Lecția zilelor proaste
De la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnavi și tre să stau toată ziua după ei, ba am o stare generală demotivată, ba sunt super obosită și trag de mine degeaba, și multe alte situații asemănătoare. Ți s-a întâmplat și ție?
Astfel de zile sunt oribile și vreau să se termine cât mai repede. Le urăsc pur și simplu, însă știu că și ele fac parte din viață. E normal să am zile proaste, e normal să fie acest amalgam de bun și mai-puțin-bun, însă e OK și să nu-mi placă. Nu scriu acest articol pe blog ca să mă plâng ci ca să vă împărtășesc o concluzie la care am ajuns în urma acestei observații: în zilele cât de cât bune, voi trage tare să fac tot ce mi-am propus, tot ce trebuie să fac și tot ce este de făcut ca să fie bine. Fără amânări și scuze. Pentru că știu sigur că vor urma și zile proaste – acele zile în care nu voi face mare lucru.
Toată lumea are zile proaste, de la bebeluși la cei mai înțelepți adulți. Șmecheria este să știm cum să abordăm aceste zile în așa fel încât să ne afecteze cât mai puțin. Eu acum descopăr acestă șmecherie pe care o testez în viața mea.
Așadar, Just Do It este o vorbă foarte înțeleaptă pe care o aplic începând din ultima zi cu durere de cap. Pur și simplu trag tare de mine în zilele în care mă simt bine sau nu sunt forțată de împrejurări să îmi schimb total programul și fac cât de multe lucruri pot.
Iar în zilele proaste îmi voi permite să o las mai moale, să mă odihnesc și să mă îngrijesc, fără a mai fi presată de treburi restante ce au devenit urgente.
Deci, când am o zi proastă încerc să scot tot ce pot mai bun din ea. Iar când am o zi bună, turez motoarele la maxim și ignor motivele pentru care aș lăsa-o mai moale.
Tu cum abordezi zilele proaste?
[Credit foto: George Pagan III pentru Unsplash.com]
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!
Buna, Mihaela!
Si eu, ca orice om, am si zile mai bune si zile mai proaste si am si zile de-a dreptul ghinioniste cand nimic nu merge bine si ajung sa ma simt atat de demoralizata si de stresata incat ma gandesc ca nu stiu cum s-o mai scot la capat.
Indiferent de cum mi-e ziua sau de cata energie am, imi propun mereu sa fac cat mai multe lucruri, insa nu reusesc nici pe departe sa rezolv cate imi propun eu.
Traiesc din plin drama aceasta a lipsei de timp desi inca nu am copii. Chiar nu imi pot imagina cum se va transforma viata mea cand (si daca) vor aparea copiii pentru ca in viziunea mea ar fi ideal sa pot petrece cat mai mult timp cu copiii, sa facem temele impreuna, sa facem sport impreuna, sa ne plimbam in natura, sa le gatesc copiiilor mereu mancare sanatoasa si delicioasa. Poate tocmai pentru ca stiu ca nu imi pot atinge acest ideal, am tot amanat acest pas, dar imi dau seama ca cu cat aman mai mult, cu atat lucrurile se inrautatesc in loc sa se clarifice.
Chiar si-asa, in prezent, nu reusesc sa-mi manageriez timpul suficient de bine incat sa gatesc zilnic (sau macar la doua zile), sa fac sport (pentru mine e foarte important sa nu ma adancesc mai mult de-atat in sedentarism), sa citesc macar 20 de pagini zilnic, sa fac cate un curs in care sa invat ceva nou pentru job sau pentru sufletul meu (o limba straina), sa fac mai des curatenie, chiar si sa socializez mai mult sau sa ies mai mult din casa. Cand apare ceva neplanificat, cum ar fi o boala sau orice alt eveniment neplacut, atunci trebuie sa recunosc ca in mine se da o lupta si incep sa ma simt neputincioasa.
Prietenii care sunt deja parinti, imi spun sa nu ma mai plang ca eu am suficient timp liber si ca o sa vad eu cand o sa apara copiii cum o sa fie. Chestia asta nu ma incurajeaza in nici un fel, din contra, imi anihileaza orice speranta. Si in plus, cred ca orice om are anumite prioritati indiferent daca e parinte sau nu. Ah, ca se schimba prioritatile odata ce devii parinte, asta e altceva, dar nu inseamna ca eu am mai mult timp liber decat un parinte sau ca am timp sa fac tot ce-mi doresc.
Asadar, in prezent incerc sa invat sa accept situatia si sa profit cat mai mult de fiecare minut din zi, sa fac ce pot si cat pot eu, fara sa ma compar cu alti oameni. Sunt constienta ca exista oameni mai muncitori si mai performanti decat mine, insa eu incerc sa ma depasesc pe mine pe zi ce trece cate putin, nu pe altii. Imi reamintesc mereu sa nu ma invinovatesc pentru ce nu apuc sa fac, la final de zi cand pun capul pe perna sa ma relaxez, nu sa ma stresez din cauza lucrurilor ramase nerezolvate.
