Sep
21
2021
revistele lunii OCTOMBRIE 2021

Bine v-am regăsit, fetelor! Sunteți pregătite pentru revistele lunii Octombrie 2021?

Iată că se apropie a doua lună a toamnei calendaristice, însă deocamdată ne bucurăm de Luna Plină a Recoltei din 20 Septembrie și Echinocțiul de Toamnă din 22 Septembrie.

Revenind la viața noastră, cum vi se pare această toamnă? Cum ați reușit să vă adaptați la noul sezon al pandemiei? Asta fac și eu, mă adaptez continuu, zi după zi. Și îmi aduc atenția cât mai mult spre interior și lumea imediat apropiată mie. Doar așa reușesc să nu mă diluez în problemele lumii și să evit greșeala făcută anul trecut la începutul pandemiei: să intru în stand-by, într-un fel de hibernare, de amorțire care nu a rezolvat nicio problemă ci doar m-a făcut să ratez viața cu tot ce a fost ea între timp.

Anyway, lăsând la o parte nebunia din jurul nostru, vă doresc și îmi doresc o toamnă liniștită și frumoasă, în care vremea să țină cu noi și să fim cu toții sănătoși. Sfatul meu, pe care îl aplic și eu în viața mea și a copiilor mei este să aveți grijă de voi, de sănătatea corpului și a minții. Faceți sport și mâncați cât se poate de sănătos. Învățați să vă descurcați și chiar să înfloriți cu mai puțin. Citiți cât de des puteți și folosiți televizorul și internetul ca să vă educați și să țineți legătura cu oamenii care vă inspiră și vă ridică. Învățați să meditați, să faceți EFT (emotional freedom technique) și să vă gestionați emoțiile și anxietățile. Absolut nimeni nu ne salvează decât noi înșine. Acum este cel mai bun moment pentru a învăța să trăim viața prin prisma valorilor reale: iubirea față de aproape și mediu, respect pentru toți și toate, diminuarea până la zero a judecării oamenilor și focusarea pe soluționarea problemelor etc etc.

E bine că avem revistele glossy care aduc un sens de normalitate în viețile noastre. Haideți să vedem împreună noutățile lunii Octombrie și să fim optimiști pentru un viitor mai sănătos și dedicat umanității.

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de OCTOMBRIE 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Andra]

10,99 lei
24 Sept
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: ]
14,99 lei
24 Sept
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Prima carte din cursul English Now

[Copertă: Raluka]

12,90 lei
23 Sept

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Octombrie 2021:

[nggallery id=374]
Bine v-am regăsit, fetelor! Sunteți pregătite pentru revistele lunii Octombrie 2021? Iată că se apropie a doua lună a toamnei calendaristice, însă deocamdată ne bucurăm de Luna Plină a Recoltei din 20 Septembrie și Echinocțiul d
Sep
14
2021

Prima dată când mi s-a zis asta, am crezut că nu am auzit bine. Eu, pâinea pământului, sunt obsedată de control? De controlul altora, evident, altfel aceste cuvinte nu ar avea o conotație atât de negativă. Măi să fie!

M-am tot sucit și m-am gândit și nu m-am lămurit cum de persoana respectivă a ajuns la concluzia asta. Așa că am început să studiez situația. Nu iau de bune cuvintele altora despre mine, chiar nu le dau crezare, însă uneori vreau să cercetez puțin mai bine subiectul. Chiar sunt obsedată de controlul altora?

Din experiența mea, niciodată nu-mi iese când vreau să controlez pe alții - ori nu mă pricep, ori chiar nu este posibil. Pot influența, dar nu pot controla.

Iată ce am aflat că pot controla, de fapt:

  1. Cuvintele mele
  2. Ideile pe care le dezvolt și le pun în practică
  3. Gândurile cărora le dau crezare (Bitch Voice și Boss Voice, după cum zice Andy Frisella)
  4. Acțiunile mele
  5. Comportamentul meu
  6. Deciziile mele
  7. Reacțiile mele la ceea ce se întâmplă în jurul meu
  8. Eforturile mele de zi cu zi

Ai prins ideea: pot controla numai ce ține de mine. Atât! Nimic mai mult, nimic altceva.

Cred că nevoia de control exercitată asupra altora apare atunci când ne dorim ca ceilalți să ne valideze pe noi și să reușească în viața lor, ca un fel de deschidere a drumului pentru noi.

În realitate, nu putem controla pe nimeni și nimic, decât pe noi înșine. Atât. Punct. Iar controlul ăsta asupra noi înșine se învață, se auto-reglează pe parcursul vieții. Nimeni nu se naște maiestru în această artă.

Cu cât petrec mai mult timp și energie cu lucrurile pe care nu le pot controla, cu atât am mai puțin timp și energie pentru lucrurile pe care le pot controla: eu însămi.

Deci, da, sunt obserdată de control. Controlul interiorului meu. De când cu pandemia asta, am avut de multe ori senzația ca nu mai am control asupra multor lucruri, că nu mai pot planifica și spera la anumite lucruri din viitor. Și asta e OK, căci am prezentul, cel de chiar acum și cel imediat. Și e destulă treabă de făcut în prezent. Viitorul se va rezolva singur, ca o continuare firească a ceea ce fac în prezent.

Până la urmă, mi-am dat seama de ce persoana respectivă a spus acele cuvinte: vorbea despre ea însăși, nu despre mine - însă suferința ei interioară era atât de mare încât nu putea să-și vadă propria dorință de a-i controla pe alții și atunci proiecta acest defect în exterior. :))

Ce înțelegi prin obsesia de control? Și tu ești obsedată de control?

Prima dată când mi s-a zis asta, am crezut că nu am auzit bine. Eu, pâinea pământului, sunt obsedată de control? De controlul altora, evident, altfel aceste cuvinte nu ar avea o conotație atât de negativă. Măi să fie! M-am tot suc
Aug
30
2021
Inapoi la scoala, inapoi la sport

A inceput sezonul inapoi la scoala (back to school) și te invit să-ți aduci aminte de orele care te stresau cel mai puțin. Pentru mine, cea mai puțin stresantă oră de la școală era ora de educație fizică. Era ora care mă motiva să mă dau jos din pat mai cu voioșie în unele dimineți, ora pentru care nu mă pregăteam de niciun fel și ora după care mă simțeam bine și sigură pe mine pentru că îmi depășeam aproape de fiecare dată câte o limită.

Să vă spun un lucru despre mine pe care nu cred că-l știți: am 1,52 metru înălțime. Cu alte cuvinte, sunt micuță, am fost mereu cea mai mică de înălțime din clasă. Nu m-a deranjat acest lucru, însă m-a făcut să înțeleg de la început că nu voi fi vreo mare sportivă și că nu voi bate recorduri, dar pot să dau tot ce pot la fiecare oră de sport. Această atitudine o am și acum, când merg la aerobic: nu sunt cea mai bună din sală dar fac cât pot eu de bine și de mult - și mereu mă simt mulțumită de mine.

Inapoi la scoala însemna, pentru mine, și înapoi la sport pentru că familia mea nu era prea sportivă în timpul nostru liber. Acum sunt și eu mamă și încerc să antrenez copiii mei în cât mai multe și diverse activități ce implică mișcare în aer liber (avem cel puțin o minge în portbagaj, nu se știe când avem ocazia să ne jucăm). Când eram la școală, am înțeles destul de repede că sportul nu este despre competiție ci despre sănătate. Terminam ultima maratonul de alergare pe terenul de sport (nu mai țin minte câte ture făceam), dar eram bucuroasă că terminam cu fruntea sus și picioarele funcționale. Profu' de sport mă felicita, asta țin minte!

Am avut un trening foarte frumos, cu un model mov-roze care îmi aducea bucurie de fiecare dată când îl purtam. Tricourile erau musai albe, simple, iar adidașii nu lăsau urme pe parchetul din sala de sport și nici nu alunecau pe terenul de sport.

Și acum am un echipament de sport de la Decathlon care-mi este drag, căci merg la sală de 2-3 ori pe săptămână, chiar și zilnic în săptămânile în care pot. Atunci când fac sport la sală sau ne jucăm în familie nu am nicio așteptare de la mine, decât să dau tot ce pot, să fac exercițiile cât mai corect, știu că nu sunt în competiție cu nimeni și chiar mă simt bine cu mine însămi la finalul orelor.

Sunt optimistă când spun că sportul va deveni modalitatea preferată de petrecere a timpului liber a majorității românilor, mai ales că echipamentele și accesoriile se găsesc la preț accesibil în magazinul de specialitate Decathlon.

Și pentru tine ora de sport era cea mai puțin stresantă? Ai amintiri frumoase de la orele de sport de la școală? ;-)

A inceput sezonul inapoi la scoala (back to school) și te invit să-ți aduci aminte de orele care te stresau cel mai puțin. Pentru mine, cea mai puțin stresantă oră de la școală era ora de educație fizică. Era ora care mă motiva să
Aug
28
2021

În calitate de mama a unui copil născut pe 17 Decembrie, am învățat pe parcursul anilor că luna Decembrie este cea mai interesantă lună a anului. Poate chiar și cea mai frumoasă, deși e posibil ca acest titlu să fie adjudecat lunii Martie, luna în care am venit eu pe acest Pământ. \:D/

Copilul m-a ajutat să întocmesc această listă cu peste 15 motive pentru care Decembrie este cea mai frumoasă , dinamică și interesantă lună din an. Toate ideile sunt ale ei, eu doar le-am așternut aici.

  1. Ziua Națională a României - 1 Decembrie
  2. Prima zi de Crăciun - 25 Decembrie
  3. Sfântul Nicolae - 6 Decembrie
  4. Deschidem un calendar de Advent - câte unul pentru fiecare copil, dar ne bucurăm și noi adulții
  5. Pregătim cadouri pentru cei dragi, cea mai bună scuză pentru a merge la cumpărături aproape în fiecare zi
  6. Masa de Crăciun - o facem cât mai deosebită și mai specială, îi lăsăm pe copii să decidă meniul și felul în care aranjăm masa
  7. Solstițiul de iarnă - 21 Decembrie
  8. Naștera lui Hristos - o sărbătorim la biserică, ne reamintim de comunitate și oamenii buni din jurul nostru
  9. Colindele - datorită copiilor, ne aducem aminte de ele, căutam versuri pe net și cântăm împreună
  10. Radioul lui Moș Crăciun - îl pornim fix în dimineața lui 1 Decembrie, deși începem să ascultăm cântece de Crăciun de prin August
  11. Filmele de Crăciun de pe DIVA - ne plac, sunt liniștitoare și amuzante
  12. Ziua de naștere a Ruxandrei - nu e ușor să te sărbătorești atât de aproape de Crăciun, dar ne străduim
  13. Ne întâlnim cu rude, prieteni, amici, vecini etc. - oameni pe care-i vedem destul de rar, căci locuim în alt oraș decât cel natal.
  14. Facem donații prin SMS sau pachete, cadouri secrete, răspundem la scrisorile lăsate de copii la biserică
  15. Facem ordine prin casă, destul de minuțioasă, căci ne dăm seama că avem atât de multe decorațiuni de Crăciun
  16. Petrecerea de Revelion - durează vreo 3 zile la noi, cu tot cu carnaval, departe de casă.
  17. Plimbările prin mall-uri pentru a ne bucura de decorațiuni și evenimente organizate special pentru copii.
  18. Începe sezonul vinului fiert. Aleluia!

Care este luna preferată din an pentru tine? Sau poate ai și alte motive pentru care Decembrie este atât de îndrăgită și de tine.

În calitate de mama a unui copil născut pe 17 Decembrie, am învățat pe parcursul anilor că luna Decembrie este cea mai interesantă lună a anului. Poate chiar și cea mai frumoasă, deși e posibil ca acest titlu să fie adjudecat lunii M
Aug
24
2021
Revistele lunii Septembrie 2021 vă urează Hello Autumn”

După nici două luni de vară pe bune, ne pregătim cât de cât de toamnă. Vrem nu vrem, Septembrie bate la ușă. Începe școala, începe agitația de toamnă și vremea se schimbă cu totul. Toată vara am avut impresia că temperatura caniculară a dilatat timpul, iar acum totul pare că se grăbește și se comprimă.

Deși vremurile sunt tulburi și regulile jocului par că s-au schimbat, vă doresc să aveți o toamnă frumoasă, liniștită și echilibrată. Îmi doresc să avem parte de 3 luni de toamnă liniștită, fără prea multă agitație cu pandemia asta și cu vaccinarea. Sănătatea este pe primul loc, mai ales cea mentală, așa că nu uitați să faceți ceea ce vă place și vă face bine.

Lumea a luat-o razna și nici nu mai știm cum să reacționăm la știrile din întreaga lume. Eu nu mai am energia creativă de a face ceea ce făceam înainte de pandemie, cumva busola mea internă s-a dezechilibrat. Prea multe probleme și știri negative m-au readus cu gândul la concluzia lui Viktor Frankl în cartea lui Omul în căutarea sensului vieții: oricât de grele sunt condițiile din jurul nostru, avem libertatea de a alege felul în care reacționăm la ele. Iar pandemia fix asta scoate la iveală: tiparele, așteptările și modurile în care reacționăm sau acționăm când în jurul nostru totul pare că se năruie. Nu e ușor deloc, dar nici nu avem unde fugi.

Personal, perioada asta a pandemiei mi-a înghețat reacțiile, m-a făcut să intru într-un fel de hibernare. Nici așa nu e bine, viața merge înainte, nu are nevoie de acordul meu. Am început să mă scutur și să merg mai departe cu viața și munca, atât cât se poate. În ultima vreme a ieșit la suprafață atât de multă mizerie umană și răutate din lume, încât mi se pare că e de datoria mea să fiu bună, să fiu atentă la cuvintele mele și energia din spatele lor, să fiu mai răbdătoare și mai prezentă în ceea ce fac.

Sper ca revistele lunii Septembrie 2021 să aducă motive de bucurie și relaxare în viețile noastre. Avem nevoie de niște ancore sănătoase izvorâte din valori umane reale. E posibil să găsim astfel de ancore în poveștile din revistele glossy ale vedetelor care sunt și ele în aceeași barcă cu noi sau, cel puțin, pe același râu.

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de SEPTEMBRIE 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Invitație la visare 50 lei
6 Sep
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Fii bine cu tine
[Copertă: Rucsandra Hurezeanu]
24,90 lei
1 Sep
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Șampon Yver Rocher France (full size 300 ml)

[Copertă: Nicole Cherry și Florin]

14,99 lei (11,90 lei)
31 Aug
BBC Good Food România Cover story: Amintiri din vacanță 14,99 lei
31 Aug
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Iuliana Tudor]

10,99 lei
31 Aug
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Loțiune de curățare a feței Cetaphil EM (29 ml)

[Copertă: MIRA]

12,99 lei
31 Aug
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Ulei pentru cuticule Topline Bluesky SAU Farmec gel de curățare a mâinilor
[Copertă: Alexandra Surtea Preda]
11,99 lei (10,90 lei)
27 Aug
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Revista nu are mostre, se vinde fără ambalaj.
[Copertă: Beyoncé]
15,99 lei
130 pagini
26 Aug
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Un produs pentru îngrijirea părului de la Yves Rocher France (balsam 200 ml, șampon 300 ml etc., full size)

[Copertă: Adelina Pestrițu]

14,99 lei (12,90 lei)
25 Aug
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Revista nu are mostre, se vinde fără ambalaj.
[Copertă: Emilia Rus]
14,99 lei
130 pagini
25 Aug

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Septembrie 2021:

[nggallery id=373]
După nici două luni de vară pe bune, ne pregătim cât de cât de toamnă. Vrem nu vrem, Septembrie bate la ușă. Începe școala, începe agitația de toamnă și vremea se schimbă cu totul. Toată vara am avut impresia că temperatura can
Aug
18
2021
Ceai de mentă proaspătă și copilăria la țară

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară.

Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țară, a mătușii tatălui meu. Nu aveam nimic de făcut, așa că toată ziua exploram grădina, lanul de porumb, gârla și tot ce era în jurul casei. Duminica mergeam la biserică însă mai mult pentru că era imediat lângă casă.

În fiecare dimineață, fără excepție, aveam ceai de mentă proaspătă la micul dejun. Făcut cu apă de la pompă și gata îndulcit (nu știu cantitățile folosite de mătușă-mea), era o delicatesă. Ceaiul de mentă proaspătă a fost cafeaua copilăriei mele! Îl beam fierbinte, turnat cu polonicul din oală, cu tot cu câteva frunze. Afară era răcoare (până în ora 8, cocoșii nu au milă!), ceaiul era fierbinte, aroma era divină.

Nu știu de unde venea magia - să fi fost apa, soiul de mentă proaspătă, aerul, tinerețea, relaxarea vacanței - chiar nu știu, însă savurarea ceaiului de mentă proaspătă era cea mai mișto parte a zilei. Ceaiul ăla de mentă făcea ca totul să pară interesant, pornea focul ideilor copilărești și stârnea curiozitatea explorării.

Nu știu ce făceam toată ziua, dar n-am murit de plictiseală. Nici nu era bibliotecă în sat, nici nu ajutam la preparea mâncării (mi-ar plăcea să cred că eram gospodină, dar nu-mi amintesc acest lucru). Însă îmi amintesc aproape fiecare centimetru din jurul casei și al grădinii, plimbările prin lanul de porumb (nu mă temeam de nimic, acum nu m-aș mai aventura), drumul prin cimitir către gârlă, adunatul găinilor și al puilor seara, plimbările ocazionale prin sat ca să admirăm casele și să salutăm oamenii ieșiți la poartă.

Pentru mine, ceaiul de mentă proaspătă nu are efectul terapeutic căutat de unii ci efect sentimental garantat - mă relaxează, îmi aduce aminte de vremurile în care făceam de toate în cea mai mare relaxare, eram creativă și în elementul meu în natură. Ceaiul de mentă proaspătă îmi aduce bucurie și încredere.

Niciun ceai de mentă de pe rafturile magazinelor nu are aceeași aromă și același gust cu a celui din copilărie!

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară. Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țar
Aug
6
2021

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU!

E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se potrivește cu viața mea și felul meu de a fi.

Păi ... dacă așa nu ... atunci cum? Cum arată AȘA DA? Dacă mi-e clar că acest AȘA nu e e bine, atunci cum arată acel AȘA Da bun pentru viața mea?

Eh, dragele mele cititoare, am aflat pe pielea mea că sunt 100% responsabilă să aflu singură cum arată acel AȘA DA pentru mine. Să-l caut în altă parte sau să-l creez singură.

Dacă nu are cine să mă învețe cum e bine (deși Youtube și Google le au pe toate), e de datoria mea să-l creez, pas cu pas. Iar metoda de testare-evaluare-continuare este sfântă!

Ceea ce vreau să spun este că, dacă nu ai exemple pozitive în jurul tău, caută-le un pic mai departe decât jurul tău. Apoi un pic și mai departe. Și mai fă încă un pas, mai caută alți oameni care au găsit soluții și știu cum să trăiască așa cum vrei tu să trăiești. Învață tot ce poți prinde de la alții și testează în viața ta.

Pe scurt: din situații de genul AȘA NU înveți să cauți în altă parte sau să creezi singură acel AȘA DA. Și mai înveți să faci rapid un viraj la 180 de grade și să fugi în direcția opusă. Căci nu are rost să stai mult în mocirla lui AȘA NU!

Îți las un citat pe care să ți-l amintești când îți va fi greu: “I would rather have the pain of discipline than the pain of regret!” - Tony Robbins (Prefer să trec prin disconfortul disciplinei decât prin durerea regretului.)

Cu toții avem situații în viața noastră din care nu avem ce învăța decât o lecție simplă și clară, ca negru pe alb: AȘA NU! E cât se poate de evident: așa nu merge, așa nu e bine, așa nu se poate pentru mine, așa nu se pot
Aug
2
2021

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar singura temperatură suportabilă este la primele ore ale dimineții.

Lumea este agitată, se plânge de căldură non-stop și o folosește ca scuză pentru orice. Amintirile despre gerul iernii sau zilele înnorate de toamnă s-au făcut scrum sub arșița care pare că încetinește timpul și dizolvă listele cu lucruri de făcut.

Cu toate astea, îmi stă în fire să găsesc ceva pozitiv în tot și toate, așa că am stat și am cugetat: Ce aduce bun în viața mea această caniculă? Ceva frumos tre' să fie în toropeala și căldura asta. Împărtășesc cu tine gândurile mele, poate te regăsești și tu printre ele. Sau măcar să vezi canicula cu alți ochi. B-)

  1. Rufele se usucă foarte repede întinse în balconul închis, dar cu ferestrele deschise. Spăl cam zilnic, câte o mașină, și în maxim 12h le strâng.
  2. Acord mai multă atenție plantelor mele, căci trebuie să le ud cel puțin o dată pe zi. Îmi place să îmi fac timp pentru ele, mă relaxează.
  3. Nu ratez nicio ocazie de a mânca înghețată.
  4. Nu se poate trăi fără dușul de la finalul zilei așa că mă bucur că am stoc din gelurile de duș preferate.
  5. Părculețul cartierului e mai mult gol așa că mă bucur de plimbări în liniște.
  6. Hidratare, hidratare, hidratare - umblu cu sticla de apă după mine, un obicei bun pe care l-am adoptat anul ăsta.
  7. Mă bucur că zilele de caniculă se suprapun cu zilele de vacanță școlară și, uneori, cu zilele de concediu. Mai bine concediu & caniculă decât concediu & ploi non stop (cum a fost în Iunie).
  8. Știi cum se simte pe față apa termală rece de la frigider, pulverizată într-un nor fin și super răcoros? Și eu!
  9. Berea fără alcool - fix acum este momentul perfect pentru ea. În restul timpului parcă nu merge, dar într-o zi toridă, uscată, interminabilă ... berea rece fără alcool este perfectă.

Ceea ce vreau să zic este că PUTEM găsi ceva bun, pozitiv, constructiv în orice context. Vremea de afară este doar un context - un context special, întâlnit câteva zile, maxim 2 săptămâni, pe an. Canicula va trece, cu siguranță. Eu aș vrea să păstrez pe piele căldura acestor zile, ca să suport mai bine gerul iernii. Și aș mai vrea să îmi reamintesc cu claritate lumina orbitoare a soarelui de la prânz ca să nu mă mai întristeze zilele în care nu văd soarele deloc (oribile zilele alea).

Adaugă tu al 10-lea punct de pe listă!

Iată că au venit iar zilele caniculare peste noi. Dacă ne-am plâns că luna Iunie a fost excesiv de ploioasă, acum suntem în plină caniculă de Iulie-August și pare că nu se mai termină. Zilele sunt identice, este foarte cald, iar sing
Jul
22
2021
Revistele lunii August 2021

Până apar revistele lunii August 2021, hai să îți zic ceva: nu știu cum e la voi vara asta, însă la mine este total ... altfel. Aș zice chiar aiurea, dacă nu m-aș fi obișnuit deja cu senzația de ciudat/ altfel/ diferit/ nu mai e ce-a fost etc.

Totuși, e bine așa cum este, sunt recunoscătoare că suntem sănătoși și în viață. Ne adaptăm din mers și învățăm tot din mers să ne reparăm greșelile și să mergem mai departe. După cum spuneam la un moment dat pe Facebook, mă bucur mult că am învățat pe pielea mea să nu îmi mai bag nasul în viața altora. Nici măcar să-mi dau cu părerea, să comentez sau să ofer sfaturi nesolicitate. Îmi văd de viața mea și cine vrea să-mi vorbească mă găsește foarte ușor. Știu să ascult și să fiu detașată astfel încât să nu cădem împreună în butoiul cu melancolie și suferință.

Pun pariu că și voi ați învățat câteva lecții prețioase din pandemia asta care, parcă, nu se mai termină. Până apar noile reviste de August 2021, făceți-vă curaj și povestiți despre ce ați învățat voi pe durata pandemiei. Ca să vedem că nu mai suntem singure în nicio poveste și că există o lumină la capătul fiecărui tunel personal.

Exact ca în poza de la începutul articolului (credit CraftBossJournaling via Pinterest), vă doresc ca aproape fiecare zi din August să fie Best Day Ever, să aveți cât mai multe ocazii de plimbare și relaxare și să fiți ... jucăușe (și asortate, bineînțeles). :joy:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de AUGUST 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Bucuria Regăsirii 50 lei
6 Aug
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Loțiune protectoare pentru plajă Gerovital Sun

[Copertă: Antonia și Maya]

13,99 lei (11,90 lei)
29 Iul
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

[Copertă: Cara Delevingne]

12,99 lei
29 Iul
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs de îngrijire, la alegere (șervețele demachiante de la Ivatherm etc.)
[Copertă: Champen]
12,99 lei (10,90 lei)
28 Iul
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Adela Diaconu]

10,99 lei
27 Iul
Burda Style Germania 19,99 lei
26 Iul
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Sabina Jakubowicz (X Management Warsaw)]
14,99 lei
130 pagini
23 Iul
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Un produs cosmetic marca Essence, la alegere

[Copertă: INNA]

13,99 lei (12,90 lei)
22 Iul
La chioșcuri găsești și următoarele reviste cu număr dublu:
Harper's Bazaar România, ediția dublă Iulie-August 2021
Psychologies Magazine România, ediția dublă Iulie-August 2021
BBC Good Food România, ediția dublă Iulie-August 2021
Beau Monde Style, ediția de vară 2021
ForbesLife România, ediția de vară 2021

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Colecția revistelor lunii August 2021:

[nggallery id=372]
Până apar revistele lunii August 2021, hai să îți zic ceva: nu știu cum e la voi vara asta, însă la mine este total ... altfel. Aș zice chiar aiurea, dacă nu m-aș fi obișnuit deja cu senzația de ciudat/ altfel/ diferit/ nu mai e ce-
Jul
16
2021

Obișnuiești să stai de vorbă cu tine în fiecare dimineață, în oglindă? Doar tu cu tine, fără să știe nimeni și fără să te simți cumva stânjenită că "vorbești singură"?

Dacă o faci deja, super! Mă bucur că te iubești și te respecți. Exact asta vei primi și de la oamenii din jurul tău.

Dacă nu o faci, îți propun să o faci începând de azi. Nu va ști nimeni, iar tu te vei simți mult mai bine cu tine însăți.

Iată propunerea mea de discuție, inspirată dintr-o postare a dnei Jada Pinkett Smith pe pagina ei de Facebook:

Te iubesc, fato! Mă iubesc! Sunt specială, valoroasă pentru mine. Sunt cea mai specială persoană pentru mine. Iar atunci când uit asta, cât de specială sunt pentru mine însămi, e ca și cum m-aș iubi mai puțin. De aceea îmi reamintesc asta în fiecare zi. Nimeni nu mă iubește mai mult decât mă iubesc eu însămi. Așa funcționează lumea asta, nu e nimeni de vină. Eu mă iubesc cel mai mult, îmi spun cele mai frumoase și pozitive cuvinte, mă respect și mă susțin cel mai mult pe lumea asta. Accept acest lucru și mă împac cu mine însămi. Îmi dau voie să mă iubesc, zi de zi, indiferent de ceea ce fac, gândesc și vorbesc. Mă iubesc!

Jada Pinkett Smith

Ce părere ai? Nu e greu, ai să vezi. Poate doar la început, însă senzația de ciudat se va dizolva după câteva zile.

Încearcă (multe persoane faimoase și educate practică această formă de iubire de sine) și spune-mi cum te simți.

(Sursa foto: https://unsplash.com/@dariusbashar)

Obișnuiești să stai de vorbă cu tine în fiecare dimineață, în oglindă? Doar tu cu tine, fără să știe nimeni și fără să te simți cumva stânjenită că "vorbești singură"? Dacă o faci deja, super! Mă bucur că te iubești
Jul
14
2021
7 zile de jurnal alimentar pe blog

Dragele mele cititoare, mi-a venit ieri o idee despre care cred că merită să o pun în aplicare. Este o idee ce are legătură cu hrana noastră cea de toate zilele, adică cu ceea ce mâncăm, bem și suplimentăm prin pastile și prafuri.

Iată care este ideea: să notăm împreună aici pe blog, în fiecare zi, ce mâncăm și ce bem timp de o săptămână. Iar după 7 zile să tragem câteva concluzii, fiecare pentru ea, dar printr-un comentariu public tot aici pe blog.

Ce ai tu de făcut: să intri pe blog la articolul zilei respective (îl voi publica dimineața) și să lăși printr-un comentariu lista cu ceea ce ai mâncat la micul dejun, prânz și cină, plus băuturi (cafea, alcool, ceaiuri, sucuri etc), plus gustări între mese. Plus orele și locația pentru fiecare, dacă se poate.

Cum te înscrii: lasă mai jos un comentariu cu PARTICIP și modalitatea ta preferată de a primi în fiecare dimineață o notificarea cu publicarea articolului care anunță ziua respectivă: WhatsApp, Facebook sau e-mail (lasă detaliile respective la URL, le șterg eu după ce le notez).

Care este beneficiul: obținem un jurnal alimentar, pe zile, în urma căruia fiecare trage propriile concluzii. Dacă vrei, nu îți lași numele real la comentarii. Eu mă voi asigura că blogul rămâne un loc sigur pentru astfel de discuții, fără a comenta alegerile alimentare ale altor persoane. Fiecare se uită în propria farfurie. Fără shaming, fără învinovățire și alte acțiuni denigratoare.

Voi participa și eu, bineînțeles. Sper să ne strângem vreo 5-6 fete.

Obiectivul este să învățăm unele de la altele, să conștientizăm ce, când, unde și cât mâncăm. Fără minciuni, omisiuni și păcăleli. Nu impresionăm pe nimeni, nu se dau premii și nici nu e cazul să ne lăudăm.

Imediat ce ne strângem 5-6 fete, începem în prima zi de luni și terminăm duminică. Iar următoarea zi de luni tragem concluziile într-un articol dedicat.

Ce părere ai?

Dragele mele cititoare, mi-a venit ieri o idee despre care cred că merită să o pun în aplicare. Este o idee ce are legătură cu hrana noastră cea de toate zilele, adică cu ceea ce mâncăm, bem și suplimentăm prin pastile și prafuri.
Jul
13
2021
FROOPT fructe si legume online pentru smoothie

Ce părere ai despre ideea de a mânca o masă (crud-)vegetariană pe zi, dintre cele 3 mese ale zilei, cel puțin pe perioada verii? Hai să vedem împreună de ce este o idee bună (pentru mine funcționează foarte bine de mai bine de jumătate de an).

Pentru o sănătate optimă, alimentația pe bază de fructe, legume și semințe sau nuci este cea mai bună alegere. Găsești multe resurse cu cercetări care susțin importanța alimentației vegetariene în combaterea diabetului de tip 2, a bolilor de inimă, reducerea presiunii arteriale și a colesterolului, ca să nu mai spun de reducerea greutății corporale. :joy:

O alimentație vegetariană (de post) nu este greu de adoptat, mai ales că, conform calendarului creștin ortodox, cam jumătate din an este format din zile în care se ține post. Astăzi este chiar mai ușor ca niciodată, căci există alternative pentru aproape toate alimentele non-vegetariene ce sunt chiar delicioase! Chiar și restaurantele oferă opțiuni de meniuri vegetariene. Vestea și mai bună este că există restaurante și cofetării 100% vegetariene și vegane în România ce îi încurajează chiar și pe cei mai mari iubitori de carne și brânzeturi să se sature cu o masă vegetariană.

Dieta crud-vegană duce vegetarianismul și mai departe, deoarece niciun aliment nu este gătit sau încălzit peste 47 grade Celsius. Încălzirea și gătirea alimentelor distruge o parte dintre nutrienții și enzimele naturale, ceea ce nu este un lucru bun căci enzimele sunt benefice pentru digestie și susțin lupta împotriva bolilor cronice.

Alimentația crud-vegană este vegetariană (de post), fără zahăr adăugat și fără gluten în mod natural. Fructele, legumele și semințele crude vor aduce un mare aport de vitamine, minerale, fibre și fitochimicale. Fructele și legumele satură foamea și au puține calorii, ceea ce va duce în mod natural la scăderea în greutate. Cantitatea mare de enzime înseamnă că digestia mâncării va avea loc mult mai ușor, mare parte din energia corpului fiind direcționată către vindecare și echilibrare.

Unul dintre marile secrete ale alimentației este că nu este necesar să mănânci 100% numai alimente crude pentru a culege beneficiile acestui tip de dietă. Poți decide să mănânci o masă complet raw-vegană sau vegetariană pe zi și vei observa destule beneficii cât să continui așa pe termen lung. Acea masă formată din legume și/sau fructe îi va oferi corpului tău o pauză de la digestia greoaie a alimentelor de origine animală. O masă crud-vegetariană contribuie la creșterea cantității de fructe și legume mâncate zilnic (mai ții minte sfatul cu 5 porții de fructe/legume pe zi?) ceea ce nu poate fi decât un lucru bun (pentru un tract digestiv sănătos).

Chiar dacă mănânci o cantitate mai mare până te saturi, o masă formată numai din legume și/sau fructe îți va aduce mai puține calorii, mai multe fibre și mai mulți nutrienți - lucru foarte important pe termen lung pentru corpul tău. :joy:

FROOPT fructe si legume online pentru salate

Așadar, ce e de făcut pentru a adăuga o masă vegetariană, de preferință crudă, la stilul tău alimentar zilnic? Cel mai simplu mod, verificat de mine și confirmat de alții, este să începi ziua cu această masă vegetariană: un smoothie de fructe și/sau legume, sau un platou generos cu fructe ori o salată cu legumele tale preferate crude (inclusiv semințe și nuci). Smoothie-ul este o băutură/ fel de mâncare preferat de multă lume, de aceea a început să fie oferit de restaurante, baruri, cafenele, ceainării, hoteluri turistice etc. Micul dejun este cel mai ușor de preparat acasă, iar fructele/legumele sunt exact ce trebuie corpului după trezire. 

Este posibil să observi, așa cum am făcut și eu, că un smoothie de dimineață, deși nu poftești la el și nici nu crezi că te hrănește în vreun fel, te va hidrata, îți va ține de foame câteva ore și îți va tăia orice poftă de carbohidrați, carne,k brânză etc. Tot ce ai de făcut este să găsești 4-5 rețete pe gustul tău, să te aprovizionezi bine din oferta de fructe și legume online și să fii sigură că meriți tot ce e mai bun din generozitatea Mamei Natura. :joy:

Dacă nu-ți place deloc să bei smoothie sau nu vrei să schimbi ritualul tău de dimineață, sunt alte opțiuni pentru o masă crud-vegană: pregătești dimineață un smoothie pentru masa de prânz sau mai devreme, ori alegi pentru masa de prânz o salată bogată din legume proaspete alături de un avocado (vei avea nevoie de puțină grăsime pentru energie).

Sau, și mai bine, dimineața bea un smoothie de fructe (ori mănâncă fructe proaspete pe săturate) - nu trebuie să renunți la cafea :cafea: - , la prânz mănâncă ce-ți poftește inima (ori creierul), iar seara servește-te cu o salată de legume proaspete, cu dressing clasic sau un sos vegetarian pe bază de tahini.

Eu am adoptat acest stil de alimentație și am observat beneficii cam după o săptămână. Acum că știu care este miza (sănătatea și starea mea de bine, plus acea strălucire a pielii-părului-tenului), nu mai trebuie să joc cartea Voinței de Fier ci să îmi reamintesc că fructele și legumele fac parte din abundența pe care mi-o oferă Mama Natură zi de zi.

Deci, ce părere ai despre propunerea mea de a avea o masă vegetariană pe zi, zi de zi? 

Ce părere ai despre ideea de a mânca o masă (crud-)vegetariană pe zi, dintre cele 3 mese ale zilei, cel puțin pe perioada verii? Hai să vedem împreună de ce este o idee bună (pentru mine funcționează foarte bine de mai bine de jumăta
Jun
17
2021
Revistele lunii Iulie 2021 sunt acum pe blogul de lifestyle LIRC.RO.
Revistele lunii Iulie 2021 sunt acum pe blogul cu reviste LIRC.RO
[Foto credit: ✰𝐵𝒶𝒷𝓎 𝒟𝑜𝓁𝓁✰ via Pinterest]

Iată că a venit și vara, mult așteptata vară, însă nu prea e deloc așa cum ne așteptam noi. Plouă, e cam friguț, ne strângem repede în casă și nu stăm pe afară cât e ziua de lungă - și e lungă, căci acuși este solstițiul de vară pe 21 iunie.

Cred că a venit momentul, odată în viață, să acceptăm odată pentru totdeauna ideea că lucrurile nu mai sunt așa cum am vrea să fie, cum ne-am aștepta să fie sau așa cum ne povestesc părinții noștri că erau vremurile bune. Nici nu cred că există vremuri bune și vremuri rele general valabile pentru toată lumea.

Vara asta va fi ca nicio vară de până acum. Totul este diferit pentru toată lumea, într-un context nou și cu oameni cu mentalități schimbate de trecerea prin această pandemie. Unii au devenit mai buni, înțelegători și mai umani, alții au devenit mai răutăcioși și egoiști. Așa că nu mai știm la ce să ne așteptăm unii de la alții.

Eu vă doresc o vară care să fie peste așteptările voastre și care să vă aducă multe amintiri frumoase, poate chiar și prietenii noi sau descoperirea de locuri de vis. Asta ca să ni se confirme încă odată că această planetă este minunată iar oamenii pot fi de o frumusețe interioară de neegalat.

Să lăsăm revistele lunii Iulie să ne inspire:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IULIE 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
BBC Good Food România Cover story: Vacanță însorită. Meniu de vară
Ediție dublă Iulie-August 2021
14,99 lei
13 Iul
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Ediția de vară 2021

[Coperta: Feli]

11,99 lei
1 Iul
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Imperfectă, Liberă și Fericită
Ediție dublă Iulie-August 2021

[Copertă: Simona Nicolaescu]

24,90 lei
1 Iul
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: 50 lei
30 Iun
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]

[Copertă: Alexandra Stan]

11,90 lei
30 Iun
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Copertă: Angela Coman]
10,90 lei
30 Iun
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

[Copertă: Ruby]

12,99 lei
29 Iun
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Elvira Deatcu]

10,99 lei
29 Iun
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Iulia Stroe]
14,99 lei
25 Iun
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Ediție dublă Iulie-August 2021
[Copertă: Elvira Jain]
15,99 lei
24 Iun
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
O revistă din colecția Unica

[Copertă: familia Ibacka]

12,90 lei
24 Iun
Burda Style Germania 19,99 lei
15 Iun

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iulie 2021:

[nggallery id=371]
[Foto credit: ✰𝐵𝒶𝒷𝓎 𝒟𝑜𝓁𝓁✰ via Pinterest] Iată că a venit și vara, mult așteptata vară, însă nu prea e deloc așa cum ne așteptam noi. Plouă, e cam friguț, ne strângem repede în casă și nu stăm pe afară
Jun
11
2021

Una dintre cele mai grele și importante lecții pe care pandemia asta ni le-a servit dintr-o singură lovitură este că sănătatea personală este cel mai de preț bun al nostru. Sănătatea trebuie să devină prioritatea noastră nr. 1 - dacă nu investim timp în a menține sănătatea, peste câțiva ani vom investi timp și bani în tratarea bolilor. Asta este garantat!

Și știi care este legătura dintre mine și tine? Sănătatea mea influențează sănătatea ta și sănătatea ta influențează sănătatea mea. Căci așa funcționează Universul ăsta și planeta asta minunată.

Așadar, noi (2 adulți și 2 copii) ne-am decis să fim cât mai activi, chiar și în vacanță. Așa cum vacanța școlară nu înseamnă că nu se mai lucrează la matematică și nu se mai citește o carte, așa și vacanța cu familia nu înseamnă leneveală și admirat peisajul din mașină.

A face sport în vacanță înseamnă a fi activ din punct de vedere fizic, adică sporturi ușoare și mișcare de plăcere - cu alte cuvinte, un fel de YES DAY pentru orice ocazie de a face puțină mișcare și a ne distra în același timp.

Concret, pentru noi asta înseamnă că:

  • Facem mici drumeții prin păduri și pe dealuri - avem echipamentul cu noi, de la adidași la șapcă și rucsăcel pentru gustări.
  • Eu chiar mă străduiesc să alerg dimineața, singură sau împreună cu fata mea dacă are chef, așa că am și adidașii de alergat cu mine, căștile, bustiera și suportul pentru telefon.
  • Întotdeauna avem la noi vreo 2 mingi în portbagaj, pentru orice ocazie de a bate mingea. O minge e mai ușoară pentru jocurile cu mâna și una mai grea pentru ceva gen basket sau fotbal.
  • Dacă mergem la un hotel care organizează ore de pilates sau dans, îmi iau colanții, bustiera și cea mai ușoară încălțăminte de sport. Pentru aquagym îmi iau musai costum de baie întreg.
  • Avem în permanență în portbajag paletele de ping-pong, setul de badmington, cercul de gimnastică, coarda de sărit, setul de popice și un joc cu cercuri (ca să nu mai spun de setul cu găleată, lopățele și forme pentru plajă).
  • Avem și scaune pliante și pătură de picnic - toate se strâng compact de ți-e mai mare dragul să le ții în portbagaj tot anul. Scaunul meu preferat all time este de la Decahtlon: scaunul pliabil QUECHUA MH500.

Când ne întoarcem din weekendul-departe-de-casă sau din vacanță vreau să fim obosiți de la câte lucruri am făcut, nu plictisiți și nerăbdători să ne întoarcem acasă la rutină, treburi și ecrane cu conexiune la internet. Bonus: multe amintiri frumoase, plus depășirea unor limite de genul "Nici nu știam că pot să fac asta!".

Adevărul este că timpul trece mult mai repede când facem puțină mișcare, iar uneori ne facem prieteni noi învitându-i să bată și ei mingea alături de noi. Un lucru este cert: sportul în vacanța de vară nu este despre a slăbi (în mintea multora sport=slăbit) ci despre conectare și stare de bine.

Așadar, mă bucur mult că am copii care mă țin activă și pregătită pentru orice ocazie de a face puțin sport sau doar mișcare mai energică.

Hai și tu în vacanță pregătită de sport! Sportul în natură este un plus mare pentru sănătate.

Una dintre cele mai grele și importante lecții pe care pandemia asta ni le-a servit dintr-o singură lovitură este că sănătatea personală este cel mai de preț bun al nostru. Sănătatea trebuie să devină prioritatea noastră nr. 1 - da
Jun
2
2021

Anul trecut, pe vremea asta, am trimis un e-mail către Urban S.A. cu câteva întrebări despre reciclare. Nu am primit niciun răspuns, erau vremuri de pandemie, înțeleg că oamenii au timpul ocupat cu alte mii de lucruri. Totuși, am vrut să aflu răspunsurile la întrebările puse de mine, așa că le-am căutat singură:

[1] Capacele de la borcane se reciclează separat, alături de conserve, sau se pun împreună cu borcanele, înfiletate bine?

Răspunsul meu: Da, se reciclează separat, alături de dozele de aluminiu. Pentru că sunt făcute din alt material decât borcanul și oricum nu mai sunt refolosite, chiar dacă borcanul s-ar igieniza și reutiliza. La fel și pentru sticlele cu capac de plastic (apropo, capacele de plastic pot fi adunate și donate asociației Capace cu Suflet)

[2] Dozele de bere, conservele de pateu, cutiile de pizza etc - trebuie clătite înainte de fi duse la reciclare?

Răspunsul meu: Da, trebuie clătite, spălate, curățate etc. pentru a îndepărta resturile de mâncare. Altfel ar aduna o mulțime de gâze și alte lighioane ce ar fi atrase de mirosul de mâncare. În plus, te-ai murdari pe mâini când pui mâna pe ele să le duci la reciclat. Eu le spăl pe toate sub jet de apă și insist cu buretele de sârmă acolo unde nu se duce doar cu apă. Iar sticlele de bere sau suc le clătesc întotdeauna.

[3] Oamenii sunt dezamăgiți de faptul că materialele reciclabile sunt toate amestecate la un loc atunci când sunt ridicate de mașina care le duce la centrul de sortare și reciclare. Și astfel renunță la a mai recicla. Cum comentați acest lucru?

Răspunsul meu: Nici eu nu am aflat până acum ce se întâmplă exact după ce toate amblajele sunt răsturnate și amestecate în mașina de reciclat. Dacă aflu răspunsul, vi-l las aici. Ideea e că voi recicla în continuare, am încredere în proces că are loc așa cum trebuie.

Pont pentru producători: Faceți în așa fel încât ambalajul să fie ușor de reciclat. Și menționați pe ambalaj dacă este reciclabil sau nu, eventual și câteva detalii de contact la care consumatorii să apeleze în cazul în care vor să recicleze și nu au unde.

Pontul nr. 2: Cel mai ușor de reciclat este sticla, așa că eu prefer să aleg produsele ambalate în sticlă decât în plastic sau carton căptușit cu plastic (de exemplu iaurt, lapte, suc, ulei, oțet etc.).

Pont pentru consumatori: De curând am trecut la șampon solid. Dacă mă împac bine cu el (opțiuni sunt destule la Notino, Yves Rocher - am și cutiuța simpatică din aluminiu, Nala, L'Occitane etc.), voi renunța la cel lichid sau cel puțin voi reduce mult din numărul de șampoane lichide folosite.

Dacă ai și tu câteva întrebări/ nelămuriri legate de cum se reciclează anumite ambalaje, lasă-le aici și vom învăța împreună din răspunsurile găsite. :happy:

Anul trecut, pe vremea asta, am trimis un e-mail către Urban S.A. cu câteva întrebări despre reciclare. Nu am primit niciun răspuns, erau vremuri de pandemie, înțeleg că oamenii au timpul ocupat cu alte mii de lucruri. Totuși, am vrut s
May
27
2021

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproape zilnic pahare de carton și capace de plastic. Apoi am văzut prețul și m-am răzgândit pe loc: 85 lei cea mare, 75 lei cea mică.

În altă zi am observat că pe ambalaj era menționat că produsul a câștigat nu știu ce concurs de design. M-am gândit: Hmm, poate că prețul ăsta este justificat...

Am căutat pe net informații despre cană și am aflat că HuskeeCup este o cana de cafea reutilizabilă, foarte rezistentă, care păstrează cafeaua caldă, fără să devină prea fierbinte pentru a o ține în mână (așa este, nu mai am nevoie de acea sleeve de carton sau silicon, cana poate fi ținută în mână cu cafea fierbinte în ea). Pentru producție s-au reutilizat resturi organice de cafea și polipropilenă de înaltă calitate, fără bisfenoli (BPA Free). 

M-am uitat și pe site-ul lor de prezentare (huskee.co) și m-au convins. Până la urmă, mi-am luat cana mare de culoare bej. Mare pentru că vreau să pot pune și smoothie în ea, bej pentru că este culoarea naturală a cojilor de cafea, materia primă din care este făcută cana.

Știți că sunt o mare fană a reciclării și că urmăresc să minimizez ambalajele pe care le arunc. Beau cafea cam zilnic, făcută de mine acasă sau cumpărată din oraș. Nu știu de ce a durat atât de mult să-mi cumpăr o cană de cafea reutilizabilă pe care să o duc direct la cafenea și să rog barista să-mi pună cafeaua acolo. Probabil că de lene sau din zgârcenie.

Îmi amintesc că o dată, la un automat de cafea din Lidl parcă, mi-am luat o cafea și, după ce tot procesul a fost gata, mi-am dat seama că nu mai erau capace disponibile. Am ramas cu un pahar de carton plin cu cafea fierbinte în mână, fără posibilitatea de a-l acoperi pentru a-l transporta mai ușor. A fost o experiență neplăcută care nu se va mai repeta pentru că acum am cu mine paharul reutilizabil HuskeeCup.

Cana se găsește de cumpărat pe emag, la bucată individuală (cană cu capac) sau la pachete de câte 4 (cana separat și capacul separat), în 2 variante de culoare. O recomand inclusiv pentru birouri și familii în care 2-3 membri beau zilnic cafea sau ceai (la pachet sau nu).

Tu folosești o cană reutilizabilă pentru cafea/ ceai/ smoothie etc? Cum e?

Update: folosesc cana de mai bine de o săpătămână, am pus în ea și cafea și ceai verde și smoothie cu căpșuni, și nu s-a decolorat deloc. Îmi place tot mai mult pe măsură de o folosesc, este practică și chiar elegantă.

P.S. Momentan platforma de blog face figuri și nu pot încărca poze cu cana mea pentru articol. Am pus câteva link-uri în text, intră pe ele și vezi cum arată cana. Voi reveni cu poze cât mai repede posibil.

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproap
May
26
2021

Se spune că timpul nu există (dintr-o anumită perspectivă), însă eu îl simt cu trece. Îi simt vâjâitul pe lângă ureche și pe piele.

Este deja finalul lui Mai, vin lunile de vară și simt, totuși, că lucrurile se mișcă prea repede. Abia așteptam vara asta și parcă a venit fără să-mi dau seama. Miroase a tei și salcâm în aer, soarele arde și bronzează și deja trecem la hainele de vară.

Iunie vine cu ocazia creării unor noi amintiri: final de an școlar, începerea vacanței de vară pentru copii, planificarea concediilor de vară, plecarea la bunici și revederea familiei extinse, drumețiile de weekend și zilele lungi până pe la 9 seara.

Nu știu cum va fi vara asta și nici nu cred că vreau să știu. Tot ce pot spera este să fim în continuare sănătoși la trup și la minte, să nu uităm vreo clipă să oferim iubire secundă cu secundă și să ne ferească Dumnezeu de probleme mari.

Folosiți-vă de revistele lunii Iunie pentru a găsi frumosul și normalul din jurul vostru, dar și pentru a aduce prospețime în rutinele zilnice.

Ce planuri aveți pentru luna Iunie?

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IUNIE 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
ForbesLife România [Live a Rich Life] Copertă: Christoph Grainger-Herr 10,90 lei
14 Iun
BBC Good Food România Cover story: Mese în aer liber 14,99 lei
8 Iun
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Cadou: o revistă Avantaje de colecție

[Copertă: Teo Trandafir și Maia]

11,99 lei
31 Mai
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: O vară de neuitat 50 lei
31 Mai
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: INNA]
14,99 lei
28 Mai
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[Copertă: Francesca Hayward]
15,99 lei
27 Mai
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Apă micelară Yves Rocher (travel size)

[Copertă: Soré si Erin]

12,99 lei
27 Mai
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Copertă: Vera Mitran]
10,90 lei
26 Mai
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Parenting.Joc și Joacă

[Copertă: Urania Cremene]

24,90 lei
26 Mai
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Fluxiv cremă tonică (emolient, tonic, hidratant, 20 ml)

[Copertă: Andreea Bălan]

12,90 lei
26 Mai
Ioana Beauty and Style Pachețel cu șervețele antibacteriene
[Coperta: Mimi]
10,99 lei
25 Mai
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Camelia Cavadia]

10,99 lei
25 Mai
Burda Style Germania 19,99 lei
20 Mai

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iunie 2021:

[nggallery id=370]
Se spune că timpul nu există (dintr-o anumită perspectivă), însă eu îl simt cu trece. Îi simt vâjâitul pe lângă ureche și pe piele. Este deja finalul lui Mai, vin lunile de vară și simt, totuși, că lucrurile se mișcă prea
Apr
28
2021

Bine v-am regăsit, dragi cititoare de reviste glossy și nu numai! Cum vă simțiți zilele astea, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște? Pentru mine lucurile se desfășoară atât de diferit decât până acum încât mă bucur că există miezul tuturor lucrurilor: sănătatea și familia. În rest, cum o vrea Dumnezeu!

Partea cea mai bună a acestei luni este că ne putem bucura de primăvară mult mai mult și mai bine decât anul trecut. Eu m-am străduit, împreună cu familia, să petrec cât mai mult timp în natură și să recuperez bucuria pierdută anul trecut când primăvara a început și s-a terminat fără ca noi să apucăm să gustăm din ea.

Aș vrea să vă pot spune că știu din surse sigure că totul va fi bine, însă nu știu asta, nici măcar pentru mine. Vorba cântecului: diminețile de primăvară sunt frumoase chiar și când sunt reci, iar forța și dulceața inimii o gustăm în fiecare moment în care ne simțim plini de iubire și admirație pentru viața însăși, nimeni altcineva. Sau nu zice așa cântecul? :))

Vă invit să vă bucurați de tot ce găsiți frumos în revistele lunii Mai și să nu renunțați la a vă face planuri pentru viitor, oricât de incert ar părea el. Viața continuă și după pandemie!

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Ela Ștefan]
25 lei
18 Mai
BBC Good Food România Cover story: Deserturi pentru zile însorite 14,99 lei
11 Mai
Tango Marea Dragoste Ediția de Primăvară 2021
[Coperta: Dr. Viorica Chiurciu și Raluca Kișescu]
19,99 lei
4 Mai
ForbesLife România [Live a Rich Life] Cover story: Watches and Wonders 10,90 lei
30 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Copertă: Beatrice Popovici Vîlcu]
10,90 lei
29 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[Copertă: Feli Rasztar]
15,99 lei
29 Apr
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

[Copertă: Amanda Seyfried]

12,99 lei
29 Apr
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Copertă: Pavel Bartoș și familia]

11,99
(10,99 lei)
28 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Cecile Bois]

10,99 lei
27 Apr
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Spiritualitate. Să fim recunoscători

[Copertă: Edit Maria Fazakas]

24,90 lei
26 Apr
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Moda ca modă 50 lei
23 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Simion Bogdan Mihai, EMAA si Mark Stam]
14,99 lei
23 Apr
Unica
[Pentru că tu ești unică!]

[Copertă: Alexandra Stan]

11,90 lei
22 Apr
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2021:

[nggallery id=369]
Bine v-am regăsit, dragi cititoare de reviste glossy și nu numai! Cum vă simțiți zilele astea, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște? Pentru mine lucurile se desfășoară atât de diferit decât până acum încât mă bucur că exist
Apr
8
2021

S-a terminat cu iarna iar primăvara se vede peste tot în jurul nostru. Chiar dacă afară totul arată proaspăt și colorat, interiorul casei este încă obosit și încărcat după atâtea luni de vreme rece. O curățenie temeinică de primăvară este oportunitatea perfectă să împrospătez atmosfera din casă și să mă bucur de toate beneficiile schimbării sezonului.

Mama mă tot bate la cap să mă apuc de curățenia de Paște (aka curățenia de primăvară), mai ales că vacanța copiilor durează o lună și am timp (crede ea). Dar nu prea îmi vine să mă apuc, știu ce înseamnă Marea Curățenie de Primăvară! Dacă și tu ai nevoie de câteva încurajări pentru a te ocupa de marea operațiune a curățeniei de primăvară, iată câteva motive ce te vor convinge (și pe mine) că aceasta este foarte importantă pentru casă dar și pentru familie:

Respirația - Pare ceva banal, având în vedere că este o necesitate a vieții. Însă, de când s-a instalat obligativitatea de a purta mască datorită pandemiei de Covid-19, am înțeles cu toții cât de importante sunt respirația corectă și aerul curat pentru sănătatea noastră. Casa mea, și poate și a ta, a fost închisă și izolată pe parcursul lunilor de iarnă (prelungită), s-a umplut de praf, aerul a devenit stagnant și calitatea aerului din casă a scăzut. Curățenia temeinică de primăvară mă ajută să mă simt mai bine prin asigurarea unei calități mai bune a aerului. Casa curată influențează starea familiei mele și este primitoare pentru musafiri. Iată un motiv bun să ne înoim din magazinul de covoare din București (soțul meu a pus ochii de mult timp pe un covor nou pentru sufragerie și un set de prosoape colorate).

Mai puțină dezordine - Dezordinea mă obosește! Când lucrurile ocupă mult loc în casă și adună praf, ele au un impact direct asupra sănătății mentale dar și a stării fizice de bine. Nu este cazul să devin dintr-o dată minimalistă în stilul de viață, însă curățenia de primăvară mă va ajuta să ridic vălul demoralizator al iernii. Cred că așa mă voi concentra mai bine și voi fi mai puțin stresată, inclusiv copiii mei ce învață online de acasă. E adevărată vorba less is more, nu?

Zonele problemă - Atunci când lucrurile din casă nu sunt mutate din loc timp îndelungat, în jurul lor se adună praf și mizerie - atât de multă încât nici nu observ modelele noi create. Curățenia meticuloasă rezolvă problema mizeriei și mă va ajuta să văd casa într-o nouă lumină (la propriu). Uneori mi se pare că felul în care este amenajată camera în care familia mea petrece cel mai mult timp este ineficient și inconfortabil. Cred că o curățenie de primăvară temeinică va scoate la iveală noi posibilități pentru a ne simți confortabil acasă.

Poate că mama are totuși dreptate, casa noastră are nevoie de prospețime, mai ales după acest an în care am petrecut atât de mult timp în casă. Acum că mi-am făcut curaj, trebuie doar să îmi aleg data de începere.

S-a terminat cu iarna iar primăvara se vede peste tot în jurul nostru. Chiar dacă afară totul arată proaspăt și colorat, interiorul casei este încă obosit și încărcat după atâtea luni de vreme rece. O curățenie temeinică de prim
Apr
2
2021

Am observat că, oriunde mă învârt în online în ultima vreme, dau peste cuvântul satisfying, adică satisfăcător. Zic online pentru că pandemia mi-a limitat mult plimbările prin țară sau alte țări (of, ce dor mi-e de un aeroport semi-aglomerat ce miroase a parfum și cafea ... ). Așa că intru mult pe bloguri, podcast-uri, Youtube, Facebook, Instagram și zilnic întâlnesc acest cuvânt, menționat cu relaxare.

Satifying înseamnă satisfăcător, mulțumitor, liniștitor, chiar relaxant - în directă legătură cu simțurile noastre.

Întrebarea care îmi vine imediat în minte este: De ce lumea caută atât de mult experiențe satisfăcătoare? Suntem oare atât de stresați și agasați încât căutam relaxare și liniștire în orice gest, oricât de mărunt, cum ar fi desfacerea unei pungi de chipsuri sau mușcatul dintr-un măr? (OK, sunt 2 întrebări ... )

Nu știu care este răspunsul corect, însă cu siguranță acest cuvânt spune multe despre lumea în care trăim. Pandemia care durează deja de mai bine de un an ne-a furat multe ocazii de a ne crea amintiri frumoase și de a ne bucura de abundența vieții pe Pământ. Așa că acum căutăm bucurii în lucrurile mici, cum ar fi atingerea suprafeței fine a unei pietricele de pe plajă sau satisfacția că lucrurile se potrivesc așa cum îți dorești tu, chiar dacă contează doar pentru tine.

Poate că apariția acestui cuvânt - satifying - marchează acest moment în istoria recentă în care suntem mai conectați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și mai atenți la simțurile noastre. Oricum planurile noastre de viitor s-au diluat foarte mult ...

Ai remarcat și tu folosirea tot mai frecventă a acestui cuvânt? Ce experiențe sunt satifying pentru tine?

Am observat că, oriunde mă învârt în online în ultima vreme, dau peste cuvântul satisfying, adică satisfăcător. Zic online pentru că pandemia mi-a limitat mult plimbările prin țară sau alte țări (of, ce dor mi-e de un aeroport se