.

Pe scurt, această pildă zice așa: cea mai bună strategie de viață este să nu reacționezi la situații, ci să răspunzi la ele. Doamnele din pildă au reacționat, ospătarul a răspuns.

Ce înseamnă asta? Reacțiile sunt instictive, sunt activarea programelor din mintea noastră, a credințelor, a ceea ce credem noi că e bine sau rău să se întâmple. Răspunsurile înseamnă analizarea logică a situației, păstrarea calmului și alegerea celei mai bune opțiuni pentru acel context și moment.

Adu-ți aminte de această pildă a gândacului din restaurant când ceva neplăcut se întâmplă în viața ta. Oamenii veseli și optimiști sunt așa nu pentru că ceea ce se întâmplă în viața lor este bine și potrivit așteptărilor lor. Oamenii fericiți sunt așa deoarece atitudinea lor este cea potrivită, de răspuns la ceea ce se întâmplă în viață.

Atitudine potrivită versus așteptări proiectate. Gândește-te la asta!

P.S. Pentru mai multe pilde, citește o carte!

Ai auzit de pilda cu gândacul aterizat într-un restaurant? Are legătură cu dezvoltarea personală. Mai exact, cu primul pas din dezvoltarea personală. După primul pas, nu mai este cale de întoarcere. Așadar, pilda zice așa: într-un
Apr
21
2023

Am găsit un text scris de Elena Bernabè care mi-a plăcut foarte mult și vreau să îl traduc pentru tine aici. Este un citat din cartea La Nonna (Bunica). Autoarea nu este tradusă la noi, sau cel puțin nu am găsit eu cărțile ei în librăriile noastre online.

Totuși, nu întâmplător las acest text aici…

”- Bunico, sunt obosită. Atât de obosită de viața asta…

-Ia oboseala, copilă, și înfășoară-te cu ea. Ca o pătură pentru lunile reci de iarnă. Oboseala vine ca să te aducă înapoi în cuib, să îți pui haine călduroase, să te lași cuprinsă în îmbrățișarea sa caldă. Te invit să nu te lupți cu ea ci să i te abandonezi. Fără forță, fără gânduri, fără acțiuni.
Oboseala e precum zăpada ce acoperă totul pentru a îmblănzi lumea, pentru a o proteja de zgomote, ca o căptușeală blândă. Acceptă straturile oboselii tale și lasă-te acoperită complet de ei.

- Aș putea fi îngropată de tot de oboseală …

-Vei renaște. Precum sămânța din pământ. Nu opune rezistență oboselii, sfârșelii, epuizării. Nu te lupta cu ea cu o mie de acțiuni, o mie de intenții, o mie de gânduri de învinovățire. Oboseala vine să te ia de mână și să te conducă spre locul în care te scufunzi în abis. Acel abis în care se află sursa fiecărei puteri interioare.
Lumea ne-a învățat să fim dure prin opunerea de rezistență oboselii. Însă doar prin abandon se nasc eroii adevărați.

-Îmi este frică, bunico. Dacă oboseala mă va învinge?

-Copila mea, nu îți este frică de oboseală ci de pierderea controlului de sine. A venit vremea să te abandonezi vieții. Și să creați împreună cei mai frumoși copii: fructele sufletului tău!”

Las acest text aici pentru că fiecare dintre noi are propriul ritm de a-și trăi viața în armonie cu toate structurile sale, pornind de la corp. Uneori obosește corpul, alteori minte, alteori sistemul emoțional ș.a.m.d. Nu suntem o turmă de oi de aceea este necesar să ascultăm toate semnalele pe care le primim, inclusiv de oboseală.

Nu uita: starea de oboseală nu ține o veșnicie, deși așa pare. Ea a venit pentru a te învăța ceva și va pleca după ce o onorezi. Adică te odinești, te relaxezi, te abandonezi nevoilor corpului. Altfel, apare burnout-ul care este de o mie de ori mai periculos decât oboseala.

Am găsit un text scris de Elena Bernabè care mi-a plăcut foarte mult și vreau să îl traduc pentru tine aici. Este un citat din cartea La Nonna (Bunica). Autoarea nu este tradusă la noi, sau cel puțin nu am găsit eu cărțile ei în libr
Apr
19
2023

Să nu-ți fie rușine că ai avut o copilărie cu traume, cu probleme sau pur și simplu dificilă. Nu ai nevoie de această rușine suplimentară așa că renunță la ea din start.

Traumele din copilărie nu reprezintă o scuză să îți faci rău în prezent, în calitate de adult cu acces la alte resurse decât un copil neajutorat. Nici să faci rău altora - fii atent(ă) la acest aspect, surprinde-te când ești răutăcios(oasă) cu alții doar pentru că și tu ai fost rănit(ă) la rândul tău.

Arareori traumele din copilărie distrug complet viața adultului. De cele mai multe ori o fac mai grea, mai complicată, mai îmbârligată și mult mai consumatoare de energie internă și resurse externe.

Trauma din copilărie reprezintă o limitare, cu siguranță, și cu cât ești conștientă de această limitare și faci pace cu ea, cu atât viața ta va deveni mai ușoară. Căci tu nu ești nici trauma, nici consecințele ei - ele sunt doar aspecte ale vieții tale, nu viața însăși. Iar aceste aspecte, cu ajutorul terapeuților și specialiștilor, pot fi modelate. De aceea ești adult, să ceri ajutor atunci când îți dai seama că ai nevoie.

Când începi să-ți analizezi viața și să-ți dai seama că ai comportamente nesănătoase pentru tine, pune-ți întrebarea pe cine altcineva din viața ta afectează aceste comportamente/ obiceiuri. Fii cât se poate de analitic(ă) și sincer(ă) cu tine!

Dacă ești conștient(ă) de traumele din copilăria/ adolescența ta, nu căuta milă. Înțelegere da, milă nu. Calea cea mai bună este să fii tu conștient(ă) de consecințele traumelor, să ai grijă de tine și să îți accepți viața așa cum este.

Pentru a învăța să gestionezi trauma din viața ta, începe prin a nu o mai nega, a o accepta (este ceea ce este) și a înțelege că face parte din viața ta. Negarea nu ajută deloc. Poți schimba ceva din viața ta doar dacă acel ceva îți aparține, dacă accepți că face parte din structurile tale. Altfel nu. Nu poți schimba/ vinde/ arunca ceva ce nu este al tău.

Acum ești adult și nu ai nevoie de milă, nu te va ajuta cu nimic. Dimpotrivă, mila altora se simte ca o pătură care îți oferă confort pe moment, dar îți îngreunează mișcarea în direcția vindecării.

Dacă simți că nu-i poți ierta pe cei ce ți-au făcut rău, pe cei ce ți-au greșit, nici NU TREBUIE să o faci. Are grijă bunul Dumnezeu de ei. Tu doar asigură-te că nu dai mai departe nici trauma și nici efectele ei, că nu rănești și tu pe alții la rândul tău, că nu folosești durerile/ problemel tale drept scuză pentru a face rău altora.

Când te simți în siguranță și în compania unor oameni care te respectă și nu te judecă, poți discuta deschis despre anumite aspecte ale vieții tale, cât poți/ vrei tu deoarece trauma nu (mai) este un subiect tabu și nici unul rușinos. Trauma este o experiență reală pentru foarte mulți oameni.

A vorbi sincer despre traumele tale, într-un mediu sigur și fără judecată, poate fi eliberator și chiar hrănitor pentru sufletul tău.

Fără rușine. Poți povesti despre realitatea experienței tale cu cei care vor să o cunoască, fie terapeuți sau membri ai familiei.

Curând, vei avea certitudinea că nu ești singur(ă). Niciodată nu ai fost!

Adu-ți aminte: când oamenii îți dau voie să le afli durerile și să le asculți povestea, scoate-ți încălțămintea și spală-te pe mâini. Acest spațiu este unul sacru, sfânt. Fii umil(ă), fii blând(ă) când cineva este vulnerabil în fața ta.

Încă ceva: ce ție nu-și place, altuia nu-i face! Niciodată! Never ever!

Pont: începe căutarea de răspunsuri în cărțile Niculinei Gheorghiță. O recomand cu drag și încredere! Vei obține claritate pe niște probleme pe care nici nu le conștientizai.

Ușa spre un viitor mai bun e larg deschisă, trebuie doar să avem curajul să pășim. Atât. Doar curaj.

Să nu-ți fie rușine că ai avut o copilărie cu traume, cu probleme sau pur și simplu dificilă. Nu ai nevoie de această rușine suplimentară așa că renunță la ea din start. Traumele din copilărie nu reprezintă o scuză să îți
Apr
5
2023
calcat camasa barbat

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când:

Dacă soțul nu poate face cele de mai sus, atunci are 2 opțiuni: își calcă singur cămașa sau se duce cu ea șifonată.

Dacă apare cu haine șifonate, lumea înțelege că de vină este nevasta? Sau el? E o întrebare retorică, știu că toate responsabilitățile cad în capul nevestei, căci ea e femeia de servici a familiei. No comment!

Cred că adevărata armată pe care băieții/ tinerii bărbați ar trebui să o facă este să locuiască singuri cel puțin 1 an de zile. Fără ajutor concret de la mami/ iubi - poate doar sfaturi, păreri, îndrumări etc.

Bineînțeles, totul pornește de la comunicare și negociere, lucruri care ar trebui să se întâmple la începutul căsniciei. Nu după zeci de certuri.

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când: el își declară intenția de a participa la eveniment alături de eao anunță din timp că are nevoie de contribuția ei să-i calce cămașapregătește cămașa din timp, o alege el din și
Mar
29
2023

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndrăgitul suc cu aloe vera. Așa că am luat the next best thing, ceva ce conține aloe vera pe lângă mure și mere. Sincer, l-am luat mai mult pentru culoarea albastru-curaçao, am zis să-i duc ceva interesant dacă tot nu am găsit ce a vrut ea și am amânat-o de mai multe ori.

Scoate copilul capacul, cu entuziasm, căci știa că trebuie să fie un mesaj sub el (cred că a văzut la colegi). Ceva motivațional sau care prevestește un viitor luminos/ optimist. Zbang, ce dezamăgire! Mesajul este: NU ÎNCETINI! Cu tot cu semnul exclamării. Se uită copilul nedumerit la mine, eu mă uit la ea să văd dacă-mi dau seama ce a înțeles. Nici una dintre noi nu a înțeles.

Ce să nu încetinesc? Dar mă grăbesc undeva? Să nu încetinesc o viteză anume sau un proces? Mesajul e pentru șoferi și bicicliști? Sau poate sucul este preferat de șoferi ...

Nu știu, cert este că sucul a fost băut și mesajul ignorat de către copil, iar eu am rămas cu capacul pe masa din bucătărie, uitându-mă la mesaj și gândindu-mă: ”Ce a vrut să spună autorul?”

Chiar nu știu! Ce-i drept, am demarat niște acțiuni în viața mea, merg cu ele înainte. Dar nu se pune problema de viteză.

De fapt, nimic în jurul meu nu mi se pare că încetinește, ci dimpotrivă, toate vin ca un tăvălug. Cine se mișcă mai repede, câștigă. Atât la nivel de timp, cât și de rezultate. Am înțeles acest lucru prin experiența proprie și încerc să fac și eu tot posibilul în fiecare zi.

Nu încetini! Păi, atunci să nu încetinesc. Adică să păstrez ritmul ca până acum. E un ritm cam obositor, dar am weekend-urile să mă relaxez. Weekend-ul trecut, de exemplu, deși a fost vreme exemplară de primăvară, eu am simțit nevoia să o iau mai ușor și să mă relaxez în casă. Nu e nimic rău în asta.

Tu ce ai înțelege dacă ai primi un astfel de mesaj?

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndră
Mar
24
2023
responsabilitatea inseamna libertate

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (puterea exemplului este mai mare decât puterea cuvântului), ci despre alte persoane cu rol de educator care, prin exemplu, își asumă lucruri și consecințele lor.

Pentru copii, responsabilitatea este ceva ce ei trebuie să facă (acțiuni de igienă, de alimentație, să se îmbrace, să strângă după ei etc.) și se așteaptă de la ei să le facă. Nimeni nu se naște cu responsabilitățile tipărite în frunte, ci ele sunt alocate de familie și societate. Unele pot fi negociate, altele nu.

Adulții au multe responsabilități, inclusiv unele de la care nu se pot eschiva deloc: dacă ai mașină ai responsabilități, dacă ai apartament ai responsabilități, dacă ai copil ai responsabilități, dacă ai partener de viață ai responsabilități, dacă ai un job plătit ai responsabilități, dacă ai pisică sau câine ai responsabilități.

În cadrul unei familii, responsabilitățile copiilor sunt stabilite de părinți (copilul duce gunoiul, ajută la pus masa, își pune hainele murdare în coșul de rufe, strânge toate jucăriile după ce a terminat joaca etc) însă ele vor fi urmate numai în măsura în care și părinții își asumă și respectă propriile responsabilități.

Puterea exemplului are un rol foarte mare în felul în care copilul înțelege responsabilitatea și cum o pune în practică. Bineînțeles, când copiii nu se descurcă sau nu știu cum să pună în practică responsabilitățile, ei pot cere ajutorul adulților. Nimeni nu se naște învățat, nici măcar în ceea ce privește detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Este important ca cei mici să înțeleagă că există consecințe și dacă fac ceea ce au de făcut, și dacă nu fac. Consecințele vin la pachet cu responsabilitatea. Unele consecințe se văd imediat, altele apar după o perioadă de timp (nespălatul pe dinți seara nu strică dinții a doua zi dimineața, dar are un efect cumulativ dacă devine un obicei).

Obicei - acesta este un alt cuvânt important în educația copiilor, căci în timp devenim suma obiceiurilor noastre. Înțelegerea, acceptarea și asumarea responsabilităților de către copii este un obicei sănătos ce va ajuta copilul să devină un adult de încredere, respectuos și harnic.

Nu e ușor să îți asumi responsabilități însă doar asumarea lor cizelează caracterul omului și îi permite acestuia să-și folosească puterea interioară.

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (put
Feb
10
2023
culoarea anului 2023 pantone magenta

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc despre emoții și despre dorințe. Lucru valabil și pentru culoarea anului 2023.

Anul 2023 vibrează în culoarea roșu Viva Magenta. După cum vezi și în poza de mai sus, culoarea este energică și viguroasă. Este o nuanță ce-și are originea în familia roșului și exprimă un nou semnal de putere de care omenirea are nevoie. Cred că are legătură cu faptul că omenirea renunță ușor-ușor la a mai aștepta salvarea din exterior și își recapătă puterea interioară pentru a-și reconfigura existența. My life, my rules, right?

Culoarea Viva Magenta este curajoasă și neînfricată, este o culoarea pulsatorie a cărei exuberanță promovează zile vesele și optimiste în care se scrie o nouă poveste. Avem nevoie de o nouă poveste a omenirii.

Culoarea acestui an este puternică și plină de iubire. Viva Magenta este o nuanță animată de roșu ce exprimă bucurie pură, încurajând experimentarea și exprimarea de sine fără reținere. Este o nuanță electrizantă și fără limite care se manifestă ca o declarație remarcabilă.

Viva Magenta întâmpină pe oricine și pe toți cu aceeași vervă pentru viață și spirit rebel. Exact ca un copil mic care este mai degrabă curios despre viață decât îngreunat de ea. Este o culoare îndrăzneață, plină de spirit și atotcuprinzătoare.

Invitația mea este să porți anul ăsta, în fiecare sezon, ceva de culoarea roșu Viva Magenta. Și vezi cum te face să te simți! E posibil să te copleșească complimentele pe care le vei primi.

Îți place culoarea anului 2023?

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc
Feb
6
2023
nu ma mai plang

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple.

Cum am ajuns în această situație, de a renunța complet la a mă mai plânge? Păi, a fost un context interesant: mi-am începtul anul citind cartea Călătoria Cilkăi combinată cu părerea că viața mea e destul de complicată și grea. Într-un anumit moment totuși. în timp ce citeam cartea, am decis că viața mea nu este nici complicată și nici grea. Nici pe departe!

Alții au viața muuult mai grea și mai complicată! Cred că cunoști și tu astfel de persoane. Mi-am dat seama că, dacă mă plâng, dacă cerșesc mila și înțelegerea și acceptarea celor din jur, nu mă ajută la nimic. Căci nici nu știu ce gândește și simte fiecare, așa că nu am nicio confirmare dacă chiar obțin ce îmi doresc când mă plâng. Așa că am renunțat.

Nu mă mai plâng de circumstanțe, de evenimente, de situații din viața mea. Le accept așa cum sunt, le accept existența și caut soluții, văd ce este pozitiv și valoros în acea situație. Asta e viața, ăsta e materialul clientului și cu asta lucrăm.

Îți recomand și ție să citești Călătoria Cilkăi sau prima parte a sa, Tatuatorul de la Auschwitz. Sau orice carte scrisă de Heather Morris, îmi place cum scrie. Vei cunoaște alte fațete ale vieții, alte perspective. Viața nu trebuie să fie într-un anumit fel. Ea este așa cum este. De noi depinde ce facem cu ceea ce ea ne oferă. Și ne oferă cu vârf și îndesat!

Pe scurt: am schimbat perspectiva de la ”Of, ce greu și nasol este, nu e corect, viața e nedreaptă” la ”Asta e situația, ce pot face cu ea? Ce ocazii și oportunități îmi oferă?”. Atât. Am schimbat locul pe care-l luminez cu lanterna mea (atenția, focusul, energia mea) și, dintr-o dată, văd altceva.

Acum trebuie să învăț să-i tolerez, gestionez, las în pace pe cei ce se plâng în prezența mea. Căci nu îmi place acea energie, a plângăciosului.

A trecut deja prima lună din 2023, ca vântul și ca gândul. Am cam lipsit din online din motive de sănătate și organizatorice, așa că vă doresc acum un 2023 cu tot ce aveți nevoie. Dacă e să fie greu, măcar să fie cu folos!

Pentru sănătatea mea mentală, dacă simt nevoia să mă plâng, să scot din mine energia grea prin cuvinte, mă apuc de scris. Nu romane, ci cât simt nevoia. Într-o agendă sau foi pe care le pot arunca după ce termin de scris. Eu nu recitesc ce am scris despre mine, căci acea persoană despre care am scris nu mai există la momentul în care recitesc.

Ceea ce îți doresc și ție!

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple. Cum am ajuns în această situație, de
Nov
11
2022

Când vine vorba de amenajări interioare, eu nu mă inspir din reviste sau poze de pe Instagram ci de la fața locului din hoteluri și pensiuni deosebite. Exact, îmi place să fiu într-o cameră de hotel sau un hol de recepție și să mă întreb: ”Ce îmi place mie aici, ce mă face să mă simt super bine și aș vrea să se regăsească la mine acasă?” Răspunsul vine destul de repede și mi-l notez sau fac poze ca să nu uit.

De exemplu, ultima dată am remarcat lumina dintr-un hotel boutique și abia atunci mi-am dat seama că lumina de la mine din casă variază dintr-o cameră în alta ca intensitate și culoare. N-a fost cu intenție, așa s-a nimerit căci am cumpărat lustrele și veiozele în timp, aleatoriu, după alte criterii de fiecare dată.

Un singur lucru mă interesează la lumina de interior: să fie caldă, ca lumina soarelui de afară. Nu rece ca lumina din frigider. Lumina soarelui îmi dă mereu o stare de bine, chiar dacă e caniculă sau miezul iernii afară.

Atunci, în acel hotel, bineînțeles că nu m-am putut abține și am complimentat alegerea lustrelor, candelabrelor și veiozelor din cameră, zona de mese și zona de recepție. ”Ce lumină caldă și primitoare aveți aici!”. ”Mulțumim! Noi îi spunem Happy Light!”, a venit răspunsul.

Mi-a plăcut numele ăsta de happy light. Am crezut că e un joc de cuvinte (adică lumina care îți dă o stare de bine), o poreclă găsită de anjajați, dar Happy Light este de fapt numele companiei care a dotat hotelul boutique cu lustre și candelabre LED. Toată lumea vrea să fie happy, atât când intră într-o încăpere dar și când scoate banii din buzunar pentru a plăti factura la lumină.

Și pentru că eu cred că ce e bun e și scump, am intrat pe site-ul firmei de corpuri de iluminat LED -  HappyLigh.ro ca să văd cât de scumpe sunt produsele și am văzut că prețurile sunt sub estimările mele. Super tare, mi-am zis. Deci se poate și frumos și economic și la prețuri de bun-simț. Lustrele sunt frumoase foc, ce să zic, mi-ar fi greu să aleg ceva pentru casa mea  fără ajutorul unui consilier. Au și lustre pentru copii, benzi LED, plafoniere pentru baie și lustre LED cu telecomandă.

Iluminatul LED (adică light-emitting diode, însemnând diodă emițătoare de lumină) oferă o lumină de calitate, confortabilă pentru ochi, similară cu lumina naturală. Eu sunt preocupată de ecologie, așa că am fost încâtată să aflu că LED-urile sunt ecologice, deoarece nu emit substanțe toxice, precum mercur sau plumb. Și sunt fabricate din materiale reciclabile. Prin achiziționarea unui bec LED, salvăm materia primă necesară pentru fabricarea a 25 de becuri clasice.

Ca să îmi dau seama ce fel de echipă este cea de la Happy Light, am căutat și pagina de Facebook Happy Light. Mi-au plăcut postările și am înțeles încâ o dată cât de relaxant este să mă uit la poze cu interioare amenajate perfect și cu atenție la detalii.

Ideea e că lumina ne influențează starea de spirit, chiar și sănătatea, și de aceea este important să te facă să te simți bine și relaxată. Ca o zi însorită de vară, liniștită și răcorită de briză.

Tu ești mulțumită de corpurile de iluminat de la tine de acasă sau de la bioru?

Când vine vorba de amenajări interioare, eu nu mă inspir din reviste sau poze de pe Instagram ci de la fața locului din hoteluri și pensiuni deosebite. Exact, îmi place să fiu într-o cameră de hotel sau un hol de recepție și să mă
May
16
2022
Știi cântecul ”All you need is love” al celor de la Beatles? Pun pariu că-ți vine să-l fredonezi imediat, căci e tare simpatic. Și liniștitor. Ce poate fi mai frumos decât o rețetă a fericii cu un singur ingredient?Și pentru mine
May
9
2022
asumarea responsabilitatii

Îți propun următoarea perspectivă legată de asumarea responsabilitatii: cum ar fi să fie interzis prin lege să dai vina pe cineva, oricine, pentru ceea ce ți se întâmplă? Fără ”El e de vină!”, ”Ea e de vină!”. Nu ai voie să emiți învinovățiri (nici măcar voalate, subtile, finuțe), nu ai voie să ții discursuri moralizatoare. Pur și simplu, lucrurile se întâmplă așa și tot ce ai de făcut este să îți asumi responsabilitatea reacției proprii la context. Cum ar fi?

Nu va exista niciodată o astfel de lege (dată de om), însă legea asta o poți da tu pentru tine, în mintea și inima ta, chiar acum: Nu mai dau vina niciodată pe alții pentru nimic; este ceea ce este și eu mă adaptez la situație cât pot și știu acum.

Aproape instant, vei avea mai multă încredere în tine (pentru că îți recapeți o parte din putere prin renunțarea la a mai avea așteptări de la alții). Nu mai intri în jocul ”Tu ești vinovat!”. El/ea e responsabilă pentru ceea ce face, tu ești responsabil(ă) pentru felul în care reacționezi la ceea ce s-a făcut. Atât!

Reacția ta la context va fi pe măsura a ceea ce poți face acum și aici. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Fără remușcări! Când nu ai regrete, când nu te simți vinovat(ă) și nici rușinat(ă) de propriile decizii, vei trăi mai relaxat(ă) și mai încrezătoare în propriile decizii. Chiar dacă unele decizii se dovedesc, în timp, a fi greșite, asumarea responsabilității va deschide ușa învățării lecției și luării de decizii mai bune pe viitor.

Cu alte cuvinte, acceptarea responsabilității este crucială pentru a deveni o persoană mai bună deoarece te ajută să-ți gestionezi greșelile fără să duci greutatea vinovăției, a rușinii sau a regretului.

Responsabilitatea întărește caracterul deoarece vei deveni mai sincer(ă) cu tine când vei accepta în adâncul tău că nu ai procedat tocmai bine sau nu ai luat o decizie izvorâtă din respect și integritate. Din această înțelegere vei putea face ceea ce trebuie făcut pentru a repara greșeala și a merge mai departe. Acest proces - acceptare-înțelegere-reparare - are loc în interiorul tău, nu trebuie făcut public.

Așadar, chiar din acest moment poți lua decizia să acorzi mai multă atenție lumii tale interioare (din minte și inimă) și mai puțin celei exterioare. Învinovățirea este doar un consum inutil de energie, nu va schimba pe nimeni.

Îți propun următoarea perspectivă legată de asumarea responsabilitatii: cum ar fi să fie interzis prin lege să dai vina pe cineva, oricine, pentru ceea ce ți se întâmplă? Fără ”El e de vină!”, ”Ea e de vină!”. Nu ai voie s
Apr
4
2022

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește, însă, este puterea - nu sunt destule femei în poziții decizionale cheie care să aibă influență asupra evoluției lucrurilor.

A spune NU războiului nu este suficient, a condamna din vorbe măcelul și teroarea din Ucraina nu este suficient. Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele, incomode, nepopulare însă care pot stârpi răul de la rădăcină. O femeie (sau mai multe) poate influența balanța Război-Pace chiar și din umbră, nu cred că are nevoie de publicitate (deși ar fi bine să fie dată ca exemplu și să învățăm de la ea).

Nu aș fi vrut să vorbesc despre război pe blog, însă nici nu am cum să-l ignor. Orice om sănătos la minte și la suflet suferă pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Acesta este al doilea story popular în luna Martie 2022 pe contul meu de Facebook. Mi-a plăcut mult citatul, eram într-o pasă mai proastă în ziua aceea și mi-am dat seama că văicăreala nu mă ajută cu nimic așa că am ales tăcerea. Eram obosită, într-adevăr, dar emoțional, nu fizic.

Citatul spune că, atunci când o femeie este tăcută, inima ei este prea obosită pentru cuvinte. Am avut de multe ori astfel de perioade din care, însă, am revenit cu bine. Mai puternică, parcă. Căci nu mă poate doborî de două ori același lucru.

Acest story a fost la fel de popular ca cel de sus, după numărul de vizualizări, însă a primit mai multe inimioare și like-uri. A fost mai mult ca o împărtășire a bucuriei că mi-am luat flori de primăvară, freziile fiind preferatele mele. Ador parfumul lor!

Am învățat obiceiul ăsta de la mama, care-și cumpără adesea singură flori proaspete, pe alese, din piață. Ea spune că niciun ghiveci cu flori nu se compară cu o vază cu flori proaspete, cărora le simți parfumul de fiecare dată când treci pe lângă ele.

Nici să nu te gândești ”Ia uite-o și pe asta, își cumpără singură flori că nu are cine să-i cumpere!” Nici să nu te gândești! Situațiile de viață nu sunt albe sau negre, bune sau rele căci nici oamenii nu sunt doar albi sau doar negri. Trăim într-o lume cu foarte multe nuanțe de gri. Eu sunt una dintre ele: îmi place să-mi cumpăr flori singură.

Anyway, acesta este rezumatul pentru luna Martie 2022. Sper să devină o rubrică permanentă pe blog.

Ție care story ți-a plăcut dintre cele de mai sus?

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește,
Mar
28
2022
responsabilitate si autocontrol

În ultimul articol despre responsabilitate (hot topic :star: ) am menționat (auto)controlul. Am pus în paranteză cuvântul auto pentru că întâi mă gândesc la control, apoi îmi dau seama că nu controlez mai nimic din exterior și apoi revin la autocontrol. E un subiect delicat, mai ales pentru partea de societate ce funcționează după principii vechi considerate sfinte, bătute în piatră și validate de timp.

Din această perspectivă, responsabilitatea înseamnă recunoașterea a ceea ce nu poți controla și asumarea a ceea ce poți controla. S-au scris mii și mii de cărți pe această temă și cred că ar trebui să se discute în școli despre autocontrol, astfel încât tinerele generații să-și seteze realist așteptările de la viață și, mai ales, de la societate (Interacțiunile dintre oameni provoacă cea mai mare suferință în noi, căci putem spune cu ușurință despre viață ”Așa e viața! - Life is a bitch”).

Așadar, a fi responsabil înseamnă a-ți asuma că poți controla următoarele (lista rămâne deschisă):

  • Valorile în care crezi
  • Atitudinea ta în orice moment
  • Gândurile pe care le crezi și pe baza cărora decizi să acționezi
  • Perspectiva ta asupra lucrurilor
  • Cât de sincer(ă) ești cu tine dar și cu cei din jur
  • Cărțile pe care le citești și care contribuie la educația ta
  • Cât de des faci sport
  • Cum te respecți
  • Cât de multe riscuri îți asumi
  • Ce fel de mâncare mănânci
  • Cât de bun ești cu cei din jur
  • Cum interpretezi situațiile
  • Cum îți exprimi părerile și punctele de vedere
  • Dacă și când ceri ajutor
  • Cât de des zâmbești pe parcursul unei zile
  • Cu cine te asociezi (anturajul tău)
  • Ce faci cu timpul de după orele de muncă
  • Cum cheltuiești sau investești banii câștigați
  • Cui și cum spui TE IUBESC
  • Cât de mult timp petreci făcându-ți griji, pe care apoi le hrănești cu și mai multe discuții și scenarii
  • Cât efort ești dispus(ă) să faci pentru fiecare aspect al vieții tale
  • Cât de des te gândești la trecutul tău și cum folosești lecțiile lui în prezent
  • Dacă judeci alte persoane pentru ceea ce fac/spun
  • Cât de mult timp petreci în recunoștință față de viață
  • Ce alegi să faci în rutina de dimineață și cea de seară
  • Dacă încerci din nou sau nu după o dezamăgire/ un eșec

Cred că ai înțeles ideea. Eu așa văd regulile acestui joc numit viața: avem liberul arbitru în fiecare moment, adică să facem alegeri, să luăm decizii, să ne asumăm responsabilități pe care să le ducem până la capăt. Dacă nu o facem noi, o vor face alții în locul nostru. De asta sunt sigură!

În ultimul articol despre responsabilitate (hot topic :star: ) am menționat (auto)controlul. Am pus în paranteză cuvântul auto pentru că întâi mă gândesc la control, apoi îmi dau seama că nu controlez mai nimic din exterior și apoi
Mar
21
2022
a fi responsabil

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.

Însă ce înseamnă a fi responsabil, mai exact? Definiția este destul de complexă pentru că responsabilitatea ia foarte multe forme.

Site-ul Dexonline.ro spune că ” A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor.”

Dicționarul Cambridge spune că ”A fi responsabil pentru ceva sau de cineva = a avea control și autoritate asupra a ceva sau cineva și datoria de a avea grijă de acel lucru sau acea persoană.”

Dicționarul MacMillan spune că ”A fi responsabil în fața cuiva înseamnă că acel cineva este în poziția de autoritate față de tine și îți poate cere să dovedești că acțiunile sau deciziile tale sunt corecte și rezonabile.”

Așadar, responsabilitatea are legătură cu controlul, cu lucrurile pe care le controlăm cu adevărat în viața noastră. (Voi reveni asupra acestui subiect.)

De ce am decis să abordez acest subiect al responsabilității? Pentru că sunt ferm convinsă că acesta este cel mai bun moment în istoria omenirii pentru a fi conștienți de ceea ce suntem responsabili și de ce nu, și să ne luăm înapoi puterea ca ființe umane ce au integritate și putere creatoare.

Vreau să fac din acest subiect - RESPONSABILITATEA - o mini serie de articole aici pe blog care să servească drept punct de pornire pentru cei interesați de acest subiect. Eu însămi sunt interesată de responsabilitea mea, explorarea și exercitarea ei.

Ca popor, cred că noi românii avem o rană adâncă provocată de încălcarea drepturilor noastre și nu mai știm cum și de ce anume suntem responsabili. Așteptăm de la alții și de la stat să ne ușureze viața de problemele pe care noi nu vrem să le rezolvăm - și multe alte situații în care vrem multe de la viață dar nu să facem noi ci să ni se dea. Suntem cam imaturi din punct de vedere emoțional, ca societate. Și destul de fricoși.

Consider că așa am fost educați - de familie, de societate - iar acum este rândul nostru, adulți fiind, să schimbăm educația primită cu alta mai favorabilă nouă ca ființe cu Dumnezeu în noi. Dacă vrem libertate, trebuie să învățăm să fim responsabili. Altă cale nu este. Responsabilitatea este un element din ecuația libertății.

Ce părere ai? Te interesează acest subiect?

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.
Mar
9
2022
apartament mic lectii de viata

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu și nici amuzant, căci suntem 4 suflete ce împart cele 2 camere nu prea mari, o baie micuță și o bucătărie minusculă. Pare nasol și în mare parte este. Însă ne descurcăm destul de bine și este, totuși, o situație din care avem ocazia să învățăm cu toții câte ceva.

M-am tot gândit că acest context creat de apartamentul nostru mic nu se află degeaba în viața noastră, ceva bun trebuie să iasă de aici. M-am gândit și cred că am reușit să pun cap la cap câteva lecții de viață pe care ni le-a adus traiul în acest mic apartament. Lecții pe care încă le învățăm, să nu credeți că este ușor. Procesul de învățare este continuu.

  1. Ordinea & organizarea sunt cele mai importante elemente ale traiului în comun într-un spațiu mic. Orice fel de dezordine ne afectează direct, căci efectiv nu mai avem loc și o vedem fix în fața noastră. Ordinea ne dă un sentiment de control asupra mediului în care trăim, un sentiment de bine. Fac ordine zilnic și îi învăț și pe copii să fie ordonați sau cel puțin atenți cu lucrurile lor. Aici nu e loc de fac ce vreau, le las pe unde vreau. Nu se poate asta, căci îi afectează pe toți din familie. Menținerea ordinii înseamnă respect!
  2. Răbdarea. Uneori, de multe ori, ca să ajung la un obiect e necesar să mut, să scot, să dau la o parte alte obiecte. E ca un fel de puzzle. Un joc pe care-l joc zilnic, nu am de ales. Nu-i ușor, mă mai enervez uneori căci trebuie în permanență să le aranjez la loc, să țin minte care pe unde au fost etc. Am învățat să am răbdare cu procesul și să nu renunț doar pentru că durează câteva minute mai mult decât aș vrea eu.
  3. Spațiul intim nu există în sensul clasic, ci ni-l creem singuri în jurul nostru prin respect reciproc. Îți dai seama că nimeni nu are camera lui. Nici măcar colțul lui. Așa că atunci când cineva gătește, citește, face teme, se joacă, vorbește la telefon etc. etc. facem liniște și îi respectăm activitatea. Cred că lecția asta ne-a luat cel mai mult timp de învățat, căci nu e ușor să adaptezi ceea ce faci în casă la nevoile tuturor celor din jur (mai ales când este și un copil mic în familie). Sau să ceri verbal să-ți fie respectată nevoia de liniște și spațiu, chiar dacă temporar.
  4. Când călătorim, alegem cazări cu camere mari, spațioase, generoase, cu balcon deschis și vedere superbă. Da, costă mai mult, dar merită. La hotel sau pensiune nu vreau să mă simt ca acasă ci diferit.
  5. Când ne plimbăm în natură, căutăm plaje pustii, păduri cu copaci înalți, câmpii deschise și orice alt spațiu care ne relaxează mental. Nu îmi place în mod deosebit să vizitez peșteri, de exemplu, mă simt ... ca acasă. :)). Iar de aglomerarații de oameni m-am vindecat definitiv. Vreau spațiu în jurul meu și liniște civilizată.
  6. Nu ne luăm animal de casă. Nu avem cum, nu avem unde. Bine că nici copiii nu cer prea insistent.
  7. Recent, am început să ne dorim să mai eliberăm din spațiu, să scoatem din casă ce nu ne mai folosește. Dar războiul ăsta stupid ce ne afectează direct ne-a făcut să încetinim proiectul ăsta. Dar nu renunț, încet dar sigur vor dispărea toate lucrurile pe care nu le mai folosim.

Cam acestea sunt lecțiile mele de viață deprinse în casa în care locuim. Nu mă plâng, ne este dragă și am învățat să facem lucrurile să lucreze în favoarea noastră.

Și tu locuiești într-un apartament mic? Cum ți-a modelat acest lucru personalitatea?

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu