De fiecare data cand vad ceva tricotat sau impletit, un mic spiridus imi sopteste sa ma apuc si eu de un astfel de sport, chiar de maine. Imi plac foarte mult articolele de vestimentatie impletite sau tricotate – si aici salut puloverele-rochie care m-au salvat iarna asta de la plictiseala – si ma simt in stare sa creez si eu astfel de lucrusoare frumoase.

Insa nu stiu de unde am astfel de porniri. Cand eram la scoala, la ora de lucru manual, ne-au invatat sa impletim insa eu am descoperit ca nu am niciun fel de indemanare in acest sens: nu am reusit sa fac nici macar un fular pentru furnici. Nimic. Ori erau ochii prea stransi pe andrea, ori imi transpirau mainile, ori imi piereau entuziasmul si rabdarea. Asadar nu s-a ales nimic de investitia mea de atunci in andrele si bobine.

In schimb mama, a balansat acest deficit. Impletea cam tot ce vedea prin reviste si-i placea: pulovere, fulare, sosete, jachete, bluze, veste. Le mai am si acum. Mi-a impletit odata si o rochita pentru papusa mea; si pe asta am pastrat-o, i-o dau Ruxandrei sa se joace cu ea peste cativa ani.

Acum, nu-mi mai permite programul zilnic sa ma apuc de impletit. Dar daca Ruxi o sa faca lucru manual la scoala si o sa invete sa impleteasca, o sa ne luam la intrecere. Poate la maturitate am mai mult talent.

Dar daca nu pot sa le fac, cu atat mai mult imi place sa le port. Am multe haine tricotate in sifonier si le port cu placere de fiecare data. La mai multe!