Yearly Archives: 2023

Mar
27
2023
revistele lunii aprilie 2023

Sunt convinsă că fără primăvară, omul nu ar duce-o bine. Dacă am trece din iarnă direct în vară, nu ne-ar plăcea. Acest dans între ba e frig ba e cald, ba vrem ploaie ba nu mai vrem noroi, ba vrem verdețuri ba e prea scump de-o salată ne zăpăcește de cap dar ne și face bine la cap în același timp pentru că suntem bine ancorați în ritmurile naturii.

Dragi cititoare de reviste glossy, iată că a venit și mult-așteptata primăvară! Nu mai contează cum a fost iarna, s-a dus și dusă va fi pentru mult timp. Natura a înflorit și a înverzit sub ochii noștri iar noi, deocamdată, ne plângem că am trecut la ora de vară. Sunt obositoare pentru corp schimbările astea, însă cu răbdare ne adaptăm cam la tot. E cazul să dăm mai încet sonorul zgomotului exterior și să ne aducem atenția spre interiorul nostru.

Eu rămân surprinsă plăcut de fiecare dată când văd că natura își vede de drumul ei, de creștere și cicluri, indiferent de ceea ce facem noi oamenii. Extrapolând, e cazul ca și noi oamenii să nu mai dăm atenție dramelor altora și să ne vedem fiecare de viața noastră. Asta e o materie care ar trebui predată musai în familie: ”Cum să-ți vezi de treburile tale și să-i lași pe alții cu ale lor. Cum să nu te intereseze ce spune lumea decât dacă pui tu întrebări clare. Cum să ignori bârfa și să înveți de la alții numai ce te interesează pe tine.”

În altă ordine de idei, a venit momentul să facem ordine în viața proprie. Să ne vedem de ale noastre probleme care oricum ne ocupă destul timp și ne consumă destulă energie. Primăvara ne facem curățenie în casă, în viață, în interior. Astenia de primăvară este reală și reprezintă ocazia perfectă pentru a ne ocupa de corpul nostru pentru a-l ajuta să facă tranziția de la sezonul rece la cel cald.

De exemplu, eu simt nevoia să dorm mai mult, să mănânc mâncare de post, să fac plimbări de plăcere și să mă uit la filme. Dar mai ales să am momente de singurătate și de liniște.

Cu siguranță și revistele lunii Aprilie 2023 ne dau idei pentru o primăvară cât mai frumoasă și productivă. Haideți să le descoperim împreună:

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2023:

[nggallery id=391]
Sunt convinsă că fără primăvară, omul nu ar duce-o bine. Dacă am trece din iarnă direct în vară, nu ne-ar plăcea. Acest dans între ba e frig ba e cald, ba vrem ploaie ba nu mai vrem noroi, ba vrem verdețuri ba e prea scump de-o sala
Mar
24
2023
responsabilitatea inseamna libertate

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (puterea exemplului este mai mare decât puterea cuvântului), ci despre alte persoane cu rol de educator care, prin exemplu, își asumă lucruri și consecințele lor.

Pentru copii, responsabilitatea este ceva ce ei trebuie să facă (acțiuni de igienă, de alimentație, să se îmbrace, să strângă după ei etc.) și se așteaptă de la ei să le facă. Nimeni nu se naște cu responsabilitățile tipărite în frunte, ci ele sunt alocate de familie și societate. Unele pot fi negociate, altele nu.

Adulții au multe responsabilități, inclusiv unele de la care nu se pot eschiva deloc: dacă ai mașină ai responsabilități, dacă ai apartament ai responsabilități, dacă ai copil ai responsabilități, dacă ai partener de viață ai responsabilități, dacă ai un job plătit ai responsabilități, dacă ai pisică sau câine ai responsabilități.

În cadrul unei familii, responsabilitățile copiilor sunt stabilite de părinți (copilul duce gunoiul, ajută la pus masa, își pune hainele murdare în coșul de rufe, strânge toate jucăriile după ce a terminat joaca etc) însă ele vor fi urmate numai în măsura în care și părinții își asumă și respectă propriile responsabilități.

Puterea exemplului are un rol foarte mare în felul în care copilul înțelege responsabilitatea și cum o pune în practică. Bineînțeles, când copiii nu se descurcă sau nu știu cum să pună în practică responsabilitățile, ei pot cere ajutorul adulților. Nimeni nu se naște învățat, nici măcar în ceea ce privește detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Este important ca cei mici să înțeleagă că există consecințe și dacă fac ceea ce au de făcut, și dacă nu fac. Consecințele vin la pachet cu responsabilitatea. Unele consecințe se văd imediat, altele apar după o perioadă de timp (nespălatul pe dinți seara nu strică dinții a doua zi dimineața, dar are un efect cumulativ dacă devine un obicei).

Obicei - acesta este un alt cuvânt important în educația copiilor, căci în timp devenim suma obiceiurilor noastre. Înțelegerea, acceptarea și asumarea responsabilităților de către copii este un obicei sănătos ce va ajuta copilul să devină un adult de încredere, respectuos și harnic.

Nu e ușor să îți asumi responsabilități însă doar asumarea lor cizelează caracterul omului și îi permite acestuia să-și folosească puterea interioară.

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (put
Mar
22
2023

Iată că a trecut patrulaterul periculos Sf. Valentin - Dragobete - Mărțișor - Ziua Femeii. Unora le-a trecut glontele pe la ureche, pe alții i-a nimerit din plin. Cert este că acum putem privi liniștiți în urmă și învăța din greșeli. Cel puțin, asta îi sfătuiesc pe domni să facă, ca să nu mai cadă pe viitor în aceleași capcane (de a uita sau a cumpăra cadouri inutile ori nepotrivite). Ar fi păcat și de timpul consumat și de banii cheltuiți.

Dragi domni, ideea este următoarea: în contextul presiunii exercitate de tacticile de marketing (Cumpără, cumpără și iar cumpără!) și de glumele de autobază ale anturajului (specializat pe activarea rușinii și blamării), încercați să rămâneți cu picioarele pe pământ și să faceți ceea ce știți că apreciază doamnele din viața voastră (nimic mai mult sau mai puțin). Aici intervin abilitățile voastre de organizare, comunicare și observare fină și discretă a nevoilor/ plăcerilor persoanelor feminine de lângă voi.

Flori deosebite, o bijuterie fină, o seară la restaurant sau în oraș, o cină romantică sau un film în doi, o experiență deosebită care merită povestită nepoților - fiecare cuplu are plăcerile sale comune. Eu sunt de părere că experiențele sunt mai valoroase decât marfa de pe raft (pe care multe doamne și-o pot cumpăra singure), însă experiențele necesită mai multă implicare și atenție (fix asta le face valoroase).

Așadar, petreceți timp cu doamnele, fiicele, surorile etc din viața voastră și mai ușor cu cumpărăturile, avem casele pline de chestii.

Bonus: o mică privire de ansamblu asupra datelor calendaristice în care doamnele așteaptă un cadou din partea domnilor. Pentru a le face lor viața mai ușoară domnilor, nu de alta, le-am organizat în zile private și publice:

  • ziua de naștere - dacă le are pe toate sau și le poate cumpăra singură, încearcă activități cadou.
  • aniversarea relației
  • ziua de onomastică
  • 8 Martie - un buchet de flori mamei tale este obligatoriu
  • 1 Martie - mărțișor
  • Sf. Valentin
  • Dragobetele
  • 1 Iunie - Ziua Copilului - dacă vreți să vă copilăriți, vă puteți face cadou un joc de familie sau o zi la spa în 2. Este zi liberă așa că e loc de surprize plăcute și făcut ceva în 2.
  • Crăciunul
  • Zilele de naștere ale copiilor (dacă aveți) - un buchet de flori mamei
  • zile care marchează evenimente majore din viața ei, cum ar fi o promovare, o vindecare, deschiderea unei afaceri, cumpărarea unui apartament sau a unei mașini etc

Poate Dragobetele și Sf. Valentin pot fi combinate 2 în 1. Poate 1 și 8 Martie pot fi combinate într-o singură sărbătorire a primăverii și feminității.

Eu i-aș sfătui pe domni așa: să facă o listă cu aceste date (aș sugera chiar un tabel în excel, dar e prea mult ...), să scrie cam ce idei de cadouri le vin random pe parcursul zilelor și să se organizeze din timp. Dar, înainte de toate, să afle în cadrul unei discuții deschise ce așteptări au doamnele. Așa se face.

Ideea este că fiecare cuplu are libertatea de a-și crea propriile tradiții atâta vreme cât există voință, deschidere și comunicare.

Iată că a trecut patrulaterul periculos Sf. Valentin - Dragobete - Mărțișor - Ziua Femeii. Unora le-a trecut glontele pe la ureche, pe alții i-a nimerit din plin. Cert este că acum putem privi liniștiți în urmă și învăța din greș
Mar
20
2023
colectie caserole sticla cu capac

Descrierea campaniei: Dacă tot ai gândit în avans meniul săptămânii 🗒✍️, măcar să te bucuri de aceeași savoare a mâncării oriunde ai fi. Păstrează preparatele fresh în noua colecție de caserole termo-rezistente din sticlă, ideale pentru depozitat și reîncălzit rapid mâncarea.

Alege un stil de viață sănătos și prepară, încălzește sau depozitează în cele mai bune condiții mâncărurile tale preferate. În plus, o mai bună planificare a meselor înseamnă și o reducere a risipei alimentare.
Folosește cele 6 caserole termorezistente din sticlă, cu capac - ele au fost create pentru planificarea meselor din timpul săptămânii.

Numele oficial al campaniei: Păstrează savoarea meselor planificate

Magazine participante: magazinele Penny din țară

Marca participantă: niciuna anume, însă Penny Market garantează pentru calitatea caserolelor de sticlă și a recipientului termic

Număr de produse reduse participante la campanie: 6 caserole din sticlă cu capac de diverse dimensiuni (dintre care una este compartimentată) și 1 recipient termic

Perioada de adunare a punctelor: 22 Februarie - 16 Mai 2023 (12 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor: 22 Februarie - 16 Mai 2023 (12 săptămâni). Organizatorul campaniei poate decide prelungirea perioadei de achiziționare a produselor, până se epuizează stocul

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 20 de lei. Folosirea cardului de fidelitate PENNY aduce un număr dublu de puncte bonus.

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 5 puncte bonus, ce se lipesc pe un talon colector

Cea mai mare/ mică reducere: toate cele 7 produse din campanie sunt reduse cu 50%

Cel mai ieftin/ scump produs: cel mai ieftin produs este caserola rotundă de 0,95 litri (10 lei), iar cel mai scump este caserola dreptunghiulară de 2,8 litri (25 lei)

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 123 lei. Cred că este una dintre cele mai ieftine colecții de caserole!

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S. Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

Descrierea campaniei: Dacă tot ai gândit în avans meniul săptămânii , măcar să te bucuri de aceeași savoare a mâncării oriunde ai fi. Păstrează preparatele fresh în noua colecție de caserole termo-rezistente din sticlă, ideale p
Mar
15
2023
mega image album abtibilduri 2023

Descrierea campaniei: Salut, exploratorule! Te invităm alături de noi în Expediția Oceanelor. Printr-un album plin de descoperiri, vom explora împreună lumea din oceanele și mările lumii, cu foarte multe specii fascinante de animale marine. Aici trăiesc unele dintre cele mai minunate vietăți.

Completează întreaga colecție în albumul tău: poți colecționa cele 102 abțibilduri cu care vei completa pas cu pas albumul din colecție. Pregatește-te de întâlniri cu stele de mare, pești dragon, rechini tigru și balene albastre.

Distrează-te cu tatuaje surpriză: Dacă ești norocos, poți descoperi într-un pachet cu abțibilduri și o surpriză: un tatuaj cu un animal marin dintre cele mai îndrăgite. Atenție: rechinul albastru va fi un tatuaj spectaculos!

Poți crea lumi subacvatice la tine în cameră cu plușurile mici (căluț de mare, broască țestoasă, pește clovn, pinguin, rechin) sau cu plușul cel mare, balena albastră, care în realitate este lungă de… 30 de metri!
Poartă cu tine în călătorii poveștile marine prin brelocurile cu animale. Și intra în rol oricând cu cele mai amuzante costume, de rechin sau caluț de mare.

Numele oficial al campaniei: Expediția Oceanelor

Magazine participante:  magazinele Mega Image, Shop&Go și pe mega-image.ro 

Marca participantă: nici una. Colecția este creată special pentru Mega Image

Număr de produse reduse participante la campanie: 1 album pentru colecție, 102 abțibilduri, 5 animale mici de pluș (căluț de mare, broască țestoasă, pește clovn, pinguin, rechin), un pluș mare (balena albastră), 3 brelocuri (căluț de mare, broasca țestoasă, rechin) și 2 costume salopetă (rechin și căluț de mare disponibile în trei mărimi: 110-116 cm, 122-128 cm, 134-140 cm).

Perioada de adunare a abțibildurilor (număr de săptămâni): 2 martie - 26 aprilie (8 săptămâni)

Suma cheltuită pentru 1 pachet cu abțibilduri: 50 de lei

Cel mai ieftin/ scump produs: albumul costă 5 lei, brelocurile costă 10 lei, plușurile mici costă 23 de lei, plușul mare costă 50 de lei iar salopetele costă 75 lei.

Cât costă toată colecția: 5 lei/ albumul + 3x10 lei/ brelocurile + 5x23 lei/ plușurile mici + 50 lei/ plușul mare + 2x75 lei/ salopetele (fată-băiat sau 2 modele pentru 1 copil) = 350 lei

Ce produse din acestă colecție pentru copii te interesează?

P.S. Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea mea & a cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

Descrierea campaniei: Salut, exploratorule! Te invităm alături de noi în Expediția Oceanelor. Printr-un album plin de descoperiri, vom explora împreună lumea din oceanele și mările lumii, cu foarte multe specii fascinante de animale mari
Mar
13
2023
citat educatie modul 4 an scolar 2022 2023

Frunze verzi și flori mărunte/ Oare în ce modul mai suntem?

Că le-am pierdut șirul! Suntem în modulul patru și aș vrea să se oprească trenul să cobor puțin căci timpul trece prea repede. Din 2 semestre am ajuns la 5 module și asta parcă accelează trecerea timpului. Glumesc, timpul trece la fel ... dar parcă se simte diferit. Și vouă vă miroase a vacanță de vară?

Iată care sunt detaliile celui de-al 4-lea modul de școală din acest an școlar:

  • Al 4-lea modul din cele 5 începe luni, 27 februarie și se termină joi, 6 aprilie 2023 - durează 7 săptămâni;
  • În acest modul, fiecare unitate școlară alege o săptămână în care organizează Săptămâna Verde. Activitățile care se pot organiza în „Săptămâna verde” sunt următoarele: „lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea.” Este obligatorie participarea la programul „Săptămâna verde” pentru elevi și profesori.
  • Urmează vacanța de Paște ce include atât Paștele Catolic cât și pe cel Ortodox, de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Sărbători religioase în această perioadă:
    • începe Postul Paștelui chiar în prima zi de școală din modulul 4, pe 27 Februarie
    • Buna Vestire - 25 Martie
    • Floriile - 9 Aprilie
    • Sfintele Paști - 16, 17 și 18 Aprilie
  • Sărbători laice:
    • Mărțișorul - 1 Martie
    • Ziua Mondială a Scriitorilor - 3 Martie
    • Ziua Internațională a Femeii - 8 Martie
    • Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor - 15 Martie
    • Ziua Internațională a Fericirii - 20 Martie
    • Ziua Internațională a Pădurilor - 21 Martie
    • Ziua Mondială a Apei - 22 Martie
    • Ziua Păcălelilor - 1 Aprilie
    • Ziua Internațională a Cărților pentru Copii - 2 Aprilie
  • Zile libere: nu sunt altele decât cele legate de Paște: Vinerea Mare, 14 Aprilie și primele 2 zile din Paște ortodox 2023 (duminică, 16 Aprilie și luni, 17 Aprilie)
  • Luna plină: 7 Martie și 6 Aprilie
  • Luna nouă: 21 Martie și 19 Aprilie
  • Echinocțiul de primăvară: 20 Martie
  • Ora de vară: trecerea se face pe 26 Martie, când ceasurile trebuie date cu o oră înainte la ora 3:00, care va deveni astfel ora 4:00. Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară 2023, de pe 20 martie, care marchează începutul primăverii astronomice.

Așadar, frunză verde dor de ducă, pân' la Paște-i o secundă! Eu sunt convinsă că nu apuc să clipesc de 2 ori și magazinele vor fi pline cu decorațiuni de Paște și tot felul de oferte. Sau au apărut deja?

Să ne vedem sănătoși în următorul modul!

Frunze verzi și flori mărunte/ Oare în ce modul mai suntem? Că le-am pierdut șirul! Suntem în modulul patru și aș vrea să se oprească trenul să cobor puțin căci timpul trece prea repede. Din 2 semestre am ajuns la 5 module și a
Feb
27
2023
revistele lunii martie 2023

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa simt luna Martie. Nu pentru că este luna zilei mele de naștere :) .

Indiferent cum va fi 2023, important este să nu stagnăm, să nu ne blocăm. Precum apa care băltește, nici nouă nu ne merge bine dacă nu ne mișcăm, dacă nu luăm decizii și tot amânăm diverse acțiuni. Întotdeauna, 10% este mai bine decât 0%. Adică chiar și pașii mici au efectele lor în timp. Eu am pus Perfecțiunea și Scopurile Mărețe în cufăr, la păstrare, și acționez zilnic atât cât pot și cum pot. Nu dau socoteală nimănui decât mie, seara când pun capul pe pernă.

Nu știu cum va fi 2023, însă sper ca acestă primăvară să aducă un suflu nou bun și folositor în viețile noastre. Chiar dacă totul pare mai greu și mai complicat acum, sunt convinsă că mai greu le-a fost strămoșilor noștri. Și datorită lor suntem noi aici.

Vă doresc o primăvară senină, cu mult soare pe cer și raze de bucurie pe cerul personal. Îmi doresc ca fiecare cititoare a blogului să fie sănătoasă și să se bucure de primăvară așa cum știe ea că-o face cel mai bine.

Haideți să vedem împreună revistele lunii Martie 2023, cât de frumoase și interesante sunt:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MARTIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Timpul Femeilor. Relația cu mama
[Copertă: dr. Iulia Roșu Panțuri]
29 de lei
13 Mar
Forbes Kids România Cover story: Acceptare și conectare în relația adult copil
[Coperta: Dan Cruceru]
14,90 lei
10 Mar
BBC Good Food România Cover story: Bun-venit, primăvară! 25 lei
9 Mar
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Ciocnire spectaculoasă la Cartier 11 lei
6 Mar
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Povești care merită împărtășite 50 lei
2 Mar
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
28 Febr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Șampon Farmec cu multivitamine (format mare)

[Copertă: Andra și Eva]

20 lei
28 Febr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Diverse inserturi, la alegere: Almanahul Povestea mea (ediția de Vară 2021) + Mărțișor brățară din ață roșie cu o pietricică strălucitoare
[Copertă: Dana Bratu]
20 lei
24 Febr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Edițied dublă Martie-Aprilie 2023

[Copertă: Raluca Mohora]

20 lei
24 Febr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: ]
20 lei
23 Febr
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Anca Cobzariu]
25 lei
21 Feb
6 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE:
STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Iarnă 2022-2023
OrDeLi - Organizare. Design. Living , ediția nr 8
Drive by MOL , ediția de Martie-Aprilie 2023
Douglas Magazine
Mega Image Catalogul Lunii cu Rețete
A-LIST Magazine, nr 25 iarnă 2022-2023

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Martie 2023:

[nggallery id=390]

P.S. Poza de începutul articolului este de la Hello Savvy Mom via Pinterest. Îmi place mult mesajul ”Don't call it a Dream, call it a Plan”. Gata cu visele, e cazul să trecem la acțiune.

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa
Feb
17
2023
clinica dermatologie terapia vampir

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în sensul că se vede cu ochiul liber că ori doamna respectivă a avut poza prelucrată digital de cineva cu prea puțin talent, ori doamna respectivă a avut fața prelucrată chirurgical de cineva care nu s-a străduit suficient. Pentru că atunci când ceva e ciudat la o față umană, nu are cum să nu-ți atragă atenția, stă în genetica noastră să observăm ce este (prea) diferit. 

Mereu m-am întrebat de ce femeile recurg la măsuri atât de drastice, atât de riscante precum operațiile estetice sau injecțiile cu botox în buze? Înțeleg dorința de a arăta bine, îngrijită, fresh, cât mai tânără cu putință dar nu departe de cifrele din buletin. Și în niciun caz ciudat.

Chiar nu există o variantă prietenoasă de a face ceva pentru tine, ca femeie care vrea să arate mereu bine, fără a risca să arate ridicol/ ciudat, să cheltuie foarte mulți bani dar să fie totul cât mai natural? Ei, dacă ții mult la aspectul tău firesc și metodele simple de îngrijire, află că există o astfel de terapie.

Caracteristicile ei sunt:

  • folosește sângele pacientei, în cantitate mică. Acesta este centrifugat, se extrage plasma și se izolează plachetele sangvine, iar amestecul obținut se folosește pentru tratamentul prin injectare
  • îți poți relua activitatea cotidiană imediat sau la scurt timp după procedură
  • nu se pune problema de reacții alergice (cine este alergic la propriul sânge?) și totul este cât mai natural

Procedura se numește Terapia Vampir, însă nu are nicio legătură cu vampirii din filme ci amintește de faptul că este folosit propriul sânge pentru obținerea efectului de întinerire.

Dacă te interesează să folosești Terapia Vampir pentru buze, află că acestea vor beneficia de cel mai bun tratament pentru restabilirea hidratării optime. Această terapie ajută la recăpătarea culorii naturale și la însănătoșirea lor. Buzele vor fi întinerite iar pacienta trebuie doar să mențină această tinerețe prin măsuri recomandate de medicul specialist.

Terapia Vampir funcționează prin regenerarea colagenului din buze sau locul în care se face injecția, iar rezultatele durează până la 18 luni. Nu numai colagenul este stimulat, ci și elastina și acidul hialuronic, ceea ce duce la îmbunătățirea texturii și formei buzelor. Buzele devin, astfel, foarte atrăgătoare și unice!

Pe cât de sigură și cu riscuri reduse este procedura, pe atât de realiste trebuie să fim și să înțelegem că din cabinetul medicului specialist nu vom ieși ca niște prințese ce plutesc pe norișori roz. Fiind vorba de injecții (mai multe pe o suprafață mică de piele), zonele respective vor fi sensibile, înroșite și poate puțin umflate. Este normal, așa reacționează corpul, poate chiar cu puțină durere. Însă nimic îngrijorător sau de speriat - cel mai bine este să fim discrete în privința acestor proceduri, să ne oferim o zi pentru recuparare (dacă simți că e cazul) și să lăsăm anturajul să admire doar rezultatele.
Cel mai bine este să faci o programare la clinica de dermatologie și să lămurești acolo toate întrebările pe care le ai. Terapia Vampir este o metodă mai naturală și mai puțin radicală decât injecțiile cu acid hialuronic care schimbă prea mult volumul și forma buzelor, dar și mai eficientă decât orice cremă scumpă de pe piață. În plus, efectul durează destul de mult cât să îți dai seama dacă această terapie ți se potrivește pentru a reveni la ea pe termen lung, de fiecare dată când simți nevoia de un nou impuls către tinerețe.

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în
Feb
15
2023
idei mobilier de baie organizare

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și durata vizitei aici pe Pământ?”  - la asta m-am gândit multe zile la rând. Am bolit, am suferit și am avut ocazia să reanalizez aproape fiecare aspect al vieții mele. Și pentru că atunci când ești răcit toate drumurile duc la baie și acolo mi-am făcut mare parte din cugetare, am ajuns la concluzia că ar trebui să revizuiesc puțin starea băii, măcar cât să simt că nu am irosit începutul acestui an. Simțeam nevoia să fac ceva practic, nu să zac toată ziua.

Zis și făcut: ia să reorganizez puțin baia, căci oricum e cea mai mică încăpere din cameră, îmi ia relativ puțin timp și toată lumea din casă are nevoie de o baie aerisită, ordonată și curată.

Am schimbat mobilierul din baie cam o dată cu nașterea fiecărui copil. Căci s-au schimbat nevoile familiei și oricum simțeam că e cazul să aducem ceva nou, mai modern și mai drăguț. O dată la 5-6 ani, trendurile se schimbă, mobilierul de baie devinde mai atractiv și mai practic.

Acum am oglindă de baie cu USB pentru încărcarea telefonului, suport pentru telefonul mobil, ceas care îmi zâmbește șmecherește când mă spăl pe dinți mai mult de 2 minute, suport pentru aparatul de nebulizat uleiuri esențiale.

Dar ce depozitez în baie? Iată ce:

- rezervele de pastă de dinți, săpun lichid, apă de gură, geluri de duș și produse pentru păr (prea multe ca să le enumăr). Ustensilele pentru stilizarea părului nu le țin în baie pentru că umiditatea este prea mare. Dulapul de sub chiuvetă și cel de deasupra toaletei adăpostesc toate rezervele, iar la vedere este doar ceea ce folosesc zi de zi.

mobilier baie copii

- prosoapele - țin în baie numai ce folosesc, restul într-un dulap din casă. Copilul cel mic are prosoapele mici la care el ajunge cu mare ușurință, pentru a nu avea niciun motiv să nu se șteargă singur pe mâini sau pe față.

- hârtia igienică, uscată și umedă - toată stă în baie, unele la îndemână, restul sus pe dulap. Regula casei: cine termină hârtia, o înlocuiește înainte de a ieși din baie și nu o strigă pe mami ca să rezolve situația.

- produse de machiaj - nu țin nimic în baie, pentru că umiditatea este mare și vreau să fiu doar eu responsabilă pentru ele, nu să fie la îndemâna oricui.

- produse de îngrijire: forfecuță, unghieră, pilă de unghii, perie de păr. Deși nu este mediul ideal pentru ele, experiența a demonstrat că este mai bine să le ținem în baie, astfel încât să nu găsim scuze să le folosim.

- ziare și reviste - nu avem așa ceva în baie, nici măcar în dulap. Doar se umezesc, nu mai citește nimeni pe toaletă.

Nu țin deloc în baie: medicamente de orice fel, echipamente electronice ce nu pot fi folosite sub duș, jucăriile cu baterii ale copiilor.

Acum cred că ți-ai făcut o idee despre ce să organizezi în mobilierul din baie. Același mobilier în 2 băi diferite va fi organizat diferit pentru că nevoile oamenilor sunt diferite. Însă ideea de bază este aceeași: scopul mobilierului de baie este să-ți eficientizeze timpul în baie dar și să-l facă mai relaxat și plăcut. Bineînțeles, trebuie să fiu și puțin organizată, căci mobilierul nu face treaba în locul meu.

Dacă ești în căutarea de informații pentru amenajarea băii tale îți recomand să citești si acest articol care îți spune cum alegi mobilierul de baie potrivit.

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și
Feb
13
2023

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn.

Numele oficial al campaniei: Descoperă-ți pasiunea pentru gătit cu gama de produse Jamie Oliver

Magazine participante: stațiile OMV, alimentând sau făcând cumpărături în magazine

Mărci participante: Tefal și Jamie Oliver

Număr de produse reduse participante la campanie: 15 produse formate din cuțite, oale, tocător, tigaie și cratițe

Perioada de adunare a punctelor (număr de săptămâni): luni 24 octombrie 2022 - duminică 5 martie 2023 (19 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor (număr de săptămâni): 19 săptămâni, până duminică 5 martie 2023

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 40 lei

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 10 puncte lipite pe un talon colector

Cea mai mare/ mică reducere: cea mai mare reducere este de 65% aplicată cuțitului Santoku, iar cea mai mică reducere este de 50% aplicată asupra a 6 produse din colecție

Cel mai ieftin/ scump produs: cel mai ieftin produs este cuțitul universal (28 lei), iar cel mai scump este oala cu capac de 26 cm (170 lei)

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 1.063 lei

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S. Informatiile prezentate in acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului si nu reprezinta o formă de reclama.

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn. Num
Feb
10
2023
culoarea anului 2023 pantone magenta

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc despre emoții și despre dorințe. Lucru valabil și pentru culoarea anului 2023.

Anul 2023 vibrează în culoarea roșu Viva Magenta. După cum vezi și în poza de mai sus, culoarea este energică și viguroasă. Este o nuanță ce-și are originea în familia roșului și exprimă un nou semnal de putere de care omenirea are nevoie. Cred că are legătură cu faptul că omenirea renunță ușor-ușor la a mai aștepta salvarea din exterior și își recapătă puterea interioară pentru a-și reconfigura existența. My life, my rules, right?

Culoarea Viva Magenta este curajoasă și neînfricată, este o culoarea pulsatorie a cărei exuberanță promovează zile vesele și optimiste în care se scrie o nouă poveste. Avem nevoie de o nouă poveste a omenirii.

Culoarea acestui an este puternică și plină de iubire. Viva Magenta este o nuanță animată de roșu ce exprimă bucurie pură, încurajând experimentarea și exprimarea de sine fără reținere. Este o nuanță electrizantă și fără limite care se manifestă ca o declarație remarcabilă.

Viva Magenta întâmpină pe oricine și pe toți cu aceeași vervă pentru viață și spirit rebel. Exact ca un copil mic care este mai degrabă curios despre viață decât îngreunat de ea. Este o culoare îndrăzneață, plină de spirit și atotcuprinzătoare.

Invitația mea este să porți anul ăsta, în fiecare sezon, ceva de culoarea roșu Viva Magenta. Și vezi cum te face să te simți! E posibil să te copleșească complimentele pe care le vei primi.

Îți place culoarea anului 2023?

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc
Feb
6
2023
nu ma mai plang

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple.

Cum am ajuns în această situație, de a renunța complet la a mă mai plânge? Păi, a fost un context interesant: mi-am începtul anul citind cartea Călătoria Cilkăi combinată cu părerea că viața mea e destul de complicată și grea. Într-un anumit moment totuși. în timp ce citeam cartea, am decis că viața mea nu este nici complicată și nici grea. Nici pe departe!

Alții au viața muuult mai grea și mai complicată! Cred că cunoști și tu astfel de persoane. Mi-am dat seama că, dacă mă plâng, dacă cerșesc mila și înțelegerea și acceptarea celor din jur, nu mă ajută la nimic. Căci nici nu știu ce gândește și simte fiecare, așa că nu am nicio confirmare dacă chiar obțin ce îmi doresc când mă plâng. Așa că am renunțat.

Nu mă mai plâng de circumstanțe, de evenimente, de situații din viața mea. Le accept așa cum sunt, le accept existența și caut soluții, văd ce este pozitiv și valoros în acea situație. Asta e viața, ăsta e materialul clientului și cu asta lucrăm.

Îți recomand și ție să citești Călătoria Cilkăi sau prima parte a sa, Tatuatorul de la Auschwitz. Sau orice carte scrisă de Heather Morris, îmi place cum scrie. Vei cunoaște alte fațete ale vieții, alte perspective. Viața nu trebuie să fie într-un anumit fel. Ea este așa cum este. De noi depinde ce facem cu ceea ce ea ne oferă. Și ne oferă cu vârf și îndesat!

Pe scurt: am schimbat perspectiva de la ”Of, ce greu și nasol este, nu e corect, viața e nedreaptă” la ”Asta e situația, ce pot face cu ea? Ce ocazii și oportunități îmi oferă?”. Atât. Am schimbat locul pe care-l luminez cu lanterna mea (atenția, focusul, energia mea) și, dintr-o dată, văd altceva.

Acum trebuie să învăț să-i tolerez, gestionez, las în pace pe cei ce se plâng în prezența mea. Căci nu îmi place acea energie, a plângăciosului.

A trecut deja prima lună din 2023, ca vântul și ca gândul. Am cam lipsit din online din motive de sănătate și organizatorice, așa că vă doresc acum un 2023 cu tot ce aveți nevoie. Dacă e să fie greu, măcar să fie cu folos!

Pentru sănătatea mea mentală, dacă simt nevoia să mă plâng, să scot din mine energia grea prin cuvinte, mă apuc de scris. Nu romane, ci cât simt nevoia. Într-o agendă sau foi pe care le pot arunca după ce termin de scris. Eu nu recitesc ce am scris despre mine, căci acea persoană despre care am scris nu mai există la momentul în care recitesc.

Ceea ce îți doresc și ție!

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple. Cum am ajuns în această situație, de
Feb
3
2023
revistele lunii februarie 2023

Nu știu unde s-a dus luna Ianuarie dar cu siguranță a trecut pe lângă mine și nu prin mine. Și iată că a venit Februarie, luna îndrăgostiților, cu Sf. Valentin pe 14 și Dragobetele pe 24. Asta dacă vreți să țineți cont de aceste lucuri, altfel va fi o lună de iarnă ca oricare alta.

Sper că voi sunteți OK căci eu am trecut iar prin foc și pară cu virozele astea, de când v-am scris ultima dată despre revistele lunii Ianuarie 2023. L-a luat pe copilul mare și acum trag cu cel mic. M-am săturat de muci și tuse și febră ca de mere pădurețe pe stomacul gol.

Luna Februarie se anunță rece și umedă, așa că mai bine ne concentrăm pe iubire, în toate formele și manifestările ei. Vă doresc să iubiți și să fiți iubite așa cum vreți voi! Nu neapărat iubiri mari demne de Hollywood ci iubiri concrete, ce trec prin inima voastră cu căldură și autenticitate.

Poza din stânga este de la Elya Kerimli via Pinterest. Am ales-o pentru că mie îmi vorbește despre iubirea de sine pe care învăț să o reconstruiesc acum din cenușă - acea iubire care-ți dă curajul să trăiești după propriile reguli și, mai mult de atât, să le ajustezi când vezi că nu te mai ajută pe drumul tău. ”My life, my rules” este și noua mea mantră pentru acest an, pentru că prea mult timp a fost ”my life, somebody else”s rules”.

Revistele lunii Februarie 2023 ar trebui să fie cele mai vesele. Să ne reamintească toate fațetele iubirii și să ne aducă cadouri simple dar utile. Măcar mici atenții, doar știm că astea le fac pe femei să zâmbească și chiar să aibă o zi mai bună. Haideți să le vedem împreună:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de FEBRUARIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
BBC Good Food România Cover story: Planul tău alimentar 25 lei
9 Feb
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Baton Gerlinea
Dosar: Sexualitate și romantism
[Copertă: dr. Georgiana Bernea]
29 de lei
9 Feb
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: New Year, New Stories 50 lei
6 Feb
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
3 Feb
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Elie Saab]
25 lei
1 Feb
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Kendama Crackle Pill (joc de îndemânare) + Luciu de buze Essence + Set de inele din inox
[Copertă: Liliana Apostol]
20 lei
27 Ian
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Deodorant spray Farmec Gerovital (full size)+ supliment alimentar efervescent Molekin Zinc 15mg

[Copertă: Lora și Ionuț Ghenu]

14 lei
27 Ian
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: modelul Yen (Mademoiselle Agency)]
20 lei
25 Ian

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Februarie 2023:

[nggallery id=389]
Nu știu unde s-a dus luna Ianuarie dar cu siguranță a trecut pe lângă mine și nu prin mine. Și iată că a venit Februarie, luna îndrăgostiților, cu Sf. Valentin pe 14 și Dragobetele pe 24. Asta dacă vreți să țineți cont de acest
Jan
25
2023
supa de pui reteta simpla

Au dat și peste noi răcelile și gripele. Nici nu mă amăgeam că vom fi ocoliți - este imposibil cu doi copii care merg zilnic în colectivitate. Tot doftoricind în stânga și în dreapta, inclusiv pe mine, mi-am adus aminte de supa de pui. Recunosc, eram forțată de împrejurări: copiii nu aveau poftă de mâncare și nimic nu le era pe plac.

Nu știu cum de mi-a venit ideea să fac supă de pui, cert este că ingredientele le aveam în casă și rețeta s-a format rapid în mintea mea. Cele 2 motive principale pentru care vă scriu acest articol sunt: (1) supa de pui este foarte ușor de făcut și (2) copiilor le-a plăcut foarte mult (eu am apucat să gust doar în calitate de bucătar). Bineînțeles, ajută și la hidratarea atât de necesară perioadei cu viroze.

Așadar, iată ingredientele folosite de mine pentru cea mai simplă supă de pui:

  • piept de pui (merge și pulpă superioară, fără os și pieliță)
  • morcovi, 2-3 medii, tăiați jumătăți sau sferturi fine
  • ceapă albă, mare, tăiată Julien
  • mărar tocat mărunt (merge și congelat) - dă un gust foarte bun
  • o mână de fidea măruntă (opțional)
  • sare după gust

Am fiert întâi carnea tăiată bucăți mici, ca să pot culege spuma cu ușurință. Apoi am pus legumele și sarea și le-am lăsat să fiarbă bine (nu vreau să aibă motive să nu mănânce). Am adăugat fideaua fină și am lăsat să mai dea câteva clocote. La final am pus mărarul și am lăsat să mai fiarbă 1 minut. Am gustat de sare, am oprit focul si am lăsat să se odihnească sub capac.

În concluzie: Supa de pui se face foarte ușor, cu variațiuni pe aceeași temă a ingredientelor de bază. Este gustoasă și sănătoasă. Mie mi-a adus aminte de copilărie. Și mi-a stârnit întrebarea ”Oare de ce nu fac mai des supa asta?”

Data viitoare, am să încerc să strecor puțin păstârnac sau pătrunjel radăcină ori țelină, tocate mărunt. Adică alte ingrediente albe, care să nu atragă atenția și să dea motiv de refuz (cum ar fi mazărea sau boabele de porumb).

Nu este întâmplător faptul că există o serie de cărți numită ”Supă de pui pentru ...

Consideră acest articol ca un reminder că putem pregăti acasă rețete simple și ușoare, din ingrediente pe care le avem în mod normal prin frigider sau în cămară. Tip: în timp ce gătesc ascult un podcast, ca să nu cred cumva că pierd timpul :yes: .

Care este rețeta ta preferată de supă de pui? Poate fi gătită de tine sau descoperită la un restaurant.

Au dat și peste noi răcelile și gripele. Nici nu mă amăgeam că vom fi ocoliți - este imposibil cu doi copii care merg zilnic în colectivitate. Tot doftoricind în stânga și în dreapta, inclusiv pe mine, mi-am adus aminte de supa de pu
Jan
18
2023
an scolar modul 3 zile libere vacanta

Au trecut deja 2 module din acest an școlar și nu știu unde a zburat timpul. Au trecut și Crăciunul și Revelionul și tot nu știu unde a fugit timpul atât de repede. A trecut deja 1 săptămână din al treilea modul și cred că acesta se va desfășura sub semnul gripei. Că prea toată lumea e răcită și-și vede de treabă în continuare.

Una peste alta, viața merge înainte și noi trebuie să scoatem tot ce este mai bun din fiecare zi în parte. Căci doar asta putem face cel mai bune: luăm fiecare zi în parte, așa cum este ea.

Iată care sunt detaliile celui de-al 3-lea modul de școală din acest an școlar:

  • Al treilea modul din cele 5 începe luni, 9 Ianuarie și se termină  vineri, 17 Februarie 2023 — durează 6 săptămâni
  • Urmează vacanța din luna Februarie - săptămâna 20-24 Februarie. Acest interval este valabil pentru București, celelalte județe având stabilită acestă vacanță în alt interval.
  • Sărbători religioase în această perioadă:
    • luni 30 Ianuarie - Cei trei Ierarhi
    • joi 2 Februarie - Întâmpinarea Domnului
    • luni 27 Februarie - Începutul Postului Sfintelor Paști
  • Sărbători laice:
    • 15 Ianuarie- Ziua Culturii Naționale (173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu)
    • 27 Ianuarie - Ziua Internaţională de Comemorare în Memoria Victimelor Holocaustului
    • 30 Ianuarie - Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală
    • 2 Februarie - Ziua Mondială a Zonelor Umede
    • 4 Februarie - Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
    • 6 Februarie - Ziua Internațională de Toleranță Zero față de Mutilarea Genitală a Femeilor
    • 13 Februarie - Ziua Mondială a Radioului
    • 14 Februarie - Sfântul Valentin (Ziua Îndrăgostiților)
    • 20 Februarie - Ziua Mondială a Justiţiei Sociale
    • 21 Februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne
    • 24 Februarie - Dragobetele
    • Ne pregătim de sărbătoarea Mărțișorului și Ziua Internațională a Femeii din 8 Martie.
  • Zile libere:
    • marți 24 Ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române. Bugetarii fac punte cu luni 23 Ianuarie, cu recuperare într-o sâmbătă.
  • Luna plină va fi în ziua de 5 Februarie
  • Luna nouă va fi în zilele de 21 Ianuarie și 20 Februarie

Acestea sunt informațiile pentru următoarea perioadă. Sper să te ajute în organizarea zilnică, așa cum mă ajută și pe mine.

Dacă am ratat vreun detaliu, te rog să-mi lași mesaj și voi completa eu.

Au trecut deja 2 module din acest an școlar și nu știu unde a zburat timpul. Au trecut și Crăciunul și Revelionul și tot nu știu unde a fugit timpul atât de repede. A trecut deja 1 săptămână din al treilea modul și cred că acesta
Jan
15
2023
revistele lunii ianuarie 2023

Dragi cititoare ale blogului și fane ale revistelor glossy, bine v-am regăsit în 2023. Sper că l-ați început bine, cu veselie și sănătate. Dacă nu, măcar anul ăsta să fie cât mai bun, cu tot ce aveți nevoie dar și cu ce vă place.

Îmi pare rău că am lipsit de pe blog atât de mult și îmi cer scuze că v-am dezamăgit. Totul s-a datorat faptului că nu am avut timp, am avut un program exploziv, plus o răceală-gripă-tuse-migrene care m-au secat de putere. Bine că nu am avut planuri mărețe de Crăciun și Revelion! Căci, după ce m-a lăsat pe mine, i-a luat pe cei mici. Și uite așa, când va fi vârful pademiei de gripă, noi o să fim imunizați și sătui de muci și tuse. Nu mă plâng, doar remarc partea plină a paharului din mâna mea.

Probabil că o mare parte dintre voi ați crezut că am abandonat acest blog, inclusiv informațiile despre reviste. Dacă aș fi făcut asta, v-aș fi anunțat aici și pe pagina de Facebook a blogului. Dar nu, călătoria mea continuă alături de voi, aici pe blog. Vă mulțumesc încă o dată pentru fidelitate și interes!

Puteam să aleg orice poză pentru acest articol, mai trendy și mai glossy, însă mi-a plăcut cel mai mult aceasta căci îmi evocă o atmosferă relaxată, fără agitații inutile, de bar confortabil cu jazz bun și mâncare și mai bună. Fix așa îmi doresc să fie atmosfera lui 2023 pentru mine!

Așadar, vă doresc un 2023 blând cu voi, atât cât se poate prin context. Ceea ce îmi doresc și mie, căci am impresia că va fi și dur dar și cu multe schimbări. Haideți să vedem împreună ce perspective frumoase și feminine ne aduc revistele lunii Ianuarie 2023. Cu ele începem un nou capitol.

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IANUARIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
5 Ian
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Lac de unghii Essence + carte Povești Nemuritoare (diverse volume, de la Editura Vox 2000) + Essence Stickere pentru unghii (aurii)
[Copertă: Diana Caramaci]
20 lei
29 Dec
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Accesorii și produse pentru îngrijire personală: Ivatherm șervețele demachiante pentru ten și ochi (25 bucăți, exp August 2023) + BlueSky ulei pentru cuticule (15 ml) + Brățară fixă model heartbeat + Set 3 inele late (reglabile, arginții sau aurii)

[Copertă: Paula Seling și fiica ei]

20 lei
22 Dec
98 pagini
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Ediție dublă Ianuarie-Februarie 2023
Cover story: Cafea cu aromă de sărbători
11 lei
20 Dec
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
(Revista nu conține mostre)
[Copertă: Irina Magda]
20 lei
19 Dec
130 pagini
BBC Good Food România Ediție dublă Decembrie 2022 - Ianuarie 2023
Cover story: 85 de rețete pentru sărbători delicioase
25 lei
16 Dec
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Pastă de dinți pentru albire Opalescence Whitening (format mini)
Ediție dublă Decembrie 2022 - Ianuarie 2023
[Copertă: dr. Raluca Chivu]
29 de lei
7 Dec
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Ediția nr. 2 de iarnă 2022-2023

[Copertă: Helena Fakó]

20 lei
7 Dec

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Ianuarie 2023:

[nggallery id=388]
Dragi cititoare ale blogului și fane ale revistelor glossy, bine v-am regăsit în 2023. Sper că l-ați început bine, cu veselie și sănătate. Dacă nu, măcar anul ăsta să fie cât mai bun, cu tot ce aveți nevoie dar și cu ce vă place