În ultima vreme am ajuns tot mai des la concluzia că noi, atât adulții cât și copiii din România, nu știm ce să facem și cum să ne comportăm în cazul în care suntem martorii unui bullying in scoli sau în jurul lor, act de violență, jignire etc în public. Deși unele persoane sar imediat cu critică și sfaturi când o mamă cu un copil deranjează cumva oamenii din jur, dacă s-ar lua și la bătaie nu am ști ce să facem. Îi lăsăm în pace că e treaba lor? Intervenim pentru că violența nu este în regulă? Dacă luăm și noi bătaie la rândul nostru? Sunăm la 112? Sitația este complicată și complexă însă cred că poate fi descâlcită prin educație la nivel național.

Nici eu nu știu ce aș face într-o astfel de situație. Să mă bag sau nu? Sunt minionă, nu am forță de luptă și am doi copii, nu vreau să mă expun inutil. Și, totuși, nici tăcerea nu e ok, e ca și cum am fi complice. Îmi e teamă să mă leg la cap fără să mă doară, dacă înțelegi ce vreau să spun.

M-am tot gândit la subiectul ăsta și cred că puterea noastră stă în număr. Cred că ar trebui să fim uniți, chiar străini fiind unii de alții, și să ne luăm apărarea în grupuri. Bineînțeles, în mod cât mai pașnic și civilizat.

Nu e OK că victimele abuzate în public sunt total abandonate de public (care mai și râde sau filmează scena). Nu e OK că nu știm ce să facem în astfel de situații, oricând i se poate întâmpla oricui să fie agresat. Nu e OK că ne e frică să ne luăm apărarea unii altora, că nu suntem uniți în fața abuzului.