2
2021
Am primit de la educatoarele băiețelului meu (grupa mijlocie) câteva sfaturi cu privire la ce pot face părinţii pentru copii în pandemie. Vreau să le împart și cu tine, pentru că sunt valoroase, mai ales în momentele în care simți că nu mai știi ce să faci ca să fie bine pentru copii.
Ideea de bază este că noi, părinții, sunt un model pentru copiii, mai ales în direcția dezvoltării limbajului şi încurajării comunicării.
Şi nu uitaţi: părinţii sunt modelul urmat de copii! Așa suntem făcuți de Dumnezeu, așa funcționează familia.
Printează aceste sfaturi și lipește-le prin casă. Dă-le mai departe părinților care se tot vaită că nu știu ce să mai facă cu cel mic. Printează câteva exemplare și lipește-le în casa blocului, cu siguranță vor scoate câțiva vecini din încurcătură.
Să ne fie cu folos și să auzim numai de bine la finalul pandemiei!
Ce înseamnă asta? Rata de infectare este coeficientul infectărilor la mia de locuitori, calculat pentru ultimele 14 zile (autoritățile au decis să scadă numărul infectărilor din focare, sub pretextul că acolo lucrurile sunt sub control).
De ce este importantă? Rata de infectare este importantă pentru că, în baza ei, se iau măsuri restrictive pentru populație, inclusiv închiderea școlilor și grădinițelor (lucru care mă interesează cel mai mult).
Vreau să țin aici o evidență, pe baza datelor oficiale, despre această rată de infectare. Mă interesează să văd dacă măsurile luate de guvern, inclusiv statul copiilor acasă, au efectul anticipat de ei. Și, poate, vă interesează și pe voi.
Pentru mulți, toamna înseamnă multă muncă și multă planificare. Credeam că până acum o să se mai liniștească nebunia asta cu pandemia de Covid, însă m-am înșelat.
Un singur lucru mă ajută să-mi păstrez echilibrul în aceste vremuri tulburi: mă focusez pe ceea ce pot controla! Așa că am decis să mă bucur cât mai mult de ceea ce îmi oferă toamna, mie orășeană de București ce iese în parc pentru a admira frunzele colorate și se duce la florărie sau Hornbach pentru a cumpăra minunatele crizanteme colorate.
Poate pe tine te ajută puțină inspirație din citate - iată 5 dintre cele mai minunate citate despre toamnă:
Plus un citat bonus în ultimul newsletter trimis azi abonatelor și fanelor blogului!
Părerea mea (și nu numai a mea) este că marea miză a acestei pandemii este sănătatea noastră mentală și umanitatea/ bunătatea/ lumina din fiecare dintre noi. Eu sunt dispusă să mă focusez pe asta și să ... știți voi ... focus on the good.
Pandemia asta cu Covid-19 a scos la iveală, pe lângă multe alte subiecte, nevoia noastră vitală de mișcare. Mișcarea este sănătate și sănătatea este mișcare. Chiar ieri glumeam cu colegele mele de la sală despre faptul că, dacă nu am veni la sală să facem sport, ne-am anchiloza de tot.
Lăsând gluma la o parte, cu nevoia de sport/ mișcare nu e de glumit. Eu o iau foarte în serios. De aceea, după ridicarea stării de urgență și redeschiderea sălilor de sport, eu am fost printre primele fete care s-au dus la sală. Cu puțină teamă în suflet, recunosc, însă nu mai puteam sta fără să fac aerobic - nicio plimbare prin parc sau joacă cu copiii nu echivalează cu un antrenament la sală (o oră este suficientă), iar acasă nu pot face sport de niciun fel (mă mai amuz cu copiii în fața unor videoclipuri cu zumba pentru copii).
După primele săptămâni de mers la sală, când m-am lămurit că totul e ok, că voi continua să merg la sală pentru că îmi iau și se iau măsuri de siguranță, am marcat momentul cu ceva frumos de la Decathlon. Am comandat online și am ridicat din magazin, căci am simțit că așa e mai bine. Și a fost, precum o zi de Crăciun: noul echipament pentru aerobic s-a potrivit la fix cu entuziasmul meu.
A trecut ceva timp de atunci și merg în continuare la sală. O iau și pe fiica mea, căci îi place, știu că îi face bine și e în siguranță acolo. Am mai încercat noi două să alergăm prin cartier și jurul blocului însă, nefiind ceva organizat și fixat clar în calendar, s-a diluat entuziamul nostru. Pentru că asta face mersul la sală, cu abonament plătit și program fix: te scoate din casă chiar dacă nu ai super chef și ai vrea să faci cu totul altceva.
(Niciodată nu am regretat mersul la sală, deși m-am dus uneori fără chef și mai mult din inerție.)
Acum avem amândouă colanți noi, tricouri și bustiere frumoase, iar Ruxandra și-a luat și niște elastice colorate - toate de la Decathlon. Sincer, echipamentul nou ne alimentează entuziasmul pentru orele de aerobic și face mai ușor de suportat stresul ăsta cu virusul și regulile stricte de igienă.
Ceea ce îți doresc și ție! Dacă ai nevoie de un mic imbold pentru a merge la sală sau a face sport acasă, încearcă un nou echipament. Decathlon are de toate la prețuri bune, nu am fost dezamăgită de calitatea produselor până acum și avem chiar și card de fidelitate.
Bonus: în magazinele Decathlon poți găsi echipamente sportive create într-un mod sustenabil. Programul #EcoDesign reprezintă angajamentul Decathlon de a reduce impactul asupra mediului înconjurător, începând cu momentul conceperii produselor.
La tine cum merge cu sportul în perioada asta atât de tulbure și confuză?
Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.
Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.
Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.
Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.
Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.
Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.
Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).
La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.
Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.
Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.
Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.
Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.
Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.
Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.
Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.
Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.
Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.
Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.
Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm.
Jelim cu toții pierderea unui stil de viață. Jelim pierderea felului în care ne trăiam viețile înainte de declanșarea pandemiei, a carantinelor/ autoizolării și a stărilor de urgență. Acel stil de viață ne-a fost luat și simțim durere în suflet și tristețe.
Nici eu nu mi-am dat seama de acest lucru, până când l-a auzit într-un podcast al lui Gregg Braden. Focusul media asupra cifrelor, măsurilor, protecției, aprovizionării, greșelilor etc. m-a sufocut și nu mi-a mai lăsat spațiu pentru a conștientiza emoțiile în legătură cu această pandemie și consecințele sale.
Da, pandemia m-a afectat și emoțional, deși consider că tot parcursul vieții mele m-a cam pregătit pentru acest moment. Și eu jelesc, alături de întreaga lume, pierderea unui stil de viață și a unor libertăți care îmi dădeau mii de motive de fericire iar eu nu știam asta.
Pentru mine, jalea asta e ca un fel de tristețe ce mă demotivează și mă amorțește cumva (e greu de pus în cuvinte). Alții trec prin furie, indignare, confuzie, frustrare, depresie, pierderea încrederii etc.
Întreaga planetă trece prin acest proces, simultan, de jelire. Suntem ființe sociale și acum nu ne mai putem întâlni și aduna așa cum o făceam în trecut, la conferințe, întâlniri de socializare, mese la restaurant, evenimente sportive, concerte, filme în sălile de cinema și multe alte astfel de evenimente sociale. Această pierdere, a socialului, este pentru noi ca orice altă pierdere – ne îndurerează și ne împinge să parcurgem procesul de jelire.
Autoarea Elisabeth Kubler-Ross vorbește, în cartea sa, foarte clar despre procesul de jelire și cele 5 etape pe care le presupune. Moartea este o formă de pierdere, cea mai profundă, și de aici s-au născut cele 5 etape ale jelirii menite să ne aducă la acceptare. Noi trecem prin alt fel de pierdere, însă cele 5 etape ale sale se aplică și în acest caz.
Nu ne vom mai întoarce niciodată la felul în care trăiam înainte de pandemie, pentru că acea lume nu mai există. Întrăm într-un nou normal și întrebarea se pune cum arată acest nou normal? Răspunsul este că nu știm, nimeni nu știe, pentru că îl determinăm chiar acum. Deciziile pe care le luam chiar acum determină lumea nouă ce se naște și noul normal în care vom trăi.
Așa că trebuie să fim atenți, și tu și eu și toată lumea, la gândurile, fricile, dorințele și deciziile pe care le luam în fiecare moment. Dacă nu mai putem trăi ca până acum, cum ne dorim să arate viața noastră, acest Rai pe Pământ?
Te invit să-ți faci timp și să contemplezi această întrebare în jurnalul tău zilnic sau mai jos într-un comentariu.