15
2023
Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și durata vizitei aici pe Pământ?” - la asta m-am gândit multe zile la rând. Am bolit, am suferit și am avut ocazia să reanalizez aproape fiecare aspect al vieții mele. Și pentru că atunci când ești răcit toate drumurile duc la baie și acolo mi-am făcut mare parte din cugetare, am ajuns la concluzia că ar trebui să revizuiesc puțin starea băii, măcar cât să simt că nu am irosit începutul acestui an. Simțeam nevoia să fac ceva practic, nu să zac toată ziua.
Zis și făcut: ia să reorganizez puțin baia, căci oricum e cea mai mică încăpere din cameră, îmi ia relativ puțin timp și toată lumea din casă are nevoie de o baie aerisită, ordonată și curată.
Am schimbat mobilierul din baie cam o dată cu nașterea fiecărui copil. Căci s-au schimbat nevoile familiei și oricum simțeam că e cazul să aducem ceva nou, mai modern și mai drăguț. O dată la 5-6 ani, trendurile se schimbă, mobilierul de baie devinde mai atractiv și mai practic.
Acum am oglindă de baie cu USB pentru încărcarea telefonului, suport pentru telefonul mobil, ceas care îmi zâmbește șmecherește când mă spăl pe dinți mai mult de 2 minute, suport pentru aparatul de nebulizat uleiuri esențiale.
Dar ce depozitez în baie? Iată ce:
- rezervele de pastă de dinți, săpun lichid, apă de gură, geluri de duș și produse pentru păr (prea multe ca să le enumăr). Ustensilele pentru stilizarea părului nu le țin în baie pentru că umiditatea este prea mare. Dulapul de sub chiuvetă și cel de deasupra toaletei adăpostesc toate rezervele, iar la vedere este doar ceea ce folosesc zi de zi.
- prosoapele - țin în baie numai ce folosesc, restul într-un dulap din casă. Copilul cel mic are prosoapele mici la care el ajunge cu mare ușurință, pentru a nu avea niciun motiv să nu se șteargă singur pe mâini sau pe față.
- hârtia igienică, uscată și umedă - toată stă în baie, unele la îndemână, restul sus pe dulap. Regula casei: cine termină hârtia, o înlocuiește înainte de a ieși din baie și nu o strigă pe mami ca să rezolve situația.
- produse de machiaj - nu țin nimic în baie, pentru că umiditatea este mare și vreau să fiu doar eu responsabilă pentru ele, nu să fie la îndemâna oricui.
- produse de îngrijire: forfecuță, unghieră, pilă de unghii, perie de păr. Deși nu este mediul ideal pentru ele, experiența a demonstrat că este mai bine să le ținem în baie, astfel încât să nu găsim scuze să le folosim.
- ziare și reviste - nu avem așa ceva în baie, nici măcar în dulap. Doar se umezesc, nu mai citește nimeni pe toaletă.
Nu țin deloc în baie: medicamente de orice fel, echipamente electronice ce nu pot fi folosite sub duș, jucăriile cu baterii ale copiilor.
Acum cred că ți-ai făcut o idee despre ce să organizezi în mobilierul din baie. Același mobilier în 2 băi diferite va fi organizat diferit pentru că nevoile oamenilor sunt diferite. Însă ideea de bază este aceeași: scopul mobilierului de baie este să-ți eficientizeze timpul în baie dar și să-l facă mai relaxat și plăcut. Bineînțeles, trebuie să fiu și puțin organizată, căci mobilierul nu face treaba în locul meu.
Dacă ești în căutarea de informații pentru amenajarea băii tale îți recomand să citești si acest articol care îți spune cum alegi mobilierul de baie potrivit.