Arhiva Etichetei: comunitate

Nov
2
2022
bullying in scoli

În ultima vreme am ajuns tot mai des la concluzia că noi, atât adulții cât și copiii din România, nu știm ce să facem și cum să ne comportăm în cazul în care suntem martorii unui bullying in scoli sau în jurul lor, act de violență, jignire etc în public. Deși unele persoane sar imediat cu critică și sfaturi când o mamă cu un copil deranjează cumva oamenii din jur, dacă s-ar lua și la bătaie nu am ști ce să facem. Îi lăsăm în pace că e treaba lor? Intervenim pentru că violența nu este în regulă? Dacă luăm și noi bătaie la rândul nostru? Sunăm la 112? Sitația este complicată și complexă însă cred că poate fi descâlcită prin educație la nivel național.

Nici eu nu știu ce aș face într-o astfel de situație. Să mă bag sau nu? Sunt minionă, nu am forță de luptă și am doi copii, nu vreau să mă expun inutil. Și, totuși, nici tăcerea nu e ok, e ca și cum am fi complice. Îmi e teamă să mă leg la cap fără să mă doară, dacă înțelegi ce vreau să spun.

M-am tot gândit la subiectul ăsta și cred că puterea noastră stă în număr. Cred că ar trebui să fim uniți, chiar străini fiind unii de alții, și să ne luăm apărarea în grupuri. Bineînțeles, în mod cât mai pașnic și civilizat.

Nu e OK că victimele abuzate în public sunt total abandonate de public (care mai și râde sau filmează scena). Nu e OK că nu știm ce să facem în astfel de situații, oricând i se poate întâmpla oricui să fie agresat. Nu e OK că ne e frică să ne luăm apărarea unii altora, că nu suntem uniți în fața abuzului.

Așadar, educația este calea, cu siguranță. Și să fie făcută în școală, atât pentru copii cât și pentru părinți. Cu studiu de caz și simulări practice, cum se pregătesc actorii pentru o scenă de film. Astfel încât fiecare părinte și copil să știe ce are de făcut în viața reală când întâlnește situații de agresiune, de bullying fizic sau verbal.

Este o lume crudă cu copiii noștri. Trebuie să fim uniți și educați. Treaba este foarte serioasă.

Ce părere ai?

În ultima vreme am ajuns tot mai des la concluzia că noi, atât adulții cât și copiii din România, nu știm ce să facem și cum să ne comportăm în cazul în care suntem martorii unui bullying in scoli sau în jurul lor, act de violenț
Nov
1
2022

Îmi fac adesea cumpărăturile în magazinele Lidl și am observat la intrare, chiar lângă aparatul de cafea, o mașinărie care reciclează sticlă, aluminiu și recipiente de plastic. E afișată o poză care explică exact, prin imagini, ce tipuri de ambalaje se primesc acolo. Bineînțeles, fiind vorba de o mașinărie, nu se acceptă chiar orice fel de ambalaj. La schimb, aparatul eliberează un bon valoric pe care-l pot folosi la plata cumpărăturilor din magazin, când trec pe la casele de marcat (nu self check-out căci bonul nu are cod de bare).

Mi se pare o idee excelentă! Decid să fac și eu un experiment și după câteva zile mă car cu vreo 2 sacoșe cu ambalaje reciclabile. Acestea nu trebuie turtite, așa că nu au încăput prea multe ... Iar sticla (materialul) chiar este grea!

În fine, găsești mai jos poza cu bonul faptelor mele. Pe scurt, pentru fiecare ambalaj reciclat primesc 2 bani. Nu 20 de bani ci 2 bani. Adică e nevoie de 50 de ambalaje ca să faci 1 leu pe care să-l cheltui în Lidl. Cu alte cuvinte: ”Bine, pa! Eu nu mă car cu pungi de gunoaie după mine pentru a primi firmituri în schimb. Mai bine reciclez la colțul blocului și/sau în fața blocului, fără să știu cât de puțin valorează în bani ambalajele alea reciclate și să rămân totuși cu impresia că am făcut o faptă bună pentru societate și planetă.”

Ceea ce vă doresc și vouă, căci pentru mine este bătaie de joc și nu vreau să particip. Cel puțin pentru cine vine pe jos la magazin. Pentru cine vine cu mașina burdușită cu ambalaje goale și curate, sper să considere că merită efortul. Pănâ la urmă fiecare decide când efortul este mult prea mare pentru rezultat, nu?

FYI, duc la reciclat sticlele de plastic fără capace, căci le adun pentru proiectul Capace cu Suflet.

În altă ordine de idei, la bloc ne-au adus un tomberon pentru ambalaje de plastic curate. E bună inițiativa, mai ales că nu toată lumea este dispusă să se plimbe cu pungile cu ambalaje goale până la centrul de reciclare de la colțul străzii. În fiecare dimineață vine câte un culegător de plastic și-și alege ce vrea de acolo. Atunci este și momentul meu de trezire căci turtește sticlele de plastic fix sub geamul meu. Inclusiv duminica. Eh, atâta vreme cât toată lumea are ce pune pe masă la ora cinei, nu mă plâng că mă trezesc cu noaptea-n cap fără să vreau.

Mă întreb dacă oamenii aceia care strâng ambalaje de plastic de pe stradă și din tomberoanele blocurilor tot 2 bani obțin pe fiecare bucată de plastic predată ...

Așadar, este reciclarea o afacere? Bineînțeles, dar nu pentru omul de rând, ci pentru companiile care vând sau prelucrează materialele colectate gratuit de la polulație.

De ce nu reciclează românii? Pentru că nu le iese nimic din asta. E doar un efort din partea lor, fără nicio recompensă, cel puțin nu una imediată, vizibilă, măsurabilă. Foarte puțini oameni fac lucruri fără să vadă un rezultat pe termen imediat, cel mult mediu. Sper că salvarea planetei nu stă în reciclat, dar sigur reciclatul ajută.

La tine cum merge cu reciclarea?

Îmi fac adesea cumpărăturile în magazinele Lidl și am observat la intrare, chiar lângă aparatul de cafea, o mașinărie care reciclează sticlă, aluminiu și recipiente de plastic. E afișată o poză care explică exact, prin imagini, c
Oct
17
2022
despre punctualitate

Nu îmi place să întârzii undeva. Am fost educată că a întârzia denotă lipsă de respect, atât față de celălalt, participanții și organizatorii unui eveniment, cât și față de mine. Nu îmi place să întârzii, mă străduiesc să nu întârzii dar uneori se întâmplă, chiar nu depinde totul numai de mine.

Nu îmi place nici când celălalt întârzie, mai ales dacă e vorba de un eveniment sau când timpul este limitat. Uneori înțeleg motivele întemeiate, dar mă și prind când e vorba de nepăsare și nesimțire. Iar asta influențează din start întâlnirea.

Ceea ce mă deranjează este reacția persoanelor atunci când eu întârzii. Spun că mă deranjează pentru că am avut parte de mai multe scenarii, și pozitive și negative, și știu că se poate și fără blaming/ shaming sau teoria punctualității ținută de cei virtuoși celor păcătoși.

Așadar, dacă EU întârzii la un eveniment sau o întâlnire (neintenționat), știu că premisele sunt următoarele: * interlocutorul e deranjat de lipsa mea de respect (mai ales dacă nu am anunțat că întârzii), * am mai puțin timp la dispoziție, * am pierdut o parte din eveniment și din informații, * am ratat ocaziile oferite celor care ajung printre primii (să-și aleagă locul, să se ducă la toaletă înainte de a începe evenimentul, să-și calmeze emoțiile, să socializeze puțin etc. ).

Ce vreau să primesc la schimb: acceptarea scuzelor, dacă le ofer. Atât. Deja sunt într-un context nefavorabil mie, deja am pierdut ceva (timp, ocazii, informații etc) nu mai este cazul să primesc și morală, ceartă, teoria importanței punctualității.

Poate că adulții nu ar trebui să sară să educe alți adulți prin discursuri de morală. Poate că ar trebui să-i lase să-și asume consecințele, ca adulți ce sunt, și să învețe din ele, dacă consideră că este cazul.

Dacă TU întârzii la întâlnirea cu mine, eu voi accepta scuzele tale, voi zâmbi și voi participa la întâlnire atât timp cât a mai rămas. Știu că nu ar ajuta cu nimic să mă supăr pe întârzierea ta, să o interpretez în fel și chip.

În concluzie, atunci când eu întârzii undeva, aș vrea să primesc înțelegere și respect. Atât cât se poate. De pierdut oricum pierd, e clar, nu mai am nevoie să fiu certată/ apostrofată și să mă simt prost.

Dacă vrei să afli mai multe despre importanța punctualității, citește o carte pe această temă.

Tu cum stai cu punctualitatea?

Nu îmi place să întârzii undeva. Am fost educată că a întârzia denotă lipsă de respect, atât față de celălalt, participanții și organizatorii unui eveniment, cât și față de mine. Nu îmi place să întârzii, mă străduiesc
Mar
21
2022
a fi responsabil

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.

Însă ce înseamnă a fi responsabil, mai exact? Definiția este destul de complexă pentru că responsabilitatea ia foarte multe forme.

Site-ul Dexonline.ro spune că ” A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor.”

Dicționarul Cambridge spune că ”A fi responsabil pentru ceva sau de cineva = a avea control și autoritate asupra a ceva sau cineva și datoria de a avea grijă de acel lucru sau acea persoană.”

Dicționarul MacMillan spune că ”A fi responsabil în fața cuiva înseamnă că acel cineva este în poziția de autoritate față de tine și îți poate cere să dovedești că acțiunile sau deciziile tale sunt corecte și rezonabile.”

Așadar, responsabilitatea are legătură cu controlul, cu lucrurile pe care le controlăm cu adevărat în viața noastră. (Voi reveni asupra acestui subiect.)

De ce am decis să abordez acest subiect al responsabilității? Pentru că sunt ferm convinsă că acesta este cel mai bun moment în istoria omenirii pentru a fi conștienți de ceea ce suntem responsabili și de ce nu, și să ne luăm înapoi puterea ca ființe umane ce au integritate și putere creatoare.

Vreau să fac din acest subiect - RESPONSABILITATEA - o mini serie de articole aici pe blog care să servească drept punct de pornire pentru cei interesați de acest subiect. Eu însămi sunt interesată de responsabilitea mea, explorarea și exercitarea ei.

Ca popor, cred că noi românii avem o rană adâncă provocată de încălcarea drepturilor noastre și nu mai știm cum și de ce anume suntem responsabili. Așteptăm de la alții și de la stat să ne ușureze viața de problemele pe care noi nu vrem să le rezolvăm - și multe alte situații în care vrem multe de la viață dar nu să facem noi ci să ni se dea. Suntem cam imaturi din punct de vedere emoțional, ca societate. Și destul de fricoși.

Consider că așa am fost educați - de familie, de societate - iar acum este rândul nostru, adulți fiind, să schimbăm educația primită cu alta mai favorabilă nouă ca ființe cu Dumnezeu în noi. Dacă vrem libertate, trebuie să învățăm să fim responsabili. Altă cale nu este. Responsabilitatea este un element din ecuația libertății.

Ce părere ai? Te interesează acest subiect?

Tot mai des aud discuții despre a fi responsabil, despre responsabilități, responsabilizare și răspunderi. Asta pentru că, printre altele, despre responsabilitate discut zilnic și cu copiii mei, dar și cu adulții cu care am de-a face.
Mar
7
2022
vecini care deranjeaza galagie

Ce poate fi mai nasol decât un copil mic cu muci, cu stare febrilă, ce stă acasă de la grădiniță iar zilele par interminabile? Ce poate fi mai greu de suportat decât zi după zi cu siropuri, ser fiziologic, nopți dormite iepurește?

Îți spun eu, probabil nici măcar nu intuiești: țipetele, urletele și plânsetele unei familii vecine cu copil mic ce stă toată ziua acasă. Îți spun eu, e îngrozitor să-l auzi pe adult țipând și pe copil plângând, all day long. Însă plânsul copilului este cel mai greu de dus, din punctul meu emoțional de vedere.

Nu mă afectează dacă adultul țipă și este frustrat și nervos. E adult, are acces la resurse care să-l ajute să-și gestioneze emoțiile. Însă copilul este complet neajutorat. Și eu m-am simțit neajutorată căci nu puteam să fac nimic să-l ajut să nu mai plângă.

Dacă m-aș fi dus la ușa lor să mă plâng sau să le dau sfaturi (Doamne ferește!), aș fi înrăutățit lucrurile. (1) Acea mamă nu avea nevoie de sfaturi ci de ajutor practic. (2) Aș fi adăugat încă un motiv pentru care să urle la copil: ”Nu mai plânge atâta că te aud vecinii și iar vin la ușa noastră.” Și nu aș fi vrut așa ceva!

Țipetele adulților sunt tot niște palme date copiilor, însă afectează mintea, egoul, sufletul.

Da, certurile din familie, mai exact tonul vocii folosit în dialogurile din casă au un impact foarte mare, atât asupra copilului cât și al adultului. Pentru a schimba asta, e nevoie de muncă. Multă muncă, deschidere și vulnerabilitate. Și nu-i ușor.

Dincolo de toate astea, sunt recunoscătoare pentru această experiență. Am învățat din ea. Dar a fost greu să mă joc cu copilul meu pe covor, sau să stăm la masă, sau ne încercăm să ne odihnim de prânz în timp ce deasupra noastră se urlă și se țipă toată ziua.

Am învățat să fiu eu însămi mai atentă la felul în care le vorbesc copiilor în intimitatea casei noastre. La ton, la intonație, la timing, la numărul de cuvinte, la reducerea criticii, la focusul pe soluții, la discutarea acțiunilor și nu a omului.

Ce poate fi mai nasol decât un copil mic cu muci, cu stare febrilă, ce stă acasă de la grădiniță iar zilele par interminabile? Ce poate fi mai greu de suportat decât zi după zi cu siropuri, ser fiziologic, nopți dormite iepurește?
Nov
24
2021

Pe mulți dintre noi ne ia pe nepregătite. Pe alții îi stresează mult și le consumă energia și timpul liber. Cred că ai ghicit: este vorba despre cadourile de Crăciun.

Anul ăsta, cu tot cu pandemie și restricții, numai de stresul ăsta nu avem nevoie. Ce să cumperi persoanelor care au de toate? Când să cauți cadourile prin magazine, când să le comanzi online? Când ai timp și de primit curierul cu brațele deschise?

Deși nu pot să-ți ofer răspunsul la aceste întrebări, am totuși o idee de cadou pentru tine și altă persoană (cunoscută sau ce are nevoie de ajutorul tău): fă o lună de sport împreună cu el/ ea! Ai ghicit, este vorba de faimosul #OferăUnCadouSportiv, liantul ce unește oamenii și chiar îi salvează de la adâncirea în mocirla propriilor emoții negative și probleme cotidiene.

Ideea este următoarea: alege o persoană (poate fi și un copil din anturajul apropriat, un coleg de muncă sau un vecin ) căreia vrei să-i faci cadoul sportiv de Crăciun și propune-i să faceți împreună, timp de o lună, sport. Fie că este vorba de alergat, mers la sală, ping-pong, înot etc. etc. - oricare alegere este bună atât timp cât îl faceți împreună și constant. Bineînțeles, aveți nevoie și de ceva echipament asortat, ca o uniformă, căci acum faceți echipă!

Dacă aș fi în locul tău, eu aș alege de la #DecathlonRomânia unul dintre următoarele cadouri:

  1. Polar drumeție la munte, verde opal (are preț tehnic), bun pentru alergarea în parc pe vreme rece
  2. Set de 3 mini benzi elastice din cauciuc pentru tonifierea întregului corp în cadrul exercițiilor de aerobic la sală
  3. Rucsac pentru drumeție în natură 17L urban gri cositor, confortabil și rezistent, cu 2 buzunare ce asigură o foarte bună organizare a lucrurilor. Este bun și pentru mers la sală sau plimbări în pas sprințar în parc.
  4. Coardă de sărit din cauciuc pentru o provocare de 30 de zile de sărit coarda zilnic crescând treptat timpul de sărit. Este perfectă pentru o practicare consecventă, la intensitate moderată, cu scopul de ardere prin fitness cardio a caloriilor.
  5. Mini skateboard plastic, o bună ocazie pentru a învăța un sport nou.

și l-aș oferi cadou - unul mie, unul ei - unei persoane cu care să fac sport împreună în următoarea lună, imediat după terminarea sărbătorilor de iarnă (3 ianuarie, corect?).

Dacă îți faci griji cu privire la bugetul tău, te sfătuiesc să te uiți întâi la produsele marcate Primul Preț Tehnic - adică produsele cu cel mai mic preț din fiecare categorie dedicată unui sport, care beneficiază de toate caracteristicile tehnice necesare, pentru a te ajuta să practici sportul preferat în confort si deplină siguranță.

Așadar, hai să facem sport împreună - aceasta este ideea mea de cadou de Crăciun pentru tine. Sportul împreună, oricare ar fi acela, are atât de multe beneficii încât s-au scris cărți despre asta iar eu ar trebui să le includ într-un alt articol în care să vorbesc numai despre ele. Orice efort de a face sport împreună merită făcut iar costurile cu echipamentul, așa cum o demonstreaza #DecathlonRomânia, pot fi mici și suportabile de aproape oricine.

Dacă și tu ești ca mine - adică îți place să faci sport moderat pentru a-ți menține sănătatea și starea de bine - atunci #ȘtiuCeVreiDeCrăciun: un partener alături de care să te ții de făcut sport. Ca un fel de rezoluție pentru noul an. Ca un fel de challenge de 30 de zile. Puteți să fă faceți cadou și o medalie + diplomă la finalul celor 30 de zile!

#SportulSalveazăVieți! Nu am folosit întâmplător pluralul.

Pe mulți dintre noi ne ia pe nepregătite. Pe alții îi stresează mult și le consumă energia și timpul liber. Cred că ai ghicit: este vorba despre cadourile de Crăciun. Anul ăsta, cu tot cu pandemie și restricții, numai de stresul
Nov
2
2021
Respect

Simt nevoia să scriu pe acest subiect care mă macină din greu zilele astea: nu este necesar să îți placă de o persoană, de personalitatea acesteia, pentru a o respecta. Respectul nostru reciproc, între ființe umane, este un drept fundamental dar și o responsabilitate - fără respect nu putem construi nimic în societate și nici da vreo șansă oamenilor să evolueze. Personalitatea noastră este schimbătoare, adaptabilă, mai mult sau mai puțin plăcută de cei din jurul nostru.

Așadar, consider că nu trebuie să ne placă personalitatea cuiva pentru a respecta acea persoană. Respectul înseamnă "te văd, te aud, nu ești invizibil(ă)". Respectul înseamnă "nu te judec pentru felul în care ești, chiar dacă nu sunt de acord cu tine și nu te înțeleg".

Respectul reciproc înseamnă a colabora împreună pentru a rezolva probleme pentru binele comun. Înseamnă a-l lăsa pe celălalt să fie așa cum alege el să fie, a nu lua decizii în numele altora pentru că știm noi mai bine. Asta este doar o parte din ceea ce înseamnă respectul între oameni și al oamenilor față de alte ființe vii.

Cred că respectul reciproc ar trebui să se afle la baza construirii unei societăți sănătoase. Deocamdată, felul în care se manifestă societatea noastră scoate la iveală un alt mod de gândire al oamenilor: "dacă nu faci ca mine, înseamnă că ești împotriva mea și-mi vrei răul. Binele meu este mai presus decât binele tău".

Nu uita: fiecare dintre noi duce o bătălie interioară de care tu nu știi nimic, iar ceea ce vezi la exterior are puțină legătură cu ceea ce este în interior.

Tu cum vezi respectul vis-a-vis de persoanele dificile?

Simt nevoia să scriu pe acest subiect care mă macină din greu zilele astea: nu este necesar să îți placă de o persoană, de personalitatea acesteia, pentru a o respecta. Respectul nostru reciproc, între ființe umane, este un drept funda
Oct
4
2021

Adesea mă gândesc la dreptul nostru de a alege prin vot politicienii care ne conduc. Din 2 în 2 ani mergem la vot. Următoarea tură de mers la vot va fi în 2024 când vom alege și președintele țării și parlamentul și primarii și consiliile locale. Va fi pentru prima dată în istorie când toate cele patru scrutinuri se desfășoară în același an.

Și, totuși, noi votăm mai des de atât. Votăm zilnic, chiar de mai multe ori pe zi.

Cum ne exprimăm votul? Cu banii și atenția noastră. Ce votăm? Tot ce lăsăm să facă parte din viața noastră: branduri, oameni, acțiuni, evenimente, gânduri. Ce cumpărăm primește votul nostru. Ce ne atrage atenția și participarea noastră primește votul nostru.

Te-ai gândit vreodată la asta? Ce se întâmplă cu banii și atenția pe care tu le oferi în stânga și în dreapta în jurul tău, toată ziua? Acestea hrănesc afaceri, oameni, idei etc. Eu mă gândesc adesea la aceste lucruri, căci trebuie să-mi gestionez foarte bine cele 24 de ore ale zilei cu toate câte am de făcut. Învăț de la o zi la alta să prioritizez tot mai bine și mereu mă gândesc că ceea ce decid să fac, acțiunile care primesc atenție din partea mea, cresc. Iau amploare. Se dezvoltă. E ca și cum aș turna apă la rădăcină, aș îngrășa pământul și ar fi soare mai mereu în ograda mea. Doar că eu decid ce face parte din ograda mea!

Ideea e că mă străduiesc cât mai mult să fiu atentă cui acord voturile mele, zi de zi. Citesc etichetele produselor, susțin afacerile mici și corecte, reciclez și refolosesc, încerc să mă adun cu oameni de calitate, cu suflet blând și frumos, aleg să petrec cât mai mult timp în natură.

Ceea ce îți doresc și ție să faci! Doar așa vor crește lucrurile și oamenii frumoși din jurul nostru și se vor ofili & usca restul. Amintește-ți asta data viitoare când faci o cumpărătură sau petreci timpul cu unii oameni ori acorzi atenție unor idei dezbătute.

Adesea mă gândesc la dreptul nostru de a alege prin vot politicienii care ne conduc. Din 2 în 2 ani mergem la vot. Următoarea tură de mers la vot va fi în 2024 când vom alege și președintele țării și parlamentul și primarii și cons
Jul
14
2021
7 zile de jurnal alimentar pe blog

Dragele mele cititoare, mi-a venit ieri o idee despre care cred că merită să o pun în aplicare. Este o idee ce are legătură cu hrana noastră cea de toate zilele, adică cu ceea ce mâncăm, bem și suplimentăm prin pastile și prafuri.

Iată care este ideea: să notăm împreună aici pe blog, în fiecare zi, ce mâncăm și ce bem timp de o săptămână. Iar după 7 zile să tragem câteva concluzii, fiecare pentru ea, dar printr-un comentariu public tot aici pe blog.

Ce ai tu de făcut: să intri pe blog la articolul zilei respective (îl voi publica dimineața) și să lăși printr-un comentariu lista cu ceea ce ai mâncat la micul dejun, prânz și cină, plus băuturi (cafea, alcool, ceaiuri, sucuri etc), plus gustări între mese. Plus orele și locația pentru fiecare, dacă se poate.

Cum te înscrii: lasă mai jos un comentariu cu PARTICIP și modalitatea ta preferată de a primi în fiecare dimineață o notificarea cu publicarea articolului care anunță ziua respectivă: WhatsApp, Facebook sau e-mail (lasă detaliile respective la URL, le șterg eu după ce le notez).

Care este beneficiul: obținem un jurnal alimentar, pe zile, în urma căruia fiecare trage propriile concluzii. Dacă vrei, nu îți lași numele real la comentarii. Eu mă voi asigura că blogul rămâne un loc sigur pentru astfel de discuții, fără a comenta alegerile alimentare ale altor persoane. Fiecare se uită în propria farfurie. Fără shaming, fără învinovățire și alte acțiuni denigratoare.

Voi participa și eu, bineînțeles. Sper să ne strângem vreo 5-6 fete.

Obiectivul este să învățăm unele de la altele, să conștientizăm ce, când, unde și cât mâncăm. Fără minciuni, omisiuni și păcăleli. Nu impresionăm pe nimeni, nu se dau premii și nici nu e cazul să ne lăudăm.

Imediat ce ne strângem 5-6 fete, începem în prima zi de luni și terminăm duminică. Iar următoarea zi de luni tragem concluziile într-un articol dedicat.

Ce părere ai?

Dragele mele cititoare, mi-a venit ieri o idee despre care cred că merită să o pun în aplicare. Este o idee ce are legătură cu hrana noastră cea de toate zilele, adică cu ceea ce mâncăm, bem și suplimentăm prin pastile și prafuri.
Jun
2
2021

Anul trecut, pe vremea asta, am trimis un e-mail către Urban S.A. cu câteva întrebări despre reciclare. Nu am primit niciun răspuns, erau vremuri de pandemie, înțeleg că oamenii au timpul ocupat cu alte mii de lucruri. Totuși, am vrut să aflu răspunsurile la întrebările puse de mine, așa că le-am căutat singură:

[1] Capacele de la borcane se reciclează separat, alături de conserve, sau se pun împreună cu borcanele, înfiletate bine?

Răspunsul meu: Da, se reciclează separat, alături de dozele de aluminiu. Pentru că sunt făcute din alt material decât borcanul și oricum nu mai sunt refolosite, chiar dacă borcanul s-ar igieniza și reutiliza. La fel și pentru sticlele cu capac de plastic (apropo, capacele de plastic pot fi adunate și donate asociației Capace cu Suflet)

[2] Dozele de bere, conservele de pateu, cutiile de pizza etc - trebuie clătite înainte de fi duse la reciclare?

Răspunsul meu: Da, trebuie clătite, spălate, curățate etc. pentru a îndepărta resturile de mâncare. Altfel ar aduna o mulțime de gâze și alte lighioane ce ar fi atrase de mirosul de mâncare. În plus, te-ai murdari pe mâini când pui mâna pe ele să le duci la reciclat. Eu le spăl pe toate sub jet de apă și insist cu buretele de sârmă acolo unde nu se duce doar cu apă. Iar sticlele de bere sau suc le clătesc întotdeauna.

[3] Oamenii sunt dezamăgiți de faptul că materialele reciclabile sunt toate amestecate la un loc atunci când sunt ridicate de mașina care le duce la centrul de sortare și reciclare. Și astfel renunță la a mai recicla. Cum comentați acest lucru?

Răspunsul meu: Nici eu nu am aflat până acum ce se întâmplă exact după ce toate amblajele sunt răsturnate și amestecate în mașina de reciclat. Dacă aflu răspunsul, vi-l las aici. Ideea e că voi recicla în continuare, am încredere în proces că are loc așa cum trebuie.

Pont pentru producători: Faceți în așa fel încât ambalajul să fie ușor de reciclat. Și menționați pe ambalaj dacă este reciclabil sau nu, eventual și câteva detalii de contact la care consumatorii să apeleze în cazul în care vor să recicleze și nu au unde.

Pontul nr. 2: Cel mai ușor de reciclat este sticla, așa că eu prefer să aleg produsele ambalate în sticlă decât în plastic sau carton căptușit cu plastic (de exemplu iaurt, lapte, suc, ulei, oțet etc.).

Pont pentru consumatori: De curând am trecut la șampon solid. Dacă mă împac bine cu el (opțiuni sunt destule la Notino, Yves Rocher - am și cutiuța simpatică din aluminiu, Nala, L'Occitane etc.), voi renunța la cel lichid sau cel puțin voi reduce mult din numărul de șampoane lichide folosite.

Dacă ai și tu câteva întrebări/ nelămuriri legate de cum se reciclează anumite ambalaje, lasă-le aici și vom învăța împreună din răspunsurile găsite. :happy:

Anul trecut, pe vremea asta, am trimis un e-mail către Urban S.A. cu câteva întrebări despre reciclare. Nu am primit niciun răspuns, erau vremuri de pandemie, înțeleg că oamenii au timpul ocupat cu alte mii de lucruri. Totuși, am vrut s
May
27
2021

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproape zilnic pahare de carton și capace de plastic. Apoi am văzut prețul și m-am răzgândit pe loc: 85 lei cea mare, 75 lei cea mică.

În altă zi am observat că pe ambalaj era menționat că produsul a câștigat nu știu ce concurs de design. M-am gândit: Hmm, poate că prețul ăsta este justificat...

Am căutat pe net informații despre cană și am aflat că HuskeeCup este o cana de cafea reutilizabilă, foarte rezistentă, care păstrează cafeaua caldă, fără să devină prea fierbinte pentru a o ține în mână (așa este, nu mai am nevoie de acea sleeve de carton sau silicon, cana poate fi ținută în mână cu cafea fierbinte în ea). Pentru producție s-au reutilizat resturi organice de cafea și polipropilenă de înaltă calitate, fără bisfenoli (BPA Free). 

M-am uitat și pe site-ul lor de prezentare (huskee.co) și m-au convins. Până la urmă, mi-am luat cana mare de culoare bej. Mare pentru că vreau să pot pune și smoothie în ea, bej pentru că este culoarea naturală a cojilor de cafea, materia primă din care este făcută cana.

Știți că sunt o mare fană a reciclării și că urmăresc să minimizez ambalajele pe care le arunc. Beau cafea cam zilnic, făcută de mine acasă sau cumpărată din oraș. Nu știu de ce a durat atât de mult să-mi cumpăr o cană de cafea reutilizabilă pe care să o duc direct la cafenea și să rog barista să-mi pună cafeaua acolo. Probabil că de lene sau din zgârcenie.

Îmi amintesc că o dată, la un automat de cafea din Lidl parcă, mi-am luat o cafea și, după ce tot procesul a fost gata, mi-am dat seama că nu mai erau capace disponibile. Am ramas cu un pahar de carton plin cu cafea fierbinte în mână, fără posibilitatea de a-l acoperi pentru a-l transporta mai ușor. A fost o experiență neplăcută care nu se va mai repeta pentru că acum am cu mine paharul reutilizabil HuskeeCup.

Cana se găsește de cumpărat pe emag, la bucată individuală (cană cu capac) sau la pachete de câte 4 (cana separat și capacul separat), în 2 variante de culoare. O recomand inclusiv pentru birouri și familii în care 2-3 membri beau zilnic cafea sau ceai (la pachet sau nu).

Tu folosești o cană reutilizabilă pentru cafea/ ceai/ smoothie etc? Cum e?

Update: folosesc cana de mai bine de o săpătămână, am pus în ea și cafea și ceai verde și smoothie cu căpșuni, și nu s-a decolorat deloc. Îmi place tot mai mult pe măsură de o folosesc, este practică și chiar elegantă.

P.S. Momentan platforma de blog face figuri și nu pot încărca poze cu cana mea pentru articol. Am pus câteva link-uri în text, intră pe ele și vezi cum arată cana. Voi reveni cu poze cât mai repede posibil.

Am zărit-o în geamul cafenelei Level Up - locul de unde îmi cumpăr cafea destul de des, dimineața după ce las copilul mic la grădiniță. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am zis că ar fi cazul să-mi iau și eu una, decât să arunc aproap
Jan
18
2021

Toate lumea cu care discut despre grădinița online, programul de acasă al copiilor mici și statul între aceeași pereți toată ziua este convinsă că educatoarelor le convine situația asta cu gradinițele închise.

Că e foarte simplu să facă 1 oră pe zi cu cei mici online, cine vrea și cine poate, și să-și ia salariul întreg. Că e foarte convenabil pentru ele să nu-și mai bată capul cu copiii mici 6-8 ore pe zi și să facă online ce și cât se poate (mai mult cântecele pe YouTube). Că, de fapt, doar părinții doresc redeschiderea cât mai rapidă a grădinițelor, în timp ce doamnele educatoare sunt mulțumite cu situația asta așa cum e ea.

Refuz să cred că este așa. Refuz să cred că doamnele educatoare nu își doresc redeschiderea grădinițelor. Dacă este vreo doamnă care gândește așa, dincolo de teama de Covid și problemele de sănătate personală, mai bine ar rămâne acasă.

S-a discutat atât de mult despre nevoile copiilor mici, încât nu vreau să cred că doamnele - care au făcut o școală pedagogică și alte tipuri de pregătiri speciale pentru a deveni educatoare apreciate, îndrăgite și respectate de copii - își doresc acum să stea toată ziua acasă și să interacționeze cu cei mici doar prin intermediul unui ecran.

Scriu acest articol pentru a-mi exprima indignarea că sunt părinți care gândesc atât de negativ, atât de fără speranță pentru copiii lor. Ceea ce mă enervează cu adevărat este că acești părinți nu au deloc încredere în doamnele educatoare, în actul educațional de la grădiniță și în integritatea și calitatea de om al dnelor educatoare.

Cred că cel mai tare mă enervează că părinții își pierd speranța în sistem. Își duc copiii la gradiniță, participă la fondul clasei și cadourile de Crăciun/ zi de naștere/ 8 Martie etc. dar au zero încredere în educatoare. Păi cum vine asta?

Eu cred că și doamnele educatoare își doresc să se redeschidă cât mai repede grădinițele. Chiar dacă le este greu, stresant, cu reguli multe și nu se îmbogățesc din jobul ăsta.

Eu cred că doamnele educatoare nu pun pe primul plan banul și confortul personal ci binele copiilor. Eu cred că ele au înțeles foarte bine rolul și impactul pe care-l au în viața micuților.

Sistemul educațional este construit să ne slujească pe noi, părinți și copii. Această pandemie cu Covid-19 a scos la lumină faptul că, atunci când rolul se inversează și noi, părinții, slujim sistemul, nu iese nimic bun din asta.

Atât am avut de spus pe tema asta. Sper să ne întoarcem cât mai repede la grădiniță!

Tu ce părere ai? Mi-ar plăcea să aflu punctul de vedere al unor doamne educatoare.

[Sursă foto: unsplash.com/@bethbapchurch]

Toate lumea cu care discut despre grădinița online, programul de acasă al copiilor mici și statul între aceeași pereți toată ziua este convinsă că educatoarelor le convine situația asta cu gradinițele închise. Că e foarte simpl
Nov
13
2020

În perioada asta de autoizolare și distanțare fizică combinată cu distanțarea socială am avut timp să mă gândesc serios la necesitatea, importanța și farmecul apei calde de la robinet, dar și din calorifere.

Am avut chiar și un moment în care mi-am dat seama că există o strategie prin care poți vinde apa rece la preț de apă caldă. Iată cum:

  • Obișnuiești oamenii să aibă constant apă caldă la robinet și în calorifere, fără probleme, an după an.
  • Când apar probleme cu apa caldă, nu anunți nimic public și te faci că plouă.
  • Important: chiar dacă nu curge apă caldă pe țeava corespunzătoare, menții debitul apei rece care o înlocuiește - creează iluzia că problema se va rezolva în curând iar utilizatorul o poate folosi pentru a se spăla pe mâini, de exemplu.
  • Mai dai drumul la apă călduță, la ore aleatorii din zi, la câteva zile distanță, fără să anunți un program în prealabil - astfel se creează iluzia că problema s-a rezolvat și speranța este alimentată.
  • Apa care curge pe țeava de apă caldă este doar cu câteva grade mai caldă decât apa rece care curge la același robinet - nu poți face duș cu ea, decât pe anumite părți ale corpului.
  • Toate elementele de mai sus îl determină pe utilizator să verifice des dacă apa caldă a venit, lucru ce duce la un consum destul de crescut al apei de pe țeava de caldă, deși ea este rece.
  • Nu comunici în presă sau social media niciun termen de rezolvare a problemei, nu faci nicio promisiune, dai vina pe alții și joci rolul de victimă (în loc să cauți soluții peste soluții). Asta crește frustrarea consumatorului, frustrare combătută de sperața că apa caldă va veni de-a doua zi dimineață, sau seara târziu - de aici rezultă consum aiurea.

Pare SF? Pare, dar nu este. Dacă reușești să-i faci pe consumatori să deschidă tot mai des robinetul de apă caldă și să curgă pe acolo apă rece, ai reușit imposibilul: nu cheltuiești bani pentru a încălzi apa însă încasezi bani ca și cum s-ar consuma apă caldă. Voilà!

Acest articol pare un pamflet, dar nu este - este realitatea mea din acest an, cam din primăvară. Acu' s-a rezolvat (sper!), de aceea sunt așa de relaxată.

În perioada asta de autoizolare și distanțare fizică combinată cu distanțarea socială am avut timp să mă gândesc serios la necesitatea, importanța și farmecul apei calde de la robinet, dar și din calorifere. Am avut chiar și un
Sep
21
2020

Deși se spune "Niciodată să nu spui niciodată!", zilele trecute mi-am dat seama că nu pot ști niciodată când vorbesc sau mă văd cu o persoană pentru ultima dată. Absolut niciodată! Asta e realitatea.

Deși ne luăm la revedere cu certitudinea/ speranța că ne mai vedem, că ne mai întâlnim, că mai vorbim, că suntem oricum conectați prin social media, totuși lumile noastre se separă total și interacțiunea noastră se încheie.

Nici nu mai zic de situațiile în care cineva moare ... atunci chiar că nu știu niciodată care este ultimul moment în care mai vorbim sau ne mai vedem.

Ceea ce vreau sa să spun este că viața este tot mai imprevizibilă, deși pare previzibilă căci încă ne facem planuri și anotipurile sunt așa cum le știm noi. Stăm pe nisipuri mișcătoare, deși cimentul de sub picioarele noastre este la fel de solid ca înainte.

Ceva s-a schimbat în ultima perioadă, nu știu exact ce, nu pot să o formulez în cuvinte. Ca și cum regulile după care funcționam până acum s-au schimbat - nu radical, dar schimbarea se simte. Și nu e numai virusul Covid-19 de vină. El e, cumva, un catalizator. Poate chiar un țap ispășitor.

Subiectul ăsta s-a infiripat în mintea mea, în ultima vreme, destul de des. Cu prietenii nu ne-am mai adunat, căci fiecare e prins cu ale lui. Sălile de sport și saloanele de îngrijire se închid fără preaviz pentru noi, clientele. Și atunci oamenii dispar, unul câte unul.

Ceea ce vreau să spun este că viitorul este imprevizibil, chiar prea imprevizibil. Nu se știe niciodată când vorbești pentru ultima dată, sau te vezi, cu o persoană.

Așa că, fă ca fiecare interacțiune să conteze pentru bine, să încline balanța spre iubire și creștere. Așa vei fi liniștită și nu vei avea regrete.

Deși se spune "Niciodată să nu spui niciodată!", zilele trecute mi-am dat seama că nu pot ști niciodată când vorbesc sau mă văd cu o persoană pentru ultima dată. Absolut niciodată! Asta e realitatea. Deși ne luăm la revedere c
Jul
28
2020

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.

Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.

Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.

Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.

Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.

Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.

Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).

La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.

Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.

Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.

Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.

Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.

Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.

Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.

Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.

Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.

Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.

Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul
Jul
8
2020

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm.

Jelim cu toții pierderea unui stil de viață. Jelim pierderea felului în care ne trăiam viețile înainte de declanșarea pandemiei, a carantinelor/ autoizolării și a stărilor de urgență. Acel stil de viață ne-a fost luat și simțim durere în suflet și tristețe.

Nici eu nu mi-am dat seama de acest lucru, până când l-a auzit într-un podcast al lui Gregg Braden. Focusul media asupra cifrelor, măsurilor, protecției, aprovizionării, greșelilor etc. m-a sufocut și nu mi-a mai lăsat spațiu pentru a conștientiza emoțiile în legătură cu această pandemie și consecințele sale.

Da, pandemia m-a afectat și emoțional, deși consider că tot parcursul vieții mele m-a cam pregătit pentru acest moment. Și eu jelesc, alături de întreaga lume, pierderea unui stil de viață și a unor libertăți care îmi dădeau mii de motive de fericire iar eu nu știam asta.

Pentru mine, jalea asta e ca un fel de tristețe ce mă demotivează și mă amorțește cumva (e greu de pus în cuvinte). Alții trec prin furie, indignare, confuzie, frustrare, depresie, pierderea încrederii etc.

Întreaga planetă trece prin acest proces, simultan, de jelire. Suntem ființe sociale și acum nu ne mai putem întâlni și aduna așa cum o făceam în trecut, la conferințe, întâlniri de socializare, mese la restaurant, evenimente sportive, concerte, filme în sălile de cinema și multe alte astfel de evenimente sociale. Această pierdere, a socialului, este pentru noi ca orice altă pierdere – ne îndurerează și ne împinge să parcurgem procesul de jelire.

Autoarea Elisabeth Kubler-Ross vorbește, în cartea sa, foarte clar despre procesul de jelire și cele 5 etape pe care le presupune. Moartea este o formă de pierdere, cea mai profundă, și de aici s-au născut cele 5 etape ale jelirii menite să ne aducă la acceptare. Noi trecem prin alt fel de pierdere, însă cele 5 etape ale sale se aplică și în acest caz.

Nu ne vom mai întoarce niciodată la felul în care trăiam înainte de pandemie, pentru că acea lume nu mai există. Întrăm într-un nou normal și întrebarea se pune cum arată acest nou normal? Răspunsul este că nu știm, nimeni nu știe, pentru că îl determinăm chiar acum. Deciziile pe care le luam chiar acum determină lumea nouă ce se naște și noul normal în care vom trăi.

Așa că trebuie să fim atenți, și tu și eu și toată lumea, la gândurile, fricile, dorințele și deciziile pe care le luam în fiecare moment. Dacă nu mai putem trăi ca până acum, cum ne dorim să arate viața noastră, acest Rai pe Pământ?

Te invit să-ți faci timp și să contemplezi această întrebare în jurnalul tău zilnic sau mai jos într-un comentariu.

Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm. Jelim
Jun
23
2020
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucurie pentru mine (exceptând întreruperile copiilor și enervanta ușă care rămâne intredeschisă după ei). Doar că acum a apărut și excepția – nu mai este apă caldă la robinet de vreo săptămână. Nu avem centrală și nici robinet special, așa că depindem de apa caldă furnizată de primăria Bucureștiului. Surprizele de genul ăsta nu sunt dese, dar acum se joacă cu nervii noștri care oricum sunt prea întinși după 3 luni de autoizolare. Aș prefera sa oprească gazele naturale, dar să dea apă caldă. Aș prefera să fi anunțat cumva (SMS, e-mail), măcar cu o oră înainte, că vor opri apa caldă și să aproximeze perioada. Așa aș fi scăpat de stresul imprevizibilului și al așteptării în van. Și uite așa învățăm să apreciem lucrurile simple, cum este dușul cald de la finalul zilei. Ieri au dat drumul la apă caldă pentru câteva ore și au oprit-o fix când mă pregăteam să închei ziua într-un mod plăcut și practic: sub duș. Am sperat că pot începe ziua de azi mai bine și că voi găsi apă caldă la robinet, dar nu a fost să fie ziua bună de dimineață. Am aflat astfel că lipsa apei calde îmi strică cheful, mă face irascibilă și devin enervantă pentru cei din jur. Ceea ce sper că nu ți-am transmis și ție, poate ești mai tolerantă decât mine la astfel de probleme. Tu cum ești când nu ai apă caldă acasă?
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucu
Apr
20
2020
intrebari pandemie concurs forbeslife romaniaintrebari pandemie concurs forbeslife romania Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determinate de COVID-19. Deși concursul se desfășoară pe platformele de social media, vreau să le las și aici pe blog, ca să-mi aduc aminte de ele. De asemenea, te invit și pe tine să răspunzi la ele, poate gândim la fel (sau nu, e OK oricum). Premisa: Cu toții stăm acasă doar noi, cu gândurile noastre. Nu mai avem unde să alergăm și nici cum să fugim de noi înșine. Întrebările: La ce vă gândiți în aceste zile? Nu prea apuc să mă gândesc la multe pentru că zilele sunt pline. Când meditez caut gânduri liniștitoare și când citesc evit să las gândurile să zboare aiurea. Dar, totuși, mă gândesc că va fi bine. Nu are cum altfel. Cum credeți că va arăta lumea când vom ieși, în sfârșit, din izolare? Habar nu am, dar sigur vor fi schimbări atât micro (la nivel de individ) cât și macro (la nivel de societate). Nu știu cine știe cum va arăta lumea post-izolare, poate cei care vor iniția schimbările și profită de solul fertil rămas în urma a ceea ce vom pierde. Poate ar trebui să mă gândesc și eu la cel mai bun și fericit și optimist scenariu cu privire la lumea mare și lumea mea. Măcar să visez cu ochii deschiși la mai bine și mai frumos. Sper măcar un singur lucru să iasă bine: respectul, grija și atenția față de planetă. Ne-negociabil. Mama Natură ne-a plămpdit un trup și ne umple plămânii cu aer și stomacul cu mâncare - îi suntem datori. Se va termina distanțarea socială sau va deveni noua normă? Cred că va deveni noua normă, însă mai puțin isterică decât acum. Clar ne vom proteja în continuare, vom aplica regulile stricte de igienă învățate în această perioadă și vom purta mască atunci când suntem răciți sau în spații închise. Și poate restaurantele nu se vor mai lăcomi să lipească scaunele unele de altele sau să lase toaletele fără săpun (ar trebui să existe un buton de alarmă pentru asta). Ce credeți că va ieși bun din această criză? Cred că vom întelege că puterea noastră stă în efortul nostru comun, că tot ceea ce face fiecare dintre noi afectează pe restul din jur, că e cazul să ne curățăm gunoaiele din curte: minciuna, înșelătoria, promisiunile goale etc. Că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, restul sunt bonus. Că degeaba avem arme și armate dacă un virus invizibil și inert ne pune la pământ. Că bătrânii sunt prețioși pentru societate și îi regretăm abia când nu mai sunt printre noi. Că fără o natură armonioasă și lăsată în pace să-și urmeze ritmurile, noi nu am exista. Și multe, multe, alte lucruri pot ieși bune din această criză, numai de noi depinde dacă le materializăm sau nu. True fact: suntem construiți pentru astfel de vremuri tulburi și complicate. Vom ieși cu bine, mai ales noi cei care nu ne temem de schimbare. Ce s-a schimbat în modul în care priviți viața? Am rămas optimistă, însă am învățat să accept și să trăiesc cu incertitudinea. Și să mă apreciez mai mult pentru calitățile mele de bucătăreasă și menajeră. Ce s-a schimbat în modul în care vă faceți planuri? Nu mai fac niciun plan. De când am copii, am eliminat planurile pe termen lung și mediu, însă acum nici pe termen scurt nu mai fac. Iau fiecare zi așa cum este și cam atât. Mă pricep să mă mobilizez rapid, dacă este cazul (tot meseria de mamă m-a învățat asta). Cum ați fost și cum veți fi? Cred că am devenit mai îngăduitoare, mai tolerantă, mai răbdătoare. Înainte refuzam ieșiri în weekend și eram nerăbdătoare să fac ce nu am făcut toată săptămâna: treabă prin casă, ordine în lucruri sau gătit mâncare. Acum mi-am făcut deja promisiunea că nu voi mai refuza niciodată propunerile de ieșire la plimbare, picnic, admirat copacii sau pur și simplu plimbat aiurea prin parc sau cu mașina pe șoselele & dealurile țării. Astea sunt întrebările de la ForbesLife România. Ar fi mult mai multe de spus. Te las și pe tine să răspunzi la întrebările care ți se potrivesc. Cu siguranță multă lumea vrea să știe la ce te gândești zilele astea. Dacă vrei să trimiți răspunsurile tale către revista ForbesLife România, găsești mai multe detalii pe pagina ei de Facebook.
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determi
Apr
2
2020
Coronavirusul și reciclarea în Aprilie 2020Coronavirusul și reciclarea în Aprilie 2020V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în a decide singuri ce se reciclează și unde strângem materialele. În plus, era cel mai bun motiv de a ieși din casă pentru o plimbare scurtă-scurtă, care mă relaxa puțin și mă însenina. Am trimis e-mail și un mesaj privat prin Facebook celor de la Urban S.A., referitor la acest aspect, însă nu mi-au răspuns. După câteva zile am văzut că au postat pe pagina lor un mesaj prin care anunță închiderea centrelor de reciclare, însă eu am aflat de închidere direct de la doamna care lucrează acolo - am fost inspirată să o întreb, altfel mă căram aiurea cu pungile după mine. Nu înțeleg de ce au închis, doar nu se strângea lume acolo și nici nu atingeam pubelele când aruncam plasticele și sticlele și hârtiile și restul. Probabil că riscul este mai mare pentru cei ce prelucrau materialele. Iată și anunțul oficial, făcut pe 30 Martie 2020:
Din cauza condițiilor impuse prin ordonanțele militare, cele 12 puncte de colectare a deșeurilor reciclabile amplasate pe domeniul public al sectorului 6 S-AU ÎNCHIS. Vă vom anunța când se vor redeschide. Sistemul de colectare a deșeurilor reciclabile pe raza sectorului 6, București, funcționează cu preluarea direct de la bloc, prin programul taxa zero. Faceți colectare separată în casă, colectați deșeurile reciclabile în cadrul asociației în saci dedicați( galbeni, de la noi, sau transparenți) iar noi venim să-i colectăm după un program stabilit sau când este nevoie, cu programare telefonică.
Well, asta e. Arunc de 5 ori mai mult gunoi (și curat acum, căci spălăm ambalajele). Sper să treacă cât mai repede situația asta, deși cred că va mai dura cel puțin o lună de acum încolo. Estimez că în acestă perioadă de autoizolare lumea strânge și mai multe materiale reciclabile, plus haine și jucării și accesorii ce nu mai sunt folositoare. Comandăm online, facem curățenia de primăvară, reevaluăm ce avem prin casă - toată această operațiune de Stay-Safe și Stai-Acasă produce, cu siguranță, multe deșeuri reciclabile, mai multe decât până acum. Însă nu le mai putem recicla. Păcat! La tine în zonă se mai reciclează?
V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în
Mar
16
2020
COVID-19 ne invata o lectie importantaCOVID-19 ne invata o lectie importantaDincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inutile în fața unui virus ce ne unește pe toți în lupta pentru creșterea standardelor de sănătate, siguranță și stare de bine. Nu există garanții cu privire la cine va lua virusul și cine nu, cine este mai expus și cine este exclus - singurul fapt sigur este că virusul se află printre noi, noi toți. Legăturile dintre noi ies acum clar la iveală. Suntem cu adevărați uniți - familii, frați și surori, vecini și colegi - iar coronavirusul ne arată acest lucru în cel mai evident și direct mod. Acest lucru ar trebui să ne liniștească și să ne calmeze - suntem cu toții implicați în această filă de istorie, indiferent de locul nostru pe planetă. Compasiunea, bunătatea și precauția stau la baza recunoașterii legăturii dintre noi toți. Nu mai există noi împortiva lor pentru că virusul nu discriminează - nu-i pasă de statutul social, religie, orientarea sexuală, statutul socioeconomic, locul de pe planetă unde locuiești sau ideile politice. Se pare că virusului nu-i pasă nici de măsurile noastre de precauție, el continuă să ne unească căci se propagă prin NOI ... este o chestiune de unitate ... o experiență umană la nivel planetar. A venit serios momentul să înțelegem că suntem împreună în povestea asta - WE ARE IN THIS TOGETHER - și că suntem un singur organism, una cu planeta și cu tot ceea ce ne înconjoară. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm acum, pe calea grea - și totuși nu este calea cea mai grea. Haideți să nu lăsăm această pandemie să ne dividă, să separe comunitățile din care facem parte. În această perioadă, vom trece cu toții printr-un carusel de emoții pozitive și negative, iar tot ce contează este să nu participăm la jocul învinovățirii și să ne focusăm energia pe găsirea de soluții și cultivarea gândurilor pozitive. Dacă e să omoare ceva virusul ăsta pe planetă, să targeteze mentalitatea "Eu, Eu, Eu". Mentalitatea asta este un virus mai periculos și o plagă mult mai nimicitoare decât COVID-19.
Dincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inu