Nu am fost niciodata o domnisoara sau o femeie prea cocheta. Nu m-a preocupat acest lucru, desi mama lucreaza intr-un salon. Am spus bine ca "nu am fost", pentru ca acum sunt. Cu alte cuvinte, sunt mult mai atenta la a-mi exprima si cultiva feminitatea. Aceasta latura a mea a iesit la suprafata de cand o am pe Ruxandra. E ca si cum am fost dintotdeauna cocheta si eleganta si moderna, insa am ales sa nu dau atentie acestor aspecte.
Sa nu credeti acum ca imi petrec toata ziua in fata oglinzii sau la salon ori sala de sport. Nici prin magazine nu prea ma duc. E mai mult un sentiment, o stare anume de bine care ma indeamna sa am grija de mine mai mult. Fac cate putin din toate, ca asa e bine. Recent am facut o sedinta de peeling enzimatic pentru fata, gat si decolteu ca sa pregatesc pielea pentru vara. Gomaj fac si eu acasa cu o crema speciala dar si cu o perie electrica, insa nu se compara cu vizita la salon. Consider ca este foarte relaxant si frumos in a lasa pe altcineva sa se ocupe de tine, in deplina incredere si intimitate, in timp ce tu te relaxezi.
Am facut peeling-ul enzimatic si pentru ca urma o sedinta de mezoterapie faciala. Initial m-am dus la salon cu gandul sa incerc ceva nou. Am plecat de la premisa ca pot sterge de pe fata urmele noptilor cu somn intrerupt de care am parte de cand s-a nascut Cezar. Evident, mi-am facut temele inainte de a alege aceasta procedura (am verificat si salonul sa aiba review-uri bune).
Va fac un scurt rezumat: mezoterapia a fost inventata in 1948 de un doctor francez si a fost recunoscuta in 1987 de Academia Franceza de Medicina drept o specialitate a medicinei. De aceea aceste proceduri (tratament de dermoporatie) se fac numai de catre personal specializat, la salon. Mezoterapia este o tehnica prin care mai multe injectii fine cu medicamente sunt aplicate pentru a trata anumite zone cu probleme specifice. Pare o metoda extrema si complicata, dar nu este; nu este nici dureroasa, mai ales pentru persoanele obisnuite cu scosul cosurilor si al punctelor negre sau de sebum (cu frecventa recomandata de odata la 2 luni). Dureaza 15 minute si gata.
Pentru ca ma apropii de 40 de ani, am decis ca e cazul sa incerc si alte metode de tratare a ridurilor si pielii lasate, mai mult de dragul diversitatii. Rutina mea zilnica si saptamanala merita putin intrerupta, sa vad acum cu ce rezultate. Pentru pielea matura se preteaza injectiile cu multivitamine sau ser de intinerire. Pielea a fost stimulata sa produca singura colagenul, elastina si acid hialuronic de care are nevoie. Bine ca nu am prietene care sa strambe din nas cand le spun ca am fost la salon pentru mezoterapie.
Daca ar fi sa incerci un tratament facial nou, tu ce ai alege?
Am profitat de revederea cu ocazia Sarbatorilor Pascale si am pus iar cateva intrebari fetelor. Acum Miruna are 7 ani si 5 luni iar Ruxandra are 7 ani si 4 luni. De fapt, este o diferenta de 46 de zile ori 1 luna si 16 zile intre cele doua verisoare.
De data asta, am abordat subiectul Bogatie. Intrebarile sunt creatie proprie iar raspunsurile sunt sincere, cel putin asa le-am incurajat pe fete. Le-am spus de la inceput ca nu exista raspunsuri bune sau gresite, ci doar parerea lor pe un subiect iar sa discutam despre bogatie este chiar amuzant.
Iata discutia intreaga noastra:
Ador faptul ca am un blog. Imi place mult sa scriu articole pe blog, sa caut poze pentru ele si sa imi structurez gandurile astfel incat sa ma fac cat mai bine inteleasa.
Ador faptul ca cititoarele mele se duc la chioscul de presa si isi aleg revistele pe baza informatiilor de pe blog. Imi place ca tin cont de recomandarile mele dar si de parerile altor iubitoare de reviste glossy care comenteaza. Iubesc opiniile lor si abia astept sa le citesc si sa le raspund.
Imi place mult cand cititorii blogului voteaza poll-urile si isi exprima liber parerea, chiar daca nu este in acord cu a mea. Imi place cand cititorii scriu idei care influenteaza pozitiv viata altora care ajung aici pe blog. Imi place ca cititorii mei nu se mai cearta asa cum o faceau cu mult timp in urma. ;)
Ador sa scriu "advertoriale" (de fapt nu laud pe nimeni si nu vand nimic), pentru ca exprima parerea mea reala despre subiectul respectiv si castig si ceva banuti pe langa asta. Imi place sa prezint oportunitati de cumparaturi online care aduc bucurie cititorilor: transport gratuit, promotii, reduceri etc. Imi place sa scriu pe subiecte care ma intereseaza si sa dezvolt ideile impingandu-le putin mai departe de zona de confort. Imi place sa fac cercetare online pe anumite teme si sa caut poze care sa se potriveasca si sa incante cititorul.
Imi place sa imi gestionez singura timpul, programul si evolutia zilelor. Fiecare zi este mai interesanta decat cealalta, cu exceptia zilelor in care ceva nu este cum trebuie si atunci o las doar sa treaca de la sine, nu ma agit prea mult. Uneori ma mai pierd in sirul cumparaturilor online, fictive sau reale, care imi usureaza mult viata. N-as fi crezut, cu cativa ani in urma, ca pot sa fac aproape totul de pe laptop, chiar si sa comand de la o farmacie online. Este atat de simplu incat ar trebui sa o invat si pe mama sa o faca. Acum ma plimb prin magazine doar cand trebuie sa iau cadouri.
De cand am blogul, curierul vine mai des la mine ... :)
Imi place ca am timp sa scriu pe blog. Ideile imi vin continuu, si le notez pe toate, oricat de simple sau interesante mi-ar parea la inceput. Imi place sa caut sau sa fac poze pentru articole si sa aranjez totul atat de bine incat sa fie usor de gasit de catre cei ce-l folosesc pe Tata Google.
Ma bucura mult cand vad ca articolele mele sunt share-uite pe Facebook si comentate acolo. Scriu din placerea de a ma exprima si de a explora anumite subiecte si nu pentru a atrage atentia sau a primi cadouri. Viata mea s-a schimbat in bine decat am blogul. Ceea ce recomand oricui vrea sa se apuce de a scrie pe blog.
Ador biroul de la care scriu si laptopul meu minunat. Uneori am flori pe birou, alteori am o lumanare parfumata care lumineaza cald. Imi place mult ceaiul fierbinte si aromat pe care il sorb cand scriu. Imi place cum inspiratia da navala peste mine si ma straduiesc sa pun ideile intr-o ordine cat mai coerenta. Ador soarele care imi lumineaza biroul din partea stanga si zgomotul strazii care uneori imi distrage atentia. Uneori ciugulesc fulgi de porumb sau alune ori merisoare sau un fruct proaspat. Dar intotdeauna am o crema de maini comandata online de la farmacie langa laptop; imi place sa imi simt mainile hidratate si parfumate cand tastez.
Ador sentimentul pe care il am cand apas butonul de Publish. Stiu ca gandurile si ideile mele au plecat spre cel/cea care este pregatit(a) sa le primeasca. Stiu ca fiecare articol este scris cu mult drag si consideratie pentru cititor iar informatiile sunt adunate cu atentie. Cand citesc alte bloguri, ma bucur sa dau peste oameni inteligenti si frumosi ce vor sa imparta din binele si frumosul din viata lor.
Cu singuranta intreaga lume s-a schimbat de cand au aparut blogurile. Eu ma simt onorata cand vad ca am cititori din intreaga lume, de pe unde s-au dus romanii cu diverse scopuri. Scriu numai in limba romana si articolele mele sunt citite de romani aflati in vacanta, la studii ori la munca in diverse colturi ale lumii.
Asta sunt eu si blogul meu.
Vreau sa va povestesc ceva personal, putin stiut de multa lume. Si voi incepe asa cum stiu eu, fara ocolisuri: eu am fost cea care a propus ideea de casatorie sotului meu. La momentul respectiv, am simtit ca este pasul cel mai natural ce poate fi facut in relatia noastra si n-am avut nicio ezitare. Te regasesti sau stii fete care au facut astfel de pasi?
De atunci au trecut 12 ani si nu am niciun regret. Decat unul singur. Mic, mititel. Nu am primit inel de logodna. Pentru ca sirul faptelor a fost diferit de cel clasic (intr-un fel, asta e stilul nostru): am stabilit impreuna ca e cazul sa facem o nunta, aveam verighetele luate de vreun an sau 2, nu exista niciun motiv sa o mai lungim asa, lumea tot facea glume nesarate despre concubinaj iar eu consumasem toate replicile inteligente; ne-am mobilizat si am organizat cele necesare in 2 luni si asta a fost tot.
Dar sa revin la obiectul dorintei: inelul de logodna. Imi doresc unul. Sotul meu stie asta si mi-a zis sa imi aleg unul care-mi place mie, de unde vreau eu. Dar eu nu vreau sa merg pe calea asta. Sa-mi aleaga el, sa decida el totul: si de unde il cumpara, si cum arata, si cum urmeaza sa mi-l ofere. De atunci am primit multe inele de la el, dar nu the one. Pentru ca stiu ca ii place sa faca cumparaturi online, i-am spus ca il poate alege folosind calea internetului, doar stie marimea care mi se potriveste. Restul depinde numai de el caci sunt destule modele online de inele de logodna foarte frumoase.
Evident, ca omul care s-a vazut cu sacii in caruta, satisfacerea acestei placeri de-ale mele a trecut pe un plan foarte indepartat. Caci este o placere si nu o nevoie. Nu am nevoie de inel de logodna, cel putin nu dupa atatia ani de casnicie, 2 copii si mii de amintiri. Insa intra in aceasi categorie cu multe alte lucruri de care nu avem nevoie insa ne fac viata mai frumoasa si spun intregii lumi ceva despre noi doi. Sau, cel putin, reactia mea cand il voi primi va fi demna de notat in catastifele familiei (daca am avea asa ceva).
De fapt, ma intereseaza cel mai mult efortul pe care el este dispus sa il faca in aceasta directie. Ca atunci cand stii ca un inel de logodna nu schimba mersul lucrurilor pe Pamant dar poate schimba multe in lumea ta; de cele mai multe ori in bine. Poate ca daca as fi decis atunci sa astept un inel de logodna de la el, as fi asteptat si in ziua de azi (are un talent deosebit de a rezolva anumite lucruri). Acum insa, cand trecem pe langa un magazin cu bijuterii sau rasfoim website-uri ale bijutierilor, el se uita numai dupa inele de logodna iar eu dupa orice altceva imi incanta sufletul.
Pentru ca eu am fost super sincera cu tine, e randul tau sa imi povestesti despre inelul tau de logodna, cel pe cate il ai deja sau ti-l doresti.
Vine o vreme in traiectoria unui parinte cand este pus in fata unei decizii foarte grele: "Ce spunem copilului despre adevaratul Mos Craciun?" Chiar daca mami sau tati pot discuta aproape orice cu cel mic, ii pot explica si lamuri toate intrebarile existentiale, cand vine vorba despre Mos Craciun nimeni nu vrea sa dea vestea cea ... complicata.
Nu-mi mai aduc aminte de discutiile pe care le-am avut cu parintii mei pe tema Mos Craciun. Cred ca ei banuiau ca eu banuiam ceva (fiind mai mare decat fratele meu) asa ca au recunoscut doar ca ei cumpara cadourile si impodobesc bradul (Mosul e tare batran si are multe planuri pe cap, deci are nevoie de ajutor). Asta nu infirma nici nu confirma existenta Mosului. Dar odata cu trecerea anilor mi-am pierdut interesul in a cerceta mai multe detalii despre subiect. Doar cand mai primeam cadouri despre care stiam ca sunt scumpe sau greu de procurat (pe atunci nu exista vanatoarea reducerilor din online), ma strafulgera gandul: "Poate totusi exista Mos Craciun! Ai mei nu au de unde sa cumpere Zana-Pusculita. E atat de frumoasa si scumpa!" Acum se gaseste online aici si stiu sigur ca este destul de incapatoare atat pentru banuti cat si pentru nasturi mai deosebiti, margele si pietricele dragute, paiete si ce mai gaseam eu stralucitor si demn de colectionat la varsta aia. Oh, ce amintiri! Pe atunci credeam ca tot ce luceste si imi ademeneste ochiul este si pretios. Sau de pret.
Apropo de asta, am un pont pentru matusile si unchii care nu au copii dar vor sa ofere nepoteilor ceva deosebit: puteti cumpara jucarii mai scumpe pe care si le doresc copilasii si pe care parintii nu le-ar cumpara niciodata din motive financiare. Mai multe persoane pot pune bani la un loc si face o surpriza de neuitat, in special celor care adora figurinele sau animalele fantastice (cele originale arata foarte bine dar au si preturi pe masura calitatii). Putine lucruri bucura mai mult un copil decat primirea unui cadou pentru care nu au complotat parintii; atunci el stie ca primeste cadoul doar pentru ca si l-a dorit foarte mult si nu pentru ca parintii ii fac pe plac sau ca este recompensat pentru ceva.
Deocamdata Ruxandra mea are 7 ani si abia si-a terminat de scris scrisoarea catre Mos Craciun. Isi doreste 2 pestisori aurii si e convinsa ca Mosul ii aduce orice ar cere ea (noi sa stam fara griji caci nu trebuie sa cheltuim bani si nici sa mergem prin magazine). Eu ma fac ca nu stiu nimic, in timp ce sotul meu e cam prea entuziasmat. I-am spus clar ca, daca Mosul aduce pestisorii, eu nici nu ma ating de ei, toata responsabilitatea e a lui si a ei. Presimt ca o sa ma distrez pe tema asta ... asta daca nu se va lasa cu rasu'-plansu'. Daca in dimineata de Craciun Ruxandra va gasi pestisorii sub brad, atunci va sti cu siguranta ca exista Mos Craciun caci numai el i-ar aduce un cadou cu care parintii nu sunt de acord. S-ar putea sa trecem hopul cu bine si anul asta. ;-)
La tine cat de credibila este povestea Mosului?
Una dintre "bucuriile" de a fi mamica de copil mic este ca, exact cand ti-e lumea mai draga - a se citi ca ai mult de munca pentru job, plus curatenie in casa pentru Sarbatorile Pascale care se apropie - se lasa cu febra si stat acasa. Mi s-a intamplat destul de recent un astfel de episod si nu vreau sa-l tin numai pentru mine.
Sa presupunem ca trebuie sa stai acasa cu copilul ce are si febra si muci si tuse - tot tacamul. Cunosc sentimentul de dezamagire si mila, insa trebuie sa trecem peste ele si sa ne asiguram ca zilele de stat acasa (2-3-5) nu devin generatoare de frustrari si suparari.
Din propria experienta, am intocmit cateva sfaturi de supravietuire unei astfel de perioade destul de grele:
Putina lume ma cunoaste asa cum sunt eu, fara menajamente. Si mai putina lume are rabdarea sa ma cunoasca pe indelete. Stiu ca toata lumea poarta masti sociale si pentru diverse ocazii, insa esenta nu trebuie uitata, ignorata sau ascunsa niciodata.
Incep cu una rece, o critica care mi s-a adus de mai multe ori: sunt prea taioasa. Adica spun lucrurilor pe nume, asa cum sunt, fara menajamente si cascadorii inutile. Pe Ruxandra o menajez de anumite lucruri, insa ea are doar 6 ani si, la un moment dat, va intelege si ea cum stau lucrurile pe lumea asta (oricum ii prezint totul din perspectiva pozitiva). Dar cu restul lumii discut lucrurile clar, sa inteleaga toata lumea. Nu imi place abureala, nu tolerez minciuna si nici ocolisurile de parca am fi niste mimoze care lesina la prima pala de vant mai zdravana. Unii percep asta drept rautate, ca nu vreu sa fac efortul sa indulcesc situatia, sa menajez pe toata lumea, sa fiu diplomata.
Ca atunci cand el s-a apucat sa-mi povesteasca de tevile din cupru pe care trebuie sa le cumpere. Nu ma interesa subiectul, nici nu ma pricep si nu imi pasa de asa ceva. Dar el tot vorbea, imi expunea detalii si se astepta ca eu sa il aprob sau sa inteleg macar ce spune. Pana la urma a discutat cu specialistii de la Arabesque si s-a lamurit, lasandu-ma pe mine in pace. Insa tot mi-a zis ca puteam sa ma implic si eu.
Poate ca diplomatia nu ma caracterizeaza, insa taioasa asa cum sunt nu as face rau nimanui niciodata. Daca nu pot face bine, mai bine nu fac nimic - asta este crezul meu care nu s-a schimbat niciodata de cand ma stiu. Stiu ca este esential sa ii influentam pe cei din jurul nostru in mod pozitiv. Daca nu o putem face, cred ca nu ne este locul in mediul respectiv.
Dupa una rece, vine si una calda, nu? Ma consider o persoana intelegatoare, dispusa sa faca lucrurile sa mearga inainte. Nu e chiar asa greu, sunt flexibila de cele mai multe ori. Interesul este ca treaba sa mearga cat mai bine, nu sa demonstram cine are dreptate, este mai inteligent sau dominant. Dar sunt si ferma pe pozitii atunci cand cred intr-o idee. Ca atunci cand am fost la Arabesque dupa lambriu pentru hol. Discutasem de acasa ce ne place si cum ne dorim sa arate holul, speram chiar sa ne miscam repede si sa ne ramana timp si sa stam putin la un suc. Dar nu a fost sa fie asa, am cascat din nou gura la toate modelele, inclusiv la nuantele care nu ne interesau deloc. La final am fost atat de stoarsa de energie si rabdare, incat nu-mi mai trebuia lambriu nici daca mi-l dadeau gratis. Atunci am fost flexibila si intelegatoare si am stat dupa el sa-si faca ritualul de cumparaturi; insa imi doresc sa fi fost mai ferma si sa fi ramas la ceea ce am stabilit de acasa. Caci, pana la urma tot aia am luat, insa am mai facut inca un drum pana la magazin cand am fost in toane mai bune.
Daca ti-a placut, iti mai povestesc despre mine, caci mai am multe de spus.
Pana atunci, imi poti spune daca te regasesti un pic in cele povestite de mine.
Va povesteam odata ca m-am apucat de pictat. Mai mult in joaca, la rugamintea Ruxandrei sa ii termin un desen de care se cam plictisise. Nu a apucat sa-mi zica de doua ori si am lasat totul balta si m-am asezat la masa de activitati. Am stat acolo mai mult de o ora, fara sa am nevoie de nimic, pictand pagina dupa pagina. Cand m-am oprit, mi-am dat seama ca timpul a trecut foarte repede si ca ma simt relaxata (nu m-a deranjat nimeni, fiind surprinsi ca sunt asa de prinsa in activitatea asta). Insa sentimentul cel mai neasteptat a fost cel de implinire. Ciudat, nu?
Nu am facut decat sa folosesc o pensula veche, niste acuarele in culori frumoase si o carte de colorat de-a fiica-mii. Nimic spectaculos, nimic fantastic. Insa de atunci tot repet experienta, cam la cateva zile, caci sentimentul de implinire este ... priceless, vorba reclamei.
De atunci nu-mi da pace un gand: fiecare dintre noi, indiferent de sex, varsta, ocupatie, etnie etc. ar trebui sa practice o forma de arta. Si, slava Domnului, arta se regaseste in atatea forme minunate incat este loc pentru fiecare sa-si aleaga arta prin care sa se exprime. Chiar si arta culinara este una dintre ele, atunci cand este practicata exact ca o arta si nu pe banda rulanta dupa poftele & nevoile trupului.
Care e primul gand care tocmai ti-a venit? Nu ai timp de "prostii"? De fapt, accentul cade pe timp si nu pe "prostii". Da, cu totii ne plangem de repeziciunea cu care se scurge timpul. Firmele sunt primele care vaneaza fiecare minut din timpul angajatilor folosind solutii de time management (ca cea de la Human Resources Planning) pentru a afla, de fapt, cat timp munceste efectiv salariatul ca sa stie cu cat il plateste. Daca la munca suntem pontati, e normal ca acasa sa ne dorim sa fim lasati in pace si sa nu ni se mai zica ce TREBUIE sa facem.
Daca putem afirma ca suntem prea saraci pentru a cheltui banii pe nimicuri sau obiecte de proasta calitate, tot asa putem spune ca avem prea putin timp pentru a-l pierde pe lucruri fara prea mare importanta (cum ar plata facturilor, cascatul ochilor prin magazine sau zile de concediu irosite). Te provoc sa iti alegi o forma de arta, oricare cu care simti ca rezonezi si care te atrage, si sa o incorporezi in viata ta normala si banala (exagerez!). Nu conteaza ce comenteaza lumea, chiar nu are nicio importanta. Ei vor ramane cu trancaneala, iar tu cu exprimarea sub forma de arta a frumosului dar si a framantarilor din sufletul tau. In plus, vei fi mult mai calm(a) si mai atenta la detalii, dar si multumit(a) de tine.
Regizorul filmulul Inside Out spunea ca "It's OK to feel sad, but when you do, make films, draw, make things. It'll make a world of difference."
Ce iti inspira acest citat? Tot mai crezi ca nu ai timp de "prostii"?
Te astept sa imi povestesti cum te-ai apucat sa practici o forma de arta, fie desen sau pictura ori ikebana, si ce efecte ai observat asupra ta.
A venit vremea somnului dar parca nu ma atrage asa de mult dormitorul. Adica imi place cum arata, e OK, insa stiu sigur ca e loc de mai bine si mai frumos. Simt ca a venit vremea de o schimbare insa, pentru ca nu ma grabeste nimeni, vreau sa fac lucrurile pe indelete.
In primul rand, daca as tine cont de regulile Feng Shui, as porni de aici. As cauta consultanta de incredere si as stabili cateva linii clare de care sa tin cont cand cumpar mobila. Unele reguli Feng Shui se refera la pozitionarea mobilei, deci este foarte important sa stabilesc aceste detalii cu consultantul. Alte reguli se refera la culoare, deci as putea primi si cateva sfaturi de design interior. La fel si cu privire la materialele potrivite pentru dormitorul nostru, tot dupa regulile Feng Shui.
Odata schitate nevoile, nu ne mai ramane decat sa cautam mobila propriu-zisa. In acest fel, cand avem in minte exact ce ne trebuie si ne dorim, lucurile merg mai repede, uneori de la sine. Cred ca ai simtit si tu, cand pasesti intr-un magazin de mobila Elvila, pasii ti se indreapta spre ceea ce ai nevoie, fara sa ai atentia distrasa de alte seturi de mobila (frumoase si ele, dar nepotrivite).
In dormitor, patul este cel mai important, caci este destinatia finala. Calitatea si pozitionarea lui influenteaza in mod direct sanatatea noastra, asa ca merita cea mai importanta investitie. De aceea eu am pornit de la pat in amenajarea dormitorului: unde vreau sa fie pozitionat, cum vreau sa arate, ce sa fie langa el, ce surse de lumina foloseste.
Abia apoi am trecut la alte criterii de amenajare a dormitorului: cat de mare este suprafata incaperii, ce stil vreau sa adopt, ce nevoi de depozitare sunt, ce seturi de piese de mobila ma intereseaza, ce tema si culoare ne reprezinta cel mai bine, ce piese merita sa fie de calitate si care nu sau ce caracteristici moderne vrem sa aiba (la capitolul asta l-am lasat pe el sa se intereseze).
Acum ca am ales mobila, hai sa discutam pe scurt si de ritualul de seara. Toata lumea are unul, chiar daca este facut in mod constient sau nu. Dusul si alintul de seara este nelipsit. Am descoperit un spray de corp pe care il folosesc si ma ajuta sa ma relaxez si mai mult si sa intru in starea de "Abia astept sa ma bag in pat la somn!" In unele seri citesc, in altele urmaresc un serial la TV. Ambele imi obosesc ochii si mintea si ma adorm imediat. Corectez: in cazul serialului, astept sa vina pauza publicitara ca sa inchid televizorul.
Tie ce-ti lipseste din dormitor pentru a fi 100% multumita de el?
De la o vreme, adultii au inceput sa coloreze. A inceput ca un moft, un trend oarecare. Dar a luat amploare. Cartile de colorat pentru adulti, cu desene complexe si minuntate, au inceput sa se inmulteasca. Nu m-am lasat mai prejos, am plusat chiar si mi-am cumparat o carte cu mandale. Cand coloram, o las pe Ruxi sa aleaga o mandala pentru fiecare si ne apucam de colorat. Insa nu in acelasi timp, caci nu e de acord sa rupem foi din carte. Asa mi-a dat prin minte sa printez de pe net, dupa bunul plac si chef, foi cu mandale. A fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut de la inceputul anului!
Am o imprimanta HP pe care o tot sterg de praf dar nu apuc sa o folosesc la capacitate maxima. I-am pus cartuse noi compatibile (daca te intereseaza, vezi aici intreaga oferta) si ne-am pus pe treaba. Coloram in weekend, cand calatorim cu masina sau dupa cina daca vrem sa evitam televizorul. In timp ce coloram, discutam lejer pe diverse subiecte, ca si cum nu comunicarea ar fi subiectul principal al acestei activitati desfasurate in tandem.
Si ne place, trebuie sa recunosc. Uneori o las pe ea sa aleaga culorile pentru mine, alteori le aleg eu pentru ea. Dar am ajuns la concluzia ca e mai bine sa si le aleaga fiecare. Cum eu nu ma pricep sa desenez (chiar nu am niciun talent in acest sens), ma avant cu elan intr-ale coloratului. Cu creioane si nu carioci! Cred ca ar fi interesant de colorat cu pensula si acuarele, insa ne trebuie desene mai putin detaliate, mai putin elaborate.
M-am uitat prin librariile online dupa astfel de carti de colorat pentru adulti si mi-au placut mult titlurile lor: Oceanul Disparut, Padurea Fermecata, Gradina Secreta. Coloratul este considerat o activitate antistres. Ilustratiile sunt impodobite cu minunate detalii in tus ce asteapta sa fie aduse la viata prin intermediul culorilor.
Data viitoare cand imi reinnoiesc stocul de cartuse pentru imprimanta, am sa comand de la Cartuseria si un top de foi colorate, sa printez pe ele. Am sa aleg nuante pastelate, peste care pot colora. Cred ca efectul va fi chiar interesant!
Iti place si tie sa colorezi desene elaborate?
Se apropie Sfantul Valentin si Dragobetele. Parca am fi flancati din ambele parti: Valentinul de pe 14 iar Dragobetele de pe 24. Anul acesta, Sf. Valentin se nimereste intr-o zi de duminica, iar Dragobetele intr-o zi de miercuri. Alege ce iti convine, ce iti place, numai nu pretinde ca nu se intampla nimic in jurul tau.
In acest articol vreau sa te intreb ce iubesti cu adevarat? Ai sa raspunzi instant ca oamenii tai dragi si mai putin lucrurile din viata ta. Teoria asta o stie toata lumea. O alta teorie, care a ajuns la urechile mele in ultimii ani, spune ca nu trebuie iubiti nici oamenii, nici lucrurile, ci viata in general, cu bune si cu rele. Eu nu sunt chiar atat de radicala, nu pot practica detasarea totala de tot ce exista in jurul meu si in viata mea.
Iubesc oamenii speciali din viata mea dar imi sunt dragi si anumite lucruri: cana in care imi beau cafeaua, rochia in care stiu ca arat excelent (am mai pus ochii pe una grena din brocart elastic), aroma gelului de dus care sterge amintirile neplacute de peste zi, rujul rosu inchis care ma prinde foarte bine, bujorii si freziile fara de care casa mea ar fi mai trista si multe, multe, altele. Cred ca ai si tu lista ta cu produse, obiecte, arome etc preferate.
Cred ca iubim cu adevarat felul in care oamenii, situatiile si obiectele ne fac sa ne simtim. Cand ne simtim bine, viata e frumoasa, mai usoara si timpul trece mai repede. In acele momente, se realizeaza un fel de echilibru intre noi si lume, se sincronizeaza energiile si vibratiile. Atunci viata este asa cum trebuie sa fie. Nu cred ca e gresit sa fii putin atasat, sa indragesti anumite obiecte caci ele exprima ceva despre noi. Sau noi ne exprimam prin ele, cel putin temporar. Altfel nu ar fi existat pe lumea asta ca sa ne serveasca.
Anul acesta voi celebra Dragostea cu o rochie eleganta noua de la Yokko, un brand drag, si imi voi suna sau trimite mesaje la toti cei dragi. Tu ce planuri ai?
Ieri a fost un inceput pentru mine. Inceputul unuei noi pasiuni: SkyRun. Desi rezultatul meu a fost de super incepator - locul 44 la categoria mea - cu siguranta vreau sa particip si la editia urmatoare (asta daca nu se intampla vreo grozavie cu mine si nu voi putea participa).
Antrenamentul. De pregatit, credeam ca sunt antrenata, dar s-a dovedit ca nu am fost mai deloc. Eu fac Pillates si aerobic-cardio de 2-4 ori pe saptamana, deci stau bine cu picioarele, dar si cu inima, as zice eu. S-a dovedit ca mi-a scapat un element: plamanii. Ei au cedat primii, caci nimic nu se compara cu alergatul in sus pe scari. Pentru editia viitoare stiu exact ce am de facut: ma antrenez cu vreo 2-3 saptamani inainte exact pe genul asta de efort: alerg in sus pe scari, chiar la blocul meu care are 10 etaje. Nu e acelasi lucru, dar e tot un fel de antrenament. In plus, sper sa aflu din timp despre competitie si sa particip la antrenamentele oficiale.
Conditiile. In kit-ul de alergare este inclus un tricou care este suficient pentru competitie. Ieri a fost ger in Bucuresti insa in Sky Tower atmosfera este mai mult decat ok. Nu este frig pe scari, nici curent. Spatiul este ventilat si luminat artificial. Eu mi-am pus peste bustiera un maieu de bumbac, o bluza cu maneca lunga si apoi tricoul oficial. A fost prea mult, bluza cu maneca lunga nu era necesara, decat dupa ce s-a uscat transpiratia pe mine, insa nici atunci nu era rece la etajul 34 al cladirii.
Surpriza. Am primit o medalie de participare care este superba. Insa revelatia au fost voluntarii de pe traseu, plasati strategic cate unul la 4 etaja (parca). Datorita lor, urcarea mi s-a parut mai scurta si muuult mai suportabila. Le multumesc din suflet pentru zambete si incurajari. Desi nu au urcat in locul meu nici nu si-au fortat corpul in locul meu, rolul lor a fost important. Mi-ar placea sa le ascult povestile despre aceasta experienta, despre ce parere si-au facut despre oamenii care au alergat / mers / tarat in sus pe scari. Pun pariu ca au niste povesti super-amuzante. :joy:
Cateva statistici. Timpul scos de mine a fost de 00:08:31, fiind pe locul 44 la categoria Individual feminin cu varsta 35 - 60 ani. In total au fost 56 de participante la aceasta categorie.
Va las mai jos un prinscreen cu statisticile de la competitia Sky Run 2016, categoria individual:
Ce am invatat. Sa nu ma supraestimez cand vine vorba de efort fizic si sa nu ma subestimez cand vine vorba de vointa si entuziam. Sa ma antrenez exact pe felia de care am nevoie si sa calculez exact toate riscurile. Imi doresc ca la editia viitoare sa scot un timp mai bun si sa fiu macar in prima jumatate a clasamentul de individual feminin peste 35 de ani.
Ce ma astepta sus. Privelistea deasupra Bucurestiului este foarte frumoasa de la etajul 34. Chiar daca peisajul era 100% invernal dar nu foarte alb, mi-a placut. Nu cred ca voi mai avea ocazia sa ajung acolo prea curand, asa ca am stat vreo ora. Organizatorii ne-au asteptat cu pahare cu apa si bere CIUC fara alcool, bucati de banane si mere verzi, bucati de napolitane cu si fara ciocolata, bombonele vegane de la Raw Fit Vegan. O echipa de la BGS era pe pozitii cu tot felul de echipamente (nu am vazut sa le foloseasca cat timp am stat eu pe acolo). Erau fotolii cu bile de polistiren pe care alergatorii se aruncau ca sa se odihneasca dupa cursa. Sunt si toalete, dar si spatiu suficient pentru ca toata lumea sa se reculeaga si sa-si revina dupa efort. Si da, este retea, cel putin de la Orange.
Cum va puteti conecta la event:
facebook.com/smartatletic/
facebook.com/hashtag/skyrun
smartatletic.ro/skyrun/
Concluzie. Respect tuturor participantilor si sustinatorilor lor!
Curaj mie ca m-am inscris in asa cursa care m-a vrajit si m-a convins sa particip si la editiile viitoare.
Felicitari sustinatorilor, organizatorilor si sponsorilor.
Multumiri sotului meu ca nici macar o singura data nu mi-a spus ca nu as putea, ca e prea greu, ca sa-i las pe altii mai buni, ca nu e pentru mine ... si alte mizerii de genul asta. Nu, el a fost langa mine de la inceput pana la sfarsit. :heart: . Si a carat si copilul dupa el.
Va las cu cateva poze de la competitie:
[nggallery id=267]
Copiii sunt foarte incantati cand primesc cadouri, de orice fel. Orice nimic ii incanta, iar in timp invata sa distinga valoarea obiectelor si sa pretuiasca calitatea lor. Jucariile sunt mereu pe primul plan. Pe fiica-mea o incanta si hainele, caci ii place sa se imbrace frumos; acum insa nu o mai incanta orice haine, ci doar cele mai speciale, adica mai de domnisoara sclipicioasa si stilata. ;;)
Insa cand vine vorba de carti, fie ele de povesti, de colorat sau de aventuri, entuziasmul scade pe masura varstei. Nu stiu cum e la copiii mai mari, insa pe Ruxandra nu o incanta atat de mult cartile, cel putin nu la fel de mult ca jocurile sau hainele si accesoriile de tot felul. Si e normal, acum abia invata sa citeasca. Inca nu stie cum sa descopere magia ascunsa in paginile cartii, nu stie sa se lase purtata de povesti spre lumi necunoscute.
Singurele carti pe care si le doreste sunt cele cu activitati si cele ce au legatura cu serialele pentru copii de la televizor ori cu filmele Disney (vezi cat de multe astfel de carti sunt). O mai pun sa isi citeasca singura enunturile activitatilor, insa evit sa o lungesc prea mult ca sa nu se plictiseasca si sa-i piara cheful de a-si mai bate capul cu exercitiile. De cele mai multe ori le face singura, caci intuieste ce si cum.
Acum i-a picat cheful pe serialul Violetta, care nu este pentru varsta ei. Insa il difuzeaza la televizor exact la 8 seara, cand ea se mai uita in timp ce eu mai strang prin casa. Am urmarit si eu odata un episod si chiar nu e pentru varsta ei. Dar o atrage mai ceva ca un fluturas la o floare in plina zi frumoasa de vara. Si cum m-am tot saturat sa-i interzic lucruri (mai ales dupa sarbatorile de iarna cu a sa avalansa de dulciuri si cadouri), mai bine gasesc tot felul de strategii sa o feresc de stat la televizor cand se difuzeaza serialul. Totusi, m-a pus sa-i promit ca o sa-i cumpar, cand va fi domnisoara mare, nu-stiu-ce jurnal in care scrie cu un stilou magic si nu se vad literele; cu lacatel, evident.
Ideea e ca eu gasesc placere si interes in a citi carti, in special romane (dar si reviste glossy, dupa cum bine stiti), si vreau sa o invat si pe ea sa acceseze aceasta sursa de relaxare, imaginatie, dezvoltare, informare etc. De accea o starnesc sa citesca afise, postere, sigle de firme, pliante, titluri de pe coperti glossy, etichete ale produselor. Iar cand o sa ajungem la carti ... stiu ca Elefantul are foarte multe de oferit.
Copilul tau ce carti prefera?
Un domn din viata mea (persoana importanta, nu spun cine e) are prostul obicei de a spune ca face lucruri pentru ca apoi sa nu le mai faca. Sau cel putin sa nu le faca in timp util si rezonabil.
De aici pornesc 2 variante: el o tot lungeste pana cand mi se termina mie rabdarea si ma apuc eu sa fac acel lucru. Sau o amana la infinit pana cand ori nu mai e nevoie sa fie facut acel lucru (se intampla destul de rar) ori nu il mai face niciodata (caci nu pot sa fac eu totul in locul lui).
Atitudinea asta ma enerveaza atat de mult incat am simtit nevoia sa o exprim aici pe blog. Cunosteti si voi persoane care spun ca fac un lucru (chiar si banal, ca stransul patului din dormitor sau se ne interesam de un semineu pentru apartament) si ajung sa nu-l mai faca deloc pentru ca pur si simplu nu se apuca de treaba?
Eu nu am cunoscut strategia asta pana acum si nu am stiut cum sa reactionez. Adica ... ce sa fac cand omul zice DA dar de fapt vrea sa zica NU si transforma acel DA intr-un mare si rotund NU cu tot cu context: "Nu am chef", "Nu imi place", "Nu sunt de acord"? Cum sa reactionez? Si mi-am dat seama ca doare mult sa spui omului verde in fata NU si e mult mai usor sa dai din cap si apoi sa o scalzi, poate-poate se intampla vreun miracol si cuvintele tale sunt uitate sau lumea se schimba total in jurul tau si nu mai e nevoie sa faci nimic.
Pe mine lucrul asta ma scoate pur si simplu din sarite pentru ca simt ca imi este fortata mana sa fac lucruri pe care trebuie sa le faca el. Eu am impresia ca organizez cat de cat treburile prin casa si din viata noastra, cand de fapt totul cade iar pe capul meu, insa cu ceva intarziere.
Zilele astea vreau sa-i propun sa dam o fuga pana la Ferroli sa ne uitam totusi dupa un semineu frumos si practic, insa parca vad ca o sa o taragam pana la primavara. Nu e ideea mea, amandoi am fost de acord sa cercetam subiectul asta sa vedem daca ni se potriveste.
Tu ce strategie ai aplica daca ai fi in locul meu?
Nu stiu cum sunt altii, insa mie imi place sa cheltui exact cat am. Am sustinut mereu ca daca nu am bani in buzunar, stau in banca mea si nu ma agit pana cand nu creste suma din cont. M-am ferit sa imprumut, iar sotul meu m-a sustinut in aceasta directie. Nici nu imprumut de altii, dar nici nu imprumut altora. Daca vreau sa cumpar ceva pentru cineva, o fac cu mare drag, fara sa mai astept vreun ban inapoi.
Insa viata joaca exact festele la care te astepti cel mai putin. Adica iti testeaza fiecare convingere, fiecare principiu pe care l-ai sustinut sus si tare. Am spus ca nu dau bani cu imprumut, dar cand am avut in portofel, am dat si altora, chiar daca sume micute. Unii imi sunt datori si in ziua de azi. Am spus ca nu imprumut bani de la altii, insa cand viata m-a aruncat in valtoare si a trebuit sa fac cheltuieli neprevazute, n-am avut de ales si am imprumutat bani de la altii. Nu sume mari, dar destul cat sa ma stresez dupa aceea sa le dau inapoi.
Si atunci m-am uitat in oglinda si mi-am spus: nu are rost sa ma supar pe mine ca mi-am incalcat pricipiul. Viata nu are reguli, decat poate pe moment. Urmatoarea zi poate fi total diferita de cum a fost viata pana acum. Oricum, important este sa nu fac din a da sau a lua bani de la altii un stil de viata, dar sa fiu flexibila si sa stiu ce optiuni am in fiecare moment.
Pentru cei mai putin organizati cu banii, daca vreti ca in 2016 sa aveti alta relatie cu banii, incercati sa folositi plannerul zilnic sau saptamanal propus de Banca Transilvania. Este in format pdf, deci poate fi printat si pus in agenda. Imi place ca plannerul zilnic are sectiunile de prioritizat, de bifat si mai ales "3 lucruri care imi fac ziua mai buna".
Va doresc sa avem impreuna un 2016 pe masura eforturilor noastre, fiecare ora muncita cu drag sa fie rasplatita inzecit. Si da, sa avem portofelele pline ca sa ne permitem tot ce avem nevoie. Cat despre dorintele inimii ... e bine ca unele sa ramana doar la stadiul de dorinte.
Tu iti tii promisiunile fata de bani?
Living in RO Colors este un blog lansat în 2008 cu recomandări de mici schimbări în stilul de viață ce ne ajută să trăim mai frumos, mai echilibrat și în armonie cu Mama Natură. În fiecare zi de Luni, Miercuri și Vineri te aștept cu articole interesante, inclusiv faimoasa rubrică Revistele Lunii.
Mulțumesc pentru timpul și atenția ta! XOXO
Intr-una dintre serile trecute, m-am enervat. Am fost la cumparaturi si m-am enervat. Am gasit tot ce mi-am dorit si m-am enervat. Era putina lume la casele de marcat (caci era sfarsit de program) si tot am plecat suparata de acolo. Am primit si complimente gratuite - "Uite doamna draguta ne lasa sa trecem in fata" - si m-am enervat si mai tare. Asta pentru ca femeia care mi-a aruncat aceste vorbe in timp ce se strecura pe langa mine nu m-a intrebat daca o las in fata mea si a restului de persoane din spatele meu, nu s-a uitat in ochii mei in timp ce vorbea despre mine, nu a asteptat sa raspund, nu si-a justificat gestul, nu si-a cerut scuze.
Nu m-am enervat si suparat pe doamna respectiva. Ea atat a stiut sa faca, atat a dus-o capul in seara aia. Probabil nu a vazut ca Ruxandra era rupta si topita de oboseala si statea rezemata de mine. Probabil nu a vazut ca sotul era cu bebelusul in brate si il tot plimba ca sa il linisteasca caci era agitat, nu avea chef de stat pe loc sau vroia la somn.
M-am enervat si m-am suparat pe MINE pentru ca nu am luat atitudine. Ruxandra m-a intrebat cu voce tare "De ce doamna aia a intrat in fata noastra?" Nu am stiut sa ii raspund, caci eram deja furioasa. Adica am stiut CE sa ii raspund, insa conditionarea mea din trecut - nu deranja oamenii, nu supara oamenii, stai cuminte in banca ta, cine esti tu ca sa iti spui parerea? etc etc - s-a activat instant. Nu mi-am luat singura apararea pentru ca nimeni nu mi-a luat vreodata apararea, nu stiu cum este acest sentiment.
Acum cand ma gandesc in urma la acel moment, ma si amuza naivitatea mea dar ma si enerveaza slabiciunea mea. Stiu ca degeaba imi invat copiii diverse principii daca nu le si aplic in fata lor. Atunci am avut o ocazie foarte buna de a educa prin exemplu si am ratat-o. Evident, va veni alta ocazie la care sper sa fiu mai puternica (adica mai pe faza).
Nu am nimic cu batranii si pensionarii. Insa varsta nu le da dreptul sa se poarte urat, fara respect. Aveam de cumparat 2 produse, se putea duce la casa prioritara sau alta casa unde era mai putina lume ori era tolerata intrarea ei inaintea altora. In urma ei, dupa ce a achitat produsele si sotul ei i s-a alaturat (trecuse si el de noi fara sa zica nimic), am bombanit eu ceva, insa degeaba, m-a enervat si mai tare situatia.
Acum si aici ii pot raspunde Ruxandrei: "Doamna aceea, impreuna cu sotul ei, a intrat in fata noastra presupunand ca nu avem nimic impotriva acestui gest. A presupus ca daca are doar 2 produse de cumparat, asta ii da dreptul sa se bage in fata. A mai presupus ca lumea o iarta pentru gest pentru ca este mai in varsta decat restul oamenilor de la coada. Insa doamna a presupus gresit. Ea doar isi vede de propriul interes si nu ii pasa ce simte lumea fata de gestul ei. Doar pentru ca mi-a spus ca sunt o "domnisoara draguta" asta nu inseamna ca si sunt. Dupa cum ti-am mai spus, cuvintele altora - urate sau frumoase - nu au legatura cu ceea ce esti tu sau cu viata ta. Singura iti faci viata cum vrei, nu dupa cum spun altii. Nu sunt nici domnisoara nici draguta (cel putin nu in acest moment, cu sensul de amabila)."
(Doamna respectiva ar fi avut in fata doar 2 persoane daca s-ar fi asezat la coada in loc sa se bage in fata mea.)
Urasc sa imi fie fortata mana, sa puna altii cuvinte in gura mea (chiar si pozitive), sa faca presupuneri despre mine, sa ma eticheteze. Dar asta e o nimica toata pe langa faptul ca nu am luat atitudine, ca nu am vorbit, ca nu am zis nimic. Tocmai eu, care o invat pe fiica-mea sa se exprime mereu, sa isi ia apararea, sa nu stie de frica sau rusinea altora.
Urmatoarea lectie pe care trebuie sa o pun in practica este sa invat cand si cum sa spun NU. Acum incerc sa repar greseala facuta in fata copilului meu si fata de mine.
Tu ai avut parte recent de vreo experienta asemanatoare? Ce ai invatat din ea?
Aproape fiecare oras si orasel din Romania are un magazin LIDL. Sunt peste tot, cu aceeasi marfa si organizare a magazinului. Pagina lor de Facebook are 1.747.510 de fani, 81,618 de opinii si rating de 4,1 din 5. Sunt foarte activi si raspund destul de rapid la mesaje.
Ii gasesti si in alte tari, cu aceeasi marfa (teoretic) si cam aceleasi preturi. Magazinele lor sunt la fel de aglomerate ca la noi, mai ales in zonele turistice.
Totusi, ce inseamna sa faci cumparaturi de la LIDL? Iata cateva observatii, la care mi-ar placea sa le adaug si pe ale tale:
Sunt mai bine aprovizionati la capitolul legume si fructe decat alte super- si hipermarketuri.
Am avut recent o experienta la care nu ma asteptam. Stand de vorba cu o prietena despre starea mea de graviditate si ce s-a mai intamplat in vietile noastre in ultimele saptamani, m-am trezit ca ma plang de una-alta. Nu-mi sta in fire sa ma plang, insa din cand in cand e bine sa te deschizi si sa spui ce ai pe suflet. Cand le verbalizezi, lucrurile se aseaza altfel in minte. Parca se structureaza mai bine, si iti dai seama daca unele nu sunt atat de grave pe cat par sau doar suna diferit in capul tau. Cred ca cu totii am trecut prin astfel de momente.
Apoi am aflat ca grupul nostru de amici cu care mai facem iesiri la munte (din care face parte si prietena amintita) s-a mobilizat si au fost 2 zile la munte. Pe mine/noi nici nu ne-au intrebat daca vrem / putem sa mergem. Poate eu nu as fi putut/vrut sa merg fiind deja in luna a 8-a si prinsa printre multe detalii pe care trebuie sa le pun la punct, insa sotul si fetita sigur puteau & doreau sa mearga. Ei au ramas dezamagiti iar eu cu un gust amar. Scuzele si motivele nu ma mai intereseaza deloc, desi le cam banuiesc. Deja sentimentul de abandon si "asa va vedem noi pe voi" s-a instalat deja.
Da, mi-ar fi placut sa merg la munte, chiar daca sunt insarcinata in luna a 8-a. Cine ma cunoaste si ma stie, a observat ca in aceasta sarcina am fost activa. Inca mai merg la sala, cam de 2 ori pe saptamana, unde fac exercitii usoare sub supravegherea antrenoarei. Daca pot sa fac exercitiile de la sala si treaba prin casa, sigur pot sa fac si o plimbare prin padure sau sa ma bucur in tihna de frumusetea muntelui si a naturii.
Da, imi place sa fiu invitata la evenimente, chiar daca uneori exista probabilitatea mare sa refuz invitatia. E dreptul meu de a da un raspuns, de a evalua situatia. Nu stiu daca are legatura cu bagatul in seama, insa cu siguranta are legatura cu sentimentul de a face parte dintr-un grup pentru ca apoi sa-ti dai seama ca nu e chiar asa.
Da, sunt insarcinata si am unele optiuni limitate, insa sotul si fata nu trebuie musai sa sufere din aceasta cauza. Ii incurajez sa isi vada de ale lor, sa fie activi dar si sa se pregateasca pentru marea schimbare care se va intampla in vietile noastre. Si sunt convinsa ca Ruxandrei i-ar fi placut sa cunoasca alti copii si sa lege prietenii noi (pe toti copiii cu care se intelege bine ii considera prieteni, chiar daca ii intalneste o singura data in viata).
Concluzii sub forma de sfaturi:
1. Nu lua niciodata decizii in numele altora. Chiar daca tie ti se par evidente si te consideri bine intentionat(a).
2. Nu fa presupuneri despre viata altora. Nu cunosti toata povestea, nu stii ce-si doresc pe moment oamenii si nici ce eforturi sunt dispusi sa faca sau sa nu faca.
3. Mai bine intrebi si primesti un refuz, decat sa excluzi din start o posibilitate.
Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa le spui oamenilor prea multe despre viata ta, mai ales despre ceea ce nu merge ca pe roate. Caci vor trage singuri concluziile care le convin si chiar te vor exclude selectiv din viata lor. Abia acum ii inteleg pe cei sunt discreti cu anumite subiecte.
Ti s-a intamplat si tie sa fii exclus(a) din grupul tau de prieteni doar pentru ca ei credeau ca tu nu poti face un anumit lucru?
Sau cum sa te trezesti de dimineata obligat-fortat pentru ca e vara si lumea e foarte ocupata si activa pe strazile Bucurestiului. Nu stiu cum e la voi in alte orase, insa aici e ... multa galagie. I-as spune poluare fonica (asa am invatat la ora de geografie), insa ma abtin.
Poate vara unii vor sa doarma putin mai mult dimineata, in primul rand datorita programului mai lejer si a noptilor pline de zapuseala care chiar nu te lasa sa ai un somn odihnitor. In calitate de mama, am exersat indelung arta de a ma trezi la (aproape) orice sunet pe care-l aud, chiar daca-l face copilul sau nu.
Decat sa tin pentru mine, mai bine va povestesc si voua despre ce-mi ajunge la urechi intr-o dimineata normala de vara, cand visez sa pot dormi si eu mai mult, sau sa ma bucur de liniste in timp ce scriu pe laptop. Ori pur si simplu sa sper ca Ruxandra doarme si ea mai mult, fiind in vacanta si fara un anume program.
Iata insemnarile:
Unii vecini comunica prin strigaturi unii cu altii. De la distanta. Chiar si cateva minute bune. Ca doar is pe fuga si nu au timp sa stea la taclale pe indelete, fata in fata. Si uite asa afla toata strada de problemele lor, de ce mai face unul sau altul, cand pleaca in concediu, cand se duc la strand ... Mare bucurie pe capul meu!
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.