Prima dată când mi s-a zis asta, am crezut că nu am auzit bine. Eu, pâinea pământului, sunt obsedată de control? De controlul altora, evident, altfel aceste cuvinte nu ar avea o conotație atât de negativă. Măi să fie!

M-am tot sucit și m-am gândit și nu m-am lămurit cum de persoana respectivă a ajuns la concluzia asta. Așa că am început să studiez situația. Nu iau de bune cuvintele altora despre mine, chiar nu le dau crezare, însă uneori vreau să cercetez puțin mai bine subiectul. Chiar sunt obsedată de controlul altora?

Din experiența mea, niciodată nu-mi iese când vreau să controlez pe alții – ori nu mă pricep, ori chiar nu este posibil. Pot influența, dar nu pot controla.

Iată ce am aflat că pot controla, de fapt:

1. Cuvintele mele
2. Ideile pe care le dezvolt și le pun în practică
3. Gândurile cărora le dau crezare (Bitch Voice și Boss Voice, după cum zice Andy Frisella)
4. Acțiunile mele
5. Comportamentul meu
6. Deciziile mele
7. Reacțiile mele la ceea ce se întâmplă în jurul meu
8. Eforturile mele de zi cu zi

Ai prins ideea: pot controla numai ce ține de mine. Atât! Nimic mai mult, nimic altceva.

Cred că nevoia de control exercitată asupra altora apare atunci când ne dorim ca ceilalți să ne valideze pe noi și să reușească în viața lor, ca un fel de deschidere a drumului pentru noi.

În realitate, nu putem controla pe nimeni și nimic, decât pe noi înșine. Atât. Punct. Iar controlul ăsta asupra noi înșine se învață, se auto-reglează pe parcursul vieții. Nimeni nu se naște maiestru în această artă.

Cu cât petrec mai mult timp și energie cu lucrurile pe care nu le pot controla, cu atât am mai puțin timp și energie pentru lucrurile pe care le pot controla: eu însămi.

Deci, da, sunt obserdată de control. Controlul interiorului meu. De când cu pandemia asta, am avut de multe ori senzația ca nu mai am control asupra multor lucruri, că nu mai pot planifica și spera la anumite lucruri din viitor. Și asta e OK, căci am prezentul, cel de chiar acum și cel imediat. Și e destulă treabă de făcut în prezent. Viitorul se va rezolva singur, ca o continuare firească a ceea ce fac în prezent.

Până la urmă, mi-am dat seama de ce persoana respectivă a spus acele cuvinte: vorbea despre ea însăși, nu despre mine – însă suferința ei interioară era atât de mare încât nu putea să-și vadă propria dorință de a-i controla pe alții și atunci proiecta acest defect în exterior.

Ce înțelegi prin obsesia de control? Și tu ești obsedată de control?