Arhiva Etichetei: indragostiti

Apr
9
2015
Poezii de dragoste: Am bilet către tinePoezii de dragoste: Am bilet către tine Am coborât din avion ușor timorată. Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe. Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic. Știam doar că este iubire. Că eu sunt unde ar trebui să fiu. Era inutil să mă gândesc la ce urmează. Era un început de poveste. Pe care am hotărât să o trăiesc din clipa aceea, deși povestea începuse demult și devenea tot mai frumoasă. ... Mi-am luat bagajele de pe bandă și m-am oprit pentru o clipă printre oamenii grăbiți ce se înghesuiau. Mă gândeam că partea asta de poveste trebuie să înceapă fără pic de teamă sau incertitudine. În fond, dragostea e mereu ca o loterie ... joci fără să știi finalul. Mi-am făcut loc prin aglomerație și am zâmbit. Eram fericită. L-am văzut. El vizibil emoționat. Eu vizibil îndrăgostită. Emana o caldură și o fericire în priviri încât știam că tot ce mi-a spus până acum în nopțile acelea fără sfârșit, era mai adevărat decât aș fi crezut. M-a luat în brațe și am tăcut amândoi. Nu mai erau loc de cuvinte. Aerul cald, mediteranean, pe care începeam să îl simt, mă purta într-o liniște profundă. Ne ținem de mână. Simt că partea pierdută din mine a revenit. Îl privesc. Eu vizibil emoționată. El vizibil îndrăgostit. P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea impreuna cu iubitul ei) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac. Sper sa va placa!
Am coborât din avion uÈ™or timorată. Toată viaÈ›a mea de până atunci rămăseseră departe. Acum începea o altă provocare despre care nu È™tiam nimic. Știam doar că este iubire. Că eu sunt unde ar trebui să fiu. Era inutil să mă gÃ
Etichete: • • • •

No Comments Restul articolului
Sep
16
2014
Buchet cu trandafiri VERSUS bilete de avionBuchet cu trandafiri VERSUS bilete de avionIntr-o dimineata, cand m-am dus sa-mi iau cafeaua de la Starbucks (nu se intampla des, de aceea este un eveniment placut), stateam la coada si am auzit tot felul de chicoteli in jurul meu. Nu mi-am dat seama despre ce este vorba decat cand am ajuns in fata casierului: in spatele lui era un buchet imens de trandafiri rosii. De fapt, nu era un buchet ci un cos cu 101 trandafiri rosii (am aflat asta ulterior). Cat mi-a luat baiatul comanda, mi-am facut curaj si am intrebat: "A cui este ziua?". S-a fastacit putin si mi-a raspuns: "O colega de-a noastra a primit acest buchet si nu stie de la cine este." Colega cu pricina zambeste putin dar nu pare prea incantata de situatie. Eu nu prea inteleg de ce. Daca as primi eu un astfel de buchet, cu siguranta mi-ar insenina intreaga zi si as zambi de-aiurea toata ziua la toata lumea. Ii spun tipei: "Ce conteaza de la cine e, o fi de la iubitul tau." Ea imi raspunde aratandu-mi mana cu verigheta. Deci e maritata (si sotii nu fac astfel de gesturi?). Incerc sa fac o gluma: "O fi de la vreun client foarte multumit de cafeaua servita. Ar trebui sa te bucuri." Ea imi raspunde: "Si ce-i spun sotului cand ajung acasa?" Eu de colo: "Bagi intai buchetul pe usa si-l lasi pe el sa zica ceva primul. Poate reactioneaza pozitiv, se distreaza pe seama situatiei." Ma gandeam: e chiar asa o crima sa fii maritata si sa primesti flori de la un (ne)cunoscut? Nu e ca si cum ar fi un bilet de avion spre Zaragoza si te simti obligata sa-l onorezi. E doar un buchet de flori de la un barbat, nu creaza nicio obligatie ci e doar un semn de apreciere, de simpatie. Cred ca noi fetele am fost educate gresit sa credem ca daca un barbat ne tine usa cand intram intr-o incapere, trebuie sa-l rasplatim cumva; daca ne ofera un buchet de flori trebuie sa-i oferim ceva la schimb. Nu-i chiar asa! Daca primim un plic de la KLM Romania pentru un weekend romantic departe de casa, atunci da, trebuie sa-ti ridici niste semne de intrebare. In rest, sunt doar gesturi de simpatie si respect. Si da, chiar si fetele maritate sau implicate intr-o relatie pot fi respectate si simpatizate de alti barbati decat cel de acasa, doar nu si-au pus o punga de hartie pe cap odata cu verigheta pe deget. Revenind la poveste, tipul de la casa propusese colegei sa ofere cate un trandafir clientelor pe care le serveste in ziua respectiva (cu siguranta sunt 101 fete/femei/doamne ce vor ceva bun de la Starbucks intr-o zi oarecare, era abia ora 10 dimineata). Tipa a ezitat, a ramas surprisa de sugestie dar nu a dat niciun raspuns. Ceea ce am citit un printre randuri a fost ca nu vrea sa imparta trandafirii cu nimeni, cam stie de la cine sunt si n-ar fi deranjat-o foarte tare daca in locul lor ar fi fost niste bilete de la CarpatAir. Voi cum ati reactiona daca ati fi intr-o relatie si ati primi un buchet de flori impresionant de la vreun (ne)cunoscut? Daca citeste vreun domn acest text, l-as intreba daca ar oferi un buchet de flori unei fete implicate intr-o relatie stabila (si de ce?). De curiozitate doar ... :)
Intr-o dimineata, cand m-am dus sa-mi iau cafeaua de la Starbucks (nu se intampla des, de aceea este un eveniment placut), stateam la coada si am auzit tot felul de chicoteli in jurul meu. Nu mi-am dat seama despre ce este vorba decat cand am ajuns i
Etichete: • • • •

No Comments Restul articolului