CARTI, FILME & CO

Seriale: House of Cards si The Affair

Serial TV House of cardsDacă nu ați urmărit încă, va recomand unul dintre serialele preferate ale lui Barak Obama. Se numește House of Cards, a început din 2013 (deci este la al 3-lea sezon) iar actorul principal Kevin Spacey a primit în sfârșit în acest an Globul de aur, după 8 nominalizări. Criticii de film spun că face aici rolul vieții lui, iar mie îmi plac în special fazele în care trage cu ochiul spectatorului.

Din acest serial s-a inspirat Ponta când i-a cerut lui Iohannis să-i ceară scuze soției sale, în prima lor confruntare televizată, și culmea, la fel ca și în cazul personajului Frank Underwood, a fost o manevră psihologică ratată, prilejuindu-i taciturnului Klaus Iohannis singura sa replică memorabilă: decât să fiu mârlan, prefer să pierd.

Ce aduce nou seria 2015? Ei bine, apare în mod surprinzător un președinte rus, Petrov, fost agent KGB, la fel de rece și calculat ca și Vladimir Putin, cu care seamănă și fizic, dar este un personaj mai pitoresc, care bea și cântă la sindrofii, o combinație de Elțin cu Putin. Machiavelicul Frank pare a-și fi găsit în sfârșit un adversar la fel de lipsit de scrupule ca și el. Este de urmărit și dacă rolul soției de președinte, jucat de Robin Wright cu prea multă răceală (după părerea mea) în sezonul trecut va suferi modificări.

Serial TV nou The AffairUn alt serial pe care vi-l recomand este The affair care, deși lansat doar anul trecut, a reușit să-i ia fața mai titratului House of cards și să câștige Globul de aur pentru cel mai bun serial dramă în luna ianuarie. Asta și datorită jocului reușit de Ruth Wilson, care a primit și ea un Glob de aur pentru cea mai bună actriță în rol feminin. Între ea (Allison Bailey) și Dominic West (care-l joacă pe Noah) ia naștere o relație (a love affair în engleză, spre deosebire de business, în română cuvântul afacere având cea de-a doua conotație).

Ambii sunt căsătoriți, iar povestea relației lor extraconjugale ni se deslușește treptat, pe bucăți, din perspectiva fiecăruia dintre cei doi participanți. Scenele par decupate din realitatea cotidiană, când apare rutina iar străinii care dau târcoale par să ascundă exact ceea ce căutăm. Dar toată lumea are secrete …

P.S. Aceste seriale va sunt recomandate de Marius, care prezintă filme care merită văzute.

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro melkior.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are niciun comentariu aprobat până acum.