Curatenie la comanda
Haideti sa vorbim putin despre curatenie. Pentru cine o face, stie exact care e diferenta intre ordine si curatenie. Ordine imi place sa fac, nu incape indoiala. Strang tot, le pun la locul lor, le rearanjez, arunc fara mila ce nu folosesc si ma tot gandesc cum sa traiesc cat mai minimalist, dar sa nu duc lipsa de nimic. Pe de alta parte, cand vine vorba de curatenie … imi place sa fie, dar nu si sa o fac.
Nu pentru ca nu-mi place sa fac curatenie sau ca nu stiu; simt chiar o mare satisfactie atunci cand trebaluiesc o zi intreaga prin casa si la lasatul serii totul straluceste si este muuult mai bine decat dimineata. Insa … m-am cam saturat . Am ajuns intr-un punct in care am nevoie de timp pentru mine, cu sotul sau cu copilul meu (sau toti trei, ca familie). Si acest timp mi-l fac renuntand la altele. Printre care, si curatenia.
Da, ati inteles bine. Renunt de multe ori la a mai face curatenie prin casa si aleg sa mergem impreuna in parc sau sa petrecem o zi vizitand locusoare prin jurul Bucurestiului. As alege cam orice, numai curatenie sa nu fac.
Pe de alta parte, imi place sa gasesc curat cand ma intorc acasa. In special din concediu sau din weekend-urile prelungite. Asa ca, ce-i de facut? Revenim la bani, bineinteles. Bani pentru a angaja pe cineva care sa faca treaba mea.
Cand imi permit, chiar o fac! Fara sa am vreo urma de regret. Prefer de o mie de ori sa scot bani din buzunar si sa platesc una dintre acele firme de curatenie din Bucuresti care stiu ce au facut fara a pune prea multe intrebari, iar eu sa petrec timp de calitate impreuna cu familia mea. Pentru ca in timpurile pe care le traim, pur si simplu nu mai poti sa le faci tu pe toate, sa joci toate rolurile unei femei: prietena, sotie, mama, angajata, menajera, bucatareasa si care or mai fi.
Cineva din generatia mult anterioara mie (nu dau nume, persoana importanta :-O ) m-a intrebat: Nu ti-e rusine sa platesti pe cineva sa-ti faca curatenie in casa? Nu poti sa o faci tu?. Ba da, pot sa o fac eu, dar aleg sa renunt la acest “privilegiu” si sa fac altceva mult mai util in timpul ala. Asa cum aleg sa merg la salon si sa las cosmeticiana sa-si faca treaba, in loc sa stau eu o zi intreaga in fata oglinzii si sa urasc ca m-am nascut femeie.
Nu va mai spun cum a fost cu “mica” noastra renovare. Noi am facut ce am stiut si ne-am priceput (cu ajutorul mesterilor, bineinteles), insa la final am cedat si am chemat o firma ce se ocupa de \curatenie dupa constructor. Asa am apucat si noi sa ne revenim si sa nu regretam ca am inceput intreaga operatiune de renovare. Am scos banul din pusculita, dar nu am regretat.
La fel va sfatuiesc si pe voi sa procedati. Important este sa gasiti o echipa cu care sa va intelegeti si sa faca treaba buna. In rest, sus pe cai, ca-i nevoie de bani pentru a scapa de corvoada curateniei si a castiga cateva ore pretioase pentru voi.
Vin in intampinarea carcotaselor/carcotasilor si precizez: nu este adevarata afirmatia “Cine nu face curatenie nu o apreciaza.” Exista mai multe tipuri de curatenie. Ceea ce facem noi zilnic este o curatenie superficiala, de intretinere. Ceea ce fac cei din acele firme de curatenie specializate este curatenie generala, profunda si se face de cateva ori pe an. Iar cine face curatenie si ordine zilnic, dupa el/ea, va ajunge cu siguranta sa aprecieze efortul si sa stie ce inseamna sa respecti mediul in care traiesti.
Voi ce parere aveti despre efortul de a face curatenie si ordine in casa? Cat de mult va implicati?
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!