30
2013
Freziile ... Le ador! Sunt flori de primavara, anotimpul (re)nasterii mele. Prin raionul de parfumerie adulmec toate parfumurile care au frezie in compozitie (le tin minte din recomandarile din reviste). Daca ar fi posibil, as avea in permanenta un buchet de frezii pe birou. De fapt, ar fi posibil, le-am vazut mai tot anul in florarii. Insa nu sunt la fel de parfumate ca cele de primavara.
Am vazut ca sunt de toate culorile. Si nu-i asa de scump un pachet cu 10 bulbi. Cred ca la primavara am sa experimentez putin pe pervazul exterior de la geamul bucatariei. Freziile nu cresc intr-un balcon inchis, stiu asta cu siguranta. Am primit intr-un an un ghiveci cu bulbi de frezii si n-au evoluat asa cum ma asteptam eu. Dar la primavara am sa pun cativa bulbi intr-un ghiveci mare, afara. (more…)
Freziile ... Le ador! Sunt flori de primavara, anotimpul (re)nasterii mele. Prin raionul de parfumerie adulmec toate parfumurile care au frezie in compozitie (le tin minte din recomandarile din reviste). Daca ar fi posibil, as avea in permanenta un b
Am inteles obsesia fetelor pentru pantofi foarte frumosi (cred ca m-am molipsit si eu). Odata incaltati, se schimba totul. Arat altfel, ma simt altfel, merg altfel. Si nu trebuie sa aiba neaparat tocuri foarte inalte. Ci doar sa arate foarte bine si sa ma simt si mai bine in ei. Sa vina turnati, sa simt ca sunt ca si ai mei.
Momentan, sunt intr-o febra a pantofilor. Mi-am cumparat unii online, mi-au placut si mi-au venit bine, asa ca mai vreau. Am inceput sa-i triez la sange pe cei vechi si sa fac loc altora noi. N-am mai facut gestul asta de cand am terminat facultatea. Era cazul pentru o schimbare, nu? 
Mi-ar placea sa am posibilitatea sa pot pleca intr-o mini-vacanta de 2-3 zile oricand am nevoie. Cand ma simt obosita, cand am nevoie de o pauza, cand organismul meu imi spune "Gata, e timpul pentru o pauza!". Pacat ca mersul lucrurilor nu ma lasa sa-mi aranjez asa viata. Trebuie sa astept sa fie weekend ca sa pot pleca de la munca si din oras, sa fie perioada concediilor ca sa se miste lucrurile in turismul romanesc, sa ma potrivesc la programarea concediului cu sotul meu. 
Ma gandeam zilele trecute ... nu am nicio rochie de lux in garderoba. Ceva care sa le faca pe femei sa suspine cand vad eticheta. Ca pe barbati sigur nu-i intereseaza etichetele; decat pe unii, probabil, care stiu ce inseamna pretul hainelor si care te si judeca dupa ele.
Ma uitam si pe net si in magazine, si as avea de unde alege. De fapt, in ziua de azi, bani sa ai, ca in materie de haine, accesorii si cosmetice chiar ai ce sa-ti iei. Si de cand cu shopping-ul online ... cardul e limita. Si ocaziile sa le folosesti. Pentru ca daca nu ai ocazii (si nu ma refer la cele festive), nu are rost sa investesti in prea multe lucruri de lux.
Din categoria 
Vedetele. Fac parte din viata noastra. Trebuie sa fii total ignorant(a) ca sa nu le bagi in seama deloc, sa nu gasesti puncte comune cu vreo una dintre ele, sa nu le placi pe cateva si sa nu-ti doresti, poate, in secret, sa ai viata uneia dintre ele.
De exemplu, nu mi-as dori viata pe care o are 
Toata lumea a inteles ca-n Romania sunt probleme. De toate felurile - mari si mici, superficiale si adanci, usor de rezolvat sau care dureaza ani lungi si anevoiosi. In situatia asta, nici nu stii de unde sa te apuci. Ce este mai urgent si mai important, ce afecteaza cei mai multi oameni sau are consecinte cu impact mare pe termen lung.
Eu ma gandeam sa incepem cu strazi curate. Strazi, orase, sate, totul sa fie curat si ordonat. Sa incepem cu asta si sa vedem ce se intampla mai departe. 
Vara asta mi-am propus sa pun in practica un sfat foarte discutat pe toate partile in sectiunile de sanatate ale 
Ritualul de seara este necesar. M-am convis de asta de cand o am pe Ruxi. La inceput era un haos total in care nu ma regaseam deloc. Incetul cu incetul (adica pe parcursul a catorva luni buni de care nu vreau sa-mi mai aduc aminte) au inceput sa se contureze cateva activitati pe care le puteam numi ritual de seara.
Acum Ruxi are aproape 3 ani si jumatate si deja s-a conturat un ritual de seara pe care ma straduiesc sa il intiparesc in minte. Cand o sa plece in lume sa-si vada de viata, vor fi la alegerea ei activitatile pe care le va pastra sau adauga in acest ritual. 
Imi place reciclarea! Inteleg cum functioneaza si ce beneficii imi aduce mie ca locuitor al aceastei planete si consumator de bunuri cumparate de la piata si de la supermerket. Efortul de a pune separat ambalajele nu e chiar atat de mare, desi inca nu am un loc in casa special pentru asta. Multe ambalaje au inscriptionat pe ele indemnul de le recicla si chiar iti spun in ce tomberon sa le arunci. Deci nu e mare lucru, atata vreme cat exista vointa.
Insa reciclarea nu ma place! Stiu asta cu exactitate pentru ca nu simt nicio vibratie pozitiva din partea ei.
In magazinul Cora din cartierul meu s-a instalat un aparat care colecteaza PET-urile si dozele de aluminiu. 
De ceva vreme au inceput sa se auda si la noi in tara ecourile sustinatorilor unui stil de viata mai apropiat de natura si de realitatea din jurul nostru. Ni s-a adus aminte ca noi, in rolul de consumatori, avem puterea de a alege dintre milioanele de produse pe cele care ni se potrivesc cel mai bine si ne sustin stilul de viata.
Intotdeauna am avut aceasta putere, insa in ultimii ani am fost complesiti de poleiala ambalajelor si promisiunile din reclame incat ne-am simtit intr-un fel obligati sa incercam produsul X sau Y si sa-i facem loc in viata noastra. Apoi ne-am obisnuit cu el, l-am urmarit la promotii si ne-am lasat sedusi de combinatia Pret + Beneficii, uitand ca de fapt aducem in casele noastre mai mult decat atat.
Alegerile noastre in materie de produse ar trebui sa influenteze liniile de productie, insa se pare ca lucrurile stau invers: noi cumparam ceea ce vor ei sa produca, iar ei produc ceea ce le convine din punct de vedere financiar. Nimeni nu face acte de caritate gratuite. 
De fiecare data cand merg la sala fara chef si fara pic de vlaga (trag de mine la propriu si ma gandesc tot drumul spre sala cum sa ma recompensez pentru efortul depus), toata starea mi se schimba dupa primele 5 minute din ora. Muzica tare, sariturile energizante, echipamentul colorat, concentrarea exclusiva pe miscarile corpului meu - nu stiu exact care motiv e mai puternic insa cu siguranta cheful de sport imi revine si ma mobilizez. Niciodata nu mi-a parut rau ca am fost la sala si de fiecare data am plecat de acolo mai relaxata (mental), mai optimista, cu chef de treaba si idei de notat in carnetel |DA| .
Ma amuza cand vad unele fete care nu au nicio treaba cu aerobicul: nu tin ritmul, nu fac exercitiile corect, nu sunt atente cand se schimba exercitiul sau ritmul, se uita intr-una la alte fete din jur si le analizeaza, nu fac eforturi prea mari sa se corecteze si sunt luate prin surprindere cand vine antrenoarea la ele si le arata miscarea corecta. Totusi e bine ca persevereaza! 
Toata lumea spune ca trebuie sa bem 2 litri de apa zilnic. Altii spun ca apa o putem lua si din alimente (fructe, legume, supe&ciorbe), restul spun ca doar apa pura conteaza. Nici nu stiu pe cine sa mai cred - si atunci ascult de instinctele mele si de ceea ce-mi spune corpul. Beau cand simt ca mi-e sete, in timpul si dupa orele de sport si cand simt ca as manca ceva insa stiu sigur ca nu mi-e foame.
Insa undeva tot am gresit - pe la mijlocul lunii Decembrie am avut parte de o memorabila criza de rinichi. Ecografia mi-a spus clar: am rinichii plini de nisip si chiar pietricele de 4 mm. O ora de sport mai saltareata a starnit eliminarea lor, incepand cu rinichiul stang. Am mai avut eu dureri de rinichi si eliminare de nisip, insa de data asta a fost foarte dureros. Chiar m-am speriat si am suspendat orele de aerobic pentru o perioada, am stat la pat si m-am tot gandit cum de am ajuns in aceasta situatie. 
De mult vreau sa scriu acest articol, insa timpul, bata-l vina, nu a fost de partea mea.
Ruxi a crescut si are deja alt program, asa ca anul acesta am putut participa la multe aniversari, zile de nastere si onomastice.
Ma gandeam ca ar fi util sa trag niste concluzii, poate ajuta pe unii sa fie mai buni in aceste zile speciale.
Vecinii mei sunt foarte milosi. Si toleranti. Sau ce putin o parte din ei, minoritara cred eu - insa tot obtin ceea ce vor.
Pe timp de iarna sau cand e frig afara, unii vecini lasa sa intre in casa scarii un caine vagabond. Este tacut si-si asteapta linistit randul langa usa, sa intre sau sa iasa cineva din scara blocului si sa-l lase sa treaca de usa. Unii il alunga, altii il lasa inauntru. Apoi altii il alunga afara si tot asa, insa la finalul serii il gasesc tot in scara.
Circula liber de la etaj la etaj, cautand de mancare si un loc unde sa doarma. 
Acum 2 weekend-uri am avut ocazia sa-mi exersez rabdarea si toleranta. Sunt virtuti, stiu asta, mai ales intr-o lume in care se pune accentul pe rezultate rapide, viteza de actiune si desfasurarea buna si rapida a lucrurilor. Si totusi sunt greu de stapanit, mai ales cand cei din jur sunt pe alta frecventa.
Am calatorit la Bacau cu trenul, 5 ore dus, 5 ore intors. Doar eu si Ruxandra, plus un vagon plin de oameni nerabdatori sa ajunga la destinatie. Plus vreo 2 tipi care faceau ture cu un cos plin cu apa, bere si gustari crocante (nu mere, banane sau fructe uscate) sau cu o tava cu 2-3 paharute cu cafea si plicuri cu zahar. Pe scurt: agitatie, caldura, aer sufocant, oameni care se uitau chioras cand Ruxi mai scancea sau vorbea mai tare. Pe de alta parte, am avut norocul unor vecini care au apreciat joaca cu un copil de aproape 3 ani si si-au adus aminte de vremurile cand copiii lor erau asa de mici. 
Toata lumea asteapta seara de Mos Nicolae. Este o zi de sarbatoare in care fiecare primeste ceva bun, cu conditia sa fi fost cuminte tot anul :D . Este o zi in care cei ce poarta numele de Nicoleta sau Nicolae isi impart bucuria cu toti ceilalti, la fel ca prima zi de Craciun ce este impartita cu norocosii ce poarta numele de Cristina sau Cristi.
Este o sarbatoare care dureaza 2 zile: in prima zi, pe 5 Decembrie, pregatim cadourile (care trebuie cumparate sau facute din timp, altfel ziua va deveni foarte stresanta si costisitoare); a doua zi, pe 6 Decembrie, sarabatorim onomastica si ne bucuram cu totii de cadourile primite sau facem schimb de impresii (mai ales copiii si tinerii). 
Am un blog si-mi place ca:
1. Cititoarele/cititorii comenteaza. Aceste este lucrul care-mi place cel mai mult la blog. Si ma intereseaza mai mult decat voturile primite la un articol sau un chestionar. |DA|
2. Se face schimb de ponturi si sfaturi. De fiecare data le-am luat in considerare. Si acesta este un factor care ma motiveaza sa merg in continuare cu blogul atunci cand nu am timp sa ma ocup de el sau lucrurile pur si simplu nu se leaga.
3. Se infiripeaza mici prietenii. Desi nu ne cunoastem intre noi, prin intermediul comentariilor putem afla mai multe unele despre altele, ne facem o idee despre cum gandesc unele fete si invatam cui sa dam atentie si cui nu. 
Se spune ca foamea e un bun bucatar. La fel si pofta. Insa totul se rezuma la reteta. Cum compui o reteta?
Iti faci cumparaturile la 2-3 zile si alegi ingrediente proaspete, de sezon, abia aduse in magazin sau alimente pe care le consumi de obicei. Cand vine vorba de reteta, verifici ce ai in frigider si in camara, vezi ce-ti lipseste pentru a completa reteta aleasa de tine si dai o fuga la magazin pentru a cumpara restul. 
N-am avut ce face si i-am luat Ruxandrei un lacatel Lolly Lock impreuna cu Gazeta Sporturilor de luni, 2 Aprilie. Am vazut reclama pe un canal cu desene animate si mi s-a parut interesant. Desi am ajuns la un chiosc de ziare abia vineri seara, am gasit pachetelul la un Inmedio.
Cateva detalii despre produs:
Pret: 10 lei (cam 2,30 euro la cursul de azi).
Continut pachet: lacatelul cu 2 cheite, o bucatica de ata roz din care sa-ti faci o bratara si un cartonas cu un mesaj in 4 limbi despre personajul-lacatel. 