10
2023
Avem prea mulți oameni de succes și prea puțini oameni de caracter. Asta este o realitate din societea noastră pe care o constată mult prea multă lume pentru a o ignora în continuare. Ceva nu e în regulă, cu siguranță! Acum știm și ce.
Educația morală și ghidajul moral sunt cât se poate de necesare în această societate care pune accentul (numai) pe rezultate. Rezultatele pot fi obținute prin multe căi, multe metode. Însă succesul este nesemnificativ în marea schemă a vieții dacă sufletește valorile morale, virtuțile, sunt ignorate și chiar aduse la tăcere.
Nu este OK (alt cuvânt nu am găsit) ca succesul unuia să fie ridicat pe suferința altuia.
De câte ori ai putut lua, cu ușurință, o decizie și totuși nu ai luat-o pentru că nu se alinia cu valorile tale morale? Avem liberul arbitru la dispoziție, de aceea nu trebuie să facem ceva chiar dacă putem să o facem. Este necesar să trecem totul prin filtrul moralității.
Virtuțile (virtus=putere) sunt puteri ale sufletului, calități ale sufletului. Corpul ale calități, sufletul are calități - invizibile dar care se văd clar prin interacțiunea cu alți oameni. Răbdare, onestitate, respect, integritate, creativitate, prietenie, recunoștință etc. Par a fi calități care se cultivă în cei 7 ani de acasă, însă ele se cultivă toată viața.
Eu sunt convinsă că fiecare omuleț se naște cu aceste valori morale sădite în suflet de Marele Dumnezeu. Însă aceste valori, chiar superputeri, trebuie activate din prima zi de viață. Cum? Prin povești, prin puterea exemplului (al părinților, al familiei, al anturajului, al modelelor în viață, al mentorilor etc), prin acțiuni concrete.
Cineva e bun cu tine și vezi cum se simte și cum arată bunătatea asta când o primești de la altul. Tu ești bun cu cineva și vezi astfel cum se simte și cum arată bunătatea când pornește din tine. Pe măsură ce înaintăm în viață și exersăm aceste virtuți, una câte una după cum ne poartă viața, ele se activează tot mai mult și devin parte din identitatea noastră. După asta nu mai este cale de întoarcere. O persoană integră nu va acționa niciodată fără integritate, pentru că nu va putea, va simți că își calcă pe suflet, va avea regrete mari și nu va avea liniște.
Sunt convinsă că există oameni care consideră că acționarea prin prisma virtuților este o slăbiciune. Sunt convinsă că sunt mulți oameni care cred că dacă ești integru ai de pierdut sau dacă ești bun la suflet vei fi călcat în picioare. Însă nimeni nu știe cu ce poveri pe suflet trăiesc acele persoane considerate de succes. Este în natura noastră să fim buni și când nu suntem, când facem rabat de la calitatea noastră de oameni, când ne călcăm pe sistemul de valori (stabilit în mod conștient sau arbitrar) cu siguranță undeva în structurile noastre apare suferința.
Puterea este nimic fără control. Succesul este nimic fără caracter.
Metoda nr 1 prin care oamenii învață și își educă caracterul, atât copii cât și adulți, sunt poveștile. Uneori citite, alteori spuse prin cântec sau sub formă de film. De aceea educația prin virtuți a copiilor începe prin poveștile lui Alec Blenche. Cărțile lui sunt disponibile în librării iar în unele grădinițe și școli din România sunt implementate programe educative pentru activarea și cultivarea acestor valori morale. Astfel încât copiii să devină adulți verticali care iau decizii bune pentru ei fără să ”calce pe cadavre”.
În fiecare luni dimineața îl puteți asculta pe Alec Blenche în emisiunea de la Itsy Bitsy FM. Îl puteți urmări pe social media și îi puteți citi cărțile ca să înțelegeți mai bine cum funcționează acest tip de educație. Pentru că răul trebuie tăiat de la rădăcină și acum este momentul cel mai bun să face asta cu generațiile de copii. Societatea poate fi schimbată, cu siguranță. Altfel se va autodistruge.
1 Comment Restul articolului
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani.
Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste).
A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE.
Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii.
Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei.
Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt.
Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării.
E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține.
Ce părere ai?
