Arhiva Etichetei: machiaj de primavara

Apr
24
2023

Dragele mele iubitoare de revistele lunii, mă bucur că am ajuns să trăim această primăvară atât de frumoasă. Parcă această primăvară este cea mai frumoasă de până acum, nu? Sau, cel puțin, așa mi se pare mie.

Abia acum, pe final de Aprilie, îmi vine să renunț la geaca de iarnă și să trec la ceva mai ușor, de vreme caldă. Ca-n fiecare an, vremea bună învinge și natura se trezește la viață după iarna asta interminabilă. Îmi place frigul numai când sunt bine îmbrăcată, în rest să fie fără vânt rece, asta este cel mai sigur ... party pooper pentru mine.

Totuși, nu mai trăim vremuri în care vremea de afară să conteze prea mult în viața de zi cu zi. Acum avem cu totul alte probleme care ne ocupă timpul și atenția și care, mai ales, ne solicită tot felul de resurse. Într-o vreme în care avem aproape toate resursele la îndemână, este musai să învățăm să le căutăm și să le folosim pentru noi.

Cred că toată lumea are probleme personale, ies la iveală tot felul de lucruri din trecut, din familie iar ce a funcționat nu mai funcționează. Ni s-a dat lumea peste cap și clar avem multă treabă de făcut, pe lângă cele obișnuite cu munca, mâncarea, ordinea, curățenia etc etc.

Cu toate astea, eu mă bucur că iese ușor-ușor la suprafață adevărul despre lumea în care trăim, că vedem cât se poate de clar în jurul nostru ce se întâmplă când ne mințim pe noi înșine, când ne trădăm valorile interioare, când refuzăm să recunoaștem că avem o problemă și nu vrem să cerem ajutor.

Dacă este necesar să mai auziți încă o dată, v-o spun eu acum: slab este cel care refuză să vadă adevărata problemă și să ceară ajutor, nu cel care bagă totul sub preș și se preface că e totul bine (asta e lașitate, nu putere). Repet: toată lumea are probleme, de mai multe feluri (psihologice, sănătate etc). E cazul să ne uităm la problemele astea, să le rezolvăm de la rădăcină și abia apoi să ne creem lumea normală la care râvnim cu toții.

Cam așa văd eu lucrurile. Bineînțeles, totul este un work in progress, de aceea nu ne grăbim nicăieri și avem nevoie să ne cultivăm răbdarea și perseverența. Revistele lunii Mai 2023 ne pot ajuta cu idei despre cum vrem să arate lumea noastră normală. Haideți să ne inspirăm împreună:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Înapoi în viitor 50 lei
15 Mai
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Ai încredere în tine?
[Copertă: dr. Anca Cobzariu]
30 de lei
15 Mai
BBC Good Food România Cover story: Mese în aer liber. Prăjituri senzaționale de primăvară 25 lei
8 Mai
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Watches and Wonders. Cronografe și emoji 11 lei
3 Mai
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 37 lei
2 Mai
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Edițied dublă Mai-Iunie 2023

[Copertă: Alexandra Șurtea Preda]

20 lei
28 Apr
Avantaje
[Ghidul complet al femeii moderne]
Supliment alimentar Molekin Imuno (30 comprimate filmate) + Brățară reglabilă cu piatră colorată
[Copertă: Adelina Badea, Monica Dinu, Ana Dumitrache, Delia Dinu, Alina Cheleș, Luiza Novac Nomicos]
20 lei
28 Apr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Farmec Cremă pentru mâini cu efect instant + Set de 3 inele argintii reglabile

[Copertă: Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica Zeny]

20 lei
28 Apr
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Ena Panaitescu]
25 lei
20 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Yves Rocher Demachiant expres pentru ochi cu albăstrele (travel size)
[Copertă: Iuliana Matei]
30 lei
20 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Ediție bianuală Primăvară-Vară 2023
[Cover story: Take a closer look]
50,00 lei
20 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2023:

[nggallery id=392]
Dragele mele iubitoare de revistele lunii, mă bucur că am ajuns să trăim această primăvară atât de frumoasă. Parcă această primăvară este cea mai frumoasă de până acum, nu? Sau, cel puțin, așa mi se pare mie. Abia acum, pe f
May
2
2022
revistele lunii mai 2022
(Ilustrație de Ksenia Onegina via
Pinterest)

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy ce ați așteptat revistele lunii Mai 2022! Slavă Domnului că s-a terminat luna Aprilie, a fost foarte grea pentru mine - am avut o gripă foarte urâtă care, mai mult decât orice, m-a împiedicat să mă odihnesc cum trebuie. Vă spun cu mâna pe inimă: este îngrozitor să nu te poți odihni bine noaptea. Dacă nu dorm bine sau suficient în timpul noapții, a doua zi este compromisă total. Nu mă ajută nici cafeaua, nici vreun fel de suc/ smoothie cu super greens. Îmi doresc doar să se termine ziua și fac minim din tot ce este necesar. Astfel de zile sunt grele de dus și stresante.

Anyway, a trecut și Aprilie, a trecut și boala, a trecut și Paștele. Acum chiar am ieșit din hibernare și am început primăvara. E ultima lună, dar va fi cea mai bună. Damn it! %%-

Revenind la voi și la revistele noastre, sper că Mai a început cu bine pentru voi. Că sunteți vesele și ocupate, dar mai ales sănătoase. Și că aveți chef de viață, motive de bucurie, că profitați de fiecare zi așa cum este ea. Contextul războiului de lângă noi este mai complicat și urât decât pandemia de Covid-19, dar eu mă străduiesc să trăiesc frumos în fiecare zi. atât cât se poate. Altfel m-aș scufunda într-o mâzgă mentală negativă ce ar ucide însăși esența vieții din mine.

Haideți să vedem ce surprize ne aduc revistele lunii Mai! Viața merge înainte și nu putem face altceva decât să ne adaptăm din mers de la o zi la alta. Vă las și vouă două sfaturi/ adevăruri pe care le-am realizat în ultimele zile: protejați-vă centrul de greutate spiritual & energetic și mențineți discreție în ceea ce privește viața personală. Nu vă expuneți inutil energiilor negative din jur doar ca să obțineți validare și aprobare - nu aveți nevoie de ele, acțiunile vor fi validate de viața însăși.

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2022 Prețul, numărul de pagini & data apariției
BBC Good Food România Cover story: Cele mai bune tarte 20 lei
16 Mair
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Deodorant-spray Borotalco Original (full size)
[Copertă: Anca Maftei]
27 de lei
11 Mai
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Arta care aduce claritate 50 de lei
5 Mai
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover Story: Watches and Wonders 11 lei
29 Apr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Deo-spray Passion de la Gerovital H3 (200 ml) + Brățară argintie cu piatră colorată

[Copertă: Adela Popescu și Radu Vâlcan]

15 lei (12 lei)
29 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs de beauty de la Cosmetic Plant (cremă de ochi cu Q10, cremă de noapte restructurantă cu extract de argan)
[Copertă: Andreea Dos Santos Monteiro]
15 lei
28 Apr
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. 35 de lei
28 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă colectivă]
17 lei
20 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Ediție bianuală Primăvară-Vară 2022
[Copertă: lucrare a artistei Sana Shahmuradova]
50 de lei
18 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2022:

[nggallery id=381]
(Ilustrație de Ksenia Onegina via Pinterest) Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy ce ați așteptat revistele lunii Mai 2022! Slavă Domnului că s-a terminat luna Aprilie, a fost foarte grea pentru mine - am avut o gripă foart
Apr
28
2021

Bine v-am regăsit, dragi cititoare de reviste glossy și nu numai! Cum vă simțiți zilele astea, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște? Pentru mine lucurile se desfășoară atât de diferit decât până acum încât mă bucur că există miezul tuturor lucrurilor: sănătatea și familia. În rest, cum o vrea Dumnezeu!

Partea cea mai bună a acestei luni este că ne putem bucura de primăvară mult mai mult și mai bine decât anul trecut. Eu m-am străduit, împreună cu familia, să petrec cât mai mult timp în natură și să recuperez bucuria pierdută anul trecut când primăvara a început și s-a terminat fără ca noi să apucăm să gustăm din ea.

Aș vrea să vă pot spune că știu din surse sigure că totul va fi bine, însă nu știu asta, nici măcar pentru mine. Vorba cântecului: diminețile de primăvară sunt frumoase chiar și când sunt reci, iar forța și dulceața inimii o gustăm în fiecare moment în care ne simțim plini de iubire și admirație pentru viața însăși, nimeni altcineva. Sau nu zice așa cântecul? :))

Vă invit să vă bucurați de tot ce găsiți frumos în revistele lunii Mai și să nu renunțați la a vă face planuri pentru viitor, oricât de incert ar părea el. Viața continuă și după pandemie!

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Ela Ștefan]
25 lei
18 Mai
BBC Good Food România Cover story: Deserturi pentru zile însorite 14,99 lei
11 Mai
Tango Marea Dragoste Ediția de Primăvară 2021
[Coperta: Dr. Viorica Chiurciu și Raluca Kișescu]
19,99 lei
4 Mai
ForbesLife România [Live a Rich Life] Cover story: Watches and Wonders 10,90 lei
30 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Copertă: Beatrice Popovici Vîlcu]
10,90 lei
29 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[Copertă: Feli Rasztar]
15,99 lei
29 Apr
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

[Copertă: Amanda Seyfried]

12,99 lei
29 Apr
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Copertă: Pavel Bartoș și familia]

11,99
(10,99 lei)
28 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Cecile Bois]

10,99 lei
27 Apr
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Spiritualitate. Să fim recunoscători

[Copertă: Edit Maria Fazakas]

24,90 lei
26 Apr
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Moda ca modă 50 lei
23 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Simion Bogdan Mihai, EMAA si Mark Stam]
14,99 lei
23 Apr
Unica
[Pentru că tu ești unică!]

[Copertă: Alexandra Stan]

11,90 lei
22 Apr
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2021:

[nggallery id=369]
Bine v-am regăsit, dragi cititoare de reviste glossy și nu numai! Cum vă simțiți zilele astea, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște? Pentru mine lucurile se desfășoară atât de diferit decât până acum încât mă bucur că exist
Apr
22
2020
revistele lunii mai 2020revistele lunii mai 2020Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii ... În altă ordine de idei, vreau să vă îndemn să profitați de aceste zile de autoizolare și carantină și distanțare socială pentru a visa cu ochii deschiși la o nouă versiune a viitorului. Nimeni nu va ști cum va arăta viitorul nostru și al planetei după ce se termină pandemia asta, sau dacă se va termina vreodată. Însă nimeni și nimic nu ne poate lua puterea de a ne dori, de a visa un viitor croit pe placul nostru. Cu cât mai multă lume va emite dorințe într-o direcție, cu atât acea fâșie de realitate va fi mai repede atrasă în viețile noastre. Eu asta fac deja de ceva timp (mă și relaxează, recunosc): scriu zilnic în jurnal despre cum aș vrea să fie viața mea, felie cu felie. Sun recunoscătoare pentru ceea ce am bun, funcțional și frumos acum și îmi notez ce vreau să se schimbe în bine în diverse domenii din viața mea: casă, familie, relații, proiecte, sănătate, vacanțe, hobby-uri etc. Lăsați deoparte grijile și veștile proaste, atât cât se poate. Cred că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să ne alegem în mod conștient direcția în care ne îndreptăm atenția și ce anume hrănim cu ea. Stă în puterea noastră să ne gândim la lucruri pozitive, să avem tot mai multe discuții ce încep cu "Ar fi super dacă ..." sau "Îmi doresc din toată inima ca ..." și să ne creem gânduri care ne dau stări de bine, cât mai departe de anxietatea asta care a cuprins parcă pe toată lumea. Haideți să vedem dacă găsim împreună inspirație în acest sens în paginile revistelor glossy de Mai:

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2020:

[nggallery id=357]
Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii ..
Apr
22
2019
Revistele lunii Mai 2019 pe Blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2019 pe Blogul cu reviste Iată că a venit și luna Mai, parcă mai repede decât am fi crezut. Se simte ca și cum abia acum începe anul, abia acum ne trezim, ne scuturăm de frig și griuri și ne recăpătăm vitalitatea. Pentru revistele lunii Mai am ales o poză cu flori și fluturași ce are și câteva cuvinte printate: "Emerge softer. Grow wiser. Savor the beauty of everything." Nu am ales întâmplător această poză și acest mesaj. Este o propunere pentru mine și pentru voi de a ne bucura de abundența din jurul nostru. Chiar dacă ea nu este evidenta sau nu este indicată de alții, eu mi-am propus să mă setez să savurez tot ce este bun și frumos în jurul meu, să dau mai mult de 51% din atenția mea acestor lucruri. Eu nu sunt aproape niciodată multumită de ceea ce mi se întîmplă iar asta îmi fură bucuria și m-am săturat. De aceea vreau să schimb acest lucru chiar aici și acum și să găsesc motiv de bucurie și pozitivism în tot ceea ce este și fac. Nu mai trag de mine ca să fac lucrurile așa cum țin eu neapărat, ci iau viața minut cu minut și văd ce aduce. Sunt convinsă că există savoare, bucurie, mister și transformare în liniștea interiorului golit de așteptări. Luna Mai vine cu multe motive de bucurie și sărbătoare - zile libere, Ziua Mamei și Ziua Tatălui, Ziua Mondială a Râsului, Ziua Internațională a Libertății Presei și Ziua Mondială Anti-Fumat - deci hai să ne pregătim pentru 31 de zile interesante de primăvară. Revistele glossy românești ne aduc și în această lună inspirație și motivație; iată care sunt detaliile pentru luna Mai:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover story: FOREVER YOUNG 10,90 lei
29 Mai
Shape Magazine România

[Coperta: Angelina Galt]

15 lei
15 Mai
Revista IOANA 6,99 lei
7 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Lac de unghii Essence The Nudes + Editie a revistei Psychologies Magazine Romania
[Coperta: Gabriela Cristea si Tavi Clonda]
10,90 lei
30 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Fabrica de depresie : observați, întelegeți, acționați, de Xavier Briffault (Ultimul număr tipărit al ediției românești a revistei sub licență franceză.)

[Coperta: Olimpia Melinte]

19,99 lei
(9,90 lei) 26 Apr
Dupa Afaceri Premium Cover story: Cât valorează timpul?
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
25 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing] Editie aniversara 11 ani

[Coperta: ]
12,99 lei
25 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Sore]

10,99 lei
25 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
YES TO SUMMER

[2 Coperti, la alegere, cu Alicia Holtz]

14,99 lei
170 pagini
24 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
23 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs cosmetic de ingrijire GEROVITAL din gama FRESH: deodorante diverse arome si geluri de dus + Numarul de februarie 2019 al revistei Psychologies Magazine România + Mostra crema Vichy Slow Age Nuit

[Coperta: Margareta Pâslaru]

12,90 lei (10,90 lei)
22 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Caro Daur] 14,99 lei
22 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Mască de păr LONCOLOR EXPERT (Doar o parte din tiraj are cadou.) + Mostra crema Vichy Slow Age Nuit

[Coperta: Anca Serea]

14,99 lei (11,90 lei)
124 pagini
22 Apr
Burda Style Germania 14,99 lei
16 Apr
La chioșcuri găsești și următoarele reviste: Glamour, ediția Martie-Aprilie-Mai 2019

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2019:

[nggallery id=330]
Iată că a venit și luna Mai, parcă mai repede decât am fi crezut. Se simte ca și cum abia acum începe anul, abia acum ne trezim, ne scuturăm de frig și griuri și ne recăpătăm vitalitatea. Pentru revistele lunii Mai am ales o poză cu
Apr
23
2018
Revistele lunii Mai 2018 pe blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2018 pe blogul cu revisteDe cateva zile avem parte de vreme de primavara-vara si am si uitat cum a fost asta iarna. Nici nu am apucat sa strang bine ghetele si gecile de iarna ca trebuie sa trec direct la maieuri si slapi. Abia acum imi dau seama cat de dor imi era de prospetimea asta a naturii, de un nou inceput si 1.000 de sanse care asteapta sa fie consumate. Nu am planuri pentru acest nou sezon cald. Observ ca sunt multe zile libere care se transforma in mini-vacante; e bine, avem mai mult timp sa stam afara din casa. Bineinteles, urmeaza sa fac o noua ordine in garderoba si inca o triere a tuturor hainelor, accesoriilor si perechilor de incaltaminte. Ma sperie ideea - cred ca o sa dureze cam jumatate de zi si o sa umplu toata casa - insa stiu ca o sa ma simt mult mai bine dupa ce o fac. Prea multe nu sunt de spus; va las in compania editiilor de Mai ale revistelor glossy. Daca aveti chef, astept comentariile voastre despre ce a-ti mai facut nou in ultima vreme. Va pregatiti de mers la mare?
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile editiilor de MAI 2018 Pretul, numarul de pagini & data aparitiei
Shape Magazine România

[Coperta: Kate Mara]

15 lei
23 Mai
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] — [Coperta: Octavia Marginean] 10,90 lei
23 Mai
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Mai-Iunie 2018

[Coperta: Misty Copeland]

5 lei
17 Mai
Revista IOANA 6,99 lei
10 Mai
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]

[Coperta dubla: Liza Panait si Olivia Steer]
9,90 lei
5 Mai
Running Mag
[Alergarea este noul tau stil de viata]
Suplimentul Fitness Mag - Coperta: Adrian Raduta

[Coperta: Inna]

9,90 lei
4 Mai
Dupa Afaceri Premium Back to basics 30 lei
2 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Fard de pleoape Essence I love Nude
[Coperta: Adelina Pestritu]
12,99 lei (9,90 lei)
30 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Zoe Saldana]

8,99 lei
29 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Stop Manipularii de Jacques Regard + O editie mai veche a revistei

[Coperta: Cosette Chichirau]

19,99 lei (9,90 lei) 28 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Aparat de ras Wilkinson

[Coperta: Ela Craciun]

10,99 lei
27 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99 lei
26 Apr
Luxury România
[Rich & Famous]
Editia de primavara 2018
[Coperta: Simona Iacob]
25 lei
26 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Supliment ELLE MAN [Coperta: Sebastian Stan]

[Coperta: Simona Halep]

14 lei
26 Apr
Burda Style Germania 14,99 lei
24 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Alex Binaris]

14,99 lei
162 pagini
24 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing] Editie aniversara 10 ani!
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Marie-Claire-Romania/Fashion)

[Coperta: Alicia Vikander]

10,99 lei
24 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Lip gloss de la Essence

[Coperta: Laura Cosoi]

12,99 lei (10,90 lei)
25 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostra crema cu acid hialuronic Vichy Minéral 89 (pliculet cu 1,5 ml, pentru toate tipurile de ten)

[Coperta: Rita Ora]

10,90 lei
114 pagini
23 Apr

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste sau orice alt subiect, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Mai 2018:

[nggallery id=317]
De cateva zile avem parte de vreme de primavara-vara si am si uitat cum a fost asta iarna. Nici nu am apucat sa strang bine ghetele si gecile de iarna ca trebuie sa trec direct la maieuri si slapi. Abia acum imi dau seama cat de dor imi era de prospe
Apr
21
2017
Revistele lunii Mai 2017 pe blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2017 pe blogul cu revisteBanuiesc ca nu iti place sa vorbesti despre curatenia/ordinea de primavara; nu este cool, dar este necesar. Banuiesc ca nu iti place sa te gandesti la sifonierul supra plin cu haine; iti strica starea minunata de spirit, insa este necesar. Si decat sa porti aceasta conversatie doar in capul tau, te provoc sa discutam acum impreuna. Aici pe blog este un spatiu sigur in care nu te judeca si nu te cearta nimeni. Asadar, daca ar fi sa intru in acest moment in casa ta si sa ne uitam impreuna in sifonierul si sertarele in care iti tii hainele, incaltamintea si accesoriile, ce as vedea? Te ajut cu cateva intrebari: Este o mare vraiste de lucruri si stiluri? Ai multe haine pe care nu le mai porti de multi ani? Ai haine pe care le porti des dar si unele care nu-ti plac? Sau numai haine care iti plac mult si le porti zilnic? Ai o gama de culori preferata care te reprezinta si iti evidentiaza atuurile? Cunosti bine stilul care se potriveste felului tau de a fi si activitatilor zilnice pe care le faci? Daca vrei, poti raspunde la aceste comentarii aici pe blog. Daca nu, si este ok si asa, raspunde doar pentru tine. Important este sa iti dai seama de punctul tau de plecare spre o garderoba mai ordonata, mai curata, mai ingrijita care sa te serveasca zi de zi cu haine, incaltaminte si accesorii potrivite stilului tau de viata. Eu fac aceasta triere aproape in fiecare primavara si mereu gasesc aspecte care sa fie imbunatatite, desi peste an nu ma innoiesc cu haine asa cum o faceam cu ceva timp in urma. Revistele sunt doar niste unelte pe care le folosim pentru a afla ultimele tendinte in moda si frumusete, ce mai este nou prin magazine, pentru a ne inspira si adapta noutatile la modul nostru de a trai. Va spun un mic secret: eu inca mai lipesc in interior sifonierului poze decupate din reviste cu tinute care imi plac. Am chiar si un LookBook pe care il completez cand am timp. Hai sa vedem impreuna ce noutati avem la dispozitie luna asta:
Revistele,
ordonate cronologic
Copertile, cadourile & inserturile editiilor de MAI 2017 Pretul (lei), numarul de pagini & data aparitiei
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editie dubla Mai-Iunie
[Coperta: Page Hathaway]
5
23 Mai
Shape Magazine România
[Love any shape]
[Coperta: Tara] 15
19 Mai
Luxury România
[Rich & Famous]
[Coperta: Tabya Tabuica] 19
17 Mai
ForbesLife Romania
[Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
[Coperta: Andreea Mihai] 10,90
6 Mai
Dupa Afaceri Premium
[Supliment de lifestyle editat de Ziarul Financiar]<
Coverstory: In jurul lumii 30
4 Mai
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]

[Coperta dubla: Mirela Retegan si Anita Hartig]
9,90
3 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Lotiune micelara Ivatherm (marime travel 100 ml)
[Coperta: Inna]
12,90 (9,90)
1 Mai
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Manipulatorul pervers narcisist – Cum ne eliberăm de sub influența lui! , de Genevieve Schmit

[Coperta: Ana Morodan]

19,99 (9,90)
29 Apr
UP by Forbes Romania
[Supliment trimestrial de lux si atitudine editat de Forbes Romania]
America vazuta creativ prin fotografii
(Editia de Primavara 2017)
14,90
29 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Coverstory: Beauty and the Best (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper's-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Ada Tache (fotografiata de Oltin Dogaru)]

14,99
28 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Masca de par de la Loncolor Natura (cu ulei de masline)

[Coperta: Mihaela Munteanu]

12,90 (9,90)
28 Apr
Burda Style Germania 14,99
27 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Mostra parfum Lancome La Nuit Tresor (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Ariana Grande]

8,99
25 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle) 8,99
25 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Editie aniversara 9 ani

[Coperta: Claire Danes]

9,99
25 Apr
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Editie dubla Mai-Iunie
(Gasiti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Beau-Monde-Style-Romania/Fashion)

[Coperta: Ana Ularu (fotografiata de Oltin Dogaru)]
9,99
25 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Crema depilatoare rapida cu argan de la Farmec

[Coperta: Ilinca Vandici]

12,90 (10,90)
25 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Mostra pliculet parfumat cu Dior J’adore in Joy (nou lansat) sau Yves Saint Laurent Mon Paris (nou lansat) + Brosura Lego Duplo

[Coperta: Claudia Tomozei (Avenue Models)]

14,00
24 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Lac de unghii nude de la Essence din gama The Nudes

[Coperta: Chrissy Teigen]

12,90 (10,90)
122 pagini
21 Apr

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Mai 2017:

[nggallery id=291] [poll id="249"]
Banuiesc ca nu iti place sa vorbesti despre curatenia/ordinea de primavara; nu este cool, dar este necesar. Banuiesc ca nu iti place sa te gandesti la sifonierul supra plin cu haine; iti strica starea minunata de spirit, insa este necesar. Si decat s
Apr
19
2016
Revistele lunii Mai 2016 pe blogul cu reviste (foto: instagram.com/moomooi )Revistele lunii Mai 2016 pe blogul cu reviste (foto: instagram.com/moomooi )[Tabelul cu detalii Galeria cu poze Topul cadourilor Comentariile] In sfarsit a venit caldura. Indiferent de cat vant si ploaie vor mai veni, vremea de primavara frumoasa va ramane cu noi. Natura a renascut sub ochii nostri, exact cand credeam ca vor cadea toti mugurii de la atata frig. Nu au cazut, insa acum este randul nostru sa ne adunam toate fortele ramase dupa astenia de primavara si sa renastem. Imi place acest inceput, simt ca e mai corect sa consider ca anul incepe odata cu instalarea primaverii si nu pe 1 Ianuarie cand totul e atat de gri si de inghetat si suntem obositi dupa agitatia cu Sarbatorile de Iarna. Asadar, incepe un nou an pentru mine, plin cu vise, dorinte si sperante. Dar mai ales planuri asternate pe hartie, caci asa ii sta bine omului care vrea mai mult de la viata lui. Eu am facut deja o schimbare pe care o simteam ca se apropie de ceva timp, si anume am creat o pagina separata pe Facebook pentru acest blog - facebook.com/livinginROcolors. Ma bucur ca am facut-o, va invit sa o adaugati la interesele voastre si sa continuam acolo discutiile pornite aici pe blog. O alta veste care-mi va modela viitorul apropiat este cea de-a doua sarcina a mea. Ne-a luat mult pana sa ne decidem, nici nu stiu de ce a durat atat de mult. Ce-i drept, cand ai un copil maricel, iti recapeti viata inapoi si poti sa iti continui parcursul pe care il aveai inainte de sarcina. Acum eu voi reveni la punctul zero, in care eu voi fi pe locul ... nici nu vreau sa ma gandesc la asta. Am totusi o certitudine: am crescut mult de cand o am pe Ruxandra, cititoarele fidele ale blogului au vazut asta. Voi folosi aceasta maturitate ca sa nu cad si sa decad, ci sa continui cu proiectele incepute, inclusiv acest blog. Am planuri mari cu el, vreau sa scriu tot mai mult si mai constant. Nu stiu cate (viitoare) mamici imi citesc blogul, insa voi scrie si despre sarcina mea, fara povesti siropoase sau dramatice. Merg in continuare la sala, fac treaba si imi fac de treaba, si imi doresc sa fac si mai multe. Voi folosi aceasta perioada ca sa ma alint mai mult, sa intaresc legatura cu mine insami si ... sa imi fac planuri de viitor. Glumesc, voi lua fiecare zi pe rand asa cum este ea, caci planurile de pana acum nu prea mi-au folosit. Dar destul despre mine. Astept sa-mi scrieti despre voi, tot ce aveti chef, caci aici sunteti intr-un club select: Clubul Smart Glossy. Bine ati venit! :bye: Faceti-va comode, caci veti sta multa vreme in compania mea, a revistelor bune si a amicelor cu aceleasi placeri nevinovate. :cafea: Haideti sa vedem impreuna noutatile aduse in buchete de flori de Mai de revistele glossy (in lumea din capul meu, editiile de mai ale revistelor sunt oferite alaturi de un buchet de lacramioare sau bujori sau ...):
Revistele,
ordonate cronologic
Copertile, cadourile & inserturile editiilor de MAI 2016 Pretul (lei), numarul de pagini & data aparitiei
Etiquette Magazine
[Lifestyle, business, culture]

[Coperta: Fratelli Mihai si Liviu Popescu]
9,99
26 Mai
Luxury România
[Rich & Famous]
[Coperta: Monica Munteanu si Denis Radu] 19
23 Mai
Dupa Afaceri Premium Cel mai de succes roman 30
18 Mai
Shape Magazine România Nestle Cheerios Oats

[Coperta: Khloé Kardashian]

15
10 Mai
ForbesLife Romania
[Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
Portretul unei Lady 6,80
9 Mai
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Mai-Iunie

[Coperta: Ava Cowan]

5
9 Mai
Running Mag
[Alergarea este noul tau stil de viata]
Editie dubla Aprilie-Mai

[Coperta: Diana Munteanu]

9,90
5 Mai
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]

[Coperta dubla: Mihaela Bilic si Ana Cebotari]
9,90
29 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]

Numar aniversar 8 ani

Plic cu cafea Amigo (sortiment nou, 28 g, prajita si macinata, strong taste)
Din 4 Mai este disponibil al 3-lea Beauty Kit Marie Claire, la pretul de 79 de lei. Detalii si comenzi pe beautykit.marieclaire.ro

[Coperta: Dakota Johnson]

9,99
146 pagini
28 Apr
Burda Style Germania 14,99
28 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Coverstory: Romantic Mood
Editie dubla Mai-Iunie 2016
14,99
28 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Scarlett Johannson]

8,99
26 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
7,99
26 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Mostra parfumata pentru parfumurile Dior J´Adore si Lancome Tresor La Nuit

[Coperta: modelul Rianne ten Haken/Women Management]

12,90
186 pagini
26 Apr
Beau Monde Style
[Totul despre stil]

[Coperta: Gabriela Iliescu fotografiata de Oltin Dogaru]
9,99
124 pagini
26 Apr
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Apa demachianta micelara de la Yves Rocher (cu efect revitalizant 3 in 1 pe o parte mai mica din tiraj sau calmanta pentru ten sensibil pe o parte mai mare din tiraj) + 1 plic cu cafea Amigo (sortiment nou Strong Taste, 28 grame, prajita si macinata, strong taste)
[Coperta: Nicoleta Luciu si copiii]
8,90
23 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Crema antirid sau hidratanta de la Gerovital Plant

[Coperta: Catrinel Menghia]

12,90 (10,90)
23 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne.]
Crema depilatoare de la Farmec + 1 pliculet cu cafea Tchibo Black & White

[Coperta: Mirona Hritcu, participanta in campania Si tu poti fi pe coperta Avantaje!]

8,90
22 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Dezvoltarea Intuitiei, de Shakti Gawain + Editia de Februarie a revistei + Plic cu cafea Amigo (sortiment nou, 28 g, prajita si macinata, strong taste) + Catalog LIDL pentru gama de produse CIEN + Mostra crema anti-rid de zi cu Q10 de la CIEN (pliculet de 4 ml)

[Coperta: Melania Medeleanu]

19,99 (9,90)
21 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Lipgloss de la Essence, la alegere dintre variantele: XXXL Longlasting Matt, XXXL Nude si XXXL Shine (variante full size)
+ 1 plic cu cafea Tchibo Black & White + 1 plic cu cafea Amigo (sortiment nou, 28 grame, prajita si macinata, strong taste) + Catalog Avon + Catalog LIDL pentru gama de produse CIEN + Mostra crema anti-rid de zi cu Q10 de la CIEN (pliculet de 4 ml)
The Instagram Issue

[Coperta: Chiara Ferragni]

9,90
19 Apr

Reviste non-glossy pentru femei ::: Reviste gratuite ::: Reviste pentru parinti

Reviste pentru mirese ::: Reviste pentru barbati

Sticker CITESC REVISTE GLOSSY ::: Mini-interviu despre reviste

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine.
Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar am informatii despre ele.
Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro: poze si detalii despre revistele cumparate si cadourile gasite in pachet (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp.
Spune ce cadouri iti doresti sa primesti alaturi de revista preferata? Mandreste-te cu faptul ca citesti reviste glossy!

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Mai 2016:

[nggallery id=258] [poll id="230"]
[Tabelul cu detalii Galeria cu poze Topul cadourilor Comentariile] In sfarsit a venit caldura. Indiferent de cat vant si ploaie vor mai veni, vremea de primavara frumoasa va ramane cu noi. Natura a renascut sub ochii nostri, exact cand credeam
Apr
20
2015
Revistele lunii Mai 2015 pe blogul cu revisteRevistele lunii Mai 2015 pe blogul cu reviste[Tabelul cu detalii :: Galeria cu poze :: Topul cadourilor :: Comentariile] Am avut o discutie zilele trecute cu o amica si, dintr-una in alta, am ajuns la concluzia ca omul modern, european si civilizat, nu-si mai respecta ritmurile corpului, bioritmul si nici sezonialitatea. Nu mai dormim cat si cand ne este somn, nu mai mancam cat si cand ne este foame, suntem intr-o continua competitie cu cei din jur doar pentru ca suntem judecati aspru de ei si ni s-a spus, la un moment dat, ca este foarte bine sa-ti doresti mereu mai mult si mai mult, ca trebuie sa iei vietile de succes ale altora drept un standard pentru a ta. Nici nu apuci sa-ti dai seama ce fel de viata iti doresti ca deja ti se spune, iar si iar: "Ce bine ar fi daca ai face si tu asa! Ce bine ti-ar sta daca ai purta si tu ceva de genul asta! Ce frumoasa e viata cand ai o casa mare, doua masini, doi copilasi, vacante cat incape, un job de invidiat etc etc." E mare pacat (mai bine spus greseala) ca ne-am departat atat de mult de natura (desi reciclam, facem drumetii si picnicuri, vizitam gradini zoologice si botanice etc), ca nu mai tinem cont de sezoane si de starea vremii, ca tragem de noi indiferent de conditii. Nu ma intelegeti gresit, sunt o mare fana a conceptului: "Mai bine tragi de tine decat de timp", insa dupa astfel de momente de sprint ar trebui sa existe si un interval de relaxare, de recuperare, de evadare. Cu siguranta, pentru foarte putini acesta este un drept si nu un privilegiu pentru care trebuie sa faci alte ore suplimentare. Nu vreau sa va simtiti vinovate sau luate de val, ci doar sa priviti putin spre voi si sa va ganditi care este ritmul vostru real, cand faceti lucrurile cu placere, cand aveti chef maxim de munca si cand de relaxare. Chiar daca viata nostra sufera influente din toate partile si presiuni de toate felurile, niciodata nu e prea tarziu sa privim spre noi insine si sa ne intrebam: "Eu ce vreau, de fapt? Mie ce-mi aduce zambetul pe buze in fiecare zi?" Am observat ca, incet-incet dar sigur-sigur, aceasta introspectie devine un trend. Asta nu inseamanca este ceva rau sau impus. Ca si trendurile bio & eco & reciclare & fitness, este vorba doar de viata noastra si nu ne obliga nimeni sa facem nimic. Pacat ca nu toata lumea (de pe planeta!) are acces la informatii reale si constructive, altfel am deveni oameni mult mai buni si mai ... umani. Garantat! Discutia e lunga, va las pe voi sa o continuati. Haideti sa descoperim impreuna noutatile lunii Mai si surprizele din reviste:
Revistele,
ordonate cronologic
Copertile, cadourile & inserturile editiilor de MAI 2015 Pretul (lei), numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania
[Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
Lectii de cariera si savoir-vivre
(impreuna cu revista Forbes Romania nr. 144)
6,80
12 Mai
The ONE Magazine
[Be THE ONE, not anyone!]
Numar aniversar 11 ani
Style Festival 10,90
9 Mai
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia Mai-Iunie 2015
[Cover girl: Autumn Calabrese]
5
5 Mai
Ce se întâmplă, Doctore?

[Cover girl: Iuliana Tudor]

6,90
5 Mai
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]
Un produs Yves Rocher, la alegere
[Cover girls: Antoaneta Manea si Andreea Verde]
9,90
1 Mai
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Cover girl: Laura Cosoi]
8,90
1 Mai
Dupa Afaceri Premium Departe de drumurile batatorite 30
29 Apr
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Numar aniversar 7 ani
Masca faciala calmanta Schaebens
Prix International du Parfum

[Cover girl: ]

9,99
154 pagini
30 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
The Beauty Issue
Editie dubla Mai-Iunie 2015

[Coperta: ]

14,90
170 pagini
30 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne.]
Body scrub cu ulei de masline (50ml) + Body Butter Aloe Vera (100ml)
+ Mostra L´Oreal Paris Revitalift Laser X3 (crema de zi antirid) + Mostra Elmiplant Skinnergy Refresh It (crema-gel hidratanta pentru ten normal/mixt cu SPF15, 2 ml)

[Cover girl: Oana Moraru, participanta in campania Si tu poti fi pe coperta Avantaje!]

13,99 (8,90)
30 Apr
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Masca faciala calmanta Schaebens

[Cover girl: ]

9,99
28 Apr
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Mostra Elmiplant Skinnergy + Mostra Sephora Mud mask (doar o parte din tiraj) + Catalog Douglas

[Cover girl: Madonna]

8,90
138 pagini
28 Apr
Psychologies Magazine România
[Implineste-ti viata!]
Cartea Teste de inteligenta MENSA. Mariti-va IO-ul (volumul 2)

[Cover girl: Julianne Moore]

19,99 (9,90)
114 pagini
28 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]

[Cover girl: Allison Williams]

7,90
24 Apr
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Cartea Barbatii de pe canapeaua mea. Povesti adevarate despre sex, dragoste si psihoterapie, de Brandy Engler si David Rensin

[Cover girl: Alexandra Dinu]

17,90 (10,90)
138 pagini
24 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Suplimentul ELLE KIDS
+ Mostra L´Oreal Paris Revitalift Laser X3 (crema de zi antirid) + Mostra Apivita Suncare spf 50 ( 2 ml) + Catalog DallesGo + Pliant Douglas

[Cover girl: ]

12,90
194 pagini
24 Apr
Burda Style Germania 14,99
23 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
Mostra L´Oreal Paris Revitalift Laser X3 (crema de zi antirid; doar pe o parte din tiraj) + Mostra Elmiplant Skinnergy Refresh It (crema-gel hidratanta pentru ten normal/mixt cu SPF15, 2 ml) sau Mostra Elmiplant Skinnergy Go Moist! (crema nutritiva cu SPF15 pentru ten uscat, 2ml) 7,99
114 pagini
22 Apr
La chioscuri gasiti si urmatoarele reviste aparute luna trecuta:

Reviste non-glossy pentru femei ::: Reviste gratuite ::: Reviste pentru parinti

Reviste pentru mirese ::: Reviste pentru barbati

Sticker CITESC REVISTE GLOSSY ::: Mini-interviu despre reviste

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine.

Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri.

Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro: poze cu revistele cumparate si cadourile gasite in pachet (in orice marime si format, arhivate sau nu). Le vei regasi in galerie in cel mai scurt timp.

Doresti sa primesti un anume cadou alaturi de revista preferata? Mandreste-te cu faptul ca citesti reviste glossy!

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Mai 2015:

[nggallery id="217"] [poll id="208"]
[Tabelul cu detalii :: Galeria cu poze :: Topul cadourilor :: Comentariile] Am avut o discutie zilele trecute cu o amica si, dintr-una in alta, am ajuns la concluzia ca omul modern, european si civilizat, nu-si mai respecta ritmurile corpului, bi
Apr
19
2014
Revistele lunii Mai 2014 [Tabelul cu detalii :: Galeria cu poze :: Topul cadourilor :: Comentariile] Sunt atat de bucuroasa de vremea buna de afara, copacii inverziti si avalansa de flori incat nici nu mai observ ploile si diminetile reci. Nu le putem avea pe toate, dar cu siguranta vor veni si zile cu vreme perfecta: nici prea cald, nici prea racoare, vantul adie doar usor ... Oricum ar fi vremea de acum in colo, am pus la indemana rochiile, fustele, sacourile si sandalele & pantofii. M-am saturat de ghete si geci groase. Chiar sunt entuziasmata de noul sezon primavara-vara, mai ales ca am avut timp de sarbatori sa rasfoiesc niste reviste si m-au inspirat. Mi-au insuflat un nou aer proaspat, o dorinta de schimbare care ma parasise de ceva timp. Am inteles ca nu mai este un "pacat capital" sa nu te innoieste cu de toate la inceputul fiecarui sezon si ca e OK sa triezi ce ai deja in garderoba, sa cauti noi combinatii de topuri si fuste sau pantaloni, sa inveti sa accesorizezi si sa asortezi altfel (oja cu pantofii, rujul cu bluza, medalionul cu imprimeul sacoului). (more…)
[Tabelul cu detalii :: Galeria cu poze :: Topul cadourilor :: Comentariile] Sunt atat de bucuroasa de vremea buna de afara, copacii inverziti si avalansa de flori incat nici nu mai observ ploile si diminetile reci. Nu le putem avea pe toate, dar
Apr
19
2013
Revistele lunii Mai 2013[Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Intrebarea lunii :: Comentariile] Imi plac noutatile. Imi place sa vad ca lucrurile se misca in jurul meu, ca apare ceva mai bun si mai performant, mai colorat sau mai parfumat. Imi place sa incerc lucruri noi si sa-mi spun puctul de vedere, conturandu-mi astfel tot mai clar preferintele si personalitatea. Deja la varsta asta stiu sigur ce-mi place si ce nu, insa nu sunt reticenta la nou si inedit. Cred ca fluxul acesta de noutati ne mentine tineri si curiosi. Ne seaca de bani si de timp, insa partea plina a paharului e destul de semnificativa: fara noutati si inventii ne-am transforma in niste bosorogi ce au uitat cum e sa dansezi in ploaie; sau cum e sa faci o partida de WII cu prietenii, vineri seara dupa servici, stergand tot stresul dintr-o saptamana. (more…)
[Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Intrebarea lunii :: Comentariile] Imi plac noutatile. Imi place sa vad ca lucrurile se misca in jurul meu, ca apare ceva mai bun si mai performant, mai colorat sau mai parfumat. Imi place sa incerc lucrur
Apr
19
2012
Revistele lunii Mai 2012 [Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Poll-ul de luna asta :: Comentarii] Citind o revista, uneori dai peste un interviu care-ti reaminteste ca totul se obtine cu multa munca si dedicatie. Alteori gasesti cateva idei care-ti reimprospateaza look-ul si-ti dau mai multa incredere in tine. Recomandarile de carti iti mentin spiritul in alerta iar retetele culinare iti atrag atentia ca "Suntem ceea ce mancam". E placut sa vezi ca nu esti singura care are probleme si ca aceste probleme au solutii care pot fi explicate pe intelesul tau. E interesant sa afli despre schimbarile ce se petrec in vietile femeilor din alte tari sau alte culturi. (more…)
[Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Poll-ul de luna asta :: Comentarii] Citind o revista, uneori dai peste un interviu care-ti reaminteste ca totul se obtine cu multa munca si dedicatie. Alteori gasesti cateva idei care-ti reimprospateaza lo
Apr
18
2011
Revistele lunii Mai 2011 [Mergi direct la Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Poll-ul de luna asta :: Comentarii] Mi-am amintit zilele trecute ca am invatat la facultate despre eficienta. Rezumand simplist, ea reprezinta obtinerea de rezultate maxime cu eforturi minime. Eficienta este cautata si apreciata in afaceri; de ce nu ar fi asa si in viata de zi cu zi; mai mult, de ce nu am fi eficiente si in gestionarea look-urilor noastre? Adica sa obtinem cat mai multe combinatii vestimentare cu hainele si accesoriile pe care le avem deja in garderoba si cat mai multe variante de machiaj cu ce avem acum in portfarduri. (more…)
[Mergi direct la Tabelul cu reviste :: Galeria cu poze :: Poll-ul de luna asta :: Comentarii] Mi-am amintit zilele trecute ca am invatat la facultate despre eficienta. Rezumand simplist, ea reprezinta obtinerea de rezultate maxime cu eforturi mini
Apr
21
2008
Anul trecut am avut un moment de slabiciune si mi-am facut abonament la 2 dintre revistele preferate: Beau Monde si Elle. Dupa 2 luni am realizat ca am facut o mare greseala: revistele nu mai ajungeau la mine, cei de la distributie trebuiau sa cau