Arhiva Etichetei: lista lunara reviste

Aug
20
2019
revistele lunii septembrie 2019revistele lunii septembrie 2019Lumea din jurul nostru se schimbă și asta mă bucură. Ies multe gunoaie la suprafață și asta e bine. E cazul ca noi, ca umanitate, să facem curățenie pe toate nivelele - personal, comunitate, națiune, planetă. E clar că business as usual s-a terminat. Moda joacă un rol foarte important în această transformare și fiecare dintre noi are un cuvânt de spus. Ce am înțeles eu din toată mișcarea asta nouă cu eco-fashion, ethical fashion, sustainable fashion, slow fashion și multe altele? Deși momentul a venit de mult, este bine că se iau măsuri ca firmele mici și mari din industria modei să joace după reguli ce pun pe primul plan bunăstarea planetei & respectarea drepturilor omului, iar noi consumatorii să ne gândim la impactul pe care îl are fiecare acțiune a noastră asupra întregii lumi. Nu mai este vorba despre mine sau despre tine, ci despre întreaga planetă care este afectată de fiecare decizie luată de fiecare dintre noi. Nu sunt în măsură să țin predici pe această temă, dar vă pot spune ce fac eu concret: Cumpăr mult mai puține haine decât în trecut. Am tot dat din ele (la reciclat, revândut sau donat) și tot am șifonierul plin. Chiar dacă pot și vreau să cumpăr ceva nou, aleg să nu o fac pentru că nu-mi trebuie altceva decât ceea ce am deja. Cu alte cuvinte, nu mai cedez tentațiilor de moment. Îmi folosesc imaginația și mă inspir din reviste, TV și online pentru a combina hainele pe care le am deja în tot felul de outfit-uri. Am constatat că satisfacția unui outfit reușit creat de mine este la fel de mare ca atunci când îmi cumpăr ceva nou. Nu păstrez mai nimic pentru ocazii speciale. Mă străduiesc să rotesc hainele și să le port pe toate. Așa îmi dau seama ce îmi mai vine sau nu, ce îmi mai place sau nu. Fiecare zi din an este destul de bună pentru a mă îmbrăca așa cum vreau, chiar și cu paiete dacă simt că e cazul. Nu mi-e teamă să port haine sau pantofi până se uzează de tot și le arunc la tomberonul de reciclat. Dacă-mi place ceva foarte mult, îl port zilnic. De exemplu, geaca mea tip biker pentru primăvară sau toamnă - este superbă și o port zi de zi, fără teama că se uzează și rămân fără ea. Da, va veni și acel moment, însă acum mă bucur de ea. Nu îmi cumpăr ceva nou în fiecare sezon, decât dacă chiar am nevoie. Urmăresc prezentarea trendurilor din reviste și online, însă nu simt nevoia să cumpăr ceva musai. Îmi place faptul că mereu apar lucruri interesante în materie de modă și accesorii, însă pentru mine industria asta se mișcă prea repede. Avalanșa asta de noutăți îmi fură puțin din bucuria de a purta ceea ce am deja în șifonier - asta m-a făcut să privesc trendurile cu alți ochi, mai relaxați și fără a intra în valul lui Must Have. Nimic nu este must have. Nu e semn de sărăcie dacă port aceleași haine de nenumărate ori în diverse combinații, sau merg cu aceeași rochie la nunți și botezuri, sau port perechea preferată de teneși până se rup, sau nu cumpăr ceva când intru prin magazine, sau ... Frica asta de sărăcie și de cum ne judecă alții devine un monstru dacă o lăsăm să prindă viață prin deciziile noastre. Eu am scăpat de ea și mă amuz de fiecare dată când apare; îi trimit un ignore și se risipește. Ar fi mai multe de spus, însă vă las pe voi să împărtășiți despre felul în care priviți moda prezentului și cum vedeți impactul pe care îl au cumpărăturile voastre de haine, încălțăminte și accesorii asupra mediului. Să vedem ce găsim nou pe această temă în edițiile de Septembrie, mai ales că acum vor fi prezentate tendințele pentru noul sezon rece:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de SEPTEMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Burda Style Germania 19,99 lei
20 Aug
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de vară 2019 Gerovital Magazine, ediția de vară 2019 Insight by Tarom, ediția Iunie-August 2019
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Forbes Life România, ediția August-Septembrie 2019 Glamour Magazine România, ediția de vară 2019 Beau Monde Style Magazine România, ediția de vară 2019 IOANA Beauty & Style, ediția de vară 2019 Luxury Rich and Famous, ediția de vară 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Septembrie 2019:

[nggallery id=334]
Lumea din jurul nostru se schimbă și asta mă bucură. Ies multe gunoaie la suprafață și asta e bine. E cazul ca noi, ca umanitate, să facem curățenie pe toate nivelele - personal, comunitate, națiune, planetă. E clar că business as usual
Jul
22
2019
Revistele lunii August 2019Revistele lunii August 2019 Luna August este sinonimă cu relaxarea. Eu înțeleg prin asta o atitudine mai relaxată și nu renunțarea la orice formă de activitate. Niciodată nu am fost de acord cu principiul "Hai să nu facem nimic, să vedem ce iese!" Știu sigur că din nimic iese nimic, nu e nicio îndoială. Cred că rostul lunii August este să ne demonstreze că putem face lucruri cu mai multă relaxare și detașare, că importanța somnului este crucială pentru starea noastră de bine și că suntem super drăgălașe când suntem bronzate și vesele. Pentru mine, luna August a acestui an va fi sinonimă cu o curățenie generală ce așteaptă de mult să fie făcută. Sper, la final, să ne premiem cu o vacanță bine-meritată, însă să vedem cum ajungem la final - mi se pare o mare aventură toată renovarea asta și deja simt un nod în gât. Vouă vă doresc să aveți un August în care tot ce este mai frumos din vară să vină la voi și să vă bucure. Vă doresc liniște și relaxare și multă inspirație în luarea deciziilor. Revistele de August vor fi mai puține la număr, căci unele au număr dublu. Însă cred că avem ce citi și vom găsi idei care să aducă ceva nou și bun în viețile noastre:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de AUGUST 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA 6,90 lei
12 Aug
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Anamaria Prodan Reghecampf]
25 lei
7 Aug
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover story: J12. După 20 de ani Ediție dulbă August-Septembrie 10,90 lei
5 Aug
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un produs cosmetic din gama Gerovital SUN
[Coperta: Andreea Bălan și familia]
13,90 lei
(10,90 lei)
1 Aug
După Afaceri Premium Cover story: Incursiune într-o lume necunoscută
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
31 Iul
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
30 Iul
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Supliment Festival Mag Untold (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Ioana Grama]

10,99 lei
30 Iul
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
O carte din colectia Cărți Romantice, le alegere (Ultimul vals, de Mary Balogh) + Produs cosmetic marca IMAGE SKINCARE, la alegere (7,4 ml fiecare + cupon de reducere pentru a le cumpăra online) SAU Pachet de șervețele intime IntimoHelp + Mostră PARUSAN Brilliant Brown (8 ml) + Mostră Coenzima Q10 Dual (supliment alimentar, 4 capsule, 60 mg.)

[Coperta: Yolanda Crețescu]

16,99 lei (10,90 lei)
29 Iul
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Mariana Sălaru (Mandarina Models)] 14,99 lei
25 Iul
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Cartea Marte si Venus se impaca: secretul cuplurilor fericite, de Dr. John Gray (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: Alina Eremia]

19,90 (11,90)
116 pagini
25 Iul
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Ediția de vară 2019 (Gasești revista și în variantă digitală pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Beau-Monde-Style-Romania/Fashion)

[Coperta: ]

10,99 lei
20 Iul
Burda Style Germania 19,99 lei
16 Iul
La chioșcuri găsești și următoarele reviste: Oxygen Magazine România, editia Iulie-August 2019 Marie Claire Magazine România, editia Iulie-August 2019 Glamour Magazine România, editia de vară 2019 Shape Magazine România, editia Iulie-August 2019 Harpers BAZAAR Magazine România, editia Iulie-August 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii August 2019:

[nggallery id=333]
Luna August este sinonimă cu relaxarea. Eu înțeleg prin asta o atitudine mai relaxată și nu renunțarea la orice formă de activitate. Niciodată nu am fost de acord cu principiul "Hai să nu facem nimic, să vedem ce iese!" Știu sigur că din
Jun
24
2019
Revistele lunii Iulie 2019 pe blogul cu revisteRevistele lunii Iulie 2019 pe blogul cu reviste Tot mai des am întâlnit, în ultima perioadă, ideea de ecologie, sustenabilitate, protecția mediului și conceptul de repară-refolosește-reciclează, toate pentru a reduce impactul nostru distructiv asupra Planetei. Deja ne-am lămurit că toate astea nu mai sunt vorbe aruncate în vânt și că suntem cam la ultima strigare să ne trezim și să ne uitam cu mare atenție la acțiunile noastre. Poate te gândești că tu sau eu sau ea nu au ce face pentru a proteja mediul, suntem prea mici în raport cu mărimea planetei și daunele produse. Suntem mici, poate, însă extrem de mulți. Și fiecare dintre noi cumpără mâncare, produse cosmetice și haine, călătorește și întreține o casă, crește copiii și construiește un viitor. Și fiecare dintre noi cheltuie bani în urma deciziilor de cumpărare luate. Aici este cheia, aici stă forța noastră: în alegerile pe care le facem, zi de zi. A venit momentul să nu mai facem stocuri de produse, să nu mai cumpărăm doar pentru că putem și ne place, să nu mai punem atât de multă valoare pe branduri și pe acumularea de bunuri. A venit momentul să ne simplificăm stilul de viață, să reparăm ce e stricat în loc să aruncăm, să ne cunoaștem cu adevărat nevoile. Nu te enervează când o reclamă sau o campanie de marketing îți spune de ce ai tu nevoie, fără ca măcar să te cunoască câtuși de puțin? A venit momentul să strângem după noi și să nu lăsăm nicio urmă că am fost în parc, la picnic, prin pădure, la cascadă, la plajă sau la mall. Nimeni nu este dator să strângă după noi și nimeni nu știe mai bine decât noi ce gunoaie am lăsat în urmă. Dragele mele, atât revistele cât și companiile de cosmetice, haine etc. cer atenție și bani din partea noastră. Cerutul nu costă, însă cumpăratul și acumulatul da. Eu am reușit, prin exercițiu continuu, să cumpăr mai puțin și de mai bună calitate. Nu mai cumpăr pentru că prețul e bun și nici pentru că am văzut la X sau Y, dacă nu am nevoie. Încerc produse noi (îmi place noutatea), însă sunt fidelă, în mare, acelorași mărci. Îmi creez singură diversitatea și nu mă pierd în marea de produse și oferte. Haideți să vedem împreună cu ce ne tentează revistele lunii Iulie, rămânând totodată cu capul deasupra mării de oferte de produse de care "musai avem nevoie".
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IULIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Shape Magazine România Editia dubla Iulie-August 2019

[Coperta: Sofia Nikitchuk]

15 lei
19 Iul
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Iulie-August 2019

[Coperta: Massy Arias]

5 lei
19 Iul
Revista IOANA 6,90 lei
4 Iul
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un produs Avon sau CC Cream de la Gerovital Plant (nuanța medium) + Plic Sano Vita Zahăr brun din trestie de zahăr (50 g)
[Coperta: Andreea si Violeta Marin]
12,90 lei
(10,90 lei)
1 Iul
După Afaceri Premium Cover story: Despre hedoniști și icre negre
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
28 Iun
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Lac de unghii Essence Nude + Pachet cu 20 șervețele intime BARZA + Plic Sano Vita Zahăr brun din trestie de zahar (50 g) + Mostră gel de duș cremă Elmiplant Detox Micellar Shower Castravete și ceai Matcha (10 ml)

[Coperta: Trupa Amadeus]

11,99 lei (10,90 lei)
28 Iun
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Din 27 Iunie se poate comanda noul Beauty Kit
Ediție dublă Iulie-August 2019
[Coperta: Antonia]
12,99 lei
27 Iun
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Sarah Grey]

10,99 lei
26 Iun
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: GRECIA, POVESTEA NOASTRĂ DE IUBIRE Editia dubla Iulie-August 2019

[2 Coperti, la alegere, cu Sofia Nikitchuk]

14,99 lei
170 pagini
26 Iun
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Produs solar GEROVITAL (la alegere dintre mai multe opțiuni: gelul racoritor Gerovital dupa plaja 150ml, spray racoritor dupa plaja 3 in 1 full size etc) (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: INNA]

14,99 (11,90)
26 Iun
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Alicja Ruchala] 14,99 lei
25 Iun
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
25 Iun
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Ediție trimestrială de Vară Iunie-Iulie-August [Coperta: Andrada Sirca, model Mandarina Models] 14,90 lei
200 pagini
19 Iun
Burda Style Germania 19,99 lei
18 Iun

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iulie 2019:

[nggallery id=332]
Tot mai des am întâlnit, în ultima perioadă, ideea de ecologie, sustenabilitate, protecția mediului și conceptul de repară-refolosește-reciclează, toate pentru a reduce impactul nostru distructiv asupra Planetei. Deja ne-am lămurit că toa
May
21
2019
Revistele lunii Iunie 2019 pe blogul cu revisteRevistele lunii Iunie 2019 pe blogul cu revisteVine vara, vine căldura. O să fie bine, o să fie frumos, vin concediile. Știți povestea, este aproape aceeași în fiecare an. Revistele povestesc foarte bine despre vară, așa că nu vreau să o fac și eu. Eu vreau să abordez un subiect ceva mai serios: Într-un comentariu recent, o cititoare a blogului a remarcat faptul că subiectele importante sunt tratate cu superficialitate în reviste. Și nu numai în reviste, aș extrapola eu, ci în majoritatea discuțiilor pe care le avem între noi. Deși comentariul a exprimat dezamăgirea cititoarei, pe mine m-a bucurat căci reprezintă dorința femeilor de a ști mai multe, de a găsi soluții la probleme, de a trece dincolo de aparențe și small talk. Ideea este că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să punem piciorul în prag și să ne stabilim niște limite dincolo de care nu mai acceptăm mizerii în viața noastră. Mă refer la implicare, la evaluarea priorităților în viață și la expunerea și renunțarea la modelele de gândire găunoase, cum ar fi auto-critica, văicăreala și goana după rezultate rapide. Asta ar fi doar o mică listă, însă poate fi pusă în practică în viețile noastre. Suntem femei și ne dăm cel mai bine seama că lumea se schimbă din ce în ce mai dramatic, că modurile vechi de funcționare vor fi înlocuite și că depinde de noi ce direcție susținem prin implicarea noastră, prin felul în care facem cumpărături și ne hrănim, prin felul în care ne îngrijim. Banii noștri cheltuiți și atenția noastră, a fiecăreia în parte, vor contribui la schimbarea direcției vasului cu care călătorim prin viață, împreună. După părerea mea, piața revistelor glossy se va schimba mult în următorii ani. Femeile pur și simplu nu mai dau bani, chiar dacă așa s-au obișnuit, pe materialele fără conținut autentic, fără să provoace o schimbare reală în viața lor. Rolul revistei viitorului va fi să ne unească și să ne susțină în adoptarea unui nou stil de viață. Haideți să le urmărim și să alegem cu atenție ce susținem cu banii noștri:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de IUNIE 2019 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Revista IOANA 6,99 lei
6 Iun
După Afaceri Premium Cover story: Verba Volant, Scripta Remant
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
31 Mai
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]

[Coperta: Julia Roberts]
12,99 lei
30 Mai
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Alexandra Shipp]

10,99 lei
29 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Număr aniversar 20 de ani Cremă de mâini Loncolor Ultra cu glicerină (150 ml)
[Coperta: Andreea Esca și familia]
12,90 lei
(10,90 lei)
29 Mai
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: CULTUL CORPULUI Mostră cremă pentru ochi Vichy Mineral 89 (1 ml)

[Coperta: cu Daniela Kocianova]

14,99 lei
122 pagini
28 Mai
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
28 Mai
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Fard de pleoape Essence I Love Nude

[Coperta: Iulia Gorneanu]

12,90 lei
(10,90 lei)
27 Mai
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Spray cu apă termală Ivatherm (100 ml) (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: Melania Medeleanu și băiețelul său, Radu Petru]

16,90
(11,90)
116 pagini
24 Mai
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Celine Dion] 14,99 lei
24 Mai
Burda Style Germania 19,99 lei
21 Mai

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iunie 2019:

[nggallery id=331]
Vine vara, vine căldura. O să fie bine, o să fie frumos, vin concediile. Știți povestea, este aproape aceeași în fiecare an. Revistele povestesc foarte bine despre vară, așa că nu vreau să o fac și eu. Eu vreau să abordez un subiect ceva
Apr
22
2019
Revistele lunii Mai 2019 pe Blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2019 pe Blogul cu reviste Iată că a venit și luna Mai, parcă mai repede decât am fi crezut. Se simte ca și cum abia acum începe anul, abia acum ne trezim, ne scuturăm de frig și griuri și ne recăpătăm vitalitatea. Pentru revistele lunii Mai am ales o poză cu flori și fluturași ce are și câteva cuvinte printate: "Emerge softer. Grow wiser. Savor the beauty of everything." Nu am ales întâmplător această poză și acest mesaj. Este o propunere pentru mine și pentru voi de a ne bucura de abundența din jurul nostru. Chiar dacă ea nu este evidenta sau nu este indicată de alții, eu mi-am propus să mă setez să savurez tot ce este bun și frumos în jurul meu, să dau mai mult de 51% din atenția mea acestor lucruri. Eu nu sunt aproape niciodată multumită de ceea ce mi se întîmplă iar asta îmi fură bucuria și m-am săturat. De aceea vreau să schimb acest lucru chiar aici și acum și să găsesc motiv de bucurie și pozitivism în tot ceea ce este și fac. Nu mai trag de mine ca să fac lucrurile așa cum țin eu neapărat, ci iau viața minut cu minut și văd ce aduce. Sunt convinsă că există savoare, bucurie, mister și transformare în liniștea interiorului golit de așteptări. Luna Mai vine cu multe motive de bucurie și sărbătoare - zile libere, Ziua Mamei și Ziua Tatălui, Ziua Mondială a Râsului, Ziua Internațională a Libertății Presei și Ziua Mondială Anti-Fumat - deci hai să ne pregătim pentru 31 de zile interesante de primăvară. Revistele glossy românești ne aduc și în această lună inspirație și motivație; iată care sunt detaliile pentru luna Mai:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover story: FOREVER YOUNG 10,90 lei
29 Mai
Shape Magazine România

[Coperta: Angelina Galt]

15 lei
15 Mai
Revista IOANA 6,99 lei
7 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Lac de unghii Essence The Nudes + Editie a revistei Psychologies Magazine Romania
[Coperta: Gabriela Cristea si Tavi Clonda]
10,90 lei
30 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Fabrica de depresie : observați, întelegeți, acționați, de Xavier Briffault (Ultimul număr tipărit al ediției românești a revistei sub licență franceză.)

[Coperta: Olimpia Melinte]

19,99 lei
(9,90 lei) 26 Apr
Dupa Afaceri Premium Cover story: Cât valorează timpul?
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
25 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing] Editie aniversara 11 ani

[Coperta: ]
12,99 lei
25 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Sore]

10,99 lei
25 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
YES TO SUMMER

[2 Coperti, la alegere, cu Alicia Holtz]

14,99 lei
170 pagini
24 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
23 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs cosmetic de ingrijire GEROVITAL din gama FRESH: deodorante diverse arome si geluri de dus + Numarul de februarie 2019 al revistei Psychologies Magazine România + Mostra crema Vichy Slow Age Nuit

[Coperta: Margareta Pâslaru]

12,90 lei (10,90 lei)
22 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Caro Daur] 14,99 lei
22 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Mască de păr LONCOLOR EXPERT (Doar o parte din tiraj are cadou.) + Mostra crema Vichy Slow Age Nuit

[Coperta: Anca Serea]

14,99 lei (11,90 lei)
124 pagini
22 Apr
Burda Style Germania 14,99 lei
16 Apr
La chioșcuri găsești și următoarele reviste: Glamour, ediția Martie-Aprilie-Mai 2019

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2019:

[nggallery id=330]
Iată că a venit și luna Mai, parcă mai repede decât am fi crezut. Se simte ca și cum abia acum începe anul, abia acum ne trezim, ne scuturăm de frig și griuri și ne recăpătăm vitalitatea. Pentru revistele lunii Mai am ales o poză cu
Mar
19
2019
Revistele lunii Aprilie 2019Revistele lunii Aprilie 2019Aprilie poate fi cea mai frumoasa si interesanta luna a acestui an. Cele 30 de zile pot fi pline de soare (nu neaparat extern, pe cer), voie buna, stare de bine si optimism. Aprilie poate deveni luna ta preferata din acest an. Iti propun un experiment de care numai tu sa stii: seteaza-ti intentia ca luna Aprilie sa fie excelenta, plina de energie creativa si bucurie. Nu conteaza ce se intampla in lume, nu putem controla actiunile din jurul nostru. Insa, indiferent de cum vor decurge cele 30 de zile ale lui Aprilie, cu siguranta gasim (alte) motive de bucurie zilnica. Weekendul trecut am dat o fuga la malul marii; a fost un fel de mini-excursie de o zi in care ne-am plimbat putin pe plaja (batea vantul cam tare, insa marea era albastra si lina), am mancat placinta cu varza si cu spanac de la cea mai buna patiserie in Mangalia (dupa parerea mea), i-am incurajat pe copii sa alerge pe nisip cu cizmele de ploaie si sa gaseasca cele mai interesante scoici. A fost soare, a fost trafic aglomerat, am fost obositi la finalul zilei insa a fost o zi minunata. Eu aveam de gand sa fugim undeva la padure, insa marea s-a dovedit o optiune mult mai inspirata. Toti membrii familiei indragesc marea; iar acum, ca am vazut-o dar nu am atins-o (stii vorba aia ... look but don't touch) ne este si mai mare dor de zilele de vara in care ne putem balaci cu orele in apa racoroasa. Insa partea cea mai buna este ca am vazut si simtit natura trezita. Pomii au inflorit, soarele a dezmortit buburuzele iar lumea a inceput sa-si faca ordine in curte. Toata aventura asta de-o zi la malul marii m-a inspirat. Nu stiu cum a fost pentru tine iarna ce tocmai s-a incheiat, insa iti propun sa simti aceasta primavara cu toata fiinta ta. Sa stai pe banca din parc si sa simti cum primavara trece prin tine, cum inverzesti si inmuguresti, cum atragi albinele la flori si cum te incanta ciripitul pasarilor. Primavara asta poate fi altfel, pentru fiecare dintre noi, daca luam aceasta decizie personala. Pentru inspiratie, cauta la chioscuri revista preferata sau rasfoieste copertile celorlalte titluri si vezi ce te tenteaza.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de APRILIE 2019 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Dr. Floriana Tudorache]
25 lei
25 Apr
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] [Coperta: Jennifer Aniston] 10,90 lei
24 Apr
Shape Magazine România

[Coperta: Alisa Lobanova]

15 lei
23 Apr
Revista IOANA 6,99 lei
4 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Carte

[Coperta: Alina Serban]

19,99 lei (9,90 lei) 01 Apr
Dupa Afaceri Premium Cover story: The Car Whisperer
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
29 Mar
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Diverse produse cosmetice, la alegere: ruj lichid Essence
[Coperta: Elena Gheorghe si familia]
9,90 lei
01 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Produs cosmetic Avon, la alegere + Mostra VICHY Liftactiv Colagen Specialist + Mostra detergent lichid PERWOLL Renew Black + 2 absorbante TENA pentru seniori + Catalog Avon (Tot tirajul are cadou.)

[Coperta: Monica Barladeanu]

12,90
124 pagini
29 Mar
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[2 Coperti, la alegere, cu Roisin Murphy]

14,99 lei
170 pagini
28 Mar
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]

[Coperta: Natalie Portman]
12,99 lei
28 Mar
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Mostra VICHY Liftactiv Colagen Specialist

[Coperta: Madelaine Petsch]

10,99 lei
28 Mar
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Plic de Milkshake cu gust de vanilie Dr. Oetker

[Coperta: Cristina Sava]

10,90 lei
27 Mar
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
2 absorbante TENA pentru seniori (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
27 Mar
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Alina Ceusan] 14,99 lei
25 Mar
Burda Style Germania 14,99 lei
19 Mar
La chioscuri gasesti si urmatoarele reviste: Beau Monde Style, editia de iarna 2018-2019 Glamour, editia Martie-Aprilie-Mai 2019 Oxygen Magazine Romania, editia Martie-Aprilie 2019

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2019:

[nggallery id=329]
Aprilie poate fi cea mai frumoasa si interesanta luna a acestui an. Cele 30 de zile pot fi pline de soare (nu neaparat extern, pe cer), voie buna, stare de bine si optimism. Aprilie poate deveni luna ta preferata din acest an. Iti propun un experi
Mar
12
2019
Reviste de parenting, Februarie si Martie 2019Reviste de parenting, Februarie si Martie 2019Toata lumea se bucura ca a venit primavara, doar fiica-mea duce dorul frigului iernii. Ii plac martisoarele si felicitarile de 8 Martie, cantecelele si alintul de Ziua Femeii, dar ar vrea sa fie iar iarna. Ieri am discutat putin despre vacanta de vara si, parca, tot Craciunul o incanta mai mult. Totusi, pana atunci mai e mult si avem multe alte motive pentru care sa ne placa anul asta. Chiar daca, in momentul in care scriu acest articol, afara ploua si e o zi foarte mohorata, cu siguranta va veni si primavara ce ne va ridica valul asta de plictiseala si amorteala. A inceput Postul Pastelui si am de gand sa il tin pe tot, copiii avand interzis doar la dulciuri si tot ce contine zahar. Parca vad ca voi fi luata prin surprindere de flori si frunze, de albinutele harnice si soarele minunat de primavara (nu arde, dar incalzeste bine). Primavara asta mi-am propus sa ma bucur cat mai mult de natura alaturi de cei mici. Mos Craciun ne-a transmis un mesaj clar, prin cadourile pe care le-a lasat langa bradut: iesiti cu trotinera si bicicleta in parc si bucurati-va de vreme si natura! Asadar, tema acestei primaveri este sa petrecem cat mai mult timp afara din casa, atat cat este posibil. Ne mai distram, dar mai si invatam cate ceva despre noi, lume si copii ca sa-i putem sustine in fiecare etapa din viata lor. Revistele de parenting sunt o sursa constanta de educatie si informatie pentru parinti. Iata ultimele noutati pentru Februarie si Martie: [nggallery id=339] [nggallery id=340] Nu uita sa lasi un comentariu cu ce ai invatat nou despre meseria de parinte. :yes:
Toata lumea se bucura ca a venit primavara, doar fiica-mea duce dorul frigului iernii. Ii plac martisoarele si felicitarile de 8 Martie, cantecelele si alintul de Ziua Femeii, dar ar vrea sa fie iar iarna. Ieri am discutat putin despre vacanta de var
Feb
21
2019
Revistele lunii Martie 2019Revistele lunii Martie 2019 Sunt emotionata pentru ca luna Martie este luna aniversarii zilei mele de nastere. Totodata, este o luna cu o puternica incarcatura feminina, cuvant ce si-a schimbat atat de mult intelesul in ultimele decenii. Personal, am fost crescuta in spirit masculin, combativ, bataios si orientat spre succes in sens patriarhal. La un moment dat, aceasta masca nu mi s-a mai potrivit deloc asa ca am dat-o deoparte pentru a lasa sa se vada, timid, feminitatea mea. Sunt feminina in felul meu si de aici imi trag forta de a scrie pe blog pentru voi, de a cauta inspiratie si motivatie pe care sa le trimit catre voi prin newslettere, de a ma alatura echipei de lideri Yves Rocher in a incuraja femeile sa foloseasca produse cosmetice naturale pentru calitatea si inovativitatea lor. Schimbarile prin care trece femininul sunt de fara precedent si merita sustinute. Nu stim ce este dincolo de aceasta revolutie ce are loc, putin cate putin, la scara mondiala, si nici nu trebuie sa stim. Cred ca este mai important sa ne acomodam cu necunoscutul, sa ne impacam cu ideea ca renuntarea la vechile tipare de gandire si comportament este mult mai importanta si mai grea de dus decat deslusirea traiectoriei viitoare a femeilor. Sunt recunoscatoare ca sunt femeie si ca traiesc aceste vremuri minunate. Incerc sa imi aduc contributia la schimbarile ce au loc, cel putin in jurul meu, si sa ma alatur celor care lupta zi de zi pentru o viata mai buna. Haideti sa vedem impreuna ce noutati ne aduc revistele lunii Martie, si ele supuse unor schimbari mari, fortate de adaptarea la ceea ce au nevoie femeile din ziua de azi.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de MARTIE 2019 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
National Glamour Days: 13-14 Aprilie 2019 Editie trimestriala Martie-Aprilie-Mai [Coperta: Georgiana Zloteanu] 14,90 lei
15 Mar
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Viorica Chiurciu]
25 lei
14 Mar
Shape Magazine România

[Coperta: Natalia Barulich]

15 lei
14 Mar
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Steel Magnolias 10,90 lei
4 Mar
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Choker
[Coperta: Andra si Eva]
9,90 lei
01 Mar
Dupa Afaceri Premium Cover story: Povesti nemuritoare
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
28 Feb
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Gina Rodriguez]

10,99 lei
28 Feb
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[2 Coperti, la alegere]

14,99 lei
170 pagini
28 Feb
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Experimente psihologice, de Dr. Michael A. Britt

[Coperta: Razvan Mazilu]

19,99 lei
(9,90 lei) 28 Feb
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Loncolor Expert spray colorant pentru acoperirea radacinilor parului + Voucher de 20% reducere in libraria Libris + Mostra detergent Perwoll Black (plic de 90 ml) + Mostra crema anti-age Elmiplant Detox

[Coperta: Rozalia Bot]

10,90 lei
28 Feb
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Martie-Aprilie 2019

[Coperta: Hannah Eden]

5 lei
27 Feb
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
(Nu contine mostre.) (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)
[Coperta: ]
12,99 lei
27 Feb
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
26 Feb
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Ruj Essence Ultra Last Instant Colour + Mostra crema Vichy Neovadiol + 2 absorbante Libresse (Tot tirajul are cadou, nu se mai editeaza revista in varianta simpla.)

[Coperta: Lavinia Pîrva]

12,90
116 pagini
26 Feb
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Pachet de cafea Lavazza (50 grame, pe o parte din tiraj) SAU Fard de pleoape mono Essence [Coperta: Maya Henry, fotomodel] 14,99 lei
22 Feb
Burda Style Germania 14,99 lei
21 Feb
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii duble: Beau Monde Style, editia de iarna 2018-2019

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Martie 2019:

[nggallery id=328]
Sunt emotionata pentru ca luna Martie este luna aniversarii zilei mele de nastere. Totodata, este o luna cu o puternica incarcatura feminina, cuvant ce si-a schimbat atat de mult intelesul in ultimele decenii. Personal, am fost crescuta in spirit
Jan
23
2019
Reviste pentru parinti editii de Ianuarie 2019Reviste de Ianuarie 2019 pentru mami si tati despre educarea si cresterea copiluluiBine v-am regasit, dragi parinti, in noul an. Va doresc voua, asa cum imi doresc si mie, sa avem parte de un an cat mai bun si linistit, in care sa avem timp sa fim alaturi de copiii nostri si sa evitam problemele mari ce pot aparea. Va doresc sa aveti parte de multa sanatate (cu alte cuvinte sa aveti grija de sistemul imunitar) si sa va bucurati impreuna de tot ce va aduce mai frumos viata in cale (inclusiv cele din categoria The best things in life are free). Mosul a fost foarte darnic, asa ca am inceput anul cu o rezolutie destul de serioasa: anul acesta nu mai cumparam jucarii, decat pentru zile de nastere si alte aniversari. Avem destule, au ce se juca si cred ca putem rezista un an in care sa cumparam doar cele necesare, minus jucarii. Noi parintii am fost incantati de idee (doar de la noi a venit), insa copilul cel mare a strambat din nas si a enumerat pe loc ocaziile in care are voie sa-si cumpere vreo jucarie si ne-a pus sa-i promitem ca i-o vom cumpara. Evident, am incalcat deja rezolutia, cu un set Lego. Dar nu ma supar, revenim la ea si mergem mai departe, straduindu-ne si mai mult sa ne tinem de promisiune (va fi ca un fir rosu, la fel ca si cuvantul anului). E clar, suntem slabi cu totii cand vine vorba de jucariile copiilor. Si pe noi ne atrag, nu am avut asa ceva in copilarie. Eu chiar ma joc cu unele dintre seturile fetei. Insa destul e destul. Un an de pauza nu va face rau nimanui. Sper! Poate doar egoului, insa nu e mare paguba. Cam asta e povestea mea cu rezolutia si cu jucariile. La tine cum sta situatia? Hai sa vedem ce reviste de parenting gasim deja la chioscuri in Ianuarie 2019: [nggallery id=338]
Bine v-am regasit, dragi parinti, in noul an. Va doresc voua, asa cum imi doresc si mie, sa avem parte de un an cat mai bun si linistit, in care sa avem timp sa fim alaturi de copiii nostri si sa evitam problemele mari ce pot aparea. Va doresc sa
Jan
22
2019
revistele lunii februarie 2019revistele lunii februarie 2019Nu stiu cum e la voi, dar perioada asta a anului e cam ... ciudata. Nu ma simt motivata, nu e niciun eveniment care sa necesite pregatiri, vremea mohorata imi da somn si imi diminueaza cheful. As sta in pat toata ziua, dar nu stau. As arde gazul uitandu-ma la TV, dar nu o fac. In schimb, ma duc la sala cat de des pot, ies cu cel mic prin parc chiar daca vremea e inghetata si nu as scoate nici macar nasul pe geam fara o motivatie serioasa, fac ordine in acte (mult mai greu decat in haine), reevaluez proiectele la care lucrez si, la propunerea unui specialist in social media, trimit zilnic un newsletter abonatilor blogului, timp de 2 saptamani (e un fel de experiment). (Daca vrei sa te inscrii, gasesti aici formularul. Daca vrei sa vezi despre ce este vorba, gasesti aici arhiva ultimelor newslettere trimise. Sunt scurte, simple si informative.) Cu alte cuvinte, desi nivelul de energie e scazut, nu ma las doborata de asta si imi gasesc activitati care sa ma energizeze si sa ma motiveze sa fac zilnic macar o parte din ce mi-am propus. Am facut asa in trecut, m-am lasat doborata de melancolie, si nu a fost bine deloc. Nici nu m-am simtit mai bine, nici nu am facut ceva constructiv pana la sfarsitul zilei. Eu iarna hibernez, asta e sigur. Cu alte cuvinte, imi dozez mai bine energia, insa fac si eforturi sa fiu mai activa decat un urs care chiar hiberneaza. Daca si tu esti genul de om care iarna are mai putina energie si chef, hai sa ne motivam putin citind titlurile preferate dintre revistele lunii Februarie. Iata care sunt noutatile:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de FEBRUARIE 2019 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Histoire Damour 10,90 lei
27 Feb
Shape Magazine România

[Coperta: Arina Feeney]

15 lei
13 Feb
Revista IOANA 6,99 lei
07 Feb
Dupa Afaceri Premium Cover story: Back to Basics
(Editia dubla Ianuarie - Februarie 2019)
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
04 Feb
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Supliment: un exemplar Psychologies sau Retete de Colectie
[Coperta: Antonia si Alex Velea]
9,90 lei
01 Feb
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)
[Coperta: Amber Heard]
12,99 lei
31 Ian
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Mostra Vichy Neovadiol Complexe Substitutif (plic cu 1,5 ml) (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Ciara]

10,99 lei
130 pagini
31 Ian
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Refuzați să vă provocați nefericirea pentru orice, de Dr. Albert Ellis

[Coperta: Adina Pintilie]

19,99 lei (9,90 lei) 31 Ian
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 8,99 lei
29 Ian
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Pachet servetele intime cu aloe vera Intimo Help, 20 bucati + Mostra Vichy Neovadiol Complexe Substitutif (plic cu 1,5 ml)

[Coperta: Iuliana Ghinea]

10,90 lei
28 Ian
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Mostra Vichy Neovadiol Complexe Substitutif (plic cu 1,5 ml) [Coperta: Florence Welch] 14,99 lei
130 pagini
25 Ian
Burda Style Germania 14,99 lei
24 Ian
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Balsam de par Loncolor

[Coperta: Mihaela Radulescu]

12,90
116 pagini
24 Ian
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii duble: Beau Monde Style, editia de iarna 2018-2019 Oxygen Magazine România, editia Ianuarie - Februarie 2019 Luxury Magazine România, editia de iarna 2018-2019 Harper´s BAZAAR Magazine România, editia de iarna 2018-2019

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Februarie 2019:

[nggallery id=327] [poll id="269"]
Nu stiu cum e la voi, dar perioada asta a anului e cam ... ciudata. Nu ma simt motivata, nu e niciun eveniment care sa necesite pregatiri, vremea mohorata imi da somn si imi diminueaza cheful. As sta in pat toata ziua, dar nu stau. As arde gazul uita
Dec
20
2018
Revistele lunii Ianuarie 2019 pe blogul cu revisteRevistele lunii Ianuarie 2019 pe blogul cu revisteIn prag de sarbatoare, nu pot decat sa iti fac cateva urari. Iti doresc ca tot ce a fost bun in 2018 sa se repete sau sa se prelungeasca si in 2019. Iti doresc ca tot ce a fost neplacut in 2018 sa isi fi gasit rezolvare pana la finalul acestui an. Dar mai ales iti doresc sa ai intelepciunea sa fii deschisa la tot ce iti aduce viata. Sunt convinsa ca, indiferent de ceea ce vreau eu si cred ca merit, indiferent de ce planuri am, viata merge mai departe cu al sau master plan. Iar eu nu pot decat sa go with the flow si enjoy the ride. Pana acum am fost o masinarie care s-a impotrivit la tot ceea ce se intampla, nimic nu-mi convenea si nimic nu era asa cum vroiam eu. Acum stiu mai bine si chiar am 2 perne pe pat care imi reamintesc mereu ca Life is what happens while making other plans. Citatul complet este Life is what happens to you while you're busy making other plans, insa am inteles de la inceput la ce se refera. Fiind o maiestra in a face planuri si liste cu lucruri de facut, acum e cazul sa schimb aceasta directie. E si amuzant si complicat in acelasi timp. Insa destul despre mine, hai sa vedem impreuna ce noutati ne aduc editiile de Ianuarie ale revistelor glossy pentru femeie. Pana apare revista ta preferata, te invit sa imi povestesti putin ce asteptari ai pentru 2019.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de IANUARIE 2019 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Ianuarie-Februarie 2019

[Coperta: Tess Franklin]

5 lei
15 Ian
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Editia de iarna 2018-2019 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Beau-Monde-Style-Romania/Fashion)

[Coperta: Irina Rimes]

10,99 lei
14 Ian
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]
Editie iarna 2018-2019
[Coperta: Amalia Anghel]
25 lei
28 Dec
Burda Style Germania 14,99 lei
27 Dec
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Radacini si aripi 10,90 lei
20 Dec
Shape Magazine România Editia dubla Decembrie 2018 - Ianuarie 2019

[Coperta: Deimante Andriuskaite]

15 lei
19 Dec
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Olivia Munn]

8,99 lei
19 Dec
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Editie dubla Ianuarie - Februarie 2019 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[2 Coperti, la alegere: Taja Feistner/Premier London]

14,99 lei
170 pagini
19 Dec
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un produs Yves Rocher: apa micelara hidratanta Hydra Vegetal sau demachiant expres pentru ochi Pure Bleuet (full size)
[Coperta: Andreea Berecleanu si Constantin Stan]
12,99 lei (9,90 lei)
19 Dec
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Dischete demachiante SAU Set de pensule pentru machiaj in etui de plastic transparent SAU un produs Himalaya Herbals, la alegere: crema de maini sau spuma de fata pentru curatare (full size) + Editie mai veche a revistei "Rețete de colecție" de la Libertatea pentru femei ("Cele mai bune deserturi cu fructe" sau alta)

[Coperta: Adelina Pasat]

10,90 lei
18 Dec
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
Plic cu cacao pudra UNIREA (full size) (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 8,99 lei
18 Dec
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Teste de inteligenta. IQ 4, de Ken Russell si Philip Carter

[Coperta: Simona Voicescu]

19,99 lei (9,90 lei) 18 Dec
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
14 lei
18 Dec
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
10,90 lei
18 Dec
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Lip Gloss Essence, la alegere dintre 4 nuante

[Coperta: Paula Herlo]

11,99 lei (10,90 lei)
122 pagini
18 Dec
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii duble: Revista IOANA, editia Decembrie 2018 - Ianuarie 2019 Marie Claire Magazine România, editia Decembrie 2018 - Ianuarie 2019

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Ianuarie 2019:

[nggallery id=326]
In prag de sarbatoare, nu pot decat sa iti fac cateva urari. Iti doresc ca tot ce a fost bun in 2018 sa se repete sau sa se prelungeasca si in 2019. Iti doresc ca tot ce a fost neplacut in 2018 sa isi fi gasit rezolvare pana la finalul acestui an.
Nov
26
2018
Revistele lunii Decembrie 2018 pentru parintiRevistele lunii Decembrie 2018 pentru parintiAproape ca a trecut si anul asta care a fost intr-un mare fel pentru mine. A fost si nebunie si extaz, si amintiri frumoase si lucruri pe care le-am lasat in urma la locul lor. A trecut un an de cand nu am mai scris despre meseria de a fi parinte, sub pretextul de a prezenta revistele lunare pentru parinti. Dar am revenit, pentru ca imi place sa impartasesc cu voi cum vad eu treaba asta cu parentingul. Asadar, sunt in plin sezon al cadourilor. Ruxandra (9 ani) nici nu concepe ideea ca Mosul nu ar exista sau ca nu i-ar aduce cadourile pe care si le doreste. Cezar (2 ani) n-are nicio treaba cu Mosul, atata vreme cat are masinutele lui cu care sa se joace. Sa va zic ceva amuzant: Ruxandra si-a cautat cadourile (aka jucariile) pe net si le-a calculat preturile. A zis ca ii cere Mosului jucariile mai scumpe si noi putem sa i le cumparam pe cele mai ieftine, ca tot vine ziua ei. Well, lista e lunga, zilele sunt scurte iar bugetele zapacite si imprastiate. Dar asa a fost si anul trecut, si cu doi ani in urma si ... mai mereu e asa. Asa ca vom trece cu fruntea sus si peste aceste sarbatori, sunt sigura. Anul asta mi-am propus sa fiu mai relaxata si sa caut cat mai multe motive de bucurie si de amuzament, chiar daca trebuie sa inventez eu motivele ale. Ruxandra numara din August zilele ramase pana la Craciun si m-a prins si pe mine in valtoarea asta. Ba liste, ba planuri, ba dorinte, ba amintiri de anul trecut, ba pregatiri pentru serbare. Tu cum stai cu povestea ta de Craciun? (De cand nu am mai urmarit revistele pentru parinti, revista PAP TOT si-a incetat aparitia printata la chioscuri si a ramas numai in format digital. In schimb, revista FORBES KIDS apare de 3 ori pe an. Nici suplimentul anual ELLE KIDS nu mai apare. Revista PARENTS apare in continuare in varianta printata la standurile de presa. Daca cunoasteti voi alte reviste printate pentru parinti, dati-mi de stire si le voi include in prezentarea lunara.) [nggallery id=325]
Aproape ca a trecut si anul asta care a fost intr-un mare fel pentru mine. A fost si nebunie si extaz, si amintiri frumoase si lucruri pe care le-am lasat in urma la locul lor. A trecut un an de cand nu am mai scris despre meseria de a fi parinte,
Nov
22
2018
Revistele lunii Decembrie 2018Revistele lunii Decembrie 2018 Vin sarbatorile de iarna! Nici nu ma mai mir de viteza cu care timpul se scurge, caci nu ajuta chiar la nimic. Pentru articolul de luna asta am ales o poza folosita de Oprah pentru a prezinta propunerile ei de cadouri pentru Sfantul Nicolae si Craciun. O perioada renuntase la aceasta lista cu lucruri preferate pentru ca a vrut ca lumea sa intelegea ca sarbatorile de iarna nu sunt despre cadouri; ne intalnim unii cu altii nu pentru a face schimb de cadouri ci pentru a petrece mai mult timp impreuna si a ne oferi atentie si intelegere (printre altele). Insa traditia cadourilor nu va disparea prea curand asa ca, in luna Decembrie, bugetele se topesc mai ceva decat zapada sub primele raze de soare primavaratec. Nu stiu cum ar arata iarna fara aceasta zapaceala cu sarbatorile. Prima luna de iarna trece intr-o clipita. Insa pregatirile si agitatia si intalnirile si cantecele si aromele si deliciile ... astea sunt pretioase. La noi in familie exista situatia in care un copil abia descopera ca exista Mos Craciun iar celalalt incepe sa puna intrebari incomode si sa se indoiasca de existenta lui. Insa eu ma tin tare pe pozitii: Mos Craciun exista, insa nu sub forma pe care o prezinta comerciantii. Da, Mos Craciun exista insa el nu ne aduce daruri ambalate sclipitor ci ne ajuta sa descoperim darurile care sunt deja in noi. Mos Craciun exista si ne arata ca miracolele sunt posibile, se intampla chiar in fiecare zi din viata noastra; noi trebuie doar sa le vedem si sa fim recunoscatori pentru ele. Mos Craciun exista si ne asculta dorintele, insa nu numai de Craciun ci in fiecare zi a anului; el ne invata ca trebuie sa stim cu adevarat ce vrem de la viata daca vrem sa obtinem lucruri care sa ne bucure si sa ne ajute in calatorie. Tu crezi in Mos Craciun? Haideti sa vedem impreuna ce surprize ne aduc revistele lunii Decembrie:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de DECEMBRIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Revista IOANA Editie dubla Decembrie 2018 - Ianuarie 2019 6,99 lei
6 Dec
Dupa Afaceri Premium Editie speciala de sarbatori
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
30 Nov
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Hailee Steinfeld]

8,99 lei
30 Nov
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Negocieri in stilul lui Donald Trump. Tactici si strategii pentru a castiga in orice tranzactie, de George H. Ross 19,99 lei (9,90 lei) 29 Nov
Burda Style Germania 14,99 lei
27 Nov
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Brosura HelpNet "Cadouri pline de caldura pentru zile reci de iarna" (10 pagini) (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[2 Coperti, la alegere: Evgenia Fedoseeva]

14,99 lei
170 pagini
27 Nov
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Editie dubla Decembrie 2018 - Ianuarie 2019 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 12,99 lei
27 Nov
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Ionela Cozmiuc (Lehaci) si Gianina Beleagă]

8,99 lei
27 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Carte de colorat pentru adulti: Terapie Orientala, de Cristina Bosch
[Coperta: Teo Trandafir]
10,90 lei (9,90 lei)
27 Nov
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Catalog LIDL "Craciunul tau Deluxe" (83 de pagini) + 2 absorbante Always 10,90 lei
23 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Bratara tip gablont + Pachet de sevetele antibacteriene Touch Exotique (15 bucăți) + Zahar brun SanoVita (50 grame) + Un numar al revistei Lucru de mana (editia Iulie-Septembrie 2018 sau alte numere mai vechi)

[Coperta: Madalina Trofin]

9,90 lei
22 Nov
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Numar aniversar 21 de ani!
14 lei
23 Nov
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Crema pentru ten Aslavital + Plic Dr. Oetker Vitalis Mix pentru Gustare de Ovaz cu ciocolata (1 portie) + Brosura HelpNet “Cadouri pline de caldura pentru zile reci de iarna” (10 pagini) + Catalog LIDL "Craciunul tau Deluxe" (83 de pagini)

[Coperta: Andreea Raicu]

14,99 lei (10,90 lei)
122 pagini
22 Nov
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii bilunare sau trimestriale: Oxygen Magazine România, editia Noiembrie-Decembrie 2018

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2018:

[nggallery id=324] [poll id="266"]
Vin sarbatorile de iarna! Nici nu ma mai mir de viteza cu care timpul se scurge, caci nu ajuta chiar la nimic. Pentru articolul de luna asta am ales o poza folosita de Oprah pentru a prezinta propunerile ei de cadouri pentru Sfantul Nicolae si Craci
Oct
24
2018
Revistele lunii Noiembrie 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Noiembrie 2018 pe blogul cu reviste Iata ca a venit si ultima luna de toamna. Mare bucurie pentru cele care prefera vremea rece, ploile de toamna, gramezile de frunze colorate, zilele mai scurte si indemnul la bauturi calde si tocanite cu aroma de toamna. Si sa nu uitam de pofta crescuta pentru somn si odihna, caci se intuneca mai devreme. Pentru mine, acest final de toamna vreau sa insemne mai mult timp si atentie pentru mine. Mi-am propus sa merg cat de des pot la sala (de 2-3 ori pe saptamana, nu mai mult) si sa profit de fiecare moment pentru a fi mai atenta la mine, la miscarile pe care le face corpul meu, la gandurile pe care le am, la emotiile pe care le simt. Va invit si pe voi sa faceti acelasi lucru. Luna Noiembrie are 30 de zile pe care le putem folosi numai pentru noi. Eu il consider ca un fel de cadou de Craciun. Foarte mult timp am fost imprastiata in exterior, atrasa in tot felul de povesti: e bine sa fii asa, e frumos sa faci asa, e util sa ai asta si aia. Acum am depasit aceasta faza si ma adun in interior. Sportul este o unealta - si o placere - care ma ajuta sa fiu eu cu mine si sa fiu atenta numai la mine. Un ochi la mine in interior, un ochi in exterior la ce se intampla in jurul meu. Va scriu aceste randuri cu o super febra musculara dar si cu incantare ca am facut progrese in a ma cunoaste mai bine. Cu fiecare zi ce trece ma lamuresc si mai mult ca viata asta nu este despre a face ci despre a fi. Pentru mine, miscarea, mersul la sala este singurul lucru pe care il fac doar pentru mine. Ma linisteste, ma relaxeaza, ma ajuta sa ma adun. Haideti sa cautam in continuare inspiratie in paginile revistelor glossy. De acolo pot veni indicatii catre pasii pe care-i putem face in drumul nostru, numai al nostru. Daca alegem asta, bine inteles.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de NOIEMBRIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Viata ca scena 10,90 lei
28 Nov
Shape Magazine România

[Coperta: Nelli Minina]

15 lei
22 Nov
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Noiembrie-Decembrie 2018

[Coperta: Amanda Latona]

5 lei
9 Nov
Revista IOANA Mostra crema Vichy NEOVADIOL (1,5 ml) + 2 absorbante Tena Lady 6,99 lei
8 Nov
Dupa Afaceri Premium Cover story: Where art thou?
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
8 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Crema anti-rid Yves Rocher Serum Vegetal (travel size 30 ml)
[Coperta: Simona Gherghe]
13,99 lei (9,90 lei)
1 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Masca pentru par deteriorat Loncolor Expert (cu ulei Tsubaki) + Mostra masca de par WASH&GO (10 ml) + Mostra crema Vichy + Absorbante Tena (doar pe o parte din tiraj) + Mostra Avon Anew Platinum + Broșură Avon

[Coperta: Irina Baiant]

9,90 lei
1 Nov
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Principiul 80/20. Cum sa obtii mai mult cu mai putin, de Richard Koch

[Coperta: Mirela Oprisor]

19,99 lei (9,90 lei) 31 Oct
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Nina Dobrev]

8,99 lei
31 Oct
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Diana Moldovan]

10,99 lei
31 Oct
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Franzi Mueller (Girls Club Management)]

14,99 lei
30 Oct
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 8,99 lei
29 Oct
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Trusa de machiaj in culorile toamnei (8 nuante) + Catalog AVON + Mostra AVON ANEW PLATINUM Tratament instant pentru zona ochilor + Mostra crema Vichy NEOVADIOL (1,5 ml) + Mostra Vichy MINERAL 89 (1,5 ml) + Mostra serum anti-age IVATHERM UNA (1 ml) + Mostra masca de par WASH&GO (10 ml)

[Coperta: Andreea Balan si familia]

14,99 lei (10,90 lei)
25 Oct
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Supliment ELLE MAN (Coperta: Mark Stam) 14 lei
25 Oct
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostra crema Vichy NEOVADIOL (1,5 ml) + Mostra Vichy MINERAL 89 (1,5 ml) + 2 absorbante Libresse + Mostra masca de par WASH&GO (10 ml) 10,90 lei
24 Oct
Burda Style Germania 14,99 lei
22 Oct

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Noiembrie 2018:

[nggallery id=323] [poll id="265"]
Iata ca a venit si ultima luna de toamna. Mare bucurie pentru cele care prefera vremea rece, ploile de toamna, gramezile de frunze colorate, zilele mai scurte si indemnul la bauturi calde si tocanite cu aroma de toamna. Si sa nu uitam de pofta cresc
Sep
24
2018
Revistele lunii Octombrie 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Octombrie 2018 pe blogul cu reviste Nu stiu unde sunteti voi cu vietile voastre, insa eu am ajuns la momentul in care simt nevoia sa simplific multe. Incepand cu garderoba, lucrurile din apartament, cum imi petrec cele 24 de ore din zi si multe alte detalii care, totusi, compun viata mea de zi cu zi. Alergatura asta continua dupa cea mai buna, mai perfecta, mai interesanta si mai importanta achizitie/ vacanta/ proiect/ realizare/ fel de mancare/ etc nu este OK deloc - m-a obosit si, cel mai important, mi-a distrat atentia de la ceea ce conteaza cu adevarat in viata mea. Asadar, pana incepe agitatia cu Craciunul si restul sarbatorilor de iarna, mi-am propus sa pun sub lupa aspectele importante alte vietii mele si sa vad ce pot schimba, ce pot face sa simplific. Da, garderoba este un aspect important si voi incepe cu asta. Apoi voi trece la alte lucruri, cum ar fi treburile prin casa, proiectele la care lucrez si cum imi petrec fiecare zi. M-am saturat sa ma tot plang de lipsa de timp, de gramada de lucruri pe care le am de facut sau aleg cu buna stiinta sa le fac. Va povestisem intr-un articol anterior ca m-am apucat din nou sa reciclez si in fiecare zi raman uimita de cantiatea de ambalaje pe care le arunc. Este incredibil cat plastic si aluminiu si sticla duc la reciclat, toate astea fiind platite cu bani din buzunarul meu. Al nostru, caci tu totii suntem consumatori de produse care vin, in primul rand, ambalate. Voi mai scrie pe acest subiect! Poate nu sunteti intr-o situatie similara cu a mea si nu va bateti capul cu simplificarea (sau minimalismul), asa ca va invit sa va bucurati de toamna si de noutatile aduse de editiile de Octombrie ale revistelor glossy. Da, este din nou Octombrie! Parca mai ieri incepea luna August ...
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de OCTOMBRIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Luxury România
[Rich & Famous]
Editie speciala nr 100
[Coperta: Ileana Badiu]
25 lei
8 Nov
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Silver Spitfire. Desteptarea unei legende 10,90 lei
31 Oct
Shape Magazine România

[Coperta: Vladislava Evtushenko]

15 lei
16 Oct
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Lapte demachiant Ivatherm (travel size 100 ml)
[Coperta: Loredana Groza si fiica ei Elena]
13,99 lei (9,90 lei)
1 Oct
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Dezvoltarea inteligentei emotionale, de Rob Yeung

[Coperta: Liliana Turoiu]

19,99 lei (9,90 lei) 30 Sept
Burda Style Germania 14,99 lei
28 Sept
Dupa Afaceri Premium Cover story: Gastronomia la rang de arta Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.
28 Sept
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Christina Aguilera]

8,99 lei
27 Sept
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs Gerovital + 2 absorbante intime ALWAYS + Mostra crema de fata ELMIPLANT Multi-Collagen cu (SPF 10, crema antirid de zi) + Crema de noapte si masca VICHY Slow Age Nuit + Brosura Catena

[Coperta: Mihaela Sofrone]

9,90 lei
27 Sept
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Zendaya]

10,99 lei
26 Sept
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 8,99 lei
25 Sept
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostra absorbant intim Libresse

[Coperta: ]

10,90 lei
25 Sept
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Gel de dus Gerovital + 2 absorbante intime ALWAYS + Mostra crema de fata ELMIPLANT Multi-Collagen cu (SPF 10, crema antirid de zi) + Crema de noapte si masca VICHY Slow Age Nuit

[Coperta: Andreea si Cabral Ibacka]

13,99 lei (10,90 lei)
116 pagini
24 Sept
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Mostra parfum Dior J'Adore in Joy (pe o parte din tiraj) + Mostra fond de ten Lancome + Crema de noapte si masca VICHY Slow Age Nuit

[Coperta: Antonia si Alex Velea]

14 lei
24 Sept
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii bilunare sau trimestriale: Oxygen Magazine România, editia Septembrie-Octombrie 2018 Beau Monde Magazine România, editia de Vara 2018 Marea Dragoste/ RevistaTango.ro, editia Iulie-August 2018

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Octombrie 2018:

[nggallery id=322] [poll id="264"]
Nu stiu unde sunteti voi cu vietile voastre, insa eu am ajuns la momentul in care simt nevoia sa simplific multe. Incepand cu garderoba, lucrurile din apartament, cum imi petrec cele 24 de ore din zi si multe alte detalii care, totusi, compun viata
Aug
22
2018
Revistele lunii Septembrie 2018Revistele lunii Septembrie 2018Iulie si August sunt lunile in care schimbam perspectiva asupra vietii noastre. Poate pare o afirmatie pompoasa, insa nu este. In aceste luni de vara ne detasam de munca, de griji, calatorim mai mult, cunoastem oameni noi, vedem cum traiesc altii si cum vad ei viata, traim experiente noi, facem cumparaturi si schimbam ceva in stilul nostru de viata. Poate schimbarea nu este mare, dar nici nu trebuie sa fie, nu am sti ce sa facem cu ea. O scanteie este suficienta pentru a porni un lant de mici schimbari care se transforma intr-un bulgare de zapada rostogolit la vale. Pentru mine, luna August, in special, este o luna de resetare. Nu fac prea multe lucruri programate, insa intern se petrec niste schimbari ale caror roade le culeg prin septembrie-octombrie. Dorm mai mult, sunt plecata de acasa mai mult, fac plimbari lungi, citesc mai mult si analizez pe indelete informatiile pe care le primesc. Asadar, vine toamna si incepe scoala. Nu incetez sa ma mir de faptul ca, desi vara asta a fost diferita, a trecut la fel de repede la toate celelalte. In ultima perioada am tot spus ca acesti ani si urmatorii 10 (probabil) sunt cei mai frumosi din viata mea de familie. Aceasta perspectiva ma ajuta sa nu ma mai agat de nimicuri suparatoare si sa caut bucurie in orice moment petrecut cu familia. Revistele lunii Septembrie aduc noutati si trenduri care pot completa schimbarile aduse de aceasta vara. Haideti sa vedem impreuna ce gasim la chioscurile de presa inainte ca toamna sa se instaleze pe meleagurile noastre:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de SEPTEMBRIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover Story: Business de top, la feminin [Coperta: Mihaela Mitroi] 10,90 lei
28 Sept
Shape Magazine România

[Coperta: Elen Bass]

15 lei
13 Sept
Revista IOANA Plic cu praf de inghetata cu gust de vanilie sau ciocolata de la Dr. Oetker 6,99 lei
10 Sept
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Septembrie-Octombrie 2018

[Coperta: Brooke Ence]

5 lei
7 Sept
Dupa Afaceri Premium Cover story: Democratizarea luxului 30 lei
31 August
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Ruj lichid Essence
[Coperta: Elena Udrea]
9,90 lei
31 August
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Strigătul neauzit pentru sensul vieții, de Viktor E. Frankl

[Coperta: Roxana Lupu]

19,99 lei (9,90 lei) 31 August
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Lidia Buble]

8,99 lei
30 August
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Paris Jackson]

14,99 lei
28 August
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
28 August
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Moastra Lacome Genifique (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Marie-Claire-Romania/Fashion)

[Coperta: ]

10,99 lei
28 August
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Carte de colorat pentru adulti (la alegere dintre diverse teme: Motive tribale, Mandale fermecate, Animale salbatice, Terapie orientala, Desene vintage, O gradina de vis) + Mostra lotiune de corp Elmiplant Supreme Hyaluronic (6 ml)

[Coperta: Cristina Calugaru]

9,90 lei
28 August
Burda Style Germania 14,99 lei
28 August
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
3 protej-slipuri Libresse + Mostra servetel parfumat Lancome La Vie est Belle

[Coperta: ]

10,90 lei
27 August
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Coperta: Melanie Engels (Attitude Models)]

14 lei
130 pagini
23 August
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Apa termala Ivatherm (100 ml) + Mostra LANCOME GENIFIQUE Advanced Serum 1 ml + Mostra lotiune de corp Elmiplant Beloved Vanilla (6 ml) + Mostra serum anti-age Ivatherm UNA (1 ml)

[Coperta: Irina Rimes]

13,99 lei (10,90 lei)
122 pagini
23 August

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Septembrie 2018:

[nggallery id=321]
Iulie si August sunt lunile in care schimbam perspectiva asupra vietii noastre. Poate pare o afirmatie pompoasa, insa nu este. In aceste luni de vara ne detasam de munca, de griji, calatorim mai mult, cunoastem oameni noi, vedem cum traiesc altii si
Jul
19
2018
Revistele lunii August 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii August 2018 pe blogul cu revisteZiua mea perfecta de vara se desfasoara, cu siguranta, la malul marii. Jumatate de zi singura, jumatate de zi cu familia. Jumatate de zi pe plaja, jumatate de zi in plimbare. Jumatate de zi in agitatie, cealalta jumatate in liniste si calm. Mi-ar placea sa am timp sa scriu pentru blog pe plaja si sa citesc din teancul de carti care ma asteapta. Sa mananc numai fructe si legume si sa beau tot ce am chef, fara sa simt ca se depune pe undeva (si voi aveti senzatia asta uneori, nu?). Sa vad cate un film, din cand in cand, si sa ma joc mult cu copiii mei. Ziua mea perfecta face parte din saptamanile perfecte de vara. Da, as fi in stare sa stau multe saptamani la malul marii. Marea are un anume efect asupra mea pe care mi-e greu sa-l descriu de aici, din scaunul de birou si din fata laptopului. Dar as povesti despre mare de pe sezlong, cu laptopul in brate. Ah, si sa nu uit de inghetata, as vrea sa mananc cat sa simt ca m-am saturat pana la vara viitoare. Parca exista si o dieta cu inghetata, nu? ;-) (FYI, nu cred in diete, doar mi-am adus aminte ca am citit de ea.) Pana apar noutatile lunii August (nu prea multe, multe editii de luna trecuta sunt duble), va invit sa povestiti si voi cum ar fi ziua voastra perfecta de vara. Aici este locul unde puteti lasa imaginatia sa zburde linistita, nimeni nu va judeca si nu va strica Zen-ul.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de AUGUST 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Luxury România
[Rich & Famous]
Editia de vara 2018
[Coperta: Dr. Yazan Aqrabawi & Anamaria Prodan Reghecampf]
25 lei
27 Iulie
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Summer Retreat Editie dubla Iulie-August 2018 10,90 lei
27 Iulie
Revista IOANA Plic cu praf de inghetata cu gust de vanilie sau ciocolata de la Dr. Oetker 6,99 lei
3 Iulie
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Chocker sub forma de snur lung negru, cu 2 modele diferite de finisaj al capetelor
[Coperta: Delia]
11,90 lei (9,90 lei)
1 August
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
Plic cu praf de inghetata cu gust de vanilie de la Dr. Oetker (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
31 Iulie
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Teste de personalitate prin alegerea culorilor, de Sadka Dewey + Mostra crema de picioare mentolata Cedraflon (plic cu 10 ml)

[Coperta: Monica Petrica]

19,99 lei (9,90 lei) 29 Iulie
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
O carte de la editura Lira din colectia Romanul de dragoste: Vapaia, de Henri de Regnier Iubiri paralele, de Cella Serghi O viata, de Guy de Maupassant

[Coperta: Mariana Bradescu Constantinescu]

12,99 lei (10,99 lei)
28 Iulie
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Suplimentul FESTIVAL MAG, editat de Burda Romania (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Alina Ceusan si Carmen Grebenisan]

8,99 lei
26 Iulie
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Masca pentru par Loncolor Expert cu ulei Abyssinian (pentru par uscat sau deteriorat, full size 200 ml) + Mostra plasture Sun Meter

[Coperta: Feli Donose]

12,99 lei (10,90 lei)
114 pagini
25 Iulie
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
(Revista nu contine mostre.)

[Coperta: Doina Ciobanu]

14 lei
130 pagini
24 Iulie
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]

[Coperta: ]

10,90 lei
23 Iulie
Burda Style Germania 14,99 lei
19 Iulie
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii bilunare sau trimestriale: Beau Monde Magazine România, editia de Vara 2018 Marea Dragoste/ RevistaTango.ro, editia Iulie-August 2018 Oxygen Magazine România, editia Iulie-August 2018 Shape Magazine România, editia Iulie-August 2018 Dupa Afaceri Premium, editia Iulie-August 2018 Marie Claire Magazine România, editia Iulie-August 2018 Harper´s BAZAAR Magazine România, editia Iulie-August 2018

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii August 2018:

[nggallery id=320] [poll id="263"]
Ziua mea perfecta de vara se desfasoara, cu siguranta, la malul marii. Jumatate de zi singura, jumatate de zi cu familia. Jumatate de zi pe plaja, jumatate de zi in plimbare. Jumatate de zi in agitatie, cealalta jumatate in liniste si calm. Mi-ar
Jun
25
2018
Revistele lunii Iulie 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Iulie 2018 pe blogul cu reviste Presimt ca va fi o vara de neuitat. Si asta pentru ca va fi atat de minunata si grozava incat vom vrea sa o pastram in inima noastra pentru toata viata. Iar cand toamna se va furisa incet in viata noastra, ne vom da seama ca vara lui 2018 este doar o parte din puzzle-ul numit "Vara Vietii Mele". Imi place mult cum se transforma oamenii in fiecare vara. Unii adora caldura, altii se ascund de ea. Unii cauta surse de racoare si motive de relaxare in fiecare zi, altii sufera in tacere (sau nu) si se roaga sa vina odata toamna cu vremea ei racoroasa. Pe litoralul romanesc spectacolul a inceput deja. Eu am fost luna asta cateva zile si pot spune ca mi-e tare dor de Grecia si Spania si Turcia ... Mie imi place mult vara, iar anul asta mi-am propus sa fac multe lucruri cu cei doi copii ai mei. Au copiii astia un entuziasm si o veseli pentru tot ce aduce vara incat nu am cum sa nu ma molipsesc. Sunt atat de diferiti incat imi dau seama cat de frumaosa este ocazia de a vedea viata din atatea perspective (care se vor schimba anul viitor). Mi-ar placea sa imi povestiti despre vara asta, cum vi se pare pana acum si ce planuri aveti pentru urmatoarele 2 luni. Poate gasiti ceva inspiratie in paginile revistelor lunii Iulie. Daca aduceti 2-3 lucruri noi si benefice in viata voastra, care sa va ridice standardul de viata si sa va faca sa va simtiti mai bine cu voi inseva, puteti spune ca ati cucerit vara lui 2018! Haideti sa vedem impreuna noutatile din aceasta luna:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de IULIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Marea Dragoste / RevistaTango.ro
[Revista de citit si iubit]
Editie dubla Iulie-August 2018
[Coperta dubla: Viorica Chiurciu si Ioana Lee]
9,90 lei
16 Iulie
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Iulie-August 2018

[Coperta: Kaisa Keranen]

5 lei
12 Iulie
Shape Magazine România Editie dubla Iulie-August 2018

[Coperta: Lucja Krzak]

15 lei
12 Iulie
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Editia de vara 2018 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Beau-Monde-Style-Romania/Fashion)

[Coperta: Dana Rogoz]

9,99 lei
5 Iulie
Revista IOANA 6,99 lei
5 Iulie
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un cadou la alegere dintre: - Balsam Loncolor Expert INTENSIVE COLOR PROTECT pentru par vopsit cu ulei Tsubaki (full size, 500ml) - Apa micelara Ivatherm (travel size) - Apa micelara Yves Rocher (full size)
[Coperta: Alice Cavaleru si Vladimir Draghia]
11,90 lei (9,90 lei)
2 Iulie
Dupa Afaceri Premium Pe val Editie dubla Iulie-August 2018 30 lei
29 Iunie
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Isteria sub vălul seducției, de Emmanuelle Comtesse

[Coperta: Melania Medeleanu si Vlad Voiculescu]

19,99 lei (9,90 lei) 29 Iunie
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Produse solare Gerovital (lotiune cu SPF 15 sau lotiune-spray dupa plaja)

[Coperta: Mariana Bradescu Constantinescu]

12,99 lei (10,99 lei)
28 Iunie
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Editie dubla Iulie-August 2018 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Marie-Claire-Romania/Fashion)

[Coperta: Jean Campbell]

12,99 lei
28 Iunie
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Jesse J]

8,99 lei
28 Iunie
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Editie dubla Iulie-August 2018 (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Cosima Fritz (Iconic Management)]

14,99 lei
146 pagini
27 Iunie
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
27 Iunie
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Sampon uscat Batiste (full size 200 ml, din gama Hint of Color) (Revista nu contine mostre.)

[Coperta: Diana Sar, fotografiata de George Pruteanu, in tinuta Chanel Spring-Summer 2018]

10,90 lei
114 pagini
27 Iunie
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Coperta: Catrinel Menghia]

14 lei
25 Iunie
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Crema hidratanta Ivatherm Aquafil Hydra Light (30 ml) (Revista nu contine mostre.)

[Coperta: Inna]

14,99 lei (10,90 lei)
124 pagini
25 Iunie
Burda Style Germania 14,99 lei
21 Iunie
Women's Health Ghid de Antrenament Mostra crema fata Vichy Mineral 89
Editia de Vara 2018

[Coperta: Anca Surdu]

12,99 lei
12 Iunie
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii bilunare sau trimestriale: Beau Monde Romania, editia de Primavara 2018 Marea Dragoste/ RevistaTango.ro, editia Iunie-Iulie 2018

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Iulie 2018:

[nggallery id=319] [poll id="262"]
Presimt ca va fi o vara de neuitat. Si asta pentru ca va fi atat de minunata si grozava incat vom vrea sa o pastram in inima noastra pentru toata viata. Iar cand toamna se va furisa incet in viata noastra, ne vom da seama ca vara lui 2018 este doar
May
24
2018
Revistele lunii Iunie 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Iunie 2018 pe blogul cu revisteSi voua va miroase a vacanta de vara? Si mie! Si voua va e dor de racoarea valurilor si caldura nisipului? Si mie! Si voi va bucurati de cat de lunga este ziua si cat de aproape este solstitiul de vara? Si eu! Nu am planuri mari pentru vara asta iar acest lucru ma face sa ma simt mai usoara. Imi doresc, in schimb, cat mai multe zile cu vreme buna. Daca e sa ploua pentru a racori pamantul, sa se intample noaptea cat eu dorm. Dar ziua sa fie soare si o adiere placuta de vant. :joy: Eu zic sa inceapa nebunia cu rochitele si maieurile de vara, sandalutele si flipflop-sii care ocupa atat de putin spatiu in pantofar. Sper ca revistele sa faca treaba buna si sa ne prezinte tot ce a aparut nou si interesant in acest nou sezon cald. Nu de alta, insa iar vreau sa-mi fac ordine in garderoba si sa scap de ceea ce nu port cu drag. Am constatat ca am prea multe bluze si tricouri dragute dar care nu vin bine pe mine si de data asta cred ca am gasit taria sa le dau mai departe. Asadar, sa inceapa nebunia de vara. Revistele lunii Iunie 2018 doar ne vor deschide apetitul:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de IUNIE 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] The Good Life Edit 10,90 lei
19 Iunie
Revista IOANA 6,99 lei
11 Iunie
Luxury România
[Rich & Famous]

[Coperta: Petrisor Petrescu]
25 lei
8 Iunie
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro
[Revista de citit si iubit]
Editie dubla Iunie-Iulie 2018
[Coperta dubla: Medeea Marinescu / Raluca Mohora, Alice Năstase Buciuta și copiii]
9,90 lei
2 Iunie
Dupa Afaceri Premium Luxury of Future or Future of the Luxury 30 lei
31 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Balsam pentru par vopsit LONCOLOR Expert Intensive Color Protect (250 ml)
[Coperta: Madalina Ghenea]
11,99 lei (9,90 lei)
31 Mai
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Carte Relatii verbale abuzive. Cum sa le recunoasteti si cum sa reactionati de Patricia Evans

[Coperta: Sonia Grindeanu]

19,99 lei (9,90 lei) 30 Mai
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Cartea părului puternic, recomandata de Pantene Romania si Laura Cosoi (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Alexia Eram]

10,99 lei (8,99 lei)
31 Mai
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Marie-Claire-Romania/Fashion)

[Coperta: Ana Ularu]

10,99 lei
29 Mai
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Irina Kravchenko (Women Management)]

14,99 lei
29 Mai
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
29 Mai
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
O pereche de cercei colorati de tip gablont

[Coperta: Florentina Musat]

10,99 lei
26 Mai
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Plic cu cafea Tchibo Exclusive

[Coperta: Aicha Med]

14 lei
25 Mai
Burda Style Germania 14,99 lei
24 Mai
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Lotiune solara Gerovital (spray cu lotiune SPF 10 si spray cu lotiune dupa plaja) + Plic cu cafea Tchibo Exclusive

[Coperta: Oana Cuzino si Naomi]

13,99 lei (10,90 lei)
25 Mai
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Plic cu cafea Tchibo Exclusive

[Coperta: ]

10,90 lei
23 Mai
La chioscuri gasesti si urmatoarele editii bilunare sau trimestriale: Beau Monde Romania, editia de Primavara 2018 Oxygen Magazine România, editia Mai - Iunie 2018 Luxury Magazine România, editia de Primavara 2018 Running Mag + Fitness Mag, editia cu numarul 9

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Iunie 2018:

[nggallery id=318] [poll id="260"]
Si voua va miroase a vacanta de vara? Si mie! Si voua va e dor de racoarea valurilor si caldura nisipului? Si mie! Si voi va bucurati de cat de lunga este ziua si cat de aproape este solstitiul de vara? Si eu! Nu am planuri mari pentru vara asta
Apr
23
2018
Revistele lunii Mai 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2018 pe blogul cu revisteDe cateva zile avem parte de vreme de primavara-vara si am si uitat cum a fost asta iarna. Nici nu am apucat sa strang bine ghetele si gecile de iarna ca trebuie sa trec direct la maieuri si slapi. Abia acum imi dau seama cat de dor imi era de prospetimea asta a naturii, de un nou inceput si 1.000 de sanse care asteapta sa fie consumate. Nu am planuri pentru acest nou sezon cald. Observ ca sunt multe zile libere care se transforma in mini-vacante; e bine, avem mai mult timp sa stam afara din casa. Bineinteles, urmeaza sa fac o noua ordine in garderoba si inca o triere a tuturor hainelor, accesoriilor si perechilor de incaltaminte. Ma sperie ideea - cred ca o sa dureze cam jumatate de zi si o sa umplu toata casa - insa stiu ca o sa ma simt mult mai bine dupa ce o fac. Prea multe nu sunt de spus; va las in compania editiilor de Mai ale revistelor glossy. Daca aveti chef, astept comentariile voastre despre ce a-ti mai facut nou in ultima vreme. Va pregatiti de mers la mare?
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de MAI 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Shape Magazine România

[Coperta: Kate Mara]

15 lei
23 Mai
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] — [Coperta: Octavia Marginean] 10,90 lei
23 Mai
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Mai-Iunie 2018

[Coperta: Misty Copeland]

5 lei
17 Mai
Revista IOANA 6,99 lei
10 Mai
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]

[Coperta dubla: Liza Panait si Olivia Steer]
9,90 lei
5 Mai
Running Mag
[Alergarea este noul tau stil de viata]
Suplimentul Fitness Mag - Coperta: Adrian Raduta

[Coperta: Inna]

9,90 lei
4 Mai
Dupa Afaceri Premium Back to basics 30 lei
2 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Fard de pleoape Essence I love Nude
[Coperta: Adelina Pestritu]
12,99 lei (9,90 lei)
30 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Zoe Saldana]

8,99 lei
29 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Stop Manipularii de Jacques Regard + O editie mai veche a revistei

[Coperta: Cosette Chichirau]

19,99 lei (9,90 lei) 28 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Aparat de ras Wilkinson

[Coperta: Ela Craciun]

10,99 lei
27 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
26 Apr
Luxury România
[Rich & Famous]
Editia de primavara 2018
[Coperta: Simona Iacob]
25 lei
26 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Supliment ELLE MAN [Coperta: Sebastian Stan]

[Coperta: Simona Halep]

14 lei
26 Apr
Burda Style Germania 14,99 lei
24 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Alex Binaris]

14,99 lei
162 pagini
24 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing] Editie aniversara 10 ani!
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Marie-Claire-Romania/Fashion)

[Coperta: Alicia Vikander]

10,99 lei
24 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Lip gloss de la Essence

[Coperta: Laura Cosoi]

12,99 lei (10,90 lei)
25 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostra crema cu acid hialuronic Vichy Minéral 89 (pliculet cu 1,5 ml, pentru toate tipurile de ten)

[Coperta: Rita Ora]

10,90 lei
114 pagini
23 Apr

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste sau orice alt subiect, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Mai 2018:

[nggallery id=317]
De cateva zile avem parte de vreme de primavara-vara si am si uitat cum a fost asta iarna. Nici nu am apucat sa strang bine ghetele si gecile de iarna ca trebuie sa trec direct la maieuri si slapi. Abia acum imi dau seama cat de dor imi era de prospe
Pagina 1 din 1112345...10...Ultima pagina »