Am citit cu drag acest text si vi-l impartasesc si voua.

Dl. Mircea Cărtărescu  raspunde la provocarea ziarului Cotidianul: Cum trebuie să fie partenerul ideal?

“Ştiţi poezioara cu care ne distram în copilărie:
“Băutura ideală
Este apa minerală.
Nu-ţi provoacă nici o boală,
Dar nici aia nu ţi-o scoală”.
Iertată fie-mi vulgaritatea, dar nu m-am putut abţine să n-o menţionez în contextul anchetei dumneavoastră despre femeia ideală (şi bărbatul aşişderea). Fiindcă-n definitiv, cine naiba are, dintre bărbaţi, nevoie de o femeie ideală? Ce să faci cu ea? Să te-nchini ei ca unei icoane? Perfecţiunea inhibă întotdeauna, şi la apa minerală, şi la femei, pe când micile cusururi stârnesc şi pasionează. Arghezi făcea cândva elogiul femeilor urâte, mai pătimaşe în dragoste şi-n sex, scria el, decât cele care ştiu că au de unde alege. Eu n-aş merge pân-acolo, dar cred că pot fi sigur de un lucru: că femeia cu care eu pot trăi trebuie să mă fascineze ca fluturele pe entomolog, ca jocurile pe gameri, ca imaginile lubrice pe obsedatul sexual.

Să vreau s-o privesc şi s-o ating la nesfârşit, să nu mă mai satur de ea. Să fie cu totul a mea, nu în sensul unei posesiuni egoiste şi claustrante, ci al accesului meu total şi reciproc la anatomia, fiziologia, psihologia şi inteligenţa ei. Să mă uimească, de câte ori suntem împreună, că e materială, întreagă, densă, compactă, că-i pot înţelege cuvintele, că-i pot vedea porozitatea şi iregularităţile pielii. Că mă lasă s-o ating oriunde şi să-i spun orice. Că nu există-ntre noi bariere, limite şi convenţii. În fine, că e siameza mea, lipiţi unul de altul prin sex când facem dragoste, prin creier când stăm de vorbă şi întotdeauna, oriunde-am fi şi orice-am face, prin inimă.

Altfel totul e alegere greşită, frustrare şi pierdere de vreme.”

Sursa: cotidianul.ro