REVISTELE LUI 2021

Revistele lunii Mai 2021

Bine v-am regăsit, dragi cititoare de reviste glossy și nu numai! Cum vă simțiți zilele astea, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște? Pentru mine lucurile se desfășoară atât de diferit decât până acum încât mă bucur că există miezul tuturor lucrurilor: sănătatea și familia. În rest, cum o vrea Dumnezeu!

Partea cea mai bună a acestei luni este că ne putem bucura de primăvară mult mai mult și mai bine decât anul trecut. Eu m-am străduit, împreună cu familia, să petrec cât mai mult timp în natură și să recuperez bucuria pierdută anul trecut când primăvara a început și s-a terminat fără ca noi să apucăm să gustăm din ea.

Aș vrea să vă pot spune că știu din surse sigure că totul va fi bine, însă nu știu asta, nici măcar pentru mine. Vorba cântecului: diminețile de primăvară sunt frumoase chiar și când sunt reci, iar forța și dulceața inimii o gustăm în fiecare moment în care ne simțim plini de iubire și admirație pentru viața însăși, nimeni altcineva. Sau nu zice așa cântecul? :))

Vă invit să vă bucurați de tot ce găsiți frumos în revistele lunii Mai și să nu renunțați la a vă face planuri pentru viitor, oricât de incert ar părea el. Viața continuă și după pandemie!

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Ela Ștefan]
25 lei
18 Mai
BBC Good Food România Cover story: Deserturi pentru zile însorite 14,99 lei
11 Mai
Tango Marea Dragoste Ediția de Primăvară 2021
[Coperta: Dr. Viorica Chiurciu și Raluca Kișescu]
19,99 lei
4 Mai
ForbesLife România [Live a Rich Life] Cover story: Watches and Wonders 10,90 lei
30 Apr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]

[Copertă: Beatrice Popovici Vîlcu]
10,90 lei
29 Apr
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

[Copertă: Feli Rasztar]
15,99 lei
29 Apr
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

[Copertă: Amanda Seyfried]

12,99 lei
29 Apr
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]

[Copertă: Pavel Bartoș și familia]

11,99
(10,99 lei)
28 Apr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]

[Copertă: Cecile Bois]

10,99 lei
27 Apr
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Spiritualitate. Să fim recunoscători

[Copertă: Edit Maria Fazakas]

24,90 lei
26 Apr
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Moda ca modă 50 lei
23 Apr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Simion Bogdan Mihai, EMAA si Mark Stam]
14,99 lei
23 Apr
Unica
[Pentru că tu ești unică!]

[Copertă: Alexandra Stan]

11,90 lei
22 Apr
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Apr

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2021:

5
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

melimeloparis.ro answear.ro librariadelfin.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 14 comentarii aprobate până acum.

Ediția de primăvară a revistei Tango – Marea Dragoste, nr 148/2021, are ca eroine ale copertelor două femei complexe, cu cariere profesionale remarcabile, care au avut curajul de a-și reorienta pasiunile și talentul și către domeniile artistice. Dr. Viorica Chiurciu, manager general al companiei Romvac, cercetătoare științifică cu multe realizări, brevete și invenții, a lansat primul său CD de muzică populară și se pregătește să absolve facultatea de muzică – iar despre toate aceste realizări ale vieții sale ne vorbește într-un interviu remarcabil. Raluca Kișescu, specialistă în marketing și comunicare, cu o remarcabilă carieră în domeniu, nu renunță la harul său de scriitoare și nici la pasiunea de alergătoare. În prezent, este în plină campanie de promovare a celui de-al doilea volum al său, intitulat “Povestea unicornului – care a alergat de la birou la Rio”, dar interviul său atinge teme legate nu doar de scris, ci și de dragoste, căsnicie, curaj. Revista vă prilejuiește și alte întâlniri cu personalități remarcabile din toate domeniile vieții artistice și culturale, în interviuri și materiale exclusive. Soprana și profesoara de canto Lavinia Cherecheș, nepoată a marii Virginia Zeani, spune povestea devenirii sale artistice și academice și vorbește cu onestitate despre obstacolele și reușitele unei cariere de artist de operă. Jurnalista, scriitoarea, cercetătoarea Iulia Gorneanu, împătimită cunoscătoare și iubitoare a folclorului și tradițiilor românești, ne împărtășește povestea sa de viață, de iubire, de curaj. Cântăreața Gina Pătrașcu, vedetă iubită a muzicii ușoare în anii comunismului, aflată azi departe de țară, dar cu sufletul alături de publicul românesc, ne trimite mărturisiri despre dragoste, muzică și noroc. În revistă puteți găsi, ca de fiecare dată, rubrica Cea mai frumoasă poezie, care propune un poem splendid scris de Magda Isanos – “Febră” – , texte excepționale scrise de Alex. Ștefănescu, Dara Codescu, Simona Catrina (în neprețuita rubrică de citate care vă va face, obligatoriu, să râdeți în hohote de frumusețea spumoasă a textelor pline de umor adunate în ea), Radu Rizea – cronicarul rafinat al vinurilor de la Domeniul Coroanei Segarcea, Alice Năstase Buciuta, Simona Preda, Iulia Miclea sau Manu Pencea, alături de fotografii superbe, mărturii în cuvinte și imagini despre frumusețea unor evenimente la zi sau noutăți editoriale. Între aceste noutăți editoriale, în afară de recomandările ultimelor apariții de la Humanitas Fiction, în revistă veți găsi citate din scriitoarea Isabel Allende, în cadrul rubricii Alfabetul după…, prezentări ale noilor volume ale Editurii Cărțile Tango, Antologia Cele mai frumoase miracole, antologia celor mai frumoase texte ale Simonei Catrina intitulată Damen Tango.

sursa: revistatango.ro

Ela Ștefan este mamă, soție și antreprenor, o femeie multifuncțională, de la care oricine poate învăța cum poate avea o viață plină, echilibrată, făcând exclusiv ceea ce-i face plăcere. Conduce și administrează una dintre cele mai mari francize din țară ale companiei FAN Courier, companie fondată în 1998, care din 2006 este liderul pieței românești de curierat; este consultant în imobiliare și investitor în mai multe start-up-uri și companii de IT. Timpul ei liber este limitat de responsabilitățile pe care le are ca soție și ca mamă a trei copii, dar pe care le îndeplinește cu bucurie și cu și mai mare succes. Oare pentru ea ziua are tot 24 de ore?…

sursa: luxury.ro

Oana

Multumesc mult pentru titluri si pentru informatie!

O viață frumoasă, atunci și acum, de Raluca Michailov, pentru Forbes Life România M-am gândit mult în ultimul an la ce înseamnă, mai exact, o viață bună, o stare de bine. Mai precis, m-am gândit dacă definiția mea personală a unei vieți bune s-a schimbat în lumina situației cu care ne confruntăm deja de un an. Parcă cel mai lung an. Prepandemie, mă gândeam că, pentru mine, o stare de bine înseamnă dragoste, familie, prieteni, împlinirea dată de un lucru bine făcut. Înseamnă proiectele frumoase, inovative, spectaculoase, imposibile, care se transformă, parcă miraculos, în reviste și evenimente la Forbes România. Înseamnă credința de a merge mai departe, chiar când e drumul tare greu. Înseamnă recunoștința pentru fiecare clipă în care ești în viață, sănătos, înconjurat de dragoste. Înseamnă „încăpățânarea” de a nu renunța la principiile tale, chiar dacă acest lucru înseamnă că pentru moment pierzi. Dar îți câștigi sufletul, cea mai mare comoară posibilă. Ce mai însemna, pentru mine, starea de bine? Bucuria de a fi în natură, de a călări pe Steward, de a face plimbări lungi prin Cișmigiu pândind ghioceii și toporașii. Bucuria de a bea o cafea cu o prietenă bună și de a vorbi multe lucruri serioase, după care să o cotim brusc spre niște pantofi sau o geantă care, evident, nu merită banii (niciodată nu merită banii, dar ce contează?). Bucuria de a primi mesaje romantice de la soțul meu și de a-l asculta pe copilul meu povestindu-mi despre cum a fost la școală și spunându-mi că sunt o mamă perfectă. Bucuria de a vedea locuri noi, de a privi marea sau oceanul cu o carte în mână. S-a schimbat ceva? Nu. La fel gândesc, doar că sunt mai recunoscătoare. Mai prezentă. Mai înțeleaptă – sper din toată inima. Și încerc să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult. Să-mi număr binecuvântările, așa cum spun englezii. Îmi doresc să ne bucurăm mai mult anul acesta. Pentru că prilejurile de bucurie sunt aici, în viața noastră. Trebuie doar să deschidem ochii. #sătrăimfrumos

sursa: forbes.ro

Ediția de mai a revistei Avantaje aduce o lecție de viață uitată, dosită în sertarele minții: este secretul absolut al extraordinarei capacități de a adaptare a generației noastre. Veți înțelege asta citind interviul pe care-l găsiți la pag. 66 cu scriitoarea Ioana Nicolaie. Noi suntem cei care punem mereu omul înaintea funcției, nevoia înaintea datoriei și sufletul înaintea studiilor. La pagina 56 veți găsi cele mai frumoase sfaturi pentru a înțelege ce înseamnă, cu adevărat, să fii o Lady. Puține femei știu că nu trebuie să dea sfaturi nesolicitate, nu știu să pună limite sănătoase cu cei din jur și cred că se fac ascultate dacă croșetează în minte argumente și replici deștepte. Ce greșeală… La pag. 48 doi specialiști de top din medicină ne spun măsura succesului și a reușitei în domeniul lor: lucrul în echipă și apropierea sufletească de pacient. Medicina viitorului se va folosi de roboți și lasere, dar mâinile care le ghidează sunt ale doctorilor… Gadget-urile ne ajută în orice domeniu dar vor fi mereu precum ustensilele pe care le țineam în penar. E foarte bine să le ai și să le folosești, dar mâna care face cercul cu compasul e a ta. Nu alergați după aparatură, ci după medicul care știe s-o folosească! Pavel Bartoș, răspunde sincer așa cum îi e felul, decalogului Avantaje despre viață. Ce a furat în copilărie? Povestea doamnei Beatrice Popovici Vîlcu, protagonista coperții, pare răspunsul la o provocare. A pornit de jos dar pasiunea a dus-o în topul unei profesii unde numărul experţilor se numără pe degete şi astăzi este general manager Romger Medical, numărul unu al vânzărilor de proteze mamare în România și Europa de Est. DOSARUL SPECIAL ne vorbește despre medicina omului sănătos, cea care abordează multidisciplinar omul sănătos pentru a reuși să cunoască din vreme, să înlăture și să diminueze efectele factorilor ce pot conduce la boală. Vine Paștele… Vrei să treci de aceste zile fără să pui pe tine nici un kilogram în plus?Dacă vrei ca acest lucru să se întâmple, ține cont de sfaturile noastre de la pagia 53. Garantat, nu vei depăși limita.

sursa: avantaje.ro

Ediția Cosmopolitan de mai 2021 „onorează cu respect și bucurie lumea artistică și tot ceea ce ne oferă ea”, așa cum redactorul-șef Diana Colcer îți dezvăluie încă de la începutul revistei. Așa că fii pregătită să te răsfeți cu un Cosmo colorat, care sparge toate barierele dintre oameni, așa cum numai arta o poate face. În primul rând, redescoper-o pe Amanda Seyfried, dintr-o nouă perspectivă, aceea a actriței care tocmai a fost pentru prima oară nominalizată la premiile Oscar, moment ce marchează o nouă etapă din viața ei, din mai multe puncte de vedere. Amanda Seyfried chiar are toate motivele să atragă toate prvirile din jur! Lasă-te inspirată de felul ei de a fi. Apoi, participă alături de noi la Manifestul pentru arta ca formă de terapie, și descoperă cum este să fii curator de artă în România, chiar de la două femei extrem de creative și puternice din lumea artistică autohtonă. Ca de obicei, Fashion Editorul nostru, Anca Stăruială și Editorul nostru de Beauty & Health, Ana-Maria Prunariu îți prezintă cele mai noi și mai cool trenduri de la imprimeuri artsy la tratamente profesionale de înfrumusețare care merită investiția ta. Și, pentru că se apropie vara, ți-am pregătit câteva subiecte fierbinți, cum ar fi: Chiar poți simți chimie sexuală prin intermediul unui ecran? Acesta este doar un scurt intro al unui întreg Univers Cosmo de care sigur te vei bucura, mai ales că îți este dedicat — micul nostru cadou de Paște! Bucură-te din plin de luna mai!

sursa: cosmopolitan.ro

Numărul de mai al PSYCHOLOGIES te invită să o cunoşti pe Edit Maria Fazakas, într-un echilibru între cariera sa în muzică şi viaţa de familie, să descoperi cum arată dragostea în vremuri de izolare, precum şi ce înseamnă spiritualitatea într-un dosar despre Dumnezeu şi Univers, sacralitate şi religie, şi să faci o scurtă incursiune, de-a lungul istoriei, pentru a afla mai multe despre Eduard Gruber şi a sa „audiţie colorată”. Revista PSYCHOLOGIES România are 144 de pagini de conținut original, care nu a mai fost publicat nicăieri – nici pe site, nici pe bloguri, nici în alte reviste.

sursa: psychologies.ro

💜 De azi, 11 mai, găsiți la chioșcuri din toată țară noul număr BBC Good Food! Deși în ziua de azi se găsesc fructe și legume proaspete cam tot timpul anului, nimic nu se compară cu aroma primelor căpșuni din piețe la final de mai, cu gustul mazării dulci proaspăt scoase din păstăi sau cu parfumul florilor de soc când intri dimineața în bucătărie după ce le-ai pus la uscat. Iar cei care au grădini sunt și mai norocoși, cu un „loc de joacă“ perfect în acest sezon – iar noi vă invidiem sincer! În paginile numărului de mai veți găsi rețete care să vă fie inspirație pentru prima recoltă a primăverii, de la cine rapide pentru seri aglomerate la salate ingenioase, dar și la prăjituri cu care să întâmpinăm vara așa cum se cuvine. Să vă bucurați de ele și să le pregătiți cu drag!

sursa: pagina de Facebook a revistei

Diana

Revista unica de mai are cadou un pachețel de hârtie igienica umeda pentru piele sensibila. Mi-am luat și revista elle

Îmi plac hainele, întotdeauna mi-au plăcut. În funcţie de diferite etape ale vieţii mele, am colecţionat pantofi – într-o vreme, tare de mult. Apoi am donat 90% dintre ei. Altădată, am adunat în dulap zeci de rochii pe care le-am purtat mult şi bine. Ulterior, pe o bună parte le-am donat. Mai sunt şi cele care au căpătat un soi de caracter permanent în garderoba mea. Am avut şi perioada culorilor tari şi a imprimeurilor care îţi iau ochii. A trecut şi ea, dar nu imediat. Acum sunt la stadiul în care în garderobă domină piesele în tonuri de alb, negru sau bleumarin, cu doar câteva accente de culoare. Îmi place să glumesc că e de la vârstă, doar că tot acum îmi plac paietele şi lucrurile cu mult sclipici, tonurile de auriu şi argintiu. Iar dacă asta e dovadă de maturitate, atunci nu ştiu ce să zic… Singura mea dovadă de maturitate în modă, dacă pot să zic aşa, a fost mereu faptul că am purtat tot ce mi-am cumpărat. Chiar şi achiziţiile din impuls (pentru că au existat destule) au fost purtate, uneori ani la rând. Mircea Cioponea şi Petru Coca, fondatorii atelierului de pantofi bespoke Petru & Claymoor, lansat în urmă cu patru ani, au spus într-un interviu pentru După Afaceri Premium (pe care îl puteţi citi în paginile acestei ediţii) că piesele manufacturate pot fi purtate cu siguranţă şi peste 10 ani, devenind astfel investiţii personale. Tot ei spuneau că, spre deosebire de clientul de brand, cel care doreşte să îşi afişeze statusul prin purtarea produsului, clientul bespoke este un client educat. „În general, sunt oameni discreţi pentru care caracterul excepţional al produsului primează în faţa imaginii.“ Pornind de la afirmaţiile celor doi antreprenori, mă gândeam că pasiunea mea pentru haine şi pantofi, pentru modă în general, nu a ţinut niciodată cont de tendinţe sau de branduri şi, uitându-mă acum în perspectivă, nu poate decât să mă bucure. Am citit mai multe recent despre economie circulară, despre economie verde şi despre poluare. Ştiam că moda este unul dintre domeniile care poartă pe umeri o bună parte din responsabilitatea poluării, dar nu analizasem niciodată cu atenţie cifrele. Într-o lume în care social media dictează multe dintre tendinţe, moda a ajuns doar o modă. Mai exact, trendurile nu apar de două ori pe an, odată cu prezentările marilor case. Retailerii mass-market îşi completează aproape zilnic oferta cu noi şi noi modele. Iar hainele şi încălţările ajung să aibă o viaţă tare scurtă (şi tristă). Pare că relaţia purtătorilor cu moda este o replică fidelă a relaţiilor interumane din ultima vreme. Totul este pasager şi fără sentimente. Iar dacă, poate, oamenii au învăţat să nu mai sufere din cauza asta, ei bine hainele şi planeta cu siguranţă o fac. Potrivit studiilor, industria textilă este unul dintre cei mai mari poluatori ai planetei, fiind responsabilă pentru 10% din poluarea cu emisii de gaze cu efect de seră. Mai mult, doar 1% din textilele la nivel global se reciclează. Unde se duc restul de 99% când se duc? PS: Apropo de sclipici, am aflat foarte recent că pentru cei ca mine – shiny happy people, vorba melodiei R.E.M. – s-a inventat şi un termen, holosexual. Îmi place cum sună şi îmi asum!

sursa: editorial Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium

În noul număr al revistei VIVA!, Pavel Bartoș ne face cunoștință cu o regină și prințesele lor. Pictorial exclusiv cu soția și cele trei fete . ❤ Prezentatorul face dezvăluiri neștiute despre mama copiilor. E foarte mândru de ea și a împărtășit tuturor cu ce se ocupă Anca. Ce mai poți citi în VIVA! de mai: – ANA PORGRAS – viața campioanei mondiale, cu bune și cu rele, de la A… la Zanni. Adevărul despre cele mai grele momente din cariera de gimnastă și secretele relației cu Faimosul de la Survivor – CONNECT-R – vorbește în premieră despre relația cu Misha, de după divorț, și despre momentele care i-au marcat viața și l-au îndreptat spre credință – ALINA EREMIA – cel mai cool & stylish pictorial cu una dintre cele mai frumoase și mai sexy artiste din showbiz-ul românesc – DORINA LAZĂR – interviu eveniment cu marea actriță: la 83 de ani, povestește cu umor despre toate evenimentele dramatice ale vieții sale – ANDI CONSTANTIN – faimosul burlac și-a pus povestea de viață pe tavă: copilăria, adolescența, greșelile tinereții și detalii despre viața lui amoroasă – NETI SANDU – secretele de stil ale vedetei PRO TV – MARIUS MANOLE – cele mai mari satisfacții și cele mai mari regrete din viața personală și profesională – FLORIN BUSUIOC – totul despre fricile, regretele, împlinirile și cele mai ascunse dorințe ale prezentatorului TV – IN MEMORIAM – fabuloasele povești de viață ale regretaților Cornelia Catanga, Gabi Luncă și Nelu Ploieșteanu

sursa: pagina de Facebook a revistei

A apărut revista Unica de mai! Alexandra Stan, scandalos de sexy pe copertă Revista Unica de mai este definită de două cuvinte: fresh și sexy – exact ca Alexandra Stan, care se află pe coperta acestei ediții. Alexandra Stan ne-a cucerit dincolo de orice speranță cu personalitatea ei. Pentru unii oameni ar putea fi inconfortabil de sinceră, dar nouă ne plac oamenii autentici, care nu se feresc să spună lucrurilor pe nume. Nu există întrebare care să o facă să devină brusc sfioasă – tocmai sinceritatea Alexandrei face interviul cu ea să fie unul cu adevărat spumos. Ea ne-a vorbit despre presiunile resimțite de-a lungul carierei, despre greutățile întâmpinate la Survivor, despre traume psihologice și despre cum este să facă parte din comunitatea LGBTQ+ într-o țară în care prejudecățile sunt la ele acasă. „Am găsit curajul pentru că întotdeauna am fost o persoană asumată, cu toate că, de multe ori am fost judecată pentru lipsa de inhibiții”, a povestit ea cu privire la declarațiile recente cu privire la bisexualitatea ei. „Consider că este foarte important pentru noi să fim fericiți cu noi înșine, să iubim mult și intens.Este foarte important să dăm acest exemplu oamenilor, să spunem cine suntem și ceea ce simțim, să ne acceptăm, mai ales când experimentezi sau nu. Cunosc foarte mulți oameni care se ascund și care se simt prost, se învinovățesc pentru ceea ce simt și ajung să devină extrem de deprimați”. Interviuri de neuitat cu oameni pe măsură Admirăm și apreciem oamenii care schimbă lumea prin ceea ce fac: fie că vorbim de jurnaliști, actori sau antreprenori. În revista Unica de mai, am discutat cu oameni speciali din mai multe domenii – și am învățat câte o lecție importantă de la fiecare. Paula Herlo este unul dintre jurnaliștii de la baza proiectului „România, te iubesc!”. Este definită de o sete de adevăr imensă, de responsabilitate, de ambiție și de o disciplină de invidiat. Paula susține mai multe campanii și cauze sociale, totodată aducând în atenția publicului reportaje minuțios documentate pe teme de interes. Despre cum reușește să le facă pe toate, aflăm de la ea. Pe Virgil Ianțu îl știm de mult timp și nu putem să nu îl admirăm pentru felul în care reușește să se mențină relevant fără a apela la tertipuri. Charismatic și cu o energie de invidiat, el prezintă în fiecare episod al emisiunii „Câștigă România!” oameni speciali, care uimesc prin cultura lor generală și nu numai. Descoperă-l și tu alături de noi! Tot în ediția de mai vei găsi un interviu exclusiv, de excepție, cu actorii și actrițele din cel mai în vogă serial difuzat de HBO GO, „The Nevers”. Acest nou serial are de toate: o atmosferă victoriană irezistibilă, intriga unor puteri supranaturale și problemele sociale relevante oricând. Discutând cu oamenii din spatele personajelor, am înțeles mai bine cum acest serial reflectă lumea în care trăim. Dezvoltare personală și trenduri irezistibile în Unica de mai Învățăm ceva nou zilnic, indiferent de ce vârstă avem. Tocmai de aceea, noi intervievăm în fiecare număr al revistei Unica oameni excepționali în cadrul rubricilor de Know How și Leadership. Luna aceasta, la rubrica de Know How vei găsi un interviu foarte util cu terapeutul spiritual Andreea Filip. În secolul vitezei, dorința de a excela la locul de muncă ne poate împinge într-o extremă nesănătoasă. Tocmai de aceea, Andreea ne-a arătat ce trebuie să facem pentru a păstra un echilibru între carieră și viața personală. La Leadership, o poți descoperi pe Bianca Mereuță, femeia care a pus bazele comunității online „Ce le citim copiilor”. Astăzi, această comunitate are peste 135.000 de membri pe Facebook, crescând zilnic, iar casa Biancăi este o veritabilă bibliotecă privată, care cuprinde peste 10.000 de titluri. Despre cum a reușit acest lucru, poți descoperi în interviul pe care i l-am luat. Însă dezvoltarea personală nu este singurul subiect care ne pasionează. Frumusețea și moda sunt priorități indiferent de anotimp Pentru că vara se apropie cu pași repezi, vrem să ne prindă pregătite. Astfel, în UNICA de mai vei putea găsi materiale despre cât de important este să porți SPF ori de câte ori ieși din casă, dar și despre cum să ai grijă de părul tău – fie că este drept, creț sau vopsit, specialiștii cu care am discutat, au răspunsul pentru orice probleme. Iar după ce ai avut grijă de pielea și părul tău, un puf din parfumul preferat este cireașa de pe tort! Descoperă cele mai frumoase esențe autohtone, ale producătorilor români. Iar dacă vrei să rămâi în pas cu moda, lasă-te inspirată de editorialul nostru cu Dana Rogoz. Cu o eleganță deosebită, cum ne-a obișnuit, Dana este o oază de inspirație. Luna aceasta mergem pe ideea de back to basics, după cum vei putea să observi din paginile de modă ale revistei Unica.

sursa: unica.ro

Numărul de mai al revistei Femeia. este plin de daruri și surprize plăcute. Desigur, te vom surpinde și cu multe articole interesante! În paginile revistei Femeia. o vei cunoaște pe actrița Cecile Bois, cea care interpretează rolul căpitanului Candice Renoir din serialul cu același nume difuzat pe AXN, așa cum este ea în viața de zi cu zi. Vei afla și multe lucruri utile, de pildă, cum să faci față personelor toxice pe care nu poți să le eviți, cum să-ți energizezi frumusețea, cum să-ți purifici aerul cu ajutorul plantelor de apartament, de ce e bine să alegi o cură de detoxificare, dar și multe alte subiecte interesante. Pe lângă aceste daruri de suflet, ți-am mai pregătit și două produse folositoare, pe care te lăsăm să le descoperi! Pentru a nu rata niciun număr, te poți abona prin Burda la revista Femeia. Iar dacă preferi ediția digitală, aceasta este disponibilă pe Magzter și PressReader.

sursa: femeia.ro

Pentru luna mai pariem pe tinerețe și te sfătuim să faci la fel. Nu pentru o improbabilă întoarcere în timp, ci pentru a-ți da timp să afli ce lucruri extraordinare fac tinerii artiști și activiști din România. Descoperă în ELLE România de mai o serie de materiale dedicate artiștilor și activiștilor pe care pariem pentru viitor, fie că este vorba despre arte vizuale, cinematografie sau muzică, sau despre fetele care și-au propus să schimbe destinele femeilor din țară. ELLE FASHION – FOCUS: NUANȚE DE BEJ. În mai profităm de întoarcerea în trend a uneia dintre cele mai versatile și mai utilizate culori ale modei, bejul. Rafinat, sofisticat și confortabil, interpretat în ținute feminine sau cu un touch masculin, este tonul pe care îl vei purta mult timp de-acum înainte. ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: IMOLA ZOLTAN – Află mai multe despre stilul eclectic al Imolei Zoltan, managing director McCann PR, unul funcțional, smart casual, cu influențe dark academia și condimentat întotdeauna cu un aer punk. ELLE SHOPPING – Maurice Munteanu te provoacă, chiar dacă nu pleci prea curând în vacanță, să te inspiri din călătorii în investițiile tale pentru acest sezon. Alege piese care îți amintesc de junglă, de deșert sau de o grădină luxuriantă plină de flori … e vremea optimismului în modă! ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: TINCUȚA MARIN – Citește o conversație despre artă cu tânăra artistă care își vede luna aceasta, la doar 26 de ani, munca prezentată în două expoziții solo: la galeria Jecza din Timișoara și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. ELLE AGENDA – Expozițiile, filmele și serialele nou lansate revin în agendele noastre. În plus, avem parte și de Festivalul One World România, o ocazie perfectă să ieșim la cinema în aer liber și să ne bucurăm, din nou, de experiențe culturale împreună. Află ce nu trebuie să ratezi! ELLE FASHION – 10 BRAND-URI ȘI DESIGNERI DE ACCESORII CARE MIZEAZĂ PE SUSTENABILITATE. Preocuparea ta pentru modă sustenabilă nu trebuie să se rezume doar la haine. Mai ales că acum tot felul de brand-uri îți propun bijuterii, ochelari, pantofi și genți cool, în trend și realizate în mod etic. Află care sunt preferatele stilistei ELLE Daria Georgescu. ELLE FASHION – SEX, SCANDAL, MUGLER. Brand-uri precum Area sau Mugler mizează pe senzualitate anul acesta, ca o modalitate de a evada dintr-o realitate prea gri, prea repetitivă și prea banală. Maurice Munteanu te sfătuiește să încerci și tu! ELLE FILM: ONE WORLD ROMANIA, 2X2 CU FILME ROMÂNEȘTI DE DEBUT. Certitudinea probabilităților, un documentar despre cum a arătat anul 1968 în România, și Fatima, povestea unei tinere refugiate care trăiește aici, sunt rezultatele muncii unor femei care încep să aibă un cuvânt de spus în filmul românesc. ELLE INTERVIU – ACESTA ESTE NUMELE EI: CHANEL MILLER. Cum a ajuns victima unei agresiuni sexuale care a indignat o lume întreagă să renunțe la anonimat și să vorbească liber despre ceea ce i s-a întâmplat, dar și despre traumă, consecințe, mentalități și un sistem de justiție care nu face dreptate? ELLE FENOMEN: TINERII CARE FAC ȘI NU TAC. Tinerii din România creează festivaluri de film, reviste și organizații pentru drepturile omului, luptând pentru lucrurile în care cred. E timpul să îi ascultăm. ELLE PSIHO – CAPITULAREA, SAU CÂND ÎNVEȚI SĂ NU MAI CONTEZI DIN TEAMA DE A FI PĂRĂSITĂ. O conversație cu psihoterapeuta Cristina Chiriac despre subjugare și comportamentele pe care le adoptăm din frică. ELLE INTERVIU – ANNE FRANK, MOȘTENIREA SPERANȚEI. Scriitorul David R. Gillham și-a imaginat viața Annei Frank, dacă aceasta ar fi supraviețuit Holocaustului. Citește un dialog între autor și Ioana Bâldea Constantinescu, prilejuit de apariția volumului Annelies în România. ELLE GUEST – BY THE LIGHT OF COMMON DAY. Actrița Ana Ularu rememorează un an de pandemie, de la primele temeri la perioada confuză care le-a urmat și până la această nouă primăvară a speranței. ELLE COVER STORY: SUNETUL MUZICII. Trei tineri muzicieni care sunt interesați de zone diferite ale domeniului lor își spun poveștile, uniți de aceeași pasiune. Fă cunoștință cu EMAA, Simion Bogdan Mihai și Mark Stam. ELLE BEAUTY – CBD-UL ȘI INDUSTRIA FRUMUSEȚII, O POVESTE DE DRAGOSTE CONTROVERSATĂ. Canabidiolul este astăzi un ingredient vedetă, care se regăsește într-o gamă uriașă de produse beauty. Cât promite și ce livrează controversatul CBD? ELLE HEALTH – NU E VINA TA! Discuția publică despre cum se simte și ce reprezintă pierderea unei sarcini de-abia a început, după o prea lungă perioadă de stigmă și tăcere. Și nu va înceta prea curând! ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: Ce ascunde în portfard influencer-ul SORINA FREDHOLM, o persoană preocupată de un trai cât mai natural și de beneficiile pe care acesta le aduce corpurilor noastre. ELLE BEAUTY – FOCUS ON: NIACINAMIDA. Industria beauty are un nou ingredient favorit, iar de data aceasta este unul care poate fi utilizat în multiple combinații și care aduce beneficii reale pielii.

sursa: elle.ro