Lasă-mi viață anii,
să se plimbe cu mine, de mână,
vinde-mi niște decenii de tinerețe,
să n-o văd niciodată, pe mama bătrână.

Lasă-mi toamnele,
toamne ca altădată,
când tata încă putea,
să mă aștepte la poartă.

Lasă-mi casa așa, nu trece cu vremea prin ea.
Fotografii înrămate,
în care se ascund,
mii de amintiri ancorate,
de timp învechite,
cu grijă în suflet păstrate.

Lasă banca și nucul, grădina așa roditoare,
lasă neatins, locul ăsta sub soare.

Tu poate viață, n-ai casă și poate nu îți dai seama,
cat înseamnă pentru mine,
sa-mi dai niște ani pentru mama.

P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac.