23
2017
Dupa cum va povesteam, suntem in mijlocul tratamentului dentar al Ruxandrei. E o adevarata epopee pentru ca acum trebuie sa ii punem si aparat dentar. Eu nu am purtat niciodata, nu stiu exact cu ce se mananca treaba asta. Dar sotul meu a purtat cand era mic, deci ... mostenirea genetica. Ruxandra e oarecum multumita ca unul dintre parintii ei a purtat aparat dentar (ii place sa stie ca nu e singura intr-o anume situatie) insa si putin dezamagita ca va avea o noua responsabilitate.
Cand a venit acasa si a zis ca vrea sa isi puna aparat dentar albastru deschis cu sclipici, am stiut ca trebuie sa ma interesez putin despre ce este vorba. Am discutat putin cu ea insa nu am facut-o sa inteleaga ca nu arata ok cand zambeste si se vede albastru in gura ei. N-am dat la pace, asa ca am lasat-o sa creada ce vrea ea. Dar am deschis netul si am inceput sa-mi fac temele. Exista mai multe tipuri de aparate dentare: mobile, fixe, functionale sau o combinatie a acestora. Conditiile de igiena sunt foarte stricte, ceea ce va constitui o piatra de incercare pentru Ruxandra.
O alta veste buna este ca o colega de-a Ruxandrei si-a pus deja aparat dentar iar asta o incurajeaza si o face sa fie chiar nerabdatoare. Eu nu am participat la sedintele cu doctorul ortodont, insa copilului i-a placut mult de el si sotul mi-a spus ca i-a explicat clar ce si cum sta treaba. Eu as opta pentru un aparat dentar invizibil, insa care sa se preteze la dentitia ei in crestere si schimbare.
Pretul unui aparat dentar difera in functie de tipul aparatului si de materialul folosit: metalic, ceramic sau safir. Si aici se aplica vorba "cat dai atata face". Ideea de baza in domeniul dentar este ca, cu cat tratezi mai devreme, cu atat mai bine.
Tot citind despre aparate dentare, am aflat 3 lucruri pe care le-am retinut: purtarea aparatului dentar nu tine cont de varsta, noile materiale si tehnologii au adus pe piata modele de aparate dentare perfect invizibile (nimeni nu va sti ca il porti) si muscatura este la fel de importanta ca estetica dintilor.
Inca nu am decis ce aparat dentar va purta Ruxandra, insa cu siguranta va purta. Sper totusi ca nu albastru deschis cu sclipici.
Daca tu porti deja aparat dentar, povesteste-ne cateva momente pozitive din experienta ta.
Dupa cum
Suntem patru suflete in doua camere. Asta nu ar fi o problema prea mare daca ... daca am avea mai mult de o singura baie. Nu ma deranjeaza sa impart camera cu altcineva, chiar nu am pretentia sa am camera mea. Insa cand trebuie sa impartim baia ... e destul de greu. Inghesuiala si cronometrul nu priesc intimitatii si lucrului facut pe indelete.
Stiu sigur ca ne vom muta intr-o casa noua, care abia asteapta sa ne primeasca. Mereu discut cu Ruxandra despre cum va arata camera ei. Cezar e prea mic ca sa stie ce si cum, insa daca ii va placea mereu linistea asa cum ii place acum, cu siguranta isi va dori si el camera lui.
Imi plac momentele astea de anticipare in care stiu ca ne asteapta un apartament asa cum ne dorim cu totii. De multe ori discutam despre cum vom aveam in noua casa tot ceea ce nu regasim acum in apartamentul in care locuim. Acest aspect este foarte clar in mintea noastra! Ma gandesc ca este o idee foarte buna sa facem o lista cu ceea ce ne place acum la spatiul in care locuim si nu am vrea sa renuntam. Caci lista cu ce nu ne place este destul de lunga si e pregatita de mult timp.
Cele doua bai pe care le vom avea vor fi echipate ca la carte: una cu cada si cealalta cu 
Pe la inceputul lunii Martie mi-a ajuns la urechi o discutie care m-a surprins. Era un tip care vorbea la telefon si astepta stopul sa se faca verde. Subiectul discutiei erau zilele de 1 si 8 Martie, ocazie cu care interlocutorul este tare debusolat si nu stia ce are de facut.
Apoi, cu cateva zile in urma, o amica din U.K. m-a intrebat daca noi sarbatorim si Ziua Femeii si Ziua Mamei. Si i-am raspuns ca da, stiind ca ei au aceste doua sarbatori distincte. Impulsul care a stat la baza intrebarii a fost sa fiu si eu in rand cu toata lumea, nestiind exact cum sta treaba pe teritoriul romanesc.
Asa ca m-am interesat si iata ce am aflat:
Ma gandeam sa deschid un club: Clubul Mamicilor Harnice care Comanda Mancare cu Livrare la Domiciliu. Si "fara sa se simta vinovate" as adauga eu. Sa va povestesc de unde mi-a venit ideea asta. Dorinta noastra, ca si familie cu 3 membri cu drepturi depline plus un bebelus care creste frumos de la o zi la asta, este de a manca sanatos si variat in fiecare seara, la cina, dupa ce fiecare isi termina treburile de peste zi.
Da, masa noastra principala este cina, luata intre 6 si 7, cand ne asezam cu totii la masa. De cele mai multe ori reusesc sa ma organizez si sa ma pregatesc de la o zi pe alta, si atunci cina este pe masa la ora stabilita, dupa meniul agreat de toata lumea. Dar sunt si zile in care nu-mi ies mereu calculele si atunci improvizam: adica mancam in oras sau comandam acasa. De cand il avem pe bebe, decizia este si mai simplu de luat: comandam acasa.
Mergand pe principiul "mananc la tine ceva ce nu mananc la mine", alegem sa comandam de la restaurante cu specific italian, grecesc, turcesc sau libanez. Mai rar comandam si de la chinezesc. La inceput ma simteam oarecum vinovata cand sotul 
Acum, nu ma mai simt vinovata cu nimic, chiar ma bucur mult ca exista o diversitate atat de frumoasa de restaurante cu specific ce livreaza acasa mancarea pe care mi-o doresc. Sunt norocoasa ca locuiesc intr-un oras in care am optiunea de a 
Vine o vreme in traiectoria unui parinte cand este pus in fata unei decizii foarte grele: "Ce spunem copilului despre adevaratul Mos Craciun?" Chiar daca mami sau tati pot discuta aproape orice cu cel mic, ii pot explica si lamuri toate intrebarile existentiale, cand vine vorba despre Mos Craciun nimeni nu vrea sa dea vestea cea ... complicata.
Nu-mi mai aduc aminte de discutiile pe care le-am avut cu parintii mei pe tema Mos Craciun. Cred ca ei banuiau ca eu banuiam ceva (fiind mai mare decat fratele meu) asa ca au recunoscut doar ca ei cumpara cadourile si impodobesc bradul (Mosul e tare batran si are multe planuri pe cap, deci are nevoie de ajutor). Asta nu infirma nici nu confirma existenta Mosului. Dar odata cu trecerea anilor mi-am pierdut interesul in a cerceta mai multe detalii despre subiect. Doar cand mai primeam cadouri despre care stiam ca sunt scumpe sau greu de procurat (pe atunci nu exista vanatoarea reducerilor din online), ma strafulgera gandul: "Poate totusi exista Mos Craciun! Ai mei nu au de unde sa cumpere Zana-Pusculita. E atat de frumoasa si scumpa!" Acum se gaseste 
Au trecut deja 2 saptamani de cand am nascut un voinic curajos pe nume Cezar Gabriel. Declansarea nasterii m-a luat prin surprindere, ma asteptam sa mai am la dispozitie macar o saptamana sau doua. Oricat de organizata sunt eu in general, de data asta nici macar geanta nu am avut-o facuta. Ca sa nu mai spun de starea de spirit.
Sotul a incropit bagajul in timp ce eu ma pregateam. Si tot ne-a luat cam o ora caci ne impiedicam unul de altul, fiind primele ore ale diminetii (eh, nu chiar, ci doar duminica dimineata pe la ora 9 si ceva, insa eram adormiti si am mai fi dormit). Cand am ajuns la spital, tot mi-au mai lipsit unele lucruri, asa ca sotul le-a mai cumparat pe parcurs. As fi preferat sa nu il plimb atata pe drumuri, dar nu a fost sa fie.
Va povestesc putin mai mult despre mine, ca sa stiti premisele acestui articol. Am nascut natural, fara nicio injectie sau calmant. Am fost externata dupa 2 zile, eu fiind destul de OK iar bebelusul la fel. Avand in vedere ca data trecuta am stat in spital o luna, pot spune ca acum totul a fost la polul opus, in cealalta extrema.
Asadar, iata lista cu lucrurile utile in bagajul pentru maternitate:
Pentru confort:
- Camasa de noapte si halat, nu musai asortate (doua bucati). Insa ai grija ca se pot pata (probabilitate destul de mare) de aceea iti recomand sa le folosesti pe cele din spital si, eventual, sa ai o camasa de acasa pentru eventualele vizite cand vrei sa te prezinti putin ... altfel. Eu am folosit numai camasi din spital pe care le-am patat pe toate (peste noapte si la sesiunile de ingrijire a cusaturii).
- Papuci de casa. Poate vei face dus acolo, asa ca alege unii din plastic. Daca nu ai acasa (cei de plaja nu prea sunt potriviti) vei primi o pereche de la spital.
- Cateva perechi de sosete.
- Sutien special pentru alaptat.
- Hainele cu care sa iesi din spital. Pantalonii sa fie lejeri in zona burtii, eventual tot cei de gravida.
Pentru igiena:
- Vata si pansamente sterile
- Absorbante intime, desi mie mi s-a spus sa nu le folosesc deoarece vata este suficienta si se aeriseste mai bine locul fara plastiscul din absorbante. Oricum vata se pune destul de multa.
- Absorbante pentru sani
- Lenjerie intima de unica folosinta (eu nu am stiut de varianta asta si am avut chilotei normali, din bumbac, pe care i-am aruncat pe toti pentru ca s-au patat). Daca nu ai, pune in bagaj cateva perechi de chilotei din bumbac (5-6 ar fi de ajuns), normali si fara pretentii, pe care sa fii dispusa sa ii arunci daca nu vrei sa ii speli. Asadar, adio tanga pentru o perioada!
- Gentuta cu produsele cosmetice de baza, fara parfumuri: pasta de dinti si periuta, pieptan si moate pentru prins parul (te vei duce la copil cu parul prins), deodorant, gel de dus si/sau sapun, crema de fata si de maini (mainile mele s-au uscat rapid dupa numai doua zile, caci le dezinfectam din 3 in 3 ore cand ma duceam la copil), balsam de buze incolor. Adauga tu orice alt produs cosmetic pe care il folosesti in mod uzual, exceptand parfumul si produsele de machiaj. De preferat, e bine sa ai unghiile taiate scurt, chiar daca sunt date cu oja sau nu.
- Un prosop pentru sters pe fata & maini si unul pentru dus, sa fie acolo caci nu se stie cat vei sta in spital.
- Hartie igienica (oh, da! Good old times.)
- Servetele umede si uscate (un pachet din fiecare sunt suficiente).
Pentru hrana:
- O cana
- Tacamuri
- Apa plata, cat mai multa
- Dupa ce nasti trebuie sa mananci ca sa-ti recapeti fortele. Deci sotul iti va aduce de mancare, insa nu fructe proaspete sau ce stii ca te constipa. In timp, vei putea manca orice, insa la inceput mai lejer si bazat pe legume.
- Eu am nascut la maternitatea Giulesti si am primit mancare de acolo, 3 mese pe zi, din care imi alegeam ce sa mananc. Am avut frigider in salon si o noptiera langa pat.
- Ceai pentru lactatie, pe care ti-l aduce cineva caci nu ai cum sa-l prepari in spital. Deci este util un 
Dupa cum stiti, ne pregatim sa primim un flacau voinic in familie. Avand experienta cu fata, acum suntem mult mai relaxati si mai siguri pe noi. Sarcina asta mi s-a parut mult mai lunga decat prima, poate si pentru ca stiu ce ma asteapta la capatul ei. Sau poate doar cred ca stiu. Adevarul e ca ma simt ca si cum as deveni mama pentru prima data si am ceva emotii.
Nu sunt superstitioasa, asa ca suntem in toiul pregatirilor. Cand vin cu bebe acasa, nu vreau sa stau sa alerg dupa una sau alta. Recunosc, acum e mult mai usor sa fac rost de lucrusoare mai ales pentru ca pot comanda aproape totul online si livrarea se face rezonabil de repede. Site-urile cu 
Am avut recent o experienta la care nu ma asteptam. Stand de vorba cu o prietena despre starea mea de graviditate si ce s-a mai intamplat in vietile noastre in ultimele saptamani, m-am trezit ca ma plang de una-alta. Nu-mi sta in fire sa ma plang, insa din cand in cand e bine sa te deschizi si sa spui ce ai pe suflet. Cand le verbalizezi, lucrurile se aseaza altfel in minte. Parca se structureaza mai bine, si iti dai seama daca unele nu sunt atat de grave pe cat par sau doar suna diferit in capul tau. Cred ca cu totii am trecut prin astfel de momente.
Apoi am aflat ca grupul nostru de amici cu care mai facem iesiri la munte (din care face parte si prietena amintita) s-a mobilizat si au fost 2 zile la munte. Pe mine/noi nici nu ne-au intrebat daca vrem / putem sa mergem. Poate eu nu as fi putut/vrut sa merg fiind deja in luna a 8-a si prinsa printre multe detalii pe care trebuie sa le pun la punct, insa sotul si fetita sigur puteau & doreau sa mearga. Ei au ramas dezamagiti iar eu cu un gust amar. Scuzele si motivele nu ma mai intereseaza deloc, desi le cam banuiesc. Deja sentimentul de abandon si "asa va vedem noi pe voi" s-a instalat deja.
Da, mi-ar fi placut sa merg la munte, chiar daca sunt insarcinata in luna a 8-a. Cine ma cunoaste si ma stie, a observat ca in aceasta sarcina am fost activa. Inca mai merg la sala, cam de 2 ori pe saptamana, unde fac exercitii usoare sub supravegherea antrenoarei. Daca pot sa fac exercitiile de la sala si treaba prin casa, sigur pot sa fac si o plimbare prin padure sau sa ma bucur in tihna de frumusetea muntelui si a naturii.
Da, imi place sa fiu invitata la evenimente, chiar daca uneori exista probabilitatea mare sa refuz invitatia. E dreptul meu de a da un raspuns, de a evalua situatia. Nu stiu daca are legatura cu bagatul in seama, insa cu siguranta are legatura cu sentimentul de a face parte dintr-un grup pentru ca apoi sa-ti dai seama ca nu e chiar asa.
Da, sunt insarcinata si am unele optiuni limitate, insa sotul si fata nu trebuie musai sa sufere din aceasta cauza. Ii incurajez sa isi vada de ale lor, sa fie activi dar si sa se pregateasca pentru marea schimbare care se va intampla in vietile noastre. Si sunt convinsa ca Ruxandrei i-ar fi placut sa cunoasca alti copii si sa lege prietenii noi (pe toti copiii cu care se intelege bine ii considera prieteni, chiar daca ii intalneste o singura data in viata).
Concluzii sub forma de sfaturi:
1. Nu lua niciodata decizii in numele altora. Chiar daca tie ti se par evidente si te consideri bine intentionat(a).
2. Nu fa presupuneri despre viata altora. Nu cunosti toata povestea, nu stii ce-si doresc pe moment oamenii si nici ce eforturi sunt dispusi sa faca sau sa nu faca.
3. Mai bine intrebi si primesti un refuz, decat sa excluzi din start o posibilitate.
Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa le spui oamenilor prea multe despre viata ta, mai ales despre ceea ce nu merge ca pe roate. Caci vor trage singuri concluziile care le convin si chiar te vor exclude selectiv din viata lor. Abia acum ii inteleg pe cei sunt discreti cu anumite subiecte.
Ti s-a intamplat si tie sa fii exclus(a) din grupul tau de prieteni doar pentru ca ei credeau ca tu nu poti face un anumit lucru?
Draga mea,
te pregatesti sa devii mamica pentru prima data? Am trecut si eu prin asta si, desi au trecut 7 ani de atunci, imi amintesc emotiile si agitatia. Acum, o iau de la capat cu un baietel tare nazdravan in burtica. Am din nou emotii, chiar daca am experienta primului copil si am invatat multe pe acest parcurs.
Cred ca ai citit tot felul de articole pe net. Fiecare femeie intalnita ti-a dat sfaturi, chiar daca este ea insasi mamica sau nu. Dap, chiar si femeile care nu au copii dau sfaturi despre cum e in sarcina, cum e cu nasterea, cum e cu primii ani ai copilului. Caci atunci cand femeile se intalnesc si una dintre ele este (viitoare) mamica, printre subiectele de discutii sunt si copiii; asta daca nu se discuta exclusiv despre copii si sarcina (Observatie personala: ma enerveaza femeile care nu au copii dar dau sfaturi din experienta altor femei: colege, surori, prietene; sau din ce au mai citit prin carti ori au vazut la TV. Asa imi vine sa le zic vreo doua ...).
Daca esti insarcinata cu primul copil, primul meu sfat meu este sa incepi un jurnal in care sa-ti notezi toate intrebarile, dorintele, temerile si fricile, asteptarile si planurile pentru copilas. Te va ajuta foarte mult sa-ti limpezesti mintea si sa te relaxezi. Nimeni nu va rade de tine si nu te va judeca, totul ramane privat. Dupa ce nasti, noteaza in jurnal si aceasta experienta. Este prima pentru tine (poate singura), unica si definitorie pentru copil. Apoi poti pune jurnalul bine la pastrat pana cand copilul implineste 18 ani si-l poate citi cu seriozitate (chiar daca e baiat si crezi ca nu l-ar interesa treburile astea femeiesti).
Un alt sfat este sa discuti deschis cu tatal despre ce asteptari ai de la el. Cum vrei sa se implice, sa se comporte, sa te ajute atat zi de zi cat si in anumite momente specifice: plimbari prin oras, vizite, petreceri sau de Craciun/Paste. Pentru ca barbatii gandesc structurat, ar fi bine sa-l ajuti pe tatic cu o lista clara, pusa la vedere pe frigider; o va revedea din cand in cand si va avea timp sa se obisnuiasca cu ideea, cu asteptarile de la el, cu noul rol.
Inca un sfat prietenesc pentru tine, sau mai bine zis o sugestie: nu te agita mai mult decat e cazul. Nu iti fa ganduri negre fara un motiv bine intemeiat, nu prealua din pataniile negative ale altora in ideea ca ti se poate intampla si tie. Fiecare sarcina e diferita de toate celelalte, asa cum personalitatile si corpurile noastre sunt diferite intre ele, desi avem o baza comuna. Priveste senina spre viitor, ca si cum esti la inceputul unei noi calatorii, unei noi aventuri ce va va ajuta sa cresteti si pe voi, parintii, alaturi de copilas. Chiar daca nu iti sta in fire, incearca sa ai zilnic ganduri pozitive si pline de iubire indreptate spre copil, chiar si in momentele cele mai grele.
Si acum sa vorbim putin despre sfatul cel mai "tepos", preferatul meu: ajutorul din partea bunicilor. Nu stiu daca e un noroc sau nu sa ai bunici care sa te ajute. Uneori e vorba de noroc, alteori mai rau incurca. Parerea mea e ca mai bine ii implici in treburile casnice, zilnice, pentru ca tu sa te poti concentra cel mai mult pe tine si pe copil. Oricum veti avea pareri diferite despre cum trebuie crescut si educat un copilas, asa ca evita discutiile contradictorii si lasa-i sa faca de mancare, cumparaturi, ordine prin casa, plimbari cu caruciorul prin parc. Oricum nu au rabdarea ta si nici punctele tale de vedere. Da, distanta dintre generatii este acum mai mare ca niciodata. Dar tot putem colabora, daca vrem.
Eu si sotul nu avem si nici nu am avut ajutor din partea rudelor, decat ocazional cand mergem in vizite, concedii si mai interactioneaza intre ei. Si consider ca asa a fost cel mai bine pentru copil, desi a fost mai greu pentru noi. Legatura noastra cu fata este puternica, ne cunoastem bine intre noi si ne facem propriile reguli de viata si familie.
Draga mea, iti doresc sarcina si nastere usoara si nu uita ca cel mai bun lucru pe care il poti oferi copilului este dragostea, intelegerea si atentia ta.
P.S. Daca vrei sa discutam pe anumite subiecte legate de sarcina, scrie-mi aici.
Dupa cum stiti, sunt insarcinata cu al doilea copilas. Sunt putin trecuta de 4 luni si totul este ok pana acum. Burtica se cunoaste, nu o mai pot ascunde; de fapt, n-am incercat nicio clipa sa o ascund.
Lumea observa (nu toata lumea, probabil le e teama sa nu faca vreo gafa legata de dilema insarcinata VS balonata/plinuta) si ma intreaba cum ma simt si daca este fetita sau baietel. Aceste doua intrebari imi sunt puse de fiecare data. Partea despre mine o termin repede, caci ii dezarmez imediat: nimic siropos, nimic fantastic, nimic ce necesita tone de detalii. Daca nu le hranesc curiozitatea, abandoneaza repede subiectul.
Apoi urmeaza intrebarea de care se leaga toata lumea: ce este, fetita sau baietel? Unora le spun ca am o fetita de 6 ani jumatate si ... restul continua ei: ce frumos ar fi sa am pereche! In clipa aia simt ca iau foc, caci ma enerveaza la maxim observatia. Ce inseamna ca e frumos sa am pereche, fata si baiat? In ce consta frumusetea? Opusul lui frumos este urat - adica cei care nu au pereche nu au o familie frumoasa? E o discutie atat de lipsita de sens incat o abandonez din start si o tratez cu un zambet larg. Lumea se resemneaza si imi ureaza sa fie sanatos copilul, nu conteaza ce va fi. De parca pot eu alege, pot eu controla ce se intampla acolo.
Ma intreb daca obsesia asta pentru perechea fata-baiat are legatura cu frica de homosexualitate, cu homofobia in general, cu perfectiunea pe care unii o venereaza si o cauta in viata altora. Familiile cu doua fete sau doi baieti se simt mai putin implinite? Simt un gol in suflet cand privesc copiii altor persoane? Cu siguranta nu! Se gandesc ca ar fi fost o binecuvantare sa creasca si sa educe si un baiat sau o fata? Cu siguranta nu!
De regula, cei care comenteaza provin din astfel de familii "perfect echilibrate" sau nu au copii deloc si preiau din tot ce iese din gura lumii, fara sa treaca prin filtrul bunului simt. Daca mi-as pune mintea cu ei, ar iesi cearta de fiecare data. Asa ca, ma rezum doar la a zambi. Dupa care urmeaza replica lor de aur: "Nu conteaza, sanatos sa fie copilul!"
Acum sa discutam al doilea subiect din titlu. Pana sa raman insarcinata, nu cred ca exista persoana cu care sa stau de vorba si sa ma intrebe cand il facem si pe al doilea. De parca ar fi fost o obligatie. Ridicam din umeri. Si pentru ca nu aveam replica care sa le inchida gura (am incercat cateva, insa mi-am atras antipatii), urma o tirada de motive pentru care e bine sa ai doi copii, eventual cu o varsta cat mai apropiata. Ca sa lamuresc problema: intre Ruxandra si fratiorul/surioara ei va fi o diferenta de 7 ani. Nu ma deranjeaza catusi de putin, nu consider ca va fi o problema.
Am auzit si eu teoria cum ca, daca sunt apropiati de varsta, copiii se joaca mai mult impreuna, insa parintilor le este mai greu cu doi copii mici. Eh, acum nu se vor juca prea mult impreuna (desi nu am cum sa anticipez lucrul asta) insa ne va fi noua mai usor. Problema rezolvata! Diferenta de varsta dintre frati nu va determina calitatea legaturii dintre ei. Cu siguranta, a creste doi copiii e cu totul alta mancare de peste decat a creste un sigur copil. Insa vreau sa pornesc in calatoria asta fara nicio prejudecata, fara nicio eticheta, fara nicio asteptare. Ce va fi, va fi! Oricum simt ca iau totul de la zero cu meseria asta de a fi parinte.
Acum va intreb pe voi: Din experienta voastra de viata cu frati si/sau surori, cum a fost in copilarie si cum este acum la varsta adulta? Nu vreau sfaturi ci doar impartasiri din viata reala. Caci realitatea bate orice sfat bine intentionat.
In loc de concluzie: Nu va puneti niciodata intrebarile "Cum e mai bine sa am: doua fete, doi baieti sau o fata si un baiat? Care sa fie mai mare? Ce diferenta sa fie intre ei?". Lucrurile astea chiar nu conteaza si nici macar nu le puteti controla. Intrebarea care nu trebuie evitata este urmatoarea: "Cum pot fi un parinte mai bun pentru copilul meu?". Restul este doar mersul normal al vietii.
Cine nu are animale de companie nu intelege cum de cei care au le iubesc ca pe proprii copii. Si nu conteaza daca este vorba de caini sau pisici, acest sentiment este valabil pentru orice animalut care aduce bucurie stapanului sau. Chiar si parintii care au copii isi iubesc animalele de companie foarte mult si le ingrijesc ca pe proprii copii. Nu este nimic rau in asta, mai ales ca este vorba despre dragoste neconditionata. Iubirea poate fi si mai intensa atunci cand parintii constata ca micul animal ii iubeste pe copii ca si cum ar fi ai lui sau ca pe un frate ori sora.
Orice forma de iubire se traduce si prin ingrijire. In cazul animalelor de companie, aceasta ingrijire trebuie invatata caci nu seamana deloc cu nevoile pe care le avem noi ca oameni. De aceea trebuie apelat la o specialist veterinar din prima zi in care animalutul se stabileste in casa ta. Inainte de a face marele pas, consulta online 
Fiica-mea a inteles perfect ca adultii isi incep ziua cu o cana de cafea fierbinte sau un ceai aromat. Asa facem noi, avem ritualul nostru pentru a incepe ziua cu o portie de grija pentru noi, un gest care ne face placere si ne da o stare de bine. Ruxandra a ajuns la varsta la care are si ea un ritual de dimineata, inclusiv pentru micul dejun. Si cum cafea este exclusa pentru ea iar ceaiul nu o intereseaza decat rar, am inventat conceptul de cafea pentru copii: fresh-ul de portocale! Este echivalentul cafelei la adulti si are cam acelasi efect: o trezeste de tot si ii da energie (desi nu am vazut pana acum copii fara energie, decat cei bolnaviori).
De cand am stabilit ritualul, a ramas neschimbat: noi bem ceai sau cafea dimineata, iar ea isi ia portia de trezire din sucul de fructe; poate si o leguma pe care reusim sa o strecuram fara sa se prinda - ai 
Una dintre "bucuriile" de a fi mamica de copil mic este ca, exact cand ti-e lumea mai draga - a se citi ca ai mult de munca pentru job, plus curatenie in casa pentru Sarbatorile Pascale care se apropie - se lasa cu febra si stat acasa. Mi s-a intamplat destul de recent un astfel de episod si nu vreau sa-l tin numai pentru mine.
Sa presupunem ca trebuie sa stai acasa cu copilul ce are si febra si muci si tuse - tot tacamul. Cunosc sentimentul de dezamagire si mila, insa trebuie sa trecem peste ele si sa ne asiguram ca zilele de stat acasa (2-3-5) nu devin generatoare de frustrari si suparari.
Din propria experienta, am intocmit cateva sfaturi de supravietuire unei astfel de perioade destul de grele:
Iti place ca atunci cand mergi la manichiura sa stii ca ustensilele sunt sterilizate inainte de a te atinge? Cred ca da, la fel si mie, nu vreau sa ma atinga toti microbii si ciupercile (bleah!) altor persoane. Asa cum noi ne protejam la manichiura, cosmetica si coafor de potentiale pericole, la fel si bebelusul are nevoie de asemenea protectie, in primele luni de viata, fata de virusii, bacteriile si parazitii ce il pot imbolnavi. Cei care gandesc ca bebelusii trebuie aruncati in valtoarea vietii gresesc foarte mult. Intai trebuie intariti si educati si abia apoi lasati sa se descurce.
Cred ca putini stiu ce este sistemul imunitar, poate nici nu tin cont ca au unul. El trebuie ingrijit si fortificat pe tot parcursul vietii, altfel dam de mare bucluc (nu vreau sa intru in detalii cu stiri apocaliptice cu tot felul de virusi, televiziunile joaca foarte bine rolul asta). Nici nu vreau sa ma gandesc ca sunt parinti care nu sterilizeaza biberoanele micutilor. Daca cunoasteti astfel de parinti, faceti cheta cu amicii si cumparati un sterilizator de calitate, in loc de jucarii si hainute pentru nou nascut. Gasiti 
Sunt atâtea de spus, dar atunci când vrei să le pui pe hârtie niciodată cuvintele nu curg asa cum iti doresti, sunt atâtea de povestit, dar când vrei sa scrii, amintirile par sa dispara ca si cum ar vrea sa nu fie povestite. Si totusi încerc sa scriu, nu ca as avea talent înnăscut, poate asa îmi voi opri, măcar pentru un moment, avalansa de gânduri care dau navala si îmi tulbura linistea sufletească.
Nu stiu daca toata lumea e copleșită de gânduri sau doar eu, dar pur si simplu nu mai fac fata tumultului, încerc sa nu ma mai gândesc la ceva anume, in zadar, într-o fractiune de secunda parcurg distante uriase, de la extaz la agonie, de la sărăcie la bogăție, de la sănătate la moarte, innumar până la plictisesc, bineinteles in acelasi timp cu alte fantezii sau nebunii, îmi imaginez grădini de vis, etc, degeaba...
Asa ca încerc, nu stiu daca vor ajunge rândurile astea vreodată sa fie citite, dar poate mă ajuta pe mine. Hai sa zicem ca a fost o dată ca niciodată o fata, al treilea copil la părinții, care nu stie nici astăzi de ce doar ea a fost data spre crestere bunicilor din partea tatălui la doar doua luni. A crescut, dar nu va uita niciodată copilăria presărată cu multă suferința. Bunicii erau nevoiti sa o ia peste tot cu ei, erau țărani simpli ce aveau un car cu boi, in care, inghesuita într-un colt, botul de fata a crescut. La câmp era lăsată la capul locului si ei munceau, nu aveau ce face si doar cand copila plângea din cauza ciupiturilor de furnici sau de foame, făceau cu schimbul si o linisteau cum puteau ei mai bine, transpirati si obositi, nu au încetat sa o ingrijeasca.
De la o vreme, adultii au inceput sa coloreze. A inceput ca un moft, un trend oarecare. Dar a luat amploare. Cartile de colorat pentru adulti, cu desene complexe si minuntate, au inceput sa se inmulteasca. Nu m-am lasat mai prejos, am plusat chiar si mi-am cumparat o carte cu mandale. Cand coloram, o las pe Ruxi sa aleaga o mandala pentru fiecare si ne apucam de colorat. Insa nu in acelasi timp, caci nu e de acord sa rupem foi din carte. Asa mi-a dat prin minte sa printez de pe net, dupa bunul plac si chef, foi cu mandale. A fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut de la inceputul anului!
Am o imprimanta HP pe care o tot sterg de praf dar nu apuc sa o folosesc la capacitate maxima. I-am pus cartuse noi compatibile (daca te intereseaza, vezi aici 
Si ne place, trebuie sa recunosc. Uneori o las pe ea sa aleaga culorile pentru mine, alteori le aleg eu pentru ea. Dar am ajuns la concluzia ca e mai bine sa si le aleaga fiecare. Cum eu nu ma pricep sa desenez (chiar nu am niciun talent in acest sens), ma avant cu elan intr-ale coloratului. Cu creioane si nu carioci! Cred ca ar fi interesant de colorat cu pensula si acuarele, insa ne trebuie desene mai putin detaliate, mai putin elaborate.
M-am uitat prin librariile online dupa astfel de carti de colorat pentru adulti si mi-au placut mult titlurile lor: Oceanul Disparut, Padurea Fermecata, Gradina Secreta. Coloratul este considerat o activitate antistres. Ilustratiile sunt impodobite cu minunate detalii in tus ce asteapta sa fie aduse la viata prin intermediul culorilor.
Data viitoare cand imi reinnoiesc stocul de cartuse pentru imprimanta, am sa comand de la 
Daca ar fi sa am o super putere, mi-as alege telechinezia. Adica, conform DexOnline, deplasare a unor obiecte (mici si usoare) la distanta, fara a le atinge, realizata de o persoana cu capacitati paranormale. Insa nu vreau sa ma opresc la obiecte mici si usoare, adevarata miza sunt obiectele mari si grele, cum ar fi o persoana, o masina, o bucata de mobila sau chiar si canapeaua ori sifonierul.
Ma deranjeaza foarte mult masinile parcate aiurea, pe tot trotuarul sau exact la intrarea in bloc. Insa ma simt neputincioasa cand vine vorba de facut curatenie prin casa si mutat unele piese de mic mobilier de colo-colo. De exemplu, am un aragaz vechi si demodat; ca sa nu ma enervez de fiecare data cand imi dau seama ca nu am o unealta care sa-mi transforme gatitul in placere, chiar si pentru incepatoarea din mine, incerc sa-l mentin macar curat si in forma buna. In cazul asta, m-ar ajuta mult superputerea mea telekinetica ca sa-l ridic si sa pot matura si curata sub el ori sa-l trag usor mai in fata ca sa curat in spatele lui (de la aburii caldurii impregnati cu grasime se face destula mizerie acolo).
Nu stiu de ce mi-a picat tocmai aragazul ca subiect de discutie, cred ca datorita dorintei indelungate de a-l schimba cu ceva mult mai bun. Dar cum lista cu achizitii pentru casa este lunga, trebuie sa-si astepte randul. Cum privitul si cercetatul nu deranjeaza pe nimeni, cand mai merg prin magazinele cu electrocasnice, ma mai uit la aragaze. Cele de la 
Azi dimineata m-am surprins adaugand in omleta pere!
Ieri seara. O revedere mult asteptata cu un grup magic. Nou pentru mine, precum multe din lucrurile frumoase ce au dat navala peste mine in ultima vreme. Oameni de frumuseti din cele mai diverse care au facut din pasiunea pentru copii magie si joc. La joc te prinzi indata. Iar pentru magie trebuie doar sa te lasi sa apartii, voluntar. Inspiratie, indemn la daruire, noblete ingénua. Nici nu stii cu ce sa rezonezi mai repede! Am plecat cu ochii plini de frumos si suras.
Azi-noapte am facut cunostinta - a doua oara - cu cea mai wow mama. Atributul a venit natural de la cineva care a facut o pasiune din arta acceptarii si care in timpul liber iubeste timbrele. Prima data cand am cunoscut-o, am gasit-o grozava, pe ea ca persoana - nu stiam ca e mama unor copii frumosi de care te indragostesti din poze si povesti.
Tot azi-noapte am mancat niste paste senzationale! Vegetariene - caci asa a vrut priceputul bucatar (surpriza mare - artistul cu timbrele!). Frigiderul, in generozitatea lui, ne-ar fi oferit chiar si pestele. Si-ar fi dorit pesemne sa-si acopere goliciunea doar cu cele 4 oua ramase tendentios la vedere. Am avut noroc noi de data asta! Marul insa ne-a uimit pe toti.
De curand mi-a intrat in viata cineva incredibil care zambeste cu ochii!! Si care copleseste instantaneu printr-o energie formidabila. Nu eram pregatita pentru asta insa m-am surprins adaptandu-ma repede la acest altfel. Acum imi e greu sa-mi ajung zambetul din urma.
Am ajuns acasa dimineata. Am adormit cu greu. De sus, genele insistau sa mai admire o vreme ochi-mi inca plini.
M-am trezit zambind - nicio mirare! ;-)
Acest articol este trimis de Luciana Zaharia (37 de ani, din Bucuresti, Sales @PepsiCo Romania) la 