3
2023
Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul.
Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă roagă să-i duc lucrurile uitate într-o pauză dintre ore. Ne întâlnim la gard, i le dau rapid și ea se întoarce în clasă.
Deși m-a iritat că m-a întrerupt din treabă, caut ce are nevoie și i le duc. Lucrez de acasă, casa e aproape de școală, nu e o misiune imposibilă. Îmi dau seama că, ironic, chiar aveam nevoie de această ieșire la aer rece, mă cam luase somnul (cred că asta mă irita de fapt, nu deranjul în sine).
Când ajung la gardul școlii, o mămică cu nasul în telefon, care aștepta ceva sau pe cineva, observă pasul meu grăbit și face o remarcă: ”Nici când sunt la școală nu ne lasă în pace?” Eu am zâmbit, ea a râs și și-a reluat scroll-ul pe telefon.
În secunda doi mi-a dispărut zâmbetul de pe buze. WTF? Ce fel de remarcă e asta? Oare am părut eu deranjată, ofticată, stresată etc etc?
Bine că lucram de acasă, că m-am putut rupe din treabă (nu întotdeauna pot), că am găsit ce avea nevoie copilul și că ne-am putut sincroniza să i le dau. Sunt recunoscătoare că am avut amândouă norocul ăsta! Ea a avut noroc să-mi poată cere ajutorul și eu am avut norocul să i-l pot oferi. Nu e puțin lucru!
Îi dau aici răspunsul acelei mame, chiar dacă nu mi l-a cerut: Nu vreau să fiu lăsată în pace de copiii mei. Niciodată! Să îmi ceară lucruri, să vină la mine când au nevoie de ceva, chiar și numai de un sfat. Vreau să fiu prima persoană care le vine în minte când au nevoie să rezolve o problemuță, au nevoie de o părere.
În schimb, vreau să fiu lăsată în pace de străinii care-și bagă nasul aiurea în viața mea, de cei ale căror sfaturi sau păreri nu le cer și de care nici nu am nevoie. Vreau să fiu lăsată în pace atunci când las și eu pe alții în pace. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii cu care nu rezonez deloc, cu care nu am nimic în comun. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii care comentează aiurea, gândesc cu voce tare, își dau cu părerea fără să fie treaba lor.
Vreau să fiu lăsată în pace de alții, cu excepția copiilor mei. Sau a familiei extinse.
Bineînțeles că obiectivul meu este să cresc copii ce vor ajunge adulți independenți. Asta nu exclude opțiunea de a discuta cu mine atunci când au nevoie. Copiii mei nu mă deranjează când vin către mine, iar dacă o fac le spun acest lucru și-i asigur că revin eu către ei când sunt disponibilă.
În ziua în care copiii mei mă vor lăsa în pace, o să mă îngrijorez și o să-mi pun întrebări.
Folosește ocazia creată de acest articol și gândește-te bine și decide care sunt persoanele care vrei să te lase în pace.