Noi votam în fiecare zi. De mai multe ori pe zi
Adesea mă gândesc la dreptul nostru de a alege prin vot politicienii care ne conduc. Din 2 în 2 ani mergem la vot. Următoarea tură de mers la vot va fi în 2024 când vom alege și președintele țării și parlamentul și primarii și consiliile locale. Va fi pentru prima dată în istorie când toate cele patru scrutinuri se desfășoară în același an.
Și, totuși, noi votăm mai des de atât. Votăm zilnic, chiar de mai multe ori pe zi.
Cum ne exprimăm votul? Cu banii și atenția noastră. Ce votăm? Tot ce lăsăm să facă parte din viața noastră: branduri, oameni, acțiuni, evenimente, gânduri. Ce cumpărăm primește votul nostru. Ce ne atrage atenția și participarea noastră primește votul nostru.
Te-ai gândit vreodată la asta? Ce se întâmplă cu banii și atenția pe care tu le oferi în stânga și în dreapta în jurul tău, toată ziua? Acestea hrănesc afaceri, oameni, idei etc. Eu mă gândesc adesea la aceste lucruri, căci trebuie să-mi gestionez foarte bine cele 24 de ore ale zilei cu toate câte am de făcut. Învăț de la o zi la alta să prioritizez tot mai bine și mereu mă gândesc că ceea ce decid să fac, acțiunile care primesc atenție din partea mea, cresc. Iau amploare. Se dezvoltă. E ca și cum aș turna apă la rădăcină, aș îngrășa pământul și ar fi soare mai mereu în ograda mea. Doar că eu decid ce face parte din ograda mea!
Ideea e că mă străduiesc cât mai mult să fiu atentă cui acord voturile mele, zi de zi. Citesc etichetele produselor, susțin afacerile mici și corecte, reciclez și refolosesc, încerc să mă adun cu oameni de calitate, cu suflet blând și frumos, aleg să petrec cât mai mult timp în natură.
Ceea ce îți doresc și ție să faci! Doar așa vor crește lucrurile și oamenii frumoși din jurul nostru și se vor ofili & usca restul. Amintește-ți asta data viitoare când faci o cumpărătură sau petreci timpul cu unii oameni ori acorzi atenție unor idei dezbătute.
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!