19
2012
Câteodată stau şi ma gandesc de ce viaţa noastră nu e ca cea prezentată în filme. De ce nu locuim în case mari, de ce nu avem echipa de fotbal a liceului şi nelipsita echipă de majorete, de ce nu avem prietene/prieteni pe care să îi păstrăm toata viaţa ... acei “best friends” care să ne fie alături mereu, unde sunt cavalerii de onoare (cei mai buni prieteni încă de la grădiniţă, şcoala generală, liceu, eventual facultate) sau domnişoarele de onoare (cele mai bune prietene care lăsau baltă orice întâlnire romantică doar ca să fie alături de tine când sufereai sau pur si simplu aveai nevoie de ele ... si de un castron mare de îngheţată). Am citit cărti şi am urmărit filme care prezentau o viaţă perfectă, viaţa pe care mi-aş fi dorit-o şi eu şi de fiecare dată când terminam de citit ultimul rând sau urmăream ultimul minut din film rămâneam cu o oarecare tristeţe în suflet, poate şi lacrimi pe obraz ... .
În filme, până şi găsirea unui loc de muncă e floare la ureche ... joburi de vis precum editor la o revistă pentru femei, sau deţinerea unei firme organizatoare de nunţi ... toate acestea sunt căpătate cu uşurinţă ... în filme. În schimb, în viaţa reală ne chinuim zi de zi să terminăm o facultate, apoi masterat ... pentru ca la terminarea studiilor să ne gasim de lucru în domenii total diferite faţă de domeniul studiat sau mai rău ... să nu găsim deloc ... şi aşa ne trezim căutând pe diferite site-uri tot felul de joburi care să ne asigure măcar plata chiriei indiferent că e un post de vânzătoare sau menajeră. Nu e o jignire să lucrezi în astfel de domenii, să nu fiu greşit înţeleasă, dar când m-am decis să mă înscriu la o facultate am crezut că după terminarea acesteia nu o să trebuiască să îmi fac griji în privinţa găsirii unui loc de muncă mai ales că na, vorba aia “am facultate”.
Dar m-am izbit de o crudă realitate, aceea că nici măcar ca vânzătoare nu mă pot angaja pentru că nu am experienţă. Şi regret cel mai mult faptul că părinţii mei au cheltuit zeci de milioane pentru ca eu să termin o facultate si acum îmi este pur şi simplu ruşine de faptul că tot ei mă întreţin, deşi sunt la master şi ar fi trebuit să muncesc ... însă nu sunt acceptată nicăieri din cauza lipsei de experienţă.
Acest lucru mă supară foarte tare şi deşi nu mi-a surâs niciodată ideea de a pleca din ţara mea într-o altă ţară, departe de casă, familie ... probabil chiar asta o să se şi întâmple şi asa ajung la vorba “de ce fugi de aia nu scapi”. Foarte adevărat. Şi uite asa ajung să inchei ziua cu un film pentru a evada timp de câteva ore din această realitate cruntă cu care toţi ne confruntăm.
Cu drag,
ANCA
PS. Articolul este scris de Anca la invitatia mea de a trimite articole; ea are 22 de ani, este studentă în Braşov, s-a nascut in Focşani, nu munceste şi la anu' va fi mireasă.
Câteodată stau şi ma gandesc de ce viaţa noastră nu e ca cea prezentată în filme. De ce nu locuim în case mari, de ce nu avem echipa de fotbal a liceului şi nelipsita echipă de majorete, de ce nu avem prietene/prieteni pe care să îi păs
