Yearly Archives: 2019

Dec
26
2019
Revistele lunii Ianuarie 2020 pe blogul cu revisteRevistele lunii Ianuarie 2020 pe blogul cu revisteDragele mele cititoare de blog și fane ale revistelor glossy, vă mulțumesc din suflet că ați fost alături de mine încă un an. A fost un an bun, cu multe schimbări, însă îmi place să cred că tot răul este întotdeauna spre bine. Unele titluri glossy s-au închis, branduri noi destinate femeilor au intrat pe piața românească, iar noi toate suntem mai înțelepte și mai frumoase după parcurgerea acestui an. Nu-i așa? Mă bucur că sunt aici alături de voi și pentru voi! Sper că terminați acest an cu capul sus și zâmbetul pe buze și sunteți pregătite pentru un 2020 de 20 de ori mai bun decât 2019. Nu uitați, găsiți aici pe blog spațiul în care să fiți voi însevă. Aici ne amuzăm, ne detensionăm puțin, vedem partea plină a paharului și înțelegem că suntem diferite dar în aceeași barcă împreună. Haideți să pășim împreună pe cărarea aleasă pentru noi de 2020. Ne uităm și peste revistele lunii Ianuarie 2020, poate ne vine vreo idee ghidușă dintre paginile revistei preferate și o punem în practică în anul ce va începe.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IANUARIE 2020 Prețul, numărul de pagini & data apariției
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Ediție dublă Ianuarie-Februarie 2020
[Coperta: Răzvan Pascu]
10,90 lei
24 Dec
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Fard de pleoape Essence I Love Nude + Brățară fixă + Număr vechi al revistei Libertatea pentru femei Rețete de colecție
[Coperta: Adelina Pestrițu]
11,99 lei
(10,90 lei)
23 Dec
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Coperta: Elena Prodan]
11,99 lei
(10,90 lei)
21 Dec
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Cremă de mâini Elmiplant (Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)
[Coperta: Halsey]
11,99 lei
20 Dec
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Ediție dublă Ianuarie-Februarie 2020
[2 coperți, la alegere, cu modelul Sam Rollinson (Select Model Management) sau modelul Franzi Mueller (Girls Club Management)]
14,99 lei
19 Dec
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Produs Loncolor Expert pentru păr vopsit (cu ulei Tsubaki, full size) + Brățară cu talisman Swarovski + Pachet de șervețele Zewa Softis
[Coperta: Kira Hagi]
16,99 lei
(11,90 lei)
19 Dec
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [2 variante de copertă cu modelul Sabina Jakubowicz] 14,99 lei
19 Dec
Burda Style Germania 19,99 lei
17 Dec
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Iarnă 2019 Good Living Magazine January 2020 Luxury London Magazine January 2020
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Revista IOANA, ediția dublă Decembrie 2019 - Ianuarie 2020 Marie Claire Magazine România, ultima ediție tipărită Revista FEMEIA, ultima ediție tipărită Luxury Rich and Famous, ediția de iarnă 2019-2020

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Ianuarie 2020:

[nggallery id=353] [poll id="273"]
Dragele mele cititoare de blog și fane ale revistelor glossy, vă mulțumesc din suflet că ați fost alături de mine încă un an. A fost un an bun, cu multe schimbări, însă îmi place să cred că tot răul este întotdeauna spre bine. Unel
Dec
2
2019
Libertatea de a spune NULibertatea de a spune NUEste OK sa spui NU fără nicio explicație. - Poți să faci asta pentru mine? - Nu. Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil. Iar felul în care spunem Nu a devenit cam ciudat. "Nu sunt sigur(ă) că pot rezolva săptămâna asta, dar lasă-mă să văd dacă reușesc ceva săptămâna viitoare ..." - în loc de Nu. "Nu știu ce să zic, nu este genul meu de acțiune." - în loc de Nu. "M-am tot gândit la subiectul ăsta, am meditat și am scris în jurnal și sunt de părere că nu este acum cel mai potrivit moment pentru mine" - în loc de Nu. "Poate ..." - în loc de Nu. "Soția mea/ mama/ fratele meu/ prietena mea cea mai bună mi-a spus ceva din horoscop și despre schimbarea planetelor, deci e mai bine să mai aștept o perioadă" - în loc de Nu. Nu este nepoliticos sau răutacios să spui, pur și simplu, NU. Fără explicații, brizbrizuri, pufoșenii sau ocolișuri. NU este bun și foarte OK ca și propoziție completă. O explicație atașată lui NU înseamnă că nu îți asumi întreaga responsabilitate pentru acel NU și arunci responsabilitatea/ vina asupra unei surse ce este înafara ta. O explicație conduce, de cele mai multe ori, la un șir interminabil de replici contradictorii ce nu duc nicăieri. Este vorba despre respectul de sine. Șmecheria este să poți spune Nu fără explicații și nici să nu ceri explicații atunci când primești un NU. Probabil că mintea ta va încerca să găsească tot felul de explicații pentru acel Nu și va țese tot felul de scenarii pentru a-l covinge pe celălalt de punctul tău de vedere. Cu alte cuvinte: cere o favoare fără a avea nicio așteptare și spune Nu fără a da explicații. După un simplu și sincer Nu, fără a ceda impulsului de a da explicații, urmează un spațiu în care ia naștere o putere la care renunțăm cu ușurință din dorința de a nu supăra pe alții sau de a fi pe placul altora. Uneori, în spatele unui simplu Nu se află iubire și respect pentru interlocutor.
Este OK sa spui NU fără nicio explicație. - Poți să faci asta pentru mine? - Nu. Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil. Iar felul în care spunem Nu
Nov
26
2019
Exquisite Diamonds: cerceii din aur de 18k decorati cu diamante si safireExquisite Diamonds: cercei din aur roz de 18k, cu diamante albe si rubine de 2ctFemeile, ca și copiii, adoră să primească cadouri, indiferent dacă se așteaptă la asta sau nu, dacă obiectul este mare sau mic, daca au nevoie de el sau nu. Un cadou frumos ambalat aduce întotdeauna plăcere și încântare. Nu trebuie să fie ultimul gadget pentru a aduce bucurie. De fapt, ceea ce aduce cea mai mare bucurie este dovada că cineva s-a gândit la tine și și-a amintit de ceea ce-ți face plăcere sau ți se potrivește bine. Un cadou poate însenina chiar și cea mai gri zi. Bijuteriile reprezintă unele dintre cele mai frecvente obiecte oferite cadou - lucrul acesta o dovedesc ghidurile de cadouri inserate în revistele glossy în preajma sărbătorilor de iarnă. Femeile, dar și bărbații, se bucură să se accesorizeze cu cele mai frumoase piese de bijuterie cu diamante și, deoarece acestea pot fi destul de scumpe, aceste bijuterii sunt oferite tot mai des drept cadou pentru a exprima cât de important este cineva pentru tine. Lăsând la o parte prețul, care sunt cele mai frecvente 5 motive pentru care bijuteriile cu diamante, în special cerceii, sunt oferiți drept cadou celor dragi? 1. Femeile nu își cumpără singure prea des cercei cu diamante Majoritatea femeilor au obiceiul de a-și face un cadou din când în când, drept recompensă sau cadou aniversar, sau cel puțin își împrospătează garderoba cu piese de bază cum ar fi încălțăminte, haine sau genți. Anumite accesorii, precum cerceii cu diamante, nu reprezintă o preocupare frecventă deoarece sunt considerați extra, un lux, și necesită un buget considerabil. De aceea, un cadou constând în cercei cu diamante este foarte bine primit, chiar și din motivul că acești cercei nu sunt genul de cadou obișnuit și nici genul de accesoriu pe care femeile și tinerele domnișoare și l-ar cumpăra singure. Cerceii cu diamante reprezintă un cadou unic și interesant. 2. Bijuteriile pot fi purtate, chiar dacă au valoare sentimentală Teoretic, orice obiect poate fi oferit drept cadou. Dacă cel/ cea care-l va primi are nevoie de el, și-l dorește sau îi stârnește bucurie, acest obiect va fi un cadou bun.Totuși, unele cadouri au o valoare sentimentală mai mare decât altele. Chiar dacă articolele de îmbrăcăminte sau unele accesorii pot fi monogramate cu inițiale frumos gravate sau brodate, acestea tot nu ajung la valoarea sentimentală a bijuteriilor. De exemplu, cerceii cu diamante pot fi oferiți cadou pentru a marca perioade foarte importante din viața unei femei: logodna, nunta, nașterea unui copil, împlinirea a 14 sau 18 ani, Crăciunul, Ziua Femeii, Valentine's Day, absolvirea unei școli sau promovarea la locul de muncă. Datorită prețului crescut și modelelor atât de diferite de cercei cu diamante, aceștia necesită puțin timp și efort pentru a te asigura că cea care va primi cadoul va fi pe deplin mulțumită. Poți începe căutarea perechii perfecte de cercei cu diamante cu magazinul online Exquisite Diamonds. Un lucru este sigur: bijuteriile cu diamante nu sunt numai frumoase și versatile, ci au și o valoare sentimentală deosebită. Exquisite Diamonds: cercei din aur alb de 18k cu 6 diamante si turmalin3. Bijuteriile se transformă din cadou în moștenire Este foarte plăcut să știi că nu trebuie să împarți cadoul cu nimeni atunci când îl primești. Însă după ce acesta și-a îndeplinit rolul sau te-ai săturat de el, este păcat să-l arunci sau să-l donezi unor străini. Bijuteriile pot fi purtate timp de multe decenii, iar atunci când nu sunt purtate pot fi păstrare cu ușurințâ datorită dimensiunilor reduse. Bijuteriile, mai ales cerceii cu diamante, pot fi oferite generației viitoare drept moștenire cu rol practic și valoare sentimentală. Mai mult: în funcție de diamante sau lucrătură, ei își vor menține sau crește valoarea în timp. 4. Cerceii cu diamante pot fi oferiți la orice vârstă Unul dintre cele mai complicate lucruri în căutarea unui cadou este alergarea dintr-un magazin în altul în cautarea unui obiect potrivit vârstei celei care v-a primi cadoul. În cazul cerceilor cu diamanate, vârsta este irelevantă. De la nou născut la doamne senior, cerceii cu diamante sunt potrive oricărei generații. În magazinul online Exquisite Diamonds găsești diverse modele de cercei cu diamante pentru micuțele domnișoare, adolescente, tinerele femei sau doamne, cât și pentru viitoarele bunici - modelul, mărimea și culoarea cerceilor cu diamante îi transformă în cel mai versatil și apreciat cadou de către o femeie. Exquisite Diamonds: cerceii din aur de 18k decorati cu diamante si safire5. Cerceii cu diamante complimenteaza toate formele corporale și culorile de ten Cerceii cu diamante colorate oferă marele avantaj de a putea alege o culoare care să reflecte personalitatea celei care-i primește. Este mult mai simplu să alegi o culoare de diamant sau piatră prețioasă decât dintr-o mare de obiecte ce pot fi oferite cadou, nu? Poate că cel mai important motiv pentru a oferi cadou cercei cu diamante este faptul că aceștia arată bine când sunt purtați de către orice tipologie de femeie, slabă sau plinuță, indiferent de culoarea pielii. Varietatea diamantelor și modelul cerceilor oferă foarte multe posibilități de a găsi o pereche ce este confortabilă la purtat și scoate în evidență trăsăturile pozitive ale purtătoarei. În concluzie, bijuteriile cu diamante, în special cerceii cu diamante, reprezintă unele dintre cele mai de succes idei de cadou pentru orice doamnă și domnișoară. Modelele și culorile sunt atât de variate, iar ocaziile de a-i purta și mai numeroase, încât nicio femeie nu poate spune că are destule perechi de cercei. Răspunsul primit la oferirea unui astfel de cadou prețios și feminin este plin de încântare și mulțumire! Tu ai o pereche preferată de cercei cu diamante?
Femeile, ca și copiii, adoră să primească cadouri, indiferent dacă se așteaptă la asta sau nu, dacă obiectul este mare sau mic, daca au nevoie de el sau nu. Un cadou frumos ambalat aduce întotdeauna plăcere și încântare. Nu trebuie să f
Nov
25
2019
Revistele lunii Decembrie 2019Revistele lunii Decembrie 2019Totul e bine când se termină cu bine, așa-i? Iată că se apropie de final încă un an, final ce nu a fost scris încă. Cum fost 2019 pentru tine? Pentru mine a fost cu de toate, și bune și rele. Dar cel mai important este că a fost cu mulți pași înainte: cel mic a început grădinița și îi place tare mult, cea mare a început clasa a IV-a, noi adulții muncim mai mult ca niciodată și am înțeles nevoia de a ne simplifica viața de zi cu zi la nivel de familie. Cel mai mult am înțeles cât de importante sunt relații dintre oameni și cât de mult contează să ne simțim bine împreună. Deși nu este încă finalul de an, vă învit să faceți acum bilanțul pentru 2019 și să vă stabiliți câteva obiective pentru 2020. Mai mult în joacă, fără nicio presiune. Haideți să vedem împreună ce noutăți ne aduc revistele lunii Decembrie 2019. Urmează o lună a abundenței, a reuniunilor de familie și a ... celor mai multe cheltuieli. Vă doresc un Decembrie cât mai bun, chiar dacă e agitat și va trece într-o clipită.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de DECEMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA Cremă Elmiplant nutritiv-hidratantă pentru față, corp, mâini (150 ml) Ediție dublă Decembrie 2019 - Ianuarie 2020 6,99 lei
7 Dec
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostră-parfum Lancôme La Vie est Belle Ediție trimestrială Iarnă 2019 14,90 lei
178 pagini
6 Dec
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
[Coperta: Andra]
10,90 lei
29 Nov
După Afaceri Premium Cover story: Ediție specială de sărbători
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
29 Nov
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: Express Yourself

[2 coperți, la alegere, cu Manon Leloup (Agenția IMG Models)]

14,99 lei
28 Nov
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Ultimul număr tipărit [Coperta: Zooey Deschanel] 12,99 lei
28 Nov
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
(Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Zoey Deutch]

11,99 lei
28 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Chocker accesoriu pentru gât

[Coperta: Alina Isakovic]

11,99 lei (10,90 lei)
29 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Produs Loncolor Expert pentru îngrijirea părului (100 ml) + Brosura Ferrero Rocher Idei pentru Sarbatori + Revista Avantaje numere mai vechi + Două pliculețe EspiGo
[Coperta: Cătălin Botezatu]
11,99 lei
(10,90 lei)
27 Nov
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
Ultimul număr tipărit (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
26 Nov
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Esther Heesch (Agenția Modelwerk)] 14,99 lei
25 Nov
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Un produs cosmetic la alegere: Essence eyeliner negru, Sparitual lac de unghii fuchsia etc. + Două pliculețe EspiGo + Broșură Lidl cu rețete

[Coperta: Andreea Esca și Alexia Eram]

12,99 (11,90)
22 Nov
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Nov
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]
Ediție specială de iarnă 2019
[Coperta: Dr. Elena Martin ]
25 lei
7 Nov
3 REVISTE GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Toamnă 2019 Douglas Magazin, ediția de Iarnă 2019 Beautiful Christmas Magazine 2019
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Oxygen Magazine România, ediția dublă Noiembrie-Decembrie 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2019:

[nggallery id=337]
Totul e bine când se termină cu bine, așa-i? Iată că se apropie de final încă un an, final ce nu a fost scris încă. Cum fost 2019 pentru tine? Pentru mine a fost cu de toate, și bune și rele. Dar cel mai important este că a fost cu m
Nov
23
2019
Ciocolata calda pentru iarbaCiocolata calda pentru iarbaDeși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foarte ușoară, abia ce a acoperit cu un strat fin mașinile parcate. Însă în ultimele două zile a fost super frig și o vreme tare mohorâtă. Mă bucur că s-a domolit vântul. Mă bucur că a venit iarna, căci fără iarnă nu avem sărbători așa cum trebuie. Fiică-mea, născută în Decembrie, este cea mai bucuroasă că a venit frigul. Pentru ea, Moș Nicolae și Crăciunul sunt mult mai aproape acum, cred că deja le simte mirosul și aude foșnetul ambalajelor cadourilor și dulciurilor. Mie îmi plac căldurica și confortul, însă nu m-aș putea bucura de ele dacă nu aș experimenta contrastul adus de iarnă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi place iarna: îmi reamintește că am nevoie de frig, gri și disconfortul adus de tot ce înseamnă iarnă pentru a mă putea bucura de restul anotimpurilor. Cum aș putea savura o cană cu ciocolată caldă dacă nu aș ține mâinile pe ea să mă încălzesc, dacă nu aș lăsa aburul să-mi dezghete nasul și fierbințeala lichidului gros să-mi dezmorțească corpul până în vărful picioarelor? Avem nevoie de iarnă pentru ca vara să aibă sens. Cum a fost la tine prima zi de iarnă din acest an? Ai o băutură preferată pe timp de iarnă? :cafea:
Deși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foart
Oct
24
2019
Zile proaste, zile buneZile proaste, zile buneDe la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnavi și tre să stau toată ziua după ei, ba am o stare generală demotivată, ba sunt super obosită și trag de mine degeaba, și multe alte situații asemănătoare. Ți s-a întâmplat și ție? Astfel de zile sunt oribile și vreau să se termine cât mai repede. Le urăsc pur și simplu, însă știu că și ele fac parte din viață. E normal să am zile proaste, e normal să fie acest amalgam de bun și mai-puțin-bun, însă e OK și să nu-mi placă. Nu scriu acest articol pe blog ca să mă plâng ci ca să vă împărtășesc o concluzie la care am ajuns în urma acestei observații: în zilele cât de cât bune, voi trage tare să fac tot ce mi-am propus, tot ce trebuie să fac și tot ce este de făcut ca să fie bine. Fără amânări și scuze. Pentru că știu sigur că vor urma și zile proaste - acele zile în care nu voi face mare lucru. Toată lumea are zile proaste, de la bebeluși la cei mai înțelepți adulți. Șmecheria este să știm cum să abordăm aceste zile în așa fel încât să ne afecteze cât mai puțin. Eu acum descopăr acestă șmecherie pe care o testez în viața mea. Așadar, Just Do It este o vorbă foarte înțeleaptă pe care o aplic începând din ultima zi cu durere de cap. Pur și simplu trag tare de mine în zilele în care mă simt bine sau nu sunt forțată de împrejurări să îmi schimb total programul și fac cât de multe lucruri pot. Iar în zilele proaste îmi voi permite să o las mai moale, să mă odihnesc și să mă îngrijesc, fără a mai fi presată de treburi restante ce au devenit urgente. Deci, când am o zi proastă încerc să scot tot ce pot mai bun din ea. Iar când am o zi bună, turez motoarele la maxim și ignor motivele pentru care aș lăsa-o mai moale. Tu cum abordezi zilele proaste? [Credit foto: George Pagan III pentru Unsplash.com]
De la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnav
Oct
23
2019
Revistele Lunii Noiembrie 2019 pe blogul cu revisteRevistele Lunii Noiembrie 2019 pe blogul cu revisteNu știu cum este la voi toamna asta - vă invit să îmi povestiți în comentarii - însă la mine se simte oboseala de peste an. Poate că trec printr-un fel de astenie de toamnă, însă simt tot mai mult nevoia să dorm mai mult, să mă odihnesc semi-activ prin citit sau uitat la TV și să fac băi lungi și relaxante. Cu alte cuvinte, simt nevoia de mai mult self-care și atenție asupra propriei persoane. Pe de altă parte, sunt recunoscătoare că am agenda încărcată, că sunt activă și că viața îmi oferă atât de multe ocazii pentru a fi eu însămi și a mă manifesta în lume (inclusiv către voi, prin acest blog). Însă este clar pentru mine că a venit momentul pentru simplificare și prioritizare. Pur și simplu nu sunt destule ore într-o zi pentru tot ce vreau să fac, sau cred eu că trebuie să fac. Finalul de an are o energie aparte, o simțiți și voi? Cercetătorii spun că suntem mai harnici atunci când e frig afară. Pentru mine e adevărat, mă mobilizez mai bine toamna și iarna decât în sezonul cald când cheful de a călători sau de a sta pe afară este la cote maxime. Dragele mele, vă doresc ca în acest sezon să vă ocolească gripele și virușii și să aveți cât mai puține zile ratate (sun oribile - am avut eu câteva, am să vă povestesc despre ele). Haideți să căutăm revistele glossy la chioșcuri și să ne bucurăm de ele la căldurică alături de o cană cu compot de mere aromat: [sursa foto: vogue.com pentru articolul "Remembering Oscar de la Renta, Five Years After His Death"]
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de NOIEMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA — [Copertă: Tara Holtea] 6,90 lei
7 Oct
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
[Coperta: Otilia Ostrotky]
10,90 lei
5 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Cremă de față Gerovital Plant (cutie full size)
[Coperta: Amalia Năstase]
12,99 lei
(10,90 lei)
1 Nov
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Noiembrie-Decembrie 2019

[Coperta: Katie Corio]

5 lei
31 Oct
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: Classic with a Twist

[2 coperți, la alegere, cu Charlotte Tomas (Agenția M4 Models Management)]

14,99 lei
31 Oct
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
(Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Catrinel Marlon]

11,99 lei
31 Oct
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]

[Coperta: Alicia Vikander]
12,99 lei
31 Oct
Shape Magazine România Editia dubla Octombrie-Noiembrie 2019

[Coperta: Olga Nesterenko]

15 lei
30 Oct
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un produs cosmetic la alegere: - Essence Eyeliner Waterproof - Un produs LONCOLOR EXPERT (mască pentru păr sau QUICK COLOUR TOUCH spray colorant pentru acoperirea radacinilor, nuanța castaniu deschis) + LACIUM Junior (cutie full size cu 10 capsule) + Broșură Catena

[Coperta: Roxana Mureșan]

11,99 lei (10,90 lei)
29 Oct
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
29 Oct
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Suplimentul ELLE MAN + Mostre parfum Mugler Alien pentru ea & pentru el [Coperta: Cate Underwood (Agenția The Lions)] 14,99 lei
28 Oct
După Afaceri Premium Cover story: Architectural Wonders
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
25 Oct
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Ruj de buze Essence + Catalog AVON campania 15/2019 + Mostră AVON Purify Facial Oil (pliculeț) + Catalog CATENA

[Coperta: Andra]

12,99 (11,90)
132 pagini
24 Oct
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Oct
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Toamnă 2019 Douglas Magazin, ediția de Toamnă 2019 Shoe Fashion by Deichmann, ediția Toamnă-Iarnă 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Noiembrie 2019:

[nggallery id=336] [poll id="271"]
Nu știu cum este la voi toamna asta - vă invit să îmi povestiți în comentarii - însă la mine se simte oboseala de peste an. Poate că trec printr-un fel de astenie de toamnă, însă simt tot mai mult nevoia să dorm mai mult, să mă odihnes
Oct
7
2019
Concurs despre rujuri - octombrie 2019Concurs despre rujuri - octombrie 2019Vineri, întreaga lume a sărbătorit Ziua Internațională a Zâmbetului și a Faptelor Bune iar asta m-a inspirat. M-a inspirat să găsesc o modalitate de a vă face să zâmbiți și să fac și o faptă bună în același timp. Totul s-a legat într-un concurs cu și despre de ... rujuri. Exact, acele rujuri roșii și lungi ce ne scot în evidență zâmbetele, ne dau un plus de încredere zilnică și alură de divă. Așadar, cum stai la capitolul ăsta al rujurilor, balsamurilor de buze și glossurilor? Ai prea multe sau prea puține, toate cam de aceeași culoare sau e ca la bazar la tine în portfard? Hai să ne amuzăm puțin împreună pe seama rujurilor noastre și să le și analizăm în același timp (mereu avem câte ceva de învățat, nu?). Pe un ton mai serios, te invit și la un mic concurs, ca să cresc puțin miza. Iată ce ai de făcut: Pune pe o masă toate rujurile, glossurile și balsamurile pe care le ai în portfard, prin casă, genți, rucsace sau diverse dulăpioare & sertare pentru cosmetice. Nu lăsa niciunul deoparte! Scoate-le și pe cele folosite în vacanța de astă vară. Scoate-le capacul și rulează-le astfel încât să se vadă culoarea batonului Aranjează-le frumos și fă-le o poză sau mai multe Alege cea mai bună poză și trimite-o pe e-mail la glossy@lirc.ro într-un mesaj cu titlul CONCURS RUJURI LIRC.RO OCTOMBRIE 2019 Apoi lasă un comentariu aici pe blog la acest articol în care să ne povestești despre experiența ta cu rujurile (poate ai nostalgii, sau un brand preferat ori vrei să dai câteva sfaturi tinerelor ce abia acum descoperă universul minunat al rujurilor). Ai liber de la mine să scrii ce și cât vrei despre rujurile-glossyurile-balsamuri tale. [Eu voi aranja dimensiunea pozei trimise de tine și o voi insera în comentariul lăsat de tine aici pe blog] Atentie! Comentariile fără poză nu participă la concurs. Poza nu trebuie să fie profi sau artistică ci realistă, așa că fă-ți curaj și pozează-ți arsenalul de rujuri și glossuri. Ești liberă să pornești discuții cu restul cititoarelor, poate chiar să faci schimb de rujuri care nu ți se potrivesc și nu sunt folosite. Premiul: ți-am pregătit un premiu format din cartea PRETTY HAPPY scrisă de Kate Hudson (cartea este în limba engleză) și alte surprize (voi face update pe măsură ce mă decid). Câștigătoarea va fi aleasă de random.org pentru că mie mi-ar fi greu să aleg, mai ales că multe dintre voi sunteți cititoare fidele ale blogului. Data limită pentru participare: Duminică, 13 Octombrie, ora 23:59 (data a fost prelungită deoarece multe dintre voi mi-ați comunicat că aveți mai mult timp liber în weekend). Dacă ai prietene pasionate de rujuri, invită-le și pe ele la acest concurs. :admir: Start concurs! Mult succes tuturor. UPDATE: La cartea oferită premiu se adaugă și un set format din pandativ + brățară din Piatra Soarelui (Sunstone - acea piatră maronie foarte sclipitoare). Le-am luat în acest weekend din Poiana Brașov, unde am fost la o reuniune de familie, fix cu gândul la voi.
Vineri, întreaga lume a sărbătorit Ziua Internațională a Zâmbetului și a Faptelor Bune iar asta m-a inspirat. M-a inspirat să găsesc o modalitate de a vă face să zâmbiți și să fac și o faptă bună în același timp. Totul s-a legat
Oct
4
2019
Prima zi de toamna 2019 Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit. Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau meteorologii - temperaturile au scăzut drastic, plouă din cerul plumburiu și bate un vânt ce pătrunde până sub haine. Bineînteles, se întâmplă tot felul de nefăcute: fântâna arteziană cu luminițe de pe bulevardul principal din Sectorul 6 funcționează bine-merci, traficul s-a aglomerat și lumea e mai agitată, s-au oprit lucrările de reabilitare a străzilor ce au paralizat întreg sectorul. Dar las bârfa la o parte. Important este că a venit toamna și nu mai este cale de întoarcere către vară. În weekend trec la hainele pentru sezonul rece și fac un inventar al florilor de pe pervaz și balcon (vântul de azi noapte mi-a zburat 2 ghivece cu crizanteme și nu le-am mai recuperat de jos - sper ca cine le-a luat să aibă grijă de ele, erau tare frumos înflorite). La tine cum arată acest început de toamnă? P.S. Azi sărbătorim Ziua Internațională a Zâmbetului și a Faptelor Bune! :joy:
Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit. Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau meteorologii - temperaturile au scăzut drastic, plouă din cerul plumb
Sep
19
2019
Revistele lunii Octombrie 2019Revistele lunii Octombrie 2019Iată că se risipește încet și sezonul cald. Eu nu am apucat să-l savurez la maxim, a trecut parcă prea repede. Dar am avut timp să mă gândesc mai mult la mine și la ceea ce-mi influențează starea de bine. În ultimele două zile nu m-am simțit bine deloc și am avut o stare gripală accentuată de lipsa somnului de calitate - această experiență m-a făcut să apreciez și mai mult zilele în care mă simt bine și nu am motive reale de care să mă plâng. M-am gândit că starea mea de bine este influențată de ceea ce mănânc și beau, de calitatea somnului și sportul pe care-l fac, de calitatea produselor cosmetice pe care le folosesc și calitatea relațiilor personale. Revistele glossy abordează aceste subiecte. Cel pe care-l urmăresc cu mare interes este subiectul produselor cosmetice naturale. Nu știu cum sunteți voi, însă la mine în casă se cheltuie sume considerabile de bani pe produse cosmetice. De câțiva ani am trecut la produsele naturale și acum lucrez să mă dezvăț de la a mai face stocuri. Uneori chiar nu rezist la a cumpăra diverse geluri de duș (le ador pe cele de la Yves Rocher dar îmi plac și alte mărci) sau unturi de corp (care devin creme de mâini). M-am săturat de produsele cosmetice diluate și de brandurile ce folosesc standarde duble pentru diverse piețe de desfacere. Vreau produse cosmetice ce fac exact ceea ce promit, ce nu folosesc ambalaje în exces, produse ce nu sunt testate pe animale pentru că nu este necesară această testare datorită ingredientelor naturale, vegane, organice și în armonie cu natura. Vreau produse cosmetice ce folosesc uleiuri esențiale și texturi onctuoase ce îmi încântă și alte simțuri decât cel tactil. Mereu am considerat că îngrijirea este mai importantă decât frumusețea. Frumusețea nu mai depinde de noi, Dumnezeau ne-a dat și noi am primit. Însă îngrijirea depinde numai de noi. Admir femeile care nu sunt neapărat frumoase însă se vede că acordă o importanță deosebită îngrijirii personale. Niciun fotomodel nu o să mai fie atrăgător dacă nu se îngrijește și nu se preocupă să fie în formă cât mai bună. Îmi plac măștile home-made pentru păr și ten și le prepar de fiecare dată când am timp pentru asta. Cred că Natura este mult mai puternică decât tehnologia. Aceasta este atitudinea mea în legătură cu produsele cosmetice ce îmi asigură starea de bine a fiecărei zile. Revistele glossy sunt pline de trenduri, recomandări, noutăți și advertoriale ce ne bombardează mintea cu "produsul ăsta este extraordinar". Fiecare dintre noi alege ce crede și ce nu. Starea de bine este cea care contează în final. Haideți să urmărim împreună revistele lunii Octombrie și să ne pregătim pentru un nou sezon rece:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de OCTOMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA 6,90 lei
3 Oct
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Două produse cosmetice marca Essence: Tuș pentru ochi Essence Dip Eyeliner Waterproof (nuanța negru) + Lac pentru unghii Essence Colour & Go (diverse culori) + Mostră cremă Vichy Neovadiol Phytoschulpt (plic cu 1,5ml)
[Coperta: Mihai Morar și familia]
12,99 lei
(10,90 lei)
98 pagini
3 Oct
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Cartea “Exodul mamelor”, de Liliana Nechita + Brățară-gablonț (simplă, subțire, aurie) + Soluție Raniseptol pentru răni ușoare (9 ml)

[Coperta: Murielle Lorilloux]

12,99 lei
(10,90 lei)
30 Sept
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Ediție aniversară 20 de ani (Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta disponibilă în 20 de variante cu 20 de vedete]

10,99 lei
27 Sept
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Mostră cremă Vichy Neovadiol Phytoschulpt (plic cu 1,5ml) + Mostră-parfumată YSL Libre (cartonaș parfumat) + Broșura "Specialitățile Ferrero"
[Coperta: Cara Delevingne]
12,99 lei
154 pagini
26 Sept
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: The Art of Beauty

[2 coperți, la alegere: Anna Mila/Paris Management]

14,99 lei
26 Sept
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Cremă hidratantă Ivatherm Aquafil Hydra Light (30 ml) (Doar o parte din tiraj are cadou.) + Absorbante Libresse + Mostră cremă Vichy Neovadiol Phytoschulpt (plic cu 1,5ml) + Absorbante Tena pentru incontinență

[Coperta: Alex Dima, Smiley și Andi Vasluianu]

16,99 lei
(11,90 lei)
26 Sept
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Ruxanda/Mandarina Models] 14,99 lei
25 Sept
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
24 Sept
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostră-parfum Lancôme Idôle (cartonaș parfumat) Ediție trimestrială de Toamnă 2019 [3 variante de copertă: Catrinel Marlon si Rodica Lazar] 14,90 lei
21 Sept
Burda Style Germania 19,99 lei
18 Sept
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de vară 2019 Douglas Magazin, ediția de toamnă 2019 Insight by Tarom, ediția Iunie-August 2019
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Oxygen Magazine România, ediția dublă Septembrie-Octombrie 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Octombrie 2019:

[nggallery id=335] [poll id="270"]
Iată că se risipește încet și sezonul cald. Eu nu am apucat să-l savurez la maxim, a trecut parcă prea repede. Dar am avut timp să mă gândesc mai mult la mine și la ceea ce-mi influențează starea de bine. În ultimele două zile nu m-am
Sep
11
2019
Diminețile ne aparținDiminețile ne aparținAm fost surprinsă cât se poate de plăcut de noua campanie publicitară Hornbach intitulată DIMINEȚILE NE APARȚIN. Îmi place foarte mult mesajul pentru că sunt de acord cu el. Planul meu este să mă alătur clubului 5AM Club - am deja cartea lui Robin Sharma și o voi studia atunci când îmi voi recupera controlul asupra somnului din timpul nopții (deocamdată mă mai trezesc pentru cel mic). După cum ați observat în postere și în reclamă, diminețile sunt la singular - singură sunt și eu în diminețile de weekend, când nu mai trezesc pe nimeni să ajungem undeva și toată casa mai doarme. E chiar foarte plăcut să fiu singură prin casă: mă mișc ca o pisică, îmi fac un ceai verde sau o cafea și citesc, ascult un audiobook sau scriu în jurnal (în principal despre recunoștință și planuri de viitor). Așadar, cum arată diminețile tale? Sau cum ai vrea să fie, dacă nu ești mulțumit(ă) de cum arată în prezent? Îți mărturisesc că în timpul săptămânii noi facem eforturi conștiente să fim veseli și bine dispuși de dimineață căci știm foarte bine cum arată opusul dimineților vesele și nu ne-au plăcut. Am discutat în familie despre cum am vrea să arate diminețile noastre! Găsești mai jos galeria posterelor din această campanie; te invit să ne povestești puțin părerea ta despre ele: ce îți inspiră? Unul dintre lucrurile pentru care sunt recunoscătoare în această viață este că îmi găsesc mereu câte ceva de făcut. Apreciez faptul că acestă campanie publicitară este conectată la nevoia omului modern de a-și regăsi limpezimea gândurilor, de a nu mai fi distras de tehnologie și oameni și de a se concentra exclusiv asupra unui proiect. Excelent mesajul transmis de această campanie! :good: [nggallery id=352] [Acest articol nu este un advertorial, probabil echipa Hornbach nici nu știe de existența lui. El își are sursa în respectul meu pentru acestă companie și pentru campaniile sale publicitare inspirate și motivante. Eu și familia mea ne facem cumpărături la Hornbach pentru proiectele personale sau pentru casă - asta este singura legătură cu acest brand.]
Am fost surprinsă cât se poate de plăcut de noua campanie publicitară Hornbach intitulată DIMINEȚILE NE APARȚIN. Îmi place foarte mult mesajul pentru că sunt de acord cu el. Planul meu este să mă alătur clubului 5AM Club - am deja cartea
Sep
4
2019
yves rocher album 10 2019yves rocher album 10 2019Azi s-a dat startul campaniei nr. 10 a brandului franțuzesc de cosmetice Yves Rocher, campanie valabilă în perioada 4 Septembrie - 1 Octombrie 2019. Cititoarele acestui blog știu că am decis să susțin aceste produse și toate eforturile Yves Rocher pentru ca noi, femeile, să avem parte de cea mai bună îngrijire în armonie cu natura (am devenit un fel de reprezentant Yves Rocher, ca să-mi un o etichetă). Am scotocit pentru voi site-ul și albumul acestei campanii și am decis să vă prezint cele mai interesante noutăți:
  1. Unele parfumuri ce au făcut istorie pentru brandul Yves Rocher nu vor mai fi produse și au fost înlocuite de parfumuri noi: LA COLLECTION EAUX FRAICHES ce conține 4 parfumuri și LA COLLECTION PARFUMS ce conține 6 parfumuri.
  2. S-a lansat o nouă gamă pentru îngrijirea părului ce are la bază extractul de agavă. Această gamă conține toate produsele necesare îngrijirii naturale a părului.
  3. O altă noutate este reprezentată de gelul de duș, laptele de corp și crema non-spumantă pentru duș cu hammamelis bio. Această gamă este destinată pielii sensibile și cred că este potrivită și pentru îngrijirea bebelușilor.
  4. Ai remarcat apele de toaletă inspirate de Grădina Botanica din La Gacilly? Mie mi-a fost greu să aleg una singură dintre cele patru: trandafir, lăcrămioare, ceai verde și verbină.
  5. Tușul pentru ochi mat sau strălucitor, cu aplicator de spumă precis și flexibil.
  6. Produsele pentru îngrijirea tenului nr. 1 în Franța sunt cele din gamele Hydra Vegetal și Sensitive Vegetal.
  7. Campania de plantare a copacilor continuă: pentru fiecare produs din gama I LOVE MY PLANET, Yves Rocher planteaza un arbore. Poți urmări pe site rezultatele acestei campanii.
  8. Continuă promoția de 2+1 pentru gelurile de duș de 400 ml. Acestea sunt foarte bune, eu una nu mă mai satur de parfumurile lor.
  9. S-a lansat o nouă gamă pentru îngrijirea mâinilor numită PUR ARNICA, cu prețuri pornind de la 19 lei.
  10. Yves Rocher propune 58 de seturi BACK TO SCHOOL, însă eu nu sunt așa de încântată de ele și voi face eu câteva propuneri în articolul următor.
Cam acestea ar fi noutățile lansate de Yves Rocher în ultima perioadă și incluse în această campanie, a 10-a din an. Îți reamintesc că această campanie este valabilă timp de 4 săptămâni, până pe 1 Octombrie. Yves Rocher - produse lansate in campania nr10 Sept 2019 Albumul acestei campanii îl poti răsfoi online
AICI. Cadourile aceste campanii le gasești AICI (diferă pentru cei ce se înscriu acum în club și comandă pentru prima dată, față de clienții ce au mai dat comenzi în trecut). Înscrierea în Clubul Yves Rocher se face AICI. Accesând acest link, după completarea formularului online, vei intra în echipa mea de clienți Yves Rocher (lasă aici un mesaj dacă te-ai decis să te înscrii). Vom ține legătura și îți voi prezenta săptămânal avantajele și noutățile fiecărei campanii (fără spam). Ne vedem în Club cu bucurie! :admir:
Azi s-a dat startul campaniei nr. 10 a brandului franțuzesc de cosmetice Yves Rocher, campanie valabilă în perioada 4 Septembrie - 1 Octombrie 2019. Cititoarele acestui blog știu că am decis să susțin aceste produse și toate eforturile Yves R
Aug
27
2019
Tații si parentingul Probabil că ai ales să citești articolul nu pentru a afla răspunsul la întrebare, căci știi că și tații au treabă cu parentingul la fel ca și mamele, ci pentru că vrei să știi cam cât de multă treabă. Adică, ce știu tații despre creșterea unui copil? Părerea mea este că ei știu tot atât de mult cât și o mamă. Până la urmă, sarcina și nașterea marchează etapa de transformare a unei femei în mamă, însă nu aduce cu sine și un manual cu instrucțiuni pe care să-l găsim dimineața sub pernă pus de Zâna cea Bună. Personal, am început să ne creștem copiii cum am crezut noi mai bine, doar noi doi. Am făcut o grămadă de greșeli, am crescut și noi alături de ei și, pe parcurs, am înțeles că este necesar un sat întreg pentru a crește copiii fără victime colaterale. Am decis să scriu despre acest subiect pe blog datorită articolelor citite în Harper's Bazaar România ediția de Iunie 2019 din secțiunea JUNIOR. Un articol mi-a plăcut cel mai mult, în special datorită mesajului transmis, mesaj ce a ajuns la mine tot mai des în ultima perioadă din diverse surse. Pe scurt: este necesară, benefică și normală implicarea tatălui în creșterea copiilor, începând chiar de la concepere. Mama nu știe prea multe, tatăl nu știe mai nimic, însă împreună formează o echipă puternică în favoarea copiilor. Articolul din revistă de la care a pornit acest post pentru blog împărtășește opinia dnei Ioana Dumitrescu (bloggar pentru East of Kitchen si MARe Cafe). Am selectat pentru voi câteva pasaje din articol:
La noi în casă nu există treburi de femeie și treburi de bărbat, amândoi spălăm, gătim, curățăm, reparăm, disciplinăm (cu blândețe) sau ne asumăm rolul de clovn, pe rând sau împreună. În același timp, încercăm să nu ținem socoteala cu cine ce face, cred că ar fi în detrimentul amândurora. Nu îmi place să compar, dar realmente m-am simțit norocoasă văzând că în general bărbații din jur nu împart echitabil sarcinile cu partenerele lor și mi-am dat seama că Vlad, așa cum se spune în engleză, really steps up to his plate.
Așadar, se poate. Știu familii din ambele tabere - tații participă atât cât pot și cum pot sau tații nu fac mai nimic căci presupun că nu se pricep și o lasă pe mamă să se descurce - și e clar că participarea tatălui echilibrează mult situația și-i confirmă mamei că nu e singură în călătoria asta prin parenting.
Am realizat mai de mult, pe când fiica mea era mai mică, cât de recunoscătoare îi sunt partenerului meu pentru sprijinul necondiționat pe care mi l-a acordat în deciziile luate cu privire la copii, de la naștere, alăptare, prioritizarea timpului cu ei, până la alegerea grădiniței sau a activităților.
Deciziile luate împreună, discutate în familie, sunt cele mai bune. Nu e OK să-i zici partenerului: "Fă cum crezi tu, eu nu mă bag că nu știu."
Și mai sunt recunoscătoare că acesta este modelul masculin pe care îl văd copiii noștri zi de zi.
Bingo! Aceasta este una dintre cele mai mari mize ale parentingului: ce văd copiii la noi și învață prin imitare. Asta este educația pe care o primesc în primii 7 ani de viață acasă: li se întipărește în minte ceea ce văd și aud, considerând că asta este normal și OK.
[...] mama mea a fost mereu un model de independență și nu și-a asumat niciun rol casnic care să nu fie aliniat cu nevoile, plăcerea sau posibilitățile ei.
Cu alte cuvinte, fără victimizare și sacrificiu ca stil de viață. A spune un NU răspicat și clar (NU este o propoziție în sine) este un exemplu dat de cei ce-și stabilesc propriile limite.
[...] e normal să ai nevoie de ajutor, e sănătos să îl ceri și e necesar să o faci înainte de a ajunge la capătul puterilor.
Bingo din nou! Niciun părinte, oricât de super erou se consideră, nu poate fi un părinte și un om bun dacă nu mai are resurse interne, este sleit de puteri și de motivație. Ideile bune, în slujba copiilor, se nasc din armonie și relaxare în fața vieții, nu din încrâncenare și luptă continuă.
[...] învăț din ce în ce mai mult să renunț la ideea, de altfel iluzorie, de control. [...] E adevărat, chiar e nevoie de un sat întreg și tocmai asta ne lipsește.
Da, este nevoie de ajutor pentru părinți și diversitate pentru copii. Cred că acum "satul" ni-l formăm/ alegem singuri, dintre bunici și educatori și vecini și familie extinsă și multe alte surse. Concluzie: E OK să încurajăm tații, să-i implicăm în creșterea copiilor și să le arătăm copiilor ce înseamnă familie și echipă. Dacă sunt noțiuni pe care nici noi părinții nu le cunoaștem prea bine, acum este momentul să le definim după propriile noastre reguli și să ne croim viața pe care o merităm.
Probabil că ai ales să citești articolul nu pentru a afla răspunsul la întrebare, căci știi că și tații au treabă cu parentingul la fel ca și mamele, ci pentru că vrei să știi cam cât de multă treabă. Adică, ce știu tații despre
Aug
20
2019
revistele lunii septembrie 2019revistele lunii septembrie 2019Lumea din jurul nostru se schimbă și asta mă bucură. Ies multe gunoaie la suprafață și asta e bine. E cazul ca noi, ca umanitate, să facem curățenie pe toate nivelele - personal, comunitate, națiune, planetă. E clar că business as usual s-a terminat. Moda joacă un rol foarte important în această transformare și fiecare dintre noi are un cuvânt de spus. Ce am înțeles eu din toată mișcarea asta nouă cu eco-fashion, ethical fashion, sustainable fashion, slow fashion și multe altele? Deși momentul a venit de mult, este bine că se iau măsuri ca firmele mici și mari din industria modei să joace după reguli ce pun pe primul plan bunăstarea planetei & respectarea drepturilor omului, iar noi consumatorii să ne gândim la impactul pe care îl are fiecare acțiune a noastră asupra întregii lumi. Nu mai este vorba despre mine sau despre tine, ci despre întreaga planetă care este afectată de fiecare decizie luată de fiecare dintre noi. Nu sunt în măsură să țin predici pe această temă, dar vă pot spune ce fac eu concret: Cumpăr mult mai puține haine decât în trecut. Am tot dat din ele (la reciclat, revândut sau donat) și tot am șifonierul plin. Chiar dacă pot și vreau să cumpăr ceva nou, aleg să nu o fac pentru că nu-mi trebuie altceva decât ceea ce am deja. Cu alte cuvinte, nu mai cedez tentațiilor de moment. Îmi folosesc imaginația și mă inspir din reviste, TV și online pentru a combina hainele pe care le am deja în tot felul de outfit-uri. Am constatat că satisfacția unui outfit reușit creat de mine este la fel de mare ca atunci când îmi cumpăr ceva nou. Nu păstrez mai nimic pentru ocazii speciale. Mă străduiesc să rotesc hainele și să le port pe toate. Așa îmi dau seama ce îmi mai vine sau nu, ce îmi mai place sau nu. Fiecare zi din an este destul de bună pentru a mă îmbrăca așa cum vreau, chiar și cu paiete dacă simt că e cazul. Nu mi-e teamă să port haine sau pantofi până se uzează de tot și le arunc la tomberonul de reciclat. Dacă-mi place ceva foarte mult, îl port zilnic. De exemplu, geaca mea tip biker pentru primăvară sau toamnă - este superbă și o port zi de zi, fără teama că se uzează și rămân fără ea. Da, va veni și acel moment, însă acum mă bucur de ea. Nu îmi cumpăr ceva nou în fiecare sezon, decât dacă chiar am nevoie. Urmăresc prezentarea trendurilor din reviste și online, însă nu simt nevoia să cumpăr ceva musai. Îmi place faptul că mereu apar lucruri interesante în materie de modă și accesorii, însă pentru mine industria asta se mișcă prea repede. Avalanșa asta de noutăți îmi fură puțin din bucuria de a purta ceea ce am deja în șifonier - asta m-a făcut să privesc trendurile cu alți ochi, mai relaxați și fără a intra în valul lui Must Have. Nimic nu este must have. Nu e semn de sărăcie dacă port aceleași haine de nenumărate ori în diverse combinații, sau merg cu aceeași rochie la nunți și botezuri, sau port perechea preferată de teneși până se rup, sau nu cumpăr ceva când intru prin magazine, sau ... Frica asta de sărăcie și de cum ne judecă alții devine un monstru dacă o lăsăm să prindă viață prin deciziile noastre. Eu am scăpat de ea și mă amuz de fiecare dată când apare; îi trimit un ignore și se risipește. Ar fi mai multe de spus, însă vă las pe voi să împărtășiți despre felul în care priviți moda prezentului și cum vedeți impactul pe care îl au cumpărăturile voastre de haine, încălțăminte și accesorii asupra mediului. Să vedem ce găsim nou pe această temă în edițiile de Septembrie, mai ales că acum vor fi prezentate tendințele pentru noul sezon rece:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de SEPTEMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Dr. Delia Thiess ]
25 lei
19 Sept
Revista IOANA 6,90 lei
4 Sept
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Septembrie-Octombrie 2019

[Coperta: Angelica Teixeiras]

5 lei
3 Sept
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Cremă de corp sub duș GEROVITAL (cu aromă de vanilie și shea butter, full size 250 ml) + Ediție din 2019 a revistei AVANTAJE
[Coperta: Andreea Antonescu]
13,99 lei
(10,90 lei)
2 Sept
După Afaceri Premium Cover story: E cool, ce Panamea!
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
30 Aug
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Mostră Vichy Liftactiv Collagen Specialist (1,5 ml)
[Coperta: Lorelle Rayner, fotomodel pentru The Face]
12,99 lei
146 pagini
29 Aug
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
(Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Blu Hunt]

10,99 lei
29 Aug
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: ICONS Mostră Vichy Liftactiv Collagen Specialist (1,5 ml) + Catalog Grohe Bathroom Collections

[2 Coperți, la alegere: Kate Moss sau Christy Turlington]

14,99 lei
162 pagini
29 Aug
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Balsamul pentru păr colorat cu ulei Tsubaki LONCOLOR Expert Intensive Color Protect (250 ml)

[Coperta: Miruna Gheordunescu]

12,99 lei (10,90 lei)
27 Aug
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
27 Aug
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Kitti Mudele (Pars Management Agency)] 14,99 lei
23 Aug
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Loncolor Expert Natural Oil Therapy (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: Delia și Oana Matache ]

14,99 (11,90)
116 pagini
23 Aug
Burda Style Germania 19,99 lei
20 Aug
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de vară 2019 Gerovital Magazine, ediția de vară 2019 Insight by Tarom, ediția Iunie-August 2019
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Forbes Life România, ediția August-Septembrie 2019 Glamour Magazine România, ediția de vară 2019 Beau Monde Style Magazine România, ediția de vară 2019 IOANA Beauty & Style, ediția de vară 2019 Luxury Rich and Famous, ediția de vară 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Septembrie 2019:

[nggallery id=334]
Lumea din jurul nostru se schimbă și asta mă bucură. Ies multe gunoaie la suprafață și asta e bine. E cazul ca noi, ca umanitate, să facem curățenie pe toate nivelele - personal, comunitate, națiune, planetă. E clar că business as usual
Jul
29
2019
Comfort de 5 stele in hotelul Suter Palace din BucurestiSuter Palace - Hotel boutique de 5 stele din BucurestiPentru mine, Bucureștiul este un loc nou, în care mereu descopăr câte ceva interesant. Am rămas aici după terminarea facultății, mi-am întemeiat o familie și m-am împrietenit cu tot felul de aplicații web și site-uri ce mă ajută să mă descurc dar și să descopăr Bucureștiul ca un turist. Așa am descoperit hotelul de 5 stele din București Suter Palace, un loc nou renovat si redeschis la finele anului trecut. Acest hotel-boutique este atât de interesant și cu o atmosferă vibrantă, încât am decis să vă povestesc despre cele 5 motive pentru care este faimos. 1. Suter Palace Heritage Boutique Hotel este un hotel de lux cu 17 camere, ce pune la dispoziția oaspeților restaurantul Gramont Cuisine & Wine și Grădina Suter. Această clădire, ce a fost cândva rezidența arhitectului elvețian Gustav Suter (prieten apropiat al regelui Carol I), se alfă în cel mai înalt loc natural din București și oferă o perspectivă unică asupra Palatului Parlamentului. Suter Palace a fost construit în 1902 în stil neoclasic cu influențe Brâncoveniene - o combinație de stiluri renascentist, baroc, oriental și bizantin, rezultând o simbioză armonioasă între Est și Vest. Palatul a fost de curând renovat, redenumit (s-a renunțat la numele Carol Parc Hotel și s-a ales numele Suter Palace, mult mai potrivit) și transformat în hotel de 5 stele, foarte apreciat în special de turiștii străini. 2. Grădina Suter, sub motto-ul Disconnect to Reconnect, te ajută să-ți surprinzi partenerul/ partenera sau prietenii români ori străini cu un view de senzație. Echipa culinară Suter a pregătit pentru oaspeți un meniu nou, în armonie cu vinurile Bastianich. Grădina este un loc elegant și discret, cu energie pozitivă și atmosferă tonică. În Grădina Suter te poți reconecta la natură, la prieteni, la familie și la ceea ce este important pentru tine; pentru că aici îți va fi ușor să te deconectezi de la zgomotul orașului, de la griji, de la deadline-uri sau de la tehnologie. 3. Unul dintre cele mai mari candelabre din Europa făcut vreodată la Murano se află în hotelul Suter Palace de 5 stele din București: se întinde pe 4 etaje și are peste 2 tone. Confort de 5 stele in hotelul Suter Palace din Bucuresti4. Bineînteles că, de curiozitate, am intrat și pe Booking.com să văd ce zice lumea despre acest hotel de 5 stele din București. Pe mine mă interesează mult confortul, de aceea comentariul unei cliente mi-a atras atenția (ca unei mame ce își dorește liniște și relaxare, alint și răsfăț exclusiv măcar pentru 24 de ore): "Unul dintre cele mai frumoase hoteluri în care ne-am cazat. Camera decorată elegant, luxos, cu atenție la detalii, mobilier somptuos, paturi mari, elegante din toate punctele de vedere, perne și saltele confortabile. Până și papucii de camera erau confortabili. Te simți, într-adevăr, ca într-un palat. Personal atent, politicos, atitudine protocolară. Pe lângă mini bar (care este normal să fie cu plată), apa plată și minerală, ceai, cafea din partea casei. Perne de rezervă, halate de baie, prosoape pentru absolut orice necesitate, și multe alte lucruri utile care te fac să regăsești confortul de acasă. Am găsit camera exact ca în pozele pe de pe booking. Un hotel deosebit pe care îl recomand cu căldură!" 5. Cu titlu de noutate, Suter Palace va deveni în curând faimos pentru noul eveniment creat pentru clienții săi vechi și noi ce își doresc să petreacă seri minunate în Grădina Suter: Cocktail Dinner & Dance at Suter Garden. De joi, 1 august 2019, ești invitat(ă) la o cină de fine dining cu cocktail-uri și dans. Va fi o seară minunată, în care echipa Suter Palace și-a propus să transforme grădina într-un ring de dans în aer liber. Aceste 5 motive sunt foarte convingătoare pentru a petrece o seară sau un weekend la palat, chiar în inima capitalei. Totul va fi la superlativ, indiferent de compania cu care vei împărți momentele de relexare și reconectare (o idee excelentă de cadou pentru un cuplu ce-și sărbătorește aniversarea căsătoriei, de exemplu). Dacă ai fost la Suter Palace, te invit să împarți impresiile tale și cu cititorii blogului! P.S. Găsești pe booking.com oferte bune de preț pentru Suter Palace și multe alte destinații din România și din lume. Folosește link-ul www.booking.com/s/52_6/f7c45dc5 pentru a primi 10% înapoi din valoarea rezervării, direct pe card, după ce te întorci acasă. Booking mă răsplătește și pe mine pentru colaborare și astfel toată lumea câștigă!
Pentru mine, Bucureștiul este un loc nou, în care mereu descopăr câte ceva interesant. Am rămas aici după terminarea facultății, mi-am întemeiat o familie și m-am împrietenit cu tot felul de aplicații web și site-uri ce mă ajută să m
Jul
25
2019
Lucruri pe care sa ti le reamintesti - partea 3Iată că am ajuns și la partea a 3-a a seriei dedicate reamintirii principiilor care ne ajută să trăim o viata mai simplă, mai bună, mai echilibrată și mai împlinită. Dragele mele, a venit momentul să ne schimbăm perspectiva asupra noastră și a lumii din jur, asupra vieții în general. Da, frumusețea și farmecul vieții vin la pachet cu greutăți și obstacole, însă noi decidem încotro ne îndreptăm atenția și ce vrem să credem ca fiind adevărat pentru noi. Iată ultimele 5 principii din această serie - pe care o găsești sub eticheta REAMINTIRE - la care te invit să te gândești. Te vor ajuta să nu mai pui atâta presiune pe tine - presiune care oricum vine din exterior și nu îți aparține - și să schimbi puțin regulile din viața ta.
  1. Nu trebuie să fii perfectă. Chiar dacă ți-o cere job-ul sau anturajul, perfecțiunea este o opțiune și nu o obligație. Nici măcar viața în sine nu este perfectă după standardele noastre. Oricum perfecțiunea este capătul drumului, înseamnă plictiseală și lipsa creativității. Ce să mai creezi dacă totul e perfect? Bucură-te de lucruri așa cum sunt și lasă-i pe alții să alerge după perfecțiune.
  2. E OK să ai și zile proaste. Este uman să ai o zi proastă, indiferent de motive (pe mine migrenele mă doboară și-mi anulează întreaga zi). Totul face parte din fluxul vieții, cu suișuri și coborâșuri. Toată lumea are zile proaste: și bogat și sărac, și cei de la oraș și cei de la țară, și cei mai inteligenți dar și cei mai puțin educați. Secretul este să nu ne afecteze prea mult și să nu povestim continuu despre zilele noastre fără noroc.
  3. Pașii mici înseamnă tot progres. Îmi place mult principiul ăsta și-l repet constant fiicei mele care este atât de nerăbdătoare să facă și să obțină lucruri. Orice pas mărunt înainte este un progres. Atât pentru regi cât și pentru oamenii de rând.
  4. A cere ajutorul denotă putere. Cred că multe dintre voi aveți propria poveste despre ce înseamnă să ceri ajutorul. A fi puternic înseamnă și a fi responsabil și real cu propria viață. Nimeni de pe planeta asta nu deține răspunsul la toate întrebările, așa că e normal să cerem ajutorul de la specialiști. Cei care ne judecă, n-au decât să o facă.
  5. Oamenii te iubesc și te apreciază. Mie mi-a venit greu să cred acest lucru. Și asta pentru că aveam o părere despre mine mai proastă decât cei din anturajul meu. Cu alte cuvinte, mă măsuram și mă judecam mai aspru decât o făceau alții, ignoram lucrurile bune pe care le făceam și mă gândeam mai mult la ceea ce nu mergea bine în viața mea. Greșit! Acum știu mai bine și mă iubesc și mă apreciez singură exact așa cum sunt, cu bune și cu rele.
Lucruri pe care sa ti le reamintesti - partea 3 Uită-te cu atenție la poza de mai sus și oferă-ți timp să te gândești puțin la ideile astea, aici și acum. Poți chiar lăsa un comentariu cu părerile tale. Care punct ți se pare mai ușor de implementat și care mai greu? Te invit să urmărești blogul - prin Facebook, newsletter sau e-mail - pentru a citi alte articole pe această tema publicate aici.
Iată că am ajuns și la partea a 3-a a seriei dedicate reamintirii principiilor care ne ajută să trăim o viata mai simplă, mai bună, mai echilibrată și mai împlinită. Dragele mele, a venit momentul să ne schimbăm perspectiva asupra no
Jul
22
2019
Revistele lunii August 2019Revistele lunii August 2019 Luna August este sinonimă cu relaxarea. Eu înțeleg prin asta o atitudine mai relaxată și nu renunțarea la orice formă de activitate. Niciodată nu am fost de acord cu principiul "Hai să nu facem nimic, să vedem ce iese!" Știu sigur că din nimic iese nimic, nu e nicio îndoială. Cred că rostul lunii August este să ne demonstreze că putem face lucruri cu mai multă relaxare și detașare, că importanța somnului este crucială pentru starea noastră de bine și că suntem super drăgălașe când suntem bronzate și vesele. Pentru mine, luna August a acestui an va fi sinonimă cu o curățenie generală ce așteaptă de mult să fie făcută. Sper, la final, să ne premiem cu o vacanță bine-meritată, însă să vedem cum ajungem la final - mi se pare o mare aventură toată renovarea asta și deja simt un nod în gât. Vouă vă doresc să aveți un August în care tot ce este mai frumos din vară să vină la voi și să vă bucure. Vă doresc liniște și relaxare și multă inspirație în luarea deciziilor. Revistele de August vor fi mai puține la număr, căci unele au număr dublu. Însă cred că avem ce citi și vom găsi idei care să aducă ceva nou și bun în viețile noastre:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de AUGUST 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA 6,90 lei
12 Aug
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Anamaria Prodan Reghecampf]
25 lei
7 Aug
ForbesLife Romania [Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania] Cover story: J12. După 20 de ani Ediție dulbă August-Septembrie 10,90 lei
5 Aug
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un produs cosmetic din gama Gerovital SUN
[Coperta: Andreea Bălan și familia]
13,90 lei
(10,90 lei)
1 Aug
După Afaceri Premium Cover story: Incursiune într-o lume necunoscută
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
31 Iul
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
30 Iul
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]
Supliment Festival Mag Untold (Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)

[Coperta: Ioana Grama]

10,99 lei
30 Iul
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
O carte din colectia Cărți Romantice, le alegere (Ultimul vals, de Mary Balogh) + Produs cosmetic marca IMAGE SKINCARE, la alegere (7,4 ml fiecare + cupon de reducere pentru a le cumpăra online) SAU Pachet de șervețele intime IntimoHelp + Mostră PARUSAN Brilliant Brown (8 ml) + Mostră Coenzima Q10 Dual (supliment alimentar, 4 capsule, 60 mg.)

[Coperta: Yolanda Crețescu]

16,99 lei (10,90 lei)
29 Iul
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Mariana Sălaru (Mandarina Models)] 14,99 lei
25 Iul
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Cartea Marte si Venus se impaca: secretul cuplurilor fericite, de Dr. John Gray (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: Alina Eremia]

19,90 (11,90)
116 pagini
25 Iul
Beau Monde Style
[Totul despre stil]
Ediția de vară 2019 (Gasești revista și în variantă digitală pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Beau-Monde-Style-Romania/Fashion)

[Coperta: ]

10,99 lei
20 Iul
Burda Style Germania 19,99 lei
16 Iul
La chioșcuri găsești și următoarele reviste: Oxygen Magazine România, editia Iulie-August 2019 Marie Claire Magazine România, editia Iulie-August 2019 Glamour Magazine România, editia de vară 2019 Shape Magazine România, editia Iulie-August 2019 Harpers BAZAAR Magazine România, editia Iulie-August 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii August 2019:

[nggallery id=333]
Luna August este sinonimă cu relaxarea. Eu înțeleg prin asta o atitudine mai relaxată și nu renunțarea la orice formă de activitate. Niciodată nu am fost de acord cu principiul "Hai să nu facem nimic, să vedem ce iese!" Știu sigur că din
Jun
24
2019
Revistele lunii Iulie 2019 pe blogul cu revisteRevistele lunii Iulie 2019 pe blogul cu reviste Tot mai des am întâlnit, în ultima perioadă, ideea de ecologie, sustenabilitate, protecția mediului și conceptul de repară-refolosește-reciclează, toate pentru a reduce impactul nostru distructiv asupra Planetei. Deja ne-am lămurit că toate astea nu mai sunt vorbe aruncate în vânt și că suntem cam la ultima strigare să ne trezim și să ne uitam cu mare atenție la acțiunile noastre. Poate te gândești că tu sau eu sau ea nu au ce face pentru a proteja mediul, suntem prea mici în raport cu mărimea planetei și daunele produse. Suntem mici, poate, însă extrem de mulți. Și fiecare dintre noi cumpără mâncare, produse cosmetice și haine, călătorește și întreține o casă, crește copiii și construiește un viitor. Și fiecare dintre noi cheltuie bani în urma deciziilor de cumpărare luate. Aici este cheia, aici stă forța noastră: în alegerile pe care le facem, zi de zi. A venit momentul să nu mai facem stocuri de produse, să nu mai cumpărăm doar pentru că putem și ne place, să nu mai punem atât de multă valoare pe branduri și pe acumularea de bunuri. A venit momentul să ne simplificăm stilul de viață, să reparăm ce e stricat în loc să aruncăm, să ne cunoaștem cu adevărat nevoile. Nu te enervează când o reclamă sau o campanie de marketing îți spune de ce ai tu nevoie, fără ca măcar să te cunoască câtuși de puțin? A venit momentul să strângem după noi și să nu lăsăm nicio urmă că am fost în parc, la picnic, prin pădure, la cascadă, la plajă sau la mall. Nimeni nu este dator să strângă după noi și nimeni nu știe mai bine decât noi ce gunoaie am lăsat în urmă. Dragele mele, atât revistele cât și companiile de cosmetice, haine etc. cer atenție și bani din partea noastră. Cerutul nu costă, însă cumpăratul și acumulatul da. Eu am reușit, prin exercițiu continuu, să cumpăr mai puțin și de mai bună calitate. Nu mai cumpăr pentru că prețul e bun și nici pentru că am văzut la X sau Y, dacă nu am nevoie. Încerc produse noi (îmi place noutatea), însă sunt fidelă, în mare, acelorași mărci. Îmi creez singură diversitatea și nu mă pierd în marea de produse și oferte. Haideți să vedem împreună cu ce ne tentează revistele lunii Iulie, rămânând totodată cu capul deasupra mării de oferte de produse de care "musai avem nevoie".
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de IULIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Shape Magazine România Editia dubla Iulie-August 2019

[Coperta: Sofia Nikitchuk]

15 lei
19 Iul
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Iulie-August 2019

[Coperta: Massy Arias]

5 lei
19 Iul
Revista IOANA 6,90 lei
4 Iul
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Un produs Avon sau CC Cream de la Gerovital Plant (nuanța medium) + Plic Sano Vita Zahăr brun din trestie de zahăr (50 g)
[Coperta: Andreea si Violeta Marin]
12,90 lei
(10,90 lei)
1 Iul
După Afaceri Premium Cover story: Despre hedoniști și icre negre
(Se distribuie gratuit abonatilor Ziarului Financiar sau se comanda de la departamentul de distributie.)
28 Iun
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Lac de unghii Essence Nude + Pachet cu 20 șervețele intime BARZA + Plic Sano Vita Zahăr brun din trestie de zahar (50 g) + Mostră gel de duș cremă Elmiplant Detox Micellar Shower Castravete și ceai Matcha (10 ml)

[Coperta: Trupa Amadeus]

11,99 lei (10,90 lei)
28 Iun
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Din 27 Iunie se poate comanda noul Beauty Kit
Ediție dublă Iulie-August 2019
[Coperta: Antonia]
12,99 lei
27 Iun
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

[Coperta: Sarah Grey]

10,99 lei
26 Iun
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: GRECIA, POVESTEA NOASTRĂ DE IUBIRE Editia dubla Iulie-August 2019

[2 Coperti, la alegere, cu Sofia Nikitchuk]

14,99 lei
170 pagini
26 Iun
Unica
[Pentru ca tu esti unica!]
Produs solar GEROVITAL (la alegere dintre mai multe opțiuni: gelul racoritor Gerovital dupa plaja 150ml, spray racoritor dupa plaja 3 in 1 full size etc) (Doar o parte din tiraj are cadou.)

[Coperta: INNA]

14,99 (11,90)
26 Iun
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Coperta: Alicja Ruchala] 14,99 lei
25 Iun
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com) 9,99 lei
25 Iun
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Ediție trimestrială de Vară Iunie-Iulie-August [Coperta: Andrada Sirca, model Mandarina Models] 14,90 lei
200 pagini
19 Iun
Burda Style Germania 19,99 lei
18 Iun

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine. Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele. Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Iulie 2019:

[nggallery id=332]
Tot mai des am întâlnit, în ultima perioadă, ideea de ecologie, sustenabilitate, protecția mediului și conceptul de repară-refolosește-reciclează, toate pentru a reduce impactul nostru distructiv asupra Planetei. Deja ne-am lămurit că toa
Jun
22
2019
Arta de a lua decizii numai in numele tauArta de a lua decizii numai in numele tauViața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani. Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste). A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE. Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii. Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei. Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt. Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării. E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține. Ce părere ai?
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua deciz
Jun
20
2019
In Vacanta in Grecia in IunieIn Vacanta in Grecia in IunieAnul acesta am decis să le oferim copiilor o vacanță în Grecia, cadou de 1 Iunie Ziua Copilului, în loc de jucării și alte cumpărături ce ne-ar umple casa și așa plină cu de toate. Am chiulit de la școală și de la muncă și ne-am pregătim de stat o săptămână pe malul Mării Egee, în golful Strymonian. Vreau să vă povestesc și vouă această mică vacanță (evident că au trecut foarte repede zilele), însă într-un fel anume: prin intermediul celor 5 simțuri. E ca un fel de experiment, să vedem ce iese. Iată cum a fost cele 6 zile de vacanță în Grecia, începând cu 1 Iunie 2019:
  1. Ce am văzut: Am prins furtuni pe malul celălalt și am văzut spectacol de fulgere, curcubee, albastrul azuriu al mării, vase de pescuit însoțite de alaiuri de pescăruși zgomotoși, cele mai frumoase pietre șlefuite de mare.
  2. Ce am auzit: Liniștea mării (fără muzică de "ambianță" care să bubuie pe plajă de la baruri), ciripitul păsărilor vecinilor noștri de la cazare, muzica mișto a unui post de radio grecesc proaspăt descoperit și adăugat deja în aplicația TuneIN Radio, tunete ce te făceau să tresari.
  3. Ce am mirosit: Aerul sărat al mării, aroma cafelei băută pe malul mării dimineața în briza răcoroasă, parfumul cremei de plajă adus de la vecini de briza mării, menta și busuiocul și oregano cumpărate în ghiveci și ținute pe masa din bucătărie.
  4. Ce am gustat: Plăcintă cu spanac la micul dejun, doradă și lavrac făcuți pe grătar pe terasa apartamentului unde am fost cazați, tzatziki și calamar la grătar servite la un restaurant din zonă, înghețată minunată cu fructe (aproape în fiecare seară altă aromă). cireșe roșii și galbene coapte și bune.
  5. Ce am simțit pe piele: Căldura soarelui, fluiditatea mării, răcoarea vântului, asprimea nisipului, finețea pietrelor șlefuite de apă și nisip.
  6. BONUS: Cel mai copilăresc lucru pe care l-am făcut: Am mers desculță prin nisipul afânat fără nicio țintă, cu ochii la mare și la pietrele din nisip.
Cam așa a fost vacanța noastră. Sper că ai gustat și tu puțin din ea prin cele 5 simțuri trezite de povestea mea. Dacă vrei să povestești și tu o vacanță experimentată prin intermediul celor 5 simțuri, trimite-mi textul pe e-mail (adresa o găsești
aici) și eu îl voi publica pe blog.
Anul acesta am decis să le oferim copiilor o vacanță în Grecia, cadou de 1 Iunie Ziua Copilului, în loc de jucării și alte cumpărături ce ne-ar umple casa și așa plină cu de toate. Am chiulit de la școală și de la muncă și ne-am p