20
2017
Am primit ieri pe e-mail un comunicat de presa care mi-a atras atentia. L-am citit si am decis sa particip si eu la initiativa propusa de Baneasa Shopping City. Haine de la Ruxandra am, curate si bune de purtat in continuare de altii copii carora le vin. Sa le vand pe net ... nu e stilul meu; mai bine le donez.
Va redau mai jos comunicatul de presa asa cum l-am primit, contine toate detaliile de care aveti nevoie:
********
Băneasa Shopping City anunță lansarea noului proiect de responsabilitate socială It`s OK to help them dream, derulat cu scopul participării la eforturile de combatere a abandonului școlar și de susținere a accesului la educație în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate.
În perioada 18 octombrie - 26 noiembrie, la centrul de donații amplasat în parcarea exterioară Băneasa Shopping City, vor fi colectate articole de îmbrăcăminte și incălțăminte noi sau uzate, potrivite copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani.
Proiectul este realizat în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, iar la finalul lunii noiembrie, donațiile vor merge către cei 1000 de copii susținuți în prezent de organizația nonguvernamentală, atât către cei care provin din comunitățile defavorizate, cât și către cei îngrijiți direct de organizație și cresc în cele 3 sate SOS din București, Sibiu și Bacău.
Mulți dintre copiii fără posibilități renunță la școală sau merg sporadic pentru că nevoile materiale trec înaintea celor educaționale, pentru că rechizitele, cărțile, hainele și încălțămintea de care au nevoie reprezintă un lux. Fără acces la educație și provenind din familii fără resurse materiale, acești copii rămân în anonimat, cu vise și talente irosite, care altfel i-ar putea ajuta să reprezinte România la competiții internaționale, iar mai târziu, să devină lideri valoroși în cadrul societății.
«De cele mai multe ori, copiii au nevoie de sprijinul adulților pentru a ajunge acolo unde își doresc, însă o parte dintre aceștia provin din familii atât de sărace, încât nu pot merge la școală pentru că le lipsesc până și hainele sau încălțămintea. Astfel, se perpetuează cercul vicios al sărăciei materiale care duce la sărăcia educațională. Prin lansarea acestei campanii, alături de cei care vor veni să doneze, ne dorim să influențăm în bine viitorul copiilor fără posibilități. În viitor vom lansa și alte campanii în zona educațională, astfel încât, în timp, să ajutăm cât mai mulți copii.», a declarat Alexandru Bogdan, Director de Marketing Băneasa Shopping City.
«O bună parte a activității desfășurate de SOS Satele Copiilor este dedicată susţinerii familiilor vulnerabile, în vederea menținerii copiilor în școală, prin asigurarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare, alimente și consiliere. Astfel, 98% dintre copii provenind din comunitățile în care acționăm au putut merge în continuare la școală.», a adăugat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.
Conform celui mai recent Monitor European al Educației și Formării (nov. 2016), în România rata de părăsire timpurie a școlii se situa în 2015 la 19,1%, în timp ce rata medie europeană este de 11%. Ratele de abandon școlar sunt semnificativ mai mari pentru copiii din mediul rural, de 27,8%, față de 19,3% în orașele și zonele suburbane și 5,9 % în orașe mari, iar unul dintre principalele motive ale acestei incidențe îl constituie sărăcia.
Din totalul celor 4 milioane de copii români cu vârste cuprinse între 0-18 ani, 50% sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, după cum arată un raport Salvați Copiii realizat în 2016, iar 300.000 se află în afara sistemului de educație, conform unui studiu Unicef publicat anul acesta.
Acțiunile de CSR ale Băneasa Shopping City stau sub mesajul Together for Tomorrow. All in the name of education și sub viziunea că succesul oricărei inițiative îndreptate spre beneficiul comunităților este reprezentat de munca în echipă, de sentimentul de solidaritate creat și o cât mai largă participare, atât a oamenilor, cât și a brandurilor. Prin campaniile de responsabilitate socială desfășurate, Băneasa Shopping City își dorește să contribuie la construirea unui viitor sustenabil prin susținerea celui mai important factor, cel al educației.
Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, puteți accesa pagina https://www.baneasa.ro/doneaza.
Despre Băneasa Shopping City
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorinţe în materie de shopping, de la cele de renume internaţional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial include și o zonă impresionantă de divertisment, Grand Entertainment, ce cuprinde: Grand Cinema & More, singurul cinematograf din România echipat cu tehnologia revoluţionară Dolby Atmos în sala Grand Ultra, care oferă cinefililor săi cele mai înalte standarde video şi audio, servicii de gaming și entertainment, activități și evenimente dedicate copiilor, la care se adaugă o categorie specială de evenimente culturale (producţii proprii de teatru sau transmisiuni live de pe marile scene ale lumii). Toate aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment a României.
Despre SOS Satele Copiilor România
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.
Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România. SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.
********
Campania se desfasoara pana pe 26 noiembrie, centrul de donatii fiind deschis de luni pana vineri intre orele 12:00-20:00 si de sambata pana duminica intre orele 08:00-20:00.
Am primit ieri pe e-mail un comunicat de presa care mi-a atras atentia. L-am citit si am decis sa particip si eu la initiativa propusa de Baneasa Shopping City. Haine de la Ruxandra am, curate si bune de purtat in continuare de altii copii carora le
Intr-una dintre serile trecute, m-am enervat. Am fost la cumparaturi si m-am enervat. Am gasit tot ce mi-am dorit si m-am enervat. Era putina lume la casele de marcat (caci era sfarsit de program) si tot am plecat suparata de acolo. Am primit si complimente gratuite - "Uite doamna draguta ne lasa sa trecem in fata" - si m-am enervat si mai tare. Asta pentru ca femeia care mi-a aruncat aceste vorbe in timp ce se strecura pe langa mine nu m-a intrebat daca o las in fata mea si a restului de persoane din spatele meu, nu s-a uitat in ochii mei in timp ce vorbea despre mine, nu a asteptat sa raspund, nu si-a justificat gestul, nu si-a cerut scuze.
Nu m-am enervat si suparat pe doamna respectiva. Ea atat a stiut sa faca, atat a dus-o capul in seara aia. Probabil nu a vazut ca Ruxandra era rupta si topita de oboseala si statea rezemata de mine. Probabil nu a vazut ca sotul era cu bebelusul in brate si il tot plimba ca sa il linisteasca caci era agitat, nu avea chef de stat pe loc sau vroia la somn.
M-am enervat si m-am suparat pe MINE pentru ca nu am luat atitudine. Ruxandra m-a intrebat cu voce tare "De ce doamna aia a intrat in fata noastra?" Nu am stiut sa ii raspund, caci eram deja furioasa. Adica am stiut CE sa ii raspund, insa conditionarea mea din trecut - nu deranja oamenii, nu supara oamenii, stai cuminte in banca ta, cine esti tu ca sa iti spui parerea? etc etc - s-a activat instant. Nu mi-am luat singura apararea pentru ca nimeni nu mi-a luat vreodata apararea, nu stiu cum este acest sentiment.
Acum cand ma gandesc in urma la acel moment, ma si amuza naivitatea mea dar ma si enerveaza slabiciunea mea. Stiu ca degeaba imi invat copiii diverse principii daca nu le si aplic in fata lor. Atunci am avut o ocazie foarte buna de a educa prin exemplu si am ratat-o. Evident, va veni alta ocazie la care sper sa fiu mai puternica (adica mai pe faza).
Nu am nimic cu batranii si pensionarii. Insa varsta nu le da dreptul sa se poarte urat, fara respect. Aveam de cumparat 2 produse, se putea duce la casa prioritara sau alta casa unde era mai putina lume ori era tolerata intrarea ei inaintea altora. In urma ei, dupa ce a achitat produsele si sotul ei i s-a alaturat (trecuse si el de noi fara sa zica nimic), am bombanit eu ceva, insa degeaba, m-a enervat si mai tare situatia.
Acum si aici ii pot raspunde Ruxandrei: "Doamna aceea, impreuna cu sotul ei, a intrat in fata noastra presupunand ca nu avem nimic impotriva acestui gest. A presupus ca daca are doar 2 produse de cumparat, asta ii da dreptul sa se bage in fata. A mai presupus ca lumea o iarta pentru gest pentru ca este mai in varsta decat restul oamenilor de la coada. Insa doamna a presupus gresit. Ea doar isi vede de propriul interes si nu ii pasa ce simte lumea fata de gestul ei. Doar pentru ca mi-a spus ca sunt o "domnisoara draguta" asta nu inseamna ca si sunt. Dupa cum ti-am mai spus, cuvintele altora - urate sau frumoase - nu au legatura cu ceea ce esti tu sau cu viata ta. Singura iti faci viata cum vrei, nu dupa cum spun altii. Nu sunt nici domnisoara nici draguta (cel putin nu in acest moment, cu sensul de amabila)."
(Doamna respectiva ar fi avut in fata doar 2 persoane daca s-ar fi asezat la coada in loc sa se bage in fata mea.)
Urasc sa imi fie fortata mana, sa puna altii cuvinte in gura mea (chiar si pozitive), sa faca presupuneri despre mine, sa ma eticheteze. Dar asta e o nimica toata pe langa faptul ca nu am luat atitudine, ca nu am vorbit, ca nu am zis nimic. Tocmai eu, care o invat pe fiica-mea sa se exprime mereu, sa isi ia apararea, sa nu stie de frica sau rusinea altora.
Urmatoarea lectie pe care trebuie sa o pun in practica este sa invat cand si cum sa spun NU. Acum incerc sa repar greseala facuta in fata copilului meu si fata de mine.
Tu ai avut parte recent de vreo experienta asemanatoare? Ce ai invatat din ea?
Cred cu tarie ca omul cat traieste invata. Fie ca invata de placere sau de nevoie, certitudinea e ca omul este aici pe Pamant ca sa devina mai mult decat a fost ieri. Pare usor de spus, dar nu si daca e sa luam in considerare muntii pe care ni-i asterne viata in cale.
Ma uit la Ruxandra mea cat e de prinsa in activitatile pe care le face in cadrul scolii, pe langa materiile obligatorii din curriculum. Ii place mult, desi nu este genul care sa se arunce de buna voie in fata provocarilor. De aceea eu sunt cea mai mare fana a ei si o incurajez atunci cand are nevoie. Mama mea si multi altii spun ca fata face prea multe activitati (de fapt sunt vreo 3 imprastiate pe parcursul saptamanii), ca e prea prinsa intr-un program care nu ii da voie sa copilareasca sau sa se joace in voie. Am ajuns la concluzia ca celor care gandesc asa ori nu le-a placut niciodata la scoala, ori nu le place sa invete ceva in general, ori isi imagineaza ca in viata nu e necesar sa fii in continua crestere, de la o zi la alta, de la un sezon la altul. Insa realitatea doveste, prin multitudinea de 
Dupa cum stiti, sunt insarcinata cu al doilea copilas. Sunt putin trecuta de 4 luni si totul este ok pana acum. Burtica se cunoaste, nu o mai pot ascunde; de fapt, n-am incercat nicio clipa sa o ascund.
Lumea observa (nu toata lumea, probabil le e teama sa nu faca vreo gafa legata de dilema insarcinata VS balonata/plinuta) si ma intreaba cum ma simt si daca este fetita sau baietel. Aceste doua intrebari imi sunt puse de fiecare data. Partea despre mine o termin repede, caci ii dezarmez imediat: nimic siropos, nimic fantastic, nimic ce necesita tone de detalii. Daca nu le hranesc curiozitatea, abandoneaza repede subiectul.
Apoi urmeaza intrebarea de care se leaga toata lumea: ce este, fetita sau baietel? Unora le spun ca am o fetita de 6 ani jumatate si ... restul continua ei: ce frumos ar fi sa am pereche! In clipa aia simt ca iau foc, caci ma enerveaza la maxim observatia. Ce inseamna ca e frumos sa am pereche, fata si baiat? In ce consta frumusetea? Opusul lui frumos este urat - adica cei care nu au pereche nu au o familie frumoasa? E o discutie atat de lipsita de sens incat o abandonez din start si o tratez cu un zambet larg. Lumea se resemneaza si imi ureaza sa fie sanatos copilul, nu conteaza ce va fi. De parca pot eu alege, pot eu controla ce se intampla acolo.
Ma intreb daca obsesia asta pentru perechea fata-baiat are legatura cu frica de homosexualitate, cu homofobia in general, cu perfectiunea pe care unii o venereaza si o cauta in viata altora. Familiile cu doua fete sau doi baieti se simt mai putin implinite? Simt un gol in suflet cand privesc copiii altor persoane? Cu siguranta nu! Se gandesc ca ar fi fost o binecuvantare sa creasca si sa educe si un baiat sau o fata? Cu siguranta nu!
De regula, cei care comenteaza provin din astfel de familii "perfect echilibrate" sau nu au copii deloc si preiau din tot ce iese din gura lumii, fara sa treaca prin filtrul bunului simt. Daca mi-as pune mintea cu ei, ar iesi cearta de fiecare data. Asa ca, ma rezum doar la a zambi. Dupa care urmeaza replica lor de aur: "Nu conteaza, sanatos sa fie copilul!"
Acum sa discutam al doilea subiect din titlu. Pana sa raman insarcinata, nu cred ca exista persoana cu care sa stau de vorba si sa ma intrebe cand il facem si pe al doilea. De parca ar fi fost o obligatie. Ridicam din umeri. Si pentru ca nu aveam replica care sa le inchida gura (am incercat cateva, insa mi-am atras antipatii), urma o tirada de motive pentru care e bine sa ai doi copii, eventual cu o varsta cat mai apropiata. Ca sa lamuresc problema: intre Ruxandra si fratiorul/surioara ei va fi o diferenta de 7 ani. Nu ma deranjeaza catusi de putin, nu consider ca va fi o problema.
Am auzit si eu teoria cum ca, daca sunt apropiati de varsta, copiii se joaca mai mult impreuna, insa parintilor le este mai greu cu doi copii mici. Eh, acum nu se vor juca prea mult impreuna (desi nu am cum sa anticipez lucrul asta) insa ne va fi noua mai usor. Problema rezolvata! Diferenta de varsta dintre frati nu va determina calitatea legaturii dintre ei. Cu siguranta, a creste doi copiii e cu totul alta mancare de peste decat a creste un sigur copil. Insa vreau sa pornesc in calatoria asta fara nicio prejudecata, fara nicio eticheta, fara nicio asteptare. Ce va fi, va fi! Oricum simt ca iau totul de la zero cu meseria asta de a fi parinte.
Acum va intreb pe voi: Din experienta voastra de viata cu frati si/sau surori, cum a fost in copilarie si cum este acum la varsta adulta? Nu vreau sfaturi ci doar impartasiri din viata reala. Caci realitatea bate orice sfat bine intentionat.
In loc de concluzie: Nu va puneti niciodata intrebarile "Cum e mai bine sa am: doua fete, doi baieti sau o fata si un baiat? Care sa fie mai mare? Ce diferenta sa fie intre ei?". Lucrurile astea chiar nu conteaza si nici macar nu le puteti controla. Intrebarea care nu trebuie evitata este urmatoarea: "Cum pot fi un parinte mai bun pentru copilul meu?". Restul este doar mersul normal al vietii.
Pentru unii / unele, viata buna incepe odata ce valiza e facuta si biletele asteapta cuminti langa vouchere. Pentru altii / altele, orice forma de ingrijire si alint la standarde inalte reprezinta semne ale unei good life.
Dar pentru tine, care este masura calitatii vietii tale?
[poll id="225"]
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.
Un sondaj privind 
Sunt datoare fata de copilul meu sa il invat sa faca lucrurile asa cum trebuie. Adica cu respect, nu cu teama. Si aici ma refer la relatia cu medicii, doctorii si alti specialisti in medicina. Cand eram eu mica, spuneam "Saru-mana!" la toata lumea, dar nu pentru ca simteam mare recunostinta ci pentru ca asa imi dicta mama. Era un anume respect, umilitor as zice, pentru profesiile care ni se pareau peste statutul nostru. Adica femeii care stragea mizeria din casa scarii si din jurul blocului nu-i spunea nimeni "Saru-mana!".
Ideea este ca vreau sa o invat sa nu-i fie teama de doctori, de 
In dimineața asta am ales să îndrept puterea cuvintelor mele, bine structurate într-un scurt mesaj aruncat direct și fără milă în direcția „nepoftitelor” care îmi vizitează profilul, chiar dacă nu sunt în lista mea de prieteni și mai ales că nu au sentimente cel puțin de respect în ceea ce mă privește, fiind însă interesate de tot ce scriu și tot ce am de zis sau arătat.
Mesajul începea așa:
"Deși nu sunteți în lista mea de prieteni îmi urmăriți activitățile și asta mă bucură.
Sunt mai bogată în cuvinte și asta vă înebunește.
În schimb la voi e sărăcie, lipsă de educație, lipsă de ortografie, selfie-uri cu etalări de rochii prea scurte și prea vulgare, invers proporționale cu statutul de "doamne" la care pretindeți...”
Mesajul mai are o completare dar deschid aici niște paranteze și reiau tot un articol de al meu mai vechi care detaliază ideea „doamnă”:
„Nu ești o doamnă doar pentru că împrumuți personalitate de la hainele pe care le îmbraci.
Nu, nu ești o doamnă dacă porți la braț o geantă scumpă pe care o etalezi aproape ostentativ.
Nu te pot ridica la acest statut nici mii de vizite la coafor.
Nu atât timp cât ai sufletul plin de „fudulie” și prost gust.
Și nu, nu ești o doamnă când arunci cu vorbe impertinente în oamenii de lângă tine sau când le intri încălțată în suflet cu tălpile murdare și calci peste tot.
Nu ești o doamnă când îți cumperi diplome dar nu știi cum sună și cum se scrie corect limba română.
Când nu îl respecți pe Eminescu, pe Vieru sau când nu știi cine a fost Păunescu.
Doamnă devii.
Când crești frumos, când ai parte de educație și ești învățată ce este respectul față de cei mai puțin norocoși ca tine.”
Închid parantezele și revin la continuarea mesajului de azi...
„...Aur la gât, la urechi, la mâini și la degete, asemeni unui brad împodobit fără gust.
Dar nu întotdeauna ce e mai mult e și mai bine.
Exact la subiect proverbul: "Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul".
Poate sunt un pic rea dar unele lucruri trebuie spuse direct ca să se înțeleagă, la mintea unora nu ajunge prin apropo-uri.”
Așa se termina mesajul meu direct și răspicat, iar reacțiile nu s-au lăsat așteptate.
Semn că mai sunt persoane în același asentiment, că duc și ei la rândul lor lupte crâncene cu astfel de personaje, care până la urmă nu ar deranja pe nimeni dacă ar sta în banca lor, să fie neutri.
Mie îmi place vorba asta” dacă nu poți face bine, măcar nu face rau”.
Sau câteva rânduri desprinse dintr-o poezie de a mea:
„Cum poți să judeci,
când îți știi propriile greșeli?
Nu-l „murdări” pe Mâine,
Mai bine „curăță-l” pe Ieri.”
De la ideea asta am pornit și am hotărât să zic lucrurilor pe nume referitor la acest subiect.
Și după cum ziceam, reacțiile au fost...au fost destule.
De la una din reacții se naște și acest articol, mai bine așezat.
Draga mea amică Mihaela, care găzduiește textele mele pe blogg-ul ei www.lirc.ro a vrut o continuare ... și eu cu mare drag mă exprim, mai ales atunci când sunt rugată.
Articolul ăsta nu vrea să atingă nici un fel de răutate sau frustrare ci dimpotrivă să stopeze un pic sufletele astea ranchiunoase și invidioase.
Peace. :)>-
P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina la 
Am dat peste o informatie pe net care m-a facut sa clipesc de 2 ori si sa citesc mai multe: "Femeile din Romania au in medie 38 de contacte sexuale neprotejate pe an". Cum vi se pare cifra asta? Mica? Mare? Eu as zice ca e mult prea mare! 2-3-4 partide de sex neprotejat pe an as zice ca sunt accidente, se mai intampla, motivele le stim si noi. Insa 38 este deja ... o dovada. Dovada ca romancele merg la risc, folosind metode contraceptive cu risc mare de "accident".
Evident, totul porneste de la educatie. Eu locuiesc in Bucuresti, aici lumea (majoritatea) e 
Sa presupunem ca exista un singur lucru pe care fiecare cetatean roman il poate face pentru ca aceasta tara sa fie mult mai frumoasa si civilizata si sa isi atinga cat de cat potentialul. Un singur lucru pe care sa-l facem cu totii, dar cu placere!
Sa lasam la o parte taxele si impozitele, vedetele de televiziune si galceava politicienilor si timp de un an, cel putin dar poate mai mult, sa iesim in fiecare weekend in parc cu cei mici din familie si sa ne jucam cot la cot cu ei. Cine nu are copii sau nepoti, poate imprumuta de la vecini, prieteni sau rude dar cel mai bine poate iesi alaturi de familiile care au copii.
Aceasta sa devina regula de aur a societatii romanesti: ne petrecem timpul liber impreuna cu familia, practicam jocuri in aer liber atat cat ne permite vremea (putem si sa o invingem, nu se supara nimeni) si incercam sa ne simtim cat mai bine. Cred ca dupa 1-2 luni s-ar vedea deja imbunatatiri, mai ales in starea de spirit a copiilor care sunt super incantati cand vad ca si mami si tati se dau cu trotineta (da, exista si variante pentru adulti, le-am vazut eu prin parc).
Si apoi urmeaza regulile de argint: nu trebuie sa te compari cu alti copii, care poate au 
M-am dus la cursul Oanei Stoianovici - O zi de feminitate, despre care 
Pe 14 Martie, chiar cu o zi inainte de ziua mea de nastere, m-am gandit sa-mi fac un cadou. Doar pentru mine, fara familie si prieteni. Poate vi se pare un gest egoist, insa ati observat ca ma tot plang ca nu am timp de una si de alta. Acum le las pe toate balta si imi fac timp, intr-o zi de sambata, sa-mi pun gandurile in ordine prin participarea la un seminar intitulat O ZI DE FEMINITATE.
Invitatia am primit-o exact cand planuiam sa plec intr-o scurta vacanta de ziua mea sau sa organizez o petrecere la un restaurant pentru prieteni si familie. Apoi m-am gandit mai bine si mi-am zis: de ce sa nu-mi ofer singura cadou un seminar care sa ma ajute sa revin pe drumul cel bun, sa ma re-echilibrez, sa ma energizez si sa faca lumina asupra conceptului de feminitate? Daca ma intrebi, nu as sti sa-ti spun cum sunt eu feminina, ce inseamna pentru mine acest lucru. In plus, ard de nerabdare sa aflu cum se aplica la mine legatura dintre sexualitate si creativitate. Presimt ca voi primi raspunsuri la intrebari pe care nici nu stiam ca le am deja formulate in minte.
Practic, pe 14 Martie, voi fi la Rin Grand Hotel din Bucuresti de la ora 9:15 dimineata pana seara tarziu. Detalii despre program, taxa de inscriere si testimoniale gasesti pe 
Am citit recent intr-un articol scris de o mamica cum ca statul la masa cu cei mici nu trebuie sa fie o corvoada. Noi, mamicile, stim regulile. Ei, puiutii, stiu ce si cum le place. Insa mai bine ii lasam in pace si mai relaxam regulile decat sa facem din statul la masa un moment de anxietate. Trebuie privit ca o investitie pe termen lung: niciun parinte nu doreste ca puiul sau sa devina un adult caruia nu-i place sa manance, e foarte mofturos si pricinos si nu gaseste nicio placere in a sta la masa cu familia lui ori prietenii.
Una dintre regulile de la care nu ar trebui sa facem rabat este: "cand mancam, stam la masa si nu ne fataim prin casa". Parintii stiu la ce ma refer, ce inseamna sa alergi prin casa dupa copil cu mancarea in furculita, poate-poate o manca ceva. 
Invatatul copilului la olita este asa cum si-l asterne fiecare. Cu alte cuvinte, daca parintele se streseaza si incordeaza, copilul o va percepe ca pe ceva greu, prea maret pentru el si nu-i va placea. Un lucru e cert: este un proces de durata, ce necesita intelegere si rabdare din partea parintilor.
Daca sunteti pregatiti sa faceti acest pas, mergeti cu cel mic prin magazine si alegeti impreuna ce va 
Reclamele din ultima perioada la medicamente si tot felul de unguiente au devenit prea dese si destul de enervante. Si asta dureaza de ceva timp, atat la tv cat si la radio sau pe strada. Totusi, dintre toate, una singura 
Slava Domnului pentru librariile online! Sunt o mare usurare pentru parinti. Imi amintesc de ai mei, cat se mai chinuiau sa-mi faca rost de culegeri si manuale ce nu se gaseau dar, cica, erau mai bune decat ce ne dadea de la scoala. Acum, adio alergatul prin librarii si apelatul la pile si cunostinte! Copiii nu mai au nicio scuza ca nu au de pe ce sa invete. De fapt, acum educatia este pe primul loc in familiile care o pretuiesc si nu depinde decat de vointa si capacitatea copilului de a invata.
Pentru cine cauta 
Din cate am auzit la radio, s-a dat o lege prin care este amendata lipsa centurii sau a scaunului special pentru masina in cazul copiilor ce nu sunt astfel securizati. Nu i-am dat prea multa importanta pentru ca Ruxandra are scaunul ei de cand a mers pentru prima data cu masina. Sa nu credeti ca ne-a fost usor sa o obisnuim sa stea legata in scaunul ei (care nu era deloc atragator, acum cel putin am luat unul nou cu mai mult ... roz), insa am invatat cu totii aceasta lectie the hard way. Adica nu a ascultat de mine si nu statea in scaunul ei sau nu era legata si la o frana mai brusca a cazul si s-a lovit. S-a speriat, a plans, am consolat-o si am repetat de cateva ori lectia invatata: pentru binele ei, trebuie obligatoriu, fara comentarii, sa stea in scaunul ei; in plus, este mult mai comod pentru ea, altfel o pierd prin masina.
Desi a fost nevoie de cateva cucuie si vanatai ca sa ma fac inteleasa, acum scaunul de masina nu mai este un subiect de discutie. Am ajuns in punctul in care se pune problema 
Pentru ca eu sunt preocupata de alimentatia sanatoasa, nu inseamna ca toata lumea este. Asa cum, pentru ca eu folosesc crema de protectie solara cu SPF 50, nu inseamna ca toata lumea foloseste. De fapt, INCA mai sunt persoane (atat femei cat si barbati) care nu folosesc protectie solara pe timpul verii (ma refer la statul la plaja si nu la plimbatul prin oras). Eu n-am crezut acest lucru pana cand nu l-am auzit chiar din gura lor. Cu toate campaniile care se fac pe tema asta, promotii la creme de plaja si reclame nesfarsite la TV, tot mai sunt romani care ALEG sa nu le foloseasca (pe principiul "daca pana acum nu am patit nimic inseamna ca e OK asa cum procedez"). Trist, dar adevarat!
Tot la fel de adevarat este ca, desi traim o revolutie alimentara fara precedent, multa lume ignora discutiile pe aceasta tema. Principiul este acelasi ca in cazul lotiunilor cu protectie solara, la care se ma adauga unul "daca nu mananc crenvusti dimineata, atunci ce mananc?" Subiectul 