Arhiva Categoriei: Parerea mea

Oct
11
2021

Unul dintre lucrurile care mă relaxează în aceste vremuri sunt serialele de la TV de genul Big Bang Theory (big fan!) La început mă enervau pauzele publicitare, mi se păreau prea dese, prea multe, prea lungi. Însă nu am ce face în privința lor. Eu nu downloadez filme pe laptop ca să mă uit cu orele și nici nu mă uit pe Netflix decât ocazional.

Așadar, m-am gândit că ar fi bine să mă adaptez la situație, să văd ce pot face eu în timpul pauzelor de publicitate de la TV, în loc să le consider timpi morți și plictisitori. Iată lista mea, pe care te invit să completezi și tu cu activitățile tale:

  • spăl vasele (manual, mă relaxează)
  • pregătesc paturile pentru somn
  • fac un duș rapid-rapid (mă pricep, iar perioada cu apă caldă oprită mi-a rafinat procesul de dușuială rapidă)
  • planific în mare ziua de mâine, pe activități și ore
  • pregătesc hainele mele și ale copiilor pentru a doua zi
  • scriu în Jurnalul Recunoștinței
  • scriu în jurnal realizările de peste zi
  • fac o scurtă meditație, dacă copiii sunt liniștiți
  • fac duș unuia dintre copii
  • strângem împreună jucăriile de pe jos
  • întind rufele la uscat pe balcon
  • fac planul de meniu pe zilele următoare

Cu alte cuvinte, pauza publicitară este un moment foarte bun pentru a învăța să valorizez timpul, să simt pe pielea mea ce pot face în 8-10 minute (pe repede înainte) și că pot foarte bine să mă ridic de pe canapea și să fac altceva decât să aștept să se termine reclamele.

Ponturi: Nr 1: evit să intru pe social media! E o capcană pentru mine. Nr. 2: pe timpul reclamelor dau sonorul mai încet, căci ele rulează foarte tare, am observat. Nr. 3: nu schimb canalul din plictiseală, căci altfel cad în altă capcană.

OK, cam asta e lista mea. Gata cu pauza publicitară, înapoi la serial!

Unul dintre lucrurile care mă relaxează în aceste vremuri sunt serialele de la TV de genul Big Bang Theory (big fan!) La început mă enervau pauzele publicitare, mi se păreau prea dese, prea multe, prea lungi. Însă nu am ce face în privi
Oct
4
2021

Adesea mă gândesc la dreptul nostru de a alege prin vot politicienii care ne conduc. Din 2 în 2 ani mergem la vot. Următoarea tură de mers la vot va fi în 2024 când vom alege și președintele țării și parlamentul și primarii și consiliile locale. Va fi pentru prima dată în istorie când toate cele patru scrutinuri se desfășoară în același an.

Și, totuși, noi votăm mai des de atât. Votăm zilnic, chiar de mai multe ori pe zi.

Cum ne exprimăm votul? Cu banii și atenția noastră. Ce votăm? Tot ce lăsăm să facă parte din viața noastră: branduri, oameni, acțiuni, evenimente, gânduri. Ce cumpărăm primește votul nostru. Ce ne atrage atenția și participarea noastră primește votul nostru.

Te-ai gândit vreodată la asta? Ce se întâmplă cu banii și atenția pe care tu le oferi în stânga și în dreapta în jurul tău, toată ziua? Acestea hrănesc afaceri, oameni, idei etc. Eu mă gândesc adesea la aceste lucruri, căci trebuie să-mi gestionez foarte bine cele 24 de ore ale zilei cu toate câte am de făcut. Învăț de la o zi la alta să prioritizez tot mai bine și mereu mă gândesc că ceea ce decid să fac, acțiunile care primesc atenție din partea mea, cresc. Iau amploare. Se dezvoltă. E ca și cum aș turna apă la rădăcină, aș îngrășa pământul și ar fi soare mai mereu în ograda mea. Doar că eu decid ce face parte din ograda mea!

Ideea e că mă străduiesc cât mai mult să fiu atentă cui acord voturile mele, zi de zi. Citesc etichetele produselor, susțin afacerile mici și corecte, reciclez și refolosesc, încerc să mă adun cu oameni de calitate, cu suflet blând și frumos, aleg să petrec cât mai mult timp în natură.

Ceea ce îți doresc și ție să faci! Doar așa vor crește lucrurile și oamenii frumoși din jurul nostru și se vor ofili & usca restul. Amintește-ți asta data viitoare când faci o cumpărătură sau petreci timpul cu unii oameni ori acorzi atenție unor idei dezbătute.

Adesea mă gândesc la dreptul nostru de a alege prin vot politicienii care ne conduc. Din 2 în 2 ani mergem la vot. Următoarea tură de mers la vot va fi în 2024 când vom alege și președintele țării și parlamentul și primarii și cons
Aug
18
2021
Ceai de mentă proaspătă și copilăria la țară

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară.

Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țară, a mătușii tatălui meu. Nu aveam nimic de făcut, așa că toată ziua exploram grădina, lanul de porumb, gârla și tot ce era în jurul casei. Duminica mergeam la biserică însă mai mult pentru că era imediat lângă casă.

În fiecare dimineață, fără excepție, aveam ceai de mentă proaspătă la micul dejun. Făcut cu apă de la pompă și gata îndulcit (nu știu cantitățile folosite de mătușă-mea), era o delicatesă. Ceaiul de mentă proaspătă a fost cafeaua copilăriei mele! Îl beam fierbinte, turnat cu polonicul din oală, cu tot cu câteva frunze. Afară era răcoare (până în ora 8, cocoșii nu au milă!), ceaiul era fierbinte, aroma era divină.

Nu știu de unde venea magia - să fi fost apa, soiul de mentă proaspătă, aerul, tinerețea, relaxarea vacanței - chiar nu știu, însă savurarea ceaiului de mentă proaspătă era cea mai mișto parte a zilei. Ceaiul ăla de mentă făcea ca totul să pară interesant, pornea focul ideilor copilărești și stârnea curiozitatea explorării.

Nu știu ce făceam toată ziua, dar n-am murit de plictiseală. Nici nu era bibliotecă în sat, nici nu ajutam la preparea mâncării (mi-ar plăcea să cred că eram gospodină, dar nu-mi amintesc acest lucru). Însă îmi amintesc aproape fiecare centimetru din jurul casei și al grădinii, plimbările prin lanul de porumb (nu mă temeam de nimic, acum nu m-aș mai aventura), drumul prin cimitir către gârlă, adunatul găinilor și al puilor seara, plimbările ocazionale prin sat ca să admirăm casele și să salutăm oamenii ieșiți la poartă.

Pentru mine, ceaiul de mentă proaspătă nu are efectul terapeutic căutat de unii ci efect sentimental garantat - mă relaxează, îmi aduce aminte de vremurile în care făceam de toate în cea mai mare relaxare, eram creativă și în elementul meu în natură. Ceaiul de mentă proaspătă îmi aduce bucurie și încredere.

Niciun ceai de mentă de pe rafturile magazinelor nu are aceeași aromă și același gust cu a celui din copilărie!

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară. Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țar
Aug
6
2021

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU!

E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se potrivește cu viața mea și felul meu de a fi.

Păi ... dacă așa nu ... atunci cum? Cum arată AȘA DA? Dacă mi-e clar că acest AȘA nu e e bine, atunci cum arată acel AȘA Da bun pentru viața mea?

Eh, dragele mele cititoare, am aflat pe pielea mea că sunt 100% responsabilă să aflu singură cum arată acel AȘA DA pentru mine. Să-l caut în altă parte sau să-l creez singură.

Dacă nu are cine să mă învețe cum e bine (deși Youtube și Google le au pe toate), e de datoria mea să-l creez, pas cu pas. Iar metoda de testare-evaluare-continuare este sfântă!

Ceea ce vreau să spun este că, dacă nu ai exemple pozitive în jurul tău, caută-le un pic mai departe decât jurul tău. Apoi un pic și mai departe. Și mai fă încă un pas, mai caută alți oameni care au găsit soluții și știu cum să trăiască așa cum vrei tu să trăiești. Învață tot ce poți prinde de la alții și testează în viața ta.

Pe scurt: din situații de genul AȘA NU înveți să cauți în altă parte sau să creezi singură acel AȘA DA. Și mai înveți să faci rapid un viraj la 180 de grade și să fugi în direcția opusă. Căci nu are rost să stai mult în mocirla lui AȘA NU!

Îți las un citat pe care să ți-l amintești când îți va fi greu: “I would rather have the pain of discipline than the pain of regret!” - Tony Robbins (Prefer să trec prin disconfortul disciplinei decât prin durerea regretului.)

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU! E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se pot
Aug
2
2021

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar singura temperatură suportabilă este la primele ore ale dimineții.

Lumea este agitată, se plânge de căldură non-stop și o folosește ca scuză pentru orice. Amintirile despre gerul iernii sau zilele înnorate de toamnă s-au făcut scrum sub arșița care pare că încetinește timpul și dizolvă listele cu lucruri de făcut.

Cu toate astea, îmi stă în fire să găsesc ceva pozitiv în tot și toate, așa că am stat și am cugetat: Ce aduce bun în viața mea această caniculă? Ceva frumos tre' să fie în toropeala și căldura asta. Împărtășesc cu tine gândurile mele, poate te regăsești și tu printre ele. Sau măcar să vezi canicula cu alți ochi. B-)

  1. Rufele se usucă foarte repede întinse în balconul închis, dar cu ferestrele deschise. Spăl cam zilnic, câte o mașină, și în maxim 12h le strâng.
  2. Acord mai multă atenție plantelor mele, căci trebuie să le ud cel puțin o dată pe zi. Îmi place să îmi fac timp pentru ele, mă relaxează.
  3. Nu ratez nicio ocazie de a mânca înghețată.
  4. Nu se poate trăi fără dușul de la finalul zilei așa că mă bucur că am stoc din gelurile de duș preferate.
  5. Părculețul cartierului e mai mult gol așa că mă bucur de plimbări în liniște.
  6. Hidratare, hidratare, hidratare - umblu cu sticla de apă după mine, un obicei bun pe care l-am adoptat anul ăsta.
  7. Mă bucur că zilele de caniculă se suprapun cu zilele de vacanță școlară și, uneori, cu zilele de concediu. Mai bine concediu & caniculă decât concediu & ploi non stop (cum a fost în Iunie).
  8. Știi cum se simte pe față apa termală rece de la frigider, pulverizată într-un nor fin și super răcoros? Și eu!
  9. Berea fără alcool - fix acum este momentul perfect pentru ea. În restul timpului parcă nu merge, dar într-o zi toridă, uscată, interminabilă ... berea rece fără alcool este perfectă.

Ceea ce vreau să zic este că PUTEM găsi ceva bun, pozitiv, constructiv în orice context. Vremea de afară este doar un context - un context special, întâlnit câteva zile, maxim 2 săptămâni, pe an. Canicula va trece, cu siguranță. Eu aș vrea să păstrez pe piele căldura acestor zile, ca să suport mai bine gerul iernii. Și aș mai vrea să îmi reamintesc cu claritate lumina orbitoare a soarelui de la prânz ca să nu mă mai întristeze zilele în care nu văd soarele deloc (oribile zilele alea).

Adaugă tu al 10-lea punct de pe listă!

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar sing
May
27
2021

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproape zilnic pahare de carton și capace de plastic. Apoi am văzut prețul și m-am răzgândit pe loc: 85 lei cea mare, 75 lei cea mică.

În altă zi am observat că pe ambalaj era menționat că produsul a câștigat nu știu ce concurs de design. M-am gândit: Hmm, poate că prețul ăsta este justificat...

Am căutat pe net informații despre cană și am aflat că HuskeeCup este o cana de cafea reutilizabilă, foarte rezistentă, care păstrează cafeaua caldă, fără să devină prea fierbinte pentru a o ține în mână (așa este, nu mai am nevoie de acea sleeve de carton sau silicon, cana poate fi ținută în mână cu cafea fierbinte în ea). Pentru producție s-au reutilizat resturi organice de cafea și polipropilenă de înaltă calitate, fără bisfenoli (BPA Free). 

M-am uitat și pe site-ul lor de prezentare (huskee.co) și m-au convins. Până la urmă, mi-am luat cana mare de culoare bej. Mare pentru că vreau să pot pune și smoothie în ea, bej pentru că este culoarea naturală a cojilor de cafea, materia primă din care este făcută cana.

Știți că sunt o mare fană a reciclării și că urmăresc să minimizez ambalajele pe care le arunc. Beau cafea cam zilnic, făcută de mine acasă sau cumpărată din oraș. Nu știu de ce a durat atât de mult să-mi cumpăr o cană de cafea reutilizabilă pe care să o duc direct la cafenea și să rog barista să-mi pună cafeaua acolo. Probabil că de lene sau din zgârcenie.

Îmi amintesc că o dată, la un automat de cafea din Lidl parcă, mi-am luat o cafea și, după ce tot procesul a fost gata, mi-am dat seama că nu mai erau capace disponibile. Am ramas cu un pahar de carton plin cu cafea fierbinte în mână, fără posibilitatea de a-l acoperi pentru a-l transporta mai ușor. A fost o experiență neplăcută care nu se va mai repeta pentru că acum am cu mine paharul reutilizabil HuskeeCup.

Cana se găsește de cumpărat pe emag, la bucată individuală (cană cu capac) sau la pachete de câte 4 (cana separat și capacul separat), în 2 variante de culoare. O recomand inclusiv pentru birouri și familii în care 2-3 membri beau zilnic cafea sau ceai (la pachet sau nu).

Tu folosești o cană reutilizabilă pentru cafea/ ceai/ smoothie etc? Cum e?

Update: folosesc cana de mai bine de o săpătămână, am pus în ea și cafea și ceai verde și smoothie cu căpșuni, și nu s-a decolorat deloc. Îmi place tot mai mult pe măsură de o folosesc, este practică și chiar elegantă.

P.S. Momentan platforma de blog face figuri și nu pot încărca poze cu cana mea pentru articol. Am pus câteva link-uri în text, intră pe ele și vezi cum arată cana. Voi reveni cu poze cât mai repede posibil.

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproap
Apr
2
2021

Am observat că, oriunde mă învârt în online în ultima vreme, dau peste cuvântul satisfying, adică satisfăcător. Zic online pentru că pandemia mi-a limitat mult plimbările prin țară sau alte țări (of, ce dor mi-e de un aeroport semi-aglomerat ce miroase a parfum și cafea ... ). Așa că intru mult pe bloguri, podcast-uri, Youtube, Facebook, Instagram și zilnic întâlnesc acest cuvânt, menționat cu relaxare.

Satifying înseamnă satisfăcător, mulțumitor, liniștitor, chiar relaxant - în directă legătură cu simțurile noastre.

Întrebarea care îmi vine imediat în minte este: De ce lumea caută atât de mult experiențe satisfăcătoare? Suntem oare atât de stresați și agasați încât căutam relaxare și liniștire în orice gest, oricât de mărunt, cum ar fi desfacerea unei pungi de chipsuri sau mușcatul dintr-un măr? (OK, sunt 2 întrebări ... )

Nu știu care este răspunsul corect, însă cu siguranță acest cuvânt spune multe despre lumea în care trăim. Pandemia care durează deja de mai bine de un an ne-a furat multe ocazii de a ne crea amintiri frumoase și de a ne bucura de abundența vieții pe Pământ. Așa că acum căutăm bucurii în lucrurile mici, cum ar fi atingerea suprafeței fine a unei pietricele de pe plajă sau satisfacția că lucrurile se potrivesc așa cum îți dorești tu, chiar dacă contează doar pentru tine.

Poate că apariția acestui cuvânt - satifying - marchează acest moment în istoria recentă în care suntem mai conectați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și mai atenți la simțurile noastre. Oricum planurile noastre de viitor s-au diluat foarte mult ...

Ai remarcat și tu folosirea tot mai frecventă a acestui cuvânt? Ce experiențe sunt satifying pentru tine?

Am observat că, oriunde mă învârt în online în ultima vreme, dau peste cuvântul satisfying, adică satisfăcător. Zic online pentru că pandemia mi-a limitat mult plimbările prin țară sau alte țări (of, ce dor mi-e de un aeroport se
Jan
18
2021

Toate lumea cu care discut despre grădinița online, programul de acasă al copiilor mici și statul între aceeași pereți toată ziua este convinsă că educatoarelor le convine situația asta cu gradinițele închise.

Că e foarte simplu să facă 1 oră pe zi cu cei mici online, cine vrea și cine poate, și să-și ia salariul întreg. Că e foarte convenabil pentru ele să nu-și mai bată capul cu copiii mici 6-8 ore pe zi și să facă online ce și cât se poate (mai mult cântecele pe YouTube). Că, de fapt, doar părinții doresc redeschiderea cât mai rapidă a grădinițelor, în timp ce doamnele educatoare sunt mulțumite cu situația asta așa cum e ea.

Refuz să cred că este așa. Refuz să cred că doamnele educatoare nu își doresc redeschiderea grădinițelor. Dacă este vreo doamnă care gândește așa, dincolo de teama de Covid și problemele de sănătate personală, mai bine ar rămâne acasă.

S-a discutat atât de mult despre nevoile copiilor mici, încât nu vreau să cred că doamnele - care au făcut o școală pedagogică și alte tipuri de pregătiri speciale pentru a deveni educatoare apreciate, îndrăgite și respectate de copii - își doresc acum să stea toată ziua acasă și să interacționeze cu cei mici doar prin intermediul unui ecran.

Scriu acest articol pentru a-mi exprima indignarea că sunt părinți care gândesc atât de negativ, atât de fără speranță pentru copiii lor. Ceea ce mă enervează cu adevărat este că acești părinți nu au deloc încredere în doamnele educatoare, în actul educațional de la grădiniță și în integritatea și calitatea de om al dnelor educatoare.

Cred că cel mai tare mă enervează că părinții își pierd speranța în sistem. Își duc copiii la gradiniță, participă la fondul clasei și cadourile de Crăciun/ zi de naștere/ 8 Martie etc. dar au zero încredere în educatoare. Păi cum vine asta?

Eu cred că și doamnele educatoare își doresc să se redeschidă cât mai repede grădinițele. Chiar dacă le este greu, stresant, cu reguli multe și nu se îmbogățesc din jobul ăsta.

Eu cred că doamnele educatoare nu pun pe primul plan banul și confortul personal ci binele copiilor. Eu cred că ele au înțeles foarte bine rolul și impactul pe care-l au în viața micuților.

Sistemul educațional este construit să ne slujească pe noi, părinți și copii. Această pandemie cu Covid-19 a scos la lumină faptul că, atunci când rolul se inversează și noi, părinții, slujim sistemul, nu iese nimic bun din asta.

Atât am avut de spus pe tema asta. Sper să ne întoarcem cât mai repede la grădiniță!

Tu ce părere ai? Mi-ar plăcea să aflu punctul de vedere al unor doamne educatoare.

[Sursă foto: unsplash.com/@bethbapchurch]

Toate lumea cu care discut despre grădinița online, programul de acasă al copiilor mici și statul între aceeași pereți toată ziua este convinsă că educatoarelor le convine situația asta cu gradinițele închise. Că e foarte simpl
Nov
13
2020

În perioada asta de autoizolare și distanțare fizică combinată cu distanțarea socială am avut timp să mă gândesc serios la necesitatea, importanța și farmecul apei calde de la robinet, dar și din calorifere.

Am avut chiar și un moment în care mi-am dat seama că există o strategie prin care poți vinde apa rece la preț de apă caldă. Iată cum:

  • Obișnuiești oamenii să aibă constant apă caldă la robinet și în calorifere, fără probleme, an după an.
  • Când apar probleme cu apa caldă, nu anunți nimic public și te faci că plouă.
  • Important: chiar dacă nu curge apă caldă pe țeava corespunzătoare, menții debitul apei rece care o înlocuiește - creează iluzia că problema se va rezolva în curând iar utilizatorul o poate folosi pentru a se spăla pe mâini, de exemplu.
  • Mai dai drumul la apă călduță, la ore aleatorii din zi, la câteva zile distanță, fără să anunți un program în prealabil - astfel se creează iluzia că problema s-a rezolvat și speranța este alimentată.
  • Apa care curge pe țeava de apă caldă este doar cu câteva grade mai caldă decât apa rece care curge la același robinet - nu poți face duș cu ea, decât pe anumite părți ale corpului.
  • Toate elementele de mai sus îl determină pe utilizator să verifice des dacă apa caldă a venit, lucru ce duce la un consum destul de crescut al apei de pe țeava de caldă, deși ea este rece.
  • Nu comunici în presă sau social media niciun termen de rezolvare a problemei, nu faci nicio promisiune, dai vina pe alții și joci rolul de victimă (în loc să cauți soluții peste soluții). Asta crește frustrarea consumatorului, frustrare combătută de sperața că apa caldă va veni de-a doua zi dimineață, sau seara târziu - de aici rezultă consum aiurea.

Pare SF? Pare, dar nu este. Dacă reușești să-i faci pe consumatori să deschidă tot mai des robinetul de apă caldă și să curgă pe acolo apă rece, ai reușit imposibilul: nu cheltuiești bani pentru a încălzi apa însă încasezi bani ca și cum s-ar consuma apă caldă. Voilà!

Acest articol pare un pamflet, dar nu este - este realitatea mea din acest an, cam din primăvară. Acu' s-a rezolvat (sper!), de aceea sunt așa de relaxată.

În perioada asta de autoizolare și distanțare fizică combinată cu distanțarea socială am avut timp să mă gândesc serios la necesitatea, importanța și farmecul apei calde de la robinet, dar și din calorifere. Am avut chiar și un
Oct
15
2020

Poate crezi că e prea devreme să îmi pun dorințe de Crăciun, dar nu e. Cu cât o dorință este mai mare și mai arzătoare, cu atât ea trebuie emisă mai devreme (așa cred eu).

🎁 Dorința mea de Crăciun este ca fiecare persoană de pe planetă să aibă acces la apă caldă, gel de duș și prosop curat pentru dușul de seară.🎁

Poate ție nu ți se pare mare lucru, dar este. Mai ales atunci când nu ai apă caldă seara sau chiar toată ziua. Zi după zi. Săptămână după săptămână. Din vară până-n toamnă. Și nu glumesc deloc.

Dorința mea de Crăciun este ca fiecare om de pe planetă, de la bebeluși la înțelepții satului, să poată alege dacă la finalul zilei (sau dimineața) face un duș decent sau nu. Nu să decidă altcineva în locul lui.

Nu știu dacă e trecut în drepturile fundamentale ale omului, însă cred că ar trebui să existe dreptul la apă caldă pentru duș. Este vorba de igienă, de intimitate, de conectare cu propriul corp, de relaxare, de echilibrarea energiilor negative de peste zi.

De geluri de duș, unele 2 în 1 și pentru păr, nici nu mai vorbesc: există de toate pentru toate gusturile. Iar prosoape curate cred că se pot face, pentru fiecare locuitor al planetei. Părerea mea este că resurse sunt, toată lumea se poate hrăni și spăla civilizat, doar că sunt prost gestionate și asta duce la un dezechilibru.

Citesc o știre care spune că numai trei din cinci oameni, la nivel mondial, au dotări minime ce permit spălarea mâinilor (sursa aici). Și la noi în țară există această problemă, chiar în comunitățile care au cel mai mare nevoie de ajutor: oamenii nu au acces la educație și au familii numeroase cu mulți copii.

E oribil (adică inuman) ce se întâmplă și probabil că nu aș fi atât de afectă dacă nu aș ști cât e de minunat să faci duș la finalul zilei, iar apoi să nu mai ai această opțiune, zile la rând, fără ca măcar să existe vreun termen pentru rezolvarea acestei situații.

Așadar, dragă Moș Crăciun, te rog să nu-ți mai ocupi timpul cu cadouri pentru mine și alții ca mine, și să ne ghidezi pașii pentru a ajuta la rezolvarea acestei situații. Tu ai altă perspectivă asupra lumii și cred că știi calea cea mai bună pentru a aduce apa caldă în casele tuturor. Plus săpun/ gel de duș și prosop curat.

[Credit foto: bradul de Crăciun cu dorințe pozat de Valentin Petkov pentru Unsplash.com]

Poate crezi că e prea devreme să îmi pun dorințe de Crăciun, dar nu e. Cu cât o dorință este mai mare și mai arzătoare, cu atât ea trebuie emisă mai devreme (așa cred eu). 🎁 Dorința mea de Crăciun este ca fiecare persoană d
Oct
10
2020

A venit și luna Octombrie, cu speranța că lucrurile se vor mai liniști. Ne amăgim, cumva, că odată cu trecerea anului va trece și această nebunie mondială generată de Covid-19.

Pentru mine, această lună mi-a dezvăluit un mare secret, pe care sunt pregătită să ți-l spun și ție.

Știi ce poate fi mai nasol și mai greu de suportat decât:

  • Statul în casă cu lunile?
  • Învățatul online și, mai ales, grădinița online - grupa mică?
  • Agitația că se termină hârtia igienică, făina și altele din magazine?
  • Purtatul măștii, igiena excesivă și distanțarea fizică de cunoscuți?
  • Recalibrarea (ca să nu zic anularea) concediului din această vară?
  • Stricarea laptopului, exact când aveam mai multă nevoie de el?
  • Ștergerea de pe server a blogului la care muncesc de 12 ani de zile - chiar dacă este doar un hobby, aici este o bucățică din mine?
  • Incertitudinea zilei de mâine?
  • Nesiguranța, lipsa de umanitate și prostiile debitate de clasa politică?
  • Stresul că orice muc, tuse sau strănut înseamnă că ai luat Covid?
  • Lipsa întâlnirilor cu prietenii, mai ales joaca copiilor împreună la locul de joacă?
  • Închiderea sălii de sport pentru că nu mai sunt cliente, ceea ce duce la o mare frustrare pentru mine care mergeam de 2-3 ori pe săptămână la sală?

?????

Va spun eu: moartea propriului tată! Dap, pe 2 octombrie, chiar cu 10 zile înainte ca el să împlinească 65 de ani, a murit. Nu de Covid, nu a avut niciodată, ci de cancer la ficat.

Deși ne așteptam, starea lui se înrăutățea de la o zi la alta, vestea a venit ca o avalanșă de bolovani. Prima zi a fost îngrozitoare, am plâns toată ziua, copleșită de durere, amintiri, gânduri, regrete. Este prima experiență de genul ăsta - am mai fost la înmormântări, dar nu la persoane atât de apropiate.

În prima zi nu am putut sta de vorbă cu nimeni despre asta, nu am dat vestea nimănui. Chiar speram să nu vină multă lume la înmormântare și să fim numai noi, familia (care oricum are o structură complexă). Acum, la o săptămână după eveniment, pot discuta despre asta și vă dau și vouă vestea, aici pe blog.

Vă spun toate astea pentru că am învățat pe pielea mea că este loc de și mai rău. Bineînțeles că este loc de mai bine, spre asta tindem, însă este loc și de mai rău iar evoluția anumitor lucruri este dincolo de controlul nostru.

Am spus-o și o mai spun: începând cu anul acesta, suntem provocați să începem să fim confortabili cu a discuta subiectele incomode, neplăcute, dureroase, ascunse sub preș până acum. Și, mai mult decât atât, să învățăm să iubim și persoanele dificile, complicate și complexe. Așa cum era tatăl meu.

Se spune că iubirea vindecă totul. Acum putem testa în viața reală acest lucru, căci mulți dintre noi au nevoie de vindecare pe diverse planuri.

P.S. Revin cu o continuare a acestui articol, tot despre tata și felul în care gestionez eu situația.

A venit și luna Octombrie, cu speranța că lucrurile se vor mai liniști. Ne amăgim, cumva, că odată cu trecerea anului va trece și această nebunie mondială generată de Covid-19. Pentru mine, această lună mi-a dezvăluit un mare se
Sep
21
2020

Deși se spune "Niciodată să nu spui niciodată!", zilele trecute mi-am dat seama că nu pot ști niciodată când vorbesc sau mă văd cu o persoană pentru ultima dată. Absolut niciodată! Asta e realitatea.

Deși ne luăm la revedere cu certitudinea/ speranța că ne mai vedem, că ne mai întâlnim, că mai vorbim, că suntem oricum conectați prin social media, totuși lumile noastre se separă total și interacțiunea noastră se încheie.

Nici nu mai zic de situațiile în care cineva moare ... atunci chiar că nu știu niciodată care este ultimul moment în care mai vorbim sau ne mai vedem.

Ceea ce vreau sa să spun este că viața este tot mai imprevizibilă, deși pare previzibilă căci încă ne facem planuri și anotipurile sunt așa cum le știm noi. Stăm pe nisipuri mișcătoare, deși cimentul de sub picioarele noastre este la fel de solid ca înainte.

Ceva s-a schimbat în ultima perioadă, nu știu exact ce, nu pot să o formulez în cuvinte. Ca și cum regulile după care funcționam până acum s-au schimbat - nu radical, dar schimbarea se simte. Și nu e numai virusul Covid-19 de vină. El e, cumva, un catalizator. Poate chiar un țap ispășitor.

Subiectul ăsta s-a infiripat în mintea mea, în ultima vreme, destul de des. Cu prietenii nu ne-am mai adunat, căci fiecare e prins cu ale lui. Sălile de sport și saloanele de îngrijire se închid fără preaviz pentru noi, clientele. Și atunci oamenii dispar, unul câte unul.

Ceea ce vreau să spun este că viitorul este imprevizibil, chiar prea imprevizibil. Nu se știe niciodată când vorbești pentru ultima dată, sau te vezi, cu o persoană.

Așa că, fă ca fiecare interacțiune să conteze pentru bine, să încline balanța spre iubire și creștere. Așa vei fi liniștită și nu vei avea regrete.

Deși se spune "Niciodată să nu spui niciodată!", zilele trecute mi-am dat seama că nu pot ști niciodată când vorbesc sau mă văd cu o persoană pentru ultima dată. Absolut niciodată! Asta e realitatea. Deși ne luăm la revedere c
Jul
28
2020

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.

Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.

Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.

Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.

Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.

Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.

Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).

La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.

Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.

Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.

Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.

Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.

Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.

Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.

Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.

Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.

Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.

Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul
Jun
23
2020
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucurie pentru mine (exceptând întreruperile copiilor și enervanta ușă care rămâne intredeschisă după ei). Doar că acum a apărut și excepția – nu mai este apă caldă la robinet de vreo săptămână. Nu avem centrală și nici robinet special, așa că depindem de apa caldă furnizată de primăria Bucureștiului. Surprizele de genul ăsta nu sunt dese, dar acum se joacă cu nervii noștri care oricum sunt prea întinși după 3 luni de autoizolare. Aș prefera sa oprească gazele naturale, dar să dea apă caldă. Aș prefera să fi anunțat cumva (SMS, e-mail), măcar cu o oră înainte, că vor opri apa caldă și să aproximeze perioada. Așa aș fi scăpat de stresul imprevizibilului și al așteptării în van. Și uite așa învățăm să apreciem lucrurile simple, cum este dușul cald de la finalul zilei. Ieri au dat drumul la apă caldă pentru câteva ore și au oprit-o fix când mă pregăteam să închei ziua într-un mod plăcut și practic: sub duș. Am sperat că pot începe ziua de azi mai bine și că voi găsi apă caldă la robinet, dar nu a fost să fie ziua bună de dimineață. Am aflat astfel că lipsa apei calde îmi strică cheful, mă face irascibilă și devin enervantă pentru cei din jur. Ceea ce sper că nu ți-am transmis și ție, poate ești mai tolerantă decât mine la astfel de probleme. Tu cum ești când nu ai apă caldă acasă?
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucu
May
12
2020
Nu îmi place că s-a strecurat în mine teama de oameni, de spații închise, de viruși. Poate unora nu le este teamă, și este OK și această opțiune, căci întotdeauna avem posibilitatea de a alege. Însă umanitatea este mult mai complexă decât pot înțelege știința, guvernele, companiile etc și nu va accepta să trăiască în teamă și separare ca o nouă normă socială. Fiecare dintre noi este mult mai mult decât crede – suntem capabili de a crea multă frumusețe și bunătate, însă suntem învățați să ne focusăm aproape exclusiv pe ceea ce este rău și urât. Iar asta nu e bine deloc, nu putem fi creativi și relaxați când suntem în modul apărare tot timpul. Intențiile rele există, însă este alegerea noastră cât timp alocăm concentrării pe ele. Este mai sănătos să ne conducem mereu atenția asupra rezistenței și perseverenței noastre, asupra aptitudinilor și nevoilor noastre comune umane pentru conectare. Toate acestea ne vor ridica din cenușă, de fiecare dată: îmbrățișările, atingerile, sprijinirea pe umărul celuilalt, consolarea reciprocă cu o atingere pe mână sau pe spate, faptul de a fi prezent și atent unul pentru altul, ținând mâinile unei persoane iubite în timp ce moare sau se află pe patul spitalului. Toate acestea sunt nevoi umane de bază pentru conectarea unuia cu celălalt. Cu toții avem aceste nevoi. Cu toții de pe Planetă. În ultima perioadă ni s-a spus să ne fie teamă de apropiere și atingere, să ne fie teamă unii de alții, că apropierea umană este periculoasă și împrăștie virusul. Poate că aceasta este doar o perioadă în care trebuie să menținem distanțarea socială față de necunoscuți, însă apropierea și atingerile vor reveni la normal în viața noastră de zi cu zi, căci nu putem trăi fără ele. Eu abia aștept să merg iar pe stradă fără să fac zig-zag între trotuare și să mă feresc de oameni ca și cum ar fi ceva în neregulă cu ei sau cu mine. (Poză de Vonecia Carswell pentru Unsplash.com)
Nu îmi place că s-a strecurat în mine teama de oameni, de spații închise, de viruși. Poate unora nu le este teamă, și este OK și această opțiune, căci întotdeauna avem posibilitatea de a alege. Însă umanitatea este mult mai complexă d
May
6
2020
Luna trecută, Andreea antrenoarea mea de yoga a organizat un concurs ce avea ca subiect recunoașterea a 3 calități sau super-puteri pe care le conștientizăm. Nu știu de ce, dar m-am blocat și nu mi-a venit nicio idee. Evident, eram într-o pasă proastă, chiar foarte proastă. Andreea mi-a zis că e imposibil să nu știu 3 calități despre mine, trebuie doar să fac puțină liniște și să mă uit bine în adâncul meu. Dacă mi-ar fi zis careva că eu nu am calități, i-aș fi dovedit imediat contrariul. Așa, pentru că mi-am spus singură că nu știu/ nu am, m-am crezut și am rămas în apele mele tulburi. Ce chestie și cu mintea asta mincinoasă! Bineînțeles că am super puteri, chiar mai multe de 3. Dar din modestie, voi enumera doar 3, în ordine aleatorie:
  1. Gândesc în termeni de soluție, și nu de vinovăție. Cu alte cuvinte, când apare o problemă, nu dau vina pe nimeni și nici nu disec situația pe toate părțile, ci mă focusez pe căutarea de soluții și realizarea de pași mici spre înainte. Cu alte cuvinte, orice problemă are o soluție ce așteaptă să fie găsită sau inventată.
  2. Paharul este întotdeauna pe jumătate plin. Cu alte cuvinte, sunt optimistă și nu renunț ușor la bătălie. Nici măcăr la bătălia de a mă descoperi pe mine, de a scoate la iveală esența a ceea ce sunt, am fost și voi fi eu cu adevărat.
  3. Sunt ordonată și cred în puterea ritualurilor (de dimineață, de seară, de scris, de citit, de joacă cu cei mici, de a face ordine în casă, de a pregăti cina etc). Am felul meu de a face lucrurile și mereu m-a interesat mai mult updatarea stilului de viață decât a garderobei sau al dulăpiorului cu cosmetice.
N-a fost așa de greu să găsesc 3 calități pe care să le conștientizez, să le împărtășesc lumii și care să facă parte din esența mea (adică nu se vor schimba niciodată, le am impregnate în piele). De fapt, cred că eu însămi sunt o super putere formată din multitudinea de super puteri pe care le am în tolbă. Se pare că am nevoie să îmi reamintesc de ele din când în când și-i mulțumesc Andreei pentru asta. Aș putea spune că ultima super putere activată este pornirea pe drumul autocunoașterii. Parctica yoga mă ajută, alături de alte tehnici, să parcurg acest drum cu mai multă încredere. Pe Andreea (Tomuleasa pe numele întreg) o găsiți pe Facebook, Youtube și Instagram sub numele ei și al studioului EnjoyLife Yoga Studio.
Luna trecută, Andreea antrenoarea mea de yoga a organizat un concurs ce avea ca subiect recunoașterea a 3 calități sau super-puteri pe care le conștientizăm. Nu știu de ce, dar m-am blocat și nu mi-a venit nicio idee. Evident, eram într-o pa
Apr
20
2020
intrebari pandemie concurs forbeslife romaniaintrebari pandemie concurs forbeslife romania Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determinate de COVID-19. Deși concursul se desfășoară pe platformele de social media, vreau să le las și aici pe blog, ca să-mi aduc aminte de ele. De asemenea, te invit și pe tine să răspunzi la ele, poate gândim la fel (sau nu, e OK oricum). Premisa: Cu toții stăm acasă doar noi, cu gândurile noastre. Nu mai avem unde să alergăm și nici cum să fugim de noi înșine. Întrebările: La ce vă gândiți în aceste zile? Nu prea apuc să mă gândesc la multe pentru că zilele sunt pline. Când meditez caut gânduri liniștitoare și când citesc evit să las gândurile să zboare aiurea. Dar, totuși, mă gândesc că va fi bine. Nu are cum altfel. Cum credeți că va arăta lumea când vom ieși, în sfârșit, din izolare? Habar nu am, dar sigur vor fi schimbări atât micro (la nivel de individ) cât și macro (la nivel de societate). Nu știu cine știe cum va arăta lumea post-izolare, poate cei care vor iniția schimbările și profită de solul fertil rămas în urma a ceea ce vom pierde. Poate ar trebui să mă gândesc și eu la cel mai bun și fericit și optimist scenariu cu privire la lumea mare și lumea mea. Măcar să visez cu ochii deschiși la mai bine și mai frumos. Sper măcar un singur lucru să iasă bine: respectul, grija și atenția față de planetă. Ne-negociabil. Mama Natură ne-a plămpdit un trup și ne umple plămânii cu aer și stomacul cu mâncare - îi suntem datori. Se va termina distanțarea socială sau va deveni noua normă? Cred că va deveni noua normă, însă mai puțin isterică decât acum. Clar ne vom proteja în continuare, vom aplica regulile stricte de igienă învățate în această perioadă și vom purta mască atunci când suntem răciți sau în spații închise. Și poate restaurantele nu se vor mai lăcomi să lipească scaunele unele de altele sau să lase toaletele fără săpun (ar trebui să existe un buton de alarmă pentru asta). Ce credeți că va ieși bun din această criză? Cred că vom întelege că puterea noastră stă în efortul nostru comun, că tot ceea ce face fiecare dintre noi afectează pe restul din jur, că e cazul să ne curățăm gunoaiele din curte: minciuna, înșelătoria, promisiunile goale etc. Că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, restul sunt bonus. Că degeaba avem arme și armate dacă un virus invizibil și inert ne pune la pământ. Că bătrânii sunt prețioși pentru societate și îi regretăm abia când nu mai sunt printre noi. Că fără o natură armonioasă și lăsată în pace să-și urmeze ritmurile, noi nu am exista. Și multe, multe, alte lucruri pot ieși bune din această criză, numai de noi depinde dacă le materializăm sau nu. True fact: suntem construiți pentru astfel de vremuri tulburi și complicate. Vom ieși cu bine, mai ales noi cei care nu ne temem de schimbare. Ce s-a schimbat în modul în care priviți viața? Am rămas optimistă, însă am învățat să accept și să trăiesc cu incertitudinea. Și să mă apreciez mai mult pentru calitățile mele de bucătăreasă și menajeră. Ce s-a schimbat în modul în care vă faceți planuri? Nu mai fac niciun plan. De când am copii, am eliminat planurile pe termen lung și mediu, însă acum nici pe termen scurt nu mai fac. Iau fiecare zi așa cum este și cam atât. Mă pricep să mă mobilizez rapid, dacă este cazul (tot meseria de mamă m-a învățat asta). Cum ați fost și cum veți fi? Cred că am devenit mai îngăduitoare, mai tolerantă, mai răbdătoare. Înainte refuzam ieșiri în weekend și eram nerăbdătoare să fac ce nu am făcut toată săptămâna: treabă prin casă, ordine în lucruri sau gătit mâncare. Acum mi-am făcut deja promisiunea că nu voi mai refuza niciodată propunerile de ieșire la plimbare, picnic, admirat copacii sau pur și simplu plimbat aiurea prin parc sau cu mașina pe șoselele & dealurile țării. Astea sunt întrebările de la ForbesLife România. Ar fi mult mai multe de spus. Te las și pe tine să răspunzi la întrebările care ți se potrivesc. Cu siguranță multă lumea vrea să știe la ce te gândești zilele astea. Dacă vrei să trimiți răspunsurile tale către revista ForbesLife România, găsești mai multe detalii pe pagina ei de Facebook.
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determi
Apr
16
2020
Despre Responsabilitatea socialaDespre Responsabilitatea socialaIndiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. Nimic mai mult. Nimic de negociat. Fără "dacă..." sau "poate..." ori "stai să vezi...". Ca umanitate, nu putem da vina pentru comportamentul nostru pe o entitate superioară, atotștiutoare și cu control total asupra noastră. Dacă ai impresia că avem această opțiune, te autopăcălești și îți furi din libertate. Nu este nimic divin în lipsa noastră de a ne asuma 100% responsabilitatea pentru comportamentul nostru și consecințele sale. Comportamentul, alegerile, tiparele de gândire, uitarea, ignoranța, răutatea, incompetența - toate aceastea sunt umane, țin de umanitatea noastră. Suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lumea noastră și nu vine nimeni să ne salveze. Noi suntem aici și trebuie să ne rezolvăm singuri problemele. Asumă-ți - tu, eu și fiecare dintre noi - responsabilitatea de a învăța cum să colaborăm cu adevărat, cum să comunicăm și să ne implicăm chiar și atunci când este foarte, foarte greu. Primul pas este să fim conștienți de fiecare alegere pe care o facem, minut cu minut. Este nevoie de muncă internă (invizibilă și, deci, nelăudată sau apreciată de alții) și mult curaj pentru a căuta să înțelegem când jucăm rolul de victimă, când abunzăm de alții sau de noi înșine etc. Însă la capătul celălalt se află miza cea mare - calmul și libertatea interioare. [sursă foto: Luis Villasmil pentru Unsplash.com]
Indiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. N
Apr
14
2020
Viața și soareleViața și soareleAdor soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară. De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa." Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale. Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine. Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii. Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem. E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea! Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el. (Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară. De când cu #staiacasă, autoizola
Apr
12
2020
Sărbători Pascale 2020Sărbători Pascale 2020Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat. Nu am o anumită amintire legată de Paște, ci mai degrabă un cumul de sentimente, de senzații generate de activitățile din preajma Sărbătorilor Pascale. De Paște, eu și familia mea mergem în orașul meu natal și ne reunim cu familia din care provin. Totul începe cu Floriile, căci cei mici au vacanță și reușim să facem cele o mie de bagaje cu de toate ca să petrecem Paștele într-un loc în care avem oricum de toate și într-un oraș în care găsim tot ce ne trebuie. Începând cu Floriile ținem și noi post complet, așa că îmi amintesc agitația din jurul meniului zilnic. E greu și totuși relaxant să ne descurcăm cu un meniu de post simplist. Partea de "greu" se referă la împăcarea tuturor gusturilor și la gătitul zilnic. (Secret personal: dacă aș avea pe cineva care să-mi gătească constant, aș mânca numai mâncare de post. Îmi place, știu că e sănătoasă, însă necesită eforturi constante de a găti și prepara.) Apoi încep alte pregătiri, cu meniul de Paște, cu ordine și curățenie în casă. Stabilim programul de întâlniri cu familia și prietenii, plus ieșitul la iarbă verde la un mic picnic. Îmi amintesc cu drag ieșirile la biserică și slujba de Înviere (mereu somnoroasă). Îmi amintesc liniștea din fiecare seară. E o perioadă pe cât de intensă, pe atât e obositoare. Iar copiii amplifică și intensitatea pregătirilor, și oboseala. Amintirile legate de Sărbătorile Pascale au mai mult legătură cu felul în care mă simt în această perioadă: mai liniștită, mai bucuroasă că m-am adunat cu familia, mai relaxată că împart agitația pregătirilor cu mama (mereu am lucrat mai bine în echipă decât singură) și, sper eu, mai detașată de așteptări. Acum, de Paște 2020, nu mai pot face nimic din toate astea. Stăm în casă și încercăm să recreem cum putem spiritul Sărbătorilor Pascale. Cred că esența poate fi păstrată, chiar dacă nu ne adunăm cu marea familie și nici nu mergem la biserică. Acum este momentul să dovedim că suntem uniți ca familie și să aducem la viață noi obiceiuri și tradiții în familia noastră. Copiii abia așteaptă să caute ouă de ciocolată și din cele reale vopsite prin casă, dar unde să le ascund într-o casă așa mică și plină? :wacko: Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de Sărbătorile Pascale? (sursa foto: lidl.ro)
Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat.