13
2020
În perioada asta de autoizolare și distanțare fizică combinată cu distanțarea socială am avut timp să mă gândesc serios la necesitatea, importanța și farmecul apei calde de la robinet, dar și din calorifere.
Am avut chiar și un moment în care mi-am dat seama că există o strategie prin care poți vinde apa rece la preț de apă caldă. Iată cum:
- Obișnuiești oamenii să aibă constant apă caldă la robinet și în calorifere, fără probleme, an după an.
- Când apar probleme cu apa caldă, nu anunți nimic public și te faci că plouă.
- Important: chiar dacă nu curge apă caldă pe țeava corespunzătoare, menții debitul apei rece care o înlocuiește - creează iluzia că problema se va rezolva în curând iar utilizatorul o poate folosi pentru a se spăla pe mâini, de exemplu.
- Mai dai drumul la apă călduță, la ore aleatorii din zi, la câteva zile distanță, fără să anunți un program în prealabil - astfel se creează iluzia că problema s-a rezolvat și speranța este alimentată.
- Apa care curge pe țeava de apă caldă este doar cu câteva grade mai caldă decât apa rece care curge la același robinet - nu poți face duș cu ea, decât pe anumite părți ale corpului.
- Toate elementele de mai sus îl determină pe utilizator să verifice des dacă apa caldă a venit, lucru ce duce la un consum destul de crescut al apei de pe țeava de caldă, deși ea este rece.
- Nu comunici în presă sau social media niciun termen de rezolvare a problemei, nu faci nicio promisiune, dai vina pe alții și joci rolul de victimă (în loc să cauți soluții peste soluții). Asta crește frustrarea consumatorului, frustrare combătută de sperața că apa caldă va veni de-a doua zi dimineață, sau seara târziu - de aici rezultă consum aiurea.
Pare SF? Pare, dar nu este. Dacă reușești să-i faci pe consumatori să deschidă tot mai des robinetul de apă caldă și să curgă pe acolo apă rece, ai reușit imposibilul: nu cheltuiești bani pentru a încălzi apa însă încasezi bani ca și cum s-ar consuma apă caldă. Voilà!
Acest articol pare un pamflet, dar nu este - este realitatea mea din acest an, cam din primăvară. Acu' s-a rezolvat (sper!), de aceea sunt așa de relaxată.
Revista 
Indiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. Nimic mai mult. Nimic de negociat. Fără "dacă..." sau "poate..." ori "stai să vezi...".
Ca umanitate, nu putem da vina pentru comportamentul nostru pe o entitate superioară, atotștiutoare și cu control total asupra noastră. Dacă ai impresia că avem această opțiune, te autopăcălești și îți furi din libertate.
Nu este nimic divin în lipsa noastră de a ne asuma 100% responsabilitatea pentru comportamentul nostru și consecințele sale. Comportamentul, alegerile, tiparele de gândire, uitarea, ignoranța, răutatea, incompetența - toate aceastea sunt umane, țin de umanitatea noastră.
Suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lumea noastră și nu vine nimeni să ne salveze. Noi suntem aici și trebuie să ne rezolvăm singuri problemele.
Asumă-ți - tu, eu și fiecare dintre noi - 
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară.
De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa."
Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale.
Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine.
Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii.
Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem.
E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea!
Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el.
(Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat.
Nu am o anumită amintire legată de Paște, ci mai degrabă un cumul de sentimente, de senzații generate de activitățile din preajma Sărbătorilor Pascale. De Paște, eu și familia mea mergem în orașul meu natal și ne reunim cu familia din care provin. Totul începe cu Floriile, căci cei mici au vacanță și reușim să facem cele o mie de bagaje cu de toate ca să petrecem Paștele într-un loc în care avem oricum de toate și într-un oraș în care găsim tot ce ne trebuie.
Începând cu Floriile ținem și noi 
Când am primit ultimul compliment? Nu mai țin minte - asta pentru că nu prea primesc complimente. Lucrez de acasă, alături de familie și noi în familie nu prea ne facem complimente unul altuia. Adică eu laud copiii și le spun cuvinte frumoase ca să le ridic starea de spirit, însă eu personal nu primesc complimente.
Totuși, îmi aduc aminte că de fiecare dată când ne întâlnim cu prieteni sau membri ai familiei extinse, primesc complimente. Mă fac să mă simt bine, însă nu în sensul că am primit ce am căutat ci în sensul în care mă bucur că nu sunt invizibilă.
Mereu am considerat că cel mai frumos compliment este cuvântul MULȚUMESC. Adică lumea apreciază ceea ce am făcut pentru ea. Atât contează pentru mine.
Nu mă interesează să primesc complimente pentru alegerile mele făcute în materie de haine, accesorii, sau alte lucruri externe. Dar mă interesează să primesc complimente - adică un simplu Mulțumesc - pentru o decizie luată din inimă și direcționată către altă persoană. Poate nu atât complimente cât o confirmare că acțiunile mele sunt remarcate, că eforturile mele nu sunt invizibile sau luate ca atare, ca și cum se cuvine tuturor să primească ceva de la mine.
Dar tu - care este ultimul compliment primit de tine?
P.S. Cunosc pe cineva care nici mulțumesc nu poate spune și-mi oferă, din când în când, flori. Bujorii sunt printre preferatele mele.
[Sursa foto: Olia Gozha pentru Unsplash]
După atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga, primită pe WhatsApp de la un prieten drag cu ocazia zilei mele de naștere (a fost recent, la mijlocul lunii Martie).
El este fotograf amator iar floricica asta reprezintă felul lui de a-mi spune la mulți ani. Acestă poză nu schimbă cu nimic starea de fapt, însă pe mine mă face să zâmbesc de fiecare dată când o văd și am vrut să îți transmit și ție această stare.
Cu alte cuvinte, în vremuri grele și confuze, este bine să căutăm să ne înconjurăm cu lucruri și cuvinte frumoase, orice ne ridică starea de spirit și ne ajută să ne simțim mai bine și mai conectați la viață. Am constatat că atunci când sunt pe pozitiv cu starea și cheful meu, îmi vin idei bune - ceea ce îți doresc și ție.
Tot în slujba frumosului și a stării de bine las clipul de mai jos. E primit e la o mătușă care lucrează în Germania și, de fiecare dată când îl privesc, îmi reamintesc cât de minunată este natura. A venit momentul să întoarcem foaia și să privim totul din jurul nostru cu mult mai mult respect - florile pot trăi fără noi, însă noi fără flori nu putem trăi.
Este OK sa spui NU fără nicio explicație.
- Poți să faci asta pentru mine?
- Nu.
Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil.
Iar felul în care spunem Nu a devenit cam ciudat.
"Nu sunt sigur(ă) că pot rezolva săptămâna asta, dar lasă-mă să văd dacă reușesc ceva săptămâna viitoare ..." - în loc de Nu.
"Nu știu ce să zic, nu este genul meu de acțiune." - în loc de Nu.
"M-am tot gândit la subiectul ăsta, am meditat și am scris în jurnal și sunt de părere că nu este acum cel mai potrivit moment pentru mine" - în loc de Nu.
"Poate ..." - în loc de Nu.
"Soția mea/ mama/ fratele meu/ prietena mea cea mai bună mi-a spus ceva din horoscop și despre schimbarea planetelor, deci e mai bine să mai aștept o perioadă" - în loc de Nu.
Nu este nepoliticos sau răutacios să spui, pur și simplu, NU. Fără explicații, brizbrizuri, pufoșenii sau ocolișuri.
NU este bun și foarte OK ca și propoziție completă.
O explicație atașată lui NU înseamnă că nu îți asumi întreaga responsabilitate pentru acel NU și arunci responsabilitatea/ vina asupra unei surse ce este înafara ta. O explicație conduce, de cele mai multe ori, la un șir interminabil de replici contradictorii ce nu duc nicăieri.
Este vorba despre respectul de sine. Șmecheria este să poți spune Nu fără explicații și nici să nu ceri explicații atunci când primești un NU. Probabil că mintea ta va încerca să găsească tot felul de explicații pentru acel Nu și va țese tot felul de scenarii pentru a-l covinge pe celălalt de punctul tău de vedere.
Cu alte cuvinte: cere o favoare fără a avea nicio așteptare și spune Nu fără a da explicații.
După un simplu și sincer Nu, fără a ceda impulsului de a da explicații, urmează un spațiu în care ia naștere o putere la care renunțăm cu ușurință din dorința de a nu supăra pe alții sau de a fi pe placul altora.
Uneori, în spatele unui simplu Nu se află iubire și respect pentru interlocutor.
Deși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foarte ușoară, abia ce a acoperit cu un strat fin mașinile parcate. Însă în ultimele două zile a fost super frig și o vreme tare mohorâtă.
Mă bucur că s-a domolit vântul. Mă bucur că a venit iarna, căci fără iarnă nu avem sărbători așa cum trebuie. Fiică-mea, născută în Decembrie, este cea mai bucuroasă că a venit frigul. Pentru ea, Moș Nicolae și Crăciunul sunt mult mai aproape acum, cred că deja le simte mirosul și aude foșnetul ambalajelor cadourilor și dulciurilor.
Mie îmi plac căldurica și confortul, însă nu m-aș putea bucura de ele dacă nu aș experimenta contrastul adus de iarnă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi place iarna: îmi reamintește că am nevoie de frig, gri și disconfortul adus de tot ce înseamnă iarnă pentru a mă putea bucura de restul anotimpurilor.
Cum aș putea savura o cană cu ciocolată caldă dacă nu aș ține mâinile pe ea să mă încălzesc, dacă nu aș lăsa aburul să-mi dezghete nasul și fierbințeala lichidului gros să-mi dezmorțească corpul până în vărful picioarelor? Avem nevoie de iarnă pentru ca vara să aibă sens.
Cum a fost la tine prima zi de iarnă din acest an? Ai o băutură preferată pe timp de iarnă? :cafea:
De la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnavi și tre să stau toată ziua după ei, ba am o stare generală demotivată, ba sunt super obosită și trag de mine degeaba, și multe alte situații asemănătoare. Ți s-a întâmplat și ție?
Astfel de zile sunt oribile și vreau să se termine cât mai repede. Le urăsc pur și simplu, însă știu că și ele fac parte din viață. E normal să am zile proaste, e normal să fie acest amalgam de bun și mai-puțin-bun, însă e OK și să nu-mi placă. Nu scriu acest articol pe blog ca să mă plâng ci ca să vă împărtășesc o concluzie la care am ajuns în urma acestei observații: în zilele cât de cât bune, voi trage tare să fac tot ce mi-am propus, tot ce trebuie să fac și tot ce este de făcut ca să fie bine. Fără amânări și scuze. Pentru că știu sigur că vor urma și zile proaste - acele zile în care nu voi face mare lucru.
Toată lumea are zile proaste, de la bebeluși la cei mai înțelepți adulți. Șmecheria este să știm cum să abordăm aceste zile în așa fel încât să ne afecteze cât mai puțin. Eu acum descopăr acestă șmecherie pe care o testez în viața mea.
Așadar, Just Do It este o vorbă foarte înțeleaptă pe care o aplic începând din ultima zi cu durere de cap. Pur și simplu trag tare de mine în zilele în care mă simt bine sau nu sunt forțată de împrejurări să îmi schimb total programul și fac cât de multe lucruri pot.
Iar în zilele proaste îmi voi permite să o las mai moale, să mă odihnesc și să mă îngrijesc, fără a mai fi presată de treburi restante ce au devenit urgente.
Deci, când am o zi proastă încerc să scot tot ce pot mai bun din ea. Iar când am o zi bună, turez motoarele la maxim și ignor motivele pentru care aș lăsa-o mai moale.
Tu cum abordezi zilele proaste?
[Credit foto: George Pagan III pentru Unsplash.com]
Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit.
Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau 
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani.
Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste).
A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE.
Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii.
Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei.
Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt.
Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării.
E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține.
Ce părere ai?
