Știi vorba aia, ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e”? Ne-am întâlnit cu ea chiar la școală, deci cred că s-a întipărit bine în minte. Și pentru că mintea unora nu e calibrată corect, acest citat a fost transformat în ”Dacă iubire nu e, nimic nu e”. Adică, dacă nu ne iubim, ce rost mai are să facem ceva împreună? Iar asta este total aiurea, absurd și de-a dreptul greșit.

Ceea ce-i aduce pe oameni împreună sunt valorile comune. Valorile morale. Asta sudează o relație de orice fel, fie parteneriat, prietenie sau familie.

Dragostea este, uneori, sinonimă cu respectul. Iubirea nu are niciun amestec aici, ea are legătură cu propagarea speciei și nu discutăm despre asta aici.

Dragostea înseamnă respect reciproc. Înseamnă să nu critici și să nu judeci omul. Înseamnă să-i respecți deciziile și limitele tale în același timp. Dragostea înseamnă să nu iei decizii în numele altor persoane, chiar dacă fac parte din familie.

Dragostea nu înseamnă că trebuie să-ți placă de cineva cum se îmbracă, cum se aranjează ca să te porți frumos cu ea. Dragostea înseamnă să înțelegi că fiecare are dreptul la propriile opinii și la propriul fel de a fi.

Cu unele persoane nu rezonăm (de fapt, valorile nu rezonează) și atunci fiecare își vede de drumul lui. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Dar cu persoanele bune la suflet, cu ele merită să faci un parteneriat care să conducă pașii fiecăruia către ce are nevoie fiecare.

Dragostea ia multe forme, avem de unde alege. Inclusiv disponibilitatea de a asculta pe cineva, a-i oferi atenție și un zâmbet, fără a judeca și a da sfaturi necerute.

Alteori, dragostea înseamnă respect sau vulnerabilitate sau asumarea responsabilității. Și fără astea, nimic nu e. Nimic nu va merge bine în lumea asta care va ajunge să se autodistrugă.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Dacă respect nu e, nimic nu e. Dacă responsabilitate nu e, nimic nu e.