REVISTELE LUI 2021

Revistele lunii Decembrie 2021

revistele lunii decembrie 2021

Incredibil dar adevărat: se apropie sărbătorile de iarnă! Revistele lunii Decembrie 2021 ne avertizează clar și răspicat – a început sezonul cadourilor, al darurilor făcute din inimă și al ajutorării celor care au mai puțin decât noi.

Dacă înainte de 2020 trăiam în România și asta ne ocupa tot timpul, acum trăim în vremea pandemiei și ne consumă tot timpul, energia și atenția. Acum, în Decembrie, avem ocazia să lăsăm puțin deoparte tot ce ține de pandemie și să ne gândim la cei ce o duc mai rău decât noi, din orice punct de vedere.

Anul ăsta îți propun să cheltuiești mai puțin pentru cei care au de toate și mai mult pentru cei ce au tot mai puțin. Fă donații în bani sau bunuri, în felii din timpul tău și abilități de-ale tale. Cei care au de toate și-și cumpără ce au nevoie când au nevoie, s-ar putea lipsi de cadouri anul ăsta, Moșul va înțelege că e cazul să pregătească mai puține daruri în desagă.

Eu m-am lămurit că lumea asta poate fi rece și urâtă sufletește, dar și că unii dintre noi au suflete atât de frumoase încât planeta asta luminează datorită lor. Exemple de neomenie sunt multe, dar la fel de mulți sunt și oamenii care dăruiesc, ajută, oferă, ascultă, spun o vorbă bună, încurajează, se joacă cu copiii altora, cară cumpărăturile altora, îi învață să facă un sport, ajută cu transportul și alte lucruri care par mărunte dar au rolul să ne unească și să ne demonstreze că a fi fericit înseamnă a oferi bunătate altora. Șmecheria constă în a înclina balanța în favoarea omeniei. Și cred că a venit momentul să definim mai exact ce înseamnă a fi om.

Revistele lunii Decembrie 2021 ne oferă frânturi dintr-o viziune asupra unei lumi frumoase și armonioase, în care trăim în bunătate, acceptare și armonie cu natura. Haideți să vedem titlurile acestei luni de sărbătoare:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de DECEMBRIE 2021 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar special: Ce fac diferit oamenii fericiți?
[Copertă: Andreea Raicu]
26,99 lei
1 Dec
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier în valoare de 18 lei. 35 lei
30 Nov
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]

[Copertă: Lidia Buble]

11,90 lei
29 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Un cadou la alegere: săpun Himalaya, cerceluși colorați de Crăciun etc
[Copertă: Adina Buzatu]
10,90 lei
27 Nov
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Winter is coming 50 lei
26 Nov
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Cadou la alegere: pensulă pentru machiaj sau trusă de manichiură + catalog Lidl Deluxe pentru sărbătorile de iarnă + Catalog decorațiuni de iarnă cu Ferrero + ediție din arhiva Unica 2021

[Copertă: Monica Bârlădeanu, Olimpia Melinte și Victoria Răileanu]

Ultimul număr tipărit!

12,90 lei
24 Nov
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: Delia, Dana Rogoz, Emil Rengle, Alice Cavaleru, Mimi, Alex Vang și Smaranda Știrbu]
16,99 lei
22 Nov

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2021:

4
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro carturesti.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 19 comentarii aprobate până acum.

Am văzut azi la un chioșc stradal de presă revista Harpers Bazaar. Mi-a zis vânzătorul că a primit-o azi, era simplă. Alte titluri-surori nu am văzut, am să mai caut și mâine. Acum la chioșcurile de presă se vând toate nimicurile, greu mai depistez revistele dintr-o privire. Cred că revistele au o problemă cu distribuția.

Silvia Ioana

Hello.. Eu am luat ieri Good Food (ediția dec 2021-ian2022) din Inmedio și din ce îmi amintesc văzusem și Cosmopolitan simpla.

@ Ioana:
Hello! Eu nu știu nimic, nici măcar nu am văzut revista la chioșcuri. Nici Good Food, nici Femeia., nici Ioana sau Harpers Bazaar ori Beau Monde Style – toate țin de City Publishing, fosta Burda.
Le-am scris pe e-mail și Facebook, însă înafară de mesajele automate nu am primit niciun răspuns. Nici site-urile nu sunt updatate, iar burda.ro nu am găsit niciun anunț.
Poate au probleme, cine știe, și așteaptă să facă un anunț oficial. Eu sper totuși că doar trec printr-o perioadă de restructurare. Momentan nu am informații oficiale.

Cum aflu ceva, vă anunț aici, desigur.

Deocamdată se știe sigur că UNICA se închide, ediția de luna asta este ultima tipărită.

Ioana_Tm

Hello! Nu se știe nimic de Cosmopolitan? Nu mai apare? Acum câțiva ani erau așa multe reviste și cadouri ok, acum au rămas puține, conținut mediu calitativ , nr pag puține și cadouri rar. Când mai merg in concedii vad o varietate mare de reviste și cadouri in străinătate.

Dragele mele, nu am găsit nicăieri online coperțile revistelor glossy editate de City Publishing. Nici pe Facebook, nici pe paginile lor. Le-am dar e-mail, nu am primit niciun răspuns de la nicio adresă.
Nu am apucat să văd dacă revistele sunt la chioșcuri, însă am auzit reclama la radio la Harper’s Bazaar.
Mai caut informații pentru voi.

Crăciun, ediția decembrie 2021 a revistei Forbes Life vă face cadou câteva zeci de pagini cu sugestii care vă vor scoate din încurcătură. Pe lângă acestea, obișnuita selecție exclusivă de povești minunate, oameni excepționali și locuri unice, care ne îmbogățesc spiritul și ne fac viața mai frumoasă. Oamenii Avem două interviuri în exclusivitate în această ediție, cu doi artiști pe cât de diferiți pe atât de interesanți. Primul este David Oscarson, designer american de instrumente de scris, ale cărui stilouri, realizate cu ajutorul unor tehnici decorative laborioase și rare, se vând în ediții limitate și sunt considerate piese de colecție; cel de-al doilea este tânărul artist PLUM care, deși inovează mult, nu părăsește tradiția seculară a artei ca expresie a frumosului. Locurile De la Paris la Berlin, din Florida până în Japonia, povestea cuplului de artiști Christo și Jeanne-Claude dezvăluie două personalități fără orgolii de creator, care au trudit ani lungi pentru proiecte monumentale a căror durată de viață era măsurată, cel mai adesea, în zile. Rămânând la granița dintre artă și călătorie, vă propunem să treceți pe lista cu dorințe de la anul un sejur la Tsingpu Yangzhou Retreat, în China, o capodoperă arhitecturală multipremiată, căutată de turiștii care își doresc o vacanță impregnată de… estetică. Plăcerile Nu puteam trece împăcați în 2022 fără un top al capodoperelor orologere ale anului 2021. Prețiosul Rolex Oyster Perpetual Day-Date 36, sobrul IWC Top Gun Pilot Ceratanium All Black sau inocentul Bovet Miss Audrey Sweet Art sunt dovada că industria nu și-a pierdut creativitatea și nici speranța sau spiritul ludic. „Plăcerea de a conduce”, sloganul producătorului auto german BMW, face tranziția de la automobilul convențional la cel electric: noul model i4 este primul automobil electric de la BMW focusat pe performanțe dinamice. Și fiindcă sărbătorile vin cu dezlegare la dulce, vă invităm să vă delectați cu tortul Mango Breeze – blat amaretto cu migdale, mousse de mango și fructul pasiunii, mousse de ciocolată albă și strat crocant cu migdale – și să o cunoașteți pe cea care l-a creat, Alina Sudriu, fondatoarea Grace Couture Cakes. Să trăim frumos.

sursa: pagina de Facebook a revistei

Eleni

Revista Viva are ca si cadou un ruj Essence fuchsia inchis, care a mai fost inserat prin reviste.

Eleni

Am cumparat Unica pentru ultima oara. Chiar imi pare rau ca nu va mai apare pe piata. Am gasit-o cu setul de pensule (ieftine, probabil ceva chinezesc), cu un tocator de lemn romanesc, foarte dragut de altminteri, cu un catalog Deluxe si unul cu decoratiuni iar ca insert mai avea o revista Unica, numar mai vechi (mai). Nu am vazut pe nicaieri Unica cu setul de manichiura.
Multumim Unica pentru tot ceea ce ne-ai daruit de-a lungul anilor :rose:

Se simte în aer forfota de decembrie. Se fac pregătiri și planuri de vacanță, liste de cadouri și liste de rezoluții. Se reînnoiesc promisiuni de An Nou, se zâmbește mai mult. Dosarul acestui număr dublu de decembrie și ianuarie caută răspunsuri la o întrebare mare: Ce fac diferit oamenii fericiți? Am început de la Magia divanului – și un invitat special, în persoana domnului prof. univ. dr. Vasile Dem. Zamfirescu, care ne-a răspuns la întrebări în contextul prezentării acestui album numai bun de pus sub bradul de Crăciun, care cuprinde imagini și interviuri cu psihoterapeuți despre spațiu și cadru în psihanaliză. Am continuat cu Divanul imaginar al Diei Radu și cu magia ca inovație în artele spectacolului și în dezvoltare personală și am plecat în căutarea artei magice a fericirii până hăt departe, pe tărâmuri scandinave, să vă aducem un strop de hygge. Pe Canapea s-a așezat Andreea Raicu, care ne vorbește, cu sufletul, despre emoții și prezență, despre autenticitate și conectare. Stereotipurile și prejudecățile sunt analizate de Gianina Corondan, iar aventura interioară îi revine de data aceasta Anei Paz, care ne ademenește în spațiul creativității și artei ca formă de terapie. Ședința de terapie am transformat-o în forum, unde am adus mărturiile voastre, dragi cititoare și cititori de Psychologies, din procesele voastre terapeutice, pentru că uneori, fericirea se găsește mai ușor cu ajutorul cuiva specializat, care pune fiecăruia ochelari cu lentile potrivite.

sursa: psychologies.ro

M-am gândit mult ce să scriu în ultimul editorial din acest an. Parcă a fost mai greu ca niciodată să aleg un subiect. Aş fi vrut să vorbesc despre sărbători, dar nu s-a schimbat mare lucru faţă de anul trecut. Aş fi vrut să vorbesc despre rezoluţii, dar nu cred în ele. Mi-a trecut prin minte să scriu despre cea mai dificilă decizie pe care a trebuit să o iau în 2021 – aceasta fiind întrebarea pe care o adresez la fiecare interviu antreprenorilor şi executivilor locali. Dar nimic nu „făcea click“ în mintea mea, nimic nu deschidea vreo uşă către vreo amintire memorabilă sau către ceva demn de pus pe hârtie. De regulă, pe parcursul unei luni, se întâmplă multe lucruri de la care să pot porni un text. Cu siguranţă s-au întâmplat multe şi în perioada care s-a scurs de la ultimul editorial şi până acum. Doar că le-am uitat. Nu am fost niciodată genul care să ţină un jurnal şi, sincer, îmi pare rău. Cred că e util în viaţa de zi cu zi – chiar şi pentru a aşterne un gând bun seară de seară -, dar pentru mine ar fi cu atât mai potrivit în vacanţe, pentru a putea surprinde la cald gândurile şi experienţele pe care apoi oricum încerc să le pun în cuvinte într-un reportaj. Şi mi se întâmplă, nu de puţine ori, să recitesc anumite texte din călătorii (reportajele din După Afaceri Premium) pentru a-mi aminti nu locul, ci sentimentul care mă încerca la întoarcere. Ba chiar mă uit şi la diferite albume de fotografii şi parcă, pentru o scurtă vreme, călătoresc în timp. Dar cum nu am un jurnal (încă, dar nu mi-am făcut din asta o rezoluţie) şi cum nici în remindere sau în notiţe nu mi-am notat vreo idee, nici măcar pe multiplele post-it-uri de pe ecran nu am scrisă vreo amintire, am început să scormonesc în minte. Şi tot gândindu-mă, am ajuns la „arhivă“. Nu ştiu exact cum e mintea altor oameni, dar a mea sare de la un subiect la altul mai ceva ca un saltimbanc. Aşa am ajuns să revăd în câteva minute ce a fost bun la anul ce aproape că a trecut şi am decis să aştern câteva idei pe hârtie. Cred că un astfel de exerciţiu poate fi bun, mai ales în ultima perioadă când tindem să vedem lucrurile în alb-negru mai degrabă decât în culori. 1. În februarie m-am urcat în avion, din nou, pentru prima dată după 11 luni de pauză. Am fost la fel de fericită ca prima dată. 2. Am învăţat că e posibil să îmi placă lucruri pe care le-am ocolit cu graţie şi dezinvoltură timp de mulţi ani. Nu, nu e vorba de măsline sau ciuperci, ele încă nu îmi plac şi nu cred să se schimbe ceva vreodată! Vorbesc despre istorie. 3. Oricâte insule aş vedea în Grecia, mereu va mai fi cel puţin una de pus pe listă pentru anul viitor. 4. Oamenii care beau vin, mănâncă bine, ies în oraş (şi se vaccinează) trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi. Iar portughezii mi-au demonstrat asta în 2021. (Ei sunt cei mai mari consumatori de vin din lume, cu circa şase litri pe lună per capita). 5. Serialul Seinfeld nu e politically correct şi poate părea învechit, dar de fapt e la fel de actual astăzi ca acum două decenii. Trebuie doar să fii atent. Deci, deşi tehnologia evoluează, iar lumea e mai globalizată ca oricând, unele lucruri nu se schimbă aşa tare precum pare. 6. Mai mult ca niciodată, cred cu tărie că oamenii se împart în trei mari categorii – familişti, carierişti şi hedonişti. Asta nu înseamnă decât că în cazul fiecăruia balanţa înclină clar mai tare într-o anumită direcţie. 7. Nu trebuie să călătoreşti în locuri periculoase ca să ai parte de accidente, la fel cum nu toate destinaţiile ce par periculoase chiar sunt. 8. Nu cred că aş vrea să ştiu în avans când urmează să mor. Am citit o carte (They both die at the end) în care toată lumea afla când mai are doar 24 de ore de trăit pentru a se bucura din plin de ele. Nu cred că ai cum (să te trăieşti la maxim o zi). 9. Unele dintre cele mai bune cărţi citite anul acesta nu au fost beletristice. Into thin air, a jurnalistului Jon Krakauer, care povesteşte despre unul dintre cele mai mortale accidente de pe Everest, la care a fost părtaş, m-a făcut să visez, dar şi să realizez că de multe ori norocul cântăreşte tare greu. Iar asta am simţit şi eu în 2021 pe pielea mea. 10. Am păstrat în încheiere un citat al uneia dintre autoarele descoperite în ultimii ani, Sally Rooney. „I feel certain it’s better to be deeply loved (which you are) than widely liked“. („Cred că e mai bine să fii iubit din suflet (ceea ce eşti), mai degrabă decât plăcut de multă lume.“) Cam asta o să ţin eu minte din acest an în mare. E şi asta o formă de jurnal, cred. P.S. Cred că ce m-a surprins cel mai tare la 2021 e că nu a fost chiar aşa rău cum poate a părut la prima vedere.

sursa: Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium, pentru da.zf.ro

Lidia Buble este protagonista copertei VIVA! de decembrie! Că este un munte de talent nu mai are nimeni nicio îndoială, însă recent am avut cu toții ocazia, la Asia Express, de a-i cunoaște și latura mai puțin știută. Astfel am învățat, și noi, și ea, o lecție despre ambiție, asumare, lupta cu propria neputință, empatie și, nu în ultimul rând, despre puterea dragostei. O dragoste de care fiica unei familii cu 11 copii are inima plină. Și despre care ne-a vorbit cu recunoștință și modestie într-un interviu emoționant. CE MAI PUTEȚI CITI ÎN VIVA! DE DECEMBRIE: – MIHAI MĂRGINEANU – artistul este savuros, dar omul… și mai și! Un interviu sincer, amuzant și cu multe dezvăluiri – THEO ROSE – temerile și angoasele celei mai simpatizate artiste din tânăra generație – DRAGOȘ BUCUR – gândurile, secretele și planurile unui actor extrem de talentat și discret – SIMONA PĂTRULEASA – pictorial exclusiv, cool, sexy & stylish, la 47 de ani – VICTOR SLAV – secrete din viața de familie: totul despre cele mai importante femei din viața lui – fiica, partenera de viață, mama și sora – PAULA CHIRILĂ – greutățile prin care a trecut pe plan profesional și personal și cum a gestionat totul – VIVIANA SPOSUB – totul despre relația cu George Burcea și ambițiile ei profesionale – ADRIAN NARTEA – despre fericire și suferințe: cum a reușit să depășească cele mai grele cumpene ale vieții – ANCA DUMITRA – ce personalitate se ascunde, de fapt, dincolo de imaginea din Las Fierbinți – ICONIC HOT SPOT: Sibiu, oraș de legendă – TRAVEL: Laponia – bun venit în țara lui Moș Crăciun – 24 de întrebări: Giulia

sursa:viva.ro

A apărut revista Avantaje, ediția de decembrie 2021 Ești gata pentru ultima ediție din 2021 a revistei tale preferate? Vei descoperi un număr echilibrat, visător și totuși bine ancorat în realitate, în care se vorbește mult despre ce a devenit cu adevărat important în viețile noastre. Pe COPERTA Avantaje, o prezență pe care nu ai cum să n-o admiri! Adina Buzatu este o forță creatoare care a revoluționat moda masculină. MODĂ. Olalaaa, decembrie! Niciodată, dar niciodată nu știm cum ce să ne îmbrăcăm în serile cele mai importante din an… până acum. În plus, consultantul de stil Mariana Romanică ne lămurește dacă stilul face parte din ADN-ul nostru sau trebuie învățat. BEAUTY. E timpul să strălucești! Glitterul nu ține cont de vârstă, ci de atitudine. Așa că nu-l ocoli! Mai mult, asortează-l cu un ruj puternic sau un gloss discret și elegant. SĂNĂTATE. Medicul Anca Zgură face mărturii emoționante despre una dintre realitățile zilelor noastre: numărul crescut de adulți tineri care suferă de cancerul colorectal. Iar dr. Raluca Uleanu a vorbit despre o preocupare tot mai crescută, cea a dobândirii zâmbetului impacabil și a danturii perfecte. DOSARUL SPECIAL este despre… erotism și sexualitate. Cum readuci pasiunea în relația de cuplu? Ce spun specialiștii despre libido? Care sunt cele mai eficiente afrodisiace? Plus un horoscop în care nativii fiecărei zodii își vor găsi personalitatea erotică. INTERVIURI Două dintre scriitoarele momentului pe plan mondial au răspuns curiozităților noastre: Guzel Iahina și Ayelet Tsabari. Despre televiziune, actorie și viața de familia cu unica, talentata și surprinzătoarea Olimpia Melinte. Ce înseamnă să fii părinte de copil supradotat cu Monica Gheorghiu, expertă în acest domeniu. Despre pasiune transformată în job, cu Irina Chitoroagă, designer de lumini (și umbre). La rubrica „Avantajele vieții’ poți citi despre nimeni altul decât Mihai Bobonete. PSIHO. Psihoterapeutul Constantin Cornea ne invită la un moment de analiză: ce am făcut bun și ce nu în anul care se încheie. În contextul vremurilor pe care le trăim, cel mai bun mod de eliberare a emoțiilor este prin plâns. Însă nu orice fel de plâns! TURISM. Dubaiul artelor – surprinzător, cuceritor, dornic să fie descoperit.

sursa: avantaje.ro

@ Anthalle: Mulțumim pentru informație. Cred că multe cititoare vor fi dezamagite. @Andreea: Mulțumesc pentru detalii. Se pare că asta e ultima ediție tipărită, deci merită păstrată în colecție.

Andreea

Buna,fetelor!Pe langa cadoul set pensule machiaj/trusa de manichiura, Unica are insert catalogul de iarna Lidl deluxe, catalog decoratiuni handmade Ferrero si un nr. mai vechi Unica – eu am gasit nr. de mai 2021. Am cumparat revista cu pensule din InMedio Craiova.

@Smaranda: Bună! Și eu sunt entuziasmată cu privire la sărbătorile de anul ăsta. Este o perioadă magică, într-adevăr, mai ales că magia asta iese direct din noi. Sper să avem sărbători liniștite. Stau și eu cu ochii pe reviste, să văd ce voi răsfoi în timpul liber.

Smaranda

Revistele lunii decembrie sunt preferatele mele! Sa vedem ce alegem anul acesta! :shop:

Revista Unica de decembrie, un număr de neuitat: Monica Bârlădeanu, Olimpia Melinte și Victoria Răileanu, un trio de senzație pe copertă Revista Unica de decembrie este una ton în ton cu sărbătorile care se apropie cu pași repezi: festivă, specială și plină de oameni care te vor face să zâmbești. Pe copertă le poți admira pe Monica Bârlădeanu, Olimpia Melinte și Victoria Răileanu, trei femei pe cât de frumoase, pe atât de complexe. Cele trei actrițe din serialul „Vlad” au pozat într-un pictorial de senzație și ne-au răspuns la cele mai intime întrebări. Întrebată care a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în 2021, Monica Bârlădeanu a răspuns: „Culmea, cel mai bun lucru întâmplat anul ăsta nu e neapărat și nou. În sensul că am recuperat ceva ce aveam deja, adică viața mea obișnuită, libertatea de a călători, de a fi cu prietenii (mai ales pe timpul verii), însă am învățat să mă uit cu alți ochi la toate, să mă bucur cu tot sufletul și să nu mai simt că ceva lipsește”. La rândul ei, Olimpia a destăinuit că partea ei favorită a anului a fost faptul că a devenit mamă pentru a două oară după ce a născut-o pe Ingrid, surioara lui Sasha. Răspunsul Victoriei Răileanu la întrebare a fost următorul: „Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta a fost provocat de mine. Mi-am spus la începutul lui 2021, chiar în seara de revelion, că o să fie anul în care o să lucrez la proiecte frumoase. […] Și drept urmare, la începutul lunii ianuarie am primit un telefon, iar de la capătul celălalt mă întreba cineva dacă nu vreau să fac cursuri de actorie pentru copii la Academia Studiourile Buftea. Nu aveam așa ceva în plan. […] Dar de aproape un an, de când am început, mi-am dat seama că mă împlinește foarte mult.” Descoperă interviul exclusiv cu cele trei femei în ediția de decembrie a revistei Unica! Un Crăciun plin de oameni frumoși, cu ediția revistei Unica de decembrie Ne plac oamenii care au lucruri fascinante de vorbit – nu doar pentru că descoperim mai multe despre ei, ci și pentru că reușim să învățăm mai multe despre noi înșine. În revista Unica de decembrie, Oana Tache a stat de vorbă cu volubilul Pavel Bartoș, descoperind ce înseamnă pentru el Crăciunul ideal. Ea ne-a arătat o față nemaivăzută a unuia dintre cei mai îndrăgiți actori și prezentatori din România. Tot Oana Tache a vorbit cu mai multe vedete de la noi, pentru a le întreba cum petrec ele sărbătorile de iarnă cu familia. Antonia, Alex Velea, Roxen, Florian Rus, Jazzy Jo, Jean Gavril și multe alte personalități pe care le iubim au împărtășit secretele lor cu noi! De asemenea, în Unica de decembrie vei descoperi un interviu fascinant cu prezentatorul TV Cristian Leonte, pe care îl urmărim cu interes pe micile ecrane în emisiunea „România, te iubesc!” și la știrile Pro TV. Și regizorul Bobi Pricop a avut multe să ne povestească despre cum arată teatrul românesc la început de 2022. Iar în luna cadourilor, ne-am extins „aripile” și am discutat și cu vedete din afară! Adwoa Aboah este activistă la nivel global pentru Rimmel London, fotomodel și antreprenoare – discuția cu ea ne-a captivat complet. Mai apoi, Leone Fadelli, co-fondatorul brandului parfumistic de nișă Pantheon Roma, a dezvăluit secrete din culisele lumii olfactive în care activează. Idei îndrăznețe de Crăciun, în ediția de decembrie a revistei Unica Este sezonul în care cadourile – fie că le oferim, fie că le primim – sunt în prim plan. Dacă ești în pană de idei în legătură cu ce ai putea lua celor dragi, ți-am pregătit un ghid comprehensiv cu idei de cadouri pentru toate buzunarele, clasificate pe culori: alb, negru, roz, roșu, albastru, verde, auriu și argintiu. Iar dacă copiii din viața ta vin să te întrebe dacă Moș Crăciun există sau nu, iar tu nu știi cum să le răspunzi, ți-am pregătit un întreg articol care să te ajute să găsești răspunsul potrivit. Este păcat să le strivești speranțele celor mici, dar la fel de păcat este să îi minți. Află cum poți găsi echilibrul între cele două! Totodată, vrem să rămânem la modă, indiferent unde ne aflăm. În ediția Unica de decembrie, avem propuneri de ținute pentru birou, pentru petrecerea de Revelion și chiar și pentru pârtia de schi. Un lucru este sigur: nu vei vrea să le ratezi. Nu în ultimul rând, în acest număr al revistei vei descoperi cinci terapii pe care le poți face pentru un look strălucitor de sărbători, de la lip flip și până la lifting fără bisturiu, posibilitățile arată cât de mult a evoluat industria de beauty. Revista Unica de decembrie se găsește din 24 NOIEMBRIE la punctele stradale de difuzare a presei, în lanțurile Metro și în rețeaua Inmedio.

sursa: unica.ro

La început de iarnă, ELLE dă tonul sezonului festiv invitându-te să ai parte de sărbători… cel puțin optimiste. Pregătește-ți ținute fashionable, chiar dacă mergi doar la o petrecere de apartament, și celebrează în stil, purtând coafuri elaborate și machiaje strălucitoare! În plus, ți-am pregătit sute de sugestii de cadouri pentru tine și toți ai tăi. ELLE FASHION – FOCUS: GOLDEN HOUR. Este luna în care îți permiți să strălucești cu adevărat pentru că, cel puțin în modă, nuanțele metalice sunt gata să te însoțească la orice oră, dând un plus de prețiozitate oricărei ținute. Poartă-le cu atitudine! ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: Hairstilistul Adonis Enache este preferatul vedetelor locale când vine vorba despre munca lui… dar este și un personaj foarte la modă al lumii mondene bucureștene. Vezi cum și-a construit o garderobă stylish, în care confortul este cuvântul de ordine. ELLE SHOPPING – Fie că mergi la petrecerea de Crăciun a companiei, că îți petreci sărbătorile cu partenerul acasă sau că ieși undeva cu prietenii, avem cele mai potrivite sugestii de piese care să aducă un plus de stil ținutei tale. ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: Victoria I. Leea spune povești prin intermediul hainelor pe care le face, deprindere pe care a dobândit-o în anii în care a studiat costumul la UNArte și pe care o dezvoltă acum în colecțiile ei. Dar creativitatea ei nu se oprește aici, iar modelajul și sculptura sunt doar alte fațete ale aceleiași imaginații debordante. ELLE AGENDA – Luna decembrie vine cu filme care te invită să lenevești pe canapea sau să ieși la cinema și cu câteva expoziții interesante. Dar avem pentru tine și recomandări pentru lecturi savuroase de iarnă, numai bune pentru o vacanță liniștită. ELLE INTERVIU – „Filmele mele sunt despre cei care rămân”, spune Teodora Ana Mihai, regizoarea de origine română care a câștigat premiul pentru curaj la Festivalul de la Cannes pentru felul în care a spus, în La Civil, povestea reală a unei mame pornită în căutarea fiicei sale dispărute. ELLE INTERVIU – LA CASA DE PAPEL: Începutul sfârșitului. Înainte de capitolul final al aventurii din serialul spaniol care a devenit un fenomen mondial, distribuția a stat de vorbă cu reporterul ELLE despre ce a însemnat acest proiect și ce să așteptăm de la deznodământul lui. ELLE SPECIAL – CADOURI. Inspiră-te din selecția editorilor ELLE pentru cadourile pe care le vei oferi din suflet de sărbători. Avem sugestii care vor mulțumi pe oricine, de la prietena ta care se îmbracă doar în roz la mătușa cu preferințe estetice dintre cele mai rafinate. ELLE COVER STORY – PARTY ALL NIGHT LONG! Delia, Dana Rogoz, Emil Rengle, Alice Cavaleru, Mimi, Alex Vang și Smaranda Știrbu sunt protagoniștii unei petreceri ca în vremurile bune, purtând ținutele flamboaiante din colecția H&M Innovation Circular Design Story. ELLE FASHION – APRES-SKI COUTURE – Mizează pe contraste de iarnă pentru un stil recognoscibil și îndrăznește să combini lână și accesorii de sezon cu piese glam și bijuterii strălucitoare, pentru a obține rezultate cu adevărat memorabile. ELLE BEAUTY – GET THE LOOK, HOLIDAY EDITION – Dacă nu ai decis încă asupra unei coafuri sau a unui machiaj pentru petrecerile acestui sezon, hairstilistul Sorin Stratulat și make-up artista Tania Cozma îți arată cele mai cool look-uri și te învață să le recreezi cu succes la tine acasă. ELLE HEALTH – TREBUIE SĂ VORBIM DESPRE MENOPAUZĂ! – Citește primul articol dintr-o serie care îți va aduce în față femei care trec prin menopauză și medici care știu cum să le facă să traverseze cât mai lin această etapă a vieților lor. ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: Ce ascunde în portfard creatoarea de conținut Lorena Șerban? Află care sunt produsele fără de care nu poate trăi, dar și cum se răsfață pentru a arăta mai bine în fiecare zi. ELLE BEAUTY – FOCUS – MICROBIOMUL PIELII: Află că o piele sănătoasă nu este deloc una curată. Chiar dacă nu sună tocmai plăcut, bacteriile, ciupercile și virusurile sunt parte din secretele unui ten fără probleme.

sursa: elle.ro