Yearly Archives: 2020

Apr
2
2020
Coronavirusul și reciclarea în Aprilie 2020Coronavirusul și reciclarea în Aprilie 2020V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în a decide singuri ce se reciclează și unde strângem materialele. În plus, era cel mai bun motiv de a ieși din casă pentru o plimbare scurtă-scurtă, care mă relaxa puțin și mă însenina. Am trimis e-mail și un mesaj privat prin Facebook celor de la Urban S.A., referitor la acest aspect, însă nu mi-au răspuns. După câteva zile am văzut că au postat pe pagina lor un mesaj prin care anunță închiderea centrelor de reciclare, însă eu am aflat de închidere direct de la doamna care lucrează acolo - am fost inspirată să o întreb, altfel mă căram aiurea cu pungile după mine. Nu înțeleg de ce au închis, doar nu se strângea lume acolo și nici nu atingeam pubelele când aruncam plasticele și sticlele și hârtiile și restul. Probabil că riscul este mai mare pentru cei ce prelucrau materialele. Iată și anunțul oficial, făcut pe 30 Martie 2020:
Din cauza condițiilor impuse prin ordonanțele militare, cele 12 puncte de colectare a deșeurilor reciclabile amplasate pe domeniul public al sectorului 6 S-AU ÎNCHIS. Vă vom anunța când se vor redeschide. Sistemul de colectare a deșeurilor reciclabile pe raza sectorului 6, București, funcționează cu preluarea direct de la bloc, prin programul taxa zero. Faceți colectare separată în casă, colectați deșeurile reciclabile în cadrul asociației în saci dedicați( galbeni, de la noi, sau transparenți) iar noi venim să-i colectăm după un program stabilit sau când este nevoie, cu programare telefonică.
Well, asta e. Arunc de 5 ori mai mult gunoi (și curat acum, căci spălăm ambalajele). Sper să treacă cât mai repede situația asta, deși cred că va mai dura cel puțin o lună de acum încolo. Estimez că în acestă perioadă de autoizolare lumea strânge și mai multe materiale reciclabile, plus haine și jucării și accesorii ce nu mai sunt folositoare. Comandăm online, facem curățenia de primăvară, reevaluăm ce avem prin casă - toată această operațiune de Stay-Safe și Stai-Acasă produce, cu siguranță, multe deșeuri reciclabile, mai multe decât până acum. Însă nu le mai putem recicla. Păcat! La tine în zonă se mai reciclează?
V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în
Mar
24
2020
revistele lunii aprilie 2020Dragele mele, sper că sunteți bine și rezistați în aceste vremuri. Eu sunt aici pe blog pentru voi dar și pentru mine, sunt acasă cu cei mici și soțul, sunt cu un ochi la TV și unul pe social media. Am zilele pline, să nu credeți că mă plictisesc. Sunt relaxată și încrezătoare că vom trece cu bine peste acest mare hop. Nu e nicio tragedie că trebuie să stam în casă și să păstrăm distanța socială. Nu e nicio problemă că petrecem atât de mult timp împreună iar programul nostru zilnic s-a schimbat foarte mult. Nu e ușor, dar nici foarte greu sau imposibil de trecut peste această perioadă. Cine știe, poate iese ceva bun pentru fiecare dintre noi la finalul perioadei de distanțare socială. Acum s-a creat ocazia pentru alte lucruri de făcut pentru care, poate, înainte ziceam că nu am timp: citit, joacă cu copiii, consumat din produsele cosmetice adunate prin dulapuri, uitat la serialul preferat "Castle", gătit și ordine și curățenie zilnice. Încerc să am mai multe momente doar pentru mine în care să meditez puțin sau doar să stau liniștită. Nu sunt panicată și nici nu cred că e cazul să mă panichez. Programul zilnic e cam haotic, dar suntem bine. Nu facem întreceri de productivitate cu nimeni. Uneori este OK doar să supraviețuiești și să te asiguri că ești bine zi după zi. După cum vă povesteam într-un articol anterior, focusul meu în acest an este pe ceea ce este bun în viața mea, pe ceea ce funcționează. Nu mai contează limitările aduse de izolarea socială, nu mai contează ce nu pot face ci numai ceea ce pot face. Ce pot face acum ca să fie bine pentru întreaga familie. Revistele se vor ține de cuvânt și ne vor prezenta în continuare părțile pozitive ale vieții. Ne vom hrăni cu ele optimismul și speranța. Nu renunțați la citit reviste, e posibil să vă ajute mai mult decât privitul la TV.
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de APRILIE 2020 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA 6,99 lei
9 Apr
ForbesLife Romania [Live a Rich Life] Revista poate fi citita gratuit pe magzter.com/RO/BP-Publishing-Media/Forbes-Life-Romania/Business
[Coperta: Ana Consulea, Chris Simion-Mercurian, ]
10,90 lei
8 Apr
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Tema lunii: Împreună. Dosar special: Liniștea
Primul număr de lansare al revistei se poate descărca gratuit de aici: https://www.psychologies.ro/impreuna
gratuit
8 Apr
Shape Magazine România EdiÈ›ia trimestrială Primăvară 2020

[Copertă dublă, la alegere: Kerrie McMahon sau Susie Holmes McKagan]

15 lei
1 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[2 coperți, la alegere]

14,99 lei
31 Mar
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
(Găsești în comentarii variante de a cumpăra sau citi revista online.)

[Coperta: Paris Hilton]

11,99 lei
31 Mar
După Afaceri Premium Cover story: Despre Obiecte Magice
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
27 Mar
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Coperta: Andreea Berecleanu]
10,90 lei
27 Mar
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Coperta: Dana Viisoreanu]

10,90 lei
25 Mar
Unica
[Pentru că tu ești unică!]

[Coperta: Ana Morodan]

11,90 lei
25 Mar
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Copertă: model Ștefania Ivănescu, agenÈ›ia Allure Management] 14,99 lei
25 Mar
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostră-parfum Lancôme La Vie est Belle Intensement + Mostra-parfum Giorgio Armani Sì Passione Ediție trimestrială Primăvară 2020 25 lei
20 Mar
Burda Style Germania 19,99 lei
20 Mar
3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Primăvară 2020 Vogue France , ediția de Martie 2020 ForbesLife România, ediția de Martie 2020

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2020:

[nggallery id=356]
Dragele mele, sper că sunteți bine și rezistați în aceste vremuri. Eu sunt aici pe blog pentru voi dar și pentru mine, sunt acasă cu cei mici și soțul, sunt cu un ochi la TV și unul pe social media. Am zilele pline, să nu credeți că mă
Mar
18
2020
Viitorul revistelor in perioada coronavirus COVID-19Viitorul revistelor in perioada coronavirus COVID-19Dragi cititoare, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoase și în siguranță. Lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru iar asta influențeză obiceiurile noastre zilnice care ne asigurau starea de bine. Tabieturile și ritualurile de la începutul și finalul fiecărei zile nu vor mai fi aceleași - inclusiv cititul revistei preferate în timp ce savurăm o cafea sau un platou cu fructe. Am luat inițiativa de a trimite prin e-mail 2 întrebări redacțiilor revistelor glossy românești ce sunt prezentate aici pe blog. Știu că vă sunt dragi revistele și le căutați la chioșcurile de presă în fiecare lună, de aceea meritați să știți ce se întâmplă cu ele în perioada imediat următoare. Întrebările trimise sunt: [1] Cum s-a adaptat redacția revistelor glossy din portofoliul dvs. la noua situație? [2] Credeți că vor fi întârzieri sau chiar anulări ale apariției edițiilor viitoare ale revistelor la chioșcuri? Iată răspunsurile primite:
  1. Răspunsul primit de la redacția revistelor din portofoliul Burda România: Burda Style, Cosmopolitan, Harper's Bazaar, Ioana, Beau Monde Style. Mulțumim pentru interesul arătat și pentru mâna de ajutor dată ca să ne informăm cititoarele și cititorii. Înainte de toate, vrem să comunicam celor interesați ca toți angajații și colaboratorii noștri sunt în siguranță, atât cât se poate, din confortul căminului lor. Burda Romania a implementat sistemul de lucru de la distanță încă din 2009, așa că aceste zile ne-au găsit gata pregătiți de munca de acasă. Sigur că ne lipsesc ședințele de sumar, ședințele foto și socializarea în chip firesc, dar suntem responsabili, ne gândim la noi, la familiile noastre, la prieteni și vecini. Toate revistele din portofoliul Burda Romania, glossy sau nu, pleacă la tipar în mod obișnuit și vor fi difuzate de către noi pe piață în mod obișnuit. Ne gândim cu recunoștință la colegii noștri din sistemul de distribuție a presei și la cei care rămân în chioșcul lor, la dispoziția clienților, le mulțumim și îi rugăm și pe această cale să respecte toate măsurile comunicate de autoritățile române și de angajatori. Îi îndemnăm pe cititorii noștri ca în drum spre magazinul alimentar sau spre farmacie să își ia cu toată încrederea unul dintre numerele revistelor noastre. Fără să ignorăm realitatea acestor zile, promitem să arătam partea frumoasă din om și lume, să descrețim frunțile și să fim buni companioni la vremuri de "(auto)claustrare" în casă. În același fel informat și optimist suntem și pe site-urile noastre. Avem nevoie să ne bucurăm, avem nevoie de infuzie de normalitate, avem nevoie de orice ne aduce aminte că și spiritul uman trebuie "hrănit", nu doar trupul. Domeniul presei scrise este oricum unul afectat de obiceiurile de consum ale omului modern. Ne așteptăm la impact negativ asupra industriei, într-adevar, dar pe această cale, vreau să vă aduc aminte tuturor că în spatele unor pagini tipărite sau ale unor articole postate online sunt oameni, profesioniști a căror muncă este remunerată. Burda Romania este preocupată și de dorința de a păstra locurile de muncă ale angajaților și colaboratorilor săi, tot atât cât e preocupată de siguranța și bunăstarea lor și a celor care ne citesc. Cu certitudine, revistele vor ajunge la cititori, la timp, nu avem semnale deocamdată că va fi altfel, fiecare redacție se străduiește să găsească variante de a realiza rubricile favorite ale cititoarelor, fără a se expune, păstrând distanța socială. Suntem într-o branșă creativă, e o provocare pentru noi să reinventăm iar și iar ceea ce propunem în paginile noastre. Urmează să ne informăm cititorii că vindem revistele glossy în special la bucată + 10 lei pe transport, prin curier. Avem ediții digitale, pe diverse platforme. Vreau să cred că trecem și de asta și că revistele tipărite încă vor ajunge în casele oamenilor. Dacă ne uităm la statisticile oficiale și la cum nu reusesc concetățenii noștri fără aplecare spre carte să se ajute pe ei și societatea, urmând un minim de reguli, cred că reeducarea noastră întru citit, scris, reguli, vezi de tine și de aproapele tău, e imperios necesară. Până la a ajunge să citească o carte, pot să înceapă cu o revistă. Iar cei care au aplecarea spre carte, în revistă au partea încă optimistă a vietii. Ai grijă de tine, îți mulțumim că ne ești aproape. == Susana Pletea, COO Burda Romania ==
  2. Răspunsul primit de la redacția revistelor din portofoliul Ringier România: Avantaje, ELLE, Unica, VIVA!. Suntem în așteptare, facem analize interne și scenarii și încă nu am luat vreo decizie referitoare la viitoarele apariții pe piață, vom actualiza pe site-urile grupului deciziile pe care le vom lua. == Andrei Ursuleanu, director vânzări Ringier România ==
  3. Răspunsul primit de la Enigma Publishing House, ce editează revistele SHAPE și PARENTS: Revista SHAPE va apărea trimestrial. Prima editie va fi pe piață săptămâna viitoare. Revista PARENTS nu se mai publică deocamdată. În funcție de feedback-ul distribuitorilor de presă vom merge mai departe cu ajustări de tiraje. Revistele editate de noi sunt CHIP, Casa de Vacanță, Retețe Bucătăria de Azi, Gospodine, SHAPE și 6 reviste de integrame sub brandul ENIGMA, plus niște cărți / reviste de colorat, Almanah Enigma - Club de Colorat. Pe toate le găsiți la chioșcurile de presă. == Felician Scorobete, editura Enigma Publishing House ==
  4. Răspunsul primit de la BP Publishing Media, ce editează revistele ForbesLife și ForbesKids: 1.A. De circa două săptămâni, lucrăm toți de acasă. 1.B. O mare parte din activitate este acum în online, unde am identificat nevoia de știri și materiale obiective, echilibrate, constructive. Astfel că am lansat o noua secțiune, Forbes Forward, în cadrul căreia discutăm cu toate companiile din România – cum se adaptează, ce măsuri pregătesc, cum văd viitorul, cum își propun să supraviețuiască și chiar să crească. Este o secțiune care a avut mare succes de la început, așa că luni, 30 martie, lansăm și seria de evenimente digitale ForbesForward, unde Forbes va discuta cu oamenii de afaceri despre comunitatea de business din România, ce masuri iau și cum văd viitorul. 2. Sunt vremuri grele pentru toți, inclusiv pentru print. Noi nu anulam edițiile print, am redus tirajele deoarece multe magazine de presă din malluri sunt închise și pentru a nu suprasolicita firmele de curierat în această perioadă. De asemenea, cititorii pot accesa Forbes, Forbes Life si Forbes Kids gratuit. Link-urile pentru aplicațiile în care se pot citi gratuit edițiile digitale ale Forbes România, Forbes Life și Forbes Kids sunt: apps.apple.com/ro/app/forbes-romania/id1232551324 - pentru iOS play.google.com/store/apps/details?id=com.magzter.forbesromania&hl=en - pentru Google Play magzter.com/RO/BP-Publishing-Media/Forbes-Romania/Business/ - pentru varianta web == Raluca Michailov, Director General BP Publishing Media ==
Acestea sunt răspunsurile primite până acum și se referă la principalele reviste glossy monitorizate aici pe blog.
Dragi cititoare, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoase și în siguranță. Lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru iar asta influențeză obiceiurile noastre zilnice care ne asigurau starea de bine. Tabieturile și ritualurile
Mar
16
2020
COVID-19 ne invata o lectie importantaCOVID-19 ne invata o lectie importantaDincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inutile în fața unui virus ce ne unește pe toți în lupta pentru creșterea standardelor de sănătate, siguranță și stare de bine. Nu există garanții cu privire la cine va lua virusul și cine nu, cine este mai expus și cine este exclus - singurul fapt sigur este că virusul se află printre noi, noi toți. Legăturile dintre noi ies acum clar la iveală. Suntem cu adevărați uniți - familii, frați și surori, vecini și colegi - iar coronavirusul ne arată acest lucru în cel mai evident și direct mod. Acest lucru ar trebui să ne liniștească și să ne calmeze - suntem cu toții implicați în această filă de istorie, indiferent de locul nostru pe planetă. Compasiunea, bunătatea și precauția stau la baza recunoașterii legăturii dintre noi toți. Nu mai există noi împortiva lor pentru că virusul nu discriminează - nu-i pasă de statutul social, religie, orientarea sexuală, statutul socioeconomic, locul de pe planetă unde locuiești sau ideile politice. Se pare că virusului nu-i pasă nici de măsurile noastre de precauție, el continuă să ne unească căci se propagă prin NOI ... este o chestiune de unitate ... o experiență umană la nivel planetar. A venit serios momentul să înțelegem că suntem împreună în povestea asta - WE ARE IN THIS TOGETHER - și că suntem un singur organism, una cu planeta și cu tot ceea ce ne înconjoară. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm acum, pe calea grea - și totuși nu este calea cea mai grea. Haideți să nu lăsăm această pandemie să ne dividă, să separe comunitățile din care facem parte. În această perioadă, vom trece cu toții printr-un carusel de emoții pozitive și negative, iar tot ce contează este să nu participăm la jocul învinovățirii și să ne focusăm energia pe găsirea de soluții și cultivarea gândurilor pozitive. Dacă e să omoare ceva virusul ăsta pe planetă, să targeteze mentalitatea "Eu, Eu, Eu". Mentalitatea asta este un virus mai periculos și o plagă mult mai nimicitoare decât COVID-19.
Dincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inu
Mar
9
2020
Atitudine pozitiveAtitudine pozitiva Cred că anul 2020 va fi un an greu pentru toată lumea. De aceea am ales ca firul roșu al acestui an, cel puțin pentru mine, să fie focusul pe pozitiv, pe ceea ce e bun în viață. Ai observat micuța poză din partea dreaptă a blogului? Reprezintă cuvintele mele pentru 2020: FOCUS ON THE GOOD. Intenționez să țin poza acolo tot anul, ca să nu uit cumva și, poate, să inspir și pe alții. Va fi un an greu dar va trece. Mă voi focusa pe ceea ce este bun acum în viața mea, pe ceea ce funcționează și este pozitiv. Nu mă voi speria când lucrurile o vor lua razna, când se vor întâmpla situații imprevizibile, ciudate, aiurea. Voi incerca să mă adaptez la fiecare situație în parte și să îmi reamintesc că așa este viața, cu bune și cu rele. Și la finalul fiecărei zile voi fi recunoscătoare - găsesc eu motive, inclusiv pentru aerul pe care-l respir și mărul pe care-l mânănc. Este abia luna Martie și s-au întâmplat atâtea, mai ales la nivel colectiv. De aceea cred cu tărie, mereu am crezut, că suntem construiți să colaborăm, să cooperăm pentru a ne fi și mai bine. Eu așa sunt făcută: funcționez cel mai bine în echipă, în cuplu. Fac și lucruri singură, însă tot în scopul de a susține și ajuta echipa. Împreună ne va fi mult mai bine! În ceea ce privește matematica umană, 1+1>2. Întotdeauna! Poate că a venit momentul să ne mobilizăm și să demonstrăm că suntem o echipă, de la familie, comunitate, până la națiune și rasă umană.
Cred că anul 2020 va fi un an greu pentru toată lumea. De aceea am ales ca firul roșu al acestui an, cel puțin pentru mine, să fie focusul pe pozitiv, pe ceea ce e bun în viață. Ai observat micuța poză din partea dreaptă a blogului? Repr
Mar
6
2020
Revistele lunii Martie 2020Revistele lunii Martie 2020Luna Martie este luna mea preferată din an dintr-un simplu motiv: este luna zilei mele de naștere. Ok, recunosc, sunt 2 motive: este luna în care totul înverzește și Pământul are noi energii de renaștere. Ziua este deja mai lungă și asta mă bucură mult. Anul acesta am avut privilegiul de a sărbători prima zi de primăvară și ziua mea de naștere (în avans) printr-o vacanță în Spania: totul era deja verde sau înflorit acolo, multă curățenie și liniște pe stradă, aer sărat de mare, soare și nisip prietenos. Chiar mă bucură venirea primăverii! În altă ordine de idei, vreau să subliniez aici și acum ideea că a trecut vremea stocurilor de produse cosmetice și a hainelor pe care le purtăm doar la ocazii. A trecut vremea rușinii de a purta același ruj, același parfum și același accesoriu șic până la epuizare. Ai o geacă preferată? Poart-o tot sezonul, nu va cădea cerul iar bârfele le poți igonora; la finalul zilei contează doar cum te simți tu, adică excelent. Nu contest, produse de toate felurile sunt minunate și excelente ca design și calitate. Însă povestea vieții noastre începe să capete alte dimensiuni, unele ce nu au legătură cu a cumpăra, cu a avea sau cu a etala - a venit vremea să devenim 100% responsabili de acțiunile noastre și consecințele lor. Cel puțin pentru mine, a trecut vremea cumpărăturilor pentru că pot, vreau, am chef, e la reducere/ promoție/ campanie, am văzut la cineva și mi-a plăcut etc. Acum sunt mult mai atentă pe ce cheltui banii și cu ce obiecte mă înconjor. Mă focusez pe consumul eficient pe termen scurt și pe minimizarea pierderilor. E un proces continuu de învățare și rafinare. Așadar, alegeți din reviste ceea ce se potrivește stilului vostru și lăsați la o parte trendurile și presiunea anturajului. Important este să vă simțiți bine cu felul vostru de a vă îngriji și gestiona resursele:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MARTIE 2020 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Viorica Chiurciu]
25 lei
10 Mar
Revista IOANA 6,99 lei
5 Mar
După Afaceri Premium Cover story: Elixiruri infinite
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
28 Feb
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[2 coperți, la alegere, cu modelul Valeria Fedorino]

14,99 lei
28 Feb
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Coperta: Anca Serea și cei 6 copii ai săi]
10,90 lei
28 Feb
ForbesLife Romania [Live a Rich Life] Cover Story: Calendarul Pirelli 2020
[Coperta: Yara Shahidi]
10,90 lei
27 Feb
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Nutline Balance Mix + Mostră detergent Ariel pentru haine colorate (Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Emma Chamberlain]

11,99 lei
27 Feb
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Carte antistres

[Coperta: dr. Elena Martin]

10,90 lei
26 Feb
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Brățară metalică

[Coperta: Alina Ceușan și Carmen Grebenișan]

12,99 lei (11,90 lei)
25 Feb
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
— [Copertă: modelul Lavinia Sol, agenÈ›ia Allure Management] 14,99 lei
23 Feb
Burda Style Germania 19,99 lei
20 Feb

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Martie 2020:

[nggallery id=355]
Luna Martie este luna mea preferată din an dintr-un simplu motiv: este luna zilei mele de naștere. Ok, recunosc, sunt 2 motive: este luna în care totul înverzește și Pământul are noi energii de renaștere. Ziua este deja mai lungă și asta m
Feb
19
2020
google search - CE SE ÎNTâMPLă DACă NU Poți observa, în poza alăturată, ce caută românii prin Google Search când vor să știe ce se întâmplă dacă nu fac un anumit lucru. După cum observi, preocupările sunt aceleași ca în cazul afirmației "Ce se întâmplă dacă ...". Cred că această căutare banală reflectă grijile principale ale românilor: mâncatul, somnul, hidratarea cu apă și condusul mașinilor. Nimic spectaculos, acestea sunt nevoi de bază pe care ar trebui să le stăpânim în secolul XXI: calitatea somnului, mâncatul sănătos și echilibrat, hidratarea numai cu apă pe tot parcursul zilei, condusul mașinii în condiții de siguranță. Totuși, pun și eu o întrebare: cum ar fi ca românii să caute răspunsuri și la următoarele întrebări? Ce se întâmplă dacă nu citesc nicio carte toată viața? Ce se întâmplă dacă nu am prieteni? (se știe că singurătatea a devenit un fenomen îngrijorător la nivel mondial) Ce se întâmplă dacă nu fac niciun sport și nu merg nici la sală? Ce se întâmplă dacă nu mănânc fructe sau legume? (cunosc astfel de persoane) Ce se întâmplă dacă nu am bani pentru a călători în vacanță? (din fericire există ofertele de city break ieftin) Ce se întâmplă dacă nu mă preocupă dezvoltarea personală, de care vorbește toată lumea în ultima vreme? După cum vezi, sunt multe alte întrebări care merită răspuns la nivel personal. Partea cea mai bună este că poți afla răspuns la 99% din întrebări. Lumea asta mare, ce pare atât de mică uneori, este deschisă și merită explorată. Prin explorare, răspunsurile vor veni către tine, atunci când ești pregătit(ă) să le primești și să le înțelegi. Maiestrul apare întotdeuna când elevul este pregătit! Lăsând gluma la o parte, pe tine ce întrebări te frământă? Cred că cele personale sunt cele mai interesante.
Poți observa, în poza alăturată, ce caută românii prin Google Search când vor să știe ce se întâmplă dacă nu fac un anumit lucru. După cum observi, preocupările sunt aceleași ca în cazul afirmației "Ce se întâmplă dacă ...".
Feb
10
2020
google search - CE SE INTAMPLA DACARomânii vor să știe ce se întâmplă dacă fac vreo nefăcută. Am vrut să vad ce caută românii pe google atunci când își pun întrebarea "Ce se întâmplă dacă ..." După cum vezi din poza alăturată, preocupările nu sunt prea variate: mâncarea, băutura și condusul mașinilor. Ce se întâmplă dacă mănânci cretă sau mucegai? Credeam că toată lumea știe asta. Cel mai bine e să nu te afli niciodată în situația de a mânca cretă sau mucegai. OK, OK, am înțeles, preocuparea se referea la copii (cel mai probabil) - ei ar putea avea astfel de curiozități/ mici accidente. În cazul ăsta, sună direct medicul pediatru. Cel mai nasol e să nu mănânci deloc. Mănânci cretă o dată, a doua oară nu o mai faci. Mănânci un aliment mucegăit o dată (din greșeală), a doua oară nu o mai faci. Însă dacă faza cu "ce se întâmplă dacă nu mănânci" continuă mai bine de jumătate de zi, consecințele nu sunt tocmai fericite. Mai bine mănânci puțin și des, atunci când ți-e foame, decât să faci foamea cu bună știință! Ce se întâmplă dacă bei spirt sau apă distilată? Dacă e accidental, probabil că vei voma. Dacă e cu intenție, tot vei voma, însă scoate-ți din cap ideea că vei mai lua această decizie și a doua oară. Cât despre condusul cu permisul suspendat: dacă ești prins(ă), primești amendă. Nu pot să-mi imaginez vreo situație atât de disperată încât să necesite condusul mașinii fără permis - această faptă este considerată infracțiune. Nu uita: cel mai bine este previi decât să tratezi. Și mai bine, și mai simplu, și mai sănătos. Ce părere ai despre aceste curiozități/ frământări ale românilor?
Românii vor să știe ce se întâmplă dacă fac vreo nefăcută. Am vrut să vad ce caută românii pe google atunci când își pun întrebarea "Ce se întâmplă dacă ..." După cum vezi din poza alăturată, preocupările nu sunt prea variate:
Jan
31
2020
Puterea prezentului - ghid de dezvoltare spiritualăPuterea prezentului - ghid de dezvoltare spirituală, de Eckhart TollePuterea Prezentului - cu alte cuvinte, calea de a ieși din suferință. Am citit cartea, am ascultat varianta audio însă am înțeles totul abia când am avut curaj să încep să pun învățăturile în practică. Atunci a început să se facă lumină în viața mea și să se mai evapore din norii grei ai durerii interioare. Și am înțeles că munca noastră este, și a fost întotdeauna, făcută din pași mici și înțelegeri profunde și ireversibile. Am aflat de Eckhart Tolle din emisiunea Oprei Winfrey și nu mi-a plăcut deloc la prima vedere. Părea plictisitor și anost, trebuia să fac un efort de voință și concentrare pentru a-l urmări. Nimic nu mă atrăgea la el, cu excepția a ceea ce a contat cu adevărat: mesajul și învățăturile lui. Din clipa în care s-a făcut acel "Click!" în mintea mea, perspectiva s-a schimbat și nu mai era drum de întoarcere (să nu confundăm mesajul cu mesagerul, corect?). Am înțeles că miza era mult prea mare pentru a mai continua să trăiesc după vechiul meu fel de a fi (care nici măcar nu era al meu). Oprah spunea: "Țin cartea lui Eckhart lângă pat. O consider o învățătură spirituală esențială. Este una dintre cele mai valoroase cărți pe care le-am citit." Iar Oprah chiar citește cărți! Am avut încredere în recomandarea ei și am cumpărat cartea Puterea Prezentului. Un chilipir, pe lângă valoarea practică pe care o are în viața mea. Cartea Puterea Prezentului a fost tradusă în peste 50 de limbi și, alături de continuarea sa - Un Pământ Nou - este considerată una dintre cele mai influente cărți spirituale ale timpului nostru. În momentele mele cele mai grele îmi reamintesc cât sunt de norocoasă că sunt contemporană cu Eckhart Tolle (și mulți alții) și că am acces la învățăturile lui prin apăsarea unui buton sau răsfoirea unei cărți. Puterea Prezentului este, cel puțin pentru mine, un fel de manual ce merită studiat și încorporat în viața de zi cu zi, puțin câte puțin, până când saltul către noua ancoră în viață, momentul prezent, este complet și ireversibil. În momentul prezent dispar toate iluziile create de minte și ego și ne regăsim liniștea, echilibrul și forța reală a Sinelui nostru Adevărat. Puterea prezentului se află în fiecare dintre noi, este doar alegerea noastră să accesăm aceasta forță prin ancorarea în prezent sau nu. Pentru a face această alegere ai, poate, nevoie de puțin mai mult curaj și înțelegere - le găsești foarte bine explicate în cartea lui Eckhart Tolle. Învățăturile lui Eckhart sunt simple, rezonează cu multă lume însă sunt profunde și au ajutat foarte mulți oameni din întreaga lume să-și găsească pacea interioară și împlinirea în viață. Esența învățăturilor sale constă în transformarea conștiinței noastre, o trezire spirituală pe care el o vede ca pas următor în evoluția umanității. Un aspect esențial al acestei treziri constă în depășirea stării de conștiință bazate pe ego. Aceasta este o cerință ce stă la baza fericirii personale dar și a eradicării violeței pe planeta noastră. O viață fără violență - orice fel de violență - iată o miză ce merită tot efortul din partea noastră de a aduce pace cel puțin în interiorul nostru, în familiile noastre, în anturajul și comunitatea noastră. Și primul pas poate fi făcut chiar pe covorul așternut de perspectivele prezentate în această carte. Te invit să citești Puterea Prezentului și să-mi spui ce părere ai despre ea. Mi-ar plăcea să discutăm ideile care au produs schimbări în viața ta. Fă din această carte rezoluția principală a acestui an! P.S. Am început să discut idei din această carte, în termeni simpli, cu fiică-mea pentru că pur și simplu aceste noțiuni trebuie prezentate copiilor, trebuie cunoscute de toată lumea pentru a nu mai trăi pe bâjbâite păcăliți de iluzia că știm despre ce este vorba în viața asta.
Puterea Prezentului - cu alte cuvinte, calea de a ieși din suferință. Am citit cartea, am ascultat varianta audio însă am înțeles totul abia când am avut curaj să încep să pun învățăturile în practică. Atunci a început să se facă
Jan
29
2020
Revistele lunii februarie 2020Revistele lunii februarie 2020Rezoluțiile de început de an pot fi precum cursele de alergare pe care le făceam la școală: eram super motivată la începutul orei, porneam în forță, iar după o tură nu mai avem nici aer și nici energie, doar speranța că nu leșin până la finalul orei de sport. Dacă și tu ai observat că se alege praful de rezoluțiile stabilite de tine la începutul fiecărui an (sau, și mai rău, ele devin sursă de frustrare), nu-ți face griji, nu ești singura. Nici eu nu am cu ce să mă mândresc. De fapt, conform Forbes, numai 8% dintre cei ce-și stabilesc rezoluții, le și ating până la 31 Decembrie. De aceea mi se pare foarte interesantă și relaxantă abordarea de a schimba focusul pe un singur cuvânt - un cuvânt în jurul căruia să graviteze toate acțiunile tale de pe parcursul unui an. Cei care au făcut asta până acum spun că rezultatele sunt foarte bune și dispare presiunea lui "Ai spus că faci și nu ai făcut." Un singur cuvânt - încearcă și tu, mai ales dacă ai alergie la planuri și rezoluții. Simplitatea are farmecul și forța ei. Cercetătorii spun că, a te focusa pe mai mult de un proiect odată, reduce mult productivitatea. Poate de aceea tot mai mulți oameni renunță la planuri și rezoluții presante și adoptă abordarea simplă: alegerea unui singur cuvânt care să guverneze toate acțiunile întreprinse un an întreg. A trecut Blue Monday (a fost în 20 Ianuarie) și ne-am mai revenit după sărbătorile de iarnă, așa că acum este cel mai bun moment pentru a alege un cuvânt puternic și reprezentativ pentru tine care să te ghideze în următoarele 11 luni ale lui 2020. Iată câteva sugestii: organizare, minimalism, simplitate, scop, bunătate, încredere, aventură, comunitate, renunțare, bucurie, momentul prezent, iubire, optimism, destul. Alege cuvântul preferat de tine și înconjoară-te cu energia lui: scrie-l în diferite locuri din casă sau la birou, fă-ți o brățară sau un pandativ cu el, imprimă-l pe un tricou sau scrie-l peste tot în calendarul anului 2020. Folosește puterea telefonului mobil pentru a-ți reaminti cuvântul anului 2020, cel puțin odată pe săptămână. Întregul an 2020 va deveni un efort conștient de a te concentra pe un singur cuvânt pozitiv, puternic și semnificativ pentru tine. Ăsta este un lucru pe care și cei mai ocupați oameni îl pot face. Care este cuvântul ales de tine pentru anul 2020. Dacă nu ai idee încă, poate vei găsi inspirație în revistele lunii Februarie 2020. Iată-le:
Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de FEBRUARIE 2020 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]
Ediția nr. 109, Iarna 2020
[Coperta: Ana-Maria Pop ]
25 lei
6 Feb
Revista IOANA 6,99 lei
5 Feb
După Afaceri Premium Ediție dublă Ianuarie-Februarie 2020
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
31 Ian
Oxygen Magazine România
[Inspiratie pentru viata]
Editia dubla Ianuarie-Februarie 2020

[Coperta: ]

5 lei
31 Ian
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
(Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Natalia Sveshnikova]

11,99 lei
31 Ian
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Șampon regenerant Gerovital Tratament Expert (125 ml, pentru toate tipurile de păr)
[Coperta: Andreea Marin, Raluca Moianu, Mircea Radu și Cătălin Măruță]
12,99 lei (10,90 lei)
31 Ian
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Diverse produse cadou

[Coperta: Nicole Chirica]

12,99 lei (10,90 lei)
27 Ian
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Mostră apă e toaletă Miss Dior Rose N'Roses (0,3ml eșantion cu vaporizator, parfum nou lansat) + Mostră cremă Vichy Neovadiol Phytosculpt (plic cu 1,5 ml) + Pachet de șervețele Zewa Softis [Copertă: modelul Olivia Arben [agenția Shandrew PR.] 14,99 lei
130 pagini
23 Ian
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Apa micelara Gerovital Plant

[Coperta: Adela Popescu și Radu Vâlcan]

14,99 lei (11,90 lei)
23 Ian
Burda Style Germania 19,99 lei
15 Ian
La chioÈ™curi găseÈ™ti È™i următoarele reviste ce au apărut luna trecută: Harper´ BAZAAR Magazine România, ediÈ›ia dublă Ianuarie-Februarie 2020 ForbesLife Magazine România, ediÈ›ia dublă Ianuarie-Februarie 2020 Marie Claire Magazine România, ultima ediÈ›ie românească tipărită Revista FEMEIA, ultima ediÈ›ie tipărită

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Februarie 2020:

[nggallery id=354]
RezoluÈ›iile de început de an pot fi precum cursele de alergare pe care le făceam la È™coală: eram super motivată la începutul orei, porneam în forță, iar după o tură nu mai avem nici aer È™i nici energie, doar speranÈ›a că nu leÈ™in pânÄ
Jan
21
2020
Ce este slime?Ce este slime?Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când toată lumea face cadouri, m-am tot izbit de ... slime. După 100 de experiențe neplăcute, a devenit interzis la noi în casă. Însă dorința Ruxandrei de a avea slime, de a se juca cu slime, de a face slime după rețetele găsite pe Youtube ... această dorință nu a dispărut. Ba chiar s-a intensificat, după parerea mea. Așa că le-am strâns pe cele două fete cucuiete, Ruxandra și Miruna, două verișoare cu vârsta de 10 ani, și le-am pus câteva întrebări despre slime. Au fost foarte încântate să-mi răspundă!
  1. Explicați ce înseamnă SLIME pentru cei care aud pentru prima dată despre acest experiment-jucărie. Miruna și Ruxandra, în acord total: Slime-ul este o gelatină care este anti-stress și este foarte relaxant să te joci cu ea în mână.
  2. Câte feluri de slime există? Ruxandra și Miruna: Felurile de slime sunt: fluffy-slime, classic, giggly, buttery, pearly, crunchy, clear slime, glossy slime, translucent-slime etc.
  3. Cu ce se poate amesteca un slime pentru a-l face mai interesant? Miruna: Sclipici, ulei pentru bebeluși, clei special pentru slime (așa rezultă butter-slime), sprinkles etc. Ruxandra: Bile de polistiren, paiete, gloss de buze, farduri de ochi, mărgele transparente (fishballs), pandative micuțe (charms) etc.
  4. Care este mai bun: slime-ul gata preparat și cumpărat din magazin sau cel făcut acasă? Miruna: cel făcut de tine, pentru că este mai valoros că e făcut de mâna ta și așa știi sigur că este de calitate. Cel din magazin nu știi de cine este facut și se strică mai repede. Ruxandra: cel facut de tine, pentru că, dacă ești alergic la un ingredient din cel cumparat și nu știi care este, te poți îmbolnăvi. Dacă îl faci tu acasă, este o experiență pe care o poți împărți cu părinții, frații sau prietenii. Cel din magazin este făcut cu substanțe chimice. Este mai bine să cumperi tu ingrediente și să-l faci acasă.
  5. De ce vă place să te uiți pe Youtube la filmulețe despre slime? Ruxandra: Ca să îmi pot îmbunătăți slime-urile de acasă, să le fac eu acasă cu ingrediente cumpărate și să-mi dau seama cât de calitative sunt slime-urile făcute după diverse rețete. Unele slime-uri par de calitate și au ambalaj atractiv pentru copii (Poopsie Slime Surprise - costă mulți bani, însă doar adaugi apa peste praful din ambalaj). Slime-urile din magazin miros a plastic. Miruna: Ca să pot îmbunătăți slime-urile de acasă și ca să vad dacă anumite rețete sunt așa cum zic ei. Am luat unele slime-uri din magazine care sunt foarte bune și acum, iar altele s-au stricat chiar a doua zi și eu am încercat să le îmbunătățesc.
  6. Copiii spun lucruri trasnite despre slimeCe ar trebui să știe părinții copiilor, în general, despre slime? Ruxandra: Părinții ar trebui să știe despre slime ce conține (să nu fie toxice ingredientele sau să dea alergii la copii), să înțeleagă de ce îi place copilului slime-ul. Există riscul de a da bani degeaba pe slime-uri care nu sunt de calitate dar arată foarte atrăgător și copilul și-l dorește. Unele slime-uri sunt ascunse/ deghizate în jucării. Kit-urile DIY pot fi de fapt doar apă cu colorant și un praf gelatinos. Miruna: Nu toate slime-urile cumpărate sunt de calitate. Părinții ar trebui să fie la punct cu ce conține slime-ul: dacă copilul este alergic sau se îmbolnăvește de la ceva, părinții să știe de la ce ingredient.
  7. Care sunt calitățile unui slime perfect pentru fete? Miruna: Există slime pentru fete și pentru băieți. Pentru fetele rebele: slime horografic cu sclipici argintiu, închis la culoare, cu paiete sub forma de stele, să nu se rupă, să facă baloane. Ruxandra: Cel mai bun slime pentru fete ar fi unul care se întinde bine, face bule, să aibă o textură crunchy și să poată fi adaugate foam beads. Să poți adăuga sclipici și clei ca să fie mai fin si să se intindă mai mult. Și paiete sau charms.
  8. Care este cea mai bună cutiuță pentru slime? Miruna: Cu mai multe compartimente, ca o paletă de machiaj. Albastru deschis. Să scrie pe cutie BEST SLIME EVER. Cu sclipici. Ruxandra: Una care se închide bine (muncești mult la slime și nu vrei să vezi că s-a uscat din cauza cutiei), să fie frumos decorată (dacă e simplă poate fi decorată acasă), să fie frumos colorată.
V-ați lămurit? Cel mai bun slime există, la fel și cea mai frumoasă cutiuță. Eu am înțeles că, dacă le intră ceva în cap copiilor, greu le mai iese - ca pasiunea pentru noutate și căutarea slime-ului perfect. Și asta e bine, asta este frumusețea vieții: să pui pasiune în ceea ce faci și să te bucuri de rezultatul muncii tale. Cât despre curățatul petelor de pe covoare și scosul slime-ului din păr .... discutăm data viitoare.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când toată lumea face cadouri, m-am tot izbit de ... slime. După 100 de experiențe neplăcute, a devenit interzis la noi în casă. Însă dorința Ruxandrei de a avea slime, de a se juca cu slime, de a face sl
Etichete: • •

No Comments Restul articolului
Jan
13
2020
Salutare, dragă cititoare! Și la mulÈ›i ani! Bine ne-am regăsit È™i în 2020, o nouă decadă pentru acest blog început în 2008. Sper că acest început de an te-a găsit sănătoasă È™i nerăbdătoare de muÈ™ca din acest nou început. Mie Ã
Jan
7
2020
5 efecte impresionante ale vitaminei C asupra corpului tăuVitamina C naturală pentru imunitate și stare de bineVitamina C, deși este esențială pentru sănătatea noastră, nu poate fi produsă de către organism. Cu toate acestea, ea este o vitamină cu multe roluri în sistem și are o influență impresionantă asupra stării noastre de bine. Vitamina C naturală este solubilă în apă și se găsește în multe fructe și legume, printre care: portocalele, căpșunele, fructele kiwi, ardeii grași, brocoli și spanac. Nutriționiștii și doctorii recomandă să ne luăm necesarul de vitamina C din alimente, însă mulți oameni apelează la suplimentele cu vitamina C naturală pentru a-și satisface nevoile. După cum vei vedea în continuare, aceasta este o decizie bună căci deficitul de vitamina C în corp poate deteriora starea sănătății, în special performanța sistemului imunitar. 1. Vitamina C naturală este un puternic antioxidant Specialiștii în sănătate ne recomandă să creștem cantitatea de vitamina C luată zilnic pentru a întări sistemul natural de apărare al organismului. Antioxidanții sunt molecule ce întăresc sistemul imunitar. Ei protejează celulele de alte molecule numite radicali liberi, ce atacă organismul. Când radicalii liberi se acumulează în organism, induc o stare numită stres oxidativ ce are legătură cu multe boli cronice.  Studiile au arătat că un consum ridicat de vitamina C poate crește nivelul de antioxidanți din sânge cu până la 30% (Doc.ro). Aceștia ajuta sistemul natural de apărare al organismului să lupte cu inflamațiile. 2. Vitamina C naturală influențează valorile tensiunii sângelui Aproximativ o treime dintre adulți suferă de tensiune arterială crescută. Consecințele sunt foarte grave: tensiunea mare crește riscul bolilor de inimă, principala cauză a deceselor la nivel global. Studiile de specialitate au demonstrat că vitamina C ajută la reducerea tensiunii, atât la pacienții cu tensiune arterială crescută cât și la cei cu tensiune normală. Suplimentele cu vitamina C naturală relaxează vasele de sânge ce transportă sângele de la inima în tot corpul, ceea ce ajută la reducerea tensiunii arteriale. Deși rezultatele sunt promițătoare, nu este clar dacă efectele sunt pe termen lung. De aceea, pacienții cu tensiune mare nu trebuie să-și formuleze tratamentul doar pe baza suplimentelor cu vitamina C naturală, chiar dacă aceasta include și alte extracte benefice: goji, noni, propolis sau echinaceea. 5 efecte impresionante ale vitaminei C asupra corpului tău3. Vitamina C naturală ajută la absorbția fierului în corp Fierul este un element important pentru corp, are o varietate de funcții - este esențial în producerea celulelor roșii și transportarea oxigenului în corp. Suplimentele cu vitamina C naturală ajută la absorbția fierului din dietă. Vitamina C ajută la convertirea fierului ce este greu de absorbit - cum este cel din legume și fructe - într-o formă ce este mai ușor de absorbit de corp. Acest lucru este foarte important pentru oamenii ce nu consumă carne, deoarece carnea este o sursă majoră de fier. Studiile au demonstrat ca 100 mg de vitamina C cresc absorbția de fier cu 67%. De aceea, vitamina C poate reduce riscul de anemie în rândul oamenilor ce au deficit de fier în organism. 4. Vitamina C naturală crește imunitatea Principalul motiv pentru care oamenii iau suplimente cu vitamina C naturală este întărirea sistemului imunitar. Este cunoscut faptul ca  vitamina C este implicată în multe funcții ale sistemului imunitar. În primul rând, vitamina C susține producerea de celule albe în sânge, ce protejează corpul împotriva infecțiilor. În al doilea rând, vitamina C ajută aceste globule albe să funcționeze mai eficient, protejându-le de atacurile radicalilor liberi și ale altor molecule dăunătoare. În al treilea rând, vitamina C joacă un rol esențial în sistemul de apărare al pielii. Vitamina este transportată către piele unde acționează ca un antioxidant și ajută la întărirea barierei defensive a pielii. Studiile arată că suplimentele cu vitamina C naturală scurtează perioada de vindecare a rănilor. Atentie! Deși vitamina C reduce severitatea răcelilor și stărilor gripale și micșorează perioada de convalescență, ea nu le poate preveni.  5. Vitamina C naturală protejează memoria și procesele de gândire pe măsură ce îmbătrânim Demența este un termen general ce se referă la simptomele legate de gândirea și memoria slăbite. Ea afectează peste 35 de milioane de oameni la nivel mondial și este mai frecventă în rândul adulților în vârstă. Studiile arată că stresul oxidativ și inflamațiile de lângă creier, măduva spinării și nervi (cu alte cuvinte, sistemul nervos central) cresc riscul de demență. S-a demonstrat că suplimentarea dietei cu vitamina C naturală are un efect de protecție a memoriei și gândirii pe măsură ce înaintăm în vârstă. După cum se vede, vitamina C este esențială stării noastre de bine și funcționării normale a organismului. Sfatul meu este să reevaluezi sursele tale de vitamina C și, dacă constați că dieta actuală nu îți furnizează cantitatea necesară de vitamina C, să apelezi la suplimente cu vitamina C naturală până când reușești să schimbi dieta în favoarea acestei vitamine. Tu ești mulțumit(ă) de cantitatea de vitamina C naturală pe care o iei din alimentație?
Vitamina C, deși este esențială pentru sănătatea noastră, nu poate fi produsă de către organism. Cu toate acestea, ea este o vitamină cu multe roluri în sistem și are o influență impresionantă asupra stării noastre de bine. Vitamina C