Arhiva Etichetei: Marius O

Mar
18
2015
Cronica de film: AFERIMCronica de film: AFERIMDeja am avut parte anul acesta de două premiere din seria tot mai așteptatelor filme românești. La fel ca De ce eu? cu care este comparabil ca succes de public (~20.000 spectatori în primul week-end de lansare) Aferim! câștigă interesul publicului propunând o temă actuală, sensibilă pe plan extern și oarecum excesiv finanțată: problema romilor. Precizez din start că locația vizionării filmului este hotărâtoare pentru modul de receptare. Cumva l-am văzut de pe rândul doi al cinematografului Florin Piersic din Cluj, altfel se va vedea (și auzi) de pe ultimul rând al unui cinematograf din Iași ori București, așa că pregătiți-vă de un comentariu subiectiv. Dincolo de calitățile incontestabile ale regiei, un mare plus îl dă alegerea peliculei. Deși spune că intenția sa este de a face cu ochiul spectatorului, sugerând astfel doar o posibilă recreere a unei epoci despre care ar fi imposibil să știm în amănunt cum a fost, eu cred că regizorul Radu Jude intuiește perfect că tot efortul depus cu reconstruirea costumelor și decorurilor s-ar fi dovedit în van, față cu stridența culorii. Așa, în alb și negru, rezultatul este o imagine limpede, picturală chiar. În cronica de întâmpinare trebuie spus că filmul ăsta nu e de pierdut, dar au spus-o destui. Într-o discuție între cinefili s-ar preta o mică lemurire referitoare la șansele pierdute cu această ocazie, pentru că nu ne întâlnim prea des cu filme românești care-și propun atât de multe. Mai trebuie să menționez din start că toate comentariile care urmează vin din partea unui ardelean, zonă aflată sub dominație austro-ungară la 1835, unde problema robilor țigani este mai puțin cunoscută. Știu că existau în secuime porcari prin sec. XVI-XVII, dar în sec. XIX nu cred că se mai întâlneau, pentru că existau deja alte forme de semi-sclavie ca legarea valahilor de glie. Acesta să fie singurul motiv pentru care accentul bucureștean (prea contemporan) al actorilor mi se pare fals (pentru acele vremi), singurii picuri firești în auz venind dinspre graiul moldovenesc? Personajul Costandin din filmul romanesc AFERIMO primă problemă este legată de scenariul lui Florin Lăzărescu, cu care Jude reia colaborarea de succes din 2006 concretizată în Lampa cu căciulă. O calitate+defect a regizorilor Noului Cinema Românesc este că au intuiția și mijloacele de a scrie direct în film. Ei știu lega foarte bine (așa cum demonstrează și aici Radu Jude) chiar scene eclectice, care nu și-ar avea locul în cursivitatea poveștii, reușind să acopere cumva aceste defecte la montaj, prin construcții artificiale sau mici trucuri în trecerea de la o scenă la alta. Mai păcătuiesc în colaborarea cu scenariștii: prin contribuția lor la scenariu, sunt privați de o privire critică asupra lui. Calofilila lui Jude vis-a-vis de imagine nu este dublată, din păcate, și de calofilia lui Lăzărescu pentru dialoguri - insuficient finisate. Calitățile scenaristului s-au risipit probabil pe adunarea textului, care păcătuiește prin extreme: limbajul actorilor este când exagerat de livresc, când (mult prea) grobian, chiar porcos. Un personaj real nu se poate comporta așa, senzația livrată fiind una nefirească! Făcând abstracție de aglomerarea scenariului (în care sunt înghesuite prea multe scene, un alt defect local), exista măcar posibilitatea perierii textului folosind unor consultanți externi, nu doar lingvistici (cum precizează Lăzărescu), ci și literari, din moment ce avem tradiția unui Rădulescu dispus să "strângă șuruburi". Din păcate actorii nu sunt pe măsura regizorului și nu-și pot aduce aportul la astuparea acestor mici defecte din scenariu. Jocul lor neconvins și ca atare neconvingător le scoate și mai mult în evidență. O recunoaște singurul cu oareșce har dintre cei principali, actorul Teodor Corban, la lansare, despre dificultatea textului: "Intrebam înainte de replici eu ce zic? Bine-bine, acum știu ce să zic, dar ce înseamnă?" semn că ori ar fi trebuit trase mai multe duble, ori (mai degrabă) sculptate dialogurile pân-ar fi arătat firești. Personajul Carfin din filmul romanesc AFERIMCât despre actorii secundari care să susțină prestația zapciului Costandin, prea puțini (bun totuși Alexandru Dabija chiar într-un rol forțat), exceptându-i pe cei mari, din păcate, cu rol episodic (cu toate că publicul îl identifică mai degrabă cu țăranul Moromete, l-aș fi distribuit pe Rebengiuc în mai importantul rol al popii cu căruța-n drum) cei secundari, dacă s-au potrivit în film, a fost numai fiindcă n-au avut prea multe replici - și aici îl remarc pe micul Alberto Dinache. Nici Toma Cuzin n-ar fi fost rău în rolul lui Carfin, din care putea ieși chiar un personaj pitoresc, dacă nu era pus să-și declame majoritatea replicilor într-o poziție nefirească în care-ți este logic aproape imposibil să vorbești (îndoit de spate pe crupa calului, cu mâinile legate cu sfoară și picioarele prinse-n jugul de lemn). Ca dovadă, el se screme (după ore de mers?) să se îndrepte de abdomen pe cal, ca să poată vorbi. O să-ncerc să fac un comentariu constructiv, legându-mă de-o altă scenă, de asemenea nereușită: cheful de la crâșmă. Chiar nu se puteau filma două scene firești, în care de exemplu, Carfin să-i povestească lui Ionița stând pe fund, la masă, ce-a văzut el prin lume ca slugă de boieri mari, iar pe fundal, în contrapunct, zapciul să chefuiască? Kusturica ar fi scos o scenă memorabilă din adăstarea la han, pe când Jude și Lăzărescu au punctat 2 replici și-o înjurătură moldovenească reușită înainte de culcare. Filmul are un ritm (poate prea) alert, potrivit cu partea de căutare a fugarului. Din păcate, pauzele necesare (cea amintită și tânguiala zapciului cu luleaua la foc) sunt ratate. Singura scenă bună este întâlnirea cu haita celuilalt zapciu, căruia-i încalcă teritoriul, astfel că are loc o memorabilă negociere, și poate discuția zapciului cu nevasta boierului. Un alt defect pe care l-am depistat fiindcă am mers cu fiica mea la film (altfel mi-ar fi scăpat), este greșita încadrare în gen: nici vorbă despre film istoric, pe trailer și pe afiș ar fi trebuit precizată audiența. Nu sunt deloc un pudibond, însă filmul nu este, în mod clar, pentru copii sub 12 ani. Lansarea filmului nou romanesc AFERIMSe dovedește în cele din urmă (doar) un pamflet iar intertextualitatea încercată eșuează în prețiozitate / vulgaritate. Până la urmă reușim să reintrăm în circuitul festivalurilor cu același preț: livrând o imagine a noastră așa cum ar fi fost, după cum se așteaptă alții să fi fost. Fără a fi deranjați de ce am văzut expus (mă refer la discursul filmului, nu la excepțiile reperate mai sus), acest film nu reușește să-și atingă scopul declarat de scenarist: prezentând o realitate lăbărțată - nici cum știm noi că este, nici cum nu știm c-a fost - exagerând ca să prindem ideea, nu mai poate ridica întrebări. Este doar o altă mistificare a istoriei. Altfel, de ce tocmai într-un film care abordează egalitatea de șanse (ca să folosim noul limbaj de lemn, european) ajungem să observăm inegalitatea prestațiilor personajelor care au contribuit la el? Pe mine unul (ardelean get-beget), după cum am înșirat, aceste prestații m-au împiedicat să savurez întregul, făcându-mă să intru într-un fel (diferit de cel propus din start de cuplul regizor - scenarist), în filmul despre facerea Aferim-ului. Am insistat pe micile defecte ale filmului tocmai pentru că m-a frapat că în 2015, în ades invocata Românie a lucrului bine făcut, este lăudat de critcă numai pentru ce-și propune, nu și pentru ce reușește să arate. Iar problema nu (mai) este (acum) că nu reușește, ci tocmai că se-mpiedică pe drum, sau își este oarecum autosuficient, neavând curaj (sau timp? sau buget?) să meargă până la capăt cu finisajele. Iar acesta este un alt defect al nației, pe care, iată, îl expune și subsemnatul, grăbindu-se cu acest comentariu imediat după vizionare. Nu văd însă cum ar putea un film în care nici măcar cei care lucrează la el (cu excepția poate a regizorului) nu sunt capabili a-și vedea limitele (darămite să-și propună a le depăși) - să reușească să clatine măcar sau chiar să schimbe mentalități. Previziunea mea este că așa cum eu, ca simplu spectator din Ardeal, am fost deranjat de micile sale inadvertențe, vor mai fi destui prin public care să se-mpiedice de ele. De-aceea am pedalat poate prea insistent pe șansa ratată, pentru că nu se știe când ne vom mai întâlni c-un astfel de film. Aferim! P.S. Acest film va este recomandat de Marius, care prezintă filme care merită văzute.
Deja am avut parte anul acesta de două premiere din seria tot mai așteptatelor filme românești. La fel ca De ce eu? cu care este comparabil ca succes de public (~20.000 spectatori în primul week-end de lansare) Aferim! câștigă interesul
Mar
3
2015
Serial TV House of cardsSerial TV House of cardsDacă nu ați urmărit încă, va recomand unul dintre serialele preferate ale lui Barak Obama. Se numește House of Cards, a început din 2013 (deci este la al 3-lea sezon) iar actorul principal Kevin Spacey a primit în sfârșit în acest an Globul de aur, după 8 nominalizări. Criticii de film spun că face aici rolul vieții lui, iar mie îmi plac în special fazele în care trage cu ochiul spectatorului. Din acest serial s-a inspirat Ponta când i-a cerut lui Iohannis să-i ceară scuze soției sale, în prima lor confruntare televizată, și culmea, la fel ca și în cazul personajului Frank Underwood, a fost o manevră psihologică ratată, prilejuindu-i taciturnului Klaus Iohannis singura sa replică memorabilă: decât să fiu mârlan, prefer să pierd. Ce aduce nou seria 2015? Ei bine, apare în mod surprinzător un președinte rus, Petrov, fost agent KGB, la fel de rece și calculat ca și Vladimir Putin, cu care seamănă și fizic, dar este un personaj mai pitoresc, care bea și cântă la sindrofii, o combinație de Elțin cu Putin. Machiavelicul Frank pare a-și fi găsit în sfârșit un adversar la fel de lipsit de scrupule ca și el. Este de urmărit și dacă rolul soției de președinte, jucat de Robin Wright cu prea multă răceală (după părerea mea) în sezonul trecut va suferi modificări. Serial TV nou The AffairUn alt serial pe care vi-l recomand este The affair care, deși lansat doar anul trecut, a reușit să-i ia fața mai titratului House of cards și să câștige Globul de aur pentru cel mai bun serial dramă în luna ianuarie. Asta și datorită jocului reușit de Ruth Wilson, care a primit și ea un Glob de aur pentru cea mai bună actriță în rol feminin. Între ea (Allison Bailey) și Dominic West (care-l joacă pe Noah) ia naștere o relație (a love affair în engleză, spre deosebire de business, în română cuvântul afacere având cea de-a doua conotație). Ambii sunt căsătoriți, iar povestea relației lor extraconjugale ni se deslușește treptat, pe bucăți, din perspectiva fiecăruia dintre cei doi participanți. Scenele par decupate din realitatea cotidiană, când apare rutina iar străinii care dau târcoale par să ascundă exact ceea ce căutăm. Dar toată lumea are secrete ... P.S. Aceste seriale va sunt recomandate de Marius, care prezintă filme care merită văzute.
Dacă nu ați urmărit încă, va recomand unul dintre serialele preferate ale lui Barak Obama. Se numește House of Cards, a început din 2013 (deci este la al 3-lea sezon) iar actorul principal Kevin Spacey a primit în sfârșit în acest an Globu
Mar
3
2015
21 Ways To Ruin A Marriage este un film suedez din 2013, pe care l-am văzut luna trecută (pe care cred că nu-l știți) pe Cinemax. O comedie spumoasă, destul de savantă (dar tocmai prin asta se distinge și sunt convins că o să vă plac
Mar
2
2015
Serial TV Vikingii (Vikings)Serial TV Vikingii (Vikings)Bine c-a trecut luna februarie! Începutul primăverii coincide cu reluarea unor seriale așteptate: HBO reia difuzarea primului sezon al serialului The Knick, o producție originală Cinemax, difuzat în premieră în august 2014. Regizat de Steven Soderbergh, cu Clive Owen - nominalizat la Globul de Aur pentru rolul principal - și plasat în New York-ul anilor 1900, serialul ne face părtași la începuturile chirurgiei, pe când nu se inventaseră antibioticele iar personalul priceput al spitalului Knickboxer revoluționa medicina, într-o perioadă cu rată a mortalității foarte ridicată. Însă pentru ei moartea era doar o schimbare de perspectivă, de la doctor la pacient. Din fericire, averea care administra Knick era una nesfârșită, iar reprezentanta familiei, d-ra Robertson, voia ca spitalul lor să fie cel mai bun. Nu este doar un alt serial cu medici, iar dacă am să vă spun că este mai bun chiar decât dr. House, sunt sigur că v-am trezit curiozitatea. O veste și mai bună este reluarea serialului realizat de History Channel, Vikings, a cărui a 3-a serie a debutat la sfârșitul lunii trecute - abia din luna martie și la noi, subtitrat. Serialul este renumit atât pentru acuratețea detaliilor privind adevărul istoric (doar elementele necunoscute sau incerte sunt exploatate artistic) cât și pentru pitorescul personajelor care în această serie par să-și fi intrat chiar mai bine în roluri. În special miticul Ragnar Lodbrok, care odată ajuns rege, nu prea mai are parte de atâtea aventuri, cât de intrigi de palat sau de alcov, dar reușește să compenseze prin personalitatea charismaticului australian Travis Fimmel. De asemenea, seria va introduce 4 personaje noi care iau locul vikingilor decimați de raiduri sau de luptele pentru supremație. P.S. Aceste seriale va sunt recomandate de Marius, care prezintă filme care merită văzute.
Bine c-a trecut luna februarie! Începutul primăverii coincide cu reluarea unor seriale așteptate: HBO reia difuzarea primului sezon al serialului The Knick, o producție originală Cinemax, difuzat în premieră în august 2014. Regizat de Stev
Pagina 1 din 11