Revistele lunii Aprilie 2022

Dragele mele, iată că a venit și vremea pentru revistele lunii Aprilie 2022. Au venit la fix să ne ajute să întâmpinăm primăvara și să facem față noului stres cauzat de războiul din Ucraina. Nici pandemia nu s-a terminat, ci a luat o nouă formă.
Bine că revistele glossy nu au dispărut de tot. Totuși, nu ne mai putem plânge că dăm banii pe prostii, pe cosmetice și genți și eșarfe inutile. Acum direcționăm resursele (bani, timp, focus etc) spre cea mai bună investiție pe care o putem face în aceste vremuri: în noi înșine, dar nu în aspectul exterior ci în spațiul interior. Stresul, incertitudinea, minciuna etc etc care au ieșit la suprafață în ultimii ani ne-au determinat să ne adunăm forțele și să le concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat. Iar dacă nu știm încă ce contează cu adevărat în viața noastră, acum este momentul să aflăm și să acționăm în acea direcție.
Cum stați cu stocurile de produse cosmetice? Eu stau destul de bine, deși am tot spus că nu mai cumpăr. Unele oferte sunt mult mult prea bune, mai ales când sunt fix la produsele pe care le folosesc în mod normal. Dar nu mă mai agit și nu-mi mai doresc să fiu musai minimalistă: cumpăr, într-adevăr, mult mai puține produse cosmetice, dar când îmi doresc un produs și știu că-l voi folosi, îl cumpăr fără regrete. Viața chiar e prea scurtă pentru astfel de sentimente.
Așadar, ne pregătim pentru luna Aprilie, luna cu sărbătorile Pascale și curățenia de primăvară. Nu cred că se va termina războiul până atunci, dar sper că se vor schimba multe lucruri în bine. Vă doresc un Paște liniștit în care să reușiți să vă conectați la darurile divine pe care Dumnezeu le-a pus în fiecare dintre noi. Negreșit!
Până atunci, citiți revistele lunii Aprilie și nu uitați ce înseamnă o viață frumoasă și liberă pentru fiecare dintre voi! Dacă dorințele devin realitate (și devin, fără îndoială), e cazul să avem curajul să cerem acea realitate.
Revistele, ordonate cronologic |
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de APRILIE 2022 | Prețul, numărul de pagini & data apariției |
---|---|---|
BBC Good Food România | Cover story: Prăjituri de weeekend | 20 lei 15 Apr |
Psychologies Magazine România [Împlinește-ți viața!] |
—
[Copertă: Costin Dămășaru] |
27 de lei 8 Apr |
ForbesLife România
[Live a Rich Life] |
—
[Copertă: Fulga Dinu] |
10,90 lei 1 Apr |
După Afaceri Premium [supliment editat de Ziarul Financiar] |
Cover story: Călătoria Călătoriilor | 50 lei 31 Mar |
VIVA! [O lume întreagă în VIVA!] |
Ruj Lichid Essence Colour Boost (8 ml) + Set de inele late + Broșură Lidl de Paște
[Copertă: Ștefan Bănică JR și Lavinia] |
15 lei (12 lei) 30 Mar |
Avantaje România [Ghidul complet al femeii moderne] |
Săpun făcut manual de la Herbaris BIO Manufaktura (se găsește cu diverse extracte) + Set de inele aurii + Broșură Lidl de Paște + 3 pliculețe MaxiMag
[Copertă: Mădălina Brândușescu] |
15 lei 28 Mar |
ELLE România [Sexy, stylish, spirited] |
—
[Copertă: Nicola Coughlan] |
17 lei 25 Mar |
Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.
Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2022:
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!



@Mihaela: cu drag
E ciudat că acum ceva timp cînd erau atîtea reviste pe piață nu eram atît de interesată de inserturi cît sînt acum. Poate și pentru că s-a micșorat oferta.
Salutări. Am găsit Viva la Kaufland cu ruj demi mat de la Catrice, nuanța 080, un vișiniu-mov mediu, foarte plăcut. Deși hîrtia cu ingredientele rujului e de la Essence (probabil celălalt ruj, Colour Boost). I-am trimis poze Mihaelei , să vedeți și voi cum arată. Hugs.
Bună tuturor . Eu am cumpărat Avantaje cu săpunul de roiniță, miroase extraordinar. Setul de inele este potrivit pentru fetițe, mărimi mici. Iar în interiorul revistei am găsit un catalog Lidl cu produse&rețete și trei pliculețe de la Maximag, bune pentru momente de stress
@Mihaela-Daniela:
Poate sunt eu nostalgică având încă în memorie revista “Femeia” din anii ’80, la care mama mea avea abonament şi pe care abia aşteptam să o pot citi (deşi aveam 10-12 ani🙂), dar ceea ce a devenit publicaţia cu acest titlu -cel puţin numărul pe care l-am cumpărat recent (editat de CITYPublishing) – e destul de departe ca şi conţinut şi adresabilitate faţă de ce fusese iniţial.
Da, sunt nostalgică şi după “Paris Match”, “Avantages” şi o întreagă serie de reviste franţuzeşti, pe care abia mi le puteam permite în anii ’90, în timpul studenţiei, deşi ajungeau la noi cu mare întârziere şi-culmea!- nu atât de perimate ca şi informaţie.
Probabil şi publicaţiile tind să ţină pasul cu evoluţia şi emanciparea femeii moderne, glossy 😉, dar mi-e dor de o revistă “ca pe vremuri”, cu conţinut, pe care să-mi doresc s-o păstrez ca s-o pot răsfoi şi peste ceva vreme şi să nu am senzaţia că nu mai e deloc de actualitate. Iar despre calitatea inserturilor … of🤨!
Doar mie mi se par publicaţiile de azi superflue şi efemere ca şi conţinut?