Arhiva Lunii: February 2023

Feb
27
2023
revistele lunii martie 2023

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa simt luna Martie. Nu pentru că este luna zilei mele de naștere :) .

Indiferent cum va fi 2023, important este să nu stagnăm, să nu ne blocăm. Precum apa care băltește, nici nouă nu ne merge bine dacă nu ne mișcăm, dacă nu luăm decizii și tot amânăm diverse acțiuni. Întotdeauna, 10% este mai bine decât 0%. Adică chiar și pașii mici au efectele lor în timp. Eu am pus Perfecțiunea și Scopurile Mărețe în cufăr, la păstrare, și acționez zilnic atât cât pot și cum pot. Nu dau socoteală nimănui decât mie, seara când pun capul pe pernă.

Nu știu cum va fi 2023, însă sper ca acestă primăvară să aducă un suflu nou bun și folositor în viețile noastre. Chiar dacă totul pare mai greu și mai complicat acum, sunt convinsă că mai greu le-a fost strămoșilor noștri. Și datorită lor suntem noi aici.

Vă doresc o primăvară senină, cu mult soare pe cer și raze de bucurie pe cerul personal. Îmi doresc ca fiecare cititoare a blogului să fie sănătoasă și să se bucure de primăvară așa cum știe ea că-o face cel mai bine.

Haideți să vedem împreună revistele lunii Martie 2023, cât de frumoase și interesante sunt:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MARTIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Timpul Femeilor. Relația cu mama
Cetaphil Gentle Skin Cleanser (30ml) + loțiune hidratantă Cetaphil (30ml)
Ediție dublă Martie-Aprilie 2023
[Copertă: dr. Iulia Roșu Panțuri]
29 de lei
13 Mar
Forbes Kids România Cover story: Acceptare și conectare în relația adult copil
[Coperta: Dan Cruceru]
14,90 lei
10 Mar
BBC Good Food România Cover story: Bun-venit, primăvară! 25 lei
9 Mar
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Ciocnire spectaculoasă la Cartier 11 lei
6 Mar
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Povești care merită împărtășite 50 lei
2 Mar
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
28 Febr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Șampon Farmec cu multivitamine (format mare)

[Copertă: Andra și Eva]

20 lei
28 Febr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Diverse inserturi, la alegere: Almanahul Povestea mea (ediția de Vară 2021) + Mărțișor brățară din ață roșie cu o pietricică strălucitoare
[Copertă: Dana Bratu]
20 lei
24 Febr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Ediție dublă Martie-Aprilie 2023

[Copertă: Raluca Mohora]

20 lei
24 Febr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: ]
20 lei
23 Febr
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Anca Cobzariu]
25 lei
21 Feb
6 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE:
STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Iarnă 2022-2023
OrDeLi - Organizare. Design. Living , ediția nr 8
Drive by MOL , ediția de Martie-Aprilie 2023
Douglas Magazine
Mega Image Catalogul Lunii cu Rețete
A-LIST Magazine, nr 25 iarnă 2022-2023

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Martie 2023:

[nggallery id=390]

P.S. Poza de începutul articolului este de la Hello Savvy Mom via Pinterest. Îmi place mult mesajul ”Don't call it a Dream, call it a Plan”. Gata cu visele, e cazul să trecem la acțiune.

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa
Feb
17
2023
clinica dermatologie terapia vampir

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în sensul că se vede cu ochiul liber că ori doamna respectivă a avut poza prelucrată digital de cineva cu prea puțin talent, ori doamna respectivă a avut fața prelucrată chirurgical de cineva care nu s-a străduit suficient. Pentru că atunci când ceva e ciudat la o față umană, nu are cum să nu-ți atragă atenția, stă în genetica noastră să observăm ce este (prea) diferit. 

Mereu m-am întrebat de ce femeile recurg la măsuri atât de drastice, atât de riscante precum operațiile estetice sau injecțiile cu botox în buze? Înțeleg dorința de a arăta bine, îngrijită, fresh, cât mai tânără cu putință dar nu departe de cifrele din buletin. Și în niciun caz ciudat.

Chiar nu există o variantă prietenoasă de a face ceva pentru tine, ca femeie care vrea să arate mereu bine, fără a risca să arate ridicol/ ciudat, să cheltuie foarte mulți bani dar să fie totul cât mai natural? Ei, dacă ții mult la aspectul tău firesc și metodele simple de îngrijire, află că există o astfel de terapie.

Caracteristicile ei sunt:

  • folosește sângele pacientei, în cantitate mică. Acesta este centrifugat, se extrage plasma și se izolează plachetele sangvine, iar amestecul obținut se folosește pentru tratamentul prin injectare
  • îți poți relua activitatea cotidiană imediat sau la scurt timp după procedură
  • nu se pune problema de reacții alergice (cine este alergic la propriul sânge?) și totul este cât mai natural

Procedura se numește Terapia Vampir, însă nu are nicio legătură cu vampirii din filme ci amintește de faptul că este folosit propriul sânge pentru obținerea efectului de întinerire.

Dacă te interesează să folosești Terapia Vampir pentru buze, află că acestea vor beneficia de cel mai bun tratament pentru restabilirea hidratării optime. Această terapie ajută la recăpătarea culorii naturale și la însănătoșirea lor. Buzele vor fi întinerite iar pacienta trebuie doar să mențină această tinerețe prin măsuri recomandate de medicul specialist.

Terapia Vampir funcționează prin regenerarea colagenului din buze sau locul în care se face injecția, iar rezultatele durează până la 18 luni. Nu numai colagenul este stimulat, ci și elastina și acidul hialuronic, ceea ce duce la îmbunătățirea texturii și formei buzelor. Buzele devin, astfel, foarte atrăgătoare și unice!

Pe cât de sigură și cu riscuri reduse este procedura, pe atât de realiste trebuie să fim și să înțelegem că din cabinetul medicului specialist nu vom ieși ca niște prințese ce plutesc pe norișori roz. Fiind vorba de injecții (mai multe pe o suprafață mică de piele), zonele respective vor fi sensibile, înroșite și poate puțin umflate. Este normal, așa reacționează corpul, poate chiar cu puțină durere. Însă nimic îngrijorător sau de speriat - cel mai bine este să fim discrete în privința acestor proceduri, să ne oferim o zi pentru recuparare (dacă simți că e cazul) și să lăsăm anturajul să admire doar rezultatele.
Cel mai bine este să faci o programare la clinica de dermatologie și să lămurești acolo toate întrebările pe care le ai. Terapia Vampir este o metodă mai naturală și mai puțin radicală decât injecțiile cu acid hialuronic care schimbă prea mult volumul și forma buzelor, dar și mai eficientă decât orice cremă scumpă de pe piață. În plus, efectul durează destul de mult cât să îți dai seama dacă această terapie ți se potrivește pentru a reveni la ea pe termen lung, de fiecare dată când simți nevoia de un nou impuls către tinerețe.

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în
Feb
15
2023
idei mobilier de baie organizare

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și durata vizitei aici pe Pământ?”  - la asta m-am gândit multe zile la rând. Am bolit, am suferit și am avut ocazia să reanalizez aproape fiecare aspect al vieții mele. Și pentru că atunci când ești răcit toate drumurile duc la baie și acolo mi-am făcut mare parte din cugetare, am ajuns la concluzia că ar trebui să revizuiesc puțin starea băii, măcar cât să simt că nu am irosit începutul acestui an. Simțeam nevoia să fac ceva practic, nu să zac toată ziua.

Zis și făcut: ia să reorganizez puțin baia, căci oricum e cea mai mică încăpere din cameră, îmi ia relativ puțin timp și toată lumea din casă are nevoie de o baie aerisită, ordonată și curată.

Am schimbat mobilierul din baie cam o dată cu nașterea fiecărui copil. Căci s-au schimbat nevoile familiei și oricum simțeam că e cazul să aducem ceva nou, mai modern și mai drăguț. O dată la 5-6 ani, trendurile se schimbă, mobilierul de baie devinde mai atractiv și mai practic.

Acum am oglindă de baie cu USB pentru încărcarea telefonului, suport pentru telefonul mobil, ceas care îmi zâmbește șmecherește când mă spăl pe dinți mai mult de 2 minute, suport pentru aparatul de nebulizat uleiuri esențiale.

Dar ce depozitez în baie? Iată ce:

- rezervele de pastă de dinți, săpun lichid, apă de gură, geluri de duș și produse pentru păr (prea multe ca să le enumăr). Ustensilele pentru stilizarea părului nu le țin în baie pentru că umiditatea este prea mare. Dulapul de sub chiuvetă și cel de deasupra toaletei adăpostesc toate rezervele, iar la vedere este doar ceea ce folosesc zi de zi.

mobilier baie copii

- prosoapele - țin în baie numai ce folosesc, restul într-un dulap din casă. Copilul cel mic are prosoapele mici la care el ajunge cu mare ușurință, pentru a nu avea niciun motiv să nu se șteargă singur pe mâini sau pe față.

- hârtia igienică, uscată și umedă - toată stă în baie, unele la îndemână, restul sus pe dulap. Regula casei: cine termină hârtia, o înlocuiește înainte de a ieși din baie și nu o strigă pe mami ca să rezolve situația.

- produse de machiaj - nu țin nimic în baie, pentru că umiditatea este mare și vreau să fiu doar eu responsabilă pentru ele, nu să fie la îndemâna oricui.

- produse de îngrijire: forfecuță, unghieră, pilă de unghii, perie de păr. Deși nu este mediul ideal pentru ele, experiența a demonstrat că este mai bine să le ținem în baie, astfel încât să nu găsim scuze să le folosim.

- ziare și reviste - nu avem așa ceva în baie, nici măcar în dulap. Doar se umezesc, nu mai citește nimeni pe toaletă.

Nu țin deloc în baie: medicamente de orice fel, echipamente electronice ce nu pot fi folosite sub duș, jucăriile cu baterii ale copiilor.

Acum cred că ți-ai făcut o idee despre ce să organizezi în mobilierul din baie. Același mobilier în 2 băi diferite va fi organizat diferit pentru că nevoile oamenilor sunt diferite. Însă ideea de bază este aceeași: scopul mobilierului de baie este să-ți eficientizeze timpul în baie dar și să-l facă mai relaxat și plăcut. Bineînțeles, trebuie să fiu și puțin organizată, căci mobilierul nu face treaba în locul meu.

Dacă ești în căutarea de informații pentru amenajarea băii tale îți recomand să citești si acest articol care îți spune cum alegi mobilierul de baie potrivit.

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și
Feb
13
2023

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn.

Numele oficial al campaniei: Descoperă-ți pasiunea pentru gătit cu gama de produse Jamie Oliver

Magazine participante: stațiile OMV, alimentând sau făcând cumpărături în magazine

Mărci participante: Tefal și Jamie Oliver

Număr de produse reduse participante la campanie: 15 produse formate din cuțite, oale, tocător, tigaie și cratițe

Perioada de adunare a punctelor (număr de săptămâni): luni 24 octombrie 2022 - duminică 5 martie 2023 (19 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor (număr de săptămâni): 19 săptămâni, până duminică 5 martie 2023

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 40 lei

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 10 puncte lipite pe un talon colector

Cea mai mare/ mică reducere: cea mai mare reducere este de 65% aplicată cuțitului Santoku, iar cea mai mică reducere este de 50% aplicată asupra a 6 produse din colecție

Cel mai ieftin/ scump produs: cel mai ieftin produs este cuțitul universal (28 lei), iar cel mai scump este oala cu capac de 26 cm (170 lei)

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 1.063 lei

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S. Informatiile prezentate in acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului si nu reprezinta o formă de reclama.

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn. Num
Feb
10
2023
culoarea anului 2023 pantone magenta

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc despre emoții și despre dorințe. Lucru valabil și pentru culoarea anului 2023.

Anul 2023 vibrează în culoarea roșu Viva Magenta. După cum vezi și în poza de mai sus, culoarea este energică și viguroasă. Este o nuanță ce-și are originea în familia roșului și exprimă un nou semnal de putere de care omenirea are nevoie. Cred că are legătură cu faptul că omenirea renunță ușor-ușor la a mai aștepta salvarea din exterior și își recapătă puterea interioară pentru a-și reconfigura existența. My life, my rules, right?

Culoarea Viva Magenta este curajoasă și neînfricată, este o culoarea pulsatorie a cărei exuberanță promovează zile vesele și optimiste în care se scrie o nouă poveste. Avem nevoie de o nouă poveste a omenirii.

Culoarea acestui an este puternică și plină de iubire. Viva Magenta este o nuanță animată de roșu ce exprimă bucurie pură, încurajând experimentarea și exprimarea de sine fără reținere. Este o nuanță electrizantă și fără limite care se manifestă ca o declarație remarcabilă.

Viva Magenta întâmpină pe oricine și pe toți cu aceeași vervă pentru viață și spirit rebel. Exact ca un copil mic care este mai degrabă curios despre viață decât îngreunat de ea. Este o culoare îndrăzneață, plină de spirit și atotcuprinzătoare.

Invitația mea este să porți anul ăsta, în fiecare sezon, ceva de culoarea roșu Viva Magenta. Și vezi cum te face să te simți! E posibil să te copleșească complimentele pe care le vei primi.

Îți place culoarea anului 2023?

Urmăresc propunerile de culoarea anului făcute de Institutul Pantone pentru că este un fel de radiografie a acestei lumi sau cel puțin a lumii occidentale. Culorile alese de Pantone să reprezinte lumea noastră timp de 1 an de zile vorbesc
Feb
6
2023
nu ma mai plang

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple.

Cum am ajuns în această situație, de a renunța complet la a mă mai plânge? Păi, a fost un context interesant: mi-am începtul anul citind cartea Călătoria Cilkăi combinată cu părerea că viața mea e destul de complicată și grea. Într-un anumit moment totuși. în timp ce citeam cartea, am decis că viața mea nu este nici complicată și nici grea. Nici pe departe!

Alții au viața muuult mai grea și mai complicată! Cred că cunoști și tu astfel de persoane. Mi-am dat seama că, dacă mă plâng, dacă cerșesc mila și înțelegerea și acceptarea celor din jur, nu mă ajută la nimic. Căci nici nu știu ce gândește și simte fiecare, așa că nu am nicio confirmare dacă chiar obțin ce îmi doresc când mă plâng. Așa că am renunțat.

Nu mă mai plâng de circumstanțe, de evenimente, de situații din viața mea. Le accept așa cum sunt, le accept existența și caut soluții, văd ce este pozitiv și valoros în acea situație. Asta e viața, ăsta e materialul clientului și cu asta lucrăm.

Îți recomand și ție să citești Călătoria Cilkăi sau prima parte a sa, Tatuatorul de la Auschwitz. Sau orice carte scrisă de Heather Morris, îmi place cum scrie. Vei cunoaște alte fațete ale vieții, alte perspective. Viața nu trebuie să fie într-un anumit fel. Ea este așa cum este. De noi depinde ce facem cu ceea ce ea ne oferă. Și ne oferă cu vârf și îndesat!

Pe scurt: am schimbat perspectiva de la ”Of, ce greu și nasol este, nu e corect, viața e nedreaptă” la ”Asta e situația, ce pot face cu ea? Ce ocazii și oportunități îmi oferă?”. Atât. Am schimbat locul pe care-l luminez cu lanterna mea (atenția, focusul, energia mea) și, dintr-o dată, văd altceva.

Acum trebuie să învăț să-i tolerez, gestionez, las în pace pe cei ce se plâng în prezența mea. Căci nu îmi place acea energie, a plângăciosului.

A trecut deja prima lună din 2023, ca vântul și ca gândul. Am cam lipsit din online din motive de sănătate și organizatorice, așa că vă doresc acum un 2023 cu tot ce aveți nevoie. Dacă e să fie greu, măcar să fie cu folos!

Pentru sănătatea mea mentală, dacă simt nevoia să mă plâng, să scot din mine energia grea prin cuvinte, mă apuc de scris. Nu romane, ci cât simt nevoia. Într-o agendă sau foi pe care le pot arunca după ce termin de scris. Eu nu recitesc ce am scris despre mine, căci acea persoană despre care am scris nu mai există la momentul în care recitesc.

Ceea ce îți doresc și ție!

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple. Cum am ajuns în această situație, de
Feb
3
2023
revistele lunii februarie 2023

Nu știu unde s-a dus luna Ianuarie dar cu siguranță a trecut pe lângă mine și nu prin mine. Și iată că a venit Februarie, luna îndrăgostiților, cu Sf. Valentin pe 14 și Dragobetele pe 24. Asta dacă vreți să țineți cont de aceste lucuri, altfel va fi o lună de iarnă ca oricare alta.

Sper că voi sunteți OK căci eu am trecut iar prin foc și pară cu virozele astea, de când v-am scris ultima dată despre revistele lunii Ianuarie 2023. L-a luat pe copilul mare și acum trag cu cel mic. M-am săturat de muci și tuse și febră ca de mere pădurețe pe stomacul gol.

Luna Februarie se anunță rece și umedă, așa că mai bine ne concentrăm pe iubire, în toate formele și manifestările ei. Vă doresc să iubiți și să fiți iubite așa cum vreți voi! Nu neapărat iubiri mari demne de Hollywood ci iubiri concrete, ce trec prin inima voastră cu căldură și autenticitate.

Poza din stânga este de la Elya Kerimli via Pinterest. Am ales-o pentru că mie îmi vorbește despre iubirea de sine pe care învăț să o reconstruiesc acum din cenușă - acea iubire care-ți dă curajul să trăiești după propriile reguli și, mai mult de atât, să le ajustezi când vezi că nu te mai ajută pe drumul tău. ”My life, my rules” este și noua mea mantră pentru acest an, pentru că prea mult timp a fost ”my life, somebody else”s rules”.

Revistele lunii Februarie 2023 ar trebui să fie cele mai vesele. Să ne reamintească toate fațetele iubirii și să ne aducă cadouri simple dar utile. Măcar mici atenții, doar știm că astea le fac pe femei să zâmbească și chiar să aibă o zi mai bună. Haideți să le vedem împreună:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de FEBRUARIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
BBC Good Food România Cover story: Planul tău alimentar 25 lei
9 Feb
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Baton Gerlinea
Dosar: Sexualitate și romantism
[Copertă: dr. Georgiana Bernea]
29 de lei
9 Feb
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: New Year, New Stories 50 lei
6 Feb
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
3 Feb
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Elie Saab]
25 lei
1 Feb
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Kendama Crackle Pill (joc de îndemânare) + Luciu de buze Essence + Set de inele din inox
[Copertă: Liliana Apostol]
20 lei
27 Ian
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Deodorant spray Farmec Gerovital (full size)+ supliment alimentar efervescent Molekin Zinc 15mg

[Copertă: Lora și Ionuț Ghenu]

14 lei
27 Ian
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: modelul Yen (Mademoiselle Agency)]
20 lei
25 Ian

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Februarie 2023:

[nggallery id=389]
Nu știu unde s-a dus luna Ianuarie dar cu siguranță a trecut pe lângă mine și nu prin mine. Și iată că a venit Februarie, luna îndrăgostiților, cu Sf. Valentin pe 14 și Dragobetele pe 24. Asta dacă vreți să țineți cont de acest