REVISTELE LUI 2022

Revistele lunii Februarie 2022

Revistele lunii Februarie 2022 pe blogul cu reviste

Dragi cititoare ale revistelor glossy românești, a venit vremea și pentru revistele lunii Februarie 2022. Sau ce-a mai rămas din ele, căci lucrurile s-au complicat, după ați văzut și voi. Este posibil ca licențele internationale Cosmopolitan și Harper’s Bazaar să nu se mai editeze în România. Deja Unica printată este istorie și e regretată de multe cititoare fidele. La fel și National Geographic.

În altă ordine de idei, nu-mi vine să cred că este deja luna Februarie, cu Sfântul Valentin și Dragobetele bătând la ușă. Eu abia am reușit să strâng toate decorațiunile de Crăciun de prin casă. În două săptămâni scot inimioarele și-mi cumpăr un buchet colorat de flori.

Simt că acum este o perioadă de așteptare, să vedem ce se mai întâmplă cu pandemia, războiul și multe alte lucruri din jurul nostru. Azi dimineață am ascultat pițigoiul cântând (nu știam că e atât de minunat) și mi s-a părut că s-a luminat dintr-o dată ziua mai mult. Sper că e un semn de bine!

Haideți să vedem ce ne oferă revistele lunii Februarie, atâtea câte au mai rămas. Ceva tot mai găsim la chioșcuri și avem ce citi în weekend-urile relaxante din acest final de iarnă. Doar că lucrurile nu mai sunt și nici nu vor mai fi așa cum le știam noi. Vă mai aduceți aminte de vremurile în care ne plângeam că revistele oferă cadou prea multe genți și rujuri? :))

(Sursa foto: colaj cu Elle Ferguson by Quinn Mason via Pinterest)

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de FEBRUARIE 2022 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]
Ultima ediție românească tipărită

[Copertă: Lucy Hale]

15 lei
23 Feb
BBC Good Food România Cover story: Deserturi delicioase pentru noul an 20 lei
16 Feb
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Booklet cadou: O viata minunata. Cum sa gasim un sens al existentei, de Frank Martela
[Copertă: Petronela Rotar]
26,99 lei
4 Feb
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: New Year, New Perspective
Ediție dublă Ianuarie-Februarie 2022
50 lei
31 Ian
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Gel de duș Gerovital (full size)

[Copertă: Xonia, Roxana Ciuhulescu, Elena Chiriac și Cătălin Zmărăndescu]

15 lei (11,90 lei)
28 Ian
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Cremă de mâini Ecooking (travel size)
[Copertă: Cosmina Măhăra]
14 lei (10,90 lei)
27 Ian
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Sânziana Negru]
16,99 lei
24 Ian
La chioșcuri găsești și următoarele reviste cu număr dublu:
Revista UNICA, ediția de Decembrie 2021 ultima tipărită
ForbesLife România, ediția Ianuarie-Februarie 2022
Glamour România, ediția Toamnă-Iarnă 2021-2022

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Februarie 2022:

2
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

melimeloparis.ro answear.ro librariadelfin.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 12 comentarii aprobate până acum.
Camelia

De anul acesta m-am axat pe Psychologies, imi place pana acum. Si eu ma asteptam sa fie cartea cadou luna aceasta dar nu e :-??

Eleni

Eu nu am văzut nicăieri Psychologies cu carte :cry: Și oricum, ar fi costat mai mult de 27 lei. Azi am văzut și Elle de martie la 17 lei, cu un tester de La vie est belle. Aștept Viva, să vedem ce cadou va avea. Prețul sigur va fi mărit…

Ediția de februarie BBC Good Food România se găsește de săptămâna aceasta la punctele de difuzare a presei. Toate abonamentele au fost expediate deja și sunt în drum spre dumneavoastră – revistele vor ajunge la adrese în următoarele zile, începând de astăzi. Vă mulțumim mult pentru susținere, înțelegere și ne cerem scuze pentru întârziere.

sursa: pagina de Facebook a revistei Pretul revistei a crescut cu 5 lei, fiind acum de 20 de lei.

Ediția de februarie 2022 încheie 22 de ani de COSMOPOLITAN în România Dragi cititoare și prieteni ai revistei, astăzi apare în sfârșit un nou COSMO, revista de februarie 2022 — o ediție specială grație materialelor și fotografiilor sale exclusive, grație oamenilor care, numai prin sprijinul și implicarea lor necondiționată, au făcut posibilă producția acestui număr. O ediție specială cu atât mai mult cu cât este și ultimul număr de COSMOPOLITAN Româna tipărit în cadrul editurii City Publishing. Asta înseamnă că revista care, prin materialele sale îndrăznețe, investigațiile controversate și activismul său susținut dă glas de mai bine de 60 de ani femeilor din întreaga lume, luptând pentru drepturile lor și pentru eliminarea stigmatelor sociale de orice tip, nu va mai apărea în țara noastră până când un alt publisher care — întrunind condițiile licenței noastre internaționale — va reuși să preia, să dezvolte cu adevărat și să ducă mai departe moștenirea impresionantă, vocea editorială unică, jurnalismul nonconformist și spirtul profund umanist al acestui brand excepțional. În pauza de câteva apariții tipărite pe care am luat-o fără voia noastră iarna trecută mulți dintre voi v-ați exprimat îngrijorarea prin mesaje, ne-ați întrebat de ce nu ați găsit la chioșcuri edițiile de iarnă 2021, iar apoi, când veștile despre posibila noastră închidere au apărut pe rețelele sociale, ne-ați scris că vreți înapoi revistele în format fizic și chiar ne-ați trimis fotografii cu colecțiile voastre de COSMO. Tuturor celor care ne-au trimis mesaje de susținere și gânduri bune în tot acest timp, tuturor celor care au căutat și au așteptat revistele noastre tipărite — vă mulțumesc din suflet. Și sunt cu atât mai bucuroasă că am reușit să vă oferim tuturor acest ultim COSMO, ediția cu numărul 263 care pentru noi, actula redacție a revistei COSMOPOLITAN, se pare că marchează finalul unei unei ere, al unei impresionante istorii de brand începută în septembrie 1999. COSMOPOLITAN are o tradiție de peste 22 de ani în România, timp în care am realizat nenumărate interviuri, investigații și reportaje de impact, am susținut nașterea și ascensiunea multor celebrități și am dezvoltat campanii și evenimente extraordinare. Multe se pot întâmpla în 22 de ani! Îmi amintesc și acum când am văzut prima dată un număr de COSMOPOLITAN la un chioșc de ziare — cred că eram în primul an de studenție, la Facultatea de Jurnalism, și încă văd foarte clar cu ochii minții titlurile de pe copertă, îmi aduc aminte cât de frapată am fost, din postura de proaspătă cititoare, de îndrăzneala revistei de a discuta subiecte atât de controversate sau tabu la vremea respectivă. Dacă mi-ar fi spus cineva atunci că, peste ani și ani, revista pe care tocmai o descopeream cu fascinație o să-mi ofere cei mai frumoși ani din viața mea profesională, că o să mă crească, o să-mi deschidă mintea și o să-mi cultive empatia, spiritul liber și dorința de cunoaștere și implicare până-ntr-atât… oare ce-aș fi zis? Cu tot idealismul și romantismul celor 20 de ani pe care-i aveam atunci, probabil aș fi râs, i-aș fi zis că vorbește din cărți, citează din filme sau are prea multă imaginație. Ca Redactor-Șef al ediției în limba română și „custode” de brand pe piața locală, m-am alăturat revistei și echipei COSMOPOLITAN acum 7 ani. Nu am prins vremurile de început ale revistei și nu am fost părtașă la unele dintre cele mai mari realizări ale noastre în România. Așa că, deși aveam la CV destule joburi în presă deja și un portofoliu de apariții în publicații la fel de prestigioase, nu mi-a fost ușor — nici la început și cred că niciodată — să îndeplinesc acest rol. Și poate tocmai de aceea m-am străduit și mai mult să-l merit. Ce au însemnat pentru mine anii mei la COSMO? Alături de echipa mea și de toți oamenii care ne-au susținut de lungul acestor 7 ani, am dedicat acestui brand excepțional toată creativitatea, timpul, devotamentul și integritatea profesională de care am fost capabilă. Am promovat prin intermediul revistei și canalelor noastre sociale vocile feminine care au ceva de spus, ceva să ne învețe și care trebuie să fie auzite. Am susținut jurnalismul de lifestyle feminin și fotografia de modă de cea mai înaltă calitate. Am avut norocul să lucrez cu oameni cu aceeași viziune și am încercat să îi motivez zi de zi, nu doar prin vorbele, ci și prin faptele mele, prin munca și implicarea mea alături de ei. Am fost deseori autodidactă, din dorința de a duce COSMO România acolo unde ar trebui să fie. Am inițiat proiecte complexe, pe care am învățat din mers cum să le pun în practică și am gestionat campanii complicate chiar și atunci când n-am mai avut defel resursele necesare; mereu cu același entuziasm și aceeași seriozitate, și indiferent de gradul de implicare, susținere, interes sau dezinteres al publisherilor locali pe care i-am avut. Am avut curaj. Am lucrat naiv ca să-mi dau seama cum ar trebui făcut cu adevărat bine. Am câștigat în profesionalism, creativitate, înțelepciune și anduranță. Nu regret nicio secundă investită în tot ce înseamnă COSMO. Nu regret decât lucrurile pe care nu am reușit — cine știe, poate doar deocamdată — să le punem în practică. Am iubit și voi iubi mereu acest brand minunat și voi fi mereu mândră de faptul că am devenit parte din vasta lui familie internațională! Așa că pur și simplu nu am în mine metafore sau fraze atent meșteșugite care ar putea cuprinde sau surprinde cu adevărat ce a însemnat COSMO în viața mea — în viețile noastre, de fapt — sau ce impact a avut spiritul său liber, emancipat și vizionar asupra convingerilor și alegerilor noastre de zi cu zi. Sunt conștientă că mulți dintre voi, citiorii și prietenii noștri, au crescut cu această revistă și au lăsat-o „moștenire” generațiilor mai tinere, așa cum și mulți dintre noi, veteranii din redacția COSMO România, ne-am maturizat și am evoluat odată cu revista. Nu am cuvinte de final mai potrivite decât a le mulțumi pe această cale tuturor oamenilor — Cristina Ion, Amir Doboș, Ana-Maria Prunariu, Anca Stăruială, Cătălina Teodorescu, Vlad Andrei, Ovidiu Nuță, Antonia Roșu, Maria Burnea, Bianca Dragomir, Alina Aliman, Vlad Tăușance, Diana Florina Cosmin, Bianca Poptean, Bianca Sîrbu, Anca Ciuciulin, Cătălin Gruia, Gabriela Zăvăleanu, Elena Francisc Turcanu, Silviu Vasilescu, Teodora Tîrcă, Roxana Dobriță, Dana Panghe, Anca Rusu, Anca Romanescu, Lindsey Noel, Mitchell McCormack, Kimberly Goodnight, Victor Oancea, Sebastian Enache, Tibi Clenci, Cristian Garcia, Cătălina Bedreag, Alina Gavrilă, Adina Gheorghe, Tania Cozma, Alex Caraman, Adonis Enache, Cecilia Rentea, Dragoș Borcănea, Ovidiu Oltean, Ioana Carp și mulți, foarte muți alții jurnaliști, fotografi, stiliști, corectori, prelucratori de imagine, videografi, modele, makeup artists, hairstylists — care prin talentul și creativitatea lor au însuflețit vreme de 22 de ani fiecare pagină de COSMO românesc. Au fost 22 de ani minunați pentru COSMOPOLITAN în România și o călătorie și o aventură de 7 ani incredibli pentru mine, și vreau să cred că noi, actuala echipă, lăsăm în urmă o moștenire spirituală adevărată, o revistă și un brand măcar la fel de frumos ca atunci când ne-a fost încredințat. Și, cine știe, poate ne revedem în curând! — Diana Colcer, Redactor Șef COSMOPOLITAN & COSMOPOLITAN MAN România

sursa: cosmopolitan.ro

lavyniamuntean@yahoo.com

A aparut ultimul nr Cosmopolitan.
Se pare ca toate revistele City Publishing s-au inchis…au dat faliment… :-??

Eleni

Trist, foarte trist. Frumoase vremuri cînd era taraba plină de treviste glossy, cu diverse cadouri și inserturi că nu știai la ce să te uiți mai întîi. Sincer, nu (prea) mai avem ce citi, poate doar revistele aflate în colecție personală și eu dețin așa ceva, din fericire. M-am orientat spre revista Psychologies pentru că mai are cărți interesante de dezvoltare personală. Și cam atît. :yes:

Știu din sursă sigură că Harper’s Bazaar România nu se mai publică. Îmi pare tare rău!

Ce puteţi citi în noul număr al revistei După Afaceri Premium, revista de lifestyle a ZF: Care sunt noutăţile pe piaţa de lifestyle şi lux? Ediţia de ianuarie – februarie 2022 a revistei de lifestyle şi lux După Afaceri Premium a apărut în format fizic alături de Ziarul Financiar, fiind distribuită către abonaţi. La fel ca şi până acum, numărul acesta abordează teme de design, turism şi gastronomie, adună poveşti despre noutăţile din piaţa de beauty şi despre tendinţele din lumea modei. Revista poate fi şi achiziţionată online – zf.ro/anuare – sau din reţeaua de magazine Inmedio din Bucureşti şi din principalele oraşe din ţară (în punctele de vânzare selectate), precum şi din reţeaua Press One din cadrul Aeroportului Henri Coandă de lângă Capitală.

sursa: facebook.com/ZIARULFINANCIAR

În februarie, Psychologies te provoacă să te pui pe primul loc în viața ta: „Iubirea începe cu mine!” Da, da, cu tine! Faci o inițiere în Tantra, alegi alimentele care stimulează creierul și pornești în căutarea stării de bine! Petronela Rotar îți spune Hakuna Matata! din Zanzibar, Simona Tache te ia în aventura interioară și Anca Iosif îți dă întâlnire pe Via Transilvanica. Ai obosit cumva? Hai și cugetă la întrebarea existențială, la braț cu romancierul Bogdan Coșa și vezi ce spune psiho-astrologia despre iubirea de sine.

sursa: psychologies.ro

A apărut revista Avantaje, ediția de februarie 2022! Se spune că „dacă vrei să vezi curcubeul, trebuie să accepți și ploaia’. Februarie nu este cea mai prietenoasă lună din an, de aceea am pregătit pentru tine un număr memorabil, care să te informeze, dar să te și destindă. Relaxare plăcută! • De pe COPERTA Avantaje îți zâmbește Cosmina Măhăra, managerul Agrigo Fresh. Într-un interviu în exclusivitate, antreprenoarea povestește despre conceptul de afacere „verde’ și secretele din savuroasele „pungi cu sănătate’. • MODA Glitter Retro, în interpretarea designerului Alexandra Calafeteanu, pentru un strop de strălucire și magie la final de iarnă. • Consultanta de stil Mariana Romanică te ajută să-ți creezi un stil vestimentar autentic. • BEAUTY. Ce se ascunde în spatele alegerilor noastre de hairstyling? De ce este hidratarea pielii un subiect atât de important? Surprinzătoarele răspunsuri, în numărul de februarie al revistei „Avantaje’. • SĂNĂTATE. Între medicina tradițională și cea convențională, fiecare cu provocările ei. Pe de o parte, discutăm cu specialiști de top din aria oncologică și neurochirurgie despre cele mai recente metode de prevenție și tratament. Pe de altă parte, analizăm și controversatele remedii naturiste, care pot fi eficiente, dacă știm să le folosim corect. • DOSARUL SPECIAL este o invitație la o lectură intensă despre un subiect de mare interes: DIETELE. Ce înseamnă dietă personalizată? Ce este cu „postul intermitent’, despre care tot auzim în ultima vreme? Ce ne facem cu efectul „yo-yo’ – slăbim și apoi recuperăm kilogramele pierdute. • INTERVIURI Părintele Vasile Ioana vorbește, într-un interviu emoționant, despre iubire, credință și propriile provocări propriei vieți. Scriitorul Matei Vișniec, cu maximă sinceritate, despre cel mai recent roman al său și despre reîntoarcerea permanentă la subiectul „acasă’. Ilinca Vandici, mereu cu zâmbetul pe buze, pentru că are un secret pentru gestionarea momentelor dificile. La rubrica „Avantajele vieții’, un duo în trending: Shurubel și Bogdan Ciudoiu, partenerii Adelei Popescu de la „Vorbește lumea’. • PSIHO Divorțul, un subiect cu greutate. La fel și cel legat de a doua căsnicie – fiecare cu propriile provocări. • PSIHO Să te concentrezi pare o misiune mai mult decât imposibilă zilele acestea. Doar pare… • TURISM în Sovata, locul perfect pentru întărirea imunității respiratorii. • RECOMANDĂRILE REDACȚIEI. Dacă nu ne putem întâlni față în față, ca-n vremurile bune, ne regăsim în paginile revistei, unde recomandăm câteva filme de neratat!

sursa: avantaje.ro

Xonia, Roxana Ciuhulescu, Elena Chiriac și Cătălin Zmărăndescu sunt protagoniștii copertei VIVA! de februarie. Ne-au oferit, într-un interviu savuros și captivant, detalii din culisele Survivor și ce s-a întâmplat până la plecarea în jungla din Dominicană. Xonia a împărtășit impresii la cald despre eliminarea sa, dincolo de ceea ce s-a văzut la TV. SURVIVOR – Xonia, Roxana Ciuhulescu, Elena Chiriac și Cătălin Zmărăndescu – Faimoși în viaţa reală, supravieţuitori în jungla Survivor. Poveștile lor, de la plecare și până la prima eliminare. CE MAI POȚI CITI ÎN VIVA! DE FEBRUARIE: – ANDI MOISESCU – „Dacă n-aș avea plăceri vinovate și defecte, nu cred că aș mai avea niciun farmec” – interviu spumos cu juratul Românii au Talent – CRISTINA CIORAN – cum i s-a schimbat viața la 180 de grade, în doar 1 an: „Din prima lună ne-am gândit să facem un copil, să fie rodul dragostei noastre” – LILI SANDU – pictorial senzual, în lenjerie intimă, de Valentine’s Day – ADELA POPESCU – secrete de stil – alegerile ei în materie de fashion & beauty – IOANA GINGHINĂ – viața începe după 40 de ani: totul despre planurile de nuntă și relația cu fiica ei, adolescentă – NEA MĂRIN – povestea de viață demnă de film a omului care a devenit vedetă TV la 50 de ani – SORE – „Nu am fost genul de fetiţă care să-și imagineze ziua nunţii” – RALUCA BĂDULESCU – „Nu sunt și nu am fost niciodată o femeie superficială” – viața ei, fără niciun filtru – PAVEL BARTOȘ – răspunde sincer celor mai grele 24 de întrebări – FELY – cea mai sensibilă artistă a trecut prin multe momente grele: „Puterea și curajul le-am învăţat după divorţul părinţilor” – ERNEST – „Am fost dezamăgit, minţit, înșelat, trădat” – BELLA SANTIAGO – ce se ascunde dincolo de imaginea sexy și talentul înnăscut: „Am avut o viaţă foarte grea, dar sunt o fire optimistă”

sursa: viva.ro

În februarie celebrăm, în mod tradițional, o nouă schimbare de sezon în modă și beauty. De aceea, editorii ELLE au descifrat pentru tine tendințele care contează și îți arată cu ce piese ar trebui să-ți updatezi garderoba, dar și ce machiaje și coafuri să alegi pentru look-uri sexy și foarte stylish.

ELLE FASHION & BEAUTY: TENDINȚE. Un ghid complet al trend-urilor ce vor marca sezonul de primăvară-vară, astfel încât să hotărăști încă de acum ce îți place, ce ți se potrivește și ce achiziții merită să faci.

ELLE FASHION – FOCUS: BARBIE VERSUS GRANNY GLAM. Care este look-ul care te caracterizează cel mai bine? Pretty in pink sau granny glam? Designerii îți permit, în acest sezon, să îți alegi stilul preferat și îți propun ținute ce se înscriu în două tendințe diametral opuse, dar ambele la fel de șic.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: MEDEEA ENE. Află cum se raportează la stilul vestimentar, la noțiunea de tendințe și la căutarea disperată a unei identități stilistice cu orice preț unul dintre cei mai talentați și tineri designeri autohtoni.

ELLE SHOPPING – Pentru luna februarie, Daria Georgescu îți propune ținute versatile și cool pentru orice fel de situație, fie că ai nevoie de idei pentru un outfit casual, pentru unul de birou, pentru sport sau pentru o ocazie specială, în care să te simți mai feminină ca oricând.

ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: Diana Matilda Crișan coase în lucrările ei de broderie vise, amintiri, accidente și traume, abordând multe teme considerate încă tabu în societatea noastră, precum sexualitatea feminină, plăcerea sexuală sau menstruația.

ELLE INTERVIU – EMANUEL PÂRVU despre intenții bune, răul de fiecare zi și posibilitatea unui Miracol. Citește o conversație cu actorul principal din cel mai recent film al regizorului Bogdan George Apetri.

ELLE INTERVIU – FEMEILE PLĂTESC ÎNTOTDEAUNA UN PREȚ. Un interviu cu Yamina Benguigui, regizoare, scriitoare, activistă și politiciană, despre cele peste o sută de filme pe care le-a realizat și despre ce s-a schimbat pentru femeile musulmane care trăiesc în Europa în ultimele decenii.

ELLE SPECIAL – THE LOST DAUGHTER. Denisa Coman îți propune să reflectezi asupra unui film și a unei cărți care demontează una dintre cele mai toxice prejudecăți aplicate femeilor: aceea că maternitatea este o calitate intrinsecă, ce se potrivește natural fiecăreia dintre noi.

ELLE HEALTH: MENOPAUZA. UN NOU CAPITOL. Seria noastră dedicată transformărilor fizice și emoționale prin care trec femeile ce traversează menopauza continuă cu un interviu intim și curajos cu Dana Săvuică. Ce a învățat și ce vrea să dea mai departe din experiența ei?

ELLE COVER STORY – SÂNZIANA NEGRU, JEANS LOVER. Una dintre cele mai notabile prezențe din zona de fashion și lifestyle a Instagram-ului românesc ne vorbește despre secretele vieții de influencer, dar și despre relația sa de lungă durată cu jeanșii.

ELLE FASHION: Paris, je t’aime! Nu ai nevoie decât de atmosfera tipic pariziană, cu turnul Eiffel profilându-se pe fundal, și de câteva ingrediente șic semnate de Chanel pentru a-ți desăvârși transformarea într-o franțuzoaică veritabilă… cel puțin din punctul de vedere al stilului.

ELLE FASHION: FAST FORWARD. Apelează la suprapuneri de piese oversized, condimentate cu accente strălucitoare, și la o coafură și la un machiaj ieșite din tipare, ca să conturezi o siluetă actuală și fresh.

ELLE BEAUTY: SKIN CARE. Care este cea mai hot rutină de îngrijire acum? Care sunt ingredientele și produsele care nu trebuie să-ți lipsească? 2022 se anunță sofisticat, dar minimalist din punctul de vedere al îngrijirii pielii.

ELLE BEAUTY – GET THE LOOK. La doar 31 de ani, makeup artistul Patrick Ta a cucerit industria frumuseții, devenit aproape peste noapte preferatul celebrităților. Află cum să-i replici machiajele devenite virale pe rețelele sociale.

ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: Ce ascunde în portfard consultanta de imagine Lica Popescu? Află care sunt produsele fără de care nu poate trăi, dar și cum se răsfață pentru a arăta mai bine în fiecare zi.

sursa: elle.ro