REVISTELE LUI 2023

Revistele lunii Mai 2023

Dragele mele iubitoare de revistele lunii, mă bucur că am ajuns să trăim această primăvară atât de frumoasă. Parcă această primăvară este cea mai frumoasă de până acum, nu? Sau, cel puțin, așa mi se pare mie.

Abia acum, pe final de Aprilie, îmi vine să renunț la geaca de iarnă și să trec la ceva mai ușor, de vreme caldă. Ca-n fiecare an, vremea bună învinge și natura se trezește la viață după iarna asta interminabilă. Îmi place frigul numai când sunt bine îmbrăcată, în rest să fie fără vânt rece, asta este cel mai sigur … party pooper pentru mine.

Totuși, nu mai trăim vremuri în care vremea de afară să conteze prea mult în viața de zi cu zi. Acum avem cu totul alte probleme care ne ocupă timpul și atenția și care, mai ales, ne solicită tot felul de resurse. Într-o vreme în care avem aproape toate resursele la îndemână, este musai să învățăm să le căutăm și să le folosim pentru noi.

Cred că toată lumea are probleme personale, ies la iveală tot felul de lucruri din trecut, din familie iar ce a funcționat nu mai funcționează. Ni s-a dat lumea peste cap și clar avem multă treabă de făcut, pe lângă cele obișnuite cu munca, mâncarea, ordinea, curățenia etc etc.

Cu toate astea, eu mă bucur că iese ușor-ușor la suprafață adevărul despre lumea în care trăim, că vedem cât se poate de clar în jurul nostru ce se întâmplă când ne mințim pe noi înșine, când ne trădăm valorile interioare, când refuzăm să recunoaștem că avem o problemă și nu vrem să cerem ajutor.

Dacă este necesar să mai auziți încă o dată, v-o spun eu acum: slab este cel care refuză să vadă adevărata problemă și să ceară ajutor, nu cel care bagă totul sub preș și se preface că e totul bine (asta e lașitate, nu putere). Repet: toată lumea are probleme, de mai multe feluri (psihologice, sănătate etc). E cazul să ne uităm la problemele astea, să le rezolvăm de la rădăcină și abia apoi să ne creem lumea normală la care râvnim cu toții.

Cam așa văd eu lucrurile. Bineînțeles, totul este un work in progress, de aceea nu ne grăbim nicăieri și avem nevoie să ne cultivăm răbdarea și perseverența. Revistele lunii Mai 2023 ne pot ajuta cu idei despre cum vrem să arate lumea noastră normală. Haideți să ne inspirăm împreună:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Înapoi în viitor 50 lei
15 Mai
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Ai încredere în tine?
[Copertă: dr. Anca Cobzariu]
30 de lei
15 Mai
BBC Good Food România Cover story: Mese în aer liber. Prăjituri senzaționale de primăvară 25 lei
8 Mai
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Watches and Wonders. Cronografe și emoji 11 lei
3 Mai
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 37 lei
2 Mai
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Edițied dublă Mai-Iunie 2023

[Copertă: Alexandra Șurtea Preda]

20 lei
28 Apr
Avantaje
[Ghidul complet al femeii moderne]
Supliment alimentar Molekin Imuno (30 comprimate filmate) + Brățară reglabilă cu piatră colorată
[Copertă: Adelina Badea, Monica Dinu, Ana Dumitrache, Delia Dinu, Alina Cheleș, Luiza Novac Nomicos]
20 lei
28 Apr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Farmec Cremă pentru mâini cu efect instant + Set de 3 inele argintii reglabile

[Copertă: Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica Zeny]

20 lei
28 Apr
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Ena Panaitescu]
25 lei
20 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Yves Rocher Demachiant expres pentru ochi cu albăstrele (travel size)
[Copertă: Iuliana Matei]
30 lei
20 Apr
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Ediție bianuală Primăvară-Vară 2023
[Cover story: Take a closer look]
50,00 lei
20 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2023:

1
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

melimeloparis.ro answear.ro librariadelfin.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 10 comentarii aprobate până acum.

Take a closer look
O invitație la a privi lucrurile mundane printr-o lentilă diferită, numărul de primăvară-vară Glamour propune o serie de experimente vizuale neconvenționale – printre ele, o esențializare a conceptului de jurnal și o colecție de cadre cinematice care suspendă momentul prezent. Plus: ai bilet de intrare într-un print shop fictiv.

Vei întâlni în paginile revistei câteva artiste ale căror lucrări te vor inspira și provoca, de la realistele picturi ale Chiarei Enzo la instalația creată de Ana Kun și Noemi Hügel pentru deschiderea Timișoara 2023. Intră în lumile fascinante ale scriitoarei Olivia Laing și solistei trupei Dry Cleaning, Florence Shaw, asistă la o discuție între artista Nona Inescu și Catinca Tăbăcaru, curatoare și galeristă, descoperă SwordS, noua scenă locală de spoken word, și află cum au ajuns șase animatori să inspire viață lucrurilor din zilele noastre.

În final, citește și interviurile cu Dani Prisacariu, fondatorul Gender Talk, cu reprezentantele a trei asociații feministe care se luptă să oferă condiții mai bune femeilor și adolescentelor din comunitățile vulnerabile, și cu socioloaga Ela Crăciun, care ne vorbește despre mișcarea pickup art.

Această ediție a revistei se poate pre-comanda acum din shop și ajunge la tine prin curier după 20 aprilie. Livrarea este gratuită pe teritoriul României.

sursa: glamour.ro

Mai multă încredere în tine! Asta este ceea ce îți propune Revista PSYCHOLOGIES de mai! Antrenează-te cu noi și găsește cele mai diverse surse ale stimei de sine: de la aspectul fizic, despre care ne vorbește de pe copertă Dr. Anca Cobzariu, fondatoarea AClinique, până la atitudinea față de învățare și gestionarea emoțiilor, de la raportul nostru personal cu digitalul și inteligența artificială până la raportul cu talentul nativ. Încrederea în sine se învață, deci în acest număr vom pune accentul pe ce este nou, dar și pe ce este peren în educație. Încrederea se pune și la încercare, deci în final de revistă îți adresăm provocarea penibilului. Mai curios? Achiziționează Revista PSYCHOLOGIES de mai!

Iată mai jos câteva din materialele pe care redacția Psychologies ți le-a pregătit:
✔ Dr. Anca Cobzariu: Recunoștința este mantra mea
✔ Gelozie cu aromă de neîncredere, de Cristina Andreea Stan
✔ Focus: Johann Hari vine în România!
✔ 3 greșeli de evitat când copiii simt frică, de Urania Cremene
✔ Aventura interioară a Adelinei Toncean
✔ Cum influenţează imaginea de sine încrederea în propria persoană?, de Dr. Iulia Roșu Panțuru
✔ Viorica Opriș: O femeie, un parfum, două epoci
✔ În căutarea echilibrului după pandemie, de Florentina Niculescu
✔ Artele Memoriei la Art Safari Ediţia XI
✔ Ia decizia de a face primul pas, de Mihaela Totir

sursa: psychologies.ro

Cu o secțiune consistentă dedicată ediției de anul acesta a salonului Watches and Wonders, revista Forbes LIFE vă aduce și în luna mai doza obișnuită de normalitate, optimism și încredere în triumful binelui.

Oamenii
Facem cunoștință cu opera celor mai importanți designeri de produs ai momentului – Patricia Urquiola, Marcel Wanders și Karim Rashid, după care stăm pe îndelete de vorbă cu Aida Caefer, românca premiată cu Emmy pentru efecte speciale, care a plecat din România la Los Angeles urmându-și dragostea și acum lucrează la Hollywood, la filme precum „The Book of Bobba Fett”, „The Mandalorian” sau „Star Trek”.

Locurile
Geneva: anul acesta au fost 48 de mărci orologere la Palexpo, Geneva – spre deosebire de cele 17 care expuneau la prima ediție Watches And Wonders (care pe atunci se numea SIHH). Am reușit să vedem majoritatea ceasurilor și am făcut o scurtă trecere în revistă a modelelor și brandurilor care ne-au impresionat.
Marrakech: La Mamounia, hotelul unde a filmat Alfred Hitchcock, iar Winston Churchill și-a pictat acuarelele, împlinește 100 de ani. Trecut printr-o renovare amplă, venerabilul hotel îl are pe Pierre Hermé ca maestru de ceremonii în Salonul de Ceai și își așteaptă oaspeții cu acel amestec de farmec, intimitate și servicii ireproșabile pe care și-a clădit reputația.

Plăcerile
Lamborghini a lansat un model nou, Revuelto, o supermașină cu un motor V12 și trei electrice, într-o perioadă în care industria auto se dezice de acest tip de propulsoare.
Și Rolls-Royce se pregătește de apusul erei V12, lansând ediția de adio a modelului Wraith. Toate cele 12 exemplare ale seriei limitate (denumite Black Badge Wraith Black Arrow) sunt deja rezervate.
Însă nu doar mașinile îi interesează pe bărbați, ci și felul în care arată. Brad Pitt, Pharrell Williams, John Legend sau Harry Styles se implică activ în formularea liniilor de produse cosmetice, în special în îngrijirea pielii.
Revenim în numărul următor cu un update consistent despre ce e nou – și sigur – pe piața cremelor cu SPF. Până atunci, păziți-vă pielea, acum că soarele e iar la putere.
#sătrăimfrumos

sursa:pagina de Facebook a revistei ForbesLife Romania

Numarul de Mai Burda Style este despre rochii! Modelele selectate ajung până la mărimea 48 și poți alege dintr-o gamă de țesături colorate și materiale de lux pentru a străluci și tu sub soarele de primăvară. În această revistă, descoperă o colecție minunată cu nuanțe de gri, care îmbină elemente mai conservatoare cu croi liber. O altă gamă se mândrește cu piese de top. În sfârșit, terminați cu o gamă largă de modele bucolice create pentru ocazii speciale și zile festive. În paginile acestei luni sunt prezentate și modele adorabile pentru mama și fiica. Și, la final, sărbătorim sezonul iubirii cu o rochie superbă din dantelă delicată!

In Every Shade of White
Aruncă o privire la rochia cămașă nr. 109: această piesă uimitoare îmbină un aer serios cu detalii romantice precum materialul din dantelă și manșetele clopot. Cu croiala sa strictă și clasică, rochia este ilustrația perfectă a eleganței englezești. Și cum rămâne cu rochia midi nr. 106? Cu topul său care îmbrățișează șoldurile și fusta fluidă, această rochie grațioasă te va transporta într-o lume de basm la ora ceaiului.

Dresses of All Shapes & Sizes
Fie că ești în căutarea unei rochii pentru o plimbare pe plajă sau pentru o seară cochetă, noul număr al Burda Style are totul! Rochia 102 cu bretele groase este cusută dintr-o țesătură strălucitoare și colorată, făcând-o lucrul perfect pentru a te plimba pe malul apei. Croiala fluidă, bretelele ondulate și imprimeul vesel sunt alte elemente care se adaugă la această ținută ideală pentru plajă. Rochia 124 se încrucișează la corset și scoate în evidență bustul într-un mod frumos, subtil. În plus, dungile sale verticale alungesc silueta și flatează silueta! Apoi este rochia 123, care este prezentată într-un tutorial video și are un aspect japonez încântător datorită țesăturii complicate imprimate, decorative și a cravatei care amintește de o curea obi.

Tailored to Perfection
Pentru un aspect elegant, sofisticat, nu ratați colecția de modele fin croite din noul număr al Burda Style. Aceste piese, cusute din nuanțe de gri, îmbină tăieturile izbitoare cu detalii casual pentru a crea un look care este definiția visului. Jacheta 103 vă aduce încă un pas către sezonul estival. Cu uzura sa ajustată în jurul corsetului și trăsăturile deschise de la talie, femeile din întreaga lume se pot simți încrezătoare în timp ce o poarta. Bustiera 122 este un semn către un stil clasic, cu croiala sa croită superbă din țesătură cu dungi, cu fundita uriașă și peplum jucăuș.

The Big Day
Va fi atât de ușor să spui „Da!” cu această frumoasă rochie de mireasă din dantelă 127. Rochia este o adevărată piesă statement, care vă va uimi prin dantelă delicată, și panglicile care accentuează eleganța gulerului, mânecilor și taliei. Mânecile cad cu o grație incredibilă pentru o rochie care te va face să te simți ca o prințesă în ziua nunții.

Mom & Daughter
Pentru mamele și fiicele care se bucură să se îmbrace la fel, acest nou număr al Burda Style prezintă o gamă largă de piese cu stiluri potrivite. Rochia midi 101 este super festivă și are panglici de dantelă la bretele, talie și tiv. Fetițele pot arăta ca mamele lor cu rochia 128, care este confecționată din aceeași țesătură de viscoză, dar are un top din dantelă cu nasturi la spate. Fusta midi 114 si topul mic 129, ambele din fibre mixte, vor merge in duo la o petrecere frumoasă!

sursa: tiparedecroitorie.ro

Opt ani de activitate cu peste 60 de proiecte, peste 110.000 de metri pătrați construiți și mai mult de 13 milioane de euro valoare contractată – sunt cifre care „îmbracă” o poveste ce a început cu un vis, acela al antreprenoarei Ena Panaitescu de a crea și de a fi înconjurată de frumos. AYA Studio, compania fondată împreună cu soțul ei în 2014, este specializată în design și finisaje de interior pentru industria hotelieră de lux, cazinouri, clădiri rezidențiale premium și birouri. În ciuda proiectelor de referință pe care le-au realizat, Ena Panaitescu a preferat discreția în locul ieșirii la rampă. O carieră de succes, care lasă loc, așadar, de întrebări și mistere. E momentul răspunsurilor…

sursa: luxury.ro

A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.
Iată o mică parte din cuprinsul ediției:
Acidul hialuronic este o super-moleculă pe care o avem cu toții în organism. Ce face acidul hialuronic? Îți spunem noi: are super-puteri: este capabil să amâne procesul de îmbătrânire cutanată.
• Există superstiții care ne pot schimba viața? Prinși în vârtejul clocotitor al vieții moderne, ignorăm deseori, zeci și zeci de „reguli’ ale binelui și răului, un fel de legi nescrise, transmise de secole, din generație în generație și după care se conduce lumea misterioasă a semnelor ascunse.
• Poveși urâte de pe TINDER: Iată câteva povești, cât se poate de adevărate, cu protagoniști care au avut curajul să se destăinuie despre dezastrul care se poate ascunde în spatele unor întâlniri „match by Tinder’.
• Ai colegi dificili? Există conflicte la serviciu? Iată cum trebuie să te comporți: micile neînțelegeri sau conflictele pe care le ai la serviciu îți pot face viața un chin. Nu le lăsa să-ți afecteze randamentul și eficiența, ci găsește modalități prin care defectele colegilor să-ți fie utile ție.
• Cum se face un shooting de copertă? Fără cei patru pioni importanți, niciun shooting nu e relevant. Tiberiu Arsene, Cristian Buca, Mirela Macovei și Alexandra Calafeteanu sunt departe de a fi simpli pioni într-un proiect de imagine: ei sunt adevărații alchimiști care transformă obișnuitul în remarcabil.
• Astenia de primăvară: e un paradox: în timp ce natura se trezește la viață, mulți dintre noi se simt epuizați, abătuți și lipsiți de vitalitate. Deși avem destule motive de bucurie – zilele se lungesc, grădinile înfloresc, soarele strălucește pe cer – deseori suntem obosiți, inexplicabil de triști și fără chef. Vestea bună este că astenia sezonieră, căci despre ea e vorba, poate fi învinsă.
• Când o durere de cap semnalează o tumoare pe creier? Durerile de cap nu sunt neapărat simptomele care indică faptul că ai o tumoare pe creier. Dar dacă durerea ta de cap este incontrolabilă sau pur și simplu se simte neobișnuit de puternic, nu o neglija.
• Interviu: Marie Ndiaye. Scriitoare de origine franceză, câștigătoare a Premiului Femina, Premiului Goncourt și nominalizată la Booker Prize. Scrie romane și piese de teatru de la vârsta de doisprezece ani și este a doua femeie din istorie a cărei muncă a fost inclusă în repertoriul Comediei Franceze. Cărțile ei sunt traduse în limba română la editura Trei, unde de curând a apărut și cel mai recent volum al ei, „A mea e răzbunarea’ (editura Trei, 2023).
• Puține vedete din România au reușit să treacă proba timpului: să nu fie atinse de zgura inevitabilă a breslei, să-și păstreze o imagine impecabilă și să rămână în aceeași zonă de interes. Ela Crăciun a reușit…

sursa: avantaje.ro

EXCLUSIV. Primul pictorial de familie! Cum arată frumoasa Zeny la aproape cinci ani.
Adelina Pestrițu nu a mai postat poze cu ea timp de doi ani, iar transformarea micuței este uluitoare 💖. Are un păr superb, lung și des, iar ochii verzi, în care te pierzi, sunt la fel ca ai părinților: ”E o leoaică hotărâtă care…”

CE MAI POȚI CITI ÎN VIVA! DE MAI:
– ALINA SORESCU – „Simt că m-am născut a doua oară, mai puternică, gata să fiu acolo pentru fetițele mele“
– MIRCEA DIACONU – „Sunt un om oarecum, oarecare, nu sunt deloc actorul în sensul spectaculos al cuvântului“
– RAMONA PĂULEANU – „Am trăit lucruri pe care alții nu și le vor putea închipui vreodată“
– ANCA ȚURCAȘIU – „Mi-ar plăcea să fiu surprinsă cu un rol frumos… Și mi-ar mai plăcea să fiu surprinsă de marea iubire a vieții mele!“
– DANIEL PAVEL – „Am școala vieții la curs intensiv, sunt un tată mândru și mă hrănesc cu iubire“
– MONICA ANGHEL – Despre cumpenele și miracolele care i-au schimbat viața
– TORA VASILESCU – „Eu nu mă plictisesc dacă rămân singură, am tot timpul ceva de făcut“
– ELENA GHEORGHE – „Mi-ar fi plăcut să nu fi fost atât de dură cu mine, dar acum m-am dat pe brazdă“
– ROBERTO SAVIANO – Adevărul crud din spatele serialului „Gomorra“: „Am ars posibilitatea de a-mi trăi firesc viața de zi cu zi“
– 24 ÎNTREBĂRI – Lidia Buble dezvăluie cele mai bine ascunse secrete din viața ei

sursa: pagina de Facebook a revistei

Smaranda

Oh, chiar imi place acest demachiant de la Yves Rocher! :joy:
Sunt curioasa ce altceva mai apare :whistle:

O lună pentru modă și artă! Găsești inspirație vizuală (și nu numai) în numărul de mai al revistei ELLE. Iată care sunt recomandările noastre.

ELLE FASHION – Alb & negru. Aceasta este combinația perfectă pentru orice sezon. De la Nicolas Ghesquiere (Louis Vuitton) și până la Maria Grazia Chiuri (Christian Dior), mai toți designerii au reinterpretat celebra combinație de alb & negru! Domnica Mărgescu îți spune cum să o folosești pentru ținutele tale.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: Ada Ciortea, creatoare de conținut și designer de interior, are un stil minimalist, o combinație între feminin și masculin, punctată de nuanțe neutre și forme geometrice. Descoperă-i secretele și lasă-te inspirată de garderoba ei!

ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: Iulia Brăslașu a descoperit fotografiile artistei Pixy Liao, care te provoacă să privești dintr-un alt unghi stereotipurile heteronormative și universul relațiilor heterosexuale. Un dialog despre norme și imaginile care le interoghează.

ELLE AGENDA – Expozițiile, filmele, serialele, concertele și cărțile despre care să știi, ca să-ți pui la punct agenda pentru o lună de primăvară plin de lansări culturale notabile.

ELLE INTERVIU – Rază de speranță. O poveste despre oameni normali în vremuri cumplite. Disney+ ne aduce în această lună povestea mai puțin știută a lui Miep Gies, tânăra secretară care a riscat totul pentru a-i ascunde pe Anne Frank și familia ei într-o anexă din Amsterdam în timpul ocupației naziste. Gabriela Calițoiu a fost martoră la filmări și a stat de vorbă cu echipa serialului despre momentul foarte potrivit al lansării acestui proiect.

ELLE DOSAR – 4 artiste care ne inspiră azi. Galeria Posibilă a împlinit 20 de ani de când promovează proiecte și experimente curatoriale și artistice, artiști locali și internaționali, și oferă vizibilitate absolvenților universităților de profil. Pentru a celebra acest moment, Ioana Ulmeanu a stat de vorbă cu patru tinere artiste care colaborează cu galeria. Află ce au avut de spus.

ELLE INTERVIU – Toate luminile dintre cetățile noastre. Un interviu cu Anthony Doerr. Anthony Doerr e un caz rar de succes comercial dublat de succes de critică. De la Toată lumina pe care nu o putem vedea la Cetatea cucului din nori, publicate în limba română de Humanitas Fiction, în traducerea Iuliei Gorzo, romanele lui fascinează generații de public divers, dincolo de rating-uri fabuloase pe Amazon și de un binemeritate premiu Pulitzer.

ELLE INTERVIU – Simona Strungaru: „Sunt un muzician îndrăgostit de muzică”. Din 2022, dirijează Big Band-ul Radio, dar este totodată pianistă, orchestratoare și compozitoare, roluri pe care le îndeplinește cu talent. Faceți cunoștință cu Simona Strungaru!

ELLE COVER STORY: Strike a pose! O tușă de culoare va da un aer stylish unei ținute cu tăieturi minimaliste. Încearcă un astfel de outfit, pe care să îl combini cu accesorii statement – un cercel în formă de floare, un colier din perle supradimensionate sau, de ce nu?, o pereche de mănuși din tul.

ELLE FASHION: Domnica, denim, dreams. Maurice Munteanu i-a lansat Domnicăi Mărgescu, fashion director ELLE România (deși inițial inițial i s-a părut ciudat să pozeze ca model), o provocare – să se lase stilizată și fotografiată cu o serie de piese din denim, câteva atipice pentru garderoba ei. Vezi ce a ieșit!

ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: Află cum are grijă cântăreața și compozitoarea Minelli de pielea sa atunci când călătorește, ce produs nu îi lipsește din trusa de machiaj, dar și care este trucul de frumusețe la care apelează pentru a avea un ten sănătos.

ELLE BEAUTY – GET THE LOOK: Make-up artista Claudia Neacșu se poate mândri nu doar cu o comunitate puternică pe rețelele sociale, ci și cu un portofoliu impresionant, Anastasia și Norvina Soare fiind doar câteva dintre numele importante cu care a colaborat. Gabriela Calițoiu a aflat de la ea cum se realizează câteva machiaje spectaculoase.

sursa: elle.ro

A apărut ELLE de Mai, costă 30 de lei. A crescut prețul față de luna trecută. Revista are și insert, poate asta explică prețul.
Sincer, dacă inserturile ar fi de calitate, nu m-ar deranja câtiva lei în plus la preț, chiar și lună de lună.