Arhiva Etichetei: plante si flori

May
22
2023
traducere versuri flowers miley cyrus

(Aproape) Toată lumea iubește cântecul Flowers interpretat de Miley Cyrus. Bine, e posibil ca unii bărbați/ adolescenți să nu agreeze mesajul, să le cadă greu la stomac siguranța (sau independența) afișată de Miley Cyrus.

Asta dacă ei înțeleg versurile și mesajul livrat de ele. Dacă nu îl înțeleg, îi ajut eu cu traducerea. Și-mi dau și cu părerea la final.

Mai întâi, vă las jos câtecul ca să știți exact despre ce este vorba:

https://www.youtube.com/watch?v=G7KNmW9a75Y

Traducerea versurilor este:

Eram bine, eram pe val
Ca într-un vis ce nu poate fi cumpărat
Eram OK până când nu am mai fost
Am construit o casă și am văzut-o cum s-a făcut scrum.

Nu am vrut să te părăsesc,
Nu am vrut să mint,
Am început să plâng, dar apoi mi-am reamintit

(Refren) Pot să-mi cumpăr flori,
Să-mi scriu numele în nisip,
Să vorbesc cu mine cu orele,
Să spun lucruri pe care nu le înțelegi.
Pot să mă duc singură la dans
Și să mă țin singură de mână.
Da, mă pot iubi mai bine decât tine.

Îmi fac unghiile roșu-cireașă
La fel ca trandafirii rămași de la tine
Fără remușcări, fără regrete
Iert fiecare cuvânt pe care l-ai spus.

Nu am vrut să te părăsesc, baby
Nu am vrut să ne certăm
Am început să plâng, dar apoi mi-am reamintit ...

(Refren)

Despre ce este vorba în acest cântec? Despre o femeie care trece printr-o despărțire destul de dureroasă, după o relație lungă (și-au construit o casă împreună) și își reamintește că poate să facă pentru ea o mulțime de lucruri care o fac să se simtă bine. Cu alte cuvinte, nu are nevoie de el ca să aibă anumite experiențe de viață. În esență, versurile reamintesc fetei ca ea să se iubească pe sine mai mult decât a fost iubită de el. De fapt, mereu balanța trebuie să încline în favoarea iubirii de sine comparativ cu ceea ce primim din exterior.

Care este mesajul transmis de versurile cântecului? Femeile și domnișoarele pot face multe lucrurile pentru ele însele, nu au nevoie de un băiat pentru asta. Întâi să fie ele însele prietena lor cea mai bună și apoi să caute relații cu alte persoane.

Cuvintele cheie sunt ”mi-am reamintit că pot să ...”. Când ieșim dintr-o relație, uităm câtă putere am cedat partenerului și este cazul să ne-o recuperăm. Să facem noi însele lucruri pentru noi și să nu mai așteptăm de la alții. Una e să facem lucruri împreună cu partenerul, și alta este să așteptăm să facă el pentru noi sau în locul nostru.

De remarcat tonul blând al lui Miley. Nu este deloc intruzivă, nu țipă și nu se agită. Exact ca o femeie care știe ce vrea, care își cunoaște valoarea. Și care nu are regrete.

Ce părere ai despre aceste versuri și acest cântec?

(Aproape) Toată lumea iubește cântecul Flowers interpretat de Miley Cyrus. Bine, e posibil ca unii bărbați/ adolescenți să nu agreeze mesajul, să le cadă greu la stomac siguranța (sau independența) afișată de Miley Cyrus. Asta d
May
3
2023
poze magnolie inflorita

Nu știu dacă ai observat, însă nu prea sunt activă pe Facebook cu postările pe contul propriu. Așa-s eu, mai tăcută pe Facebbok, consider că nu am mare lucru de spus care să intereseze pe alții. Însă pe 1 Aprilie (ooo, the joke's on me) mi-a venit ideea să postez toată luna Aprilie, în fiecare zi, câte ceva pe contul meu personal de Facebook. Să văd ce se întâmplă. Îmi place să fac astfel de experimente pe mine.

Așadar, premisa era să postez o poză și un text scurt, personal, în fiecare zi din Aprilie sub hashtag-ul #AprilieFrumos. Chiar am creat un album pentru asta, să le adun pe toate acolo. Până la urmă nu am pus numai poze și gânduri, ci și share la ce mi-a plăcut din feed-ul meu.

Iată concluziile:

  • A fost greu la început să pornesc noul obicei, dar m-am obișnuit până la finalul lunii. Chiar a ajuns să-mi placă
  • Au fost 5 zile în care nu am postat deloc. Și vreo 2 zile în care am postat de 2 ori.
  • Mi-a plăcut, sincer. M-am simțit bine să împărtășesc mici frânturi din gândurile mele, din ce-mi place sau ce mă preocupă. Asta nu înseamnă că cineva ajunge să mă cunoască citindu-mi postările de pe Facebook. Sunt în continuare un mister pentru mulți, uneori și pentru mine.
  • Eu oricum nu am like-uri la postări, așa că nu m-a mirat că nici acum nu prea am avut. Dar n-a fost zi fără cel puțin 2 like-uri (cu excepția reel-ului lui Tony Robbins :-?? ).
  • Postarea cu cele mai multe like-uri este cea din poza de mai sus. Florile au bătut pisicile (da, am pus poze cu pisici căci mă consider a cat person, deși nu am niciuna)
  • Video-ul cu Tony Robbins nu a primit niciun like, așa că i-am dat eu unul
  • Postarea mea preferată este cea cu trandafirii roșii pentru că îmi aduce aminte de Bruno Mars, a cărui muzică o ador.

Să continui provocarea/ experimentul și în luna Mai? Ce părere ai? Răspunsul mi l-am dat singură, dar vreau și părerea ta.

Nu știu dacă ai observat, însă nu prea sunt activă pe Facebook cu postările pe contul propriu. Așa-s eu, mai tăcută pe Facebbok, consider că nu am mare lucru de spus care să intereseze pe alții. Însă pe 1 Aprilie (ooo, the joke's o
Apr
7
2023

Noua campanie Hornbach mă surprinde plăcut, din nou. Este vorba de campania din această primăvară ce are în prim plan amenajarea grădinei. În plan secund se află nevoia omului de a controla natura și iluzia că știe el mai bine cum trebuie să crească plantele, ce nevoi are o grădină etc.

Din această campanie, banerul alăturat îmi place cel mai mult din toată campania: ”Poate că gazonul tău chiar vrea să fie o pajiște. în adevăratul sens al cuvântului”. Îmi aduce aminte de faptul că uneori e mai bine să lăsăm lucrurile în pace, să avem răbdare să vedem cum evoluează înainte de a interveni. Mulți dintre noi (da, și eu) avem o încrâncenare care mai mult ne încurcă decât ne ajută.

Așa cum campania Hornbach ne îndeamnă să lăsăm natura să facă ce știe ea mai bine, așa ar trebui și noi să ne vedem de ale noastre, să facem ce știm noi mai bine. Încă sunt de părere că ne băgăm prea mult nasul în treaba altora, că le comentăm viața și dăm sfaturi ne-cerute. Nu e o rușine să cauți și să ceri ajutor, e o rușine să crezi că viața e împotriva ta, că ești pus(ă) la zid de destin, că nimeni nu e de partea ta, că nu se găsesc resurse și ajutor.

Posterul de mai sus îmi amintește de un pliculeț cu semințe de flori și diverse plante sălbatice, aleatorii, pe care l-am cumpărat cred ca tot de la Hornbach. Am presărat câteva într-o jardiniera de pe pervaz și le-am lăsat în pace. Nu îmi plăcea să văd pământul gol, cu câteva plăntuțe puse de mine. Restul semințelor le-am împrăștiam în grădina blocului, cred că acolo le va merge mai bine. Să vedem ce va crește de acolo, chiar sunt curioasă, căci de prea mulți ani grădina blocului nu are nici măcar iarbă - e doar pământ gol. Și mi se pare tare trist!

Posterul cu urzicile îmi aduce aminte de păpădie :yes: Ador pajiștile cu păpădii înflorite, le găsesc superbe și relaxante de privit. Verde și galben - ce poate fi mai frumos? Chiar zilele trecute admiram picăturile de ploaie ce sclipeau pe firele de iarbă scurte în soarele dimineții. Absolut mirific!

Ce plante cresc în grădina casei sau a blocului tău?

Noua campanie Hornbach mă surprinde plăcut, din nou. Este vorba de campania din această primăvară ce are în prim plan amenajarea grădinei. În plan secund se află nevoia omului de a controla natura și iluzia că știe el mai bine cum tr
Mar
31
2023
A început cursa adunării de aprecieri pozitive pentru poze cu magnolii înflorite și alți copaci cu flori impresionante. Cu cât sunt mai mari florile, cu atât sunt mai apreciate atât live cât și în poze. Cu cât sunt mai vibrante culor
Feb
6
2022
flori proaspete pentru acasa

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ignorat-o dar nu pentru mult timp - mă sâcâia un gând.

Ce să facă un turist cu o astfel de vază? La ce-i folosește? Îmi amintesc că toate camerele de hotel și pensiune în care am fost în viața mea aveau câte o vază, mai mică sau mai mare, mai simplă sau decorată. Dar de ce? Răspunsul este evident: ca să pui flori în ea. Cine să le pună? Turistul, evident, căci vazele sunt întotdeaun goale, nu au nici măcar un strop de apă (uneori sunt pline de praf, dar asta e altă poveste) . Mai sunt unele hoteluri/pensiuni ce pun flori artificiale - sunt urâte și inutile, nu aduc nicio energie benefică camerei (părerea mea).

Și de unde să ia turistul flori? Păi să-și cumpere sau să culeagă din flora spontană, cred eu. Că doar nu o cere de la recepție. Sunt convinsă că există o categorie aparte de turiști care, după ce se cazează, căută să pună flori în vază. E ca o primă activitate pe care o poți face după ce te-ai cazat. E și un prim pas în a cunoaște zona și oamenii. Ca și cum ai primi o primă temă de făcut în cameră: pune flori în vază!

Poate că ar trebui ca hotelurile să ofere ele însele flori proaspete în camerele oaspeților, însă e destul de complicat și scump.

Și, totuși, sunt atât de importante florile proaspete într-o cameră, fie ea și de hotel sau pensiune? Se pare că da! Sunt un simbol al frumuseții, al relaxării, al bucuriei de viață. Unele persoane și companii au grijă să fie înconjurate mai tot timpul de flori proaspete, frumos aranjate. Cred că ați observat asta și la TV, în anumite reality show-uri și filme despre familii înstărite și educate.

Acum găsiți flori și în supermarketuri - Lidl, Profi, Mega Image etc - sau chiar la bunicuțele-vânzătoare din preajma piețelor sau a zonelor aglomerate. Profită de această ofertă, îți va aduce bucurie. Căci faci ceva frumos pentru tine, în primul rând.

Așadar, nu uita să iei flori proaspete pentru tine, data viitoare când mergi la cumpărături sau doar le plimbi prin cartier.

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ign
May
8
2020

Când nu mai în buzunar decât doi bănuți, cumpără-ți cu unul o bucată de pâine, iar cu celălalt un crin. (Proverb chinez)

Florile creează cele mai fermecătoare geometrii : cercuri precum soarele, ovaluri, conuri, spirale și o varietate de excentricități triunghiulare care, văzute printr-o lupă par a fi o friză liliputană a unor siluete psihedelice. (Duane Michals)

Trandafirul are spini doar pentru cei care vor să îl rupă. (Proverb chinez)

Iubirea este floarea vieții și înflorește neașteptat și fără nicio lege și trebuie adunată acolo unde este găsită, bucurându-te de ora scurtă a duratei sale. (D.H. Lawrence)

Atunci când se deschid florile, albinele vin neinvitate. (Ramakrishna)

Care floare sau citat îți place cel mai mult?

Când nu mai în buzunar decât doi bănuți, cumpără-ți cu unul o bucată de pâine, iar cu celălalt un crin. (Proverb chinez) Florile creează cele mai fermecătoare geometrii : cercuri precum soarele, ovaluri, conuri, spirale și o v
Apr
10
2020
Când am primit ultimul compliment? Nu mai țin minte - asta pentru că nu prea primesc complimente. Lucrez de acasă, alături de familie și noi în familie nu prea ne facem complimente unul altuia. Adică eu laud copiii și le spun cuvinte frumoas
Apr
6
2020
Flore de primavaraFloare de primavaraDupă atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga, primită pe WhatsApp de la un prieten drag cu ocazia zilei mele de naștere (a fost recent, la mijlocul lunii Martie). El este fotograf amator iar floricica asta reprezintă felul lui de a-mi spune la mulți ani. Acestă poză nu schimbă cu nimic starea de fapt, însă pe mine mă face să zâmbesc de fiecare dată când o văd și am vrut să îți transmit și ție această stare. Cu alte cuvinte, în vremuri grele și confuze, este bine să căutăm să ne înconjurăm cu lucruri și cuvinte frumoase, orice ne ridică starea de spirit și ne ajută să ne simțim mai bine și mai conectați la viață. Am constatat că atunci când sunt pe pozitiv cu starea și cheful meu, îmi vin idei bune - ceea ce îți doresc și ție. Tot în slujba frumosului și a stării de bine las clipul de mai jos. E primit e la o mătușă care lucrează în Germania și, de fiecare dată când îl privesc, îmi reamintesc cât de minunată este natura. A venit momentul să întoarcem foaia și să privim totul din jurul nostru cu mult mai mult respect - florile pot trăi fără noi, însă noi fără flori nu putem trăi.

Deschiderea florilor

Posted by
Next Observer din  Monday, May 27, 2019

Povestește-ne și tu despre ultima poză cu o floare din telefonul tău. Poate fi făcută de tine sau primită de la cineva. Dacă vrei, o poți posta într-un comentariu pe pagina de Facebook a blogului. Ai vreo floare preferată?
După atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga,
Apr
4
2020
Sambure de avocadoSambure de avocadoÎmi plac avocado și mango. Atât de mult încât sâmburii îi pun la încolțit. Sunt mari și frumoși și se prind relativ destul de repede. De aceea am pe balcon multe recipiente de plastic cu pământ și câte un sâmbure pus la prins. Nu am unde să plantez micile plăntuțe, nu am pământ la țară sau grădină la bloc, însă chiar nu mă lasă inima să arunc sâmburii ăștia de mango si avocado când văd cât de frumoși sunt și cât de repede fac rădăcină. Poate că într-o zi o să am unde să-i plantez. Sunt plăntuțe firave, care ar vrea în aer liber și în pământ fertil. Deocamdată stau la mine pe balcon. Mereu am avut un punct slab pentru copaci, pomi și tot ce înseamnă verdeață. Mi se rupe inima când văd crengi rupte (mai ales primăvara când pomii sunt înfloriți) de vânt sau furtună, ori flori rupte. Dacă ar fi după mine, aș replanta fiecare creangă vie și sămânță sau sâmbure. Chiar mi se pare risipă de material viu atunci când arunc sâmburii de măr sau pară sau caisă sau ... Sâmbure de mango copacDin câte am observat eu în plimbările mele prin țară, sunt multe terenuri agricole care nu sunt valorificate, din diverse motive. Cum ar fi oare să le transformăm în livezi de pomi fructiferi de mango sau avocado? Cum ar fi ca orașele să aibă grădini publice din care oamenii să-și poate culege singuri fructe? Sau poate gradinițele din fața blocurilor să fie disponibile pentru plantat puieți de avocado și mango sau roșii sau ardei sau orice. Cred că știu răspunsul la aceste întrebări și mai știu și de ce nu sunt posibile aceste scenarii: societatea românească nu a ajuns la stadiul la care să avem încredere unii în alții și să muncim împreună pentru interesul comun. Mango și avocado au atâtea beneficii încât chiar merită să încercăm să îi aclimatizăm la noi în țară și să învățăm mai multe despre ei. Ai și tu obsesia asta cu sâmburii de fructe sau legume?
Îmi plac avocado și mango. Atât de mult încât sâmburii îi pun la încolțit. Sunt mari și frumoși și se prind relativ destul de repede. De aceea am pe balcon multe recipiente de plastic cu pământ și câte un sâmbure pus la prins. Nu am
Jun
29
2017
Branca ursului in farmacia onlineBranca ursului in farmacia onlineNu am crescut la tara, nici prin munti sau pe dealuri, insa am incredere 100% in Mama Natura cand vine vorba de remedii. Si zic asta in cunostinta de cauza, pe incercatelea si vindecatelea. Nu trebuie sa cunosc toate plantele, sa stiu cum arata, pentru ce sunt bune, cum se prepara si cum se administreaza ca sa le pot folosi cu incredere atunci cand intervine vreun dezechilibru in sanatatea mea sau a familiei. De fapt, singurul lucru pe care stiu sa il fac din plante medicinale este ceaiul. :) Hai sa discutam putin despre branca-ursului (nu am ales subiectul intamplator). Nu mi-am pus niciodata problema sa o culeg de pe dealuri si sa o prepar acasa; insa, in calitate de femeie cu copii, am auzit de ea si stiu la ce este buna. In cercul nostru de prieteni chiar exista o gluma cum ca o amica i-a dat sotului sa ia pastile de branca-ursului pentru ca era cam stresat si aveau de gand sa faca copii, insa ea insista mult pe ideea ca el sa fie relaxat ca sa faca copil relaxat. Pana la urma el a luat pastilele fara sa comenteze prea mult (s-o fi gandit ca n-are ce sa-i faca rau, fiind din plante), au facut copilul care a iesit foarte ok si viata a mers mai departe. Insa noi mai facem glume pe tema asta cand ne intalnim la un suc sa ne destresam. Daca te-ai decis sa urmezi un tratament pe baza de branca-ursului, te sfatuiesc sa mergi intai la un consult la un medic naturist. El va da verdictul final daca aceasta planta este ceea ce iti trebuie, va decide durata tratamentului si forma sub care sa o administrezi (capsule, tinctura, solutie, ceai etc). Preturile sunt accesibile, insa trebuie avut in vedere ca tratamentele pe baza de plante au durate de timp mai lungi decat cele cu medicamentele standard din farmacii. Beneficiile extractului de branca-ursului sunt recomandate atat barbatilor cat si femeilor, chiar daca domnii sunt favorizati de efectul asupra erectiei si al calitatii actului sexual dar si de ajutorul pentru mentinerea motilitatii normale a spermatozoizilor. Acum ca a venit vara si esti pus(a) fata in fata cu starea de bine a organismului tau, profita de faptul ca ti-am adus in atentie, prin acest articol, ca poti face ceva pentru a imbunatati vitalitatea si tonusul corpului, dar si starea generala si rezistenta organismului. Este bine ca odihna si relaxarea din concediu sa fie sustinute de un scurt tratament pe baza de branca-ursului pentru a reduce semnificativ starea de oboseala, epuizare si surmenaj. La recomandarea medicului naturist, evident. Nu-i asa ca-i minunat ca avem atatea optiuni pentru a ne sustine vitalitatea?
Nu am crescut la tara, nici prin munti sau pe dealuri, insa am incredere 100% in Mama Natura cand vine vorba de remedii. Si zic asta in cunostinta de cauza, pe incercatelea si vindecatelea. Nu trebuie sa cunosc toate plantele, sa stiu cum arata, pent
Dec
13
2015
Buchete de flori pentru ocazii specialeBuchete de flori pentru ocazii specialeIn urma cu cativa ani nici nu visam ca o sa am posibilitatea sa comand un buchet de flori de pe net, o sa las adresa, iar in cateva ore sa primesc un telefon de multumire si de incantare. Era pur si simplu ... SF! Nu numai atat, pozele de pe Floria.ro sunt foarte bine detaliate, buchetul poate fi rotit 360 de grade si cercetat pe toate partile, exact ca la floraria din colt. Cel mai ieftin buchet costa 127 de lei, se numeste Iubire in culori si contine 9 fire - 3 de gerbera rosii, 3 de trandafiri rosii, 2 de crizanteme portocalii si 1 crizantema alba si elemente decorative. Este prezentat ca fiind "un buchet creat special pentru a exprima dragoste si veselie. Poate fi daruit persoanei pe care o porti in suflet, ca semn de multumire ca este langa tine. Daca si dragostea ei este la fel de colorata, gestul tau nu va ramane nerasplatit." Asta cu rasplata ... nu stiu ce sa zic, nu consider ca un buchet de flori obliga la ceva. Nici nu ar trebui sa oblige, in cel mai fericit caz transmite un mesaj. Cel mai scump buchet de flori costa 860 de lei si se numeste pur si simplu Dragoste. Buchetul contine 46 trandafiri albi si 23 trandafiri rosii. Este un buchet pentru cei foarte indragostiti si foarte timizi in acelasi timp. Descrierea sa te invita sa nu mai stai pe ganduri si sa-i oferi dragostea ta cu acest buchet din trandafiri albi si rosii ce dezvaluie puritatea sentimentelor si pasiunea puternica. E un gest care se face odata in viata! Un buchet de flori poate spune 1.000 de cuvinte. Dar nu orice buchet, ci buchetul potrivit! Asadar, intereseaza-te de semnificatia florilor si a culorilor. Designerii florali cunosc foarte bine aceste detalii si poti pune intrebari cate vrei, inainte de alege un buchet, folosind sectiunea de suport online. Odata buchetul ales, ii poti alatura si o vaza, cos, dulciuri, jucarii de plus sau alte accesorii pe care le gasesti in pagina fiecarui produs. Simplu si doar din cateva click-uri! Daca, totusi, nu ai de transmis niciun mesaj anume dar vrei sa ii faci o bucurie, daruiește-i un buchet de flori armonios care ii va colora ziua. Asta da surpriza fara motiv. Trebuie doar sa astepti vreo doua ore, timp in care buchetul este lirat oriunde in tara si primesti chiar si poza buchetului inainte de livrare.
In urma cu cativa ani nici nu visam ca o sa am posibilitatea sa comand un buchet de flori de pe net, o sa las adresa, iar in cateva ore sa primesc un telefon de multumire si de incantare. Era pur si simplu ... SF! Nu numai atat, pozele de pe Floria.r
Oct
3
2015
Livrare buchete de flori, comanda onlineLivrare buchete de flori, comanda onlineAi vazut vreodata vreun buchet de flori care sa nu-ti placa? Eu nu, mi-au placut toate pe care le-am vazut pana acum. Si e greu sa decizi dintre mai multe buchete frumoase de flori. Slava Domnului ca nu trebuie sa daruiesc prea des buchete de flori! Dar de primit ... imi place sa primesc cand ma astept cel mai putin, nu numai de ziua mea. Apropo de asta, de Sf. Mihail si Gavril din acest an as dori sa primesc numai flori, fara cadouri. Renunt la carti, praline si sticle cu vin rosu-dulceag - vreau sa primesc numai flori. Nu ma deranjeaza daca sunt buchete sau in ghiveci. Va las un pont: floraria online Floria are curieri proprii ce livreaza gratuit in 2 ore oriunde. Si le merge foarte bine, desi se pare ca afacerea asta cu flori functioneaza intr-un singur sens: spre doamne. Citeam chiar zilele trecute ca singura situatie in care poti oferi flori unui domn este daca acesta se afla la spital. Nu stiu cine a inventat regula asta si care este povestea din spatele ei, insa eu stiu domni/baieti care ar fi incantati sa primeasca un buchet de flori de ziua lor. Poate niste soiuri, culori, ambalaje mai masculine... dar totusi flori frumoase. Florile ne fac sa zambim, garantat. Descretesc fruntile macar pentru cateva momente si sunt un foarte bun subiect de a sparge gheata intr-o conversatie. Ma gandeam ca e si pacat ca toate zambetele si multumirile sa fie primite intai de curierul care le livreaza si apoi de expeditor. Asa ca, daca ai posibilitatea, livreaza-ti tie florile, admira-le si lasa frumusetea lor sa-ti bucure privirea si sufletul. Apoi daruieste-le cu inima deschisa. Buchet cu 4 trandafiri rosii si 11 anemone rosiiUnul dintre avantajele concurentei dintre florariile ce activeaza si in online este ca importa flori pe care romanul nu le-a vazut nici macar in poze. Si sunt destul de multe poze cu flori, la fel de multe ca cele cu pisici. Deci, daca vrei sa impresionezi pe cineva, mai ales doamnele dintr-un birou in care orice miscare si schimbare este indelung observata & analizata & comentata, atunci surprinde cu un buchet de flori exotice, ciudate si nemaivazute, de o frumusete aparte. Vei ului si vei sughita zile la rand, caci se vor tese povesti in jurul buchetului. Daca esti in cautarea celui mai deosebit buchet de flori, intra pe Floria si rasfoieste categoriile din stanga. Daca stii exact ce vrei, cred ca iti vei schimba parerea de cel putin 10 ori (cat crezi ca mi-a luat mie pana am decis ce poze sa pun la articolul asta?). Ai grija, unele buchete cu flori speciale au nevoie de 10 pentru a fi realizate si livrate, caci nu se afla pe stoc din diverse motive (la fel este si cel din poza, cu anemone si trandafiri rosii). Cine se costumeaza de Halloween in floare carnivora? P.S. Domnii ofera tot mai rar flori partenerelor pentru ca sunt asociate cu "Iarta-ma!"? Ar fi pacat sa fie asa ...
Ai vazut vreodata vreun buchet de flori care sa nu-ti placa? Eu nu, mi-au placut toate pe care le-am vazut pana acum. Si e greu sa decizi dintre mai multe buchete frumoase de flori. Slava Domnului ca nu trebuie sa daruiesc prea des buchete de flori!
Oct
2
2015
Toamna frumoasa, spornica si rodnicaToamna frumoasa, spornica si rodnicaLa fiecare inceput de toamna ma intorc catre florile mele din balcon si de pe pervaze. Vara sunt prea grabita sa fug la mare in weekend, asa ca doar le ud si le mai curat de praf sub jetul dusului. Dar acum ... am decis sa ma ocup de fiecare in parte si sa vad ce-i mai trebuie: ghiveci mai mare, pamant mai bun, suport pentru tulpina etc. Si ca sa fac ceva inedit si in acest an, am decis sa plantez niste butasi de trandafiri in ghivecele din exteriorul geamurilor. Mi s-a pus pata pe soiul theahibrid Mr. Lincoln, cu floarea sangerie, mare si eleganta. Costa doar 4 lei bucata si este un soi nepretentios, usor de intretinut (imi place asta, caci eu fac gradinarit dupa ureche). Se livreaza intr-un ambalaj special din hartie pe care il pot planta direct, rapid, fara sa ma murdaresc (oricum nu scormonesc in ghivece cu perlele la gat). Este produs in Romania, deci aclimatizat la noi. :good: Soiul asta cu flori mari de culoare rosu intens, cu petele de o textura deosebita si catifelate, l-as pune la fereasta camerei ce primeste cel mai mult soare. Pentru cealalta camera as alege soiul theahibrid Monica cu petalele de culoare rosu cupru, cu baza galbena si slab parfumate. Desi imi plac si ii admir, nu prea ma pricep la alegerea si sa plantarea butasilor de trandafiri. Ma bucur ca gradinarul Covera a pus la punct un ghid vizual care sa ma ajute. Excelent, am memorie vizuala si pricep mai bine graficele si desenele decat textul scris. Analizez ghidul si vad ca trebuie sa-i plantez in locuri in care sa primeasca cel putin 4 ore de soare pe zi, altfel nu vor inflori. Trebuie sa aleg soiuri de trandafiri mici, care au coroana ca o tufa, la nivelul solului. Butasii se planteaza prin septembrie-octombrie, insa vremea este inca frumoasa asa ca pot planta si acum. Ajuta-ma sa aleg un soi din poza de mai jos: Trandafiri tip tufa de la Covera Vad ca la ei se gasesc si trandafirii mov Sissi la cel mai mic pret din piata - 4 lei/butas - insa nu mai sunt pe stoc. Chiar daca au o culoare deosebita si sunt foarte parfumati, nu sunt tip tufa si nu se potrivesc cu ce vreu eu sa fac. Oricum, inainte de a cumpara butasii, as sta de vorba cu fetele de la Covera si m-as sfatui cu ele, cu sinceritate, cum sa imbin cel mai bine gradinaritul la bloc si dorinta de a avea trandafiri frumosi in jardiniere. Oricum sunt prea multe muscate pe strada mea. Tu ce fel de gradinarit practici?
La fiecare inceput de toamna ma intorc catre florile mele din balcon si de pe pervaze. Vara sunt prea grabita sa fug la mare in weekend, asa ca doar le ud si le mai curat de praf sub jetul dusului. Dar acum ... am decis sa ma ocup de fiecare in parte
Jun
29
2015
Rochie StarShinerS Happy WhiteRochie StarShinerS Happy WhiteExista femei care-si aleg rochia in functie de zodie? Cu siguranta nu! Pana sa dea peste noi avalansa de articole de pe internet in care suntem sfatuite ce si cum sa purtam in frunctie de diversi parametri (printre care trendurile si sponsorii), fiecare se imbraca cum putea, dupa buget si magazine existente in oras. Insa internetul nu numai ca ne-a inundat cu sfaturi si pareri, ci a deschis portile celui mai mare mall de pe planeta: toate magazinele online din Romania si din strainatate ce livreaza in Romania cu tarife de transport pe care ne permitem sa le platim (sau sa le impartim cu o amica). Totusi, ca punct de plecare amuzant, sa vedem ce mi se recomanda mie, un Peste de referinta in Marea Balta a Vietii: Doamnele si domnisoarele nascute in zodia Pestilor sunt niste romantice innascute. Firea lor linistita (?!?!) le face sa aleaga intotdeauna tinute feminine, in culori delicate. Daca esti si tu o nativa a acestui semn, inseamna ca iti plac rochiile din materiale usoare, cu croieli fluide. Asadar, sa rezumam: feminin, culori delicate, materiale usoare, croieli fluide. Corect, sunt de acord cu toate astea, insa ... am atatea optiuni. De exemplu, magazinul online StarShiners are 22 de pagini de rochii de vara dintre care, dupa ce le filtrez dupa marime, brand, culoare si textura, tot raman cu 6. Dar, anul asta, am o obsesie: macii. Mi s-au fixat in minte cand am fost spre sfarsitul primaverii la o plimbare cu masina prin jurul Bucurestiului si am vazut foarte multi, in grupuri rosiatice pe marginea drumului sau presarati in lanurile de grane. Apoi, pe drumul de la Mamaia spre Bucuresti, am vazut lanuri intregi de maci, absolut superbi, ce mi-au mers direct la suflet. Sunt singurele flori pe care le admir fara sa le culeg, caci nu rezista nicio ora intr-un pahar cu apa. Combinatia de rosu sangeriu cu putin negru este hipnotizanta si denota putere cand de fapt ele sunt atat de fragile, cu tulpinile foarte subtiri si petalele aproape transparente. Asa suntem si noi femeile, nu-i asa? Imi caut o rochie cu maci insa dau greu de ea. Daca pana la sfarsitul verii nu-mi iese in cale, va trebui sa ma multumesc cu o rochie de vara cu fluturasi, ca cea din imagine. Este lunga pana la genunchi, cu un croi evazat, imprimeu floral si cu fluturi si aplicatie de broderie la maneci. Materialele folosite sunt: 50% poliester, 45% viscoza si 5% elastan. Tu ce rochie ai alege pentru vara asta pornind de la recomandarile potrivite zodiei tale? Ai si tu o obsesie?
Exista femei care-si aleg rochia in functie de zodie? Cu siguranta nu! Pana sa dea peste noi avalansa de articole de pe internet in care suntem sfatuite ce si cum sa purtam in frunctie de diversi parametri (printre care trendurile si sponsorii), fiec
Feb
10
2015
Vaza patrata cu 9 trandafiri galbeniVaza patrata cu 9 trandafiri galbeniDaca ar fi sa aleg un buchet de flori pe care sa-l trimit cuiva drag, mi-ar fi foarte greu sa aleg. Chiar daca as porni de la floarea ei preferata, tot nu as sti ce sa aleg. Nu stiu daca toate femeile au un punct sensibil cu florile, insa eu am. Nu e ca si cum nu as fi primit flori in viata mea si acum ma entuziasmez pentru fiecare buchet primit sau cumparat. Dimpotriva! Cu cat am mai multe flori, chiar si plante la ghiveci, cu atat imi doresc mai multe. Sunt ca un fel de experiment al meu, sa vad care infloreste, cum le merge, cat de bine le ingrijesc ... Circula prin sat vorba cum ca, daca un domn ofera des flori sotiei sale, chiar si fara motiv, inseamna ca-l mustra constiinta cu ceva. Nu stiu daca este o vorba inventanta de domnii zgarciti sau nepasatori, insa ar trebui eradicata. Oricum ei nu ne cumpara cosmetice, haine sau reviste, macar cu cate o floare sa apara din cand in cand. Si daca tot trebuie sa suportam o veste proasta sau sa toleram un obicei urat, de ce sa nu ne indulcim cu un buchet de flori? Daca ai de gand sa faci o bucurie unei doamne/femei, buchetele de flori comandate online pot fi insotite de o felicitare cu un mesaj personalizat, iar la livrare vei primi un SMS de confirmare. Astfel, nu vei fi luat prin surprindere cand te va suna sa-ti multumeasca. Sau poate vei fi surprins, asteptand de fapt multumirile mai pe seara. Cu totii zambim la scenele din filme in care ea primeste un buchet mare-mare de flori. Ori cand el abandoneaza treaba si alearga dupa ea cu un buchet de flori cumparat in graba. Mai sunt si cei care intra in florarie cu cativa banuti, vor sa cumpere ceva grozav, dar pana la urma ies cu un buchet cel putin ... simpatic. Eu sunt genul de femeie care-si cumpara flori, dupa bunul plac, cand vede ceva frumos. Nu buchete elaborate ci cateva fire de flori de sezon sau chiar garoafe, pentru sufletul meu. Uneori ca si recompensa, alteori pentru ca sunt foarte frumoase si nu rezist tentatiei. Dragele mele, cand ati primit ultima data flori de la un domn si cum a fost buchetul?
Daca ar fi sa aleg un buchet de flori pe care sa-l trimit cuiva drag, mi-ar fi foarte greu sa aleg. Chiar daca as porni de la floarea ei preferata, tot nu as sti ce sa aleg. Nu stiu daca toate femeile au un punct sensibil cu florile, insa eu am. Nu e
Jan
22
2015
Covera Seminte Papalau perenCovera Seminte Papalau perenCine vrea sa aiba flori curgatoare la geam din primavara? Si poate nu numai la geam, ci si pe balcon sau pe terasa, asa cum au nemtii si austriecii si elvetienii la toate geamurile si balcoanele, chiar si in zona de munte unde mie mi se pare prea frig la inceputul primaverii ca sa fie deja flori abundente la geamurile caselor. Eu anul asta imi mut gandul de la muscatele curgatoare (chiar imi plac, dar oricum le voi vedea peste la toate pensiunile din tara) si as pune papalau peren (cel din imagine). Este exact cum imi place mie sa fie plantele de apartament: se planteaza foarte usor, nu necesita o atentie sporita, florile sunt rezistente la boli si daunatori, nu necesita efectuarea unui numar mare de tratamente si infloreste destul de abundent. Deja o vad ... Revenind la plantele curgatoare, va puteti orienta spre petunii, lobelia, sangele voinicului sau sanvitalia. Toate acestea se cultiva prin seminte, desi eu prefer bulbii de flori caci pot monitoriza mai bine evolutia lor. In plus, cand ii cumpar vad prin ambalaj cat de sanatosi sunt. Anul asta chiar am de gand sa fac ceva experimente ca sa compensez toate tufele de lavanda pe care regret ca le-am pierdut de-a lungul timpului. In revistele de specialitate am citit ca e bine sa ne planificam putin in legatura cu plantele si florile din casa noastra: "unde vrem sa le tinem?", "conditiile din casa ce fel de plante favorizeaza (lumina, umiditate, temperatura)?", "vrem si plante fara flori sau numai cu flori?", "ne intereseaza doar florile de o anume culoare?" (mai sunt si obsesii de genul asta), "care sunt plantele noastre preferate si care nu ne plac deloc?" (la fel si pentru partener, nu trebuie sa-l obligam sa dea nas in nas cu un cactus daca el nu suporta cactusii), "ce nuante de ghivece se potrivesc cu restul casei?" si multe altele. Eu nu mi-am pus astfel de intrebari decat recent si ma bucur ca am facut-o caci mi-am dat de treaba singura. Cred ca este mai usor sa alegi dintre erbicidele pentru porumb decat sa-ti organizezi plantele si florile din casa. Tu cum stai la capitolul plante si flori de apartament?
Cine vrea sa aiba flori curgatoare la geam din primavara? Si poate nu numai la geam, ci si pe balcon sau pe terasa, asa cum au nemtii si austriecii si elvetienii la toate geamurile si balcoanele, chiar si in zona de munte unde mie mi se pare prea fri
Nov
16
2014
Bulbi brandusa Tommasinianus Ruby GiantBulbi brandusa Tommasinianus Ruby GiantNu cred ca exista casa fara flori. Fie ghivece sau vaze cu flori, toata lumea are flori in casa. Pur si simplu e in natura noastra sa ne inconjuram cu plante de tot felul, sa vrem sa le ingrijim si sa le admiram. Tin minte ca am avut odata o perioada in care imi mergea totul pe dos si cand udam florile de apartament imi ziceam: bine ca macar lor le merge bine. Vremurile alea au trecut si au venit altele in care, datorita putinului timp liber pe care nu mai stiu cum sa-l impart, nu prea mai apuc sa ma ingrijesc de flori asa cum trebuie. Ele sunt rabdatoare si ma asteapta sa le acord atentie, insa nu mereu ajung la ele inainte de a-si pierde orice speranta de a le mai da atentie. Visez la zile de primavara in care sa deschid geamul si sa zambesc la culorile frumoase ale branduselor sau narciselor. Desi stiu ca nu am loc destul in cutiuta in care locuiesc pentru a-mi etala calitatile de gradinareasa, as incerca tot felul de nebuneli: ceapa decorativa sau anemone, ori lalele si branduse multicolore. Cu lavanda am dat gres de fiecare data cand am vrut sa am si eu o tufa parfumata pe balcon. Doamnele ce si-au ales casa cu spatiu verde in jur nu se mai gandesc la ce bulbi sa planteze ci care este cea mai buna motocasa la casa omului. Cele mai recomandate modele au acumulator extrem de puternic pe litiu-ion si sunt silentioase. Motorul electric inovator are functionare aproape fara uzura si eficienta energetica ridicata. Aceste motocoase sunt ideale pentru lucrarile de peisagistica in zonele sensibile la zgomot (sau cand doarme copilul in casa). Parca imi pare rau ca eu practic acest sport. Daca o doamna poate folosi motocoasa, atunci il poate lasa pe barbat sa curete zapada cu freza. Pentru ca sunt unelte destul de scumpe si se folosesc de cateva ori pe an, cred ca e o idee buna sa se mearga pe inchiriat sau cel putin sa se imparta intre prieteni buni sau frati. Cea mai vanduta freza electrica pentru zapada este un model de la HECHT ce are doar 20 de kilograme, deci usor de folosit. Are un nivel mic de zgomot, poate fi utilizata chiar si in conditii de ger puternic si are un design minimalist si ergonomic. Este recomandata pentru dezapezirea curtilor, benzinariilor, parcarilor si spatiilor mici si medii, deci numai buna de impartit pe o strada cu multe case.
Nu cred ca exista casa fara flori. Fie ghivece sau vaze cu flori, toata lumea are flori in casa. Pur si simplu e in natura noastra sa ne inconjuram cu plante de tot felul, sa vrem sa le ingrijim si sa le admiram. Tin minte ca am avut odata o perioada
Oct
19
2014
Cos cu 25 frezii multicoloreCos cu 25 frezii multicoloreNu stiu de ce se considera ca nu mai este la moda sa oferi flori cu o anumita ocazie. Sau fara nicio ocazie. Cand e ziua cuiva, langa cadou sau urari se asorteaza si un buchet de flori. Evident, buchet este generic spus - aranjamentele florale nu mai sunt de mult ceea ce au fost. Acum au aparut tot felul de combinatii care sunt imposibil sa nu-ti placa; eu am avut de ales, de curand, un buchet de flori pentru o doamna simandicoasa care le-a primit pe toate si le-a vazut pe toate si mi-a luat cam jumatate de ora sa ma decid intr-o florarie. Dar in florariile online cred ca este si mai greu; sau poate chiar ma usor pentru cei obisnuiti sa rasfoiasca cataloage online iar plimbatul prin oras i-ar obosi ingrozitor. Se mai ofera flori fara niciun motiv? Caci flori de Ziua Indragostitilor primeste toata lumea, chiar si fetele care nu cred in aceasta sarbatoare. Cel putin asa ar fi frumos, ca domnul sa ofere doamnei flori, chiar daca uraste aceasta sarbatoare; poate sa spuna ca este doar asa .. fara niciun motiv anume ... doar pentru ca Soarele ne zambeste atat de luminos. Pentru ca tot vorbim de flori, ce parere aveti de aranjamentele pentru nunta? Mie mi se par superbe, n-am vazut niciunul care sa nu-mi placa, mai ales ca sunt facute de gala si asortate la atmosfera salii. Imi place obiceiul ca mirii sa ofere aranjamentele de pe mese nuntasilor, in special doamnelor aflate la a doua tinerete, drept amintire de la nunta. Nu stiu daca este o amintire, caci pentru asta sunt marturiile, ci mai mult un semn de respect si multumire. Si numai cand nunta s-a terminat si toti nuntasii se pregatesc de plecare. Deoarece sotul meu imi ofera mai mult flori la ghiveci (nu-l intreb de ce, nu cred ca vreau sa stiu rationamentul), apreciez buchetele si cosurile si aranjamentele florale. Niciodata nu am fost pretentioasa la flori (desi ador freziile), imi cumpar des flori (mai ales bujori) si o invat pe Ruxandra sa admire si sa pretuiasca toate florile pe care le intalneste (a trecut perioada in care imi umplea mainile cu papadii si musetel). Care este cel mai frumos buchet de flori primit vreodata?
Nu stiu de ce se considera ca nu mai este la moda sa oferi flori cu o anumita ocazie. Sau fara nicio ocazie. Cand e ziua cuiva, langa cadou sau urari se asorteaza si un buchet de flori. Evident, buchet este generic spus - aranjamentele florale nu mai