Arta de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani.
Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste).
A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE.
Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii.
Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei.
Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt.
Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării.
E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține.
Ce părere ai?
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!