Arhiva Etichetei: international

Jul
8
2020

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm.

Jelim cu toții pierderea unui stil de viață. Jelim pierderea felului în care ne trăiam viețile înainte de declanșarea pandemiei, a carantinelor/ autoizolării și a stărilor de urgență. Acel stil de viață ne-a fost luat și simțim durere în suflet și tristețe.

Nici eu nu mi-am dat seama de acest lucru, până când l-a auzit într-un podcast al lui Gregg Braden. Focusul media asupra cifrelor, măsurilor, protecției, aprovizionării, greșelilor etc. m-a sufocut și nu mi-a mai lăsat spațiu pentru a conștientiza emoțiile în legătură cu această pandemie și consecințele sale.

Da, pandemia m-a afectat și emoțional, deși consider că tot parcursul vieții mele m-a cam pregătit pentru acest moment. Și eu jelesc, alături de întreaga lume, pierderea unui stil de viață și a unor libertăți care îmi dădeau mii de motive de fericire iar eu nu știam asta.

Pentru mine, jalea asta e ca un fel de tristețe ce mă demotivează și mă amorțește cumva (e greu de pus în cuvinte). Alții trec prin furie, indignare, confuzie, frustrare, depresie, pierderea încrederii etc.

Întreaga planetă trece prin acest proces, simultan, de jelire. Suntem ființe sociale și acum nu ne mai putem întâlni și aduna așa cum o făceam în trecut, la conferințe, întâlniri de socializare, mese la restaurant, evenimente sportive, concerte, filme în sălile de cinema și multe alte astfel de evenimente sociale. Această pierdere, a socialului, este pentru noi ca orice altă pierdere – ne îndurerează și ne împinge să parcurgem procesul de jelire.

Autoarea Elisabeth Kubler-Ross vorbește, în cartea sa, foarte clar despre procesul de jelire și cele 5 etape pe care le presupune. Moartea este o formă de pierdere, cea mai profundă, și de aici s-au născut cele 5 etape ale jelirii menite să ne aducă la acceptare. Noi trecem prin alt fel de pierdere, însă cele 5 etape ale sale se aplică și în acest caz.

Nu ne vom mai întoarce niciodată la felul în care trăiam înainte de pandemie, pentru că acea lume nu mai există. Întrăm într-un nou normal și întrebarea se pune cum arată acest nou normal? Răspunsul este că nu știm, nimeni nu știe, pentru că îl determinăm chiar acum. Deciziile pe care le luam chiar acum determină lumea nouă ce se naște și noul normal în care vom trăi.

Așa că trebuie să fim atenți, și tu și eu și toată lumea, la gândurile, fricile, dorințele și deciziile pe care le luam în fiecare moment. Dacă nu mai putem trăi ca până acum, cum ne dorim să arate viața noastră, acest Rai pe Pământ?

Te invit să-ți faci timp și să contemplezi această întrebare în jurnalul tău zilnic sau mai jos într-un comentariu.

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm. Jelim
Feb
19
2008
Ziua Mondiala a PamantuluiIn ziua de 21 Martie a fiecarui an, intreaga lume sarbatoreste Ziua Mondiala a Pamantului. Avand in vedere actuala noastra relatie cu planeta Pamant, cred ca aceasta sarbatoare va fi marcata in acest an mai mult ca niciodata, cel putin la nivel mondial. Ziua Mondiala a Pamantului se sarbatoreste din 1970, proclamarea acestei sarbatori fiind insotita de cuvintele: “May there only be peaceful and cheerful Earth Days to come for our beautiful Spaceship Earth as it continues to spin and circle in frigid space with its warm and fragile cargo of animate life.”. Intr-adevar, echilibrul este foarte fragil, iar supravietuirea noastra pe acesta planeta depinde de multi factori, printe care si atitudinea noastra vis-à-vis de tot ce ne inconjoara: natura, animale, oameni. Cuvintele “iubeste-ti aproapele” sunt mai adevarate in ziua de azi ca niciodata. Dupa o scurta analiza a prezentei Zilei Mondiale a Pamantului pe internet, am remarcat ca Earthsite.org sugereaza diverse moduri de sarbatorire a zilei, dintre care mi-a atras atentia propunerea de a face cu totii curatenie in locurile unde locuim sau lucram, sa plantam copaci sau arbusti in parcuri. Suna bine, insa in Bucuresti nu am auzit de astfel de actiuni, nu s-a gandit nimeni sa organizeze asa ceva. Din punctul meu de vedere, orice companie romaneasca sau straina putea sa organizeze sarbatorirea Zilei Mondiale a Pamantului pentru salariatii sai, familiile lor; un mod simplu si elegant de a scapa de rutina si a petrece ziua in mijlocul orasului in care traiesti. Chiar si pentru scoli era o ocazie buna de educat si motivat copiii. (more…)
In ziua de 21 Martie a fiecarui an, intreaga lume sarbatoreste Ziua Mondiala a Pamantului. Avand in vedere actuala noastra relatie cu planeta Pamant, cred ca aceasta sarbatoare va fi marcata in acest an mai mult ca niciodata, cel putin la nivel m