20
2020
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determinate de COVID-19.
Deși concursul se desfășoară pe platformele de social media, vreau să le las și aici pe blog, ca să-mi aduc aminte de ele. De asemenea, te invit și pe tine să răspunzi la ele, poate gândim la fel (sau nu, e OK oricum).
Premisa: Cu toții stăm acasă doar noi, cu gândurile noastre. Nu mai avem unde să alergăm și nici cum să fugim de noi înșine.
Întrebările:
La ce vă gândiți în aceste zile?
Nu prea apuc să mă gândesc la multe pentru că zilele sunt pline. Când meditez caut gânduri liniștitoare și când citesc evit să las gândurile să zboare aiurea. Dar, totuși, mă gândesc că va fi bine. Nu are cum altfel.
Cum credeți că va arăta lumea când vom ieși, în sfârșit, din izolare?
Habar nu am, dar sigur vor fi schimbări atât micro (la nivel de individ) cât și macro (la nivel de societate). Nu știu cine știe cum va arăta lumea post-izolare, poate cei care vor iniția schimbările și profită de solul fertil rămas în urma a ceea ce vom pierde.
Poate ar trebui să mă gândesc și eu la cel mai bun și fericit și optimist scenariu cu privire la lumea mare și lumea mea. Măcar să visez cu ochii deschiși la mai bine și mai frumos.
Sper măcar un singur lucru să iasă bine: respectul, grija și atenția față de planetă. Ne-negociabil. Mama Natură ne-a plămpdit un trup și ne umple plămânii cu aer și stomacul cu mâncare - îi suntem datori.
Se va termina distanțarea socială sau va deveni noua normă?
Cred că va deveni noua normă, însă mai puțin isterică decât acum. Clar ne vom proteja în continuare, vom aplica regulile stricte de igienă învățate în această perioadă și vom purta mască atunci când suntem răciți sau în spații închise. Și poate restaurantele nu se vor mai lăcomi să lipească scaunele unele de altele sau să lase toaletele fără săpun (ar trebui să existe un buton de alarmă pentru asta).
Ce credeți că va ieși bun din această criză?
Cred că vom întelege că puterea noastră stă în efortul nostru comun, că tot ceea ce face fiecare dintre noi afectează pe restul din jur, că e cazul să ne curățăm gunoaiele din curte: minciuna, înșelătoria, promisiunile goale etc.
Că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, restul sunt bonus.
Că degeaba avem arme și armate dacă un virus invizibil și inert ne pune la pământ.
Că bătrânii sunt prețioși pentru societate și îi regretăm abia când nu mai sunt printre noi.
Că fără o natură armonioasă și lăsată în pace să-și urmeze ritmurile, noi nu am exista.
Și multe, multe, alte lucruri pot ieși bune din această criză, numai de noi depinde dacă le materializăm sau nu.
True fact: suntem construiți pentru astfel de vremuri tulburi și complicate. Vom ieși cu bine, mai ales noi cei care nu ne temem de schimbare.
Ce s-a schimbat în modul în care priviți viața?
Am rămas optimistă, însă am învățat să accept și să trăiesc cu incertitudinea. Și să mă apreciez mai mult pentru calitățile mele de bucătăreasă și menajeră.
Ce s-a schimbat în modul în care vă faceți planuri?
Nu mai fac niciun plan. De când am copii, am eliminat planurile pe termen lung și mediu, însă acum nici pe termen scurt nu mai fac. Iau fiecare zi așa cum este și cam atât. Mă pricep să mă mobilizez rapid, dacă este cazul (tot meseria de mamă m-a învățat asta).
Cum ați fost și cum veți fi?
Cred că am devenit mai îngăduitoare, mai tolerantă, mai răbdătoare.
Înainte refuzam ieșiri în weekend și eram nerăbdătoare să fac ce nu am făcut toată săptămâna: treabă prin casă, ordine în lucruri sau gătit mâncare. Acum mi-am făcut deja promisiunea că nu voi mai refuza niciodată propunerile de ieșire la plimbare, picnic, admirat copacii sau pur și simplu plimbat aiurea prin parc sau cu mașina pe șoselele & dealurile țării.
Astea sunt întrebările de la ForbesLife România. Ar fi mult mai multe de spus.
Te las și pe tine să răspunzi la întrebările care ți se potrivesc. Cu siguranță multă lumea vrea să știe la ce te gândești zilele astea.
Dacă vrei să trimiți răspunsurile tale către revista ForbesLife România, găsești mai multe detalii pe pagina ei de Facebook.
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determi
Etichete: Aprilie Aprig • comunitate • covid-19 • intrebari • natura • sanatate
No Comments Restul articolului
No Comments Restul articolului
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară.
De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa."
Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale.
Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine.
Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii.
Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem.
E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea!
Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el.
(Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
Imi plac copacii. Intotdeauna sunt mai inalti decat mine si asta e bine. Ma simt protejata, inclusa in familia lor.
Mi-ar placea sa pot lucra printre copaci, sa am biroul intr-o padure marginita de un lac. Insa as vrea sa fie si oameni in jur, nu-mi place prea mult solitudinea dar nici bazaiala la cap a oamenilor. Imi plac umbra si racoarea atunci cand echilibreaza caldura soarelui. Imi place fosnetul frunzelor atunci cand e atat de liniste de nici ideile nu mai zboara prin cap.
De mult timp am obsesia ca fiecare sambure din fructele mancate de oameni sa fie plantat inapoi in pamant, ingrijit, si ajutat sa devina in vlastar, un copacel, un copac, apoi un pom roditor. Sa fim inconjurati de livezi de meri si pruni, parcurile sa fie pline de ciresi si peri.
Copiii sa stie ce inseamna sa ia un fruct din copac si sa-l manance.
Samburii de avocado se prind atat de repede in pamantul umed!
Indiferent de directia in care va evolua tehnologia, copacii vor ramane si padurile ne vor sustine viata. Copiii nostri vor alerga prin padure, vor culege toporasi si vor asculta muzica vantului.
Cred acest lucru: Mama Natura este mult mai puternica decat noi oamenii. Mereu a fost si asa va ramane.
Iti pun la indemana aceste poze aici pentru a le contempla, a-ti lasa imaginatia sa zboare cand te uiti la ele. Sunt facute cu telefonul, in Martie al acestui an, intr-o zi insorita de primavara.
Cum ti se pare primavara acestui an?
La jumatatea lunii Octombrie m-am jucat putin pe Facebook si am postat, 21 de zile la rand, poze cu frunze de toamna. Ai urmarit postarile? Ti-au placut?
Majoritatea pozelor au fost alese de pe site-ul Unsplash.com sau din arhiva personala, special pentru aceasta provocare. Mi-a placut mult sa aleg pozele si sa compun textele care sa se potriveasca cu poza si starea mea din acea zi. Dupa cum ai remarcat, am scris in engleza pentru ca am si prieteni vorbitori de limba engleza care urmaresc activitatea mea pe Facebook.
Cele mai multe voturi - 25 - a primit poza cu ariciul. Este una dintre pozele mele preferate pentru ca imi aduce aminte de una dintre serile de la malul marii, cand ne plimbam cu bebe Cezar dupa lasarea serii si am vazut o familie de arici in iarba de pe marginea trotuarului. Erau atat de simpatici si linistiti, isi vedeau de treaba lor printre frunze si nu erau deloc deranjati de privitori. Ne-a placut mult momentul si ma bucur ca am gasit aceasta poza care sa-mi reaminteasca de el.
Cele mai putine voturi - 2 - are poza cu frunzulita rosie printre frunze galbene, prinse impreuna pe o ramura. Am ales poza asta pentru ca mi-a reamintit ca avem cu totii ritmuri diferite de evolutie, chiar daca momentul in timp este acelasi. In situatii asemanatoare, fiecare reactioneaza diferit si este ok sa fii diferit. Nu toate frunzele ingalbenesc odata sau la fel.
Ce parere ai de aceasta tema? Ti-a placut? Ai urmarit postarile zilnice cu hashtag-ul 
Nu am crescut la tara, nici prin munti sau pe dealuri, insa am incredere 100% in Mama Natura cand vine vorba de remedii. Si zic asta in cunostinta de cauza, pe incercatelea si vindecatelea. Nu trebuie sa cunosc toate plantele, sa stiu cum arata, pentru ce sunt bune, cum se prepara si cum se administreaza ca sa le pot folosi cu incredere atunci cand intervine vreun dezechilibru in sanatatea mea sau a familiei. De fapt, singurul lucru pe care stiu sa il fac din plante medicinale este ceaiul. :)
Hai sa discutam putin despre 
Descrierea campaniei: Colectia “ROMANIA – Descopera frumusetile noastre naturale!” conține 128 de stickere cu animale si plante si 24 de carduri cu sunete. Ca sa fie si mai atractive, stickerele au diferite efecte speciale: folosesc culori intense si forme taiate pe contur, au sectiuni acoperite cu sclipici sau zone cu asperitati.
Ati fost vreodata in Lefkada? Nici eu! Nu este o destinatie greceasca prea promovata, iar romanii se duc acolo unde au mai fost alti romani si le pot spune daca e bine sau e rau. Cel putin asa am observat eu. Mereu sunt promovate aceleasi hoteluri, aceleasi destinatii - pentru ca ele tin la romani, ei se duc acolo unde au mai fost. Probabil le place siguranta, sa stie exact ce gasesc la destinatie si la ce sa se astepte. Asta o fi consecinta nesigurantei din vietile noastre de zi cu zi?
Totusi, nu e indicat sa-ti organizezi vacanta pornind de la ofertele agentiilor ci de la locurile unde vrei sa ajungi sau ceea ce vrei sa faci. Vrei sa vezi o anume statiune, sa stai la un anume hotel care ofera super servicii sau sa vizitezi niste locuri pe care de multi iti doreai sa le vezi si despre care ai citit multe informatii. Apoi cauti oferte. Daca partea cu "stiu ce vreau" e floare la ureche, cautarea ofertelor nu e chiar piece of cake. Oceanul e mare, pestii sunt multi ...
Poti incepe cautand 
"Daca n-ai iubi/ N-ai intelege ce inseamna o raza de soare." Sunt versurile unui cantec care nu-mi place in mod deosebit dar care imi aminteste cat de esentiala este iubirea, sub toate formele ei. Si daca unii parinti isi dau copiii la gradinite unde se vorbeste numai engleza sau germana, eu am ales sa o invat pe Ruxi sa se bucure de tot ceea ce este in jurul ei. Sa faca limonada daca are numai lamai si sa invete sa se joace cu orice, chiar si cu un fir de nisip.
Acum are 4 ani si 4 luni aproape si e plina de energie, mai multa decat as fi crezut. Daca de luni pana vineri programul e cam stabilit si nu suporta prea multe abateri, in weekend se dezlantuie spiritul ludic al tuturor membrilor familiei. Toti simtim ca e cazul sa stam cat mai putin in casa, sa iesim si sa ne bucuram de oras sau de natura. Chiar ma gandeam ca ar fi frumos sa mergem in fiecare weekend in alt parc, Bucurestiul are atat de multe ... 
Ma gandeam ... multe lucruri s-au schimbat in tara noastra privind felul in care traiesc oamenii. Da, ma refer la stilul de viata pentru care muncim si la care ravnim. Cei care pleaca sa munceasca in alte tari nu o fac pentru ca acolo e mai buna painea ci pentru a accesa un alt stil de viata care se obtine cu bani mai multi, evident. Americanii isi promoveaza foarte mult stilul de viata si spun ca sustin razboaie cu cei care-l ameninta.
Noi ... noi trebuie sa intelegem intai ca avem libertatea sa facem multe lucruri bune pentru noi, insa trebuie sa punem osul la treaba pentru aceasta libertate. De aceea imi face multa placere sa ma plimb prin magazinele de bricolaj gen Hornbach sau Bricostore. 
Acest articol este de fapt o poveste. O poveste a unui baietel ce se teme de fulgere si tunete dar care in final reuseste sa-si invinga aceasta teama.
Ma numesc Anca Diana, sunt din Neamt, am 21 de ani si sunt studenta.
Sunetele puternice ce se auzeau pareau ca vor crapa cerul in doua, iar luminile ce apareau si dispareau haotic pareau a preveni un dezastru. Era o puternica furtuna de vara...
Tot acest spectacol era privit si ascultat de Zach. Baietelul in varsta de 8 anisori hotarase sa infrunte furtuna ce oferea un adevara spectacol, atat de infricosator dupa parearea lui, de unul singur. Asfel ca il loc sa fuga ca de obicei in camera parintilor, statea acum ascuns in plapumioara lui doar cu ochii afara, privind la fereastra.
La fiecare trasnet se ascundea imediat in plapumioara. Se simtea ca un spectator la un prim spectacol din viata lui. De asta data spectacolul era dat de natura.
Mii de intrebari, curiozitati se nasteau in mintea acestuia, dar deasemenea si mii de explicatii posibile la acest uimitor fenomen al naturii.
In aces timp inima ii batea cu putere la fiecare trosnet si joc de lumini care proiectau pe pereti imaginea unor monstrii, cum le zicea Zach.
Ca sa nu se mai sperie, Zach hotaraste sa poarte o conversatie imaginara cu monstrul ce aparea si disparea de pe peretele din dreapta lui.
La prima lumina Zach il intrebase cum il cheama. Ca si cum ar fi primit un raspuns, continua:
-Eu sunt Zach, imi pare bine sa te cunosc!
Insa monstrul deja disparu. Isi pregatea urmatoarea intrebare asteptand ca monstrul sa reapara.
-Tu cum te numesti?
-Papusa furtunii.
Zach incremeni, inima ii batea de sa-i sara din piept. Hotarase sa ramana nemiscat pana cand se convingea ca i s-a parul ca monstrul ii raspunse. Au trecut cateva secunde, ce pareau o eternitatea pentru Zach.
-Te rog, nu te speria, sunt dragut si chiar as putea sa iti fiu prieten.
Zach se sperie si mai tare. Toate simturile i se ascutisera. Insa vocea ce parea dulce si calda il facu treptat, trepat sa isi mai revina. Astfel avu curaj sa isi dea jos plapumioara de pe fata si sa priveasca la peretele pe care era monstrul, insa acesta disparu.
Era convins ca nu va dura mult si va aparea din nou, odata cu urmatorul fulger.
Trecuse de la starea de teama la cea de curiozitate, insa mai avea pana la entuziasm.
Monstrul, Papusa furtunii, reaparu.
-Tu esti? Monstrul de pe perete? Poti vorbi?
-Da! Si sunt monstrul tau pentru ca sunt creat de jocul de lumini si de imaginatia ta.
Pana sa dispara din nou, Zach observa ca Papusa furtunii nu aveam o forma bine definita si in special nu avea o fata.
Papusa furtunii reaparu.
-Deci poti fi prietenul meu? intreba Zach.
-Da. Si inca ceva, imi poti da o infatisare exact asa cum doresti tu.
Pana sa reapara din nou, Zach avea deja in minte infatisarea perfecta pentru Papusa furtunii.
De aceasta data Papusa furtunii aparu diferit. Era mare, de doua ori cat Zach, avea blana de plus albastra, o pereche de pantofi mari si colorati , ochii mari si negri, iar parul era auriu si cret.
In sfarsit Zach trecu la starea de entuziasm. Era tare mandru de noul sau prieten. Cei doi s-au jucat toata noaptea pana cand furtuna se opri iar Zach adormi.
Dimineata Zach se trezi foarte fericit si fugi la parintii sai sa le povesteasva ce i se intamplase noaptea ce tocmai trecuse. Dupa ce le-a povestit parintilor, acestia zambind i-au spus ca sunt mandri de el ca nu se mai teme de furtuni doar ca totul a fost un vis.
Insa Zach stia cu siguranta ca totul fusese cat se poate de adevarat si abia astepta urmatoarea furtuna sa-si poata revedea prietenul si sa se joace impreuna.
P.S. Acest articol este trimis de Anca-Diana la 