REVISTELE LUI 2017

Revistele lunii Decembrie 2017

Blogul cu reviste LIRC.RO prezinta revistele lunii Decembrie 2017Se apropie una dintre cele mai frumoase perioade ale anului. Nu neaparat pentru ca sarbatorim ca a mai trecut un an, ci ca avem zile libere pe care sa le petrecem cu familia si prietenii, sa impodobim bradul si sa oferim cadouri de la Mosu’, ne alintam cu mancare buna si veselie si, daca mai apucam, ne si odihnim sau macar citim o carte sau vedem cateva filme.

Anul asta am decis ca sarbatorile de iarna sa inceapam mai devreme pentru noi in familie. Nu ne-am propus asta neaparat, insa asa am simtit noi ca este OK pentru noi. Magazinele au adus decoratiuni de Craciun mai devreme ca niciodata, noi ne-am intalnit cu prieteni si le-am facut mici cadouri … pur si simplu atmosfera de sarbatoare a dat peste noi.

De data asta, nu mai privesc sfarsitul de an ca finalul a ceva, ci ca o pauza de odihna si relaxare pentru a continua ceea ce am inceput anul asta. Pentru mine, a fost un an bun si interesant, marcand un nou inceput, o noua etapa din viata mea. Nu consider ca va fi mai usor sau mai greu de acum in colo, insa cu siguranta va fi mult mai frumos si mai interesant.

Nu este prea devreme sa va multumesc ca ati fost alaturi de mine in acest an, prin intermediul blogului si paginilor de Facebook (a mea persoanala si cea oficiala a blogului). Poate ca nu am scris cat de mult as fi vrut sau v-ati asteptat de la mine, poate ca nu am raspuns la comentarii cat de repede v-ati fi dorit, insa am fost si raman aici alaturi de voi in calatoria asta minunata numita viata.

Am ales poza de la inceputul articolului din galeria Swarovski pentru ca exprima perfect starea mea fata de voi: v-as cinsti cu un pahar de sampanie drept multumire ca cititi acest blog si sunteti alaturi de mine, si v-as face cadouri minunate care sa va reaminteasca ca forta noastra este feminitatea.

Haideti sa vedem impreuna ce surprize placute ne aduc editiile lunii Decembrie ale revistelor glossy romanesti:

Revistele,
ordonate cronologic
Copertile, cadourile & inserturile editiilor de DECEMBRIE 2017 Pretul (lei), numarul de pagini & data aparitiei
ForbesLife Romania

[Supliment de lifestyle editat de Forbes Romania]
Coverstory: Alice Retold
Editie dubla Decembrie 2017 – Ianuarie 2018
10,90
16 Dec
Tango — Marea Dragoste
[Revista de citit si iubit]
Editie dubla Decembrie 2017 – Ianuarie 2018

[Coperta dubla: Regele Mihai I și Principesa Margareta / Daniela Nane]
9,90
15 Dec
Luxury România
[Rich & Famous]
Editie aniversara 10 ani
Editie Speciala Iarna 2017

[Coperta: Vanessa Axente]
19
13 Dec
Revista IOANA Editie dubla Decembrie 2017 – Ianuarie 2018 4,99
12 Dec
Les Professionnels Magazine

[Hairstyle, Make-up, Beauty, Nails]
Editie de iarna 2017-2018

[Coperta: Lavinia Pop]
29
8 Dec
Cosmopolitan România
[Seducatoare, puternica, feminina]

(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Alina Eremia]

8,99
4 Dec
Marie Claire România
[Think smart, look amazing]

Editie dubla Decembrie 2017 – Ianuarie 2018
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Cosmopolitan-Romania/Lifestyle)

[Coperta: Mila Kunis]

10,99
1 Dec
Harper´s BAZAAR România
[Thinking fashion]

(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Harper’s-Bazaar-Romania/Fashion/)

[Coperta: Tess Hellfeuer (Agentia Place Models), fotografiata de Dan Beleiu]

14,99
30 Nov
Dupa Afaceri Premium Coverstory: Editie speciala de Sarbatori 30
29 Nov
FEMEIA.
[Revista femeilor care isi doresc mai mult]
(Gasesti revista si in varianta digitala pe magzter.com/RO/Burda-Romania/Femeia/Lifestyle)
8,99
28 Nov
VIVA!
[O lume intreaga in VIVA!]
Trusa de farduri de ochi cu 8 nuante si aplicator

[Coperta: Andreea si Catalin Maruta]
15,99 (9,90) 28 Nov
Burda Style Germania 19,99
27 Nov
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Dischete demachiante de la Family Care (150 bucati)
+ Suplimentul Libertatea Retete de Colectie (diverse numere vechi)

[Coperta: Mihaela Draghici]

12,99 (9,90)
27 Nov
UNICA
[Pentru ca tu esti unica!]
Editie aniversara 20 ani
Un produs cosmetic cu extracte naturale de la Cosmetic Plant (crema hidratanta pentru ten sau crema de maini cu catina

Calendar de birou 2018 de la BB Shop + Mostra ruj Avon Mark + Brosura Lego + Brosura Help Net + Catalogul LIDL “Craciunul tau cu decoratiuni si jucarii” (valabil din 16 Noiembrie) + Ghid de ceasuri si bijuterii “Style it up!” de la BB Shop + Brosura Nutella

[Coperta: Andreea Esca]

11,90 (10,90)
164 pagini
27 Nov
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]
Editie aniversara 20 ani

[Coperta: Madalina Ghenea]

14,00
23 Nov
Psychologies Magazine România

[Implineste-ti viata!]

[Coperta: Paula Herlo si Alex Dima]

9,90
20 Nov
GLAMOUR România
[Adevarata. La fel ca tine!]
Mostra parfum Avon Attraction Rush (pentru ea si el) + Brosura “Decoratiuni Festive ” de la Ferrero Rocher (contine 8 idei de decorare) + Calendar de birou 2018 de la BB Shop + Catalogul LIDL “Craciunul tau cu decoratiuni si jucarii” (valabil din 16 Noiembrie) + Ghid de ceasuri si bijuterii “Style it up!” de la BB Shop

[Coperta: Gal Gadot]

10,90
122 pagini
20 Nov
La chioscuri gasesti si urmatoarele reviste cu editii duble noiembrie-decembrie:
Beau Monde Style
Oxygen Magazine România

Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine.
Revistele cu fundal gri nu au aparut inca la chioscuri, dar aici gasesti informatii despre ele.
Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (in orice marime si format). Le vei regasi in galerie & tabel in cel mai scurt timp.
Alte articole despre reviste: info reviste si reviste straine.

Galeria foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2017:

1
  • Lasa un comentariu

Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro lafemme.ro fashiondays.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 57 comentarii aprobate până acum.

În decembrie, ți-am pregătit o ediție cu toate informațiile esențiale pentru o iarnă fabuloasă. GLAMOUR de decembrie îți prezintă cele mai hot trenduri din modă și frumusețe, un interviu despre carieră, feminism și putere cu actrița care a luat Hollywood prin surprindere, povești de succes, toate te așteaptă în numărul de decembrie GLAMOUR, din 20 noiembrie la chioșcurile de ziare.

Într-un moment în care voia să renunțe la actorie, Gal Gadot a obținut rolul lui Wonder Woman și a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe ale momentului. Într-un interviu sincer și cald, ne povestește cum a parcurs drumul până la faimă și ce vrea să transmită milioanelor de fete care o urmăresc.

Luna aceasta, am dedicat secțiunea de Glamourisme celor mai cool seriale, actori și personalități, care ne inspiră permanent. Dar nu am uitat nici trendurile care ne-au rămas în minte și fără de care nu putem trece sezonul acesta. Nuanțe de cognac, piele, accesorii, le găsești pe toate printre paginile glam. Am ascuns pe acolo și un interviu cu unul dintre artiștii noștri favoriți, Doru Trăscău de la The Mono Jacks. Dar și povestea despre viață și curaj a unei femei care s-a apucat de stand-up comedy.

Fashion Time! Winter is here și odată cu ea a început și sezonul petrecerilor, așa că ți-am pregătit un dosar cu cele mai potrivite ținute, accesorii și trenduri. Îți dorești ca în noaptea dintre ani să te simți ca un star? Catifea, culori metalice, accesorii extravagante, poți alege oricare variantă se potrivește personalității tale. Let us inspire you!

La capitolul beauty, un lucru știm clar: trebuie să te joci cu culorile! Pleoapele sunt vedetele sezonului și poți experimenta cu machiajul. Apoi, descoperă unul dintre elementele care îți afectează cel mai puternic tenul și cum poți combate asta. Indiciu: căldura! Mai discutăm despre pielea sensibilă și cum îți poți da seama dacă și tu trebuie să ai un ritual special de îngrijire.

Iar shooting-ul din această ediție, realizat de Silvia Cristescu și fotografiat de Christian Tudose, ne îndeamnă să fim din nou adolescente. Let’s be the cool kids on the block!

GLAMOUR de decembrie te așteaptă la toate punctele de distribuție, începând cu 20 noiembrie, la prețul de 10,99!

sursa: glamour.ro

In decembrie, revista ELLE implineste 20 ani! Sarbatorim aniversarea printr-un eveniment sexy, stylish, spirited: ELLE Style Awards! Si printr-o editie plina de exclusivitati, care o are pe coperta pe Madalina Ghenea, alaturi de fetita ei, Charlotte.

ELLE CADOURI – Redactia ELLE a alcatuit pentru tine un amplu ghid de shopping, cu peste 200 de idei de cadouri, pentru orice gust si orice buget, grupate pe teme cu un twist… artistic! Pentru ca a darui este o arta!

ELLE INTERVIU – „GET TESTED!” – ELLE a stat de vorba cu regizorul Robin Campillo, castigatorul Marelui Premiu de la Cannes de anul acesta, cu filmul sau „120 battements per minute”, o drama despre HIV/SIDA.

ELLE BEAUTY – SHINE FACTOR – In cea mai festiva luna a anului, iti spunem ca fascinatia pentru glitter a luat o amploare neasteptata, devenind cheia multor look-uri de podium. Descopera care sunt cele mai actuale abordari si cum sa stralucesti, chiar si ziua.

ELLE HEALTH – REINSTALL – Ti se intampla sa interpretezi complet eronat gesturile sau privirile celor din jur? Atunci poate e momentul sa-ti reinstalezi anumite programe. Sau sa le faci un „upgrade”! Cum? Cu ajutorul NLP, adica programarea neurolingvistica.

ELLE LIFESTYLE – JET SET: AMSTERDAM – Unde stai, ce faci si ce vezi in capitala Olandei. Descopera care sunt cele mai frumoase si interesante locuri din Amsterdam, in viziunea unui localnic adoptat.

ELLE FOCUS – LET’S CELEBRATE! – Uneori trebuie sa ne amintim ca putem celebra orice, nu doar evenimente iesite din comun. Ne putem bucura de o rochie, de un accesoriu, de o petrecere sau chiar de o simpla zi. In aceasta luna iti propunem sa celebrezi orice vrei tu!

surwsa: elle.ro

Printre sute de luminițe feerice, printre irizații multicolore de beteală ce împodobesc brazii, casele și sufletele în această lună, revista Avantaje și-a umplut paginile în ediția de decembrie cu… povești de viață, rupte din marea carte a destinului. Sindromul Down nu e un stigmat. Este un alt tronson de viață… Ce știm cu adevărat despre această felie de viață Cine sunt eroii care șelfuiesc mințile și trupul copiilor cu acest sindrom? Am ajuns la copii… Vești bune și rele. Cea rea este că trebuie să amintim de oncologia pediatrică. Și că incidența cancerelor în rândul copiilor este ușor crescută în România. Cea bună ne-o dă prof. dr. Șerban Negru de la Clinica OncoHelp din Timișoara. Cancerele pediatrice se vindecă în proporție mare! Ai observat că în această perioadă îți cade părul? Stai liniștită… nu doar ție. Dar noi îți oferim cele mai eficiente tratamente atât de ușor de făcut și la îndemâna oricui. Nu, n-am uitat că e luna aceea din an în care trebuie să arăți impecabil. De aceea avem pentru tine, pentru jumătatea sensibilă și frumoasă a lunii, ținute de vis, rochii din basme, trucuri de frumusețe și o selecție din cele mai căutate parfumuri. Ce zici? Dacă paginile noastre de rețete pentru sărbători vor deveni inspirația ta pentru laboratorul personal pe care cinicii l-au denumit bucătărie, ar fi bine să te aștepți la complimente sincere și nedisimulate. Cea mai delicioasă ruladă, cel mai apetisant chec plus meniul complet pentru masa de Sărbători… De Crăciun târgurile din marile orașe sunt o atracție pentru toți membrii familiei. Și dacă anul acesta ai pierdut ofertele, nu-i nimic, la anul știi exact ce trebuie să faci și ce să alegi. Ești anxioasă? În perioada aceasta sau în general? Citește articolul despre anxietate. Îți poate schimba perspectiva despre această afecțiune. Revista Avantaje a fost premiată la Gala Excelenței și a Superlativelor. Mulțumim pentru gândul bun… după 22 de ani meritam! La mulți și ție! Și vouă, tuturor… Ne auzim luna viitoare cu subiecte la fel de interesante. Doar suntem Avantaje!!!

sursa: avantaje.ro

În decembrie, revista Unica împlinește 20 de ani de la apariția primei ediții pe piață. Cu această ocazie, redactorii revistei au decis să o pună pe copertă pe Andreea Esca, dar nu s-au limitat la o ședință foto obișnuită. Caută revista la chioșcuri începând de luni, 27 noiembrie, și descoperă ce surprize ți-a pregătit Unica decembrie 2017. Cover-story-ul cu Andreea Esca, realizat chiar în studiourile Știrilor Pro TV, este însoțit de poveștile redactorilor revistei, care i-au însoțit pe redactorii și reporterii Pro TV timp de câteva zile, pentru a înțelege mai bine stilul lor de lucru. Revista conține un savuros interviu cu Răzvan Exarhu, cel care ne dă bună dimineața de la Rock FM de câteva săptămâni, detalii de culise de la filmările celui de-al doilea sezon al serialului românesc “Umbre”, cu scenariul și regia semnate de Bogdan Mirică, dar și dezvăluiri ale unor vedete feminine precum Lili Sandu sau Andreea Bănică, despre felul în care se îngrijesc sau își compun dietele care le ajută să arate ca niște dive. Nu am uitat de tradiționalele pagini cu idei de cadouri de sărbători, pe care stiliștii revistei le-au ales pe sprânceană și sperăm ca în cele peste 100 de propuneri să găsești cadourile perfecte pentru cei ce-ți sunt dragi. Tot legat de apropiatele sărbători de iarnă, Unica s-a gândit să te ajute cu câteva articole practice referitoare la machiaje și coafuri de ocazie, dar și cu doua pictoriale de modă și frumusețe care să te inspire să arăți minunat în zilele de la sfârșitul lui 2017. Nu în ultimul rând, să știi că Unica decembrie 2017 este o ediție aniversară – Unica sărbătorește 20 de ani de existență pe piața revistelor glossy din România, eveniment marcat în paginile revistei printr-o retrospectivă ce conține o mică parte a vedetelor și a momentelor exclusive, publicate în toți acești ani de revista Unica. Nu uita, găsești revista Unica decembrie 2017 la chioșcurile de presă de luni, 27 noiembrie. Luna aceasta ti-am pregatit si un pachet special: revista + un produs cosmetic cu extracte naturale de la Cosmetic Plant. Totul la 11,90 lei.

sursa: unica.ro

@ Miki: Multumesc pentru raspuns. Obisnuiesti sa citesti reviste in vreo limba straina? Daca da, ce titluri si ce limba straina iti este cea mai cunoscuta?

@Mihaela (LIRC): Multumesc ca-mi oferi calendarul tau, însă sunt din Iaşi si nici drum prin Bucuresti nu am prea curând :-*
Uitam: da, mostrele Avon le am

Mihaela Tudor

Am vazut la doua chioscuri de ziare Unica cu crema de maini cu catina si crema hidratanta ten (ambele de la Cosmetic Plant)

Gaby,Cluj-Napoca

Glamour de decembrie foarte slaba. Nici nu stiu de ce mai au concursul ala sa comentezi articolul care ti-a placut cel mai mult….chiar nu are ce sa-ti placa. Plus de asta,revistele au cadouri din ce in ce mai naspa si neinteresante. Sau nu au deloc. Macar in decembrie ar trebui sa ne surprinda cu ceva placut!

Vera

Ce produse ati vazut la Unica ? Eu parca n-am vazut Unica deloc. A aparut ?

Vera

Nici pe mine nu ma tenteaza kitul MC. Dar, fata de cel din editia anterioara ( cu pasta de dinti si gel antibacterian…) pare mai rasarit. Mostra de fond de ten mi se pare o glumita proasta. Mie o astfel de mostra imi ajunge pe un obraz, nu ma ajuta decat sa ii vad culoarea, textura si mirosul. Puteau pune macar 3 pliculete… Uleiurile de dus nu imi plac. Dupa cel de la LOccitane mi-am luat unul de la Dove. Desi miros diferit, au in comun un miros ciudat, insuportabil pentru mine. Nu-mi place nici cum se simte pe piele in combinatie cu apa….Uleiurile de baie nu sunt pentru mine.

@ Cris
Buna! Multumesc frumos pentru mesaj.
Te inteleg perfect. Rostul acestor campanii de marketing este sa ne faca cunostinta cu produse deosebite, de la marci high end sau nou intrate pe piata.
Stiu uleiul de dus de care zici, imi place si mie.
Mini parfumurile din kit-ul asta nu ma intereseaza, nici mostra de fond de ten (0,95 ml este pentru o singura utilizare, de regula mostrele de crema au 1,5 ml).

Cris, Constanta

Buna, Mihaela! Am așteptat cu nerăbdare kit-ul, trebuia, in speranțelor mele, sa fie ceva deosebit, pai se apropie Craciunul, dacă nu acum, atunci când?!? Dezamagire! produsele apărute putând fi cumpărate oricând, de la orice mall… Preferam produse mini size dar high end. Așa puteam încerca ceva care dacă ar fi fost pe gustul meu, să il trec pe lista de cumpăraturi. Exp. uleiul de dus migdale de la L’occitane -35ml a fost dragoste de la prima spălare. Si asa am mers la sigur cu versiunea full size. Asta e povestea mea cu kit-ul!

@ Cris:
M-am uitat si eu la beauty kit-ul de la Marie Claire.
Din cate am inteles, deodorantul, mascara si iluminatorul sunt produse full size, restul sunt produse mini. Mai este ceva de la Sally Hansen, nu s-a dezvaluit ce (probabil o oja, ca in trecut) dar ramane de vazut daca este produs full size sau mini.
Te intereseaza ceva anume din acest kit?

@ Miki:
Vrei sa spui ca nu ai gasit calendarul inserat in revista? Imi pare tare rau.
Daca vrei, ti-l dau pe-al meu. Esti din Bucuresti? Ne putem intalni undeva (eu stau in zona Militari – Lujerului) si ti-l dau cu mare drag.
Ce parere ai?
Mostrele de parfum de la Avon le-ai gasit?

Am cumparat Glamour pentru calendar, pentru ca-l am in fiecare an. Din pacate, revista mea nu continea decat pliante si nu prea ai cum sa-ti dai seama ca nu e si calendarul, pentru ca pliantul de la Lidl e destul de gros :( 11 lei dați de pomană

Alina, Constanta

Eu de cateva luni am renuntat la a mai cumpara reviste. Daca vreau sa vad produse si reclame, pot sa caut si pe internet si cu banii economisiti astfel chiar sa-mi iau ceva ce altfel doar as fi vazut in poze.
Cat despre Beauty Kit-ul de la Marie Claire, selectia de produse este din ce in ce mai slaba, asadar banuiesc ca nu o sa se inghesuie nimeni sa-l cumpere.

@ Adina
Chiar m-ai facut curioasa. Eu am revista, nu am rasfoit-o inca, nu am avut timp de ea. Vreau sa stau in tihna sa o citesc / rasfoiesc.

Adina

Eu nu mai cumpar in viata mea Glamour. Va invit s-o cumparati si sa vedeti de ce. Am avut impresia ca am cumparat pliantul Lidl sau Kaufland. Si alea le primesti gratuit, nu dai 11 lei pe nimic, pe pagini intregi de reclame!!!

Cris, Constanta

Pe 28 noiembrie apare Marie Claire Beauty Kit. Pana acum, nimic interesant

eva

Buna, si eu am primit Glamour pt decembrie luni (am abonament). A fost o surpriza placuta, nu ma asteptam sa ajunga asa devreme.