Arhiva Lunii: May 2023

May
26
2023
revistele lunii iunie 2023

Dragi cititoare de reviste glossy, sper că și voi vă bucurați la fel de mult ca mine că vine vara. Poate să fie o vară ploioasă, capricioasă, aiurită, cum vrea ea numai să fie vară. Nu știu de ce, dar psihicul meu are nevoie de vară ca de aer proaspăt.

Parcă mai mult ca niciodată, observ că viața asta e plină de contraste evidente, din ce în ce mai mari și mai clare. Contraste în felul în care gândesc oamenii, contraste în felul în care acționează, în felul în care își cresc copiii, în decizii privind auto-educarea și dezvoltarea personală, în felul în care gestionează greutățile vieții. Este clar că avem cu toții greutăți de toate felurile. Și dacă nu ne putem ajuta între noi să le depășim, măcar să nu ne punem piedică aiurea. Nu are rost.

Poate credeați că revistele glossy românești or fi dispărut până acum, că nu mai are nimeni timp să le citească sau bani să le cumpere. Dar iată că nu au dispărut și nici nu vor dispărea căci femeile au un cuvânt mare de spus în lumea asta. Femeile pot fi exemplu pentru alte femei și au nevoie, la rândul lor, de inspirație și de idei pozitive, de țeluri în viață și de încurajări ce vin chiar și din partea unor persoane necunoscute.

Revistele glossy sunt pentru unele femei o busolă pentru viață. Poate că nu toate exemplele din reviste sunt aplicabile în viața de zi cu zi, însă atitudinea pozitivă pe care ne-o inspiră contează cel mai mult. Nu renunțați să citiți revistele preferate, dacă ele vă inspiră și simțiți că vă suflă vânt sub aripi. Înțeleg că banii și timpul sunt importante, însă un articol sau o idee dintr-o revistă pot schimba direcția unei vieți spre mai bine. Și asta nu e puțin lucru.

Haideți să vedem împreună ce putem citi luna asta în revistele glossy ale lunii:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IUNIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Vara trupurilor noastre
[Copertă: Loredana Petriu]
30 de lei
21 Iun
BBC Good Food România Cover story: Festival de vara in familie 25 lei
15 Iun
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Pure diamonds 11 lei
14 Iun
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Gustul bun al bunului-gust 50 lei
7 Iun
Forbes Kids România Cover story: 10 sub 10 14,90 lei
31 Mai
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 37 lei
31 Mai
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Carte de colorat pentru adulti Animale Salbatice + Gerovital Stop Acnee (tub 50 ml)

[Copertă: Irina si David Goldcher]

20 lei
31 Mai
Avantaje
[Ghidul complet al femeii moderne]
Parasoftin Silk cremă pentru călcâie (50ml)
[Copertă: Elena Cucicovschi]
20 lei
29 Mai
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Vlad Plavicheanu]
20 lei
25 Mai
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Marina Dumitraș]
25 lei
4 Mai
La chioșcuri găsești și următoarele reviste cu număr dublu:
FEMEIA., ediția de Mai-Iunie 2023
Glamour Magazine România, ediția de Primavara-Vara 2023

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iunie 2023:

[nggallery id=393]
Dragi cititoare de reviste glossy, sper că și voi vă bucurați la fel de mult ca mine că vine vara. Poate să fie o vară ploioasă, capricioasă, aiurită, cum vrea ea numai să fie vară. Nu știu de ce, dar psihicul meu are nevoie de var
May
24
2023
broasca in apa fiarta

Nimeni nu tolerează violența împotriva animalelor, fie ele și broaște, și nimeni nu pune animale în oala cu apă pe foc. Însă de dragul puterii exemplului, avem următorul scenariu imaginar și complet inofensiv pentru orice broască de pe această planetă:

Pui o broască într-o oală cu apă și pui apa pe foc mic. Pe măsură ce temperatura începe să crească, broasca își ajustează temperatura pentru a supraviețui, pentru a-i fi mai bine. Broasca continuă procesul de ajustare a temperaturii corpului pe măsură ce apa din oală se încălzește tot mai mult.

Când apa ajunge aproape de temperatura de fierbere, broasca nu-și mai poate ajusta temperatura corpului. Atunci decide să sară din oală. Broasca face mai multe încercări de a sări însă nu reușește căci și-a consumat toată puterea și energia în procesul continuu de ajustare a temperaturii corpului. Inevitabil, broasca moare.

Ce a omorât broasca? Gândește-te bine …
Ai crede că apa clocotită a omorât broasca. Sau poate chiar persoana care a pus broasca în oala cu apă. Însă factorul decisiv și real care a dus la moartea broaștei este inabilitatea acesteia de a decide când să sară din oală. Broasca putea sări din oală imediat ce și-a dat seama că apa începe să se încălzească. Sau când a văzut că acest proces continuă și continuă. Sau la primele semne de oboseală. Sau chiar la primul semn de oboseală.

În viață este necesar să ne adaptăm la situații și la oameni, asta este normal și ține de evoluția noastră. Însă este și mai necesar să învățăm să știm când este cazul să ne adaptăm și când este cazul să ieșim din situație sau anturaj și să mergem mai departe. De obicei, vocea noastră interioară, intuiția, sufletul nostru ne șoptește când este momentul să ieșim dintr-o poveste și să ne continuăm drumul în altă direcție.

Sunt situații în care este mai bine și mai sănătos să evaluăm la rece contextul și să luăm măsurile necesare pentru a ne limita pierderile.

Dacă le permitem oamenilor să ne exploateze fizic, emoțional, financiar, spiritual sau mental, nu se vor opri niciodată de le sine din a face asta.

Noi decidem când sărim afară din acea situație! Și sărim cât încă mai avem putere și forță. Sărim cât încă știm ce vrem de la viață și avem mintea clară pentru a lua decizii bune.

(Nicio broască sau alt animal nu a fost rănit în ilustrarea acestui exemplu educativ.)

Se pare că broasca este preferata domeniului dezvoltării personale, căci cartea Eat That Frog de Brian Tracy (”Începe cu ce nu-ți place”) a avut un mare succes la nivel mondial. O recomand tuturor celor care-și organizează singuri timpul.

Nimeni nu tolerează violența împotriva animalelor, fie ele și broaște, și nimeni nu pune animale în oala cu apă pe foc. Însă de dragul puterii exemplului, avem următorul scenariu imaginar și complet inofensiv pentru orice broască de
May
22
2023
traducere versuri flowers miley cyrus

(Aproape) Toată lumea iubește cântecul Flowers interpretat de Miley Cyrus. Bine, e posibil ca unii bărbați/ adolescenți să nu agreeze mesajul, să le cadă greu la stomac siguranța (sau independența) afișată de Miley Cyrus.

Asta dacă ei înțeleg versurile și mesajul livrat de ele. Dacă nu îl înțeleg, îi ajut eu cu traducerea. Și-mi dau și cu părerea la final.

Mai întâi, vă las jos câtecul ca să știți exact despre ce este vorba:

https://www.youtube.com/watch?v=G7KNmW9a75Y

Traducerea versurilor este:

Eram bine, eram pe val
Ca într-un vis ce nu poate fi cumpărat
Eram OK până când nu am mai fost
Am construit o casă și am văzut-o cum s-a făcut scrum.

Nu am vrut să te părăsesc,
Nu am vrut să mint,
Am început să plâng, dar apoi mi-am reamintit

(Refren) Pot să-mi cumpăr flori,
Să-mi scriu numele în nisip,
Să vorbesc cu mine cu orele,
Să spun lucruri pe care nu le înțelegi.
Pot să mă duc singură la dans
Și să mă țin singură de mână.
Da, mă pot iubi mai bine decât tine.

Îmi fac unghiile roșu-cireașă
La fel ca trandafirii rămași de la tine
Fără remușcări, fără regrete
Iert fiecare cuvânt pe care l-ai spus.

Nu am vrut să te părăsesc, baby
Nu am vrut să ne certăm
Am început să plâng, dar apoi mi-am reamintit ...

(Refren)

Despre ce este vorba în acest cântec? Despre o femeie care trece printr-o despărțire destul de dureroasă, după o relație lungă (și-au construit o casă împreună) și își reamintește că poate să facă pentru ea o mulțime de lucruri care o fac să se simtă bine. Cu alte cuvinte, nu are nevoie de el ca să aibă anumite experiențe de viață. În esență, versurile reamintesc fetei ca ea să se iubească pe sine mai mult decât a fost iubită de el. De fapt, mereu balanța trebuie să încline în favoarea iubirii de sine comparativ cu ceea ce primim din exterior.

Care este mesajul transmis de versurile cântecului? Femeile și domnișoarele pot face multe lucrurile pentru ele însele, nu au nevoie de un băiat pentru asta. Întâi să fie ele însele prietena lor cea mai bună și apoi să caute relații cu alte persoane.

Cuvintele cheie sunt ”mi-am reamintit că pot să ...”. Când ieșim dintr-o relație, uităm câtă putere am cedat partenerului și este cazul să ne-o recuperăm. Să facem noi însele lucruri pentru noi și să nu mai așteptăm de la alții. Una e să facem lucruri împreună cu partenerul, și alta este să așteptăm să facă el pentru noi sau în locul nostru.

De remarcat tonul blând al lui Miley. Nu este deloc intruzivă, nu țipă și nu se agită. Exact ca o femeie care știe ce vrea, care își cunoaște valoarea. Și care nu are regrete.

Ce părere ai despre aceste versuri și acest cântec?

(Aproape) Toată lumea iubește cântecul Flowers interpretat de Miley Cyrus. Bine, e posibil ca unii bărbați/ adolescenți să nu agreeze mesajul, să le cadă greu la stomac siguranța (sau independența) afișată de Miley Cyrus. Asta d
May
19
2023
nu interpreta nimic la modul personal

În cartea sa Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece, autorul don Miguel Ruiz ne învață importanța principiului de a nu lua nimic personal. Subliniez cuvintele NIMIC și PERSONAL. Cred că ai mai primit acest sfat de la prieteni sau colegi, dar știi ce înseamnă exact?

Înseamnă să nu interpretezi tot ce se întâmplă în viața ta, tot ce spun sau fac alții, ca un atact la persoana ta sau ca o insultă la adresa ta.
Înseamnă să înțelegi și să accepți că orice fel de comportament al altor oameni este rezultatul direct al credințelor, experiențelor și emoțiilor decât un comentariu la valoarea ta personală.

Când luam lucrurile personal, cedăm puterea altor persoane de a ne controla emoțiile și gândurile. Decizia de a lua personal lucrurile care vin spre noi generează multă suferință în viața noastră. Ne afundăm tot mai mult, până rămânem blocați, în cercul negativității și al neîncrederii în sine, căutând mereu validare și aprobare de la alții în loc să avem încredere în valoarea proprie.

Secretul acestui legământ stă în înțelegerea și acceptarea că fiecare trăiește în propria bulă, în propriul vis. Acest vis are parametrii lui de credințe, percepții și perspective asupra vieții. Când cineva face sau spune ceva ce pare ofensator sau jignitor pentru tine, acest comportament este reflexia directă a ceea ce cred și sunt ei decât a ceea ce ești și crezi tu.

Odată ce înțelegi acest lucru, poți activa al doilea secret: detașarea de nevoia de aprobare sau validare din partea altora. Așa vei crea spațiu să ai mai multă încredere în valoarea ta și vei elibera mai multă energie din care să creezi viața după parametrii tăi. Ți-ai trăit vreodată viața după principiul ”My life, my rules?” Ei, poți face asta numai după ce îți recapeți puterea cedată altora. Abia acum poți practica empatia și compasiunea, abia acum vezi clar că alții duc lupte interioare și se străduiesc și ei, ca și tine, să navigheze propriile vise și experiențe. Aici educația emoțională face o mare-mare diferență!

Dacă vrei o reprezentare grafică, imaginează-ți așa: când decizi să nu mai iei lucrurile personal, te eliberezi de povara opiniilor și judecăților altor presoane. Și nici nu mai iei pe umerii tăi bagaje de acest fel. Abia acum poți începe să trăiești după regulile tale, urmând calea ta, asumându-ți propriile greșeli, onorând valorile tale decât să cauți aprobare și validare de la alții.

Data viitoare când te vei simți ofensat(ă) de ceea ce spune sau face cineva, amintește-ți că comportamentul lui/ei nu este despre tine. Îl poți accepta sau îl poți refuza în viața ta, impunând limite clare, dar tot nu este despre tine.

Folosește energia recăpătată pentru a trăi conform valorilor și credințelor tale - pe care le poți schimba în timp când nu îți mai servesc. Folosește puterea recăpătată să creezi o viață mai echilibrată și împlinită, departe de negativitatea și îndoiala de sine aduse de luarea lucrurilor la modul personal.

Îți recomand cartea asta din toată inima. Sau orice carte scrisă de don Miguel Ruiz.

În cartea sa Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece, autorul don Miguel Ruiz ne învață importanța principiului de a nu lua nimic personal. Subliniez cuvintele NIMIC și PERSONAL. Cred că ai mai primit acest sfat de la priete
May
17
2023
fii impecabil in tot ceea ce spui

Îndemnul din titlu - Fii impecabil(ă) în tot ceea ce spui - este chiar un capitol din cartea lui don Miguel Ruiz, Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece. Este o carte extrem de importantă pentru viața oricărui om și, după părerea mea, ar trebui să stea la baza educației copiilor în primii 7 ani de viață.

Dar ce înseamnă să fii impecabil(ă) în tot ceea ce spui? Să vorbești frumos, educat, civilizat? Să fii mereu politicos/oasă? Să vorbești numai când ți se cere părerea sau ești implicat(ă) într-o discuție?

Iată părerea autorului: a fi impecabil(ă) în tot ceea ce spui înseamnă a fi conștient(ă) de felul în care alegi limbajul folosit și de puterea cuvintelor rostite. De multe ori, oamenii spun lucruri fără să fie conștienți de impactul cuvintelor lor asupra interlocutorului. Unii oameni spun lucruri care jignesc, sau deranjează, sau stârnesc zvonuri ori bârfă fără să își dea seama de răul pe care îl cauzează.

A fi impecabil(ă) în tot ceea ce spui înseamnă să folosești cuvintele rostite de tine pentru a vorbi din iubire, din respect, din adevăr și din perspectivă pozitivă. Opusul acestora este negativitatea, minciuna (chiar și parțială), drama inutilă și bârfa. Înseamnă a fi atent la ceea ce comunici altora, prin sensul și energia cuvintelor, altfel încât și creezi armonie, conectare, optimism și recunoștință.

A fi impecabil(ă) în tot ceea ce spui mai înseamnă și să fii corect tu tine însuți/ însăți și să-ți onorezi valorile și promisiunile, inclusiv cele private. Înseamnă să fii sincer și autentic în comunicare și să-ți asumi responsabilitatea pentru cuvintele și acțiunile tale. Înseamnă să trăiești cu integritate și să faci ceea ce spui că faci.

A fi impecabil(ă) în tot ceea ce spui poate fi o adevărată provocare, pentru unii, sau una mai mică pentru alții. Unii oameni trebuie să învețe de la zero a comunica impecabil, alții vor face doar mici ajustări. Asta înseamnă să fii în permanență atent la ceea ce spui și să îți dorești în mod conștient să trăiești în sinceritate și integritate. Însă când ajungi acolo, îți dai seama că ai pus bazele unei lumi interioare armonioase și pozitive din care este foarte ușor să creezi bine în jurul tău și să ai un impact deosebit asupra celor din jurul tău.

Acum că ai citit aceste rânduri, data viitoare când spui ceva, fii conștient(ă) de impactul cuvintelor tale. Sunt pozitive, motivează sau sunt critice ori jignitoare? Alegând să fii mai atent(ă) cu limbajul folosit și cu energia pe care o transmiți prin el, vei crea cu ușurință în jurul tău o lume mai bună, mai armonioasă, mai iubitoare.

Bineînteles, pentru ca părinții să poată implementa acest legământ/ principiu în educația copiilor lor, ei înșiși trebuie să îl practice, să îl demonstreze prin puterea exemplului și să-l activeze în viața de zi cu zi. Altfel nu se poate!
Dragă adult, te invit să citești cartea. Eu am citit-o, am ascultat și audiobook-ul, am acasă și cardurilea realizate pe baza cărții. Atât de importante sunt aceste învățături pentru mine!

Îndemnul din titlu - Fii impecabil(ă) în tot ceea ce spui - este chiar un capitol din cartea lui don Miguel Ruiz, Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece. Este o carte extrem de importantă pentru viața oricărui om și, după
May
15
2023
tipare de gandire si actiune

Am dat zilele trecute peste un clip scurt de la Tony Robbins (nu cred că mai are nevoie de prezentare) care m-a pus pe gânduri. În calitate de mamă a unui băiețel de 6 ani și a unei fetițe de 13 ani, sunt mereu în căutare de soluții care să mă ajute să gestionez tot felul de situații nou apărute în viețile noastre. Pentru că așa este viața de mamă: câteva zile crezi că ai ajuns la echilibru, știi să gestionezi haosul și știi ce urmează, apoi totul se transformă în alt haos mai mare.

Conceptul pe care îl aduce Tony Robbins în discuție este cel de tipare/ modele/ șabloane de gândire și comportament/ acțiune. Mi se pare foarte interesant acest concept, nu am mai auzit ca acesta să fie prezent în educația copiilor.

Tony Robbins zice așa: părinții care vor să-i învețe pe copiii ceva cu adevărat important în viață (să-i ajute să o ducă bine spre foarte bine tot restul vieții), să-i învețe următoarele 3 abilități:

  1. Recunoașterea tiparelor. Nu contează ce job ai sau care este domeniul de activitate, dacă poți recunoaște tiparele din viața ta și din jurul tău, ai un avantaj. Lucrurile arată ca un mare haos până în momentul în care recunoști un tipar al lucrurilor. Atunci ele se așează și capătă sens.
    Dacă știi să recunoști tiparele vieții din jurul tău, îți poți schimba viața spre mai bine, pentru că iei decizii mai bune.
  2. Folosirea tiparelor. După ce înveți să le recunoști, înveți să le folosești. Aceste este momentul în care viața ta se va schimba spre mai bine, însă cu prețul disciplinei.
    Disciplina înseamnă să faci lucrurile care nu vrei să le faci sau nu îți place să le faci (ca urmare a procesului de judecată care împarte lumea în alb și negru). Disciplina nu este un lucru ușor. Însă disciplina înseamnă, de fapt, crearea unui nou tipar, al unui nou model de gândire și acțiune. Apoi va deveni un obicei și nu mai ai nevoie de disciplină, tiparul devine ușor de implementat.
    Dacă știi să recunoști tiparele, să le folosești și să le creezi, atunci ai cu adevărat putere în viața ta.
  3. Crearea tiparelor. Așadar, copiii pot învăța și exersa abilitatea de a recunoaște un tipar, de a-l folosi în avantajul lor și de a crea tipare în viețile lor.
    Cei mai de succes oameni de afaceri, muzicieni, sportivi, artiști au abilitatea de a crea noi tipare. Ei construiesc pe baza a ceea ce au învățat de la alții. De aceea avem cei 7 ani acasă, un sistem de învățământ, de aceea există educație continuă și autodidacticism.
    Cel mai bine este să înveți de la alții, din experiența altora căci dacă înveți numai prin experiența ta, este dureros. Și durează mult mai mult.

Dacă îi înveți pe copii să facă asta, nu contează cum se va schimba lumea în viitor, ei vor avea abilitatea să recunoască tiparele din industria lor, din economie, din propriile vieți și să le folosească în avantajul lor, urmând ca apoi să creeze ceva nou și să domine astfel dificultățile vieții.

Ce părere ai despre acest sfat de la Tony Robbins? Tu știi să recunoști și să folosești tiparele de gândire și acțiune din viața ta sau din jurul tău?

Am dat zilele trecute peste un clip scurt de la Tony Robbins (nu cred că mai are nevoie de prezentare) care m-a pus pe gânduri. În calitate de mamă a unui băiețel de 6 ani și a unei fetițe de 13 ani, sunt mereu în căutare de soluții c
May
12
2023
versuri traduse engleza players

Azi am de gând să mă distrez (la modul cât mai serios, cum numai eu știu să o fac), așa că vreau să vad ce a vrut să spună autorul din spatele versurilor câtecului Players interpretat de artista Coi Leray.

Player în jargonul din SUA: o persoană, în special un bărbat, care are mai multe relații cu femei în același timp. Adică opusul fidelității.
Eu credeam că player înseamnă persoană care participă la un sport, în cazul de viață sportul vieții, adică își permite să participe, adică este independentă financiar. Deci …

Spoiler alert: eu n-am înțeles nimic din cântec, ascultat la radio, până când nu am căutat pe net versurile și atunci s-a făcut lumină la mansardă. :idee:

Pentru referință, las link-ul către cântecul postat pe YouTube. Varianta asta are și versurile:

https://www.youtube.com/watch?v=z1dAC2Rjzzk

Așadar, traducerea versurilor în limba română, aproximativă și rotunjită pentru claritate, sună cam așa:

Pentru că și fetele sunt jucătoare
Femeile câștigă bani peste tot în lume.

Ce știi despre viața la vârf?
Apartamente penthouse din care te uiți în jos la concurență.
L-am plimbat la un test drive, l-am lăsat în parcare
Timp înseamnă bani așa că îl consum cu grijă.
Se văd sânii puțin prin tricoul alb
Se vede și ceva la spate prin jeanșii strâmți. (okay)
Diamante pe degete ca o soție.
Ai pus ochii pe alta? Nu e niciuna ca mine. (yeah)

Tre' să prind alt zbor
Fundu' ca mărul din care vor să muște
Vreau doar să am o noapte bună
Dacă nu știai acum știi:
Dacă e lefter tre' să îl lași
Poți avea pe oricare, ai de ales (eeny, miny, moe)
Căci atunci când ești șefa, poți să faci ce vrei.

Asta fac tot timpul
El mă sună într-una dar îl ignor
El crede că este alesul, eu am încă 4 ca el
Da, merg la prima clasă ca o Valedictorian
Am avut drum lung de la sărăcie la bogăție
Acum sunt o femeie de 5 stele și sunt delicioasă.
Îl las pe el să lingă farfuriile, să spele vasele
Acu se vorbește despre el la TV că a dispărut o tipă (sheesh).

Valedictorian este studentul/ studenta cu cele mai bune rezultate dintr-o clasă de absolvenți care ține discursul de rămas bun la ceremonia de absolvire.

Întrebarea de 100 de puncte: ce înțeleg fetele, tinerele femei din versurile acestui cântec?

Cum ți se pare? Amuzant, nu?

Vrei să mai traduc/interpretez și alte versuri?

Azi am de gând să mă distrez (la modul cât mai serios, cum numai eu știu să o fac), așa că vreau să vad ce a vrut să spună autorul din spatele versurilor câtecului Players interpretat de artista Coi Leray. Player în jargonul din
May
10
2023
de ce este imporanta arta

Legenda spune spune că, în anul 2006, un profesor de liceu din Anglia le-a cerut elevilor să scrie o scrisoare unui autor faimos și să-i ceară un sfat pentru viață. Scriitorul Kurt Vonnegut a fost singurul care a trimis un răspuns - iar acesta chiar merită citit și procesat:

”Dragii mei elevi și profesori,
vă mulțumesc pentru scrisorile voastre. Mi-ați înseninat zilele mohorâte de la apusul vieții (ulterior a murit pe 11 aprilie 2007). Nu mai particip la apariții publice pentru că acum semăn mai mult cu o iguana.

Ceea ce vreau să vă spun nu e mult: practicați orice formă de artă - muzică, cântat, dans, actorie, desen, pictură, sculptură, poezie, ficțiune, eseuri, reportaj etc. Nu contează cât de bine faceți arta sau cât de anti-talent sunteți, nu este pentru a face bani sau pentru a ajunge faimoși, ci pentru a experimenta devenirea, transformarea, pentru a afla ce se află în voi, pentru a lăsa spațiu sufletului să crească.

Vorbesc foarte serios! Începeți chiar acum, faceți artă și făceți-o pentru tot restul vieții. Desenați-vă profesorii sau părinții și oferiți-le desenele. Dansați când ajungeți acasă după școală, cântați la duș sau după duș și tot așa. Trasați-vă fața în pireul de cartofi. Jucați pentru o zi un personaj preferat din filme sau desene animate.

Iată o temă pentru ziua de azi și sper ca profesoara voastră să vă scadă nota dacă nu o faceți: scrieți o poezie cu 6 versuri, despre orice. Contează doar să rimeze. Respectați regulile unei poezii. Făceți-o cât de bună se poate, faceți schimbări acolo unde considerați că este cazul. Dar nu spuneți altora ce faceți, nici măcar părinților. Nu o arătați și nu o recitați nimănui, nici măcar părinților, prietenilor, pisicii. OK?

Apoi rupeți foaia cu poezia în mici bucățele și aruncați-le în coșuri de gunoi din diverse locații. Veți constata că ați fost deja recompensați pentru acea poezie. Ați experimentat transformarea, ați învățat despre ceea ce se află în sufletul vostru și i-ați oferit spațiu sufletului vostru să crească. Se simte atât de bine!

Numai bine tuturor!”

Poate de aceea a fost inventat blogul și blogging-ul. Este și asta o formă de artă, iar eu rezonez cu ea. O fac pentru sufletul meu.

Legenda spune spune că, în anul 2006, un profesor de liceu din Anglia le-a cerut elevilor să scrie o scrisoare unui autor faimos și să-i ceară un sfat pentru viață. Scriitorul Kurt Vonnegut a fost singurul care a trimis un răspuns - iar
May
8
2023
emotii furie introspectie

Iată un subiect tare drag mie, pentru că am de-a face cu furia în fiecare zi. Ori a mea, ori a copiilor mei, furia face parte din viața mea. Furia altora nu mă interesează, dar de-a mea sau a copiilor îmi pasă foarte mult. Și mi-e suficient, e destulă cât să mă țină ocupată.

Așadar, caut în permanență informații practice, de aplicat în viața reală, care să mă ajute să înțeleg furia. De unde vine, de ce vine, ce vrea să-mi spună și cum să o navighez. Nu o pot ignora (se acumulează în timp), nu o pot înăbuși (energia ei atacă unele organe care se îmbolnăvesc în timp). O pot doar naviga, ca pe o mare învolburată.

Și pentru că cine caută, găsește, am dat peste un filmuleț al unei doamne Asha Nayaswami pe Facebook din care am înțeles mai bine cum stă treaba cu furia. Îl găsești și tu acolo, dacă te interesează și ai timp să-l cauți. Dacă nu ai timp, las mai jos ideile înțelese de mine din el și ce pot aplica concret în viața mea (dac și tu poți aplica în viața ta).

Am văzut cu toții cum arată CONTROLAREA FURIEI: îți ții gura închisă și nu comentezi nimic, ieși afară și dai câteva ture de bloc/ parc sau alergi puțin, faci un duș rece care oricum e mai ușor de suportat decât să te uiți fix în ochii uraganului furiei. Lumea este foarte inventivă și face foarte multe lucruri (consumatoare de timp, energie și bani), aproape orice numai să nu explodeze de furie și să polueze lumea din jur cu energia ei negativă (de frecvență joasă).

Secretul gestionării furiei este navigarea ei. Trecerea prin ea. Nu ocolirea, nici sărirea/ ignorarea ci tocmai navigarea furiei. Doar așa ea se va calma și-și va livra mesajul eficient ca un mesager bun de este.

Furia vine din dorința zădărnicită, neîndeplinită: vreau ca lucrurile să fie într-un anumit fel, nu sunt așa cum vreau eu, dorințele mele nu sunt îndeplinite, lumea nu ține cont de ce vreau eu, așteptările mele sunt înșelate. Dezamăgirea doare dacă nu accept că lucrurile sunt așa cum sunt în acest moment. Mă supăr din cauza asta, explodez, mă revolt. :negative: Și voi continua să fac așa atâta vreme cât consider că voi obține rezultate cu această metodă a exploziei furiei (cei din jur se sperie și reacționează, poate chiar îmi îndeplinesc o dorință- două ca să-mi treacă supărarea - comportament învățat în copilărie de la părinți).

Voi continua să îmi manifest furia, să o transpun în diverse comportamente și decizii deoarece este mai CONFORTABIL pentru mine decât EFORTUL necesar de a schimba acest comportament. Dna Asha Nayaswami numește asta PREFERINȚA PENTRU SUFERINȚA CUNOSCUTĂ (gândește-te puțin la acest lucru înainte de a citi mai departe).

Problema trebuie abordată de la sursă, de la RĂDĂCINĂ. DE CE cred că lucrurile trebuie să fie așa cum vreau eu sau într-un anumit fel învățat de la unii-alții?

De ce cred eu că, dacă am o exprimare explozivă cu privire la cât de greșite sunt lucrurile, acestea se vor schimba în direcția care cred eu că este corectă?

Cum ne AJUTĂ furia să evităm alte lucrurile pe care nu vrem să le înfruntăm, cu care nu vrem să avem de-a face? Când ești calm și nu ești furios (adică cu mintea limpede), este momentul să-ți folosești energia pentru a găsi ADEVĂRATA SURSĂ a ceea ce te supără în acel moment. Asta NU înseamnă să renunți la dorințele tale ci, poate, să le reformulezi.
Cineva CATALIZEAZĂ răspunsul tău furios dar nu îl cauzează. Cauza este cu totul alta. Dacă vrei cu adevărat să navighezi prin furie și să-i dai de capăt astfel încât să te întâlnești cu ea tot mai rar, și nu doar să te abții de la a o mai exprima în viața de zi cu zi, trebuie să înțelegi de ce ești furios cu adevărat. Pune-ți întrebarea DE CE? de mai multe ori până când ajungi la sursa reală a furiei (o vei recunoaște).

Odată ce viața îți va apăsa tot mai puțin butoanele dureroase (viața nu se schimbă, ea merge înainte, ci tu te schimbi în interior), e ca și cum ai cucerit un balaur. Îl învingi și el dispare din viața ta, chiar dacă își mai bagă capul din când în când să vadă dacă ai rămas vigilent(ă).

PONT: Începe să practici această strategie cu frustrări/ furii mici-micuțe, din viața de zi cu zi, cu miza mică. Vei învăța metoda de introspecție și apoi o poți aplica în momentele cu adevărat tensionate.

P.S. Gândește-te câtă furie a ieșit la suprafață sau s-a format nouă în contextul pandemiei și după, când nimic nu mai era cum știam noi, cum ne-am obișnuit, cum ne-am fi dorit. Totul s-a schimbat cam cu 180 de grade. Eram cu toții ca niște copii furioși în corpuri de adulți, supărați pe viață. Iar acum e musai să învățăm să o gestionăm (dacă știam să o gestionăm de la început, nu mai eram cu toții atât de frustrați și conduși de frică în fiecare zi).

Tu cum stai cu furia? Exprimările furioase îți sunt declanșate des sau reușești să înțelegi în interior ce anume te înfurie și ce poți face concret în privința asta? :good:

Iată un subiect tare drag mie, pentru că am de-a face cu furia în fiecare zi. Ori a mea, ori a copiilor mei, furia face parte din viața mea. Furia altora nu mă interesează, dar de-a mea sau a copiilor îmi pasă foarte mult. Și mi-e sufic
May
5
2023
permis de casnicie

Există școală de șoferi. Cine vrea să conducă o mașină pe străzile lumii trebuie să facă școala de șoferi, cu parte teoretică și parte practică, cu examen final care se concretizează în permis de conducere ce este reevaluat odată la 10 ani. Condusul mașinii este o treabă serioasă căci sunt reguli de respectat, nervi de stăpânit și vieți de salvat. Ăsta e riscul major al nerespectării regulilor de condus: pot muri oameni sau rămâne mutilați pe viață. Riscul cel mare este distrugerea de vieți umane și nu numai, de familii și alte victime colaterale. Dacă înveți regulile și le respecți ești recompensat cu marea șansă de a descoperi întreaga lume călătorind cu mașina - te poate duce aproape oriunde. A conduce o mașină înseamnă responsabilitate și resurse investite (timp, bani, energie, idei etc.).

O miză și mai mare decât libertatea de mișcare dată de o mașină personală este bucuria de a avea o relație echilibrată și împlinită cu altă persoană, alături de care să construiești o familie fericită. De ce nu există școală unde să învățăm cum să avem relații sănătoase? Răspuns: pentru că nu s-a ocupat nimeni să construiască acest concept și să-l implementeze la nivel de societate.

Dacă aș avea toate resursele necesare, inclusiv bani, aș construi o școală pentru relații fix la fel ca școala de șoferi: cursuri și teste și experimente timp de minim 6 luni, poate chiar și 1 an (ca să acoperim și perioada sărbătorilor), după care cuplul sau persoana primește un carnet/ certificat care atestă absolvirea cursurilor și abia apoi urmează nunta și alte nebunii. Trebuie să învățăm să avem relații sănătoase căci repetând relațiile părinților noștri, care au învățat de la părinții lor, nu ne duce unde dorim noi. Și nu e deloc de glumă. Vremurile s-au schimbat radical comparativ cu timpurile părinților și bunicilor noștri, deci este cazul să facem un update considerabil al felului în care interacționăm și relaționăm între noi.

scoala relatii interumane

Relațiile și educația emoțională ar trebui să fie pe primul plan la nivel de societate, în toate societățile. Cea românească are multe defecte pe partea de relații de cuplu și e musai să facem ceva în privința asta, începând cu tânăra generație de viitori părinți și soți/soții. Nu mai este suficient să ne bazăm pe principiile ”Cine seamănă se adună” sau ”Opusele se atrag.” Relațiile de cuplu înseamnă mult mai mult de atât.

Fraților și surorilor, așa nu se mai poate. Avem nevoie de educație pentru relații sănătoase și asta ar trebui să fie un standard la nivel de societate. Nu te însori/ măriți dacă nu ai educație în această privință, dacă nu știi exact ce înseamnă cuplu, sex, bani la comun, traiul împreună în aceeași casă, responsabilități, timp împreună și timp separat, intimitate și spațiu personal etc etc. Sunt foarte multe subiecte legate de viața în cuplu despre care avem de învățat.

Din fericire, există deja specialiști în aceste domenii. Există specialiști psihologi, financiari, de parenting, traiul în comun în aceeași casă etc. Lipsește lipiciul care să adune totul la un loc și să-i dea o formă accesibilă și pe înțelesul tuturor. Apoi să se implementeze la nivel de societate, la fel ca obligativitatea școlii de șoferi. Doar așa vom evolua.

scoala relatii de cuplu

Vrei să te însori/ măriți? E OBLIGATORIU să faci aceste cursuri și să le absolvi cel puțin satisfăcător. Împreună cu viitorul partener, ca să înțeleagă fiecare în ce se bagă, ce urmează, cât de serioasă de viața de cuplu. Altfel, la fel ca în cazul unul șofer ce a luat permisul de conducere fără a urma școala de șoferi, vor exista mai devreme sau mai târziu victime pe mai multe planuri.

Nu glumesc deloc. Dacă aș avea toți banii necesari și resursele să aduc în realitate astfel de plan, asta aș face până la finalul zilelor mele. Ca să ne vindecăm odată, să învățăm să trăim frumos împreună (pentru că se poate). Sau măcar să-i lăsăm pe alții în pace și să ne vedem de peștera noastră sau vârful nostru de munte.

Nu glumesc pe această temă pentru că știu cum este să intri într-o relație cu capul și inima înainte, fără să ai habar ce faci, dar îmbătată de potențial și neatentă la semnele din realitate. Iar 20 de ani și 2 copiii mai târziu să vezi clar greșelile făcute. Și atunci vrei să nu le mai repete nimeni. De aceea e musai, obligatorie școala/educația în această direcție.

Permis de căsnicie - așa i-aș zice.

Există școală de șoferi. Cine vrea să conducă o mașină pe străzile lumii trebuie să facă școala de șoferi, cu parte teoretică și parte practică, cu examen final care se concretizează în permis de conducere ce este reevaluat oda
May
3
2023
poze magnolie inflorita

Nu știu dacă ai observat, însă nu prea sunt activă pe Facebook cu postările pe contul propriu. Așa-s eu, mai tăcută pe Facebbok, consider că nu am mare lucru de spus care să intereseze pe alții. Însă pe 1 Aprilie (ooo, the joke's on me) mi-a venit ideea să postez toată luna Aprilie, în fiecare zi, câte ceva pe contul meu personal de Facebook. Să văd ce se întâmplă. Îmi place să fac astfel de experimente pe mine.

Așadar, premisa era să postez o poză și un text scurt, personal, în fiecare zi din Aprilie sub hashtag-ul #AprilieFrumos. Chiar am creat un album pentru asta, să le adun pe toate acolo. Până la urmă nu am pus numai poze și gânduri, ci și share la ce mi-a plăcut din feed-ul meu.

Iată concluziile:

  • A fost greu la început să pornesc noul obicei, dar m-am obișnuit până la finalul lunii. Chiar a ajuns să-mi placă
  • Au fost 5 zile în care nu am postat deloc. Și vreo 2 zile în care am postat de 2 ori.
  • Mi-a plăcut, sincer. M-am simțit bine să împărtășesc mici frânturi din gândurile mele, din ce-mi place sau ce mă preocupă. Asta nu înseamnă că cineva ajunge să mă cunoască citindu-mi postările de pe Facebook. Sunt în continuare un mister pentru mulți, uneori și pentru mine.
  • Eu oricum nu am like-uri la postări, așa că nu m-a mirat că nici acum nu prea am avut. Dar n-a fost zi fără cel puțin 2 like-uri (cu excepția reel-ului lui Tony Robbins :-?? ).
  • Postarea cu cele mai multe like-uri este cea din poza de mai sus. Florile au bătut pisicile (da, am pus poze cu pisici căci mă consider a cat person, deși nu am niciuna)
  • Video-ul cu Tony Robbins nu a primit niciun like, așa că i-am dat eu unul
  • Postarea mea preferată este cea cu trandafirii roșii pentru că îmi aduce aminte de Bruno Mars, a cărui muzică o ador.

Să continui provocarea/ experimentul și în luna Mai? Ce părere ai? Răspunsul mi l-am dat singură, dar vreau și părerea ta.

Nu știu dacă ai observat, însă nu prea sunt activă pe Facebook cu postările pe contul propriu. Așa-s eu, mai tăcută pe Facebbok, consider că nu am mare lucru de spus care să intereseze pe alții. Însă pe 1 Aprilie (ooo, the joke's o