REVISTELE LUI 2019

Revistele lunii Decembrie 2019

Revistele lunii Decembrie 2019Totul e bine când se termină cu bine, așa-i? Iată că se apropie de final încă un an, final ce nu a fost scris încă. Cum fost 2019 pentru tine?

Pentru mine a fost cu de toate, și bune și rele. Dar cel mai important este că a fost cu mulți pași înainte: cel mic a început grădinița și îi place tare mult, cea mare a început clasa a IV-a, noi adulții muncim mai mult ca niciodată și am înțeles nevoia de a ne simplifica viața de zi cu zi la nivel de familie. Cel mai mult am înțeles cât de importante sunt relații dintre oameni și cât de mult contează să ne simțim bine împreună.

Deși nu este încă finalul de an, vă învit să faceți acum bilanțul pentru 2019 și să vă stabiliți câteva obiective pentru 2020. Mai mult în joacă, fără nicio presiune.

Haideți să vedem împreună ce noutăți ne aduc revistele lunii Decembrie 2019. Urmează o lună a abundenței, a reuniunilor de familie și a … celor mai multe cheltuieli.
Vă doresc un Decembrie cât mai bun, chiar dacă e agitat și va trece într-o clipită.

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de DECEMBRIE 2019 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Revista IOANA Cremă Elmiplant nutritiv-hidratantă pentru față, corp, mâini (150 ml)
Ediție dublă Decembrie 2019 – Ianuarie 2020
6,99 lei
7 Dec
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostră-parfum Lancôme La Vie est Belle
Ediție trimestrială Iarnă 2019

14,90 lei
178 pagini
6 Dec
ForbesLife Romania
[Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]


[Coperta: Andra]
10,90 lei
29 Nov
După Afaceri Premium Cover story: Ediție specială de sărbători

(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.)
29 Nov
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]
Cover story: Express Yourself

[2 coperți, la alegere, cu Manon Leloup (Agenția IMG Models)]

14,99 lei
28 Nov
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]
Ultimul număr tipărit
[Coperta: Zooey Deschanel]
12,99 lei
28 Nov
Cosmopolitan România
[Seducătoare, puternică, feminină]

(Găsești revista și în varianta digitală pe magzter.com)

[Coperta: Zoey Deutch]

11,99 lei
28 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Chocker accesoriu pentru gât

[Coperta: Alina Isakovic]

11,99 lei (10,90 lei)
29 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Produs Loncolor Expert pentru îngrijirea părului (100 ml)
+ Brosura Ferrero Rocher Idei pentru Sarbatori + Revista Avantaje numere mai vechi + Două pliculețe EspiGo

[Coperta: Cătălin Botezatu]
11,99 lei
(10,90 lei)
27 Nov
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
Ultimul număr tipărit
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com)
9,99 lei
26 Nov
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Coperta: Esther Heesch (Agenția Modelwerk)]
14,99 lei
25 Nov
Unica
[Pentru că tu ești unică!]
Un produs cosmetic la alegere: Essence eyeliner negru, Sparitual lac de unghii fuchsia etc.
+ Două pliculețe EspiGo + Broșură Lidl cu rețete

[Coperta: Andreea Esca și Alexia Eram]

12,99 (11,90)
22 Nov
Burda Style Germania 19,99 lei
22 Nov
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]
Ediție specială de iarnă 2019

[Coperta: Dr. Elena Martin ]
25 lei
7 Nov
3 REVISTE GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE:
STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Toamnă 2019
Douglas Magazin, ediția de Iarnă 2019
Beautiful Christmas Magazine 2019
La chioșcuri găsești și următoarele reviste ce au apărut luna trecută:
Oxygen Magazine România, ediția dublă Noiembrie-Decembrie 2019

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal.
Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele.
Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp.
Alte articole despre reviste: info reviste și reviste straine.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2019:

2
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro carturesti.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 41 comentarii aprobate până acum.
RIA DaMASCHIN

Va fi la chioscu de reviste si revista mea preferata adica; practic in bucatarie? Atit am avut de spu.

Joi 5 Decembrie găsiși la chioșcuri revista CLICK SĂNĂTATE împreună cu crema de mâini Gerocossen Manuka Bio, totul la prețul de 10 lei. Eu am să o caut la chioșcuri (atenție la data de expirare), nu am niciodată destul creme pentru mâini, le car peste tot cu mine.

A apărut un nou număr din După Afaceri Premium. “A venit un moment în care mi-am dorit o viaţă plictisitoare” Într-o nu ştiu care seară de miercuri, într-o nu ştiu care toamnă (vorba cântecului), în cunoscutul Bucureşti, un şofer de Uber mă întreba dacă sunt pregătită de club. Mă ducea de la birou către un restaurant din centrul Capitalei la o rezonabilă oră 19:30. Pe străzi lumea forfotea, dar nu pentru că se pregătea de club, ci pentru că abia ieşea de la birou şi se îndrepta spre un bar, restaurant sau chiar spre casă. Fără prea mult chef de vorbă, întârziată fiind peste orice scuză (cam o oră plus), îi răspund monosilabic şoferului că a trecut vremea cluburilor pentru mine. Se simte lovit în amorul propriu şi mă întreabă ce vreau să zic cu asta. Dacă pentru mine a apus această eră, pentru el (care are aproape 50 de ani, după propriile-i spuse) ce ar mai rămâne din viaţă. Mă întreabă câţi ani am. Îi răspund. Încerc totodată să îi explic că nu ţine de vârstă afirmaţia mea, ci de faptul că la 18-20 de ani patru nopţi pe săptămână mă găseau în club până la 7 dimineaţa de unde plecam – nu de puţine ori – direct la cursuri. Au apus acele vremuri. Acum somnul e o activitatea sfântă, cam cum e mersul la biserică duminica pentru mulţi. Mersul în club şi în general acest tip de activităţi nu mai prezintă interes. Nu mai caut distracţie de noapte – nu mai des de câteva ori pe an în cel mai bun caz -, ci prefer ca weekendul (şi nu numai) să mă găsească acasă, cu o carte bună şi un pahar de vin. Sau cu un serial şi un ceai aromat (potrivit cu vremea de afară). Zilele par mai lungi acum şi nopţile mai scurte, culmea. A părut dezamăgit şi a încercat să mă convingă că nu e niciodată timpul trecut pentru distracţie. Mi-a spus că nu e nimic greşit să vrei să te mai simţi din nou tânăr dansând în club până la primele ore ale dimineţii. Nu l-am contrazis pentru că, pe de-o parte are dreptate, iar pe de alta discuţia se prelungise peste capacitatea mea de socializare din seara respectivă. Cu vârsta am ajuns să nu mai ies în club pe de-o parte, dar nici să mai socializez de complezenţă, pe de alta. Nu mai apuc să vorbesc cu oamenii care-mi sunt prieteni, darămite cu cei care nu-mi sunt. Am dansat multe nopţi până dimineaţa cu necunoscuţi de care nu am mai auzit niciodată apoi, am luat la rând toate deschiderile de baruri şi restaurante pentru o vreme, am discutat despre lume şi viaţă la cafele şi ceaiuri cu amici şi cunoştinţe. Mulţi, fără număr chiar. La 20 de ani aş fi spus că viaţa fără socializare e pustie. Nu ştiu dacă are legătură cu vârsta. A venit însă un moment în care a merge acasă seara a devenit o formă de distracţie. A te vedea doar cu prietenii buni a devenit un lux. A venit astfel un moment în care mi-am dorit o viaţă plictisitoare. Nu mă plâng. E posibil să fie o chestie trecătoare. Dar plictisitor nu mai sună plictisitor. Cristina Roşca este Editor-şef După Afaceri Premium

sursa: da.zf.ro

@ Cory: Da, așa este.

Un titlu istoric dispare de pe print. Revista Femeia, editată în prezent de Burda România, își încetează apariția la 150 de ani de la apariție. Ultimul număr al revistei Femeia – cel mai longeviv titlu de pe piață – este cel din luna decembrie. Publicația va rămâne doar în varianta online.

sursa: paginademedia.ro

Nu rata ediția de decembrie a revistei Marie Claire, din 28 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei! Cele mai inspirate cadouri sunt aici! Ți-am pregătit o selecție de ceasuri și bijuterii de lux, dar și ținute care să se potrivească spiritului festiv: de la dantelă neagră, la mătase și multe alte detalii prețioase. Descoperă universul fabulos al cosmeticelor pe care trebuie să le ai sub brad iarna asta, dar și parfumurile ispititoare ale sezonului. Află care sunt lucrurile fără de care Alice Cavaleru nu poate trăi și provocările prin care a trecut actorul Paul Rudd pentru rolul din noul serial Netflix. Citește despre curajul femeilor preot care luptă pentru a schimba prejudecăți și pășește în viețile scriitoarelor moderne de la noi. Marie Claire, think smart, look amazing.

sursa: marieclaire.ro

adriana,pitesti

Tare faina oja sparitual si parc-as mai lua o revista daca gasesc o culoare faina,se usuca foarte rapid&e intensa&imi place

În luna în care sărbătorim Ziua Națională, alegerea Alinei Isakovic pentru coperta revistei Avantaje este cu siguranță cea mai potrivită. Pentru că Alina nu este nimeni alta decât cea care, de opt ani, de când a creat IIANA – proiectul ei de suflet -, a adus un plus de valoare în societatea românească. IIANA înseamnă colecții unicat de produse moderne, inspirate din portul popular românesc și realizate cu materiale de calitate premium, tipare și finisaje migăloase. În termeni de valori, poate mai important decât orice, IIANA înseamnă, în opinia Alinei, să știi să te pui în valoare prin ceea ce ai tu autentic. Și dacă tot ne referim la femei fabuloase, una dintre ele este și Ioana Nicolaie, soția scriitorului Mircea Cărtărescu, scriitoare și ea, desigur. Vă propunem să o descoperiți (dacă nu ați făcut-o deja, prin cărțile ei!) într-un interviu plin de sinceritate și emoție despre cărți, familie, oameni și omenie. Despre viața aglomerată a unui om obișnuit în esența sa, dar atât de uimitor de spectaculos ca și scriitor. Spectaculoase și emoționante sunt și poveștile împâslite ale Betinei Blaha, protagonista unuia dintre reportajele pe care vi le oferim luna aceasta. O tânără cu un meșteșug mai puțin cunoscut, poate, care a părăsit o carieră în marketing pentru pasiunea pe care și-a descoperit-o la un moment dat. Și în care excelează. Dosarul lunii decembrie găzduiește o temă incitantă, plină de mister și de intrigi, în centrul căreia se află amantele celebre ale istoriei. Mata Hari și Mița Biciclista, Madame de Pompadour și Zaraza, Cora Pearl și Elena Lupescu, Lucrezia Borgia și Vera Davîdova, Celia Sanchez și Eva Braun. Povești fascinante care nu sunt chiar povești… Și pentru că luna decembrie este lună de sărbătoare, află de ce nu trebuie să fie o tragedie pentru tine dacă ești singură de Crăciun sau de Anul Nou și cum să reziști nopților lungi de petrecere ‘cocoțată’ în pantofi cu toc. Dacă noaptea de Revelion este pentru noi una a distracției, află că pentru practicantele magiei albe, o dată la șapte ani noaptea aceasta devine singura când ele îşi pot răscumpăra puterea cu care s-au născut. Un reportaj tulburător al reporterului care a avut privilegiul de a fi martor al unui ritual inaccesibil străinilor. Dar să ne întoarcem la bucuria de a păși într-un an nou, să descoperim cum putem străluci în cea mai lungă noapte dar și unde o putem petrece la temperaturi de peste 25 de grade Celsius, cum să alegem un parfum pe care să îl facem cadou cuiva drag și cum să ne păstrăm cât de cât greutatea în această perioadă a marilor și interminabilelor festinuri. Revista Avantaje îți urează, cu toată dragostea, ție, cititoarea de fiecare zi și fiecare lună, „Sărbatori fericite!”

sursa: avantaje.ro

Eleni, Suceava

Buna seara :) . Am vazut si eu azi Viva prin oras. Pe linga ce a pus Mihaela in tabel, revista mai contine un insert de la Ferrero cu idei ingenioase pentru Sarbatori, o revista Avantaje numere mai vechi (eu am vazut cu 2018) si pliculete de EspiGo. Ma mai gindesc daca imi trebuie crema pentru parul vopsit leave-in pentru ca uleiul il am deja :yes: . @ Adriana din Pitesti: Brasov este un oras drag mie iar de la Inmedio din Piata Sfatului mi-am cumparat in iulie o Viva cu o crema Avon (din cele scumpe) :joy: . Ma bucur ca avem ceva in comun :rose: . In alta ordine de idei, simplific, simplific, simplific. Ce cosmetice&lucruri nu mai folosesc vind, reciclez sau donez ;-) . @ Andreea: ar fi bun un calendar de birou ;;) .

A apărut VIVA! de decembrie! E pentru prima dată când CĂTĂLIN BOTEZATU vorbește foarte deschis și spune totul despre cumpăna prin care a trecut. Sunt detalii care îți dau fiori! Cum a reușit să învingă cancerul. Mulți îi spuneau: “Ai înnebunit?” Ce mai puteți citi în noul număr VIVA!: – Dana Războiu, primul interviu după divorț: spune totul despre motivele separării, infidelitate și greutăți – Adriana Trandafir vorbește deschis despre dramele care i-au marcat viața: cum a pierdut ambii copii la divorț și cum a depus propriul tată mărturie împotriva ei – Antonia, amănunte fierbinți despre relația cu Velea: „Avem o chimie sexuală extraordinară!” – Fiul lui Ștefan Bănică, cel mai sincer interviu: ce dezavantaje i-a adus numele pe care-l poartă – Adelina Pestrițu răspunde celor mai indiscrete întrebări – Raluca Lăzăruț, primul interviu la 5 ani după ce a părăsit România: totul despre viața ei în America

sursa: pagina de Facebook a revistei VIVA!

Andreea

Eu sper sa avem un calendar dragut, de birou, cadou la una din revistele din decembrie. Stiu ca nu au mai fost in ultimii ani, dar mi se pare sincer chiar un cadou frumos si util.

Gaby

Inca n-am cumparat nicio revista,nici nu stiu daca o voi face,nu ma mai tenteaza atat de mult ca si altadata.In mare parte sunt asemanatoare,iar cadourile dezamagesc tot mai mult. Ma asteptam macar acum,ca vine luna cadourilor,sa ne surprinda cu ceva dragut.

Adriana,Pitesti

Multumesc,Mihaela. Am gasit revista cu oja sparitual,nuanta corai la Inmedio din Piata Sfatului & am luat-o :) mai era una argintie, dar am culoarea aceea de la farmec si este foarte opaca & frumoasa. Abia astept sa o folosesc. Nu am regasit nicio brosura lidl,dar nici nu ma interesa neaparat :)

Nu rata ediția de decembrie a revistei Femeia, din 26 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei! Se apropie sărbătorile, cu mireasmă de cozonaci, de brad, de vin fiert, dar mai ales cu iubire, cu prietenie. E vremea reuniunilor de familie și cu prietenii, e vremea decorațiunilor albe de sezon, a ținutelor moi, pufoase, dar nu mai puțin elegante, e vremea întoarcerii către sine și a recunoștinței. Și pentru că totul se învârte în jurul oamenilor, citiți povești de viață impresionante: a lui Carmen Tocală, prima româncă și totodată prima femeie la conducerea baschetului mondial, a celor doi canotori de aur ai României, Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc, și a Iuliei Verdeș, un bulgăre de talent actoricesc. Numărul de decembrie al revistei Femeia. se află pe piață ca să vă ajute să întâmpinați mai senini, mai împăcați Crăciunul și noul an. Pentru că orice sfârșit e un nou început.

sursa: femeia.ro

@ Adriana: La multi ani cu bucurii si sanatate! @Eleni: Am primit mail-urile de la tine, de pe ambele adrese, consecutiv. Multumesc!

adriana,pitesti

Fete dragi,azi-25 noiembrie- e ziua mea&am ajuns in orasul meu drag,Brasov(eu sunt din Pitesti)&&voi cauta Unica cu oja sparitual,la mine am vazut doar cu eyeliner&nu ma intereseaza.
Inainte eram crazy about reviste,dar acum abia le rasfoiesc,insa mai iau cate una daca mi se pare interesant cadoul!

Eleni, Suceava

Buna seara :)
@ Living. Am retrimis mesajul cu poza la oja de pe contul de yahoo pe “glossy@lirc.ro”.
Mai astept sa apara Viva, eventual si ultimul Marie Claire, apoi voi decide daca mai cumpar sau nu ceva.
Iar anul 2019 a fost..plin de schimbari si provocari, deci l-am trait la maxim :joy: :joy: :joy: .
Pentru 2020 mi-am propus deja sa imi public prima carte si multeee calatorii :star: . In rest, las viata sa ma surprinda ;;) .
Toate bune :rose:

Descoperă ELLE decembrie, un număr aniversar, în care vei găsi cele mai stylish propuneri pentru cadourile de Crăciun, cele mai inspirate ținute propuse de editorii ELLE pentru petrecerile de sărbători și fotografii spectaculoase cu nominalizații la ELLE Style Awards 2019! ELLE FASHION – TRIBUTE TO BLACK – Luna aceasta am decis să celebrăm eleganța. Inspiră-te din selecțiile noastre de ținute pentru zi și seară și vei (re)descoperi valanțele negrului! ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: JESSICA WANG – Newyorkeză de origine chineză, Jessica Wang, influencer cu peste 700 k de urmăritori pe Instagram, are un stil extravagant, dar foarte spontan. ELLE SHOPPING – ELLE LIST: CELE MAI INSPIRATE CADOURI DE CRĂCIUN – Ca să-ți aducem un strop de inspirație în căutarea cadourilor destinate celor dragi, am ales pentru tine cele mai spectaculoase și stylish obiecte. ELLE AGENDA – ALINA ȘERBAN SPUNE LUCRURILOR PE NUME – Actrița și regizoarea Alina Șerban și-a făcut debutul în regie de film cu „Bilet de intrare’, un scurtmetraj care tratează un subiect despre care nu vorbește aproape nimeni: sclavia romilor. ELLE AGENDA – CĂRȚILE LUNII – Descoperă cărțile lunii decembrie: pentru toate vârstele și gusturile, numai bune de pus sub brad pentru cei dragi! Sau pe care le poți citi chiar tu, în vacanța de Crăciun. ELLE AGENDA – 12 LUCRURI DE FĂCUT ÎN DECEMBRIE – Filme, teatru, expoziții și concerte de bifat înainte de sărbători. ELLE INTERVIU – DORINȚA, SUBSTANTIV FEMININ – De câte ori ai vorbit sincer cu cineva despre viața ta sexuală și despre dorințele tale? Lisa Taddeo a convins trei femei să-și spună poveștile într-o carte cunoscută acum în întreaga lume. Iar noi am convins-o pe Lisa să vorbească despre povestea din spatele cărții „Trei femei’, dar și despre sexualitatea feminină. ELLE INTERVIU – WANDA MIHULEAC, ARTISTA PE CARE ROMÂNIA TREBUIE SĂ O (RE)CUNOASCĂ – Dacă a existat artă contemporană românească și înainte de ’89, asta se datorează și unei artiste care, pe tot parcursul carierei, a experimentat continuu și a cărei operă nu poate fi redusă la un singur gen: Wanda Mihuleac.

sursa: elle.ro

Fetelor, ce revista vreti sa va cumparati luna asta? Ma gandeam sa discutam mai multe despre aceeasi revista pe care o cumparam. Pregatesc eu niste intrebari ajutatoare care sa porneasca discutia. Asadar, daca va cumparati o revista anume, lasati aici un comentariu si voi vedea despre ce discutam spre finalul lunii, dupa ce apare si ultima revista – VIVA! cred ca va fi ultima, ca de obicei. Ce parere aveti de această mică activitate pe care să o facem împreună?

Unica decembrie 2019 apare la chioșcurile de presă pe 22 noiembrie, puțin mai devreme ca de obicei, pentru a-ți oferi cele mai bune idei de cadouri de sărbători. Au trecut 24 de ani de când Andreea Esca rostea, pe 1 decembrie 1995, în fața primilor telespectatori ai Pro TV, “Bună seara, România! Bună seara, București!”. Anii au trecut, iar Andreea a apărut pe coperta revistei Unica în diverse ipostaze. Anul acesta, cea mai notorie prezentatoare de știri din țară apare pe copertă alături de Alexia, fiica ei cea mare, devenită între timp o veritabilă “influencer” – studiază moda la Londra, face vlogging, și-a pus semnătura pe un ruj, are și un proiect muzical. Urmărește-le pe cele două într-un dialog inedit, exclusiv în revista Unica decembrie 2019. Luna decembrie este sinonimă cu “luna cadourilor”, așa că în paginile revistei vei găsi sute de propuneri de obiecte perfecte pentru a fi oferite în dar. Pentru a-ți fi mai ușor când mergi la cumpărături, am grupat propunerile pe tipologii, dar și pe culori, pentru a fi siguri că fiecare va găsi ceva pe gustul său: haine, jucării, cosmetice, gadgeturi, obiecte de decor, cărți… În apropiere de ziua națională, Unica decembrie 2019 te invită să citești un interviu aparte, realizat cu actrița Roxana Lupu, cea care o întruchipează pe fosta suverană a țării nostre în filmul “Maria, Regina României.” Secțiunea de modă și frumusețe a revistei Unica decembrie 2019 abundă în articole care să-ți fie de ajutor în preajma sărbătorilor: de la recomandări de rochii clasice, care au trecut proba timpului, la idei de make-up și de coafuri de efect, plus ponturi de îngrijire verificate, primite de la specialiști. Pentru zilele libere de sărbători, ți-am pregătit și câteva propuneri de filme de animație, numai bune de vizionat în familie. De asemenea, Unica decembrie 2019 te invită să-ți programezi viitoarea vacanță, prezentându-ți o destinație fascinantă din America de Sud: Machu Picchu. Nu uita că poți cumpăra revista Unica decembrie și împreună cu un cadou, și anume un produs cosmetic, la un preț special (12,90 lei revista + produs cosmetic). Revista apare pe 22 noiembrie 2019.

sursa: unica.ro