1
2013
Acest articol este de fapt o poveste. O poveste a unui baietel ce se teme de fulgere si tunete dar care in final reuseste sa-si invinga aceasta teama.
Ma numesc Anca Diana, sunt din Neamt, am 21 de ani si sunt studenta.
Sunetele puternice ce se auzeau pareau ca vor crapa cerul in doua, iar luminile ce apareau si dispareau haotic pareau a preveni un dezastru. Era o puternica furtuna de vara...
Tot acest spectacol era privit si ascultat de Zach. Baietelul in varsta de 8 anisori hotarase sa infrunte furtuna ce oferea un adevara spectacol, atat de infricosator dupa parearea lui, de unul singur. Asfel ca il loc sa fuga ca de obicei in camera parintilor, statea acum ascuns in plapumioara lui doar cu ochii afara, privind la fereastra.
La fiecare trasnet se ascundea imediat in plapumioara. Se simtea ca un spectator la un prim spectacol din viata lui. De asta data spectacolul era dat de natura.
Mii de intrebari, curiozitati se nasteau in mintea acestuia, dar deasemenea si mii de explicatii posibile la acest uimitor fenomen al naturii.
In aces timp inima ii batea cu putere la fiecare trosnet si joc de lumini care proiectau pe pereti imaginea unor monstrii, cum le zicea Zach.
Ca sa nu se mai sperie, Zach hotaraste sa poarte o conversatie imaginara cu monstrul ce aparea si disparea de pe peretele din dreapta lui.
La prima lumina Zach il intrebase cum il cheama. Ca si cum ar fi primit un raspuns, continua:
-Eu sunt Zach, imi pare bine sa te cunosc!
Insa monstrul deja disparu. Isi pregatea urmatoarea intrebare asteptand ca monstrul sa reapara.
-Tu cum te numesti?
-Papusa furtunii.
Zach incremeni, inima ii batea de sa-i sara din piept. Hotarase sa ramana nemiscat pana cand se convingea ca i s-a parul ca monstrul ii raspunse. Au trecut cateva secunde, ce pareau o eternitatea pentru Zach.
-Te rog, nu te speria, sunt dragut si chiar as putea sa iti fiu prieten.
Zach se sperie si mai tare. Toate simturile i se ascutisera. Insa vocea ce parea dulce si calda il facu treptat, trepat sa isi mai revina. Astfel avu curaj sa isi dea jos plapumioara de pe fata si sa priveasca la peretele pe care era monstrul, insa acesta disparu.
Era convins ca nu va dura mult si va aparea din nou, odata cu urmatorul fulger.
Trecuse de la starea de teama la cea de curiozitate, insa mai avea pana la entuziasm.
Monstrul, Papusa furtunii, reaparu.
-Tu esti? Monstrul de pe perete? Poti vorbi?
-Da! Si sunt monstrul tau pentru ca sunt creat de jocul de lumini si de imaginatia ta.
Pana sa dispara din nou, Zach observa ca Papusa furtunii nu aveam o forma bine definita si in special nu avea o fata.
Papusa furtunii reaparu.
-Deci poti fi prietenul meu? intreba Zach.
-Da. Si inca ceva, imi poti da o infatisare exact asa cum doresti tu.
Pana sa reapara din nou, Zach avea deja in minte infatisarea perfecta pentru Papusa furtunii.
De aceasta data Papusa furtunii aparu diferit. Era mare, de doua ori cat Zach, avea blana de plus albastra, o pereche de pantofi mari si colorati , ochii mari si negri, iar parul era auriu si cret.
In sfarsit Zach trecu la starea de entuziasm. Era tare mandru de noul sau prieten. Cei doi s-au jucat toata noaptea pana cand furtuna se opri iar Zach adormi.
Dimineata Zach se trezi foarte fericit si fugi la parintii sai sa le povesteasva ce i se intamplase noaptea ce tocmai trecuse. Dupa ce le-a povestit parintilor, acestia zambind i-au spus ca sunt mandri de el ca nu se mai teme de furtuni doar ca totul a fost un vis.
Insa Zach stia cu siguranta ca totul fusese cat se poate de adevarat si abia astepta urmatoarea furtuna sa-si poata revedea prietenul si sa se joace impreuna.
P.S. Acest articol este trimis de Anca-Diana la invitatia mea de a scrie pe blog.
Acest articol este de fapt o poveste. O poveste a unui baietel ce se teme de fulgere si tunete dar care in final reuseste sa-si invinga aceasta teama.
Ma numesc Anca Diana, sunt din Neamt, am 21 de ani si sunt studenta.
Sunetele puter
Desi traim vremuri tulburi, sunt multi oameni care au cam de toate si, cand vine momentul sa le faci ceva cadou, nu stii ce. Ce-ti permiti tu sa le faci cadou, ei au deja; ce-si doresc ei, nu-ti permiti tu sa le faci cadou. Si uite asa cercul se inchide.
Asa am patit de ziua sotului meu, care are cam de toate. Pentru el, cadoul ideal ar fi o vacanta all inclusive pe o insula izolata unde sa uite de toate problemele si sa nu-l mai bazai eu la cap. Cum asta nu se poate, de fiecare data ma tot gandesc ce sa-i ofer, ce i-ar placea, ce-si doreste. Si, colac peste pupaza, ma mai suna si prietenii care ma intreaba ce-si doreste, sa le dau idei. Un gest urat, as zice. Chestia asta merge la bebelusi, cand au nevoie de atatea si tu nu te pricepi; dar cand e vorba de adulti ... mai bine cumperi ceva haios si surprinzator. 