3
2023
Nu știu dacă ai observat, însă nu prea sunt activă pe Facebook cu postările pe contul propriu. Așa-s eu, mai tăcută pe Facebbok, consider că nu am mare lucru de spus care să intereseze pe alții. Însă pe 1 Aprilie (ooo, the joke's on me) mi-a venit ideea să postez toată luna Aprilie, în fiecare zi, câte ceva pe contul meu personal de Facebook. Să văd ce se întâmplă. Îmi place să fac astfel de experimente pe mine.
Așadar, premisa era să postez o poză și un text scurt, personal, în fiecare zi din Aprilie sub hashtag-ul #AprilieFrumos. Chiar am creat un album pentru asta, să le adun pe toate acolo. Până la urmă nu am pus numai poze și gânduri, ci și share la ce mi-a plăcut din feed-ul meu.
Iată concluziile:
- A fost greu la început să pornesc noul obicei, dar m-am obișnuit până la finalul lunii. Chiar a ajuns să-mi placă
- Au fost 5 zile în care nu am postat deloc. Și vreo 2 zile în care am postat de 2 ori.
- Mi-a plăcut, sincer. M-am simțit bine să împărtășesc mici frânturi din gândurile mele, din ce-mi place sau ce mă preocupă. Asta nu înseamnă că cineva ajunge să mă cunoască citindu-mi postările de pe Facebook. Sunt în continuare un mister pentru mulți, uneori și pentru mine.
- Eu oricum nu am like-uri la postări, așa că nu m-a mirat că nici acum nu prea am avut. Dar n-a fost zi fără cel puțin 2 like-uri (cu excepția reel-ului lui Tony Robbins :-?? ).
- Postarea cu cele mai multe like-uri este cea din poza de mai sus. Florile au bătut pisicile (da, am pus poze cu pisici căci mă consider a cat person, deși nu am niciuna)
- Video-ul cu Tony Robbins nu a primit niciun like, așa că i-am dat eu unul
- Postarea mea preferată este cea cu trandafirii roșii pentru că îmi aduce aminte de Bruno Mars, a cărui muzică o ador.
Să continui provocarea/ experimentul și în luna Mai? Ce părere ai? Răspunsul mi l-am dat singură, dar vreau și părerea ta.
2 Comments Restul articolului