1
2024
Dragele mele, după o lună și ceva de absență de pe blog, am revenit și sper că am reușit să pun la punct toate detaliile astfel încât să nu mai pice hostingul blogului (sunt lucruri la care nu mă pricep și depind de alte persoane să le rezolve).
Voi include în revistele lunii Aprilie și edițiile lunii trecute care se mai găsesc acum la chioșcurile de presă. Dacă în alți ani îmi cumpăram multe ediții de Martie, pentru că este luna zilei mele de naștere, anul ăsta abia dacă am reușit să fiu la curent cu noutățile căci de citit nu am apucat să citesc nimic. Se mai întâmplă și perioade din astea, nu?
Așadar, iată că a venit primăvara în forță maximă. Nici iarna nu a fost prea grea în zona Bucureștiului, așa că mă aștept la o primăvară destul de călduroasă și relaxată. Faptul că trecerea la ora de vară a coincis cu o vreme atât de caldă (peste 20 de grade) și sărbătorirea Paștelui Catolic mi-a dat impresia că am intrat în primăvară cu mare fast și bucurie.
Asta m-a inspirat să caut o poză pentru acest articol care să vorbească despre diverse feluri de a adăuga bucurie la programul fiecărei zile: ascultă cântece nostalgice, observă natura (și aici chiar e abundență), organizează spațiul tău personal, dansează sau creează ceva drăguț și colorat.
Sper să voi sunteți bine cu sănătatea & energia și pregătite de o primăvară explozivă (la figurat), cu multe evenimente pozitive în viața voastră. Prea multe nu am de spus acum, căci în ultima perioadă am lucrat mai mult în laboratorul ființei mele, mental și sufletesc. Îmi doresc ca rezultatele acestei munci să se vadă cât mai curând și să fie potențate de oamenii potriviți. Ceea ce vă doresc și vouă!
Haideți să vedem împreună ce surprize ne aduc revistele lunii Aprilie:
Revistele, ordonate cronologic |
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de Aprilie 2024 | Prețul & data apariției |
---|---|---|
Psychologies Magazine România [Împlinește-ți viața!] |
Atelierele eu-lui: fa pace cu criticul interior
[Copertă: Connie Larkin] |
30 de lei 8 Apr |
Burda Style UK | Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. | 37 lei 2 Apr |
Avantaje [Ghidul complet al femeii moderne] |
Gerovital Stop Acnee gel ultra activ pentru corp + Sanohepatic (40 capsule supliment alimentar)
[Copertă: Roxana Gureanu] |
23 lei 1 Apr |
#FEMEIA. [Revista femeilor care își doresc mai mult] |
—
[Copertă: Ramona Strugariu] |
25 lei 1 Apr |
ForbesLife România [Live a Rich Life] |
— Cover story: Nuanțele Frumuseții |
11 lei 29 Mar |
VIVA! [O lume întreagă în VIVA!] |
Essence Hydra Matte nr 406 + Ediție veche a revistei VIVA!
[Copertă: Pepe si familia] |
24 lei (14 lei) 29 Mar |
ELLE România [Sexy, stylish, spirited] |
Gerovital Plant cremă hidratantă pentru ten normal și mixt (full size)
[Copertă: Paula Cioltean (One Models)] |
30 lei 25 Mar |
Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.
Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2024:
[nggallery id=402]