CALITATEA VIETII

3 moduri de gândire ale oamenilor de succes pe care le poți adopta și tu – simple și gratuite

3 reguli oameni de succs

Trăim într-o lume în care succesul este măsurat prin ceea ce se vede la exterior, adică ștampila de ”om de succes” o primim de la alții, nu ne-o punem noi înșine. De fapt, ne-o putem pune noi înșine fără să mai așteptăm validare din exterior. Dar pentru că suntem ființe sociale, cred că succesul are mai multe componente, printre care și ceea ce cred alții despre realizările noastre, despre potențialul și abilitățile noastre.

Așadar, chiar dacă numai într-o mică măsură, avem nevoie să avem succes în ceea ce facem, să oferim lumii în mod eficient și constructiv fructele abilităților noastre. Pentru a avea succes, este necesar să învățăm de la cei care au ajuns deja acolo. Iar acum este mai simplu ca niciodată!

Îți prezint mai jos 3 moduri de gândire și acțiune pe care oamenii de succes le au active în viața lor în fiecare zi, minut cu minut.

  1. Oamenii de succes fac pași mici și acțiuni spre scopul lor în fiecare zi. Pași mici, gestionabili, în fiecare zi, fără amânări și ezitări. Abordează ceea ce este mai greu în primele ore ale zilei si amână spre finalul zilei recompensele care le aduc plăcere și relaxare. La începutul zilei fac cel puțin 1-2 lucruri grele dar importante de pe lista zilnică cu lucruri de făcut, iar spre seară iau cina cu persoana dragă, sau urmăresc un serial Netflix, ori merg la sport cu prietenii. Orice le aduce plăcere și bucurie reprezintă o recompensă pentru muncă grea făcută peste zi. Iar munca grea de peste zi reprezintă garanția că s-au apropiat de succes, de scopul lor.
  2. Nu iau personal refuzul. Își recalculează strategia dupa fiecare NU primit pe care îl interpretează ca pe un NU ACUM, decât ca pe un refuz personal definitiv și irevocabil. Este important să traduci intern fiecare NU ca pe o întârziere, o amânare și nu o negație categorică.
  3. Oamenii de succes cred în ei înșiși, vorbesc despre ei în termeni pozitivi. Este foarte important acest lucru, deoarece cunosc o persoană care vorbea cu voce tare despre el însuși în modurile cele mai negative, lucru care nu l-a dus prea departe în viață. Și, mai grav, limbajul negativ ne afecta pe noi cei din jurul lui, creând o atmosferă apăsătoare și foarte greu de dus.

Începe chiar de acum să încorporezi aceste 3 obiceiuri în personalitatea ta, puțin câte puțin în fiecare zi, precum maioneza. Acești 3 pași te vor apropia mai mult de succes și vor atrage în același timp succesul către tine.

PONT: Chiar dacă liftul tău către succes este stricat și pus pe butuci, scările funcționează întotdeauna. Ia scările, poate că liftul tău este în construcție. În plus, urcatul pe scări îți oferă și răgaz de odihnă. Pe când liftul nu mai ține cont de chef, tonus, creativitate, ore de somn etc

PONT și mai mare: dacă poți și vrei, învață-i și pe copiii cu care intri în contact (ai tăi, nepoți, copii ai colegilor etc) aceste 3 principii ale succesului. S-ar putea să învețe mai ușor de la tine decât de la părinți sau profesori.

Ce părere ai despre aceste 3 ”sfaturi”? Cred că le știai deja! Le implementezi ușor în viața ta?

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro melkior.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are niciun comentariu aprobat până acum.